Africa

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare
Africa
Amplasarea Africii pe Pământ
Suprafaţă 30,221,532 km²
Populaţie 922,011,000(2005)o[›]
Densitate 30.51 locuitori/km²
Ţări 53
Dependenţe 7
Limbi Mai mult de 1000 de limbi indigene africane, incluzând unele limbi cu zeci de milioane de vorbitori, precum limbile igbo, swahili, hausa, amharic, şi yoruba; plus araba, engleza, franceza, portugheza, africana, spaniola, limbile indiene si altele.
Fus orar multiplu
de la UTC-1 (Cape Verde) la UTC+4 (Mauritius)
Egipt Sudan Eritreea Etiopia Djibouti Somalia Kenya Uganda Rwanda Burundi Tanzania Mozambic Malawi Madagascar Swaziland Lesotho Africa de Sud Zimbabwe Botswana Namibia Angola Zambia Republica Democrată Congo Republica Congo Gabon São Tomé şi Príncipe Guineea Ecuatorială Camerun Republica Centrafricană Ciad Nigeria Niger Burkina Faso Benin Togo Ghana Coasta de Fildeş Liberia Sierra Leone Guineea Guineea-Bissau Senegal Gambia Mauritania Mali Sahara Occidentală Maroc Algeria Tunisia Libia Orientul Mijlociu Marea Mediterană Oceanul Indian Marea Roşie Oceanul Atlantic Strâmtoarea Gibraltar
Harta politică a Africii. (Mutaţi mouse-ul deasupra hărţii pentru a vedea numele ţării, apăsaţi pe zonă pentru a merge la articol.)

Africa este al doilea continent ca mărime de pe Terra şi cel mai populat după Asia. În Africa se găseşte Nilul, cel mai lung fluviu din lume şi Sahara, cel mai mare deşert din lume. Cel mai înalt punct al continentului este Muntele Kilimanjaro din Tanzania (5.895 m), iar cel mai jos punct este lacul Assal situat în micuţa ţară Djibouti (156 m sub nivelul mării). Africa are o suprafaţă de 30,244,050 km² incluzând şi insulele adiacente, ocupă 20,3% din suprafaţa terestră a planetei. Cu peste 800 de milioane de locuitori în 54 de ţări, Africa este gazdă a unei şeptimi din populaţia totală de pe glob.
În Africa îşi are originea rasa umană, de-a lungul văii Marelui Rift African ce traversează Etiopia şi Kenya fiind descoperite acolo cele mai vechi schelete ale înaintaşilor oamenilor de azi.

Numele Africa a fost introdus în vocabularul vestic de către Romani, care foloseau denumirea Africa terra - "pământul Afri-lor" (plural, sau "Afer" singular) - pentru partea nordică a continentului, provincia Africa, cu capitala la Cartagina, localizată în Tunisia contemporană în nordul Saharei.

Originea cuvântului Afer poate proveni din:

  • feniciană, `afar (praf);
  • Afri, un trib - posibil berber - din nordul Africii, în apropiere de Cartagina;
  • cuvântul grecesc aphrike (fără frig)
  • sau din cuvântul latin aprica (însorit).

Africa este un continent al contrastelor:

- al pădurii ecuatoriale, luxuriante şi de nepătruns, dar şi al întinselor pustiuri, în care nu întâlneşti, pe zeci şi sute de km pătraţi, nici un arbore şi în care nu cade, ani în şir, nici o picătura de ploaie;

- al unora dintre cele mai mari bogăţii de pe glob, dar şi a celor mai multe ţări sărace, cu un nivel de trai al populaţiei necorespunzător;

- continent care se înscrie în aria antropogenezei (cu cele mai vechi fosile cunoscute ale strămoşilor omului) şi unde au apărut câteva dintre cele mai vechi şi strălucite civilizaţii ale antichităţii (egipteană, nubiană, axumită, feniciană, ş.a.), dar şi ultimul care a devenit liber, cele mai multe ţări africane dobândindu-şi independenţa abia în ultimele decenii ale secolului al-XX-lea.

- continentul care a plătit cel mai scump tribut sclaviei, dar care în prezent are cea mai puternică forţă de regenerare, înregistrând cea mai ridicată pondere a tinerilor în totalul populaţiei.

