Județul Sălaj

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Sălaj
Sălaj
—  Județ  —
Sălaj
Sălaj
Stemă
Stemă
Sălaj se află în România
Sălaj
Sălaj
Sălaj (România)
Poziția geografică în România
Coordonate: 47°12′N 23°03′E

Țară România
RegiuneNord-Vest

SIRUTA314
Atestare Modificați la Wikidata

ReședințăZalău
Componențămunicipii
orașe
Comune

Guvernare
 - Președintele Consiliului JudețeanTiberiu Marc (USL)
 - PrefectFlorian Florin

Suprafață
 - Total3.864 km²

Populație (2011)
 - Total217.895 locuitori
 - Densitate56,4 loc./km²
 - Locul după populație40

Fus orarUTC+2
Prefix telefonic60
Indicativ autovehiculeSJ

Prezență online
http://www.cjsj.ro/
GeoNames Modificați la Wikidata

Harta României cu județul Sălaj indicat
Harta României cu județul Sălaj indicat

Județul Sălaj (în maghiară Szilágy megye, în slovacă Siladská župa sau Šalajská župa) este un județ în regiunile Crișana și Transilvania (respectiv Partium), subregiunile Țara Silvaniei și Țara Călatei, în nord-vestul României. A fost înființat în anul 1968 prin reorganizarea teritorială a fostelor regiuni Maramureș, Crișana și Cluj (din raioanele Cehu Silvaniei, Șimleu Silvaniei și Zalău). Cea mai mare parte a teritoriului județului de azi a făcut parte mai devreme din Județul Sălaj (interbelic), respectiv din Comitatul Sălaj (antebelic). Reședința și centrul cultural, educațional și economic a județului este municipiul Zalău.

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Cea mai amplă analiză asupra originii numelui județului Sălaj a fost realizată de Gheorghe Chende-Roman, în lucrarea sa „Toponimie. Din onomastica Țării Silvaniei”. Referindu-se la numele de Sălaj, dar și la cel de Zalău, care, în opinia autorului, puteau avea orgine comună, având și același radical (zil- sau sil-), Gheorghe Chende-Roman apreciază că o primă origine a acestui radical și, prin urmare, a numelui, ar proveni din cuvântul zilai, „vin roșu, negru”, din limba dacă.[1] A doua variantă, îmbrățișată de majoritatea cercetătorilor, este proveniența din termenul latin silva (pădure),[2] iar a treia se leagă de cuvântul maghiar szil, care înseamnă „ulm”.[2]

Localizare[modificare | modificare sursă]

Situându-se în nord-vestul României, la trecerea dintre Carpații Orientali și Munții Apuseni, județul Sălaj este cunoscut din vremuri străvechi ca Țara Silvaniei, adică Țara Pădurilor, având o suprafață de 3.864,4 km², reprezentând 1,6% din teritoriul României și având ca vecini la nord județele Satu Mare și Maramureș, la vest și sud-vest județul Bihor și la sud-est județul Cluj.[3]

Geografie[modificare | modificare sursă]

Județul Sălaj este așezat în partea de nord-vest a României și se suprapune pe cea mai mare parte a zonei de legătură dintre Carpații Orientali și Munții Apuseni, cunoscută sub denumirea de Platforma Someșană.

Relief[modificare | modificare sursă]

Din punct de vedere geografic, județul Sălaj este o zonă de dealuri și depresiuni situate pe cursul văilor Almașului, Agrijului, Someșului, Crasnei si Barcăului. Zona montană este reprezentată în partea de sud-vest prin două ramificații nordice ale Munților Apuseni: culmile Meseșului cu Vârful Măgura Priei (996 m) și Plopișului cu Vârful Măgura Mare (918 m). Depresiunile au o largă răspândire pe teritoriul județului și reprezintă importante zone agricole de concentrare a așezărilor.

