Argentina

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Argentina
República Argentina[upper-alpha 1]
Drapelul Argentinei Stema Argentinei
Drapel
DevizăEn unión y libertad
„În unitate și libertate”
Imn"Himno Nacional Argentino"  (spaniolă)
"Imnul Național Argentinian"

Amplasarea Argentinei
Capitală
(și cel mai mare oraș)
Buenos Aires
34°36′S 58°23′V / 34.600°S 58.383°V / -34.600; -58.383
Limbi oficiale Spaniola (de facto)
Etnonim argentinian, argentiniană, argentinieni[2]
Sistem politic Republică federală
 -  Președinte Cristina Fernández de Kirchner
 -  Vicepreședinte Amado Boudou
Independență dață de Spania
 -  25 mai 1810 Revoluția din mai 
 -  Declarația de independență 9 iulie 1816 
 -  Adoptarea constituției 1 mai 1853 
Suprafață
 -  Total 2,780,400 km² [upper-alpha 2](locul 8)
 -  Apă (%) 1,57%
Populație
 -  Estimare 2013 41.660.417[3] (locul 32)
 -  Recensământ 2010 40.117.096[4] 
 -  Densitate 14,4 loc/km² (locul 212)
PIB (PPC) estimări 2014
 -  Total 793,779 miliarde $[5] 
 -  Pe cap de locuitor 18.917 $[5] (locul 56)
PIB (nominal) estimări 2014
 -  Total 404,483 miliarde $[5] (locul 29)
 -  Pe cap de locuitor 9.640 $[5] (locul 69)
Gini (2010) 44,49[6] (mediu) 
IDU (2013) 0,811[7] (foarte înalt) (locul 45)
Monedă Peso argentinian (ARS)
Prefix telefonic 54
Domeniu Internet .ar
Fus orar ART (UTC-3)
Argentina pe Glob

Argentina, oficial Republica Argentina[8][upper-alpha 1] (în spaniolă República Argentina) este o republică federală din America de Sud. Se învecinează la nord cu Bolivia și Paraguay; la nord-est cu Brazilia, la est cu Uruguay și Oceanul Atlantic; la sud cu Oceanul Atlantic și la vest cu Chile. Capitala și cel mai mare oraș din țară este Buenos Aires.

Cu o suprafață de 2.780.400 km², Argentina este ca mărime a doua țară din America de Sud (după Brazilia) și a opta țară din lume. Împreună cu Insulele Malvine și celelalte insule din sudul Atlanticului are o suprafață totală de 2.808.602.400 km². Coastele argentiniene au o lungime de 4990 km.

Țara ocupă cea mai mare parte din sudul Americii de Sud și are forma unui triunghi ascuțitunghic alungit, cu baza la nord și vârful la Punta Dungeness, extremitatea sudică a continentului. Lungimea teritoriului, de la nord la sud, este de aproximativ 3330 km iar lățimea maximă este de aproximativ 1384 km. Argentina include și Țara de Foc, care cuprinde jumătatea estică a Insulei Mari a Țării de Foc și numeroase insule vecine (ca de exemplu Isla de los Estados.

Istoria[modificare | modificare sursă]

Argentina a fost populată înainte de sosirea exploratorilor spanioli. Existau triburi nomade care se ocupau în special cu vânatul și agricultura.

În februarie 1516, navigatorul spaniol Juan Díaz de Solís, căutând un traseu spre Indiile de est a acostat în estuarul Rio de la Plata și a revendicat noile teritorii în numele Spaniei. În 1526, un navigator italian, Sebastian Cabot, a oprit în estuar în căutare de provizii și apoi a urcat în sus pe râul Parana până aproape de actualul oraș Rosario. Aici au construit un fort și apoi au continuat drumul pe râu până în Paraguayul actual. Cabot a rămas patru ani și a descoperit importante cantități de argint. Sistemul hidrografic a fost denumit Rio de la Plata (râul argintului).

Colonizarea regiunii a fost începută în 1535 de soldatul spaniol Pedro de Mendoza. În februarie 1536, Mendoza, care fusese numit guvernator militar al întregului ținut de la sudul lui Rio de la Plata, a pus piatra de temelie a orașului Buenos Aires. El a încercat să cucerescă noi teritorii dar nu a reușit din cauza lipsei alimentelor și a împotrivirii triburilor băștinașe. Cinci mai târziu a fost nevoit să părăsească Buenos Aires.

José de San Martin (1778-1850)

În 1537, Domingo Martinez de Irala, unul dintre locotenenții lui Mendoza, a fondat Asuncion (capitala actuală a Paraguayului) care a fost prima așezare permanentă din regiunea La Plata. De la această bază, spaniolii au cucerit treptat teritoriile dintre râurile Parana și Paraguay. Santiago del Estero, prima așezare permanentă din Argentina, a fost construită în 1553 de spaniolii veniți din Peru. Santa Fe a fost fondată în 1573 iar în 1580 a fost reluată construcția orașului Buenos Aires.