Africa este singurul continent situat simetric faţă de Ecuator. După realizarea Canalului Suez, continentul african este înconjurat numai de ape. Ţărmurile continentului sunt puţin crestate măsurând circa 28000km.

Sever Pleniceanu a fost primul român care a ajuns în inima Africii şi unul dintre primii europeni care a ajuns în regiunea ecuatorială locuită de pigmei.

Clujeanul Andrei Mihalca (medic veterinar) a inceput in 2006 un proiect de vaccinare antirabica a cainilor in regiunile aride din Africa de Est, impreuna cu cehul David Modry.

Suprafaţă: 30.065.000 km²

Populaţie: 877.500.000

Cuprins

[modifică] Caracteristici fizico-geografice

Forme de relief

Întinzându-se pe mai mult de o treime din continent, Sahara este cel mai mare deşert din lume, cu aproximativ 9.065.000 km² suprafaţă totală. Topografia sa include zone pietroase, zone cu dune de nisip şi numeroase oceane de nisip. Are înălţimi de la sub 80 de metri sub nivelul mării până la peste 3.350 m în munţii Ahaggar şi Tibesti. Sahara este împărţit în următoarele regiuni: deşertul libanez, deşertul nubian şi deşertul vestic din Egipt, chiar la vest de Nil. Deşertul este lipsit de aproape orice fel de precipitaţii, singurele zone izolate irigate de râurile subterane ce izvorăsc din Munţii Atlas fiind oazele. În est, apa Nilului face pământul fertil pe porţiuni restrânse.

Are o suprafaţă de circa 259.000 km²) acoperind mare parte din Botswana, regiunea de SV a Africii de Sud şi vestul Namibiei. Pe platoul deşertului se încrucişează şanţuri formate de râurile acum secate şi arbori piperniciţi. Aici se ridică şi câţiva munţi cu înălţimi reduse (Karas, Huns). În Africa de Sud, lângă graniţa cu Namibia se află Parcul Naţional Kalahari Gemsbok, unde trăiesc grupuri mari de animale sălbatice.


Bazinul Fluviului Congo, situat în Africa centrală, domină peisajul Republicii Democratice Congo. În plus, se întinde până

Acest lanţ muntos se întinde din sud-vestul Marocului, de-a lungul coastei mediteraneene până la marginea estică a Tunisiei. Cel mai înalt vârf este Toubkal, în vestul Marocului (4.167 m).

Cel mai lung fluviu din lume (curge spre nord), ce izvorăşe din ţinutul muntos al Africii de SE şi se întinde pe 6.693 km, ca în final să se verse în Marea Mediterană.

Sahel este o întindere mare de pământ ce trece prin nordul Africii, până la marginea sudică a deşertului Sahara. Această regiune de graniţă reprezintă trecerea de la zona uscată din nord şi zonele tropicale din sud. Nu are prea multe precipitaţii (12-16 cm pe an) şi majoritatea vegetaţiei este o savană cu iarbă şi arbuşti rari.

[modifică] Lacuri

Este cel mai nordic dintre Marile Lacuri ale Africii de Est, toate fiind situate in Marele Rift Estic. Bazinul hidrografic este de origine tectonica.

Lacul a fost botezat de exploratorul englez Samuel White Baker, cel care l-a descoperit in 1864, pe când cauta izvoarele Nilului, dându-i numele Albert in onoarea printului-consort al reginei Victoria. Numele reginei fusese dat deja celui mai mare lac african.

Lacul Albert este situat in Republica Democratica Congo (fosta Zair), la granita cu Uganda. Suprafata: 5347 km patrati. Lungime: 160 km. Latime: pina la 30 km. Adincime maxima: 51 m. Altitudine: 615 m. Volumul de apa: 280 km cubi. Temperatura apei la suprafata: 30 grade C. Clima: ecuatoriala. Temperatura medie multianuala: 26 grade C. Cantitatea multianuala de precipitatii: 940 mm.

Cei mai mari afluenti ai lacului: Semliki (care izvoraste din Lacul Edward, situat la sud de Lacul Albert), Nkusi (isi aduna apele de pe teritoriul Ugandei) si Nilul Victoria (ce izvoraste in Lacul Victoria).

Din Lacul Albert izvoraste Nilul Albert, ce se varsa apoi in Nilul Alb. Nilul Alb primeste din Podisul Etiopiei Nilul Albastru, formind Nilul, cel mai lung fluviu al planetei.