Hidrografie[modificare | modificare sursă]

Principala caracteristică a rețelei hidrografice a Sălajului este relativa uniformitate a repartiției râurilor pe întregul teritoriu, cu o foarte slabă prezență a rețelei lacustre naturale, dar cu apariția din ce în ce mai des a lacurilor artificiale.[3] Râurile Someș, Crasna, Barcău, Almaș, Agrij si Sălaj reprezintă principalele ape curgătoare din județ. De asemenea, pe raza județului se află și lacul de acumulare Vârșolț de pe cursul râului Crasna. Apele acoperă 57,8 km², reprezentând 1,5% din suprafața totală a județului.[3]

Climă[modificare | modificare sursă]

După expoziția lui, județul Sălaj se află sub directa influență a maselor de aer din vest, încadrându-se în sectorul cu climă continentală moderată. Circulația maselor de aer de înălțime, precum și relieful, prin aspectul și altitudinea lui, creează diferențieri climatice, pe de o parte între vestul și estul județului, iar pe de altă parte, între principalele unitați geomorfologice. Temperaturile medii anuale sunt cuprinse între 8 și 9°C în cea mai mare parte a județului, excepție făcând culmile mai înalte ale munților Meseș și Plopiș, precum și zona dealurilor înalte Șimișna–Gârbou, unde temperaturile medii anuale sunt cuprinse între 6 și 8°C. Cea mai ridicată valoare medie a temperaturii se înregistrează în luna iulie de obicei.[4] Precipitațiile atmosferice medii anuale prezintă valori cuprinse între 600 și 800 mm, valori mai mari înregistrându-se în munții Meseș și Plopiș, iar mai mici în Depresiunea Almaș–Agrij și pe valea Someșului.

Arii protejate[modificare | modificare sursă]

Pe teritoriul județului există un număr de 15 arii protejate de interes național, acestea însumând o suprafață de 516,73 ha:[3][5]

Resurse naturale[modificare | modificare sursă]

Resursele naturale de materii prime sunt localizate în următoarele localități:[3]

De asemenea, județul Sălaj se numără printre județele bogate în factori naturali de cură, dispunând de o mare varietate de ape precum:[3]

Istorie[modificare | modificare sursă]

Porta Praetoria, poarta de acces în castrul Porolissum
Salbă cu 52 de pandantive din tezaurul de la Șimleu Silvaniei expusă în Muzeul de Istorie a Artei din Viena

Cel mai vechi tezaur de aur masiv din România a fost descoperit în județul Sălaj, la Moigrad. Cântărește 780 g, datează din perioada Neoliticului și întruchipează idoli antropomorfi, simboluri ale fertilității.[3] Vestigiile dacice sunt răspândinte în aproape întregul județ. Tot în județ au fost descoperite 14 tezaure de monede și podoabe dacice din argint, iar prin Sălaj trecea vechea arteră comercială cunoscută sub numele de „Drumul sării”, pe care sarea pleca din interiorul Transilvaniei spre Europa Centrală.[3] În timpul ocupației romane (106–271/275), granița dintre Imperiul Roman și triburile dacilor liberi din Nord trecea prin teritoriul actual al județului Sălaj, de la valea Someșului, peste culmile Munților Meseș (unde au fost identificate peste 50 de turnuri de supraveghere și apărare) până în valea Crișului Repede.[6] Astfel, flancul de Nord-Vest al Imperiului Roman în Dacia era puternic întărit cu numeroase castre în care staționau legiunile romane pentru apărarea graniței, reprezentând adevărate bastioane defensive. În afara vestitului Porolissum (azi Moigrad), unul dintre cele mai importante centre militare și economice în care au staționat, succesiv, un număr mare de trupe romane (Cohors I Britonnum milliaria, unități din Legiunile a XIII-a Gemiona, a VII-a Claudia ș.a.), au mai funcționat și castrele de la Buciumi, Românași (numit Largiana), Sutoru (Optatiana) ș.a. Așezarea urbană Porolissum, dezvoltată în jurul castrului cu același nume, a devenit (în anul 124 d. Hr.) capitala provinciei Dacia Porolissensis, ridicată la rang de municipiu în timpul împăratului Septimius Sever (193–211). De-a lungul drumului imperial care lega municipiul Porolissum de Napoca s-au dezvoltat nenumărate așezări cu funcții multiple.

