Lista siturilor Natura 2000 din România
Lista siturilor Natura 2000 din România cuprinde ariile de protecție specială avifaunistică (SPA) și siturile de importanță comunitară (SCI) ce aparțin rețelei ecologice Natura 2000 în România, încadrate în cele cinci ecoregiuni (bioregiuni) existente pe teritoriul țării: alpină, continentală, panonică, pontică și stepică.
Situri Natura 2000
[modificare | modificare sursă]Situri de Importanță Comunitară (SCI) constituite conform Directivei Habitate a Uniunii Europene (Directiva 92/43 din 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a faunei și florei sălbatice)[1] și completată prin Ordinul Ministrului Mediului și Dezvoltării Durabile nr. 1.964/2007[2], prin Ordinul nr. 2.387 din 29 septembrie 2011 (pentru modificarea Ordinului ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1.964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România)[3] și prin Ordinul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile nr. 46 din 2016[4]
Arii de Protecție Specială Avifaunistică (SPA) – constituite conform Directivei Păsări a Uniunii Europene (Directiva 79/409 din 1979 referitoare la protejarea și conservarea păsărilor sălbatice)[5] prin Hotărârea de Guvern nr. 1284 din 2007 (privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în Romania)[6] și completată prin Hotărârea de Guvern nr. 971 din 2011 (privind modificarea și comletarea HG 1284/2007, privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în Romania)[7]
Numele sitului | Localizare (județ) |
Suprafață (ha) |
Cod SCI / SPA |
Arii protejate suprapuse sitului | Imagini |
---|---|---|---|---|---|
Acumulările Belcești | 2.099
|
ROSPA0109 | |||
Acumulările Rogoșești - Bucecea | 2.106
|
ROSPA0110 | |||
Aliman - Adamclisi | 19.468
|
ROSPA0001 | |||
Allah Bair - Capidava | 11.645
|
ROSPA0002 | |||
Aninișurile de pe Tărlung | 181
|
ROSCI00001 | |||
Apuseni[8] | 75.943
|
ROSCI00002 | Parcul Natural Apuseni, Avenul din Hoanca Urzicarului, Izbucul de la Cotețul Dobreștilor, Izbucul Mătișești, Izbucul Tăuzului, Peștera Coiba Mare, Peștera Ghețarul de la Vârtop, Peștera Scărișoara, Peștera Vârfurașu, Izbucul Tăuzului, Avenul Borțigului, Complexul Carstic din Valea Ponorului, Fâneața Izvoarelor Crișul Pietros, Groapa de la Bârsa, Valea Galbenei, Peștera Cetatea Rădesei, Pietrele Boghii, , Poiana Florilor, Platoul Carstic Padiș, Valea Sighiștelului, Valea Galbenei, Platoul Carstic Lumea Pierdută, Peștera Ghețarul de la Focul Viu, Peștera lui Micula, Peștera Ciur Izbuc, Peștera Smeilor de la Onceasa, Săritoarea Bohodeiului, Vârful Biserica Moțului, Molhașul Mare de la Izbuc
|
||
Arboretele de castan comestibil de la Baia Mare[9] | 2.087
|
ROSCI00003 | |||
Avrig - Scorei - Făgăraș | 3.024
|
ROSPA0003 | |||
Balta Albă – Amara – Jirlău – Lacul Sărat Câineni[10] | 6.300
|
ROSCI0005 | |||
Balta Albă - Amara – Jirlău[11] | 2.023
|
ROSPA0004 | |||
Balta Mică a Brăilei (SPA)[12] | 25.856
|
ROSPA0005 | |||
Balta Mică a Brăilei (SCI)[13] | 20.872
|
ROSCI0006 | |||
Balta Tătaru | 9.981
|
ROSPA0006 | |||
Balta Vederoasa | 2.144
|
ROSPA0007 | |||
Bazinul Ciucului de Jos | 2.693
|
ROSCI0007 | |||
Bârsău - Șomcuta | 4.771,91
|
ROSCI0275 | |||
Bazinul Fizeșului | 1.527
|
ROSPA0104 | |||
Băgău | 3.129
|
ROSCI0004 | |||
Băneasa - Canaraua Fetei | 9.096
|
ROSPA0008 | |||
Becicherecu Mic | 2.066,7
|
ROSCI0277 | |||
Beftia | 1.748
|
ROSCI0008 | |||
Berteștii de Sus - Gura Ialomiței | 6.890
|
ROSPA0111 | |||
Beștepe - Mahmudia | 3.663
|
ROSPA0009 | |||
Bisoca | 1.163
|
ROSCI0009 | |||
Bistreț | 1.916
|
ROSPA0010 | |||
Bistrița Aurie | 375
|
ROSCI0010 | |||
Blahnița | 43.711
|
ROSPA0011 | |||
Borzont | 1.163
|
ROSCI0279 | |||
Braniștea Catârilor[14] | 302
|
ROSCI0011 | |||
Brațul Borcea | 13.097
|
ROSPA0012 | |||
Brațul Măcin[15] | 10.235
|
ROSCI0012 | |||
Bucșani | 513
|
ROSCI0014 | |||
Bucegi[16] | 38.787
|
ROSCI0013 | Parcul Natural Bucegi, Bucegi (Abruptul Bucșoiu, Mălăești, Gaura), Locul fosilifer de la Vama Strunga, Abruptul prahovean Bucegi, Locul fosilifer Plaiul Hoților, Orzea - Zănoaga, Cheile Tătarului, Munții Bucegi, Peștera - Cocora (Valea Horoabei - Cocora), Turbăria Lăptici, Zănoaga - Lucăcilă, Peștera Răteiului, Poiana Crucii, Munții Colții lui Barbeș
|
||
Buila-Vânturarița[17] | 4.525
|
ROSCI0015 | |||
Buteasa | 396
|
ROSCI0016 | |||
Calafat - Ciuperceni - Dunăre | 29.206
|
ROSPA0013 | |||
Canaralele Dunării[18] | 25.943
|
ROSCI0022 | |||
Canaralele de la Hârșova | 7.406
|
ROSPA0017 | |||
Cascada Mișina[19] | 219
|
ROSCI0023 | |||
Câmpia Careiului | 23.597
|
ROSCI0020 | |||
Câmpia Cermeiului | 24.424
|
ROSPA0014 | |||
Câmpia Crișului Alb și Crișului Negru[20] | 39.499
|
ROSPA0015 | |||
Câmpia Gherghiței | 7.588
|
ROSPA0112 | |||
Cânepiști[21] | 6.212
|
ROSPA0113 | |||
Codrii seculari de la Strâmbu - Băiuț | 2.960
|
ROSCI0285 | |||
Câmpia Ierului | 21.283
|
ROSCI0021 | |||
Câmpia Nirului – Valea Ierului[22] | 38.564
|
ROSPA0016 | |||
Căian | 235
|
ROSCI0017 | |||
Căldările Zăbalei | 375
|
ROSCI0018 | |||
Călimani - Gurghiu[23] | 143.936
|
ROSCI0019 | |||
Ceahlău[24] | 7.737
|
ROSCI0024 | |||
Cefa[25] | 5.268
|
ROSCI0025 | |||
Cenaru[26] | 426
|
ROSCI0026 | |||
Cheile Dobrogei | 10.929
|
ROSPA0019 | |||
Cheile Doftanei | 2.613,3
|
ROSCI0283 | |||
Cheile Glodului, Cibului și Măzii[27] | 735
|
ROSCI0029 | |||
Cheile Lăpușului[28] | 1.660
|
ROSCI0030 | |||
Cheile Șugăului - Munticelu[29] | 335
|
ROSCI0033 | |||
Cheile Bicazului - Hășmaș (SPA)[30] | 7.961
|
ROSPA0018 | |||
Cheile Bicazului - Hășmaș (SCI)[31] | 7.642
|
ROSCI0027 | |||
Cheile Cernei | 577
|
ROSCI0028 | |||
Cheile Nerei – Beușnița (SCI)[32] | 37.719
|
ROSCI0031 | |||
Cheile Nerei-Beușnița (SPA)[33] | 40.422
|
ROSPA0020 | |||
Cheile Rudăriei[34] | 399
|
ROSCI0032 | |||
Cheile Turenilor[35] | 134
|
ROSCI0034 | |||
Cheile Turzii[36] | 326
|
ROSCI0035 | |||
Cheile Vârghișului[37] | 834
