Barbu (Baruh, Iehuda) Iscovescu (n. —d. ) a fost un pictor și revoluționar român de etnie evreiască. În istoria picturii românești, Barbu Iscovescu împreună cu Constantin Daniel Rosenthal și Ion Negulici a alcătuit celebrul grup de pictori revoluționari de la 1848 care au fost promotorii artei în România. Despre biografia artistului, așa cum rezultă din analiza scrierilor care s-au făcut pe acestă temă, nu se știe aproape nimic. Fiecare din istoricii care i-au studiat activitatea revoluționară și artistică, au adus diferite ipoteze cel mai adesea nesusținute de surse reale de documentare. Opiniile sunt de multe ori controversate și contradictorii fapt care s-a tradus în final la redarea unei vieți pline de avânt romantic și de nimb de poezie. Biografii săi au menționat, fără a aduce vreunul vreo sursă credibilă, că artistul ar fi beneficiat de o bursă acordată de banul Mihalache Ghica pentru a urma cursuri de artă la Viena. Singurele dovezi că Iscovescu a fost în Austria sunt desenele care au rămas istoriei cu peisajele realizate în împrejurimile Vienei, Linz-ului (Mathausen) și a zonei montane a regiunii Salzkammergut (Gmunden și Hallstadt). Unii biografi au afirmat și ipoteza că pictorul ar fi urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase de la Viena cu profesorii Josef Danhauser, Johann Ender și Moritz Michael Daffinger.
Studiile pe care Iscovescu le-a făcut la Paris suferă de o mulțime de incertitudini, chiar dacă acesta a executat copii după mari maeștri ca Rubens, Nicolas Poussin, Tizian, Jean-Baptiste Greuze și mulți alții. Artistul a fost cu siguranță la Paris în perioada exilului de după 1849 și biografii lui au menționat că a urmat cursuri de pictură în atelierele lui Michel Martin Drolling și François-Édouard Picot, fără ca vreunul să aducă vreo referință documentară. De altfel, unii din ei, comentând aspectele artistice ale creației lui Iscovescu ulterioare studiilor de la Paris, au recunoscut că nu se vede în opera sa vreo îmbunătățire în ce privește compoziția și meșteșugul picturii, astfel încât ipoteza studiilor în capitala Franței rămâne a fi plină de ambiguitate.
Opera lui Barbu Iscovescu este împărțită, după părerea istoricului Ionel Jianu, în două faze distincte: prima fază este cea a uceniciei pe care a parcurs-o în perioada anilor 1839 - 1848 și faza a doua, cea a făptuirilor desfășurată în ultima perioadă a vieții sale, în perioada 1848 - 1854. Prin desenele care înfățișează peisaje din împrejurimile Vienei, Lyon, Kemárly, Predeal, Turnu Roșu, Sfântul Gheorghe, Sighișoara, Sibiu, Deva și Craiova, Barbu Iscovescu a fost considerat de către istoricii de artă, împreună cu Carol Popp de Szathmári, unul din primii peisagiști români. În plus, datorită desenului intitulat Român plăeș din Banat pe care l-a realizat în peregrinările sale prin Banat, Iscovescu a fost identificat ca fiind primul pictor român care a înfățișat un țăran român.
Toată literatura de specialitate care a avut ca subiect pe Barbu Iscovescu a menționat, punându-se oarecum la unison, că acesta ar fi pictat steagul Revoluției române de la 1848 și ar fi scris cuvintele slogan ale revoluției: Dreptate și Frăție. Din analiza scrierilor despre acest episod controversat, a rezultat concluzia că autorii biografiei pictorului s-au lansat în fel și fel de supoziții, toate lipsite de surse credibile, care fie că țin cont de afirmațiile predecesorilor, aducând date noi, fie sunt contradictorii sau absolut noi ca abordare. Concluzia care rezultă într-un mod fără echivoc, este că nu se știe dacă Iscovescu ar fi pictat primul steag tricolor românesc. De asemenea, există o unanimitate de păreri a biografilor vieții lui Iscovescu cum că acesta ar fi purtat steagul în data de 11 iunie1848 când mulțimea a înconjurat palatul lui Bibescu Vodă, fără ca vreunul din ei să menționeze vreo sursă primară sau secundară care să afirme așa ceva. De aceeași incertitudine suferă și afirmațiile privind toate activitățile de revoluționar ale artistului precum și apartenența sa la societatea Frăția. Astfel de ipoteze, comentarii și presupuneri se regăsesc frecvent la autorii biografiei lui Barbu Iscovescu. În scrierile istoricilor de artă, istoricilor sau biografilor ale căror surse au stat la baza scrierii acestui articol, lipsește evidența documentară pe care s-au bazat astfel de afirmații.
O dată cu declanșarea revoluției din 1848 din Țara Românească el nu a mai făcut portrete destinate unui cerc restrâns, ci unele care erau hărăzite popularizării conducătorilor eroici ai acesteia, adică în scop propagandistic. Aceste portrete au fost litografiate pentru a ajunge în mâinile tuturor. Principalul merit al operei sale a fost că a dezvoltat simțământul național al maselor prin sporirea numerică a sprijinitorilor revoluției. Lucrările pe care le-a făcut au fost deseori stângace la începuturi și ele s-au mărginit în reprezentarea bustului pe un fond negru. A realizat în perioada 1848 - 1854 portretele fruntașilor revoluției, remarcabile rămânând istoriei imaginea-izvod a lui Avram Iancu de la Vidra, Prefect aurar gen (1849) și cele ale lui Ioan Buteanu din Funtana Cornului, un duce al românilor (1848), a lui Simion Balintu, Aide de l'Armée et Percepteur, Hatzeg (1848) și a lui Petru Dobra, prefectu de la Zlatna.
În 1853 s-a aflat alături de alți români la Bursa, și a murit în 1854 la Constantinopol, fiind înmormântat din dorința sa la cimitirul ortodox grec din Pera. Prin grija prietenilor săi Gheorghe Magheru și Alexandru Christofi, s-a ridicat la mormântul său un mausoleu din marmură, aici aducându-se și rămășițele pământești ale lui Ion Negulici și ale preotului Atanasie Luzin.
... dintele lung al narvalului era comercializat de vikingi în Europa continentală drept corn de inorog înzestrat cu proprietăți miraculoase?
... canonul crabului este un gen de palindrom muzical polifonic care sună identic dacă partitura este executată dinspre început spre sfârșit sau invers?
Există peste 13.800 de localități în România și 1.500 în Republica Moldova. Noi avem câte un articol pentru fiecare dintre ele. Vă invităm să scrieți despre localitatea dumneavoastră preferată.
.jpg)
