Art Deco

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Art Déco)
Sari la navigare Sari la căutare
Art Deco
Chrysler Building din New York (1930)
Poster pentru Expoziția Universală de la Chicago de Weimer Pursell
Ornamentul de capotă Victoire de René Lalique (1928)
Perioadă c. 1910-1939
Țări Toată lumea

Art Deco, uneori denumit doar Deco, este un stil de artele vizuale, arhitectură și design care a apărut pentru prima dată în Franța chiar înainte de Primul Război Mondial.[1] Art Deco a influențat designul clădirilor, mobilei, bijuteriilor, modei, mașinilor, cinemaurilor, trenurilor, pacheboturilor și al obiectelor de zi cu zi, ca aparatele de radio și aspiratoarele.[2] Și-a luat numele, prescurtarea pentru Arts Décoratifs, de la Exposition internationale des arts décoratifs et industriels modernes (Expoziția Internațională de Arte Moderne, Industriale și Decorative), desfășurată la Paris în 1925.[3] A combinat stiluri moderne cu măiestrie fină și materiale prețioase. În perioada de glorie, Art Deco-ul a reprezentat luxul, exuberanța și credința în progresul social și tehnologic.

Încă de la început, Art Deco-ul a fost influențat de formele geometrice îndrăznețe ale cubismului și ale secesiunii vieneze; culorile strălucitoare ale fauvismului și ale Ballets Russes; meșteșugul actualizat al mobiliei din epoca lui Ludovic Filip I și Ludovic al XVI-lea; și stilurile exotice din China, Japonia, India, Persia, Egiptul antic și arta mayașă. Prezenta materiale rare și scumpe, cum ar fi abanosul și fildeșul, și o măiestrie rafinată. Chrysler Building și alți zgârie-nori din New York construiți în anii 1920 și 1930 sunt monumente în stilul Art Deco.

În anii 1930, în timpul Marii Crize Economice, Art Deco-ul a devenit mai supus. Au apărut materiale noi, inclusiv cromarea, oțelul inoxidabil și plasticul. O formă mai elegantă a stilului, numită modernism pachebot, a apărut în anii 1930; avea forme curbate și suprafețe netede și lustruite.[4] Art Deco-ul e unul dintre primele stiluri cu adevărat internaționale, dar dominația sa s-a încheiat odată cu începutul celui de-al doilea război mondial și cu apariția stilurilor strict funcționale și neîmpodobite ale arhitecturii moderne și a stilului internațional din arhitectură care a urmat.[5]

Nume[modificare | modificare sursă]

Art Deco-ul și-a luat numele, prescurtarea pentru arts décoratifs, de la Exposition Internationale des Arts Décoratifs et Industriels Modernes desfășurată la Paris în 1925,[3] chiar dacă diversele stiluri care caracterizează Art Deco-ul au apărut deja la Paris și Bruxelles înainte de Primul Război Mondial.

Termenul arts décoratifs a fost folosit prima dată în Franța în 1858, publicat în Bulletin de la Société française de photographie.[6] În 1868, ziarul Le Figaro a folosit termenul objets d'art décoratifs cu referire la obiectele pentru decoruri scenice create pentru Théâtre de l'Opéra.[7][8][9] În 1875, designerilor de mobilă, de textile, bijuterii și sticlă și altor meșteri li s-a acordat oficial statutul de artiști de guvernul francez. Ca răspuns, École royale gratuite de dessin (Școala Regală Gratuită de Design), înființată în 1766 în timpul domniei regelui Ludovic al XVI-lea ca să pregătească artiști și artizani în meserii legate de artele plastice, a fost redenumită École nationale des arts décoratifs (Școala Națională de Arte Decorative). Și-a luat numele actual ENSAD (École nationale supérieure des arts décoratifs) în 1927.