După retragerea legiunilor și a administrației romane din Dacia (271/275), populația daco-romană de pe teritoriul actual al județului Sălaj a înfruntat frecventele valuri migratoare ale goților, hunilor, slavilor, ungurilor ș.a. Trecerea goților peste aceste meleaguri este marcată de tezaurele de aur și argint îngropate de aceștia și descoperite (în 1797 și 1889) pe teritoriul orașului Șimleu Silvaniei, iar prezența slavilor este atestată prin vestigiile din necropola tumulară de la Nușfălău (secolele al VIII-lea–al IX-lea).[6]

Atât în cronicile bizantine, precum și în lucrarea Gesta Hungarorum, scrisă în secolul al XII-lea de Anonymus, se găsesc primele mențiuni despre românii (vlahii) din aceste locuri, despre formele lor de organizare (voievodatele lui Gelu, Glad și Menumorut), despre rodnicia pământului, precum și de faptul că armatele regelui ungar, în acțiunea lor de cucerire a acestor pământuri, au întâmpinat o dârză rezistență din partea valahilor și a voievozilor acestora, în special a populației de pe văile Almașului și Căpușului.[6] Cu toată rezistența opusă de localnici, expansiunea regatului feudal maghiar nu a putut fi oprită, acesta exercitând (secolele al XI-lea–al XIII-lea) o puternică asuprire, dar în care românii au reușit să-și păstreze limba, obiceiurile și tradițiile. În secolele al XIV-lea–al XV-lea, atât țăranii români, cât și cei maghiari (așezați pe aceste locuri odată cu expansiunea regatului ungar) au întreprins mai multe răscoale (1344, 1376), care au culminat cu răscoala de la Bobâlna (1437–1438).[6] După bătălia de la Mohács (1526), Transilvania a intrat ca principat autonom sub suzeranitate turcească. Începutul secolului al XVII-lea este marcat de prezența voievodului Mihai Viteazul pe meleagurile Sălajului, care după victoria de la Guruslău (3 august 1601) asupra oștilor lui Sigismund Báthory trece și prin Zalău în urmărirea armatelor acestuia. De istoria meleagurilor sălăjene este legată și personalitatea lui Horea care, împreună cu o echipă de meșteri din Țara Moșilor, a construit (1773) biserica din lemn de la Cizer, aflată astăzi în Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca.[6] Efervescența anului revoluționar 1848 a cunoscut o intensitate deosebită prin activitatea cărturarilor sălăjeni Simion Bărnuțiu și Alexandru Papiu-Ilarian, precum și a lui Iacob Deleu din Pericei (căpitan în oastea lui Avram Iancu).

În 1867, principatul Transilvaniei (inclusiv teritoriul actual al județului Sălaj) a fost încorporat forțat la regatul ungar, situația românilor, precum și a celorlalte minorități (sași, slovaci, ruteni ș.a.), înrăutățindu-se constant.[6] Sălăjenii au participat la mișcarea memorandistă din 1892, printre cei 300 de delegați care au plecat la Curtea de la Viena pentru a preda Memorandumul aflându-se peste 45 de reprezentanți ai Sălajului (Gheorghe Pop de Băsești, Andrei Cosma, Teofil Dragomir ș.a.).[6] Actul Unirii de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918, s-a înfăptuit și cu sprijinul celor 44 de delegați cu drept de vot, reprezentând județul Sălaj.[6]

Harta administrativă a județului Sălaj interbelic

După unirea Transilvaniei cu România s-a impus o nouă împărțire administrativă, care după mai multe variante, s-a stabilit ca pe baza vechiului comitat al Sălajului să se înființeze județul Sălaj, cu reședința la Zalău, care în 1926 cuprindea trei localități urbane (Careii Mari, Șimleu Silvaniei, Zalău) și 269 de comune grupate în 10 plăși.[6] Sub această formă a evoluat, cu unele modificări până în septembrie 1950, când județul Sălaj a fost desființat și inclus în regiunile Cluj, Baia Mare (ulterior Maramureș) și Oradea (ulterior Bihor), ocupând poziții periferice în cadrul acestora. Județul Sălaj a fost reînființat prin Legea nr. 2 din 17 februarie 1968.[6]

