Ciorbă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ciorbă
Origine
Locul de origineRomânia
Informații
Ingredient principalborș
Alte ingredienteapă  Modificați la Wikidata

Ciorba (din turcă çorba) reprezintă în bucătăria tradițională românească unul dintre felurile principale de mâncare care se servesc la dejun (rareori la cină) la începutul mesei, după gustare. Ciorba este denumirea supelor naționale românești, moldovenești, sârbești, macedonene și bulgare.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Ciorba este un preparat lichid din legume, verdețuri respectiv legume și carne sau pește, obținut prin fierberea bucăților de carne, tăiate la dimensiuni mici, cu diferite legume, dregerea cu diverse ingrediente: ou, smântână, iaurt, rântașuri obținute prin rumenirea făinii din diverse cereale și după preferință acrirea cu oțet alimentar, borș, suc de lămâie sau sare de lămâie, suc de roșii, corcodușe, zarzăre ori zeamă de varză. Pentru ciorbele de post se fierb legumele fără carne și se acresc. Ca verdeață, la ciorbe se folosește pătrunjelul cu excepția ciorbelor ardelenești la care specific zonei este tarhonul, iar la ciorba de burtă nu se adaugă verdeață.[1] Ciorba de burtă se acrește cu oțet alimentar. Ciorba de potroace se acrește cu moare de varză. Ciorba à la grecque se acrește cu lămâie.

În turcește bine-cunoscuta fiertură poartă numele de çorba, cuvânt provenit din arabul šorba (šarâb). Ciorba a ajuns pe masa românilor dintr-un capriciu istoric, fiind fiartă, mai întâi, în ceaunele și cazanele trupelor de spahii ale Imperiului Otoman. În Moldova, ciorba se acrește de obicei cu borș obținut din fermentarea tărâțelor și se numește la fel, borș.[2]

Sortimente[modificare | modificare sursă]

Cele mai cunoscute ciorbe sunt:[3][4]

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ C, Florea. Îndrumar pentru unitățile de alimentație publică (pag. 49), Ed Tehnică, București 1988
  2. ^ Süddeutsche Zeitung
  3. ^ Silvia Jurcovan: „Carte de bucate”, Editura Humanitas, București 2012, p. 50-62, 426 ISBN 978-973-50-3475-7
  4. ^ Sanda Marin: „Carte de bucate”, Editura Orizonturi, București 1995, p. 50-56

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Eliza Hansen, Meine rumänischen Spezialitäten, Editura Christians, Hamburg 1973,ISBN 3-7672-0229-8