În timpul expoziției din 1925, arhitectul Le Corbusier a scris o serie de articole despre expoziție pentru revista sa L'Esprit Nouveau, cu titlul „1925 EXPO. ARTS. DÉCO.”, care au fost combinate într-o carte, L'art décoratif d'aujourd'hui (Arta Decorativă Astăzi). Cartea a fost un atac spiritual asupra exceselor obiectelor colorate și fastuoase de la Expoziție; și în ideea că obiectele practice, cum ar fi mobila, nu ar trebui să aibă deloc ornamente; concluzia lui a fost că „Ornamentarea modernă nu are ornamente”.[10]

Expresia actuală art déco nu a apărut tipărită decât în ​​1966, când a apărut în titlul primei expoziții moderne pe această temă, susținută de Muzeul de Arte Decorative din Paris, Les Années 25: Art déco, Bauhaus, Stijl, Esprit nouveau, care acoperea varietatea stilurilor majore din anii 1920 și 1930.[11] Termenul art déco a fost apoi folosit într-un articol din ziarul lui Hillary Gelson din 1966 în The Times (Londra, 12 noiembrie), descriind diferitele stiluri ale expoziției.[12][13]

Art Deco a câștigat notorietate ca etichetă stilistică aplicată pe scară largă în 1968, când istoricul Bevis Hillier a publicat prima carte academică importantă despre acest stil: Art Deco of the 20s and 30s.[2] Hillier a menționat că termenul era deja folosit de comercianții de artă și citează The Times (2 noiembrie 1966) și un eseu numit Les Arts Déco în revista Elle (noiembrie 1967) ca exemple de folosire anterioară.[14] În 1971, Hillier a organizat o expoziție la Institutul de Arte din Minneapolis, pe care o detaliază în cartea sa despre ea, The World of Art Deco.[15][16]

Origini[modificare | modificare sursă]

Societatea Artiștilor Decoratori (1901–1913)[modificare | modificare sursă]

Apariția Art Deco-ului a fost strâns legată de creșterea statutului artiștilor decoratori, care până la sfârșitul secolului al XIX-lea erau considerați pur și simplu artizani. Termenul arts décoratifs a fost inventat în 1875, dându-le designerilor de mobilă, textile și alte arte decorative statutul oficial. Société des artistes décorateurs (Societatea Artiștilor Decoratori), sau SAD, a fost fondată în 1901, iar artiștilor decoratori li s-au acordat aceleași drepturi de autor ca ale pictorilor și sculptorilor. O mișcare similară s-a dezvoltat în Italia. Prima expoziție internațională dedicată în întregime artelor decorative, Prima Esposizione Internazionale d'Arte Decorativa Moderna, a avut loc la Torino în 1902. Au fost înființate la Paris mai multe reviste noi dedicate artelor decorative, inclusiv Arts et décoration și L'Art décoratif moderne. Secțiunile de artă decorativă au fost introduse în saloanele anuale ale Sociéte des artistes français, iar mai târziu în Salon d'Automne. Naționalismul francez a jucat, de asemenea, un rol în renașterea artelor decorative; designerii francezi s-au simțit provocați de exporturile în creștere de mobilă germană mai ieftină. În 1911, SAD a propus organizarea unei noi expoziții internaționale majore de artă decorativă în 1912. Nu erau permise copii ale stilurilor vechi; numai lucrări moderne. Expoziția a fost amânată până în 1914, apoi, din cauza războiului, amânată până în 1925, când și-a dat numele întregii familii de stiluri cunoscute ca „Déco”.[17]

Magazinele pariziene și designerii de modă au jucat, de asemenea, un rol important în ascensiunea Art Deco-ului. Întreprinderi înființate ca firma producătoare de arginterie Christofle, designerul de sticlă René Lalique și bijutierii Louis Cartier și Boucheron, care au început să creeze produse în stiluri mai moderne.[18][19] Începând cu 1900, magazinele universale recrutau artiști decoratori ca să lucreze în studiourile lor de design. Decorarea Salonului d'Automne din 1912 fusese încredințată magazinului universal Printemps.[20][21] În același an, Printemps și-a creat propriul atelier numit Primavera.[21] Până în 1920, Primavera avea mai mult de trei sute de artiști. Stilurile au variat de la versiunile actualizate ale stilurilor de mobilă Ludovic al XIV-lea, Ludovic al XVI-lea și, în special, Ludovic-Filip, realizate de Louis Süe și atelierul Primavera, până la forme mai moderne în atelierul magazinului universal Au Louvre. Alți designeri, printre care Émile-Jacques Ruhlmann și Paul Foliot, au refuzat să folosească producția în serie și au insistat ca fiecare piesă să fie realizată individual manual. Stilul Art Deco timpuriu folosea materiale luxoase și exotice, cum ar fi abanos, fildeș și mătase, culori foarte intense și motive stilizate, în special coșuri și buchete de flori în toate culorile, creând un aspect modernist.[22]