În 1620 întreaga regiune La Plata a fost subordonată viceregelui din Peru pentru administrare. Din cauza politicii comerciale restrictive colonizarea regiunii La Plata a fost încetinită în următorii o sută de ani. În 1776 teritoriile ocupate în prezent de Argentina, Bolivia, Paraguay și Uruguay s-au separat de Peru și s-a constituit Viceregatul Rio de la Plata. În iunie 1806 orașul Buenos Aires a fost atacat de flota britanică sub comanda amiralului Riggs Popham. Viceregele nu s-a împotrivit acestui atac neautorizat de guvernul englez și orașul a fost ocupat de britanici. Aceștia au fost însă alungați de cetățenii orașului în luna august. În 1807 englezii au atacat din nou Buenos Aires-ul dar au fost respinși de locuitori. Acest lucru a avut o importanță deosebită deoarece coloniștii spanioli au căpătat încredere în forțele lor și s-au implicat în luptele pentru cucerirea independenței. Mișcarea revoluționară în La Plata a căpătat amploare în perioada detronării regelui Ferdinand al VII-lea al Spaniei de către Napoleon. Locuitorii din Buenos Aires au refuzat să-l recunoască pe Joseph Bonaparte, care fusese instalat pe tronul Spaniei. Pe 25 mai 1810 demonstranții au alungat guvernul viceregal și au instalat un consiliu guvernamental provizoriu în numele lui Ferdinand al VII-lea. În scurt timp relațiile cu reprezentanții regelui au fost rupte și s-a început campania de cucerire a independenței. Partea eliberată de sub armatele regale a fost împărțită în 14 provincii în 1813. În 1814 conducătorul militar Jose de San Martin a preluat comanda armatei nordului și, mai târziu, a dat lovituri decisive trupelor spaniole în Chile și Peru.

Biserica franciscană din Cordoba

În martie 1816 reprezentanții diferitelor provincii s-au reunit la Tucuman. Pe 9 iulie ei au proclamat independența față de Spania și au declarat formarea Provinciilor Unite din America de Sud. Unii dintre delegați susțineau ideea creării unei monarhii constituționale alții a unui sistem federal guvernamental. Neînțelegerile dintre cele două facțiuni au culminat cu războiul civil din 1819. Pacea s-a instalat în 1820 dar problema a rămas nerezolvată.

Monumentul Naţional al Steagului (Monumento Nacional a la Bandera) din Rosario

În 1829 generalul Juan Manuel de Rosas a fost ales guvernator al provinciei Buenos Aires. Susținător al federalismului, generalul și-a extins autoritatea și în celelalte Provincii Unite care se vor denumi apoi Confederația argentiniană. Regimul dictatorial al lui Rosas a fost răsturnat în 1852 de un grup revoluționar condus de genralul Justo Urquiza. În 1853 a fost adoptată constituția federală și Urquiza a devenit primul președinte al Republicii Argentina. Provincia Buenos Aires a refuzat să adopte noua constituție și și-a proclamat independența în 1854. S-a declanșat un război între cele două state în 1859, dar Republica Argentina a învins și în octombrie 1859 Buenos Aires a aderat la federație. În mai 1862, Buenos Aires-ul a fost desemnat capitala republicii. Între 1865 și 1902 Argentina a participat la numeroase războaie cu vecinii săi (Paraguay, Chile, Brazilia) pentru stabilirea granițelor.

În primul deceniu al secolului al XX-lea Argentina a devenit una dintre marile puteri din America de Sud, făcând progrese economice și sociale remarcabile. În primul război mondial a rămas neutră dar a avut un rol important în aprovizionarea cu alimente a aliaților.

Criza economică din 1929 a avut repercusiuni serioase în Argentina. După 1936 mișcările cu caracter fascist capătă amploare.

În ianuarie 1942, la Conferința Pan-Americană pentru apărare de la Rio de Janeiro, Argentina și Chile au fost singurele țări care au refuzat să rupă relații cu puterile Axei. Relațiile cu Japonia și Germania nazistă au fost rupte de abia în ianuarie 1944. În data de 24 februarie 1944, în perspectiva războiului iminent cu Germania nazistă, o juntă militară autointitulată „Colonei” l-a destituit pe președintele Pedro Ramirez. Conducătorul juntei a fost colonelul Juan Domingo Peron. În ciuda manifestărilor de simpatie cu aliații, guvernul a continuat să ofere adăpost agenților naziști. În iulie 1944 SUA a acuzat Argentina că ajută Puterile Axei. De abia pe 27 martie 1945 țara a declarat război Germaniei naziste și Japoniei.

Argentina a devenit în lunile următoare membră a Națiunilor Unite.

După 1946 au avut loc în Argentina numeroase frământări sociale din cauza dictaturilor militare care s-au succedat la conducerea țării și care au încercat să oprime mișcările democratice din țară. Una din cele mai sângeroase dictaturi a fost cea condusă de generalul Jorge Videla între 1976-1983. În perioada respectivă au căzut victime ale răpirilor între 9.000-30.000 de argentinieni (desaparecidos), cei mai mulți torturați și uciși fără proces. Doar o mică parte dintre răpiți au fost lăsați în exil.[9]

Geografie[modificare | modificare sursă]

Harta Argentinei
Cafayate

Relief[modificare | modificare sursă]

Argentina cuprinde o diversitate de forme de relief: munți, podișuri și câmpii. Granița de vest traversează Anzii, cel mai mare lanț muntos din America de Sud. Anzii patagonieni care formează granița naturală dintre Argentina și Chile, au înălțimi până la 3600 m. În partea de nord, la granița cu Bolivia, Anzii Cordilieri au numeroase vârfuri cu înălțimi de până la 6400 m. Cel mai înalt vârf este Aconcagua (6960 m). În centrul Argentinei se găsește lanțul muntos Sierra de Córdoba cu cel mai înalt vârf Champaqui (2880m).