|
ROSCI0036 | |||
Ciocănești – Dunăre | 904
|
ROSPA0021 | |||
Ciomad - Balvanyos | 5.993
|
ROSCI0037 | |||
Ciucaș | 21.864
|
ROSCI0038 | |||
Ciuperceni-Desa[38] | 39.765
|
ROSCI0039 | |||
Coridorul Jiului[39] | 71.452
|
ROSCI0045 | |||
Cozia[40] | 16.760
|
ROSCI0046 | |||
Cozia - Buila Vânturarița[41] | 21.769
|
ROSPA0025 | |||
Coasta Lunii | 694
|
ROSCI0040 | |||
Coasta Rupturile Tanacu[42] | 328
|
ROSCI0041 | |||
Codru-Moma | 24.650
|
ROSCI0042 | |||
Colinele Elanului | 755
|
ROSCI0286 | |||
Comana (SPA)[43] | 24.956
|
ROSPA0022 | |||
Comana (SCI)[44] | 26.481
|
ROSCI0043 | |||
Confluența Jiu-Dunăre (sit SPA) | 18.800
|
ROSPA0023 | |||
Confluența Olt-Dunăre (SPA) | 20.960
|
ROSPA0024 | |||
Corabia – Turnu Măgurele | 9.256
|
ROSCI0044 | |||
Creasta Nemirei | 3.509
|
ROSCI0047 | |||
Crișul Alb | 891
|
ROSCI0048 | |||
Crișul Negru | 1.850
|
ROSCI0049 | |||
Crișul Repede amonte de Oradea | 1.859
|
ROSCI0050 | |||
Cușma | 44.284
|
ROSCI0051 | |||
Cursul Dunării-Baziaș-Porțile de Fier[45] | 9.904
|
ROSPA0026 | |||
Cursul mijlociu al Someșului | 33.259
|
ROSPA0114 | |||
Dăncioanea | 379
|
ROSCI0052 | |||
Dealul Alah Bair[46] | 194
|
ROSCI0053 | |||
Dealurile Agighiolului[47] | 1.479
|
ROSCI0060 | |||
Dealul Cetății Deva | 109
|
ROSCI0054 | |||
Dealul Cetății Lempeș - Mlaștina Hărman[48] | 374
|
ROSCI0055 | |||
Dealul Ciocaș- Dealul Vițelului[49] | 917
|
ROSCI0056 | |||
Dealurile Clujului de Est | 8.889,6
|
ROSCI0295 | |||
Dealurile Homoroadelor | 37.093
|
ROSPA0027 | |||
Dealul Istrița | 577
|
ROSCI0057 | |||
Dealul lui Dumnezeu | 579
|
ROSCI0058 | |||
Dealul Mare - Hârlău | 25.112
|
ROSCI0076 | |||
Dealul Perchiu | 185
|
ROSCI0059 | |||
Dealul Mocrei – Rovina – Ineu[50] | 3.730
|
ROSCI0218 | |||
Defileul Crișului Negru[51] | 2.203
|
ROSCI0061 | |||
Dealurile Târnavelor și Valea Nirajului[52] | 86.073
|
ROSPA0028 | |||
Defileul Crișului Repede - Pădurea Craiului | 39.410
|
ROSCI0062 | |||
Defileul Crișului Repede - Valea Iadului[53] | 17.171
|
ROSPA0115 | |||
Defileul Jiului[54] | 10.946
|
ROSCI0063 | |||
Defileul Mureșului | 34.149
|
ROSCI0064 | |||
Defileul Mureșului Inferior – Dealurile Lipovei[55] | 55.660
|
ROSPA0029 | |||
Defileul Mureșului Superior[56] | 9.514
|
ROSPA0030 | |||
Delta Dunării (SCI)[57] | 454.037
|
ROSCI0065 | |||
Delta Dunării și Complexul Razim-Sinoie[58] | 512.820
|
ROSPA0031 | |||
Delta Dunării – zona maritimă[59] | 123.374
|
ROSCI0066 | |||
Deniz Tepe (sit SPA) | 1.900
|
ROSPA0032 | |||
Deniz Tepe (sit SCI) | 414
|
ROSCI0067 | |||
Depresiunea Bozovici (sit SPA)[60] | 9.659
|
ROSPA0149 | |||
Depresiunea și Munții Ciucului[61] | 51.744
|
ROSPA0034 | |||
Depresiunea și Munții Giurgeului[62] | 87.892
|
ROSPA0033 | |||
Diosig | 384
|
ROSCI0068 | |||
Domogled-Valea Cernei (SPA)[63] | 66.617
|
ROSPA0035 | Rezervația Domogled, Coronini - Bedina, Iauna - Craiova, Parcul Național Domogled - Valea Cernei, Parcul Național Retezat, Peștera Martel, Peștera Lazului, Izvorul și stâncăriile de la Câmana, Cheile Corcoaiei, Tufărișurile mediteraneene Cornetul Obârșia-Cloșani, Vârful lui Stan, Pădurea Drăghiceanu, Pereții calcaroși de la Izvoarele Coșuștei, Piatra Cloșanilor, Geoparcul Platoul Mehedinți, Belareca, Ciucevele Cernei
|
||
Domogled-Valea Cernei (SCI)[64] | 62.171
|
ROSCI0069 | Rezervația Domogled, Coronini - Bedina, Iauna - Craiova, Iardașița, Belareca, Parcul Național Domogled - Valea Cernei, Parcul Național Retezat, Peștera Martel, Izvorul și stâncăriile de la Câmana, Cheile Corcoaiei, Tufărișurile mediteraneene Cornetul Obârșia-Cloșani, Vârful lui Stan, Geoparcul Platoul Mehedinți, Valea Țesna
|
||
Dorohoi - Șaua Bucecei | 25.329,6
|
ROSPA0116 | |||
Drocea | 26.108
|
ROSCI0070 | |||
Drocea - Zarand | 40.677
|
ROSPA0117 | |||
Dunăre-Ostroave | 16.224
|
ROSPA0039 | |||
Dunărea Veche – Brațul Măcin | 18.759
|
ROSPA0040 | |||
Dunele marine de la Agigea[65] | 11
|
ROSCI0073 | |||
Dunele de nisip de la Hanu Conachi | 242
|
ROSCI0072 | |||
Dumbrăveni | 2.056
|
ROSPA0036 | |||
Dumbrăveni – Valea Urluia – Lacul Vederoasa[66] | 17.971
|
ROSCI0071 | |||
Dumbrăvița - Rotbav - Măgura Codlei[67] | 4.536
|
ROSPA0037 | |||
Dunăre-Oltenița | 6.022
|
ROSPA0038 | |||
Eleșteele Jijiei și Miletinului | 18.990
|
ROSPA0042 | |||
Eleșteele Iernut – Cipău | 454
|
ROSPA0041 | |||
Fântănița Murfatlar[68] | 578
|
ROSCI0083 | |||
Fânațele Bârca | 144
|
ROSCI0077 | |||
Fânațele de pe Dealul Corhan - Săbed | 464
|
ROSCI0079 | |||
Fânațurile de la Glodeni[69] | 75
|
ROSCI0080 | |||
Fânațele de la Bogdana | 75,2
|
ROSCI0409 | |||
Fânațele Pietroasa - Podeni | 105,4
|
ROSCI0300 | |||
Fânețele seculare Frumoasa[70] | 10
|
ROSCI0081 | |||
Fânețele seculare Ponoare[71] | 40
|
ROSCI0082 | |||
Făgetul Clujului - Valea Morii | 1.667
|
ROSCI0074 | |||
Ferice - Plai | 1.997
|
ROSCI0084 | |||
Frumoasa (SPA)[72] | 130.980
|
ROSPA0043 | |||
Frumoasa (sit SCI) | 137.359
|
ROSCI0085 | |||
Găina - Lucina | 848
|
ROSCI0086 | |||
Grădiștea - Căldărușani - Dridu | 6.442
|
ROSPA0044 | |||
Grădiștea Muncelului-Cioclovina (SPA)[73] | 38.060
|
ROSPA0045 | |||
Grădiștea Muncelului-Cioclovina (SCI)[74] | 39.818
|
ROSCI0087 | |||
Grindu - Valea Măcrișului[75] | 3.258,3
|
ROSPA0118 | |||
Gruia - Gârla Mare | 2.756
|
ROSPA0046 | |||
Gura Vedei – Șaica – Slobozia | 9.514
|
ROSCI0088 | |||
Gutâi - Creasta Cocoșului | 684
|
ROSCI0089 | |||
Harghita - Mădăraș | 13.373
|
ROSCI0090 | |||
Herculian | 12.881
|
ROSCI0091 | |||
Hârtibaciu Sud - Est | 25.903
|
ROSCI0303 | |||
Horga - Zorleni | 20.187,5
|
ROSPA0119 | |||
Hunedoara Timișană | 1.537
|
ROSPA0047 | |||
Ianca - Plopu Sărat | 1.982
|
ROSPA0048 | |||
Iazurile de pe valea Ibănesei – Bașeului – Podrigăi | 2.705
|
ROSPA0049 | |||
Iazurile Miheșu de Câmpie – Tăureni | 1.209
|
ROSPA0050 | |||
Iezerul Călărași | 5.001
|
ROSPA0051 | |||
Igniș | 19.598
|
ROSCI0092 | |||
Insulele stepice Șura Mică - Slimnic | 367
