Druid

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Druid

În cultura celților, druidul era un membru al bisericii din precreștinism. Această "biserică" exista și în vestul Europei, Marea Britanie, Irlanda până când a fost "distrusă" de romani, rivalii creștinității. Druizii erau parte a culturii triburilor; ei aveau mai multe îndeletniciri: preoți, vraci (doctori), profesori, administrație, de asemenea și bărbații și femeile puteau fi numiți druizi.

În întreaga Galie, există două categorii de oameni, care au însemnătate și se bucură de o anumită considerație - druizii și cavalerii. Într-o anumită perioadă a anului, druizii se așază ca să judece, într-un loc consacrat (In loco consecrato), în ținutul canutilor (azi, Chartes), care este considerat că se află în centrul Galiei. Aici se adună de pretutindeni toți cei care au procese și se supun judecății și hotărârii druizilor. Druizii obișnuiesc să nu ia parte la războaie și nu plătesc impozite, ca restul populației; sunt scutiți de serviciul militar și de oricare alte sarcini. Atrași de privilegii atât de mari, mulți vin la ei să se instruiască, pe de o parte din proprie inițiativă, pe de altă parte, trimiși de părinți sau de rude. Se spune că acolo învață pe dinafară un mare număr de versuri, unii rămânând la studii câte douăzeci de ani. Druizii socotesc că religia nu permite consemnarea în scris a învățăturii lor, deși în celalalte treburi de ordin public și privat se folosesc, în general, de alfabetul grecesc. În primul rând, druizii vor să insufle convingerea că sufletul nu piere, ci, după moarte, trece dintr-un corp în altul; după ei, această credință este un foarte bun stimulent pentru cură, deoarece înlătură teama de moarte.

Etimologia numelui "druid" este dedusă din numele arborelui dru-(u)-id, stejarul, la celți fiind un simbol al puterii.