Parcul Național Munții Măcinului

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Munții Măcinului
Categoria II IUCN (Parc național)
Danube at Braila -- Macin mountains in the background.jpg
Munții Măcinului - în fundal
Harta locului unde se află Munții Măcinului
Harta locului unde se află Munții Măcinului
Localizarea rezervației pe harta țării
Poziția  România
Pe teritoriul județului:
Actual Tulcea county CoA.png Tulcea
Cel mai apropiat oraș Măcin
Coordonate Coordonate: 45°08′49″N 28°19′51″E / 45.14694°N 28.33083°E / 45.14694; 28.3308345°08′49″N 28°19′51″E / 45.14694°N 28.33083°E / 45.14694; 28.33083[1]
Suprafață 11.321 ha
Bioregiune Stepică
Înființare 2000
Administrator Romsilva
Website parcmacin.ro

Parcul Național Munții Măcinului este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a II-a IUCN (parc național, zonă specială de conservare), situată în partea sud-estică a României, pe teritoriul nord-vestic al județului Tulcea[2]. Acesta a fost constituit în scopul conservării și valorificării științifice și turistice a zonei, dat fiind faptul că Munții Măcin reprezintă cea mai veche formațiune geologică din țară[3].

Localizare[modificare | modificare sursă]

Aria naturală se întinde în nord-estul Podișului Dobrogei (în partea centrală a Munților Măcin) în județului Tulcea, pe teritoriile administrative ale comunelor Cerna, Greci, Hamacearca, Jijila, Luncavița și Turcoaia. Parcul este mărginit în partea estică de drumul județean DJ222A, care leagă satul Nifon de Luncavița[4].

Înființare[modificare | modificare sursă]

Prima propunere de instituire a Parcului Național Munții Măcinului a fost făcută în anul 1998, acesta urmând să fie declarat arie protejată prin Legea nr. 5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone proteajate)[5]. În anul 2003, prin Hotărârea de Guvern nr. 230 din 4 martie[6] (privind delimitarea rezervațiilor biosferei, parcurilor naționale și parcurilor naturale și constituirea administrațiilor acestora), urmează să se restabilească limitele și suprafața acestuia. Aria protejată se află în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva[7].

Parcul național include rezervația naturală Pădurea Valea Fagilor și se suprapune atât sitului de importanță comunitară Munții Măcinului[8], cât și ariei de protecție specială avifaunistică Măcin - Niculițel[9].

Geologie și geomorfologie[modificare | modificare sursă]

Vârful Ghiunaltu (442 m)

În regiunea orogenă a nordului Dobrogei s-au desfășurat (cu sute de milioane de ani în urmă) multiple mișcări tectonice care au dus la formarea unui lanț muntos cu o mare complexitate geologică. Aici sunt întâlnite aflorimente de șisturi cristaline constituite din roci metamorfice (cuarțite, micașisturi, amfibolite, filite) atribuite Paleozoicului; roci magmatice hercinice; magmatite formate din roci intruzive (diorite, granodiorite, granite, gabbrouri), roci efuzive (riolite, bazalte), roci formate prin cimentarea sedimentelor (tufuri vulcanice) și roci sedimentare; ardezii și gresii.

Din punct de vedere geomorfologic Munții Măcinului prezintă o diversitate reliefală (martori de eroziune rotunjiți pe roci vulcanice, ansambluri neregulate de stâncării cu dimensiuni și forme geomorfe diverse, grohotișuri, creste pe șisturi cuarțitice, coline, coame alungite, depresiuni) constituită din vârfuri (Vârful Țuțuiatul - 467 m, Vârful Ghiunaltu - 442, Vârful Pietrosu Mare - 426 m, Vârful Jalbă, Vârful Cavalu, Vârful Țuglea, Vârful Sulucu Mare, Vârful Vergu, Vârful Vinului, Vârful Caramalău), dealuri (Dealul Orliga, Dealul Pripocea, Dealul Costiag, Dealul Negoiu, Dealul lui David, Dealul Crapcea, Dealul Carpelit), culmi (Culmea Cheii, Culmea Pricopanului) și văi (Valea Piscu Înalt, Valea Morsu, Valea Piatra Roșie, Valea Curături, Valea Taița - Nifon, Valea lui Puiu, Valea Cozluk, Valea Jugului, Valea Adâncă, Valea Seacă, Valea Plopilor, Valea Fagilor).