|
ROSCI0093 | |||
Kogălniceanu - Gura Ialomiței | 6.894,1
|
ROSPA0120 | |||
Izvoarele sulfuroase submarine de la Mangalia | 382
|
ROSCI0094 | |||
Lacul Bâlbâitoarea (sit SCI) | 3
|
ROSCI0096 | |||
Lacul Beibugeac (sit SPA) | 470
|
ROSPA0052 | |||
Lacul Brateș (sit SPA) | 15.682
|
ROSPA0121 | |||
Lacul Bugeac | 1.392
|
ROSPA0053 | |||
Lacul Dunăreni[76] | 1.261
|
ROSPA0054 | |||
Lacul Gălățui | 813
|
ROSPA0055 | |||
Lacul Oltina | 3.303
|
ROSPA0056 | |||
Lacul Negru[77] | 101
|
ROSCI0097 | |||
Lacul Pețea | 49
|
ROSCI0098 | |||
Lacul Siutghiol[78] | 1.849
|
ROSPA0057 | |||
Lacul Stânca – Costești | 2.161
|
ROSPA0058 | |||
Lacul Știucilor - Sic - Puini - Bonțida | 3.798
|
ROSCI0099 | |||
Lacul Strachina[79] | 2.014
|
ROSPA0059 | |||
Lacul Techirghiol | 2.939
|
ROSPA0061 | |||
Lacurile de acumulare Buhuși - Bacău - Berești | 5.576
|
ROSPA0063 | |||
Lacurile de acumulare de pe Argeș[80] | 2.260
|
ROSPA0062 | |||
Lacurile de acumulare de pe Crișul Repede[81] | 1.818
|
ROSPA0123 | |||
Lacurile de pe Valea Ilfovului[82] | 597
|
ROSPA0124 | |||
Lacurile Fălticeni | 727
|
ROSPA0064 | |||
Lacurile Fărăgău – Glodeni[83] | 230
|
ROSCI0100 | |||
Lacurile Fundata - Amara[84] | 2.036
|
ROSPA0065 | |||
Lacul și Pădurea Cernica[85] | 3.743,7
|
ROSPA0122 | |||
Lacurile Tașaul - Corbu | 2.701
|
ROSPA0060 | |||
Lacurile de pe Valea Ilfovului[86] | 597
|
ROSPA0124 | |||
Lacurile Vaduri și Pângărați | 452
|
ROSPA0125 | |||
Larion | 3.023
|
ROSCI0101 | |||
La Sărătură[87] | 16
|
ROSCI0095 | |||
Leaota[88] | 1.393
|
ROSCI0102 | |||
Limanu - Herghelia | 874
|
ROSPA0066 | |||
Lozna (sit SCI) | 10.249
|
ROSCI0314 | |||
Lunca Barcăului | 5.286
|
ROSPA0067 | |||
Lunca Bârsei | 54,9
|
ROSCI0415 | |||
Lunca Buzăului | 6.987
|
ROSCI0103 | |||
Lunca Inferioară a Turului | 20.241
|
ROSPA0068 | |||
Lunca Joasă a Prutului[89] | 5.852
|
ROSCI0105 | |||
Lunca Mureșului Inferior (sit SCI) | 17.457
|
ROSCI0108 | |||
Lunca Mureșului Inferior (SPA)[90] | 17.428
|
ROSPA0069 | |||
Lunca Mijlocie a Argeșului | 3.614
|
ROSCI0106 | |||
Lunca Mircești[91] | 33
|
ROSCI0107 | |||
Lunca Prutului – Vlădești – Frumușița[92] | 14.389
|
ROSPA0070 | |||
Lunca Siretului Inferior | 36.492
|
ROSPA0071 | |||
Lunca Siretului Inferior (SCI)[93] | 25.081
|
ROSCI0162 | |||
Lunca Siretului Mijlociu | 10.455
|
ROSPA0072 | |||
Lunca Inferioară a Crișului Repede | 656
|
ROSCI0104 | |||
Livezile - Dolaț[94] | 6.565
|
ROSPA0126 | |||
Lunca Bârzavei[95] | 2.393
|
ROSPA0127 | |||
Lunca Timișului | 9.919
|
ROSCI0109 | |||
Lunca Timișului[96] | 13.404
|
ROSPA0128 | |||
Maglavit | 3.661
|
ROSPA0074 | |||
Marea Neagră[97] | 140.143
|
ROSPA0076 | |||
Mața - Cârja - Rădeanu[98] | 5.735
|
ROSPA0130 | |||
Masivul Ceahlău[99] | 27.837
|
ROSPA0129 | |||
Măcin - Niculițel[100] | 67.361
|
ROSPA0073 | |||
Munții Maramureșului[101] | 70.972
|
ROSPA0131 | |||
Munții Metaliferii[102] | 26.671
|
ROSPA0132 | |||
Munții Călimani[103] | 29.048
|
ROSPA0133 | |||
Măgura Odobești (sit SPA) | 13.164
|
ROSPA0075 | |||
Măgurile Băiței | 274
|
ROSCI0110 | |||
Măxineni (sit SPA) | 1.504
|
ROSPA0077 | |||
Mestecănișul de la Reci | 2.104
|
ROSCI0111 | |||
Mlaca Tătarilor | 4
|
ROSCI0112 | |||
Mlaștina Hergheliei - Obanul Mare și Peștera Movilei[104] | 232
|
ROSCI0114 | |||
Movila lui Burcel[105] | 13
|
ROSCI0117 | |||
Mociar | 4.017
|
ROSCI0320 | |||
Movilele de la Păucea | 6
|
ROSCI0118 | |||
Mlaștina după Luncă[106] | 309
|
ROSCI0113 | |||
Mlaștina Satchinez (SCI)[107] | 2.290
|
ROSCI0115 | |||
Mlaștina Satchinez (SPA)[108] | 268
|
ROSPA0078 | |||
Mlaștinile Murani[109] | 302
|
ROSPA0079 | |||
Muntele Șes | 34.881
|
ROSCI0322 | |||
Molhașurile Căpățânei[110] | 816
|
ROSCI0116 | |||
Munții Almăjului – Locvei[111] | 118.142
|
ROSPA0080 | Balta Nera - Dunăre, Cazanele Dunării, Cracul Crucii, Cracul Găioara, Dealul Duhovnei, Dealul Vărănic, Gura Văii - Vârciorova, Locul fosilifer Bahna, Locul fosilifer Svinița, Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița, Parcul Natural Porțile de Fier, Râpa cu lăstuni din Valea Divici, Rezervația naturală Baziaș, Valea Oglănicului, Valea Mare
|
||
Munții Apuseni-Vlădeasa | 93.082
|
ROSPA0081 | Avenul Borțigului, Complexul Carstic din Valea Ponorului, Cheile Albacului, Cheile Gârdișoarei, Cheile Ordâncușei, Fâneața Izvoarelor Crișul Pietros, Groapa de la Bârsa, Groapa Ruginoasa, Izbucul Tăuzului, Izbucul Cotețul Dobreștilor, Izbucul Mătișești, Molhașul Mare de la Izbuc, Parcul Natural Apuseni, Piatra Bulzului, Pietrele Galbenei, Peștera Cetatea Rădesei, Peștera Vârfurașu, Peștera Poarta lui Ionele, Peștera Mare de pe Valea Firei, Peștera Scărișoara, Peștera Ghețarul de la Vârtop, Peștera din Piatra Ponorului, Peștera Coiba Mare, Pietrele Boghii, Poiana Florilor, Platoul Carstic Padiș, Platoul Carstic Lumea Pierdută, Valea Galbenei, Valea Sighiștelului, Vârful Buteasa, Vârful Biserica Moțului
|
||
Munții Bodoc-Baraolt[112] | 56.657
|
ROSPA0082 | |||
Munții Ciucului (SCI)[113] | 59.640,8
|
ROSCI0323 | |||
Munții Făgăraș[114] | 198.618
|
ROSCI0122 | Avenul Piciorul Boului, Golul alpin Valea Rea - Zârna, Golul alpin Moldoveanu - Capra, Golul Alpin al Munților Făgăraș între Podragu - Suru, Lacul Buda, Lacul Hârtop I, Lacul Hârtop II, Lacul Jgheburoasa, Lacul Mănăstirii, Lacul Iezer, Munții Făgăraș, Lacul Scărișoara Galbenă, Parcul Național Piatra Craiului, Peștera de la Piscul Negru, Valea Bâlii
|
||
Munții Gutâi[115] | 28.406
|
ROSPA0134 | |||
Munții Maramureșului[116] | 106.909
|
ROSCI0124 | |||
Munții Măcinului[117] | 16.894
|
ROSCI0123 | |||
Munții Rarău-Giumalău[118] | 2.157
|
ROSPA0083 | |||
Munții Rodnei (SPA)[119] | 54.832
|
ROSPA0085 | |||
Munții Rodnei (SCI)[120] | 48.062
|
ROSCI0125 | |||
Munții Semenic – Cheile Carașului[121] | 36.240
|
ROSPA0086 | |||
Munții Țarcu (sit SCI)[122] | 58.657
|
ROSCI0126 | |||
Munții Trascăului | 93.189
|
