Pădurea Bolintin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Pădurea Bolintin
Sit de Importanță Comunitară (SCI)
Harta locului unde se află Pădurea Bolintin Sit de Importanță Comunitară (SCI)
alt=Harta locului unde se află Pădurea Bolintin Sit de Importanță Comunitară (SCI)
Localizarea sitului pe harta țării
PozițiaActual Giurgiu county CoA.pngJudețul Giurgiu
 România
Cel mai apropiat orașBolintin-Vale
Coordonate44°26′45″N 25°40′18″E / 44.44583°N 25.67167°E44.44583°N 25.67167°E / 44.44583; 25.67167 ()44°26′45″N 25°40′18″E / 44.44583°N 25.67167°E44.44583°N 25.67167°E / 44.44583; 25.67167 ()[1]
Suprafață5.737 ha
BioregiuneContinentală
Înființare2007
Cod SCI/SPAROSCI0138

Pădurea Bolintin este o arie protejată (sit de importanță comunitară - SCI) situată în sudul țării (Muntenia), pe teritoriul județului Giurgiu[2].

Localizare[modificare | modificare sursă]

DESPRE PĂDUREA MALU SPART... Populația de cerb lopătar din Ocolul Silvic Malu Spart (județul Giurgiu) Specia a fost introdusă în pădurea aflată între satele Căscioarele (în nord), Crevedia (în vest) și Malu Spart (în sud-est) și extinsă pe 4100 ha în cadrul fondului de vânătoare Căscioarele al Ocolului Silvic Bolintin din cadrul Direcției Silvice Giurgiu. Numită Malu Spart-Căscioarele pădurea este unrest al Codrilor Vlăsiei, fiind printre cele mai mari din Câmpia Română. Se află în extremitatea nordică a județului Giurgiu, la numai 4 km de hotarul acestuia cu județul Dâmbovița și la 26 km vest de București. Are o lungime de 12 km de la nord-vest către sud-est și lățimi cuprinse între 1,8 și 6,2 km. Este cantonată pe interfluviul Argeș-Neajlov, din cadrul Câmpiei Găvanu (fig. 1). Altitudinile în cuprinsul pădurii cresc de la 95 m în sud-vest la 125 m în nord. Configurația terenului este plană. Ca forme negative de relief se întâlnesc microdepresiuni închise (în care apa din ploi ori zăpezi stagnează chiar și jumătate de an) numite «rovine», cu adâncime până la 1-2 m și cu maxim 200 m diametru, alcătuind «luminișuri» în pădure. Fig. 1. Imaginea pădurii acolo unde este traversată de linia electrică de înaltă tensiune București-Pitești Administrativ, este încadrată teritoriilorcomunelor Crevedia Mare, Găiseni și a orașului Bolintin Vale. La marginea de est și nord-est a acesteia este valea Argeșului, iar în sud-vest cea a Neajlovului. Climatic, acest teritoriu este caracterizat printr-o temperatură medie anuală de 10°C, cu un maxim în iulie (21,4°C) și un minim de -1,9°C în ianuarie (tab. 1). Tabelul nr. 1. Valorile medii lunare și anuale ale temperaturii aerului (°C) (a) la Titu (1976-1996) și precipitațiilor atmosferice (mm) (b) la Crevedia Mică (1901-1985) Luna I F M A M I I A S O N D An a -1,9 -0,9 4,3 10,4 16,1 19,9 21,4 20,3 16,3 10,3 3,9 -0,3 10,0 b 35,1 30,2 32,9 42,1 62,1 78,3 57,8 43,7 39,4 39,6 43,2 35,6 540 La stația meteorologică Titu (cea mai apropiată - la 18 km spre nord, în județul Dâmbovița), temperatura minimă absolută a fost de -27,4°C (24 ianuarie 1985), iar cea maximă absolută de 39,4°C (5 iulie 2000). Tot aici, durata medie anuală de strălucire a soarelui este de 2085,1 ore, pe an înregistrându-se 287 zile cu soare. Precipitațiile medii anuale la Crevedia Mică, însumează 540 mm/an (60% cad în semestrul cald și 40% în cel rece), cu un maxim de 78,3 mm în iunie și un minim de 30,2 mm în februarie. Numărul mediu anual de zile cu ninsoare este de 28. Valoarea anuală a calmului atmosferic este mare (46,8%). La Titu, vânturile predominante sunt din direcția