Secesiunea vieneză și Wiener Werkstätte (1905–1911)[modificare | modificare sursă]

Arhitecții secesiunii vieneze (formată în 1897), în special Josef Hoffmann, au avut o influență notabilă asupra Art Deco-ului. Palatul său Stoclet din Bruxelles (1905-1911), a fost un prototip al stilului Art Deco, cu volume geometrice, simetrie, linii drepte, beton acoperit cu plăci de marmură, ornamente sculptate fin și interioare fastuoase, inclusiv frize de mozaic făcute de Gustav Klimt. Hoffmann a fost, de asemenea, un fondator al Wiener Werkstätte-ului (1903–1932), o asociație de artizani și designeri de interior care lucrau în noul stil. Acesta a devenit un model pentru Compagnie des arts français, creată în 1919, care i-a reunit pe André Mare și Louis Süe, primii designeri și decoratori francezi Art Deco.[23]

Materiale și tehnologii noi[modificare | modificare sursă]

Noile materiale și tehnologii, în special betonul armat, au fost cheia dezvoltării Art Deco-ului. Prima casă de beton a fost construită în 1853 suburbia Parisului de François Coignet. În 1877, Joseph Monier a introdus ideea întăririi betonului cu o plasă de tije de fier în formă de grătar. În 1893 Auguste Perret a construit primul garaj din beton la Paris, apoi o clădire de apartamente, o casă, și mai târziu, în 1913, Théâtre des Champs-Élysées. Teatrul a fost descris de un critic ca fiind „zeppelinul de pe Avenue Montaigne”, o presupusă influență germanică, copiată de la secesiunea vieneză. Ulterior, majoritatea clădirilor Art Deco au fost construite din beton armat, ceea ce a dat o mai mare libertate de formă și mai puțină nevoie de stâlpi și coloane de armare. Perret a fost, de asemenea, un pionier în acoperirea betonului cu plăci ceramice, atât pentru protecție, cât și pentru decor. Arhitectul Le Corbusier a învățat prima dată folosirea betonului armat, în timp ce lucra ca desenator în studioul lui Perret.[24]

Alte tehnologii noi care au fost importante pentru Art Deco au fost metode noi de producere a sticlei, care o făcea mai puțin costisitoare și permitea crearea de ferestre mult mai mari și mai puternice, precum și producerea în masă a aluminiului, care a fost folosit pentru construire și rame de geamuri, și mai târziu, de către Corbusier și de alții, pentru mobilă ușoară.

Théâtre des Champs-Élysées (1910–1913)[modificare | modificare sursă]

Antoine Bourdelle, 1910–1912, Apollon et sa méditation entourée des 9 muses (Apollo și Meditația Sa Înconjurat de Cele 9 Muze), basorelief, Théâtre des Champs-Élysées. Lucrarea înfățișează unul dintre cele mai timpurii exemple de ceea ce a devenit cunoscută ca sculptura Art Deco