Hidrografie[modificare | modificare sursă]

Apele de suprafață ale ariei protejate aparțin bazinelor hidrografice ale câtorva râuri cu debite mici, tributare Dunării și Mării Negre; astfel: râul Taița (ce drenează Depresiunea Taița superioară-Horia) cu afluenți săi de dreapta (Curături, Valea Purcăreți, Valea Vinului și râul Crapcea); Pârâul Luncavița (ce drenează depresiunea omonimă) cu afluentul său de stânga Valea Fagilor; râul Cerna (afluenți Bordeiul Bratu, Megina) și pârâul Sorniac. Principala caracteristică a rețelei hidrografice este alimentarea acesteia cu apă rezultată în urma ploilor.

Climă[modificare | modificare sursă]

Clima Munților Măcinului este una temperat-continentală cu influențe stepice în partea sudică și mediteraneene pe creste și vârfuri.

Temperaturile medii anuale sunt cuprinse între 9 și 11° C.

Precipitațiile atmosferice (ploi, grindină, lapoviță, ninsori) medii anuale se încadrează între 450 și 500 mm.

Vânturile predominante sunt: Crivățul care suflă cel mai des iarna atingând viteze de 30 - 35 m/s și aducând zăpadă, viscol și ger; Suhoveiul - vânt uscat de vară și Băltărețul, un vânt cald și umed ce aduce frecvent ploi.

Biodiversitate[modificare | modificare sursă]

Munții Măcinului prezintă o arie naturală (încadrată în regiune biogeografică stepică) cu o diversitate floristică și faunistică ridicată, exprimată atât la nivel de specii cât și la nivel de ecosisteme terestre și acvatice specifice nordului Dobrogei.

Habitate[modificare | modificare sursă]

Parcul dispune de zece habitat naturale; astfel: Păduri dobrogene de fag; Păduri dacice de stejar și carpen; Păduri balcano-panonice de cer și gorun; Vegetație de silvostepă eurosiberiană cu Quercus spp; Vegetație forestieră ponto-sarmatică cu stejar pufos; Tufărișuri de foioase ponto-sarmatice; Stepe ponto-sarmatice; Comunități pioniere din Sedo-Scleranthion sau din Sedo albi-Veronicion dilleni pe stancării silicioase; Pajiști și mlaștini sărăturate panonice și ponto-sarmatice și Peșteri în care accesul publicului este interzis.

Faună[modificare | modificare sursă]

Fauna parcului este una diversă și are în componență mai multe specii de mamifere, păsări, reptile, amfibieni și insecte (dintre care unele foarte rare sau endemice) protejate la nivel european prin Directiva CE 92/43/CE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică)[10] sau aflate pe lista roșie a IUCN.

Mamifere cu specii de mistreț (Sus scrofa) șacal auriu (Canis aureus), cerb (Cervus elaphus), căprior (Capreolus capreolus), vulpe (Vulpes vulpes), râs (Lynx lynx)[11], pisică sălbatică (Felis silvestris)[12], jderul de piatră (Martes foina), jderul de copac (Martes martes), hamster românesc (Mesocricetus newtoni), dihor pătat (Vormela peregusna), dihor de stepă (Mustela eversmannii), popândău european (Spermophilus citellus), iepure de câmp (Lepus europaeus), chițcan de gradină (Crocidura suaveolens), liliac mare cu potcoavă (Rhinolophus ferrumequinum)[13];

Prezența ecosistemelor terestre (păduri, tufărișuri, pajiști, stâncării) și a celor acvatice (lacuri și bălți aflate în apropierea lanțului muntos) asigură condiții prielnice de hrană și viețuire mai multor specii de păsări protejate la nivel european prin Directiva CE 147/CE (anexa I-a) din 30 noiembrie 2009[14].