nord-est (18,3%), iar vitezele medii cele mai mari le au cele dinspre est (4,2 m/s). Acest șleau (fig. 2) se încadrează ecosistemului «păduri danubiene de stejar pedunculat, carpen și tei». Sectorul nordic al pădurii (numit Căscioarele, 1700 ha) este alcătuit din: stejar pedunculat – 37%, cer – 17%, tei – 14%, frasin – 13%, carpen – 10% și alte specii – 9%, vârsta medie a arboretelor fiind de 75 de ani, iar cel sudic de 2400 ha (numit și Malu Spart) este alcătuit din: stejar pedunculat – 43%, tei – 22%, cer – 7%, frasin – 10% și 18% alte specii. Se mai întâlnesc: salcâm, pin, carpen, etc. Stratul arbustiv este reprezentat de: corn, sânger, lemn câinesc, păducel, porumbar, crușin. Dintre plantele ierboase menționăm: leurda (Allium ursinum), vinarița (Asperula odorata), cerențelul (Geum urbanum), silnicul (Glechoma hirsuta), colțișorul (Dentaria glandulosa, D. bulbifera), mărgica (Melica uniflora), untișorul (Ficaria verna), coada cocoșului (Polygonatum officinalis), rogozul (Carex sylvatica), urzica (Urtica dioica), ș.a. Fig. 2. Harta pădurii Căscioarele-Malu Spart Localitățile apropiate de pădure sunt: Căscioarele (com. Găiseni) în nord, Suseni și Malu Spart (or. Bolintin Vale) în sud-est și Dealu (com. Crevedia Mare) în sud. La 0,5-1 km de pădure se mai află satele: Stoenești (com. Florești-Stoenești), Bucșani, Vânătorii Mici, Crevedia Mare, Crevedia Mică (com. Crevedia Mare), Găiseanca (com. Crevedia Mare) și Zădăriciu (com. Vânătorii Mici). Pădurea este traversată de autostrada București-Pitești (pe 5,5 km în nord) și șoseaua asfaltată București-Videle (pe 3 km în sud). În perioada 1963-1966 a fost accesibilizată de o serie de drumuri forestiere în lungime de 20,3 km, din care unul central (de 10,6 km), iar 9,7 km reprezintă laterale din acesta. 2. Colonizarea cu cerb lopătar. Dinamica populațională. Din 1954 până la mijlocul anilor `70, pădurea Căscioarele-Malu Spart a avut rol de recreare pentru populația Bucureștiului (Pătrășcoiu și colab., 1987), din punct de vedere cinegetic fiind inclusă în fondul de vânătoare Crevedia aparținând AGVPS. În 1976 s-a preluat de către Ocolul Silvic Bolintin (pe atunci în cadrul Inspectoratului Silvic Ilfov), schimbându-i-se denumirea din fondul Crevedia în fondul Căscioarele 1. Suprafața mare, resurseletrofice variate și gradul restrâns al intervenției antropice, au condus la alegerea acestei păduri pentru a fi colonizată cu cerb lopătar. Primele 10 de perechi de cerbi lopătari au fost aduse în 1964-1965, din pădurea Pișchia (jud. Timiș). Transportul s-a făcut cu vagonul pe calea ferată, pe o distanță de 550 km. Ele au fost lăsate direct libere. Efectivul a sporit de 5,5 ori, ajungând ca, în primăvara anului 1969 să fie 110 de exemplare, din care 40 masculi și 70 femele. Numeroase exemplare (peste 25) habitau atunci în pădurile Lipoveanca și Bucșani de pe fondul de vânătoare Vadu Lat. Analizând dinamica populațională la această specie, se evidențiază o alternanță a perioadelor de creștere cu cele de diminuare a numărului de exemplare, sub directa influență a factorilor naturali și antropici. Comparativ cu 1969, în primăvara anului 1974, efectivul acestui mamifer înregistrase o reducere cu 23%, urmat apoi, în următorii 4 ani, de un spor de 33%, astfel că în 1978 existau circa 120 cerbi lopătari. Pentru împrospătarea sângelui, în 1978 s-au adus 6 viței, din care 3 de la Reșca (jud. Olt) și 3 de la Socodor-Chișineu Criș (jud. Arad). Ei s-au transportat în lăzi cu vagonul pe calea