La est de lanțul Anzilor se găsesc suprafețe aproape plane ale căror înălțimi variază treptat de la 600 m până la nivelul mării. În nord se întinde câmpia denumită Gran Chaco. Pampasul, câmpia lipsită de copaci, este cea mai productivă zonă agricolă a țării, întinzându-se pe aproximativ 1600 km în sudul lui Gran Chaco. În Patagonia, în sudul Pampasului, terenul este arid, de tip stepă.

Hidrografie[modificare | modificare sursă]

Râurile din Argentina se clasifică în trei bazine : râurile care se varsă în Oceanul Atlantic, cele care se varsă în Oceanul Pacific și apele de interior. Patagonia are pe suprafața ei numeroase râuri. Cel mai mare râu al Argentinei este Parana, care o traversează din nord spre porțiunea centrală a țării. Alte râuri sunt: Uruguayul, care formează pe o porțiune granița cu statul Uruguay, Paraguayul, cel mai mare afluent al Paranei, Rio Colorado, Rio Salado și Rio Negro. Rio de la Plata este estuarul format la confluența dintre râurile Parana și Uruguayul. Pe râul Iguazú, afluent al Paranei, se află cascadă Iguazú o atracție turisitică. În Anzii Patagonieni se găsesc numeroase lacuri de munte, cel mai renumit fiind lacul alpin Nahuel Huapi, în apropierea căruia s-a construit stațiunea turistică San Carlos de Bariloche.

În Munții Anzi există și foarte multe lacuri glaciare.

Climă[modificare | modificare sursă]

În emisfera sudică, anotimpurile sunt inversate, dar clima variază în funcție de latitudine și altitudine.

Clima este de tip temperat în cea mai mare parte a țării, exceptând o zonă mică în partea de nord unde este de tip tropical și în Gran Chaco unde este de tip subtropical. În zonele muntoase temperaturile sunt mai scăzute.

Precipitațiile variaza in functie de regiune,in nord ploile sunt abundente în timp ce în sud climatul este arid.

Astfel, în zona pampusului și Buenos Aires clima este moderată spre caldă și umedă tot timpul anului. Provinciile Mesopotamiei sunt călduroase vara, moderate iarna și umede tot anul. Cea mai mare parte din nord-vestul Argentinei are veri calde și umede și ierni blânde și uscate, excepție făcând altitudinile ridicate, unde nopțile sunt mereu reci și deseori chiar geroase. Patagonia Argentiniană are verile blânde în jumătatea nordică și răcoroase în cea sudică, fiind friguroasă iarna.

Floră[modificare | modificare sursă]

Flora Argentinei este foarte diversificată: de la mlaștini subtropicale, păduri-galerii și păduri de roșcove sau de palmieri până la arbuști de deșert, păduri dense de conifere cu frunze căzătoare, stepe întinse și chiar puțină tundră.

Ținuturile înverzite: pampasul estic al Argentinei constă în pășuni întinse, pe când în zonele mai aride din sud și de vest există o îmbinare (numită monte) de arbuști pitici și ierburi. În Pampas se pot întâlni în special ierburi sau arbori rezistenți la secetă ca eucaliptul, sicamorul și acacia. În partea subtropicală a provinciei Chaco, ierburile de savană se îmbină cu pădurile de arbuști pitici și spinoși.

Pădurile-galerii și zonele umede: râurile nordice (în special Paraná) au sute de kilometri de maluri puternic împădurite. Speciile importante de plante sunt guayobo colorado, o plantă înrudită cu mirtul, și ceibo, a cărui floare este unul dintre simbolurile naționale ale Argentinei.

Din 1992, Argentina a desemnat conform Convenției Ramsar 17 zone umede (mai mult de 40.000 de km2) ca fiind de importanță internațională. Cea mai spectaculoasă zonă umedă este Esteros del Iberá, unde insulele plutitoare de plante amfibii adăpostesc o multitudine de păsări, mamifere și reptile.

Pădurile subtropicale — Aflată aproape în totalitate sub Tropicul Capricornului, Argentina nu are păduri tropicale propiu-zise, dar selva subtropicală se găsește în provincia Misiones. Mai mult de 90 de specii diferite de copaci, printre care și ceibo și lapacho (face flori de un roz-aprins), cresc în Parque Nacional Iguazú.

O mare parte din Gran Chaco este acoperit cu păduri de arbuști (exp: quebracho - copacul ce rupe topoare), iar versanții estici ai Anzilor sunt acoperiți de păduri de roșcove.

Puna: în ținuturile înalte din nord-vest, arbuștii de tola și tufișurile de ichu formează o pătură subțire deasupra solului stâncos, unele pietre fiind acoperite de mușchi (plantă) și licheni. În canioanele de la baza muntelui se întâlnește cactusul cardón.

Pădurile de foioase și conifere: în regiunea lacurilor patagoneze (de-a lungul graniței chiliene), pădurile veșnic verzi sau cu frunze căzătoare sunt create majoritar din anumite specii de Nothofagus (fag sudic). Coniferele sunt întâlnite ceva mai rar.

Stepa patagoneză — ca și puna, stepa patagoneză constă în petice de iarbă intercalate cu arbuști spinoși, cum ar fi calafate, care da fructe comestibile. Văile râurilor sunt, în schimb, acoperite de pășuni abundente.

Faună[modificare | modificare sursă]

Păsări

Mlaștinile din Iberá găzduiesc 344 de specii, printre care cormorani, egrete, bâtlani, berze și păsări cu corn; specii tropicale, cum ar fi tucanul, trăiesc în provincia Misiones.