În perioada interbelică, județul Sălaj a cunoscut o oarecare înflorire economico-socială, pentru ca după Dictatul de la Viena din 30 august 1940, impus României de Germania nazistă și Italia fascistă (prin care România pierdea o suprafață de 43.492 km², inclusiv județul Sălaj, cu o populație de 2,6 milioane de locuitori, în majoritate români), teritoriul sălăjan să cunoască din nou opresiunile ocupației ungare. În perioada 1940–1944, pe teritoriul județului Sălaj au avut loc numeroase asasinate executate de trupele horthyste asupra populației românești, acestea soldându-se cu 495 de victime, dintre care cele mai multe înregistrate în satele Ip și Treznea.[6] Începând cu 14 octombrie 1944, armatele române au ajuns cu operațiunile militare și pe teritoriul județului Sălaj, eliberându-l treptat de sub ocupația maghiaro-horthystă. În cei 45 de ani care au urmat după eliberare, teritoriul sălăjan a evoluat în coordonatele economico-sociale ale comunismului, timp în care a cunoscut o intensă industrializare, în cadrul unei economii centralizate, planificate.

Demografie[modificare | modificare sursă]

Potrivit recensământului din 2011, județul Sălaj avea la acea dată 224.384 de locuitori și o densitate de 58,1 loc./km².[7] Astfel, județul Sălaj ocupă locul 3 la nivel național, fiind unul din județele cu cel mai mic număr de locuitori.[8] În județul Sălaj ponderea principală a populației se regăsește în mediul rural într-o proporție de 58,73%, față de 41,27%, cât reprezintă populația din mediul urban.[9] Dinamica populației pe grupe mari de vârstă în județul Sălaj indică tendința de îmbătrânire demografică, caracterizată prin continua scădere a ponderii populației din grupa 0–14 ani, pe fondul creșterii ponderii populației vârstnice.[9]

Economie[modificare | modificare sursă]

Economia județului Sălaj este caracterizată drept o economie industrial-agrară, specializată în industria ușoară, construcții de mașini și echipamente, industrie alimentară și producție de mobilier și dispunând de un sector primar și terțiar în ascensiune.[9] Principalele firme din județul Sălaj, după cifra de afaceri, sunt Tenaris, Michelin, Hanna Instruments, Euro Activ, Trade Avangard și Plural Commerce.[3] Domeniul cu cea mai mare cifră de afaceri din Sălaj este producția de tuburi și țevi.[3]

Industrie[modificare | modificare sursă]

Agricultură[modificare | modificare sursă]

Suprafața agricolă, după modul de folosință, la sfârșitul anului 2014 a fost de 238.950 ha, din care: 120.559 ha teren arabil, 74.340 ha pășuni, 36.659 ha fânețe naturale și 7.392 ha vii și livezi.[3] În județul Sălaj, efectivele totale de animale la sfârșitul lunii decembrie 2015 erau de 30.850 capete bovine, 64.985 capete porcine, 375.232 capete ovine și caprine, 806.436 capete păsări și 33.550 familii de albine.[3] Producția agricolă este caracterizată de cultura cerealelor, a cartofilor și legumelor. Producția fructelor plasează merele pe primul loc, urmate de prune, cireșe și visine, iar pentru producția animală, laptele de vacă și bivoliță se plasează pe primul loc, urmată de producția de lână și miere.[10]

Turism[modificare | modificare sursă]

Piața turismului la nivel județean este asemănătoare cu cea de la nivel regional, axându-se pe două tipuri de turism: balnear și cultural.[9] Cea mai mare parte a turiștilor provin din Ungaria, precum și din țările UE (Franța, Germania, Olanda etc.).[9] Se remarcă numărul foarte redus de turiști atât români, dar mai ales străini care au intrat în județ, datorită infrastructurii de acces la obiectivele turistice sau culturale, dar și slabei promovări a potențialului natural turistic al zonei.[9] În 2017, județul dispunea de 10 hoteluri și moteluri, 52 de vile turistice și bungalouri, 17 pensiuni turistice și 35 de pensiuni agroturistice.[11] Tot în 2017, 41,8 mii de turiști au sosit în unitățile de cazare turistică din județ.[12]

Pe teritoriul județului Sălaj se află 15 edificii nobiliare, nouă castele și șase conace.[13] Dintre acestea, cel mai important este Castelul Wesselényi din Jibou. Construit în stil baroc, castelul este inclus în prezent în complexul Grădinii Botanice „Vasile Fati”. După numărul de vizitatori, Grădina Botanică „Vasile Fati” este obiectivul turistic cel mai vizitat din Sălaj. Aici funcționează și un Centru de Cercetări Biologice. Tot în județul Sălaj pot fi vizitate Cetatea Almașului, construită între anii 1247–1278,[14] Cetatea Thököly din Cehu Silvaniei, Cetatea Valcău, construită pe Dealul Plai din satul Sub Cetate,[15] Cetatea Aurită (maghiară: Aranyos vár) din Cheile Țicăului și Cetatea Báthory din Șimleu Silvaniei.