Lacul Albert ofera conditii optime de viata unei faune bogate, redusa simtitor in ultimile decenii printr-un braconaj nesabuit.

Situat in centrul Depresiunii Ciad, un bazin vast din centrul Africii, in locul in care se intilnesc granitele a 4 state: Ciad, Camerun, Nigeria si Niger.

Suprafata: in medie 1500 km patrati, variind in functie de cantitatea de precipitatii. Nivelul apelor este mai ridicat in decembrie si ianuarie si mai scazut in iulie. Lacul pierde o mare parte din apa prin infiltratie in sol si prin evaporare sub soarele african fierbinte. In ultimile decenii, datorita incalzirii globale a climei, volumul de apa al Lacului Ciad a scazut. Lacul si-a redus atit suprafata cit si adincimea. In prezent, adincimea medie este de 4 m, iar cea maxima este de 10 m. In nord-vest adincimea medie este de numai 1 m, iar in sud, de 6 m. Apa Lacului Ciad provine in proportie de 90% din riul Chari si doar in proportie de 10% direct din precipitatii.

Lacul Ciad de azi este un rest al unei mari interioare africane care ocupa in urma cu 6000 de ani o suprafata de 400.000 km patrati.

Lacul este al 4-lea rezervor de apa dulce ca marime din Africa dupa lacurile Victoria, Tanganika si Malawi. In jurul lacului si pe numeroasele insule din partea sa estica traiesc 7 milioane de oameni din triburi cu stiluri de viata si culturi diferite si o fauna bogata: pasari diverse, hipopotami, crocodili, elefanti.

Clima: tropical-uscata. Temperatura apei: intre 17 si 32 de grade. Cantitatea de precipitatii medie multianuala este de 200-400 mm, descrescind spre nord.

[modifică] Economie

[modifică] Agricultura

În aproape toate tările din Africa agricultura continuă să fie cea mai importantă activitate economică, în ciuda expansiunii industriei si serviciilor si a importantei din ce în ce mai mari a acestor activităti. Agricultura este o ramură cu un caracter dualist, utilizând atât tehnici rudimentare, traditionale, cât si tehnici moderne, de mare randament. În Africa există un amestec de forme de proprietate si de sisteme de exploatare a terenurilor, determinate de conditiile naturale, dar si de cele sociale. Coexistă în acest continent sistemul citemené (agricultura itinerantă) cu plantaţiile intensive sau păstoritul nomad cu fermele zootehnice moderne.

Agricultura însumează aproximativ 1/6 din produsul intern brut al Africii, în timp ce industria însumează cam 1/3 şi serviciile in jur de jumătate.

În ciuda faptului că este continentul cu cel mai mare procent din populaţia activă ocupată în agricultură, Africa nu produce destul pentru a îşi hrani populaţia. Motivele sunt multiple, unul din cele mai importante este sporul natural mare, alt motiv este pierderea forţei de muncă din agricultură datorată exodului rural, populaţia fiind atrasă de oraşele mari. Exportul de produse agricole nu are prioritate mare şi investiţiile în tehnologie agricolă modernă lipsesc. Multe ţări din Africa trebuie să importe alimente de bază şi necesită ajutoare.

Cele mai importante recolte exportate sunt: de cafea, bumbac, boabe de cacao, arahide, palmieri de ulei, tutun.

Cerealele sunt mai puţin cultivate în Africa decât în celelalte continente, pentru că cer agrotehnici mai pretenţioase. Meiul este cultivat mai ales în Africa mediteraneană nordică şi în Sahel, dar productivitatea sa este slabă (200-300 kg/ha). În unele zone a fost înlocuit cu porumbul. Sorgul ocupă areale din Sahel, dar este cultivat şi în zonele ecuatoriale şi în Câmpia Mozambicului. Porumbul şi grâul au o importanţă mai redusă în Africa, fiind cultivate cu precădere în zona australă a continentului. Orezul valorifică mai bine câmpiile fluviale şi zonele litorale ecuatoriale şi tropicale, dar este mai puţin prezent în delte unde ar avea condiţii optime de dezvoltare. Accentuarea salinizării solurilor din unele zone de cultură a orezului (Gambia) a determinat reducerea suprafeţelor cultivate, viitorul acestei culturi fiind incert. Se prevede extinderea suprafeţelor cultivate cu orez in deltele fluviilor Niger si Zambezi. Deosebit de avantajoase se dovedesc a fi deltele fluviului Niger, unde apele prezintă două creşteri de nivel la intervale ce corespund perioadei de maturizare a orezului, favorizând obţinerea destul de facilă a două recolte pe an. Eleusina este o cereală bogată în minerale şi care se poate stoca şi o perioadă de patru ani. Are un areal de răspândire situat mai ales în nordul continentului.