Théâtre des Champs-Élysées (1910–1913), de Auguste Perret, a fost prima clădire Art Deco de referință finalizată la Paris. Anterior, betonul armat fusese folosit doar pentru clădiri industriale și de apartamente, Perret construind prima clădire modernă de apartamente din beton armat din Paris pe strada Benjamin Franklin între 1903 și 1904. Henri Sauvage, un alt viitor arhitect Art Deco important, a construit o alta în 1904 la adresa 7, rue Trétaigne. În perioada 1908-1910, Le Corbusier, în vârstă de 21 de ani, a lucrat ca desenator în biroul lui Perret, învățând tehnicile de construcție ale betonului. Clădirea Perret avea o formă dreptunghiulară curată, ornamente geometrice și linii drepte, caracteristici viitoare ale Art Deco-ului. Ornamentarea teatrului a fost, de asemenea, revoluționară; fațada a fost decorată cu altoreliefuri de Antoine Bourdelle, o cupolă de Maurice Denis, picturi de Édouard Vuillard și o perdea Art Deco de Ker-Xavier Roussel. Teatrul a devenit celebru ca loc în care au avut loc multe dintre primele spectacole ale Ballets russes.[25] Perret și Sauvage au devenit principalii arhitecți Art Deco din Parisul anilor 1920.[26][27]

Salon d'Automne[modificare | modificare sursă]

La nașterea sa între 1910 și 1914, Art Deco-ul a fost o explozie de culori, cu nuanțe intense și adesea discordante, frecvent în modele florale, prezente în tapițerie de mobilă, covoare, ecrane, tapet și țesături. Multe lucrări colorate, inclusiv scaune și o masă de Maurice Dufrêne și un covor Gobelin intens de Paul Follot au fost prezentate la Salon des artistes décorateurs din 1912. În 1912–1913 designerul Adrien Karbowsky a realizat un scaun floral cu un design de papagal pentru cabana de vânătoare a colecționarului de artă Jacques Doucet.[28] Designerii de mobilă Louis Süe și André Mare și-au făcut prima apariție la expoziția din 1912, cu numele de Atelier français, combinând țesături colorate cu materiale exotice și scumpe, inclusiv abanos și fildeș. După Primul Război Mondial, au devenit una dintre cele mai proeminente firme de design interior francez, producând mobilă pentru saloanele și cabinele de primă clasă ale pacheboturilor transatlantice franceze.[29]

Culorile vii ale Art Deco-ului provin din mai multe surse, inclusiv scenografiile exotice ale lui Léon Bakst pentru Ballets Russes, care au provocat senzație la Paris chiar înainte de Primul Război Mondial. Unele dintre culori au fost inspirate de mișcarea fauvistă anterioară condusă de Henri Matisse; altele prin orfismul unor pictori ca Sonia Delaunay;[30] iar altele prin mișcarea cunoscută Les Nabis și în opera pictorului simbolist Odilon Redon, care a proiectat ecrane pentru șeminee și alte obiecte decorative. Culorile intense au fost o caracteristică a operei designerului de modă Paul Poiret, a cărui lucrare a influențat atât moda Art Deco, cât și designul interior.[29][31][32]

Cubismul[modificare | modificare sursă]

Curentul artistic cunoscut sub numele de cubism a apărut în Franța între 1907 și 1912, influențând dezvoltarea Art Deco-ului.[25][30][31] În Art Deco Complete: The Definitive Guide to the Decorative Arts of the 1920s and 1930s, Alastair Duncan scrie „Cubismul, într-o formă bastardată sau altfel, a devenit lingua franca a artiștilor decorativi ai epocii.”[31][33] Cubiștii, ei înșiși sub influența lui Paul Cézanne, erau interesați de simplificarea formelor la elementele lor geometrice esențiale: cilindrul, sfera, conul.[34][35]

În 1912, artiștii Secțiunii d'Or au expus lucrări mult mai accesibile publicului larg decât cubismul analitic al lui Picasso și Braque. Vocabularul cubist a fost pregătit astfel încât să atragă designeri de modă, mobilă și de interior.[30][32][35][36]

Scrierile lui André Vera din 1912, Le Nouveau style, publicate în revista L'Art décoratif, au exprimat respingerea formelor Art Nouveau (asimetrice, policrome și pitorești) și au cerut simplicité volontaire, symétrie manifeste, l'ordre et l'harmonie, teme care aveau să devină în cele din urmă comune în Art Deco;[19] chiar dacă stilul Deco a fost adesea extrem de colorat și adesea complex.[37]

Pictură[modificare | modificare sursă]

