Trandafir
Trandafir - |
|||||||||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
 |
|||||||||||||||
| Clasificare științifică | |||||||||||||||
|
|||||||||||||||
| Specii | |||||||||||||||
|
Cuprinde peste 200 specii: |
|||||||||||||||
Rosa L. (Trandafir) este un gen de plante perene ornamentale din familia Rosaceae, originar din regiunile continentale și subtropicale ale emisferei nordice, cuprinzând peste 200 de specii de arbuști erecți, deseori spinoși.
Planta tipică are tulpina spinoasă și fructul ca măceșele trandafirului sălbatic, „Rosa canina” care crește sub formă de tufișuri în regiunile aride, cu soluri calcaroase.
Cuprins
Caractere morfologice[modificare | modificare sursă]
- Tulpina, poate fi cățărătoare sau târâtoare, de înălțime variabilă în funcție de soi (0.5 – 4 m).
- Frunzele alterne, imparipenat-compuse, (cu peste 11 foliole, rar simple), însoțite de stipele, pot fi caduce sau persistente.
- Florile cu 5 petale, 5 sepale și număr mare de stamine și stile, pot fi solitare, pauciforme, umbeliforme sau dispuse în raceme umbeliforme, de diverse culori (albe, galbene, roz, roșii, etc).
- Fructul este cărnos, iar receptaculul, sferic sau urceolat, cu numeroase ovare, stilul cu stigmatul capitat.
Înmulțire[modificare | modificare sursă]
Se înmulțește atât pe cale sexuată (prin semințe) cât și pe cale asexuată (drajoni, butași, marcotaj, altoire, etc.), în locuri însorite. Preferă soluri cu textură lutoasă, permeabilă, bine drenate, adânc lucrate și bogate în substraturi nutritive. Nu sunt favorabile solurile cu reacție acidă și nici cele cu tendință accentuată spre reacție alcalină.
Utilizare[modificare | modificare sursă]
Ca plante ornamentale, se folosesc în parcuri și grădini (ca exemplare izolate sau grupate), având o deosebită valoare decorativă. Ca flori tăiate se pot folosi în aranjamente florale și în arta buchetieră, fiind foarte apreciate pentru colorit și parfum. Se întrebuințează și pentru extragerea uleiurilor eterice din petale.
Specii[modificare | modificare sursă]
Cuprinde peste 200 specii:
- Rosa acicularis Lindl.
- Rosa x alba L.
- Rosa arvensis Huds.
- Rosa banksiae Ait.
- Rosa canina L.
- Rosa centifolia L.
- Rosa chinensis Jacq.
- Rosa cinnamomea L.
- Rosa damascena Mill.
- Rosa eglanteria L.
- Rosa foetida Herrm.
- Rosa gallica L.
- Rosa multiflora Thumb.
- Rosa odorata Andrews.
- Rosa rugosa Thumb.
- Rosa tomentosa Smith.
Sistematică[modificare | modificare sursă]
- Specia „Cinnamomeae” cu 85 de variante răspândit în America de Nord, Asia și Europa, ca de exemplu
- Rosa acicularis
- Rosa arkansana
- Rosa beggeriana
- Rosa blanda
- Rosa laxa
- Rosa majalis
- Rosa moyesii
- Rosa multibracteata
- Rosa pendulina
- Rosa rugosa
- Rosa sertata
- Rosa suffulta
- Rosa willmottiae
- Rosa woodsii
- Specia „Carolinae” cu 6 variante fiind răspândit în America de Nord
- Rosa carolina
- Rosa nitida
- Rosa palustris
- Rosa virginiana
- Specia „Caninae” cu 60 de variante
- Specia „Synstylae” cu 30 - 35 variante, fiind răspândit în Asia, America de Nord, Africa și Europa
- Rosa abyssinica
- Rosa arvensis
- Rosa filipes
- Rosa helenae
- Rosa multiflora
- Rosa phoenicia
- Rosa sempervirens
- Rosa setigera
- Rosa wichurana
|
|
Aceste variante au luat naștere prin selecție naturală sau artificială, iar prin încrucișări au apărut hibrizi. Numărul mare de variante a dus la determinarea dificilă a originii și clasificarea unor variante de trandafiri.
Vezi și[modificare | modificare sursă]
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- 1. Beldie Al. Flora României - Determinator ilustrat al plantelor vasculare, Editura Academiei Ramâne, 1979
- 2. Dicționar dendrofloricol, Editura științifică și enciclopedică, București, 1989;
- 3. Dicționar enciclopedic român, Editura politică, București, 1966.
- 4. Ana Tomescu, "Cultura trandafirilor", Editura Gramen, București, 2012.
Legături externe[modificare | modificare sursă]
- Caracterizarea genului Roza L.
- Regina florilor, 28 aprilie 2010, Dorin Marian, Revista Magazin
- Vremea trandafirilor, 4 aprilie 2000, Evenimentul zilei