Dintre plantele cu tuberculi, în Africa se cultivă cu precădere maniocul şi ignamele, în timp ce batatele şi taro, aduse din America, nu dau rezultate prea bune. Maniocul este tuberculul Africii negre, cultivându-se pe mai bine de 4 milioane hectare. Are o productivitate mare, putând ajunge şi la 100 t/ha, dar în mod obişnuit recoltele sunt mai slabe, 10-20 t/ha. Dupa uscare se obţine făina numită tapioca. Din 10 tone de manioc recoltate la un hectar cu productivitate redusă se obţin 2,2 tone de tapioca. De pe aceeaşi suprafaţă se obţin în mod obişnuit 400-500 kg de porumb, dar un kg de porumb valoreaza nutritiv cât 3,5 kg de tapioca. De la manioc se consumă şi frunzele, care sunt mai bogate în proteine decât tuberculii. Este o plantă pretenţioasă la regimul termic, nu suportă frigul, dar se cultivă şi sub 500 mm şi sub 5000 mm precipitaţii, iar tuberculii se păstrează uşor. Ignamele constituie hrana de bază pentru unele triburi ale Africii negre. Ciclul vegetativ al acestor plante durează zece luni condiţionând existenţa unei singure recolte pe an. Este uşor perisabilă, uneori tuberculii se degradează în sol necesitând recultivarea unor terenuri.

Palmierul de ulei este cultivat în plantaţii în Câmpia Mozambicului, pe litoralul Golfului Guineii şi în areale disjuncte în cuveta zaireză. Randamentul este slab, 300-400 kg/ha (în Malaysia se obţin 5000 kg/ha).

Numeroase plante de cultură aparţin focarului abisiniano – yemenit (cafea, varietăţi de grâu, mei, orz, eleusină) sau celui ecuatorial african, dar au fost introduse şi plante alohtone, care s-au adaptat bine la condiţiile climatice africane.

Sunt cultivaţi în Africa numeroşi alţi arbori fructiferi. În zona mediteraneană sunt plantaţii intensive de plante citrice şi de măslin, iar în zonele ecuatoriale şi subecuatoriale se cultivă cocotierul, bananierul, mango, avocado, papaya, goyave ş.a. În multe zone ale Africii se practică sistemul monoculturilor pentru export, mai ales de arahide, ananas, cafea, cacao, susan sau mirodenii.

Africanii utilizează mult pentru alimentaţie frunzele unor plante: dovleac, amarant, iută, bazelă, batale, manioc, taro, gambo.

Cu toate că are la dispoziţie o diversitate mai mare de plante de cultură, populaţia rurală africană suferă încă de malnutriţie, atât datorită lipsei cantităţilor necesare de hrană, cât şi datorită monoalimentaţiei. Sărăcia ţăranului african este determinată de câteva trăsături ale agriculturii practicate în cea mai mare parte la un nivel tehnologic rudimentar. Practica sistemului citemené, pârlogirea îndelungată (uneori 7-10 ani), slaba utilizare a animalelor de tracţiune, lipsa îngrăşămintelor, a surselor de investiţii, preponderenţa femeii în muncile câmpului (la grupul bamenda bărbatul lucrează în agricultură 10 zile pe an, iar femeia 160 zile), lipsa specialiştilor sunt câteva din cauzele care determină obţinerea unor randamente agricole slabe, deşi efortul fizic este mare. Beneficiile foarte reduse ale ţăranilor africani, care formează majoritatea populaţiei active, nu pot susţine bugetele statelor prin impozite pe venitul agricol.