Pampusul și pădurile-galerii sunt pline de păsări mici: tero (negâțul sudic) și bandurria(ibisul cu gât alb).

În zonele umede din puna se găsesc păsări migratoare precum lișițe, gâște, rațe sau flamingo. În Anzii Patagonezi se întâlnește destul de des condorul, pe când specii de păsări care nu zboară (choike) se găsesc în stepele din nord-vest și din Patagonia. De-a lungul coastei trăiesc albatroși cu sprâncene negre, petrei uriași și cormorani cu gât negru, iar în provinciile Chubut și Santa Cruz pinguini Magellan.

Mamifere

Cel mai reprezentativ mamifer terestru este guanaco (o rudă a lamei domesticite din Patagonia), răspândit peste tot. Alte mamifere rumegătoare sunt huemul andin, o cornută cu subspecii nordice și vestice, și pudú, o căprioară pitică. Tapirul subtropical, înrudit cu calul, se întâlnește în zona nordică (subtropicală).

Cel mai mare carnivor din Argentina este puma, care trăiește doar în pădurile subtropicale. Alte mamifere notabile sunt maimuța capucin, maimuța urlătoare și capibara de râu.

Pe plajele nisipoase și pe insulele stâncoase, de-a lungul coastei patagoneze, își duc existența leii-de-mare sudici, elefanții-de-mare sudici și focile cu blană. În apele de lângă Peninsula Valdéz se întâlnesc orci, balene cu cocoașă, balene nordice și delfini.

Reptile

Există trei varietăți de șerpi veninoși yarará, specie comună pentru zona subtropicală, dar rar întâlnită în Patagonia. În zonele umede din nord-est se găsesc două specii de crocodili yacaré (caimani).

Faună marină

Râurile Patagoniei sunt vestite pentru păstrăv și somonul atlantic, dar și pentru biban și peștii pejerrey. Paraná și alte râuri nordice sunt gazda peștilor boga, dorado și surubí (somonul din Paraná).

Demografie[modificare | modificare sursă]

Populație[modificare | modificare sursă]

Provinciile Argentinei

Populația Argentinei era în 2001 de aproximativ 37.384.816 persoane, dintre care o treime trăiesc în sau lângă Buenos Aires. Aproximativ 90% din populație este de origine europeană. O mică parte a populației este metisă. Datorită imigrării masive, între anii 1850-1940 au sosit în Argentina aproximativ 6.608.000 de imigranți spanioli, italieni dar și francezi, englezi, ucraineni, polonezi, germani, ruși, irlandezi, scandinavi, evrei. Argentina găzduiește și numeroși rezidenți din țările vecine, cum ar fi Bolivia sau Paraguay, dar și un număr tot mai mare de imigranți asiatici, majoritatea din Hong Kong, Taiwan sau Coreea.

Studii recente realizate de cercetători ai Universității din Buenos Aires (UBA - Universidad de Buenos Aires) au demonstrat că 56% din argentinieni au material genetic de la popoarele precolumbiene, dar numai 10% din populația actuală ar fi pur indigenă.

89% din populație trăiește în zone urbane, astfel o mare parte din suprafața țării este puțin populată.

Structura etnică[modificare | modificare sursă]

Asemănător altor zone de colonizare precum Canada, Australia sau Statele Unite ale Americii, Argentina este considerată o țară a imigranților. Cea mai mare parte a argentinienilor sunt descendeți fie ai populațiilor din epoca colonizării, fie ai imigranților europeni din secolele al XIX-lea și al XX-lea, 86,4% din populația țării având descendență europeană. Aproximativ 8% din populație este metisă, iar peste 4% din argentinieni au origine arabă sau est-asiatică. La ultimul recensământ național, 600.000 dintre argentinieni (1,6%) s-au declarat a fi amerindieni.

După sosirea coloniștilor spanioli, peste 6,2 milioane de europeni au emigrat în Argentina de la mijlocul secolului al XIX-lea până la mijlocului secolului al XX-lea. Argentina a fost întrecută doar de Statele Unite ale Americii în ceea ce privește numărul imigranților, timp în care populația țării s-a dublat la fiecare două decenii.

Majoritatea imigraților europeni au emigrat din Italia și Spania. Italienii au sosit inițial în cea mai mare parte din regiunile Piemont, Veneto și Lombardia, iar mai apoi din Campania și Calabria; aproape 25 de milioane de argentinieni au în diferite grade descendență italiană, reprezentând aproximativ 60% din populația țării. Imigranții spanioli au predominant galicieni și basci. Mai puțini ca număr dar totuși semnificativi, imigrații au provenit și din Franța (mai ales din Bearn și noordul Țării Bascilor), Germania și Elveția, Danemarca, Suedia, Irlanda, Grecia, Portugalia și Regatul Unit al Marii Britanii.

Est-europenii au fost de asemenea numeroși, sosind din Rusia, Ucraina, Lituania și din Europa Centrală (în special din Polonia, Ungaria, România, Croația și Slovenia). Un număr important de emigranți au provenit din țările balcanice (Bulgaria și Muntenegru). Există o comunitate numeroasă de armeni , iar Chubut Valley înregistrează o populație semnificativă cu ascendență galeză.

Puțini dar în creștere, populațiile din Asia de Est s-au stabilit în Argentina, în special în Buenos Aires. Primii argentinieni-asiatici au avut descendență japoneză, venind inițial ca turiși și mai apoi stabilindu-se în Argentina dupa anul 1886; oficial procesul de imigrare al japonezilor a început în 1912. Au urmat chinezii și coreenii. Astăzi, chinezii sunt comunitatea cu cea mai mare creștere,cu 100.000 de copii născuți în marile orașe argentiniene.

