Literatura română

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Cultura României
Arte

Literatura
Filosofia
Muzica
Artele vizuale

Tradiții

Bucătăria
Folclorul
Cultura populară
Mitologia
Superstiții
Spiritualitatea

Artiști

Actori
Compozitori
Pictori
Poeți
Scriitori

Monumente

Castele
Muzee
Clădiri religioase
Patrimoniu UNESCO

Literatura română este literatura scrisă de autori români. În același timp, termenul se referă la întreaga literatură scrisă în limba română.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Începuturi[modificare | modificare sursă]

Cel mai vechi document păstrat scris în limba română este o epistolă datată 1521, trimisă de Neacșu de la Câmpulung judelui de la Brașov, Hans Benkner.

Cultura Română a fost puternic influențată de creștinism de la începuturile sale, chiar Sfântul Apostol Andrei, Cel dintâi chemat fiind propovăduitor al Sfintei Scripturi în aceste locuri. Cu toate acestea, primele scrieri religioase apar din Biserica Ortodoxă, aduse în țară de către slavi. De aceea, cele mai devreme efectuate traduceri ale cărților în limba română au fost textele religioase ale Bisericii Slavone ale secolului 15. Psaltirea Scheiană, Psaltirea Voronețeană, Psaltirea Hurmuzaki și Codicele Voronețean sunt texte rotacizante, a căror traducere a fost alcătuită în partea sud-vestică a țării, iar copiile au fost efectuate în Moldova.

Prima carte imprimată în România a fost o carte religioasă în slavonă, în 1508, Liturghierul lui Macarie, iar prima carte imprimată în limba română a fost Catehismul de la Sibiu din 1544, care însă s-a pierdut. Prima tipăritură care s-a păstrat este Evangheliarul slavo-român a lui Filip Moldoveanul (Sibiu, 1551-1553). Prima tipăritură română cu litere latine este culegerea de Cântece religioase calvine din 1560 a episcopului român Pavel Tordasi.[1] Alte traduceri grecești și slavone au fost tipărite în secolul al XVI-lea. Dosoftei, un moldovean publica în Polonia în 1673, a scris cele mai vechi poezii românești cunoscute.

Primele eforturi de a publica Biblia în limba română au început în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, cu tipărirea în 1582 în Orăștie a Paliei de la Orăștie - o traducere a primelor cărți ale Vechiului Testament - de Diaconul Șerban (fiu al Diaconului Coresi) și Marien Diacul. Palia a fost tradusă de Episcopul Mihail Tordasi et al., iar traducerea a fost verificată pentru corectitudine, folosindu-se traducerile Bibliei existente în limba maghiară.

Totuși, întreaga Biblie a fost publicată în limba română abia la sfârșitul secolului al XVII-lea, când călugării de la mănăstirea Snagov, de lângă București, au tradus și tipărit o biblie în română în 1688 (Biblia de la București). Această ediție are la bază traducerea Vechiului Testament facută de Nicolae Milescu între anii 1661–1668.

Umanismul european[modificare | modificare sursă]

Umanismul european a apărut în Moldova în secolul al XVII-lea din Polonia. Cel mai important reprezentant al său, Miron Costin, a scris o cronică a istoriei Moldovei. Cronica lui Costin a fost precedată de cea a lui Grigore Ureche și urmată de cea a lui Ion Neculce. Un alt umanist a fost Dimitrie Cantemir, care a scris istorii ale Moldovei, Țării Românești și Imperiului Otoman, dar și opere de ficțiune: Divanul și Istoria ieroglifică. În Țara Românească un alt mare domnitor cu cultură umanistă a fost Constantin Brâncoveanu, martirizat împreună cu fii săi de turci

Decăderea Imperiului Otoman și Fanarioții[modificare | modificare sursă]

Secolul al XVIII-lea în Țările Române a fost dominat de Imperiul Otoman, care a decis să nu mai numească boieri locali în postul de domnitor al Țării Românești și al Moldovei, ci negustori greci din Istanbul, numiți fanarioți.

Astfel, cultura greacă a influențat dezvoltarea literaturii române[1]. De exemplu, unul dintre marii poeți români ai acestui secol a fost Alecu Văcărescu, care a scris cântece de dragoste în stilul poetului antic grec Anacreon. Tatăl lui, Ienăchiță, a fost și el poet, dar a scris și prima gramatică a limbi române, iar fiul său, Iancu, a fost poate unul din cei mai mari poeți ai generației sale. O comedie umană a fost dezvoltată de anecdotele lui Anton Pann, care a încercat să ilustreze puțin din spiritul și folclorul balcanic adus de otomani în țările române.

Totuși, următoarea generație de scriitori români s-a inspirat din Iluminismul european. Reprezentanți ai acestei generații au fost Gheorghe Asachi, Ion Budai Deleanu și Dinicu Golescu (cel dintâi jurnal de călătorie)[2].