ferată, de la 155 km și respectiv 640 km depărtare. Din gara București-Basarab, lăzile cu cerbi au fost aduse în pădure cu o remorcă tractată de ARO ocolului1. Sporirea efectivuluispeciei a fost și o consecință a organizării pădurii în Unitate silvocinegetică de interes național (USIN Căscioarele) în anul 1977, pentru creșterea și dezvoltarea vânatului, în principal a cerbilor lopătari (fig. 3), statut pe care l-a avut până în 1990. Fig. 3. Pereche de lopătari surprinsă în u. a 34 a pădurii în anul 2009 Astfel, în lună martie a anului 1981, s-au numărat aproape 200 de indivizi. Intervalul următor (1981-1984) are specifică o nouă reducere a efectivului de cerb lopătar (până către 120 exemplare). Menționăm aici și faptul că între 1981 și 1984 s-au vânat 30 dintre acestea. O nouă perioadă de spor populațional (cu 35%) se constată între 1984 și 1989. În primăverile anilor 1988 și 1989 s-a observat un număr similar de exemplare. În condițiile specifice anilor 1989 și 1990 s-au vânat 40 de cerbi lopătari (20 masculi și 20 femele). Între 1991 și 2001, populația de cerb lopătar din arealul luat în considerație a înregistrat ușoare oscilații, între 108 exemplare (45 masculi și 63 femele) în 1995 și 130 (41 masculi și 89 femele) în anul 2000. Pe parcursul ultimului deceniu, cei mai mulți indivizi (201) s-au observat în primăvara anului 2008, atunci înregistrându-se și maximul populațional. În tabelul 2 este menționată evoluția efectivului acestui mamifer în intervalul de la momentul colonizării (1964) și până în anul 2008. Tabelul nr. 2. Dinamica efectivului de cerb lopătar în perioada 1964-2008 (exemplare) An 1964 1969 1974 1978 1979 1980 1981 1982 1983 1984 Ex. 20 110 85 126 120 150 199 160 130 120 1985 1986 1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 140 160 170 185 185 145 115 115 120 112 108 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 112 111 112 125 130 129 135 198 184 180 175 183 201 În anii cu efectiv mare, s-auobservat deplasări spre sud ale unor indivizi, în pădurile Lipoveanca și Bucșani (aflate la 1-2 km depărtare, pe fondul de vânătoare Vadu Lat) și mai departe în pădurea Șterea (situată la 8 km, dincolo de calea ferată București-Videle în apropierea gării Zorile). În iarna 1977-1978, câteva exemplare ajunseseră și mai spre sud, către Drăgănești-Vlașca. În toate aceste locuri nu s-au stabilizat, ci au revenit la scurt timp în pădurea Malu Spart. Amenajamentul USIN Căscioarele a prevăzut că efectiv optim 150 de exemplare (75 masculi și 75 femele). Ulterior, valoarea acestuia s-a redus la 100 de exemplare (cu raport egal între sexe), așa cum este și azi. La inițiativa din 2003 a RNP-Romsilva, în această pădure a fost creat «Complexul de vânătoare Bolintin» pe o suprafață de 480 ha (120-124 m altitudine) pentru creșterea intensivă a mistrețului în principal, dar și a cerbului lopătar, în secundar. Împrejmuirea, în lungime de 12 km realizată în intervalul iulie-septembrie 2003 cu personalul Ocolului, este din sârmă-plasă înaltă de 2 m (din care 0,2 m îngropată), fixată pe stâlpi din lemn de salcâm aduși din Ocoalele Silvice Ghimpați și Giurgiu. Cele mai mari ochiuri ale plasei sunt în partea superioară a acesteia, dimensiunile acestora reducându-se spre contactul cu solul. Acest complex nu a fost populat special cu cerbi lopătari, aici înmulțindu-se indivizii rămași (în număr de 33, tab. 3) în momentul închiderii împrejmuirii. Tabelul nr. 3. Dinamica micropopulației existente în complexul de vânătoare (exemplare) An 