Complexul Arheologic Porolissum este unul dintre cele mai bine păstrate situri arheologice din România. Este un uriaș muzeu în aer liber, unic în Transilvania de Nord. Este extrem de bine conservat, îndeosebi Porta Praetoria și Amfiteatrul Roman. În ultimii ani, obiectivul este intens promovat de către Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău și de către Consiliul Județean Sălaj prin evenimente culturale ca Porolissum Music Fest, Porolissum Fest sau Festivalul Roman.[16] Alte castre romane existente pe teritoriul județului Sălaj sunt cele de la Buciumi, Romita (Certinae), Tihău, Sutoru (Optatiana) și Românași (Largiana).

Cu peste 221.000 de exponate,[17] Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău este cel mai mare și cel mai important muzeu din județ. În subordinea muzeului se află Secția de Istorie „Vasile Lucăcel” și Galeria de Artă „Ioan Sima”. De asemenea, în județ există o serie de colecții etnografice grupate în mici muzee ale satului. Notabile sunt Muzeul de Artă Populară „Ligia Alexandra Bodea” din Iaz și Muzeul Etnografic din Cizer, cel mai mare muzeu în aer liber din Sălaj.[18]

Turismul religios monahal începe să prindă contur și în județul Sălaj. În perioada postdecembristă s-au constituit un număr de patru comunități monahale, cea mai avansată în construcții fiind cea de la Bic (Șimleu Silvaniei). În Sălaj se mai păstrează 92 de biserici de lemn,[19] dintre care 68 au statutul de monument istoric în județ,[20] iar nouă sunt monumente salvate și păstrate în alte părți. Șapte dintre acestea (Ciumărna, Românași, Sânmihaiu Almașului, Fildu de Sus, Baica, Racâș și Bârsa) au fost incluse în proiectul „Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord”.[21] Vechimea lor se întinde de la mijlocul secolului al XVI-lea până spre sfârșitul secolului al XIX-lea, cele mai multe fiind ridicate în secolul al XVIII-lea. Pentru această regiune, bisericile de lemn constituie unul dintre cele mai distincte elemente de identitate, Sălajul asumându-și astăzi numele de „județul bisericilor de lemn”.[19]

Județul Sălaj dispune de două stațiuni balneoclimaterice de interes local, Bizușa-Băi (permanentă) și Boghiș (sezonieră). De asemenea, băile curative de la Jibou, înființate în anii 1960 și reabilitate în 2004,[22] sunt cunoscute pentru efectele terapeutice ale apelor sulfuroase, sulfate și clorurate în tratarea afecțiunilor hepato-biliare, gastro-intestinale și reumatismale.

Ecoturismul este practicat în rezervațiile naturale din județ. Grădina Zmeilor, o rezervație geologică și peisagistică întinsă pe 3 ha, este situată la marginea satului Gâlgău Almașului. Ea este reprezentată de gresii desprinse din dealul Închieturi, cu o înălțime maximă de 376 m.[23] În Munții Plopiș, în aria administrativă a satului Tusa, se află rezervațiile Tusa–Barcău și Izvoarele Barcăului. Principalele atracții sunt cele două izbucuri – Izbucul Mare și Izbucul Mic –, ce reprezintă două dintre izvoarele râului Barcău.[24] Peștera cu picturi rupestre de la Cuciulat și peștera cu trei specii de lilieci de la Măgurici sunt cele mai cunoscute peșteri din Sălaj, ambele fiind însă închise accesului publicului larg, pentru a proteja pictura, respectiv speciile rare de lilieci.[25]

Politică[modificare | modificare sursă]