Renașterea națională[modificare | modificare sursă]

Ideile revoluționare ale naționalismului, care se răspândeau în Europa, au fost adoptate și de români, care își doreau propriul lor stat național, dar trăiau pe teritoriul unor mari imperii străine. Mulți scriitori români ai vremii făceau parte din mișcarea națională și au participat la revoluțiile din anii 1821 și 1848. Originea românilor a constituit un subiect de discuție, și în Transilvania, a apărut o mișcare latinistă, Școala Ardeleană, producând studii filologice despre originea romanică a limbii române și deschizând școli în limba română.

Românii care au studiat în Franța, Italia și Germania, au adus cultura franceză și filosofia germană în literatura română modernă, reducând influențele grecești și orientale de-a lungul timpului. În Țara Românească, o figură importantă a fost Ion Heliade Rădulescu, care a fondat prima publicație în limba română și Societatea Filarmonică, societate care mai târziu a înființat Teatrul Național București.

Nicolae Bălcescu dă primul model de monografie istorică, Alecu Russo creează poemul patriotic în proză iar Dimitrie Bolintineanu legenda istorică. Se pun bazele romanului românesc prin: Dimitrie Bolintineanu, Pantazi Ghica, V.A. Urechia. Nicolae Filimon scrie primul roman realist românesc, B.P. Hasdeu afirmă drama romantică în versuri, Alexandru Odobescu nuvela istorică și eseul.

Cei mai importanți scriitori ai celei de-a doua jumătăți a secolului au fost Vasile Alecsandri și mai târziu Mihai Eminescu. Alecsandri a fost un scriitor prolific, care a contribuit la literatura română cu poezie, proză, câteva piese de teatru și colecții de folclor românesc. Eminescu este considerat de majoritatea criticilor ca cel mai important și mai influent poet român. Poezia sa lirică avea rădăcinile în tradițiile românești, dar a fost influențată de filosofia germană și de tradițiile hinduse.

Cercul literar Junimea al lui Titu Maiorescu, fondat în 1863 și frecventat de mulți scriitori români, a jucat un rol important în literatura română. Mulți scriitori valoroși, inclusiv Ion Luca Caragiale, care a scris unele din cele mai bune comedii românești, povestitorul Ion Creangă și Barbu Ștefănescu Delavrancea, și-au publicat lucrările în această perioadă. Astfel au coexistat curente literare diverse, de la Romantism, la Poporanism sau chiar Sămănătorism.

Literatura interbelică[modificare | modificare sursă]

După înfaptuirea unității naționale în 1918, în literatura română a debutat ceea ce se poate numi o adevărată epocă de aur, caracterizată prin dezvoltarea romanului. Societatea tradițională și recentele evenimente politice au influențat opere precum Răscoala lui Liviu Rebreanu publicată în 1932 și inspirată de revolta țărănească din 1907 și Pădurea Spânzuraților publicată în 1922 și inspirată de participarea României la Primul Război Mondial. Începuturile romanului modern pot fi observate în proza unor scriitori precum Hortensia Papadat Bengescu (Concert din muzică de Bach), Camil Petrescu (Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război). George Călinescu reprezintă o altă personalitate complexă a literaturii românești: romancier, dramaturg, poet, istoric și critic literar, eseist, jurnalist. A publicat monografii consacrate lui Eminescu, Creangă, precum și o monumentală Istorie a literaturii române de la origini pâna în prezent (1941, aproape 1000 pagini in quatro).

Un important scriitor realist a fost Mihail Sadoveanu, care a scris mai ales romane a căror acțiune se desfășoară în diferite perioade ale istoriei Moldovei. Dar poate cei mai importanți autori ai acestei perioade au fost Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Mircea Eliade, Ion Barbu și George Bacovia. Tudor Arghezi a revoluționat poezia la 50 de ani după Eminescu, creând noi baze pentru poezia română modernă. Lucian Blaga, una din cele mai mari personalități artistice, a dezvoltat prin scrierile sale un sistem filosofic complex, încă neînțeles suficient. Mircea Eliade este astăzi considerat cel mai mare istoric în domeniul religiilor. Romanele lui dezvăluiesc un simbolism mistic, de factură pre-creștină, păgînă.

Născut în România, Tristan Tzara, un poet și eseist francez, este fondatorul dadaismului, o mișcare revoluționară nihilistă din artă. Mai târziu, el a abandonat nihilismul pentru suprarealism și marxism. S-a stabilit la Zürich unde a fondat Cabaret Voltaire. Pentru prima oară în istoria ei, cultura română era complet conectată la cultura occidentală, în timp ce dadaismul este primul curent artistic și literar mondial inițiat de un român. Dadaismul și suprarealismul sunt componente fundamentale ale avangardismului, cea mai revoluționară formă de modernism. Avangardiștii români sunt reprezentați de: Urmuz, Tristan Tzara, H. Bonciu, Grigore Cugler, Benjamin Fundoianu, Aurel Baranga, Gellu Naum, Ilarie Voronca, Ion Vinea.