Majoritatea comunității evreiești din Argentina este formată din evrei așkenazi, în timp ce 15-20% sunt grupuri de sefarzi, în principal evrei sirieni. Comunitatea evreiască argentiniană este a cincea ca mărime din lume. Argentina este țara gazdă a uneia dintre cele mai numeroase comunități arabe din lume, formată majoritar din imigranți din Palestina, Siria și Liban. Majoritatea sunt creștini aparținând de Bisericilor Ortodoxă Orientală și Catolică Orientală (Maronită), cu mici minorități musulmane și evreiești. Mulți au dobândit un statut social ridicat în afaceri sau politică, incluzând fostul președinte Carlos Menem, fiul unor imigranți sirieni din provincia La Rioja.

Deși puțini ca număr, în mod disproporționat, imigranții englezi au jucat un rol foarte important în contrucția statului modern argentinian. Anglo-argentinienii s-au aflat adesea în poziții influente în transportul feroviar, industrie și agricultură. Statul istoric al acestora a fost complicat de reducerea influenței pe care o aveau în economie odată cu regimul Peron și naționalizarea companiilor britanice după 1940, iar mai recent de războiul Falklands din 1982. Populația indigenă recunoscută oficial în țară, conform „Anchetei Complementare a Populațiilor Indigene” 2004-2005 se ridică la aproximativ 600.000 (aproximativ 1,4% din totalul populației), dintre care cei mai numeroasă este populația Mapuche.

Conform lui David Levinson, „Afro-argentinienii sunt în jur de 50.000, aproape toți locuind acum în Buenos Aires. Argentina nu a important un număr mare de sclavi, iar afro-argentinienii de astăzi sunt descendenți ai sclavilor liberi si ai sclavilor care au scăpat din Bolivia, Paraguay și Brazilia. Ca parte a programului de europenizare de la sfârșitul anilor 1980, afro-argentinienii au fost constrânși să-ți parăsească pămâturile. Identitatea africană a fost definită ca fiind inferioară, iar războiul, bolile și căsătoriile interetnice au redus numărul acestora. Chiar dacă ignorați pe scară largă și retrogradați spre slujbe inferioare, afro-argentinienii continuă să existe ca o comunitate distinctă în Buenos Aires.”

Recensământul național de stat a fost criticat deoarece datele istorice au fost culese folosind originea națională a populației în dauna celei rasiale, lucru ce a condus la subestimarea numărului de afro-argentinieni și metiși. Recensământul din 1887 din Buenos Aires a fost ultimul în care negrii au fost coniderați o categorie separată.

Imigrația ilegală a fost o problemă recentă a demografiei Argentinei. Cei mai mulți imigranți ilegali provin din Bolivia și Paraguay, țări vecine Argentinei în partea de nord. Grupuri mai mici provin din Peru, Ecuador și România. Guvernul argentinian estimează faptul că aproximativ 750.000 de locuitori nu dețin acte oficiale și a lansat un program numit „Țara Mare” (Patria Grande) pentru a încuraja imigranții ilegali să își reglementeze statutul; până în momentul de față peste 670.000 de aplicații au fost prelucrate în cadrul programului.

Gaucho[modificare | modificare sursă]

Deși cei mai mulți dintre argentinieni trăiesc în mediul urban, aceștia continuă să se simtă legați de spiritul gauchoului, călărețul legendar al pampasului, și de calitățile sale ideale în ceea ce privește politețea, generozitatea și independența.

În festivalurile populare, apariția gauchoului este obligatorie.

Limba[modificare | modificare sursă]

Limba oficială este spaniola. Deasemenea se vorbesc italiana și engleza.

Datorită intonației italiene, accentele standard a limbii spaniole diferă de cele ale altor țări. Spaniola-argentiniană este cunoscută pentru tendința sa de yeísmo: grupul „ll” și sunetul „y" - echivalente cu „i”, sună mai mult ca și „j”. O altă diferență față de spaniola clasică este utilizarea pronumelui la persoana a doua singular vos (exp: vos hablás în loc de tú hablas). Vocabularul argentinian include de asemenea regionalisme, argouri dar și cuvinte împrumutate din alte limbi (exp: engleza).

Religia[modificare | modificare sursă]

Din punct de vedere istoric, Argentina este o țară romano-catolică, Biserica acționând de obicei ca o forță conservatoare.

Cardinalul Antonio Quarracino (1923-1998) a fost un susținator fervent al dictaturii dintre anii 1976 și 1983 care a condus „ Războiul Murdar” și opozant al homosexualității. În 2005, episcopul militar Antonio Baseotto a spus despre ministrul Sănătății, Ginés Gonzáles García, că ar trebui „aruncat în mare cu capul înainte și cu o piatră de moară legată de gât”, deoarece acesta susținea distribuirea gratuită de prezervative și legalizarea avortului.

Conform unui sondaj CONICET, 76,5% din argentinieni sunt catolici, 11,3% agnostici și atei, 9% evangheliști, 1,2% martori ai lui Iehova, 0,9% mormoni; iar restul 1,2% sunt adepții altor religii, printre care islam, iudaism și buddhism.[10]

Până la reforma constituțională din 1994, președintele și vicepreședintele erau obligați să fie romano-catolici, și să sprijine Biserica Catolică. Guvernul fostului președinte Néstor Kirchner a provocat deschis Vaticanul atunci când l-a demis din funcție pe episcopul Antonio Baseotto.