Păsări cu migrație regulată și cuibăritoare: acvilă de câmp (Aquila heliaca)[15], acvilă de munte (Aquila chrysaetos), acvilă țipătoare mică (Aquila pomarina)[16], acvilă țipătoare mare (Aquila clanga)[17], acvilă de stepă (Aquila nipalensis), uliu cu picioare scurte (Accipiter brevipes), stârc roșu (Ardea purpurea), stârc de noapte (Nycticorax nycticorax), gârliță mică (Anser erythropus), fâsă de câmp (Anthus campestris), pasărea ogorului (Burhinus oedicnemus), bufniță (Bubo bubo), șorecar mare (Buteo rufinus), șerpar (Circaetus gallicus), barză albă (Ciconia ciconia), barză neagră (Ciconia nigra), erete de stuf (Circus aeruginosus), erete cenușiu (Circus pygargus), erete vânăt (Circus cyaneus), erete alb (Circus macrourus), dumbrăveancă (Coracias garrulus), chirighiță-cu-obraz-alb (Chlidonias hybridus), caprimulg (Caprimulgus europaeus), ciocârlie-cu-degete-scurte (Calandrella brachydactyla), ciocănitoare de stejar (Dendrocopos medius), ciocănitoare neagră (Dryocopus martius), ciocănitoare cu spate alb (Dendrocopos leucotos), ciocănitoarea de grădină (Dendrocopos syriacus), egretă albă (Egretta alba), presura de grădină (Emberiza hortulana), șoim de iarnă (Falco columbarius), vânturel de seară (Falco vespertinus), șoim călător (Falco peregrinus), șoim dunărean (Falco cherrug), vultur pleșuv sur (Gyps fulvus), muscar mic (Ficedula parva), muscar gulerat (Ficedula albicollis), cocor (Grus grus), codalb (Haliaeetus albicilla), piciorong (Himantopus himantopus), sfrâncioc roșiatic (Lanius collurio), sfrânciocul cu frunte neagră (Lanius minor), filomelă (Luscinia luscinia), privighetoare (Luscinia megarhynchos), gaie neagră (Milvus migrans), codobatura albă (Motacilla alba), codobatura galbenă (Motacilla flava), muscar sur (Muscicapa striata), presură sură (Miliaria calandra), mierlă de piatră (Monticola saxatilis), grangur (Oriolus oriolus), pietrar negru (Oenanthe pleschanka), pietrar răsăritean (Oenanthe isabellina), pelican comun (Pelecanus onocrotalus), pelican creț (Pelecanus crispus), lopătar (Platalea leucorodia), viespar (Pernis apivorus), vultur pescar (Pandion haliaetus), codroș de munte (Phoenicurus ochruros), pitulice sfârâitoare (Phylloscopus sibilatrix), vrabia spaniolă (Passer hispaniolensis), pițigoi de livadă (Parus lugubris), ciocântors (Recurvirostra avosetta), mărăcinar negru (Saxicola torquata), silvia mică (Sylvia curruca), silvia de câmpie (Sylvia communis), silvia cu cap negru (Sylvia atricapilla), fluierar de mlaștină (Tringa glareola), pupăză (Upupa epops), mierlă (Turdus merula), sturz (Turdus pilaris), sturz cântător (Turdus philomelos)[18].

Reptile și amfibieni: șarpele lui Esculap (Elaphe longissima), balaur mare (Elaphe sauromates)[19], viperă cu corn (Vipera ammodytes)[20], șopârliță de frunzar (Ablepharus kitaibelii), șopârlă de câmp (Podarcis taurica), țestoasa dobrogeană de uscat (Testudo graeca), ivorașul-cu-burta-galbenă (Bombina variegata)[21], broasca roșie de pădure (Rana dalmatina), broască de pământ (Pelobates fuscus), broască râioasă brună (Bufo bufo), broască râioasă verde (Bufo viridis), brotac verde de copac (Hyla arborea), broască roșie de pădure (Rana dalmatina)[22];

Nevertebrate: (gândaci și fluturi): croitorul mare al stejarulu (Cerambyx cerdo)[23], croitorul cenușiu al stejarului (Morimus funereus), rădașcă (Lucanus cervus), gândacul sihastru (Osmoderma eremita), cosașul de stepă (Saga pedo), cosașul transilvan (Pholidoptera transsylvanica)[24]; precum și 10 specii rare de fluturi: Lycaena dispar (fluturele purpuriu), Callimorpha quadripunctaria (fluturele-tigru), Euphydryas maturna, Euphydryas aurinia, Apatura metis, Hyles hippophaes, Kirinia roxelana, Maculinea arion (albăstrița pătată), Zerynthia polyxena, Parnassius mnemosyne (apolonul negru)[25].