Nu exista o secțiune pusă deoparte pentru pictura la Expoziția din 1925. Pictura art deco a fost prin definiție decorativă, concepută pentru a decora o cameră sau o lucrare de arhitectură, astfel, puțini pictori au lucrat exclusiv în stil, dar doar doi pictori sunt strâns asociați cu Art Deco. Jean Dupas a pictat picturile murale Art Deco pentru Pavilionul Bordeaux la Expoziția de artă decorativă din 1925 din Paris și a pictat și imaginea de deasupra șemineului din expoziția Maison de la Collectioneur, expusă la Expoziția din 1925, care cuprindea mobilierul de la Ruhlmann și alți proeminenți designeri Art Deco. Picturile sale murale au fost, de asemenea, proeminente în decorul celui mai mare transatlantic al Franței SS Normandie. Opera sa a fost pur decorativă, proiectată ca fundal sau însoțită de alte elemente ale decorului.[38]



Câțiva dintre artiștii și designerii perioadei Art Deco[modificare | modificare sursă]

Vas de cristal realizat în stilul Art Deco; Val-Saint-Lambert.

Această secțiune prezintă o listă a câtorva dintre cei mai activi și recunoscuți artiști care au creat artefacte de cele mai diferite genuri în stilul Art Deco.

Originea acestor artiști precum și aria lor de acțiune geografică este extrem de cuprinzătoare, acoperind practic întreaga planetă:



Arhitecți ai perioadei Art Deco[modificare | modificare sursă]

Chrysler Building, clădire emblematică a New York-ului, realizată de William Van Alen.

În această secțiune se prezintă o listă a câtorva dintre cei mai activi și recunoscuți arhitecți care au proiectat clădiri și structuri ambientale care au rămas și astăzi ca exemple memorabile ale stilului Art Deco arhitectural.



Clădiri și structuri ce sunt exemple notabile de Art Deco[modificare | modificare sursă]

Hoover Building, Perivale, Londra; arhitecți Wallis & Gilbert.
Golden Gate Bridge, San Francisco, California, S.U.A., superbă structură suspendată construită în maniera Art Deco.
Fântâna din curtea muzeului Joslyn Art Museum din Omaha, Nebraska, S.U.A..