Pe ansamblul Africii un hectar hrăneşte în medie 3-4 persoane. Depinde şi de planta de cultură. Astfel, un hectar cultivat cu manioc poate întreţine 15 persoane cu 20 tone tuberculi, în timp ce un hectar cultivat cu mei, cu 500 kg, întreţine doar două persoane. În nordul Zambiei, datorită sistemului citemené promovat de triburile lala, densitatea populaţiei nu poate depăşi 2,5 loc./km². Se defrişează 24 hectare pentru a asigura cenuşa necesară cultivării unui hectar cu eleusină şi se obţine o recoltă de 3600 kg. Un om are nevoie anual de 270 kg de eleusină, deci 24 hectare hrănesc 13 persoane. Dar această tehnică presupune o pârlogire de 22 de ani şi cele 13 persoane au nevoie de fapt de 310 hectare. Dacă se ia in calcul şi topografia terenului, suprafaţa necesară ajunge la 500 de hectare.

Tehnica cimené presupune efectuarea unor lucrări dificile. Parcela destinată defrişării este aleasă după aspectul vegetaţiei, regimul hidric, aspectul şi gustul solului şi topografia terenului. Se aplică criteriile de partaj funciar, apoi urmează defrişarea şi incendierea resturilor. În cenuşa împrăştiată se practică găuri pentru seminţe sau tuberculi, cu o simplă săpăligă. Recolta este permanent protejată contra păsărilor, maimuţelor, antilopelor si rozătoarelor. Recoltatul se face manual, treieratul este rudimentar, iar transportul se realizează tot manual.

Sunt şi triburi care utilizează tehnici intensive. Insula Ukala din lacul Victoria are o densitate de 250 loc./km². Cei 74 km² ai insulei hrănesc peste 20.000 de oameni prin culturi duble şi chiar cu 5 recolte la doi ani. Există amenajări funciare de tipul îndiguirilor şi terasărilor. Se cresc peste 10.000 de bovine, dar nu pentru consumul laptelui, ci pentru utilizarea gunoiului drept îngrăşământ. Pe insula vecină, Ukerewe, densităţile sunt mult mai mici deoarece nu se practica sistemul vecinilor din insula Ukala.

În zonele cu densităţi mari culturile de câmp sunt, uneori, foarte amestecate, rezultând peisaje rurale puternic antropizate. Astfel, în vestul Ghanei, pe o suprafaţă de 30 ha, sunt juxtapuse 10 tipuri de peisaje diferite: pădure primară, pădure secundară, zonă proaspăt defrişată, pârloagă, tufişuri, câmpuri cultivate, pădure înmlăştinată, plantaţii de cacao, plantaţii abandonate şi vatră de sat.

Agricultura intensivă, de mare randament, se practică doar în Republica Africa de Sud, pe Valea Nilului, parţial în ţările Maghrebului şi în câteva puncte izolate de pe coasta Guineii sau din estul continentului.

[modifică] Sectorul zootehnic

Sectorul zootehnic ocupa un loc modest în Africa. Se cresc 189 milioane bovine şi 205 milioane ovine şi caprine, efective mult sub posibilităţile cadrului natural.

La sud de Sahara există mari densităţi de mamifere în rezervaţii (de exemplu, în parcul Serengeti). Africanii preferă vânatul şi nu au îmblânzit animale. Cele domestice crescute în prezent au fost introduse de europeni sau de asiatici, deşi fondul faunistic al continentului oferă specii care s-ar putea preta la îmblânzire (antilopa eland sau bivolul african).

În foarte puţine zone ale continentului animalele sunt utilizate pentru tracţiune. Carnea şi laptele nu intră printre preferinţele alimentare ale băştinaşilor. La Lomé se consumă 19 kg de carne/an/loc., la Conakry 16 kg, iar la Niamey doar 13 kg. Laptele este şi mai puţin agreat, consumându-se numai 2-3 kg/an/loc. Triburile lélé (Kasai) consideră consumul de carne de animal domestic nedemn şi cel de lapte şi de ouă infect. În aproape toată Africa neagră femeile nu au voie să consume ouă.

Consumul de calorii in Africa este la nivelul cel mai redus de pe Glob: 2261 cal./zi/loc. Nici porcul nu este un animal agreat, astfel că în întreg continentul se cresc doar 13 milioane porcine.

În schimb, creşterea vitelor este pentru negri o problemă de prestigiu. Triburile nandi şi massai (Kenya), peul (Ciad) sau pendi (Transvaal) au crescători de vite foarte legaţi afectiv de ele, încât se ajunge uneori la divizarea animalelor sau la practicarea unei tezaurizări în vite şi folosirea lor drept mijloc de schimb.