Biserica oficială nu îi recunoaște pe „sfinții” neoficiali ca gauchoul Antonio Gil din provincia Corrientes sau Difunta Correa (o femeie din secolul al XIX-lea) din provincia San Juan. Cu toate acestea mii de pelerini vizitează altarele lor.

Protestantismul evanghelic s-a extins în Argentina mai mult decât oriunde altundeva în America Latină. Într-un număr ceva mai mic există și rituri protestante standard (anglican sau luteran).

Argentina are una dintre cele mai mari comunități evreiești din lume din afara Israelului.

Valuta[modificare | modificare sursă]

Moneda națională este peso-ul (cu codul ISO4217 ARS), care are ca subdiviziuni 100 de centavos. Simbolul utilizat în Argentina pentru peso este $. Bancnotele (de câte 2$, 5$, 10$, 20$, 50$ și 100$), au imprimate pe ele personaje istorice ale secolului al XIX-lea. Monedele au valori de 5, 10, 20 și 50 de centavos.

Organizarea administrativă și politică[modificare | modificare sursă]

Argentina este formată din 23 de provincii, un district federal care cuprinde zona orașului Buenos Aires și câteva suburbii, un sector argentinian în Antarctica și căteva insule în Oceanul Atlantic.

Cel mai mare oraș este capitala Buenos Aires cu o populație de aproximativ de 12.000.000 locuitori. Alte orașe importante sunt Cordoba, orașul-port Rosario, Mendoza, La Plata, și Mar de Plata.

Conform Constituției din 1853, Argentina este o republică federală condusă de un președinte asistat de un consiliu de miniștri. Puterea legislativă este formată de un congres național constituit din Senat și Camera Deputaților.

1 Provincia Cod Poștal Argentinian Populație [11] Suprafață (km²) Capitala Steag
1 Buenos Aires B 15.052.177 307.804 La Plata Bandera Buenos Aires.svg
2 Córdoba X 3.340.041 168.766 Córdoba Flag of Cordoba province in Argentina.gif
3 Santa Fe S 3.242.551 133.007 Santa Fe de la Vera Cruz Flag of Santa Fe province in Argentina.png
4 Mendoza M 1.729.660 150.839 Mendoza Flag of Mendoza province in Argentina.gif
5 Tucumán T 1.475.384 22.524 San Miguel de Tucumán Flag of Tucuman province in Argentina.gif
6 Entre Ríos E 1.255.787 78.781 Paraná Entre rios prov arg.png
7 Salta A 1.224.022 154.775 Salta Flag of Salta province in Argentina.gif
8 Misiones N 1.077.987 29.801 Posadas Bandera de la Provincia de Misiones.svg
9 Chaco H 1.052.185 99.633 Resistencia Flag of Chaco province in Argentina 2007.gif
10 Corrientes W 1.013.443 88.199 Corrientes Flag of Corrientes province in Argentina.gif
11 Santiago del Estero G 865.546 135.254 Santiago del Estero Flag of Santiago del Estero province in Argentina.gif
12 Jujuy Y 679.975 53.219 San Salvador de Jujuy Flag of Jujuy province in Argentina.gif
13 San Juan J 695.640 89.651 San Juan Flag of San Juan province in Argentina.gif
14 Río Negro R 597.476 203.013 Viedma
15 Formosa P 539.883 72.066 Formosa Bandera de la Provincia de Formosa.svg
16 Neuquén Q 547.742 94.078 Neuquén Flag of Neuquen province of Argentina.png
17 Chubut U 460.684 224.686 Rawson Bandera de la Provincia del Chubut.svg
18 San Luis D 437.544 76.748 San Luis San luis prov arg.png
19 Catamarca K 388.416 99.818 San Fernando del Valle de Catamarca
20 La Rioja F 341.207 89.680 La Rioja Flag of La Rioja province in Argentina.gif
21 La Pampa L 333.550 143.440 Santa Rosa Flag of La Pampa province.png
22 Santa Cruz Z 225.920 243.943 Río Gallegos Flag of Santa Cruz province in Argentina.gif
23 Țara de Foc, Antarctica și Insulele din Atlanticul de Sud V 126.212 1.002.352 Ushuaia Bandera de la Provincia de Tierra del Fuego.svg

Economie[modificare | modificare sursă]

Economia argentiniană se bazează în primul rând pe agricultură, dar în ultimele decenii s-a dezvoltat mult industria extractivă (datorită zăcămintelor de cărbune și petrol) și industria manufacturieră (prelucrarea produselor petroliere, textilă, chimică, alimentară). Exportul Argentinei se bazează pe produsele agricole (carne, cereale, lână). Importurile constau în echipamente tehnologice, chimicale, metale, lubrifianți.

Cultură[modificare | modificare sursă]

Lionel Messi, cvadruplu câștigător al Balonului de Aur FIFA

Fotbaliști faimoși[modificare | modificare sursă]

Mâncare și băutură[modificare | modificare sursă]

Bucătăria argentiniană are multe feluri de mâncare, gustări sau deserturi, caracteristice acestei țări.