Galerie Art Deco[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Texier 2012, p. 128.
  2. ^ a b Hillier 1968, p. 12.
  3. ^ a b Benton et al. 2003, p. 16.
  4. ^ Renaut, Christophe and Lazé, Christophe, Les Styles de l'architecture et du mobilier (2006), Editions Jean-Paul Gisserot, pages 110–116
  5. ^ Benton, Benton and Wood & Art Déco (1910–1939) 2010, pp. 13–28.
  6. ^ "M. Cunny présente une Note sur un procédé vitro-héliographique applicable aux arts décoratifs", Bulletin de la Société française de photographie, Société française de photographie. Éditeur: Société française de photographie (Paris), 1858, Bibliothèque nationale de France, département Sciences et techniques, 8-V-1012
  7. ^ "Enfin, dans les ateliers, on travaille à l'achèvement des objets d'art décoratifs, qui sont très nombreux", Le Figaro, Éditeur: Figaro (Paris), 1869-09-18, no. 260, Bibliothèque nationale de France
  8. ^ L'Art décoratif à Limoges, La Voix de la province : Revue littéraire, artistique, agricole et commerciale, 1862, (1862/04/01 (N1)-1863/01/01 (N12)), Bibliothèque francophone multimédia de Limoges, 2013-220524, Bibliothèque nationale de France
  9. ^ Revue des arts décoratifs (Paris), 1880–1902, Bibliothèque nationale de France, département Sciences et techniques, 4-V-1113
  10. ^ Le Corbusier, L'Art décoratif d'aujourd'hui, & Éditions Crès, Collection de "L'Esprit Nouveau", Paris, 1925, p. 70-81.
  11. ^ Les années "25": art déco, Bauhaus, Stijl, Esprit nouveau (în franceză). Musée des arts décoratifs. . 
  12. ^ David Raizman; Carma Gorman (). Objects, Audiences, and Literatures: Alternative Narratives in the History of Design. Cambridge Scholars Publishing. p. 131. ISBN 978-1-4438-0946-7. 
  13. ^ Richard Poulin (). Graphic Design and Architecture, A 20th Century History: A Guide to Type, Image, Symbol, and Visual Storytelling in the Modern World. Rockport Publishers. p. 85. ISBN 978-1-61058-633-7. 
  14. ^ Benton et al. 2003, p. 430.
  15. ^ Hillier, Bevis (). The World of Art Deco: An Exhibition Organized by The Minneapolis Institute of Arts, June–September 1971. E.P. Dutton. ISBN 978-0-525-47680-1. 
  16. ^ Benton, Charlotte, Benton, Tim, Wood, Ghislaine, Art Déco dans le monde- 1910–39, 2010, Renaissance du Livre, ISBN: 9782507003906, pages 16-17
  17. ^ Benton 2002, pp. 165–170.
  18. ^ Metropolitan Review, Volume 2, Metropolitan Press Publications, 1989, p. 8
  19. ^ a b Campbell, Gordon, The Grove Encyclopedia of Decorative Arts, Oxford University Press, USA, 9 Nov 2006, pp. 42 (Vera), 43 (Cartier), 243 (Christofle), 15, 515, 527 (Lalique), 13, 134 (Boucheron), ISBN: 0195189485
  20. ^ Salon d'Automne 2012, exhibition catalogue
  21. ^ a b Campbell, Gordon, The Grove Encyclopedia of Decorative Arts, Oxford University Press, USA, 9 Nov 2006, pp. 42-43 ISBN: 0195189485
  22. ^ Laurent, Stephane, "L'artiste décorateur", în Art Deco, 1910–1939 de Charlotte Benton, Tim Benton and Ghislain Wood (2002), Renaissance du Livre, paginile 165–171
  23. ^ Texier, Simon, Art Déco (2019), pg. 5-7
  24. ^ Cabanne 1986, p. 225.
  25. ^ a b Bevis Hillier, The style of the century, 1900-1980, Dutton, New York, 1983, pp. 62, 67, 70
  26. ^ Peter Collins, Concrete: The Vision of a New Architecture, New York: Horizon Press, 1959
  27. ^ Poisson 2009, pp. 318–319.
  28. ^ Text descriptiv în secțiunea artelor decorative de la Musée d'Orsay din Paris
  29. ^ a b Arwas 1992, p. 51-55.
  30. ^ a b c Victor Arwas, Frank Russell, Art Deco, publisher Harry N. Abrams. Inc. New York, 1980, pp. 21, 52, 85, 171-184, 197-198], ISBN: 0-8109-0691-0
  31. ^ a b c Alastair Duncan, The Encyclopedia of art deco, An Illustrative Guide to a Decorative Style from 1920 to 1939, E.P. Dutton, New York, 1988, PP. 46-47, 71, 73, 76, 82, 130
  32. ^ a b Alice Mackrell, Paul Poiret, Holmes & Meier, New York, 1990, pp. 16, 56
  33. ^ Duncan, Alastair (). Art Deco Complete: The Definitive Guide to the Decorative Arts of the 1920s and 1930s. Abrams. ISBN 978-0-8109-8046-4. 
  34. ^ Loran, Erle (). Cézanne's Composition: Analysis of His Form, with Diagrams and Photographs of His Motifs. University of California Press. p. 9. ISBN 978-0-520-00768-0. 
  35. ^ a b Goss, Jared. „French Art Deco”. Metropolitan Museum of Art. Accesat în . 
  36. ^ La Section d'or, 1912-1920-1925, Cécile Debray, Françoise Lucbert, Musées de Châteauroux, Musée Fabre, exhibition catalogue, Éditions Cercle d'art, Paris, 2000
  37. ^ André Vera, Le Nouveau style, publicat în L'Art décoratif, ianuarie 1912, pp. 21–32
  38. ^ Louis René Vian, Les Arts décoratifs à bord des paquebots français, Éditions Fonmare, 1992