Floră[modificare | modificare sursă]

Flora ariei protejate este una diversificată, alcătuită din specii de arbori, arbusti, ierburi și flori (cu elemente submediteraneene, mediteraneean-pontice, balcanice, de stepă și silvostepă, asiatice, eurasiatice, pontice, caucaziene) distribuite etajat, în concordanță cu structura geologică, caracteristicile solului și climei, structurii geomorfologice sau altitudinii; printre care unele ocrotite prin lege și enumerate în anexa I-a a Directivei Consiliului European 92/43/CE din 21 mai 1992[10]; astfel:

Arbori și arbusti cu specii de: gorun (Quercus petraea), stejar (Quercus robur), stejar pufos (Quercus pubescens), stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora), fag (Fagus sylvatica), fag de Crimeea (Fagus taurica), cer (Quercus ceris), carpen (Carpinus betulus), cărpiniță (Carpinus orientalis), tei argintiu (Tilia tomentosa), cărpiniță (Carpinus orientalis), mojdrean (Fraxinus ornus), frasin (Fraxinus excelsior, Fraxinus coriariaefolia), alun (Corylus avellana), păducel (Crataegus monogyna), lemn câinesc (Ligustrum vulgare), sâmbovină (Celtis glabrata);

Brândușă din specia Crocus chrysanthus

La nivelul ierburilor sunt întâlnite mai multe elemente floristice rare sau endemice; printre care: clopoțel dobrogean (Campanula romanica), capul-șarpelui (Echium russicum), garofiță pitică (Dianthus nardiformis), merineană (Moehringia jankae)[26], ouăle popii (Himantoglossum caprinum), turiță (Agrimonia pilosa), coada șoricelului (Achillea leptophylla, Achillea ochroleuca), hajmă păsărească (Allium flavum ssp. tauricum), curcubeu[27] (Lychnis coronaria), gâscariță (Arabis turrita), ai sălbatic (Allium moschatum), ferigă mediteraneană (Asplenium adiantum-nigrum), ruginiță (Asplenium septentrionale), coșaci pontici (Astragalus ponticus), mărar de stepă (Cachrys alpina), scai (Centaurea gracilenta), centaurea (Centaurea jankae, Centaurea pontica și Centaurea tenuiflora), volbură (Convolvulus lineatus), coroniște (Coronilla scorpioides), brândușă (Crocus chrysanthus), șofran-vărgat (Crocus variegatus), garofiță (Dianthus guttatus), zambilă de câmp (Scutellaria orientalis), mlăștiniță (Epipactis helleborine), alior dobrogean (Euphorbia dobrogensis), alior (Euphorbia cadrilateri var. transitoria), laptele cucului (Euphorbia myrsinites), scânteioara (Gagea saxatilis), scânteiuța de stâncă (Gagea szovitsii), ghiocel (Galanthus elwesii, Galanthus plicatus), vanilia sălbatică (Heliotropium supinum), limba mării (Iberis saxatilis), lăptucă (Lactuca viminea), merinană (Moehringia grisebachii), coada racului de stâncă (Potentilla bifurca), talpa leului (Gymnospermium altaicum), poala "Sfintei Mării" (Nepeta ucranica), untul vacii (Orchis morio ssp. picta), poroinic (Orchis purpurea), pribolnic (Orchis simia), bujor românesc (Paeonia peregrina), bujor de stepă (Paeonia tenuifolia), băbărujă (Paliurus spina-christi), trandafir (Rosa turcica), lăptiucă (Scorzonera austriaca), brei ovat (Mercurialis ovata), milițea dobrogeană (Silene compacta), salată de pădure (Smyrnium perfoliatum), tavalgă (Spiraea crenata), colilie (Stipa ucrainica), tătănesă (Symphytum tauricum), fetică (Valerianella coronata)[28].