ROSPA0087 | Cheile Gălzii, Cheile Geogelului, Cheile Piatra Bălții, Cheile Întregalde, Cheile Vălișoarei, Cheile Pravului, Cheile Tecșeștilor, Cheile Plaiului, Cheile Siloșului, Cheile Râmețului, Cheile Poșăgii, Cheile Turzii, Cheile Turenilor, Cheile Runcului, Cheile Pociovaliștei, Cheile Ampoiței, Cheile Găldiței și Turcului, Cheile Văii Cetii, Iezerul Ighiel, Laricetul de la Vidolm, Pârâul Bobii, Pădurea Sloboda, Poienile cu narcise de la Tecșești, Piatra Cetii, Peștera Huda lui Papară, Șesul Craiului - Scărița-Belioara, Vânătările Ponorului
|
||
Munții Retezat (SPA)[123] | 38.140
|
ROSPA0084 | |||
Munții Vrancei (SPA)[124] | 38.190
|
ROSPA0088 | |||
Muntele Mare (sit SCI) | 1.654
|
ROSCI0119 | |||
Muntele Tâmpa[125] | 214
|
ROSCI0120 | |||
Muntele Vulcan[126] | 100
|
ROSCI0121 | |||
Muntioru - Ursoaia | 160
|
ROSCI0127 | |||
Muscelele Argeșului[127] | 10,015
|
ROSCI0326 | |||
Nădab – Socodor- Vărșad[128] | 6.661
|
ROSCI0231 | |||
Nisipurile de la Dăbuleni[129] | 11.032
|
ROSPA0135 | |||
Nordul Gorjului de Est[130] | 49.160
|
ROSCI0128 | |||
Nordul Gorjului de Vest[131] | 86.958
|
ROSCI0129 | |||
Obcina Feredeului (sit SPA) | 63.737
|
ROSPA0089 | |||
Obcinele Bucovinei | 32.246
|
ROSCI0328 | |||
Oituz - Ojdula | 15.319
|
ROSCI0130 | |||
Oltenița – Mostiștea - Chiciu | 11.540
|
ROSCI0131 | |||
Oltenița - Ulmeni[132] | 12.351
|
ROSPA0136 | |||
Oltul Mijlociu - Cibin - Hârtibaciu | 2.826
|
ROSCI0132 | |||
Ostrovu Lung - Gostinu | 2.489
|
ROSPA0090 | |||
Pajiștile de la Mănărade | 298,2
|
ROSCI0428 | |||
Pajiștile lui Suciu | 16.005
|
ROSCI0187 | |||
Pajiștile Sărmășel - Milaș - Urmeniș | 200
|
ROSCI0333 | |||
Parâng[133] | 30.434
|
ROSCI0188 | |||
Pârâul Barlangos | 66
|
ROSCI0189 | |||
Pădurea Babadag[134] | 58.473
|
ROSPA0091 | |||
Pădurea Balta - Munteni | 86
|
ROSCI0134 | |||
Pădurea Bârnova | 12.887
|
ROSPA0092 | |||
Pădurea Bârnova - Repedea | 12.216
|
ROSCI0135 | |||
Pădurea Bădeana[135] | 61
|
ROSCI0133 | |||
Pădurea Bălteni - Hârboanca[136] | 526
|
ROSCI0158 | |||
Pădurea Bejan[137] | 102
|
ROSCI0136 | |||
Pădurea Bogății | 6.352
|
ROSCI0137 | |||
Pădurea Bogata | 6.329
|
ROSPA0093 | |||
Pădurea Bolintin | 5.737
|
ROSCI0138 | |||
Pădurea Breana - Roșcani[138] | 157
|
ROSCI0139 | |||
Pădurea Călugărească[139] | 677
|
ROSCI0140 | |||
Pădurea Ciornohal | 270
|
ROSCI0141 | |||
Pădurea Dălhăuți | 203
|
ROSCI0142 | |||
Pădurea Dorobanțul[140] | 647,3
|
ROSCI0423 | |||
Pădurea Esechioi – Lacul Bugeac[141] | 2.966
|
ROSCI0149 | |||
Pădurea de gorun și stejar de la Dosul Fânațului | 108
|
ROSCI0143 | |||
Pădurea de gorun și stejar de pe Dealul Purcăretului | 42
|
ROSCI0144 | |||
Pădurea de la Alparea | 459
|
ROSCI0145 | |||
Pădurea de stejar pufos de la Hoia[142] | 8
|
ROSCI0146 | |||
Pădurea de stejar pufos de la Mirăslău | 56
|
ROSCI0147 | |||
Pădurea de stejar pufos de la Petiș | 92
|
ROSCI0148 | |||
Pădurile de stejar pufos de pe Târnava Mare | 240
|
ROSCI0186 | |||
Pădurea Floreanu – Frumușica – Ciurea[143] | 18.978
|
ROSCI0152 | |||
Pădurea Gârboavele | 219
|
ROSCI0151 | |||
Pădurea Glodeni | 1.402
|
ROSCI0154 | |||
Pădurea Glodeasa | 544
|
ROSCI0153 | |||
Pădurea Goroniște[144] | 952
|
ROSCI0155 | |||
Pădurea Goșman[145] | 17.156
|
ROSCI0156 | |||
Pădurea Hagieni[146] | 1.374
|
ROSPA0094 | |||
Pădurea Hagieni – Cotul Văii[147] | 3.618
|
ROSCI0157 | |||
Pădurea Homița | 57
|
ROSCI0159 | |||
Pădurea Icușeni[148] | 10
|
ROSCI0160 | |||
Pădurea Macedonia | 4.625
|
ROSPA0095 | |||
Pădurea Medeleni[149] | 131
|
ROSCI0161 | |||
Pădurea Mogoș - Mâțele | 65
|
ROSCI0163 | |||
Pădurea Pogănești[150] | 181
|
ROSCI0165 | |||
Pădurea și pajiștile de la Mârzești | 200
|
ROSCI0171 | |||
Pădurea Miclești | 8.631
|
ROSPA0096 | |||
Pădurea Pătrăuți[151] | 8.746
|
ROSCI0075 | |||
Pădurea Plopeni | 91
|
ROSCI0164 | |||
Pădurea Radomir[152] | 1.233
|
ROSPA0137 | |||
Pădurea Reșca Hotărani[153] | 1.631
|
ROSCI0166 | |||
Pădurea Roșcani[154] | 56
|
ROSCI0167 | |||
Pădurea și Lacul Stolnici | 1.527
|
ROSCI0341 | |||
Pădurea Sarului | 6.793
|
ROSCI0168 | |||
Pădurea Seaca - Movileni[155] | 51
|
ROSCI0169 | |||
Pădurea Stârmina[156] | 2.769
|
ROSCI0173 | |||
Pădurea Studinița | 66
|
ROSCI0174 | |||
Pădurea și Valea Canaraua Fetii – Iortmac[157] | 13.631
|
ROSCI0172 | |||
Pădurea și mlaștinile eutrofe de la Prejmer[158] | 345
|
ROSCI0170 | |||
Păduricea de la Santău | 89
|
ROSCI0185 | |||
Pădurea Tălășmani | 53
|
ROSCI0175 | |||
Pădurea Tătăruși[159] | 55
|
ROSCI0176 | |||
Pădurea Topana | 891
|
ROSCI0177 | |||
Pădurea Torcești | 130
|
ROSCI0178 | |||
Pădurea Uricani[160] | 114
|
ROSCI0181 | |||
Pădurea Verdele[161] | 261
|
ROSCI0182 | |||
Pădurea Vlădila | 407
|
ROSCI0183 | |||
Pădurea Zamostea - Lunca[162] | 299
|
ROSCI0184 | |||
Perșani | 2.261
|
ROSCI0352 | |||
Peștera Limanu[163] | 12
|
ROSCI0191 | |||
Peștera Măgurici[164] | 96
|
ROSCI0192 | |||
Peștera Tăușoare | 102
|
ROSCI0193 | |||
Penteleu | 11.268
|
ROSCI0190 | |||
Pescăria Cefa – Pădurea Rădvani[165] | 12.254
|
ROSPA0097 | |||
Piatra Craiului[166] | 15.867
|
ROSCI0194 | |||
Piatra Mare | 4.274
|
ROSCI0195 | |||
Piatra Șoimului - Scorțeni - Gârleni[167] | 37.445
|
ROSPA0138 | |||
Piemontul Făgăraș[168] | 71.256
|
ROSPA0098 | |||
Piemontul Munților Metaliferi - Vințu[169] | 8.388
|
ROSPA0139 | |||
Pietrosul Broștenilor – Cheile Zugrenilor[170] | 469
|
ROSCI0196 | |||
Plaja submersă Eforie Nord – Eforie Sud | 140
|
ROSCI0197 | |||
Platoul Mehedinți[171] | 53.594
|
ROSCI0198 | Complexul carstic de la Ponoarele, Cornetul Babelor și Cerboanei, Cornetul Piatra Încălecată, Cheile Topolniței și Peștera Topolniței, Cornetul Bălții, Cornetul Văii și Valea Mănăstirii, Geoparcul Platoul Mehedinți, Izvorul și stâncăriile de la Câmana, Pădurea Borovăț, Pădurea Drăghiceanu, Pădurea de liliac Ponoarele, Pădurea Gorganu, Pereții calcaroși de la Izvoarele Coșuștei, Piatra Cloșanilor, Parcul Național Domogled - Valea Cernei, Parcul Natural Porțile de Fier, Peștera Epuran, Peștera Lazului, Pădurea Borovăț, Rezervația Domogled, Tufărișurile mediteraneene de la Isverna, Vârful lui Stan