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Okroyan, Mkrtich (iulie 2008). Art Deco Sculpture: From Root to Flourishing (vol.1,2). Russian Art Institute. ISBN 978-5-903975-01-3. 
  • Bayer, Patricia (). Art Deco Architecture Design, Decoration and Detail from the Twenties and Thirties. Thames & Hudson. ISBN 978-0-500-28149-9. 
  • Benton, Charlotte; Benton, Tim; Wood, Ghislaine; Baddeley, Oriana (). Art Deco: 1910–1939. Bulfinch. ISBN 978-0-8212-2834-0. 
  • Breeze, Carla (). American Art Deco: Modernistic Architecture and Regionalism. W. W. Norton. ISBN 978-0-393-01970-4. 
  • Duncan, Alaistair (). Art Deco Complete: The Definitive Guide to the Decorative Arts of the 1920s and 1930s. Abrams. ISBN 978-0-8109-8046-4. 
  • Gallagher, Fiona (). Christie's Art Deco. Pavilion Books. ISBN 978-1-86205-509-4. 
  • Hillier, Bevis (). Art Deco: of the 20s and 30s. Studio Vista. ISBN 978-0-289-27788-1. 
  • Long, Christopher (). Paul T. Frankl and Modern American Design. Yale University Press. ISBN 0-300-12102-4. 
  • Lucie-Smith, Edward (). Art Deco Painting. Phaidon Press. ISBN 978-0-7148-3576-1. 
  • Ray, Gordon N. (). Tansell, G. Thomas, ed. The Art Deco Book In France. Bibliographical Society of The University of Virginia. ISBN 978-1-883631-12-3. 
  • Lehmann, Niels (). Rauhut, Christoph, ed. Modernism London Style. Hirmer. ISBN 978-3-7774-8031-2. 
  • Savage, Rebecca Binno; Kowalski, Greg (). Art Deco in Detroit (Images of America). Arcadia. ISBN 978-0-7385-3228-8. 
  • Unes, Wolney (). Identidade Art Déco de Goiânia (în Portuguese). Ateliê. ISBN 85-7480-090-2. 
  • Vincent, G.K. (). A History of Du Cane Court: Land, Architecture, People and Politics. Woodbine Press. ISBN 978-0-9541675-1-6. 
  • Ward, Mary; Ward, Neville (). Home in the Twenties and Thirties. Ian Allan. ISBN 0-7110-0785-3. 

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Art Déco
Wikţionar
Caută „Art Deco” în Wikționar, dicționarul liber.



HausSpiegelDornbirn.jpg Art Nouveau --- Art Nouveau (categorie)

 • • Arhitectură  • Artefacte  • Clădiri  • Desene  • Literatură  • Litografii  • Modă  •
 • Mozaicuri  • Ornamente  • Picturi  • Postere  • Sculptură  • Uși  • Vitralii  • • Imagini Art Nouveau • •

Subiecte legate de Art Nouveau  • • Arts and Crafts  • Art Nouveau  • Art Deco  • Secesiunea vieneză  • •


Elevated Art.jpg Art Deco --- Art Deco (categorie)

 • • Arhitectură  • Clădiri  • Desene  • Literatură  • Litografii  • Modă  •
 • Mozaicuri  • Ornamente  • Picturi  • Postere  • Sculpturi  • Uși  • Vitralii  • • Imagini Art Deco • •

Subiecte legate de Art Deco  • • Arts and Crafts  • Art Nouveau  • Art Deco  • Secesiunea vieneză  • •

Design
Proiectare · Industrie · Concept design · Designer · Produs · Producție de serie · Arts and Crafts · Les Nabis · Plakatstil · Bauhaus · Art Nouveau · Art Deco · Raționalism · Minimalism ·
Comunicații vizuale · Ergonomie · Statica · Marketing · Grafică · Publicitate · Economie · Architectură · Arte vizuale
Afișe ·Albume muzicale · Ambalaje · Automobile · Expoziții · Grafică · Interfețe · Jocuri · Modă · Mobilier · Urbanistică · Web design ·