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 Masculi 8 11 16 20 21 31 30 Femele 16 25 24 28 30 30 30 Viței 9 14 10 12 19 19 15 Total 33 50 50 60 73 80 75 Crearea complexului de vânătoare a determinat individualizarea a două micropopulații ale speciei, între acestea legăturile nefiind întrerupte. Astfel, dacă în anul 2003 în complex existau 33 exemplare, în afara acestuia erau 165, iar în 2008 în complex erau 80 de exemplare iar în afara acestuia 121. Astfel, se constată un spor cu 59% al efectivului din complex și o diminuare cu 27% a celui aflat în afara acestuia. Totdeauna însă, micropopulația din afara complexului a fost mai mare, depășindu-se anual 100 de exemplare (tab. 4). Tabelul nr. 4. Dimensiunea micropopulațiilor existente în complexul de vânătoare (A) și în afara acestuia (B) (exemplare) An 2003 2004 2005 2006 2007 2008 A 33 50 50 60 73 80 B 165 134 130 115 110 121 Total 198 184 180 175 183 201 După crearea complexului menționat, s-au evidențiat în perioada de boncănit trei locuri principale, din care unul în complex și altele două în afara acestuia – unul la nord (către autostradă) și altul spre sud de acesta (spre șoseaua Malu Spart-Crevedia Mare). Înspre aceasta din urmă, vin și exemplare care habitează în porțiunea aflată la sud de acea șosea. Perioada de boncănit începe ceva mai devreme la exemplarele din complex. Câteva exemplare albe (2-3) au existat în anii 1977-1979, dar au fost extrase în cadrul acțiunilor de selecție. Ulterior nu s-a mai constatat aici fenomenul de albinism la acest mamifer. Nici în anii cu efectiv mare și nici acum, cerbii lopătari nu prea ies pe terenurile agricole, pădurea fiind destul de întinsă. Raportul între sexe al populației (tab. 5) a evidențiat valori apropiate de normal (1/1) în mulți ani. Cele mai „necorespunzătoare” dintre acestea au caracterizat anii 1979 (30 masculi și 90 femele) și 2003 (47 masculi și 151 femele). Tabelul nr. 5. Raportul între sexe la populația de cerb lopătar (1969-2008) An 1969 1979 1985 1986 1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 M/F 1/2 1/3 1/2,5 1/2,5 1/2 1/2 1/1,9 1/1,9 1/1,8 1/1,8 1/1,4 1/1,3 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2008 1/1,4 1/2,1 1/2,1 1/2 1/1,8 1/2,1 1/2 1/2 1/3,2 1/2,4 1/1,7 1/1,4 1/1,8 Iarna, la hrănitori li se administrează: lucernă, frunzare, boabe de porumb, borhot de mere (procurat de la Voinești-Dâmbovița), ș.a. În toate hrănitorile cu jgheaburi se distribuie și bulgări de sare. La hrana administrată pe sol, se înregistrează o concurență cu mistreții, în sensul că primii vin cerbii lopătari și apoi mistreții. Adăpătorile create artificial au formă longitudinală (40 m lungime, 3 m lățime, 1,5 m adâncime). Apa se aduce cu cisterna din râurile Argeș și Neajlov sau este scoasă electric din puțuri „americane” adânci de 19 m. În anii bogați în precipitații, adăpătorile sunt „aprovizionate” natural. Cerbii lopătari nu produc pagube ecosistemului forestier. Doar în iernile grele și în unii ani cu efective mari, s-au observat cojiri îndeosebi la frasini. Pădurea Malu Spart reprezintă cea mai mare zonă de pădure compactă care a dăinuit peste timp ca parte din vestiții Codri ai Vlăsiei și ai Deliormanului. Astăzi, aici se conservă structuri forestiere arhetipale și exemplare seculare de stejar în trei din cele 28 de tipuri de habitate forestiere naturale protejate din România. Pe lângă stejar, în zonă se mai găsesc specii de cer și gorun, precum și suprafețe împădurite cu plopi și sălcii.