|
||
Platoul Meledic[172] | 151
|
ROSCI0199 | |||
Platoul Vașcău | 4.983
|
ROSCI0200 | |||
Podișul Hârtibaciului (sit SPA)[173] | 237.515
|
ROSPA0099 | |||
Podișul Nord-Dobrogean (sit SCI)[174] | 84.812
|
ROSCI0201 | |||
Podișul Secașelor[175] | 7.014
|
ROSCI0211 | |||
Poiana cu narcise de la Negrași[176] | 5
|
ROSCI0203 | |||
Poienile cu narcise de la Dumbrava Vadului[177] | 399
|
ROSCI0205 | |||
Poiana Muntioru[178] | 24
|
ROSCI0204 | |||
Porțile de Fier[179] | 125.543
|
ROSCI0206 | |||
Postăvarul | 1.303
|
ROSCI0207 | |||
Porumbeni | 7.051,7
|
ROSCI0357 | |||
Putna-Vrancea[180] | 38.213
|
ROSCI0208 | |||
Racâș-Hida[181] | 239
|
ROSCI0209 | |||
Rarău-Giumalău[182] | 2.547
|
ROSCI0212 | |||
Râpa Lechința | 283
|
ROSCI0210 | |||
Râul Caraș | 589,5
|
ROSCI0361 | |||
Râul Nera între Bozovici și Moceriș | 396,5
|
ROSCI0375 | |||
Râul Prut (sit SCI)[183] | 11.861
|
ROSCI0213 | |||
Râul Tur | 20.521
|
ROSCI0214 | |||
Recifii Jurasici Cheia[184] | 5.686
|
ROSCI0215 | |||
Reghiu Scruntar[185] | 112
|
ROSCI0216 | |||
Retezat[186] | 43.561
|
ROSCI0217 | |||
Rusca Montană[187] | 12.747
|
ROSCI0219 | |||
Săcuieni | 733
|
ROSCI0220 | |||
Sărăturile de la Foeni - Grăniceri | 177,1
|
ROSCI0388 | |||
Sărăturile din Valea Ilenei[188] | 112
|
ROSCI0221 | |||
Sărăturile Jijia Inferioară – Prut[189] | 10.613
|
ROSCI0222 | |||
Sărăturile Ocna Veche[190] | 133
|
ROSCI0223 | |||
Scroviștea (sit SCI) | 3.391
|
ROSCI0224 | |||
Scroviștea (sit SPA)[191] | 3.356
|
ROSPA0140 | |||
Seaca - Optășani[192] | 2.110
|
ROSCI0225 | |||
Semenic - Cheile Carașului[193] | 37.555
|
ROSCI0226 | |||
Sighișoara – Târnava Mare[194] | 85.815
|
ROSCI0227 | |||
Siriu (sit SCI) | 6.230
|
ROSCI0229 | |||
Silovestepa Olteniei[195] | 9.297
|
ROSCI0202 | |||
Șindrilița (sit SCI) | 858
|
ROSCI0228 | |||
Slănic (sit SCI) | 1.408
|
ROSCI0230 | |||
Someșul între Rona și Țicău | 503,4
|
ROSCI0435 | |||
Someșul Mare Superior | 149
|
ROSCI0232 | |||
Someșul Rece (sit SCI) | 8.529
|
ROSCI0233 | |||
Soveja | 4.567
|
ROSCI0395 | |||
Stânca - Ștefănești | 1
|
ROSCI0234 | |||
Stânca Tohani | 50
|
ROSCI0235 | |||
Stepa Casimcea | 22.261
|
ROSPA0100 | |||
Stepa Saraiu - Horea | 4.186
|
ROSPA0101 | |||
Strei - Hațeg | 24.968
|
ROSCI0236 | |||
Structuri marine metanogene - Sf. Gheorghe | 6.122
|
ROSCI0237 | |||
Suatu – Cojocna - Crairât[196] | 4.146
|
ROSCI0238 | |||
Subcarpații Vrancei[197] | 35.823
|
ROSPA0141 | |||
Suhaia (sit SPA) | 4.473
|
ROSPA0102 | |||
Tășad (sit SCI) | 1.557
|
ROSCI0240 | |||
Târnovu Mare - Latorița | 1.366
|
ROSCI0239 | |||
Teremia Mare - Tomnatic[198] | 6.628
|
ROSPA0142 | |||
Tinovul Apa Roșie | 66
|
ROSCI0242 | |||
Tinovul Apa Lină - Honcsok | 7.906
|
ROSCI0241 | |||
Tinovul Șarul Dornei[199] | 41
|
ROSCI0249 | |||
Tinovul de la Dealul Albinelor | 29
|
ROSCI0243 | |||
Tinovul de la Fântâna Brazilor | 41
|
ROSCI0244 | |||
Tinovul de la Românești | 21
|
ROSCI0245 | |||
Tinovul Luci[200] | 271
|
ROSCI0246 | |||
Tinovul Mare Poiana Stampei[201] | 695
|
ROSCI0247 | |||
Tinovul Mohoș - Lacul Sf. Ana[202] | 439
|
ROSCI0248 | |||
Tisa Superioară (sit SCI)[203] | 6.303
|
ROSCI0251 | |||
Tisa Superioară (sit SPA)[204] | 2.832
|
ROSPA0143 | |||
Toplița-Scaunul Rotund Borsec[205] | 5.466
|
ROSCI0252 | |||
Trascău[206] | 50.064
|
ROSCI0253 | Cheile Ampoiței, Cheile Caprei, Cheile Gălzii, Cheile Geogelului, Cheile Piatra Bălții, Cheile Întregalde, Cheile Vălișoarei, Cheile Mănăstirii, Cheile Pravului, Cheile Tecșeștilor, Cheile Plaiului, Cheile Piatra Bălții, Cheile Siloșului, Cheile Râmețului, Cheile Poșăgii, Cheile Runcului, Cheile Pociovaliștei, Cheile Ampoiței, Cheile Găldiței și Turcului, Iezerul Ighiel, Laricetul de la Vidolm, Pârâul Bobii, Pădurea Sloboda, Poienile cu narcise de la Tecșești, Poiana cu narcise de la Negrileasa, Piatra Cetii, Piatra Bulzului, Peștera Huda lui Papară, Șesul Craiului - Scărița-Belioara, Vânătările Ponorului
|
||
Tufurile calcaroase din Valea Bobâlna[207] | 16
|
ROSCI0254 | |||
Turbăria de la Dersca[208] | 12
|
ROSCI0255 | |||
Turbăria Ruginosu Zagon[209] | 350
|
ROSCI0256 | |||
Tusa – Barcău (sit SCI)[210] | 10
|
ROSCI0257 | |||
Ținutul Pădurenilor | 7.174
|
ROSCI0250 | |||
Uivar - Diniaș[211] | 10.043
|
ROSPA0144 | |||
Valea Alceului | 3.634
|
ROSPA0103 | |||
Valea Câlniștei[212] | 2.538
|
ROSPA0146 | |||
Valea Călmățuiului (sit SCI) | 17.923
|
ROSCI0259 | |||
Valea Călmățuiului (sit SPA)[213] | 20.515
|
ROSPA0145 | |||
Valea Cepelor | 761
|
ROSCI0260 | |||
Valea Florilor (sit SCI) | 190
|
ROSCI0261 | |||
Valea Iadei[214] | 2.946
|
ROSCI0262 | |||
Valea Ierii (sit SCI) | 6.302
|
ROSCI0263 | |||
Valea Izei și Dealul Solovan | 46.873
|
ROSCI0264 | |||
Valea lui David | 1.435
|
ROSCI0265 | |||
Valea Mostiștea (sit SPA) | 6.578
|
ROSPA0105 | |||
Valea Oltețului[215] | 1.537
|
ROSCI0266 | |||
Valea Oltului Inferior (SPA)[216] | 52.786
|
ROSPA0106 | |||
Valea Roșie | 819
|
ROSCI0267 | |||
Valea Vâlsanului (sit SCI) | 9.480
|
ROSCI0268 | |||
Vama Veche - 2 Mai[217] | 7.196
|
ROSCI0269 | |||
Vânători-Neamț (SCI)[218] | 30.206
|
ROSCI0270 | |||
Vânători-Neamț (SPA)[219] | 30.841
|
ROSPA0107 | |||
Văile Brătiei și Brătioarei | 202
|
ROSCI0258 | |||
Vedea - Dunăre[220] | 22.472
|
ROSPA0108 | |||
Vitănești - Răsmirești | 1.108
|
ROSPA0148 | |||
Vorona | 381
|
ROSCI0271 | |||
Vulcanii noroioși de la Pâclele Mari și Pâclele Mici[221] | 929
|
ROSCI0272 | |||
Zarandul de Est | 20.256,2
|
ROSCI0406 | |||
Zona marină de la Capul Tuzla | 1.738
|
ROSCI0273 |
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Directiva 92/43 din 1992, privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică, eur-lex.europa.eu