Majoritatea argentinienilor prefera carnea de vită. Mâncarea specifică argentiniană este parrillada, un grătar mixt care cuprinde atât măruntaie (achuras), cât și cârnați puțin picanți (chorizo), fleică (vacio), costiță (costillas) și alte feluri de carne. De obicei se prepară cu chimichurri marinade pe bază de usturoi și nu foarte picant și poate include, de asemenea, carne de pui sau de porc și ardei copți. Specific Patagoniei este mielul suculent, de obicei fript la proțap. În unele zone se folesește carnea de capră. Puchero, o altă mâncare specifică Argentinei, este o tocană cu carne de vită fiartă, șuncă sărată, cartofi și alte legume.

În Argentina, mâncarea picantă este neobișnuită. Cu toate acestea în nord-vestul țării se mănâncă o tocană cu mămăligă în care se pun o mulțime de cărnuri diferite, cârnați și legume asortate cu chimion, boia și ardei iuți. Aceasta tocană picantă poartă numele de locro.

În meniurile argentiniene găsim feluri de mâncare cu carne de vânat, cum ar fi de căprioară sau cerb (venado), mistreț (jabalí), struț (ñandú) și guanaco.

Tradițiile spaniole și basce se disting clar în feluri precum creveți cu usturoi (gambas al ajillo) sau inele de calmar (rabas). Merluciul (merluza) este unul dintre cei mai buni pești oceanici gătit în Argentina.

În Buenos Aires și alte câteva orașe există restaurante de sushi.

Patrimoniul mondial UNESCO[modificare | modificare sursă]

Valles Calchaquíes

Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt incluse următoarele obiective din Argentina:

  • Parcul național „Los Glaciares“ (1981)
  • Parcul național Iguazu (1984)
  • Cele 4 așezăminte misionare iezuite pentru guarani de la San Ignacio Mini, Santa Ana, Nuestra Señora de Loreto și Santa Maria Mayor (1983, 1984)
  • Peninsula Valdés (1999)
  • Picturile murale din peștera “Cueva de las Manos”, Rio Pinturas (1999)
  • Parcurile naturale Ischigualasto și Talampaya (2000)
  • Ansamblurile de clădiri iezuite din zona Córdoba (2000)
  • Quebrada de Humahuaca (2003)