Genurile literare[modificare | modificare sursă]

Curente literare[modificare | modificare sursă]

Marii scriitori interbelici[modificare | modificare sursă]

Perioada comunistă[modificare | modificare sursă]

Marin Preda este adesea considerat cel mai important romancier român de după al doilea război mondial. Romanul său, Moromeții, descrie viața și dificultățile unei familii obișnuite de țărani din Câmpia Română din România de dinainte de război și, mai târziu, din perioada de început a comunismului în România. Cea mai importantă carte a sa rămâne, însă, Cel mai iubit dintre pământeni, o crudă descriere a societății comuniste. Unii din cei mai importanți poeți ai perioadei sunt Adrian Păunescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana.

Diaspora[modificare | modificare sursă]

În afara țării, Eugen Ionescu este unul din cei mai de seamă dramaturgi ai teatrului absurd. Dincolo de ridiculizarea celor mai banale situații, piesele lui Ionesco prezintă în mod tangibil singurătatea oamenilor și insignifianța existenței individului. În același timp, Emil Cioran a fost un strălucit filosof și scriitor. Amândoi și-au scris operele majore în limba franceză, fapt pentru care istoriile literare românești nu le dedică secțiuni speciale, ocupându-se în special de operele de debut. O excepție este Mircea Eliade care scrie și în limba română (excepție făcând lucrările științifice, de istoria religiilor și filosofia miturilor). În 2009, Premiul Nobel pentru Literatură i-a fost acordat scriitoarei germane, orginare din Banat, Herta Müller.

Literatura contemporană[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Al. Piru, Istoria literaturii române, Ed. Grai și suflet-Cultura națională, București, 1994, p. 14
  2. ^ Primul jurnal… de calatorie, 12 februarie 2007, Oana Vataselu, Jurnalul Național, accesat la 8 iunie 2013

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • „Istoria literaturii române de la origini pănâ în prezent, George Călinescu, 1941
  • „Istoria literaturii românești”, Nicolae Iorga, 1929
  • „Istoria critică a literaturii române - 5 secole de literatură”, Nicolae Manolescu, Editura Paralela 45, 2008 - recenzie
  • „Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu”, Nicolae Manolescu, Editura Aula, 2001 - recenzie
  • „Scurtă istorie a literaturii române”, Dumitru Micu, Editura Iriana, 1994-1997
  • „Istoria literaturii române: de la creația populară la postmodernism”, Dumitru Micu, București, Editura Saeculum, 2000
  • „De la Alexandru Macedonski la George Bacovia”, Dumitru Micu, București, Editura Minerva, 1984
  • „Istoria literaturii române în secolul XX”, Dumitru Micu, București, Editura Fundației Culturale Române, 2000
  • „Istoria literaturii române 1900 - 1918”, Dumitru Micu, 2 volume, București, Editura Științifică și Pedagogică, 1964-1965
  • „Literatura română la începutul secolului XX”, Dumitru Micu, 1964
  • „Istoria literaturii române contemporane (1941-2000)”, Alex Ștefănescu, Editura Mașina de scris, București, 2005 - recenzie1 - recenzie2
  • „Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900”, Stănuța Crețu, Gabriela Drăgoi, Florin Faifer, Ion Lăzărescu, Editura Academiei, București, 1979
  • Dicționarul scriitorilor români (coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu), Vol. I-IV, Editura Fundației Culturale Române, Editura Albatros, București, 1995-2002;
  • Dicționarul esențial al scriitorilor români (coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu), Editura Albatros, București, 2000;
  • Dicționar general al literaturii române, București, Editura Univers Enciclopedic, 2006.
  • Dicționarul Biografic al Literaturii Române, Vol I și II, București, Editura Paralela 45, 2006 - recenzie

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • „Definițiile romanului. De la Dimitrie Cantemir la G. Călinescu”, Șerban Axinte, Editura Timpul, 2013
  • „Circulația în Moldova a cărții în limba română, tipărită în secolul al XVIII-lea”, Ioana Panait-Cristache, în "Mitropolia Moldovei și Sucevei" nr. 5-6/1971
  • Dicționar al presei literare românești (1790-1982), I. Hangiu, Editura științifică și Enciclopedică, 1987
  • Dicționarul presei literare românești: 1790-1990, I. Hangiu, Editura Fundației Culturale Române, 1996
  • Scriitori și reviste literare din perioada interbelică, Nae Antonescu, Editura Revistei Convorbiri Literare, 2001
  • Presa literară românească: 1901-1948, I. Hangiu, Editura pentru Literatură, 1968
  • Literatură română din Transilvania între preiluminsim și preromantism, Alin-Mihai Gherman, Editura Casa Cărții de Știință, 2004
  • O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia, Mihai Cimpoi, Editura Arc, 1996
  • O istorie condensatǎ a literaturii române: 1880-2000, Volume 1, Henri Zalis, Editura Bibliotheca, 2005
  • Explorări ín istoria literaturii Romåne, Alesandru Duțu, Editura Pentru Literatură, 1969
  • Istoria cărții românești: De la începuturi pînă la 1918, Mircea Tomescu, Editura științifică, 1968

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Romanian Authors (original works in Romanian)