- ^ Ordinul MMDD nr. 1964 din 2007, privind instituirea regimului de arie naturala protejată a siturilor de importanță comunitară ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în Romania
- ^ Ordinul MMDD nr. 2.387 din 29 septembrie 2011 pentru modificarea Ordinului ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1.964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România
- ^ Ordinul nr. 46/2016 privind instituirea regimului de arie naturală protejată și declararea siturilor de importanță comunitară ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România, lege5.ro - 3 aprilie 2023
- ^ Directiva 79/409 din 1979, privind conservarea speciilor de păsări sălbatice, eur-lex.europa.eu
- ^ Hg nr. 1284 din 2007 (privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în Romania
- ^ Hotărârea de Guvern nr.971 din 2011 (privind modificarea și comletarea HG 1284/2007, privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în Romania)
- ^ Apuseni - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Arboretele de castan comestibil de la Baia Mare - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Balta Albă – Amara – Jirlău – Lacul Sărat Câineni - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Balta Albă - Amara – Jirlău - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Balta Mică a Brăilei (SPA) - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Balta Mică a Brăilei (SCI) - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Braniștea Catârilor - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Brațul Măcin - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Bucegi - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Buila - Vânturarița - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Canaralele Dunării - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Cascada Mișina - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Câmpia Crișului Alb și Crișului Negru - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Câmpia Gherghiței - Sit Natura 2000, biodiversitate.mmediu.ro
- ^ Câmpia Nirului – Valea Ierului - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Călimani Ghurghiu - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Ceahlău - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Cefa - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Cenaru - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Cheile Glodului, Cibului și Măzii - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Cheile Lăpușului - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Cheile Șugăului - Munticelu - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Cheile Bicazului Hășmas (SPA) - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Cheile Bicazului Hășmaș (SCI) - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Cheile Nerei – Beușnița (SCI) - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Cheile Nerei-Beușnița (SPA) - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Cheile Rudăriei - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Cheile Turenilor - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Cheile Turzii - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Cheile Vârghișului - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Ciuperceni-Desa - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Coridorul Jiului - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Cozia - Sit Natura 2000 - Biodiversitatea în România
- ^ Cozia - Buila Vânturarița - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Coasta Rupturile Tanacu - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Comana (SPA) - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Comana (SCI) - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Cursul Dunării-Baziaș-Porțile de Fier - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Dealul Alah Bair - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Dealurile Agighiolului - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Dealul Cetății Lempeș - Mlaștina Hărman - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Dealul Ciocaș- Dealul Vițelului - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Dealul Mocrei – Rovina – Ineu - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Defileul Crișului Negru - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Dealurile Târnavelor și Valea Nirajului - Sit Natura 200
- ^ Defileul Crișului Repede-Valea Iadului - Sit Natura 2000, biodiversitate.mmediu.ro
- ^ Defileul Jiului - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Defileul Mureșului Inferior – Dealurile Lipovei - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Defileul Mureșului Superior - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Delta Dunării (SCI) - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Delta Dunării și Complexul Razim Sinoie - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Delta Dunării – zona maritimă - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Depresiunea Bozovici - Sit Natura 2000, biodiversitate.mmediu.ro
- ^ Depresiunea și Munții Ciucului - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Depresiunea și Munții Giurgeului -Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Domogled-Valea Cernei (SPA) - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Domogled-Valea Cernei (SCI) - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Dunele marine de la Agigea - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Dumbrăveni – Valea Urluia – Lacul Vederoasa - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Dumbrăvița - Rotbav - Măgura Codlei -Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Fântănița Murfatlar - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Fânațurile de la Glodeni - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Fânețele seculare Frumoasa - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Fânețele seculare Ponoare - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Frumoasa (SPA) - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Grădiștea Muncelului-Cioclovina (SPA) - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Grădiștea Muncelului-Cioclovina (SCI) - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Grindu - Valea Măcrișului - Sit Natura 2000, biodiversitate.mmediu.ro