Consiliul Județean Sălaj este condus de Tiberiu Marc (PSD). Consiliul este compus din 30 de membri și are următoarea structură politică:[26]

    Partid Consilieri Componența Consiliului
Partidul Social Democrat 11                      
Partidul Național Liberal 10                      
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România 7                      
Uniunea Națională pentru Progresul României 2                      

Diviziuni administrative[modificare | modificare sursă]

Județul Sălaj are în componență un municipiu reședință de județ (Zalău), trei orașe (Cehu Silvaniei, Jibou și Șimleu Silvaniei) și 57 de comune cu 281 de sate.[27]

Județul Sălaj a fost locuit din vechime. Prima atestare documentară se găsește în Gesta Hungarorum, unde Anonymus arată că, la venirea ungurilor în Transilvania, au găsit aici o populație organizată în trei formațiuni politice conduse de duci sau voievozi. Este vorba de voievodatele lui Gelu, Glad și Menumorut. După ocuparea Transilvaniei, statul feudal maghiar a organizat acest teritoriu în comitate. În secolul al XII-lea sunt amintite în documente 10 comitate, din care făceau parte Crasna (1162), Szolnok (1166) și Cluj (1177).[28] Ca județ de sine stătător, Sălajul a fost înființat în 1876 din fostele județe Crasna, Solnocul de Mijloc și câteva comune din fostul județ Dăbâca. Această împărțire s-a menținut până în anul 1925, când are loc o nouă împărțire administrativ-teritorială, județul Sălaj cuprinzând o comună urbană de reședință (Zalău), 10 plăși (Bocșa, Buciumi, Cehu Silvaniei, Crasna, Carei, Jibou, Supuru de Jos, Șimleu Silvaniei, Valea lui Mihai și Tășnad) și 267 de comune rurale.[28] După Dictatul de la Viena (1940), s-a revenit la vechea organizare teritorială din 1876 care s-a menținut până în 1946, când se revine la configurația din 1926, având loc o organizare teritorială a județului, în urma căreia Sălajul cuprindea un oraș reședință de județ (Zalău), două orașe (Carei și Șimleu Silvaniei) și 131 de comune rurale, compuse din 299 de sate.[28] În 1950 s-a trecut la o altă împărțire administrativă, în raioane și regiuni, care s-a menținut până în 1968 când, în urma reformei administrativ-teritoriale, s-a trecut la împărțirea pe județe.

Municipiu[modificare | modificare sursă]

Orașe[modificare | modificare sursă]

Comune[modificare | modificare sursă]

Personalități născute în județul Sălaj[modificare | modificare sursă]

Transporturi[modificare | modificare sursă]

Transport rutier[modificare | modificare sursă]

Rețeaua de drumuri din județul Sălaj avea, la nivelul anului 2014, o lungime totală de 1.791 km.[30] Județul Sălaj cuprinde 13,9% din totalul rețelei rutiere existente la nivelul regiunii Nord-Vest.[30] Din total, drumurile naționale reprezintă 286 km.[30]

Transport feroviar[modificare | modificare sursă]