O activitate destul de rentabilă este şi exploatarea animalelor din rezervaţiile cu efective mari. Sistemul zootehnic al fermelor moderne, în stil intensiv, este în extindere în Africa de Sud, Kenya, Zambia, Zimbabwe etc.

Înainte ca Africa să fie colonizată, africanii cultivau şi păstoreau fără să se îngrijoreze cu privire la proprietăţi. Pământul era împărţit de clanuri, comunităţi sau grupuri etnice şi uneori era împărţit şi între grupuri. Un grup putea să cultive o porţiune de pământ pentru o parte a anului, alt grup putea să ducă animalele la păscut pe acel pământ restul anului, după ce culturile au fost strânse. Conceptul de proprietate privată a fost introdus de colonişti, care, în multe zone, au luat cele mai bune terenuri pentru culturi ce urmau să fie exportate. Zonele mai puţin fertile au fost lăsate indigenilor care le cultivau în parcele mici, fragmentate. Acest proces a fost preluat de multe guverne africane care au luat în posesie terenurile comune pentru folos privat, corporativ sau guvernamental. Terenurile mici rămase au fost divizate în fragmente mai mici pentru a fi împărţite la familii. Perioadele în care pământul era lăsat necultivat, esenţiale pentru menţinerea fertilităţii solului, s-au redus din ce în ce mai mult pentru că tot pământul disponibil era cultivat. În plus, mulţi oameni, nesiguri de viitorul terenurilor, având în vedere că puteau fi confiscate de stat, au început culturile pe termen scurt. Astfel, ei au abandonat practicile tradiţionale de rotaţie a culturilor – cereale care epuizau pământul de resurse şi legume care refăceau resursele pământul, plantate una după cealaltă. Multe terenuri au devenit infertile, reducând şi mai mult terenurile disponibile pentru cultivare. Aceasta împreună cu seceta periodică au dus la o penurie a alimentelor în mare parte din Africa subsahariană. Multe guverne africane au în vedere necesitatea unei reforme agrare. În unele ţări, reforma agrară şi proiectele de dezvoltare rurală iniţiate imediat după independenţă au dat fermierilor drepturi asupra terenurilor pe care le lucrau până atunci. Multe guverne africane au recurs la naţionalizarea pământurilor declarând ca scop împărţirea mai bună a terenurilor între cei care nu aveau. În unele ţări, de exemplu în Etiopia, reforma agrară a fost manipulată în scopuri politice şi managementul prost şi corupţia au dăunat producţiilor agricole. În alte ţări, de exemplu în Zimbabwe, cele mai bune terenuri au rămas la coloniştii europeni şi nu au fost redistribuite după independenţă. Oferta cadrului natural al Africii nu justifică penuria alimentară a acestui continent. Climatul cu favorabilitate ridicată, solurile productive, ca şi lipsa marilor proprietăţi sunt atú-uri în favoarea agriculturii africane, dar randamentul slab este legat de tehnicile rudimentare utilizate, de unele tradiţii restrictive şi de ignoranţă. Totuşi, au fost tendinţe încurajatoare pentru agricultura africană la începutul secolului XXI. Cu excepţia ţărilor care au avut probleme politice în anii '90, mare parte din Africa, inclusiv ţările cu populaţii mari, cum ar fi Nigeria, Ghana, Tanzania şi Zimbabwe au avut creşteri impresionante în producţia agricolă. Profiturile de pe urma agriculturii au crescut semnificativ în anii '90, întrecându-le pe cele din deceniul precedent. Există temeri cu privire la creşterea demografică, care ar putea depăşi creşterea producţiei agricole dar tendinţele actuale indică un scenariu mai optimist pentru rezervele de hrană ale Africii.

[modifică] Istorie

Africa în anul 1828

Africa este cel mai vechi teritoriu locuit de pe pământ, rasa umană avându-şi originea pe acest continent. Începând cu secolul 19, dar mai ales pe parcursul secolului 20, diverşi antropologi au descoperit fosile şi alte dovezi ce atestă prezenţa în Africa a unor specii umanoide acum 7 milioane de ani. De-a lungul perioadei preistorice, în Africa nu au existat state organizate, continentul fiind locuit de grupuri de vânători/culegători, organizate în structuri tribale, precum Khoi şi San (cunoscuţi şi sub numele de boşimani). Majoritatea urmaşilor de azi ai boşimanilor trăiesc în Botswana şi Namibia, iar limba vorbită de ei, limba N/U, este considerata cea mai veche limbă ce a supravieţuit până azi.