- ^ Lacul Dunăreni - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Lacul Negru - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Lacul Siutghiol - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Lacul Strachina - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Lacurile de acumulare de pe Argeș - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Lacurile de acumulare de pe Crișul Repede (sit SPA), biodiversitate.mmediu.ro
- ^ Lacurile de pe Valea Ilfovului (sit SPA), biodiversitate.mmediu.ro
- ^ Lacurile Fărăgău – Glodeni - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Lacurile Fundata - Amara - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Lacul și Pădurea Cernica (sit SPA), biodiversitate.mmediu.ro
- ^ Lacurile de pe Valea Ilfovului (sit SPA), biodiversitate.mmediu.ro
- ^ La Sărătură - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Leaota - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Lunca Joasă a Prutului - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Lunca Mureșului Inferior (SPA) - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Lunca Mircești - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Lunca Prutului – Vlădești – Frumușița - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Lunca Siretului Inferior (SCI) - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Livezile - Dolaț (sit SPA), biodiversitate.mmediu.ro
- ^ Lunca Bârzavei (sit SPA), biodiversitate.mmediu.ro
- ^ Lunca Timișului (sit SPA), biodiversitate.mmediu.ro
- ^ Marea Neagră - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Mața - Cârja - Rădeanu (sit SPA), biodiversitate.mmediu.ro
- ^ Masivul Ceahlău (sit SPA), biodiversitate.mmediu.ro
- ^ Măcin - Niculițel - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Munții Maramureșului (sit SPA), biodiversitate.mmediu.ro
- ^ Munții Metaliferi (sit SPA), biodiversitate.mmediu.ro
- ^ Munții Călimani (sit SPA), biodiversitate.mmediu.ro
- ^ Mlaștina Hergheliei - Obanul Mare și Peștera Movilei - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Movila lui Burcel - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Mlaștina după Luncă - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Mlaștina Satchinez - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Mlaștina Satchinez (SPA) - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Mlaștinile Murani (SPA)- Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Molhașurile Căpățânei - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Munții Almăjului – Locvei - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Munții Bodoc-Baraolt - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Munții Ciucului, biodiversitate.mmediu.ro
- ^ Munții Făgăraș - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ [1], biodiversitate.mmediu.ro
- ^ Munții Maramureșului - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Munții Măcinului (SCI) - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Munții Rarău-Giumalău - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Munții Rodnei - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Munții Rodnei - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Munții Semenic – Cheile Carașului - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Munții Țarcu - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Munții Retezat - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Munții Vrancei - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Muntele Tâmpa - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Muntele Vulcan - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ PLAN DE MANAGEMENT AL SITULUI NATURA 2000 ROSCI0326 MUSCELELE ARGEȘULUI, mmediu.ro
- ^ Nădab – Socodor- Vărșad - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Nisipurile de la Dăbuleni- Sit Natura 2000, biodiversitate.mmediu.ro
- ^ Nordul Gorjului de Est - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Nordul Gorjului de Vest - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Oltenița - Ulmeni - Sit Natura 2000, biodiversitate.mmediu.ro
- ^ Parâng - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Pădurea Babadag - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Pădurea Bădeana - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Pădurea Bălteni - Hârboanca - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Pădurea Bejan - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Pădurea Breana - Roșcani - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Pădurea Călugărească - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Pădurea Dorobanțul Sit Natura 2000
- ^ Pădurea Esechioi – Lacul Bugeac - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Pădurea de stejar pufos de la Hoia - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Pădurea Floreanu – Frumușica – Ciurea - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Pădurea Goroniște - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Pădurea Goșman - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Pădurea Hagieni - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Padurea Hagieni – Cotul Văii - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Pădurea Icușeni - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Pădurea Medeleni - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Pădurea Pogănești - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Pădurea Pătrăuți - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Pădurea Radomir - Sit Natura 2000, biodiversitate.mmediu.ro