Aria naturală se află în partea nordică a județului Giurgiu, pe teritoriile administrative ale comunelor Crevedia Mare, Găiseni și Vânătorii Mici și al orașului Bolintin-Vale[3] și este străbătută de Autostrada A1, care leagă municipiul București de Pitești[4].

Descriere[modificare | modificare sursă]

Zona a fost declarată sit de importanță comunitară prin Ordinul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile Nr.1964 din 13 decembrie 2007 (privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România)[5] și se întinde pe o suprafață de 5.737 hectare[6].

Vidră de râu (Lutra lutra)

Situl reprezintă o zonă (încadrată în bioregiune continentală aflată în lunca inferioară a râului Argeș) împădurită cu arboret de stejar (Quercus robur) în asociere cu specii de gorun (Quercus petraea), carpen (Carpinus betulus), cer (Quercus cerris), salcie sau plop alb; ce conservă habitate naturale de tip: Păduri dacice de stejar și carpen, Păduri balcano-panonice de cer și gorun și Zăvoaie cu Salix alba și Populus alba[7] și protejază faună rară.

La baza desemnării sitului se află câteva specii faunistice enumerate în anexa I-a a Directivei Consiliului European 92/43/CE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică)[8], printre care: vidra de râu (un mamifer din specia Lutra lutra)[9], broasca țestoasă de baltă (Emys orbicularis)[10], tritonul cu creastă (Triturus cristatus)[11]) și buhaiul de baltă cu burta roșie (Bombina bombina) [12]; toate aflate pe lista roșie a IUCN[13].

Principalele căi de acces[modificare | modificare sursă]

Monumente și atracții turistice[modificare | modificare sursă]

În vecinătatea sitului se află câteva obiective de interes istoric, cultural și turistic; astfel:

Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Bolintin-Vale
  • Biserica "Sf. Nicolae", "Sf. Mc. Manuil" din satul Bolintin-Deal, construcție 1886, monument istoric.
  • Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Bolintin-Vale, construcție 1832, monument istoric.
  • Mănăstirea Căscioarele din satul omonim (Biserica "Vovidenia", turn-clopotniță și zid de incintă), construcție secolul al XVII-lea, monument istoric.
  • Biserica "Sf. Împărați Constantin și Elena" din satul Crevedia Mare, construcție 1836, monument istoric.
  • Biserica "Sf. Gheorghe" din Crevedia Mică, construcție 1844-1845, ref. 1931, monument istoric.
  • Biserica "Adormirea Maicii Domnului", "Sf. Martiri Brâncoveni" din satul Malu Spart, construcție 1841-1843, monument istoric.
  • Biserica "Sf. Gheorghe" din Vânătorii Mici, construcție 1842-1847, monument istoric.
  • Pretura, azi Primăria din Bolintin-Vale, construcție secolul al XIX-lea, monument istoric.
  • Fostul schit Strâmbul din Găiseni (Biserica "Sf. Nicolae" și ruinele clădirilor monahale), construcție sec. XVI -XVII, monument istoric.
  • Așezarea de la Crevedia Mică (Latène, geto-dacică).
  • Așezarea de tip tell de la Izvoru (Neolitic, Cultura Gumelnița).
  • Situl arheologic de la Malu Spart (Latène, Neolitic, Cultura Boian).

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Reportaje

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Eunis.eea.europa.eu - Natura 2000 - Pădurea Bolintin (coordonate); accesat la 26 noiembrie 2013
  2. ^ Protectedplanet.net - Pădurea Bolintin Site of Community Importance (Habitats Directive); accesat la 26 noiembrie 2013
  3. ^ Lista siturilor de importanță comunitară (suprafețe și unități administrativ-teritoriale în care este localizat situl); accesat la 26 octombrie 2013
  4. ^ Eunis.eea.europa.eu - Pădurea Bolintin (geolocalizare); accesat la 26 noiembrie 2013
  5. ^ Ordinul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile Nr.1964 din 13 decembrie 2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 și 98 bis din 7 februarie 2008, accesat la 26 noiembrie 2013
  6. ^ Natura2000.mmediu.ro - Biodiversitatea în România - Pădurea Bolintin - Sit de Importanță Comunitară; accesat la 26 noiembrie 2013
  7. ^ Agenția Națională pentru Protecția Mediului - Biodiveristatea în România - Situri de importanță comunitară; accesat la 26 noiembrie 2013
  8. ^ Directiva Consiliului European 92/43/CE din 21 mai 1992, privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică; accesat la 26 noiembrie 2013
  9. ^ The IUCN Red List of Threatened Species - Lutra lutra; accesat la 26 octombrie 2013
  10. ^ The IUCN Red List of Threatened Species - Emys orbicularis; accesat la 26 octombrie 2013
  11. ^ The IUCN Red List of Threatened Species - Triturus cristatus; accesat la 26 octombrie 2013
  12. ^ The IUCN Red List of Threatened Species - Bombina Bombina; accesat la 26 noiembrie 2013
  13. ^ Sit Natura 2000 - Pădurea Bolintin (flora și fauna); accesat la 26 noiembrie 2013