Înregistrarea scrisă a istoriei începe în Africa în jurul datei de 3300 î.Hr, odată cu dezvoltarea civilizaţiei egiptene. Alte civilizaţii puternice ce apar în Africa în această perioadă sunt Imperiul Axumit din Etiopia, regatul Nubian, Cartagina, regatele Sahel-ului (Ghana, Mali, Songhai) şi Marele Zimbabwe.

Primele avanposturi comerciale europene sunt înfiinţate în Africa de catre portughezi începând cu 1482, principalele mărfuri comercializate fiind aurul, fildeşul, mirodeniile şi sclavii. Odata cu descoperirea Americii, comerţul cu sclavi ia avânt, această practică barbară fiind abolită abia în secolul XIX.

Tot atunci începe o cursă febrilă de colonizare a Africii de către naţiunile europene, cea mai mare parte a continentului (cu excepţia Etiopiei) intrând sub stăpânirea Angliei, Franţei, Olandei şi a celorlalte puteri coloniale.

Statele africane încep să-şi câştige suveranitatea la mijlocul secolului XX, astfel că azi în Africa se găsesc 52 de state independente, ale căror graniţe au fost însă trasate în perioada colonială.

[modifică] Ţări ale continetului Africa

Regiuni ale Africii:

     Africa de Nord

     Africa de Vest

     Africa Centrală

     Africa de Est

     Africa de Sud

Harta fizică a Africii.
Fotografie din satelit a Africii.
Nume regiune[1] şi
teritoriu cu steag
Zonă
(km²)
Populaţie
(1 iulie 2002 est.)
Densitatea populaţiei
(per km²)
Capitală
Africa de Est:
Burundi Burundi 27,830 6,373,002 229.0 Bujumbura
Comore Comore 2,170 614,382 283.1 Moroni
Djibouti Djibouti 23,000 472,810 20.6 Djibouti
Eritreea Eritreea 121,320 4,465,651 36.8 Asmara
Etiopia Etiopia 1,127,127 67,673,031 60.0 Addis Abeba
Kenya Kenya 582,650 31,138,735 53.4 Nairobi
Madagascar Madagascar 587,040 16,473,477 28.1 Antananarivo
Malawi Malawi 118,480 10,701,824 90.3 Lilongwe
Mauritius Mauritius 2,040 1,200,206 588.3 Port Louis
Mayotte Mayotte (Franţa) 374 170,879 456.9 Mamoudzou
Mozambic Mozambic 801,590 19,607,519 24.5 Maputo
Réunion Réunion (Franţa) 2,512 743,981 296.2 Saint-Denis
Rwanda Rwanda 26,338 7,398,074 280.9 Kigali
Seychelles Seychelles 455 80,098 176.0 Victoria
Somalia Somalia 637,657 7,753,310 12.2 Mogadishu
Tanzania Tanzania 945,087 37,187,939 39.3 Dodoma
Uganda Uganda 236,040 24,699,073 104.6 Kampala
Zambia Zambia 752,614 9,959,037 13.2 Lusaka
Zimbabwe Zimbabwe 390,580 11,376,676 29.1 Harare
Africa Centrală:
Angola Angola 1,246,700 10,593,171 8.5 Luanda
Camerun Camerun 475,440 16,184,748 34.0 Yaoundé
Republica Centrafricană Republica Centrafricană 622,984 3,642,739 5.8 Bangui
Ciad Ciad 1,284,000 8,997,237 7.0 N'Djamena
Republica Congo Congo 342,000 2,958,448 8.7 Brazzaville
Republica Democrată Congo Republica Democrată Congo 2,345,410 55,225,478 23.5 Kinshasa
Format:Country alias Equatorial Guinea Guineea Ecuatorială 28,051 498,144 17.8 Malabo
Format:Country alias Gabon Gabon 267,667 1,233,353 4.6 Libreville
São Tomé şi Príncipe São Tomé şi Príncipe 1,001 170,372 170.2 São Tomé
Africa de Nord:
Algeria Algeria 2,381,740 32,277,942 13.6 Alger
Egypt Egipt[2] 1,001,450 70,712,345 70.6 Cairo
Libia Libia 1,759,540 5,368,585 3.1 Tripoli
Maroc Maroc 446,550 31,167,783 69.8 Rabat
Sudan Sudan 2,505,810 37,090,298 14.8 Khartoum
Tunisia Tunisia 163,610 9,815,644 60.0 Tunis
