Iosif Ivanovici

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Ioan Ivanovici
Iosif Ivanovici.jpg
Ioan Ivanovici
Date personale
Nume la naștereIoan Ivanovics
Născut[1][2][3][4][5][6][7][8] Modificați la Wikidata
Timișoara, Imperiul Austriac[8] Modificați la Wikidata
Decedat (57 de ani)[9][1][5][6] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg Regatul României Modificați la Wikidata
EtnieRomânii din Ungaria Modificați la Wikidata
Ocupațiedirijor
compozitor Modificați la Wikidata
Activitate
Alte numeIon, Jovan Ivanovici
Gen muzicalmuzică militară, muzică ușoară
Instrument(e)flaut, clarinet
Prezență online

Ioan Ivanovici, cunoscut și ca Ion sau Iosif (n. ,[1][2][3][4][5][6][7][8] Timișoara, Imperiul Austriac[8] – d. ,[9][1][5][6] București, România) a fost un clarinetist, dirijor și compozitor român de muzici militare și muzică ușoară. Creația lui cuprinde în majoritate dansuri (vals, cadril, polcă) și marșuri. Cea mai cunoscută compoziție a sa este valsul „Valurile Dunării”.

Activitate[modificare | modificare sursă]

Fiu al lui Axinte și Persida Ivanovici, a fost botezat la vechea biserică greco-ortodoxă Sfântul Ilie din cartierul Fabric.[10] În copilărie, a primit în dar un flaut pe care a învățat să îl mânuiască de unul singur. În 1859 a intrat copil de trupă în fanfara Regimentului 6 Infanterie din Galați. Aici a luat lecții de clarinet sub îndrumarea lui Alois Red. S-a dovedit a fi unul dintre cei mai talentați interpreți din regimentul său și a fost încurajat să studieze muzica la Iași, unde s-a aflat sub îndrumarea pedagogului Emil Lehr. Ulterior, a fost numit dirijor al mai multor formații de muzică militară.[11][12]

Ivanovici a rămas aproape întreaga viață la Galați,[13] avansând ca ofițer. Interesul pe care îl manifesta pentru muzicile militare a culminat cu numirea lui în 1900 în funcția de inspector general al muzicii militare din România.[11][12]

Cariera desfășurată de timpuriu în jurul ansamblurilor militare i-a sădit interesul pentru compoziție, genul abordat pendulând între muzica ușoară (dansurile) și scriitura în caracter marțial (piese pentru fanfară, marșuri). Este integrat generației de compozitori de vals vienez, al cărei exponent de prim rang este Johann Strauss-fiul; de altfel, discografia sa îl surprinde în această ipostază cel mai adesea, numele său fiind regăsit pe compilații de gen mai curând decât pe discuri proprii (una dintre puținele astfel de apariții a fost realizată de către Orchestra Filarmonică „Banatul” sub conducerea lui Ion Iancu, editată de către Electrecord și Discovery Records.[14]

Ivanovici s-a stabilit în 1901 la București și a murit aici un an mai târziu.

Înregistrarea nașterii[modificare | modificare sursă]

La inițiativa Asociației „Salvați Patrimoniul Timișoarei” și cu susținerea Asociației Timișoara 2021 — Capitală Europeană a Culturii (ATCEC 2021), un studiu al registrelor bisericii greco-ortodoxe Sfântul Ilie din cartierul Fabric aflate în Arhivele Naționale Timiș a găsit înregistrarea privind nașterea, respectiv data, prenumele de botez, numele de familie și prenumele părinților. Acest fapt certifică cu exactitate aceste date și stabilește că deși numele are rezonanțe sârbești, el nu a fost botezat la o biserică ortodoxă sârbă, ci la una ortodoxă română. În înregistrarea nașterii nu apare prenumele Iosif, sub care Ivanovici este foarte cunoscut.[15] În acest context, prenumele Iosif trebuie considerat un nume de scenă.

Cetățean de onoare al Timișoarei[modificare | modificare sursă]

Ioan Ivanovici a fost numit post-mortem Cetățean de Onoare al Timișoarei, iar acest titlu a fost preluat la 27 noiembrie 2019 de strănepotul său, pianistul Andrei Ivanovitch⁠(d).[12]

Lucrări[modificare | modificare sursă]

A compus peste 350 de piese. Este însă cunoscut pe plan mondial prin valsul „Valurile Dunării”, piesă care s-a bucurat de un succes atât de mare, încât a fost uneori atribuită altor compozitori, între care și Johann Strauss-fiul. A fost interpretată prima dată la Expoziția Universală de la Paris din 1889, în aranjamentul semnat de Emile Waldteufel, unde a câștigat premiul pentru compoziție și a devenit imnul expoziției.[13][12]

Între compozițiile lui Ivanovici se înscriu nenumărate mazurci, polci, cadriluri, serenade, romanțe, piese în stil popular (de pildă, „Sârba moților”, care a fost creată pentru a pune în lumină originea ardelenească a compozitorului). Piese de Ivanovici precum „Porumbeii albi” sau „Hora micilor dorobanți” fac parte din repertoriul fanfarelor militare și astăzi.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d Autoritatea BnF, accesat în  
  2. ^ a b „Ioan Ivanovici”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  3. ^ a b Ion Ivanovici, National Library Service of Italy, accesat în  
  4. ^ a b Iosif Ivanovici, Biblioteca Națională a Australiei, accesat în  
  5. ^ a b c d Ion Ivanovici, SNAC, accesat în  
  6. ^ a b c d Iosif Ivanovici, todotango.com, accesat în  
  7. ^ a b Iosef Ivanovici, Musicalics, accesat în  
  8. ^ a b c d Iosif Ivanovici a compus valsul Valurile Dunării, TVR Timișoara, accesat în  
  9. ^ a b „Ioan Ivanovici”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  10. ^ Gheorghe Miron, Marele creator român Ioan Ivanovici, compozitorul valsului Valurile Dunării, s-a născut în Fabric Timișoara, ziuadevest.ro, 11 decembrie 2019, accesat 2020-05-27
  11. ^ a b en Iosef Ivanovici (1845–1902), johann-strauss.org.uk (The Johann Strauss Society of Great Britain), accesat 2020-05-27
  12. ^ a b c d Stefan Both, Urmașul faimosului compozitor Iosif Ivanovici, vizită istorică la Timișoara. Pianistul din Rusia pregătește primul său concert în România, adevarul.ro, 27 noiembrie 2019, accesat 2020-05-27
  13. ^ a b en Iosif Ivanovici, naxos.com (Naxos Records), accesat 2020-05-27
  14. ^ Waves of the Danube - Iosif Ivanovici, discovery-records.com, accesat 2020-05-27
  15. ^ Ionela Gogoț, Iosif Ivanovici a compus valsul Valurile Dunării, youtube.com, minutul 4:30, accesat 2020-05-27

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Viorel Cosma, Maiorul I. Ivanovici (1845-1902): schiță monografică de popularizare, București: Ed. Militară a Ministerului Forțelor Armate ale R.P.R., 1958

Legături externe[modificare | modificare sursă]