Piața Sfântul Gheorghe din Timișoara
| Piața Sfântul Gheorghe | |
 | |
 Piața în Timișoara | |
| Date geografice | |
|---|---|
| Localitate | Timișoara  |
| Coordonate | 45°45′20″N 21°13′44″E / 45.755654°N 21.228781°E |
| Date sociale | |
| Denumită după | Sfântul Gheorghe |
Modifică date / text  | |
Piața Sfântul Gheorghe este o mică piață urbană din centrul istoric al Timișoarei. Locul era cunoscut în trecut drept Piața Seminarului; aici a existat o biserică catolică, care mai târziu a devenit moschee în timpul ocupației otomane, iar după instalarea administrației austriece clădirea a fost predată iezuiților care au deschis o nouă biserică, cu hramul Sfântul Gheorghe.[1] Înconjurată de clădiri impunătoare, piața a fost multă vreme centrul spiritual, financiar și cultural al cetății Timișoarei.
Istorie[modificare | modificare sursă]
Piața Sf. Gheorghe este cea mai mică dintre toate cele trei piețe din centrul istoric al Timișoarei.[1] Precursoarea pieței de astăzi a fost construită în jurul Bisericii Iezuiților în secolul al XVIII-lea, sub numele de Piața Iezuiților, și avea o formă neregulată.[2] Laturile sale s-au conformat noii organizări stradale, dar orientarea bisericii pe diagonală a dus la formarea a două piețe triunghiulare, când actualul cartier Cetate a fost reconstruit complet de austrieci.[2] Străzile au fost amenajate după un plan rectangular, cu o nouă orientare, iar cea a clădirilor noi a fost, la rândul lor, diferită de cele construite în epocile anterioare. De-a lungul timpului, piața a purtat diverse denumiri: Sankt-Georgs-Platz, Szent György tér, Ion C. Brătianu sau Vasile Roaită în anii comunismului.[2]
Aici a existat o biserică catolică, menționată pentru prima dată în secolul al XV-lea, în timpul Regatului Ungariei. A fost transformată în moschee în timpul Pașalâcului Timișoarei.[3] După instaurarea administrației austriece, clădirea a fost predată iezuiților (ajunși la Timișoara în 1718) și redeschisă ca biserică, după reparații și o reabilitare majoră care i-au conferit un stil baroc; în cele din urmă, vechea clădire a trebuit demolată (în 1739) fiind construită o nouă biserică.[4] Între timp, ordinul iezuit a fost dizolvat în 1773.[4] Complexul bisericesc a fost completat ulterior cu o Casă iezuită. În această clădire a funcționat din 1806 Seminarul Teologic Romano-Catolic, prima instituție de învățământ superior din Timișoara.[5] De asemenea, între 1845 și 1848, casa a găzduit prima facultate de drept și filosofie din Banat.[2] Ambele clădiri au fost demolate între 1913 și 1914. În locul lor, Josef Kremer Jr. a proiectat Palatul Szana.[3] Demolarea bisericii a fost justificată de intenția de a lărgi axa est-vest a cetății, autoritățile locale având un plan de extindere a orașului, organizat de arhitecții Emil Szilárd și Josef Briger, care includea un bulevard larg, din Mehala în Fabric, impus de circulația tot mai intensă dar și de tendința de modernizare a orașului, care a culminat cu defortificarea acestuia.[6][1][7]
Acesta includea și o reorganizare a Pieței Sfântul Gheorghe, prin construirea a două clădiri în oglindă, care erau despărțite de o nouă biserică.
Planul nu a mai fost pus în aplicare din pricina începerii Primului Război Mondial și a efectelor de după incheierea acestuia, Timișoara trecând de la Austro-Ungaria la România.
Astăzi găzduiește mai multe instituții de cultură, precum și filiale ale Uniunii Scriitorilor din România și a Băncii Transilvania. Primul palat bancar din oraș a fost construit pe latura de vest a pieței în 1855, când a devenit sediul Primei Case de Economii (germană Erste Temeswarer Sparkassa).[2] Casa Klapka-Kossak, unde s-a aflat primul observator meteorologic din Timișoara (1783–1803) și apoi unul dintre cele mai mari și mai moderne studiouri fotografice din imperiu, deținut de Josef Kossak-Bohr (1885–1922), se învecinează cu piața la est.[8] Inițial, s-a dorit și construcția unui hotel, dar în timpul asediului revoluționarilor pașoptiști asupra cetății, construcția s-a prăbușit, ucigând doi muncitori.[4]
În Piața Sfântul Gheorghe, primul tramvai tras de cai de pe teritoriul actual al României a fost pus în mișcare în iulie 1869. Aici urma să fie capătul liniei care lega cartierele Cetate și Fabric.[4] Ulterior, a fost dată în folosință o a doua linie, care pleca din Piața Sfântul Gheorghe, ocolea cetatea și ajungea la gară prin cartierul Iosefin.[2]
În 1996, în centrul pieței a fost ridicată o statuie ecvestră a Sfântului Gheorghe care luptă cu balaurul. Realizată de sculptorița Silvia Radu,[4] monumentul comemorează copiii uciși în timpul Revoluției din 1989.[1] În 2015, piața a fost remodelată ca amfiteatru unde au fost expuse zidurile bisericii iezuiților și fragmente din fosta moschee.[9]
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b c d Anonim (). „Cum va arata singura piata din Timisoara care poarta numele Sfantului Gheorghe si cum era odinioara? FOTO! | OpiniaTimisoarei.ro”. Opinia Timisoarei. Accesat în .
- ^ a b c d e f Păun, Liana (). „TIMIȘOARA UITATĂ Istoria primului centru spiritual, financiar și cultural al cetății”. PRESSALERT.ro. Accesat în .
- ^ a b Both, Ștefan (). „Biserica Sf. Gheorghe din cea mai veche piață publică din Timișoara, dispărută în 1914”. Adevărul.
- ^ a b c d e „Piața Sf. Gheorghe”. Timisoara-Info.ro. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Călin, Claudiu Sergiu (). „Episcopul Dr. h. c. Augustin Pacha și seminarul teologic al Diecezei Romano-Catolice de Timișoara (1923–1948)” (PDF). Banatica 24-2: 411–444.
- ^ Eroare la citare: Etichetă
<ref>invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite:5 - ^ „Die Sankt-Georgs-Kirche in Temeswar” (în engleză). adz.ro. . Accesat în .
- ^ Bălteanu, Daniel (). „Primul observator meteo al orașului, unul dintre cele mai moderne studiouri foto din imperiu, bănci și cafenele de lux, toate funcționau cândva în clădirile ce străjuiesc Piața Sf. Gheorghe din Timișoara. Povestea lor spusă de Muzeul Național al Banatului”. Opinia Timișoarei.
- ^ „Zidurile Bisericii Iezuite și ale moscheii din pașalâcul Timișoarei vor fi expuse liber în Piața Sf. Gheorghe”. TION. .