Western Sahara Sahara Occidentală[3] 266,000 256,177 1.0 El Aaiún
European dependencies in Northern Africa:
Insulele Canare Insulele Canare (Spania)[4] 7,492 1,694,477 226.2 Las Palmas de Gran Canaria,
Santa Cruz de Tenerife
Fişier:Flag of Ceuta.svg Ceuta (Spania)[5] 20 71,505 3,575.2
Madeira Madeira (Portugalia)[6] 797 245,000 307.4 Funchal
Melilla Melilla (Spania)[7] 12 66,411 5,534.2
Africa Sudică:
Botswana Botswana 600,370 1,591,232 2.7 Gaborone
Lesotho Lesotho 30,355 2,207,954 72.7 Maseru
Namibia Namibia 825,418 1,820,916 2.2 Windhoek
South Africa Africa de Sud 1,219,912 43,647,658 35.8 Bloemfontein, Cape Town, Pretoria[8]
Swaziland Swaziland 17,363 1,123,605 64.7 Mbabane
Africa Occidentală:
Benin Benin 112,620 6,787,625 60.3 Porto-Novo
Burkina Faso Burkina Faso 274,200 12,603,185 46.0 Ouagadougou
Capul Verde Capul Verde 4,033 408,760 101.4 Praia
Côte d'Ivoire Côte d'Ivoire 322,460 16,804,784 52.1 Abidjan, Yamoussoukro[9]
Gambia Gambia 11,300 1,455,842 128.8 Banjul
Format:Country alias Ghana Ghana 239,460 20,244,154 84.5 Accra
Guinea Guinea 245,857 7,775,065 31.6 Conakry
Guinea-Bissau Guineea-Bissau 36,120 1,345,479 37.3 Bissau
Liberia Liberia 111,370 3,288,198 29.5 Monrovia
Format:Country alias Mali Mali 1,240,000 11,340,480 9.1 Bamako
Mauritania Mauritania 1,030,700 2,828,858 2.7 Nouakchott
Niger Niger 1,267,000 10,639,744 8.4 Niamey
Nigeria Nigeria 923,768 129,934,911 140.7 Abuja
Sfânta Elena Sfânta Elena (UK) 410 7,317 17.8 Jamestown
Format:Country alias Senegal Senegal 196,190 10,589,571 54.0 Dakar
Format:Country alias Sierra Leone Sierra Leone 71,740 5,614,743 78.3 Freetown
Togo Togo 56,785 5,285,501 93.1 Lomé
Total 30,368,609 843,705,143 27.8

[modifică] Note

  1. ^ Continental regions as per UN categorisations/map.
  2. ^ Egypt is generally considered a transcontinental country in Northern Africa (UN region) and Western Asia; population and area figures are for African portion only, west of the Suez Canal.
  3. ^ Western Sahara is disputed between the Sahrawi Arab Democratic Republic, who administer a minority of the territory, and Morocco, who occupy the remainder.
  4. ^ The Spanish Canary Islands, of which Las Palmas de Gran Canaria are Santa Cruz de Tenerife are co-capitals, are often considered part of Northern Africa due to their relative proximity to Morocco and Western Sahara; population and area figures are for 2001.
  5. ^ The Spanish exclave of Ceuta is surrounded on land by Morocco in Northern Africa; population and area figures are for 2001.
  6. ^ The Portuguese Madeira Islands are often considered part of Northern Africa due to their relative proximity to Morocco; population and area figures are for 2001.
  7. ^ The Spanish exclave of Melilla is surrounded on land by Morocco in Northern Africa; population and area figures are for 2001.
  8. ^ Bloemfontein is the judicial capital of South Africa, while Cape Town is its legislative seat, and Pretoria is the country's administrative seat.
  9. ^ Yamoussoukro is the official capital of Côte d'Ivoire, while Abidjan is the de facto seat.

[modifică] Vezi şi

[modifică] Bibliografie

  • Hârjoabă I., Rusu E. (1995) – Geografia continentelor: Africa, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
  • Newman L., - Africa
Unelte personale
În alte limbi