Liniile de cale ferată care traversează județul Sălaj totalizau, la sfârșitul anului 2017, 183 km.[31] Dintre acestea, niciuna nu este electrificată.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Gheorghe Chende-Roman (). Toponimie. Din onomastica Țării Silvaniei. Zalău: Editura Silvania. ISBN 978-973-7817-76-1. 
  2. ^ a b Olimpia Man (). „De unde vine numele județului: de la vinul produs aici pe vremea dacilor ori de la pădurile ce au acoperit Sălajul”. Adevărul. 
  3. ^ a b c d e f g h i j k l „Raport privind starea economică și socială a județului Sălaj în anul 2015” (PDF). Instituția Prefectului – Județul Sălaj. 
  4. ^ „1.4. Temperatura ambientală (media anuală, maxima și minima anuală). Precipitații atmosferice (cantitatea anuală)”. Raport privind starea mediului în județul Sălaj, în anul 2005. Agenția Națională pentru Protecția Mediului. 
  5. ^ Marina Bădulescu, ed. (). „DESTINAȚIE: ROMÂNIA/Județul Sălaj - Prezentare”. AGERPRES. 
  6. ^ a b c d e f g h i j k Marina Bădulescu, ed. (). „DESTINAȚIE: ROMÂNIA/Județul Sălaj - Scurt istoric”. AGERPRES. 
  7. ^ „Populația și densitatea populației la recensăminte” (PDF). Direcția Județeană de Statistică Sălaj. 
  8. ^ „Recensământ. Populația Sălajului a scăzut! Află aici detalii”. Adevărul. . 
  9. ^ a b c d e f „Planul local de acțiune pentru învățământ” (PDF). Inspectoratul Școlar Județean Sălaj. . 
  10. ^ „SĂLAJ - Dimensiune și Expansiune” (PDF). Consiliul Județean Sălaj. 
  11. ^ „Structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică la 31 iulie” (PDF). Direcția Județeană de Statistică Sălaj. 
  12. ^ „Capacitatea și activitatea de cazare turistică” (PDF). Direcția Județeană de Statistică Sălaj. 
  13. ^ Cosmin-Gabriel Porumb-Ghiurco. „Castelele și conacele din județul Sălaj (reședințele nobiliare). Componentă cultural-turistică reprezentativă” (PDF). Caiete Silvane. p. 6. 
  14. ^ „Cetatea Almașului, jud. Sălaj”. Țara Călatei. 
  15. ^ Eduard Farcaș (). „Cetatea cavalerilor din Valcău de Jos”. Graiul Sălajului. 
  16. ^ „Complexul Arheologic Porolissum”. Consiliul Județean Sălaj. 
  17. ^ „Istorie și artă la Muzeul Județean din Zalău”. Gazeta de Nord-Vest. . 
  18. ^ Cristian Birjac (). „Cel mai mare muzeu în aer liber din Sălaj va fi inaugurat pe 8 septembrie”. Ziarul de Sălaj. 
  19. ^ a b Paul Gorgan (). "Grădina Carpaților" din Sălaj - o zonă turistică fără turism”. Graiul Sălajului. 
  20. ^ Sebastian Olaru (). „DESTINAȚIE: ROMÂNIA/ Sălajul - județ al bisericilor de lemn”. AGERPRES. 
  21. ^ Alina Pop (). „Biserici de lemn și situri arheologice din Sălaj, schimonosite cu lifturi exterioare pe milioane de lei din bani publici”. Adevărul. 
  22. ^ „Sălaj: Băile Jibou – relaxare la prețuri rezonabile”. Adevărul. . 
  23. ^ Claudiu Pădurean (). „Sălaj: Legendele care aduc turiștii în Grădina Zmeilor”. România liberă. 
  24. ^ Olimpia Man (). „Rezervația de la Tusa, desfătare pentru turiști și pentru gurmanzi”. Adevărul. 
  25. ^ Sebastian Olaru (). „Specii de lilieci unicat în Europa și picturi rupestre, în peșterile din Sălaj”. AGERPRES. 
  26. ^ „Consilieri județeni”. Consiliul Județean Sălaj. 
  27. ^ Daniel Celu Vîrdol, ed. (). Anuarul statistic al României (PDF). Institutul Național de Statistică. p. 17. ISSN 1220-3246. 
  28. ^ a b c Lucia Bălaș, Bódis Ottilia (). Sălaj - ghidul localităților (PDF) (ed. a II-a, revizuită și adăugită). Zalău: Biblioteca Județeană „I. S. Bădescu”. pp. 10–11. ISBN 978-973-0-24720-6. 
  29. ^ a b c d Laura Ichim, Manuela Vlaicu, Andreea Drăxineanu, Ciprian Alexandru (). Populația României pe localități la 1 ianuarie 2016 (PDF). Institutul Național de Statistică. p. 119. ISSN 2066-2181. 
  30. ^ a b c Eduard Farcaș (). „Județul Sălaj stă binișor doar la capitolul drumuri naționale; în rest avem doar planuri pentru un viitor foarte îndepărtat”. Graiul Sălajului. 
  31. ^ „Lungimea căilor de transport la sfârșitul anului 2017” (PDF). Institutul Național de Statistică. . p. 10. 

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Județul Sălaj
Turism
Hărți
Imagini

Vezi și[modificare | modificare sursă]