- ^ Pădurea Reșca Hotărani - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Pădurea Roșcani - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Pădurea Seaca - Movileni - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Pădurea Stârmina - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Pădurea și Valea Canaraua Fetii – Iortmac - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Pădurea și mlaștinile eutrofe de la Prejmer - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Pădurea Tătăruși - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Pădurea Uricani - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Pădurea Verdele - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Pădurea Zamostea - Lunca - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Peștera Limanu - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Peștera Măgurici - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Pescăria Cefa – Pădurea Rădvani - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Piatra Craiului - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Piatra Șoimului - Scorțeni - Gârleni - Sit Natura 2000, biodiversitate.mmediu.ro
- ^ Piemontul Făgăraș - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Piemontul Muntilor Metaliferi - Vințu - Sit Natura 2000, biodiversitate.mmediu.ro
- ^ Pietrosul Broștenilor – Cheile Zugrenilor - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Platoul Mehedinți - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Platoul Meledic - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Podișul Hârtibaciului - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Podișul Nord-Dobrogean - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Podișul Secașelor - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Poiana cu narcise de la Negrași - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Poienile cu narcise de la Dumbrava Vadului - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Poiana Muntioru - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Porțile de Fier - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Putna-Vrancea - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Racâș-Hida - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Rarău-Giumalău - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Râul Prut - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Recifii Jurasici Cheia - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Reghiu Scruntar - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Retezat - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Rusca Montană - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Sărăturile din Valea Ilenei - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Sărăturile Jijia Inferioară – Prut - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Sărăturile Ocna Veche - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Scroviștea (sit SPA) - Sit Natura 2000, biodiversitate.mmediu.ro
- ^ Seaca - Optășani - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Semenic - Cheile Carașului - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Sighișoara – Târnava Mare - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Silovestepa Olteniei - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Suatu - Cojocna - Crairât - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Subcarpații Vrancei (sit SPA) - Sit Natura 2000, biodiversitate.mmediu.ro
- ^ Teremia Mare - Tomnatic - Sit Natura 2000, biodiversitate.mmediu.ro
- ^ Tinovul Șarul Dornei - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Tinovul Luci - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Tinovul Mare Poiana Stampei - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Tinovul Mohoș - Lacul Sf. Ana - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Tisa Superioară - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Tisa Superioară - Sit Natura 2000, biodiversitate.mmediu.ro
- ^ Toplița-Scaunul Rotund Borsec - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Trascău - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Tufurile calcaroase din Valea Bobâlna - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Turbăria de la Dersca - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Turbăria Ruginosu Zagon - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Tusa – Barcău - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Uivar - Diniaș - Sit Natura 2000, biodiversitate.mmediu.ro
- ^ Valea Câlniștei - Sit Natura 2000, biodiversitate.mmediu.ro
- ^ Valea Călmățuiului - Sit Natura 2000, biodiversitate.mmediu.ro
- ^ Valea Iadei - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Valea Oltețului - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Valea Oltului Inferior - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Vama Veche - 2 Mai - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Vânători-Neamț (SCI) - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Vânători-Neamț (SPA) - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Vedea – Dunăre - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
- ^ Vulcanii noroioși de la Pâclele Mari și Pâclele Mici - Sit Natura 2000, natura2000.mmediu.ro
Vezi și
[modificare | modificare sursă]- Lista parcurilor naționale și naturale din România
- Lista rezervațiilor naturale din România
- Lista ariilor protejate din România declarate monumente ale naturii
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- Natura 2000 în România Arhivat în , la Wayback Machine., natura2000.org
- Coaliția ONG - Natura 2000 în România
Reportaje
- Siturile Natura 2000 din România prezentate într-un serial documentar Arhivat în , la Wayback Machine., realitatea.net
- Seminar despre Siturile Natura 2000, curierulzilei.ro