Vulnerabilitate[modificare | modificare sursă]

Turismul necontrolat, braconajul, pășunatul răzleț, exploatările forestiere ilegale ce duc la suprimarea unor habitate, arderea vegetației, distrugerea unor exemplare din flora spontană, capturarea ilegală a broaștei țestoase dobrogeane de uscat (Testudo graeca), extinderea anexelor gospodărești și terenurilor agricole, practicarea unor sporturi extreme (mașini de teren, ATV-uri, motociclete) ce perturbă liniștea arealului.

Căi de acces[modificare | modificare sursă]

Decor de film[modificare | modificare sursă]

Parcul Național Munții Măcinului a constituit un impresionant decor al filmului istoric românesc Aferim! în regia lui Radu Jude. Lungmetrajul a paricipat la Festivalul Internațional de Film de la Berlin din 2015, unde Radu Jude a fost premiat cu distincția Ursul de Argint pentru cea mai bună regie[29].

Monumente și atracții turistice[modificare | modificare sursă]

În vecinătatea parcului se află numeroase obiective de interes istoric, cultural și turistic (lăcașuri de cult, situri arheologice, zone naturale, arii protejate); astfel:

Evenimente culturale

  • Sărbătoarea Teilor” din Luncavița, eveniment cultural desfășurat în fiecare an la sfârșitul lunii iunie; sărbătoare locală ce îmbină folclorul muzical-coregrafic și portul popular cu obiceiurile și tradiția zonei.

Trasee montane[modificare | modificare sursă]

Parcul Național Munții Măcinului este străbătut de mai multe trasee (turistice) montane amenajate (cu locuri de campare) în scopul facilitării accesului turiștilor în siguranță la destinația aleasă[30].

  • Cozluk (marcaj punct roșu) pe ruta: Greci - Valea Cozluk - Valea Jugului - Groapa de Aramă - Valea Adâncă - Valea Plopilor - Greci (4h 20″).
  • Vârful Crapcea (bandă roșie) pe ruta: Cerna - Valea lui Puiu - Vârful Echiștea - Vârful Crapcea - Dealul Crapcea - Balabancea (3h 10″).
  • Culmea Pricopanului (bandă albastră) pe ruta: Măcin - Vârful Sulucu Mare - Piatra Râioasă - Șeaua Șerparu - Vârful Caramalău - Izvorul Tămăduirii (Fântâna de Leac) - Măcin (4h 10″).
  • Țuțuianu (triunghi albastru) pe ruta: Greci - Valea Morsu - Vârful Țuțuianul - Valea Piscu Înalt - Valea Seacă - Valea Fagilor - Cetățuia (sit arheologic) - Luncavița (5h 10″).
  • Dealul cu Drum (triunghi roșu) pe ruta: Greci - Valea Racova - Valea Piatra Roșie - Valea Curături - Valea Taița - Nifon (3h 30″).
  • Valea Vinului (triunghi galben) pe ruta: Cerna - Valea Cernei - Valea Poteca Țigăncii - Vârful Vergu - Vârful Vinului - Creasta Cardonului - Hamcearca (3h 10″).

Galerie[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Eunis.eea.europa.eu - Parcul Național Munții Măcinului (coordonate); accesat la 7 martie 2015
  2. ^ Protectedplanet.net - Parcul Național Munții Măcinului; accesat la 7 martie 2015
  3. ^ Unibuc.ro - Universitatea București - Podișul Dobrogei (cadru fizico-geografic) - Alcătuirea geologică și evoluția paleogeografică; accesat la 20 martie 2015
  4. ^ Lege-online.ro - Localizarea siturilor de importanță comunitară din România (teritorii administrative); accesat la 7 martie 2015
  5. ^ Cdep.ro - Legea nr. 5 din 6 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial nr.152 din 12 aprilie 2000; accesat la 7 martie 2015
  6. ^ Legex.ro - Hotărârea de Guvern Nr. 230 din 4 martie, privind delimitarea rezervațiilor biosferei, parcurilor naționale și parcurilor naturale și constituirea administrațiilor acestora; accesat la 7 martie 2015
  7. ^ Mediafax - Regia Națională a Pădurilor - Romsilva va administra în continuare, pe o perioadă de 10 ani, 16 parcuri naționale și naturale, printre care Porțile de Fier, Apuseni, Cheile Bicazului, Munții Măcinului și Balta Mică a Brăilei
  8. ^ Natura2000.mmediu.ro - Munții Măcinului (sit de importanță comunitară); accesat la 7 martie 2015
  9. ^ Natura2000.mmediu.ro - Măcin-Niculițel (arie de protecție specială avifaunistică; accesat la 7 martie 2015
  10. ^ a b Directiva Consiliului European 92/43/CE din 21 mai 1992, privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică; accesat la 8 martie 2015
  11. ^ Iucnredlist.org - The IUCN Red List of Threatened Species - Lynx lynx; accesat la 16 martie 2015
  12. ^ Iucnredlist.org - The IUCN Red List of Threatened Species - Felis silvestris; accesat la 8 martie 2015
  13. ^ Iucnredlist.ord - The IUCN Red List of Threatened Species - Rhinolophus ferrumequinum; accesat la 8 martie 2015
  14. ^ Directiva Consiliului Europei nr.147 din 30 noiembrie 2009, privind conservarea păsărilor, accesat la 9 martie 2015
  15. ^ Iucnredlist.org - The IUCN Red List of Threatened Species - Aquila heliaca; accesat la 29 martie 2015
  16. ^ Iucnredlist.org - The IUCN Red List of Threatened Species - Aquila pomarina; accesat la 29 martie 2015
  17. ^ Iucnredlist.org - The IUCN Red List of Threatened Species - Aquila clanga; accesat la 29 martie 2015
  18. ^ Biodiversitate.mmediu.ro Măcin - Niculițel (arie de protecție specială avifaunistică); accesat la 9 martie 2015
  19. ^ Catalogueoflife.org - Elaphe sauromates (Pallas, 1811)< accesat la 29 martie 2015
  20. ^ Iucnredlist.org - The IUCN Red List of Threatened Species - Vipera ammodytes; accesat la 29 martie 2015
  21. ^ Iucnredlist.org - The IUCN Red List of Threatened Species - Bombina variegata; accesat la 8 martie 2015
  22. ^ The IUCN Red List of Threatened Species - Rana dalmatina; accesat la 8 martie 2015
  23. ^ The IUCN Red List of Threatened Species - Cerambyx cerdo; accesat la 8 martie 2015
  24. ^ Catalogueoflife - Pholidoptera transsylvanica (Fischer, 1853) - Species details< accesat la 29 martie 2015
  25. ^ Biodiversitate.mmediu.ro Munții Măcinului (sit de importanță comunitară); accesat la 8 martie 2015
  26. ^ Iucnredlist.org - The IUCN Red List of Threatened Species - Moehringia jankae; accesat la 9 martie 2015
  27. ^ Curcubeul (specie floristică) mai este cunoscut și sub denumirea de flocoșele
  28. ^ Natura2000.eea.europa.eu - Munții Măcinului (sit de importanță comunitară); accesat la 9 martie 2015
  29. ^ Dobrogeanews - Ursul de Argint pentru “AFERIM!” filmat în Dobrogea, Munții Măcin; accesat la 19 martie 2015
  30. ^ Parcmacin.ro - Parcul Național Munții Măcinului - Trasee turistice; accesat la 14 martie 2015

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Leandru V. Ceuca G. Cercetări privind ameliorarea pădurilor degradate din nordul Dobrogei, Editura Agro-Silvică, București, 1964.
  • Dihoru Ghe. Doniță N. Flora și vegetația Podișului Babadag, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1970.
  • Petre V. Coteț, Ioan Popovici, Județul Tulcea - Monografie, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1972.
  • Miclea I. Dobrogea, Editura Sport-Turism, București, 1978.
  • Mihail-Gabriel Albotă, Munții Măcin - Ghid turistic, Editura Sport-Turism, București, 1987.
  • Ionesi L. Geologia unităților de platformă și a orogenului Nord–Dobrogean, Editura Tehnică, București, 1994.
  • Sanda, V. Arcus, M. Sintaxonomia grupărilor vegetale din Dobrogea și Delta Dunării, Editura Cultura, Pitești, 1999.
  • Marius Lungu, Resursele climatice din Dobrogea, Editura Universitară, București, 2010.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Parcul Național Munții Măcinului

Reportaje

Vezi și[modificare | modificare sursă]