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Articolul 35 din Constituția Argentinei oferă recunoaștere egală numelor "Provinciile Unite de la Râul Plata", "Republica Argentina" și "Confederația Argentina".[1]
  2. ^ Suprafața nu include teritoriile pretinse din Antarctida (965.597 km2, inclusiv Insulele South Orkney), Insulele Malvine (11.410 km2), Georgia de Sud (3.560 km2) și Insulele South Sandwich (307 km2).[4]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Constituția Argentinei, art. 35.
  2. ^ Argentinian la dexonline
  3. ^ Población por año y sexo. Total del país. Años 1950–2015” (în Spanish). Serie análisis demográfico nº30. Instituto Nacional de Estadística y Censos. http://www.indec.gov.ar/nuevaweb/cuadros/2/e020301.xls. 
  4. ^ a b Población total por sexo, índice de masculinidad y densidad de población, según provincia. Total del país. Año 2010” (în Spanish). Censo Nacional de Población, Hogares y Viviendas 2010. Instituto Nacional de Estadística y Censos. http://www.indec.gov.ar/nuevaweb/cuadros/2/e020202.xls. 
  5. ^ a b c d Argentina”. World Economic Outlook Database, April 2014. International Monetary Fund. 1 aprilie 2014. http://www.imf.org/external/pubs/ft/weo/2014/01/weodata/weorept.aspx?pr.x=24&pr.y=3&sy=2014&ey=2014&scsm=1&ssd=1&sort=country&ds=.&br=1&c=213&s=NGDPD%2CNGDPDPC%2CPPPGDP%2CPPPPC&grp=0&a=. Accesat la 28 iunie 2014. 
  6. ^ Argentina – GINI index”. Index Mundi – World Bank, Development Research Group. http://www.indexmundi.com/facts/argentina/gini-index. 
  7. ^ Argentina Country Profile: Human Development Indicators”. Report 2013. United Nations Development Programme. 2013. http://hdrstats.undp.org/en/countries/profiles/ARG.html. 
  8. ^ Horia C. Matei; Silviu Neguț, Ion Nicolae (2005). Enciclopedia Statelor Lumii. București: MERONIA. pp. 35–38. ISBN 978-973-7839-38-1 
  9. ^ The Victims: Abducted, Tortured, Vanished”. The Vanished Gallery. http://www.yendor.com/vanished/how-many.html. 
  10. ^ Mallimaci, Esquivel & Irrazábal 2008, p. 9.
  11. ^ Proyecciones provinciales de población por sexo y grupos de edad 2001-2015”. INDEC. http://www.indec.mecon.ar/nuevaweb/cuadros/2/proyecciones_provinciales_vol31.pdf. Accesat la 24 februarie 2008. 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Documente legale
Articole
Cărți
  • Abad de Santillán, Diego (1971) (în Spanish). Historia Argentina. Buenos Aires: Tipográfica Editora Argentina 
  • Aeberhard, Danny; Benson, Andrew; Phillips, Lucy (2000). The rough guide to Argentina. London: Rough Guides. ISBN 1-85828-569-0 
  • Adler, Emanuel; Greve, Patricia (2009). „Overlapping Regional Mechanisms of Security Governance”. in Fawn, Rick. Globalising the Regional, Regionalising the Global. Review of International Studies. 35. Cambridge, Eng.: Cambridge University Press. ISBN 978-0-521-75988-5 
  • Barnes, John (1978). Evita, First Lady: A Biography of Eva Perón. New York: Grove Press 
  • Bloom, Harold (1994). The Western Canon: The Books and School of the Ages. Harcourt Brace & Company. ISBN 978-1573225144 
  • Boughton, James M. (2012). Tearing Down Walls. The International Monetary Fund 1990–1999. Washington, D.C.: International Monetary Fund 
  • Cabrera, Ángel Lulio (1976) (în Spanish). Regiones fitogeográficas argentinas. Enciclopedia Argentina de Agricultura y Jardinería. 2. Buenos Aires: Editorial Acme 
  • Calvo, Carlos (1864) (în Spanish). Anales históricos de la revolucion de la América latina, acompañados de los documentos en su apoyo. Desde el año 1808 hasta el reconocimiento de la independencia de ese extenso continente. 2. Paris: A. Durand 
  • Crooker, Richard A. (2009). Argentina. Infobase Publishing. ISBN 978-1438104812 
  • Crow, John A. (1992). The Epic of Latin America (ed. 4th). Berkeley, Calif.: University of California Press. ISBN 978-0-520-07723-2 
  • Díaz Alejandro, Carlos F. (1970). Essays on the Economic History of the Argentine Republic. New Haven: Yale University Press. ISBN 978-0300011937 
  • Edwards, Todd L. (2008). Argentina: A Global Studies Handbook. ABC-CLIO. ISBN 978-1851099863 
  • Epstein, Edward; Pion-Berlin, David (2006). „The Crisis of 2001 and Argentine Democracy”. Broken Promises?: The Argentine Crisis and Argentine Democracy. Lexington Books. ISBN 978-0739109281 
  • Fearns, Les; Fearns, Daisy (2005). Argentina. London: Evans Brothers. ISBN 978-0237527594 
  • Ferro, Carlos A. (1991) (în Spanish). Historia de la Bandera Argentina. Buenos Aires: Ediciones Depalma 
  • Foster, David W.; Lockhart, Melissa F.; Lockhart, Darrell B. (1998). Culture and Customs of Argentina. Greenwood Publishing Group. ISBN 978-0313303197 
  • Galasso, Norberto (2011) (în Spanish). Historia de la Argentina, vol. I&II. Buenos Aires: Colihue. ISBN 978-9505634781 
  • Huntington, Samuel P. (2000). „Culture, Power, and Democracy”. in Plattner, Marc; Smolar, Aleksander. Globalization, Power, and Democracy. Baltimore, Md.: The Johns Hopkins University Press. ISBN 978-0-8018-6568-8 
  • King, John (2000). Magical Reels: A History of Cinema in Latin America, New Edition. Verso. ISBN 978-1859842331 
  • Lake, David (2009). „Regional Hierarchies: Authority and Local International Order”. in Fawn, Rick. Globalising the Regional, Regionalising the Global. Review of International Studies. 35. Cambridge, Eng.: Cambridge University Press. ISBN 978-0-521-75988-5 
  • Levene, Ricardo (1948) (în Spanish). Volume 4 (Desde la Revolución de Mayo a la Asamblea de 1813–15). Historia del Derecho Argentino. 4. Buenos Aires: Editorial G. Kraf 
  • Lewis, Daniel K. (2003). The History of Argentina. Palgrave Macmillan. ISBN 978-1403962546 
  • Lewis, Paul (1990). The Crisis of Argentine Capitalism. University of North Carolina Press. ISBN 978-0807843567 
  • Malamud, Andrés (2011). „A Leader Without Followers? The Growing Divergence Between the Regional and Global Performance of Brazilian Foreign Policy”. Latin American Politics and Society. 53. Lisbon: Institute of Social Sciences of the University of Lisbon 
  • Maldifassi, José O.; Abetti, Pier A. (1994). Defense industries in Latin American countries: Argentina, Brazil, and Chile. Praeger. ISBN 978-0275947293 
  • Margheritis, Ana (2010). Argentina's foreign policy: domestic politics and democracy promotion in the Americas. Boulder, CO: FirstForumPress. ISBN 978-1935049197 
  • McCloskey, Erin; Burford, Tim (2006). Argentina. Bradt Travel Guides. ISBN 978-1841621388 
  • McColl, Robert W. (2005). Argentina – Encyclopedia of World Geography. 1. Golson Books. ISBN 978-0816072293 
  • McKinney, Kevin (1993). Everyday geography. New York: GuildAmerica Books. ISBN 978-1568650326 
  • Menutti, Adela; Menutti, María Mercedes (1980) (în Spanish). Geografía Argentina y Universal. Buenos Aires: Edil 
  • Miller, Marilyn Grace (2004). Rise and Fall of the Cosmic Race: The Cult of Mestizaje in Latin America. University of Texas Press. ISBN 978-0292705968 
  • Moore, David Moresby (1983). Flora of Tierra del Fuego. A. Nelson. ISBN 978-0904614053 
  • Morris, Michael (1988). Mangone, Gerard. ed. The Strait of Magellan. International Straits of the World. 11. Dordrecht, The Netherlands: Martinus Nijhoff Publishes. ISBN 0-7923-0181-1 
  • Mosk, Sanford A. (1990). „Latin America and the World Economy, 1850–1914”. People and Issues in Latin American History, Vol. II: From Independence to the Present. New York: Markus Wiener Publishing. ISBN 978-1558760189 
  • Nierop, Tom (2001). „The Clash of Civilisations”. in Dijkink, Gertjan; Knippenberg, Hans. The Territorial Factor. Amsterdam: Vossiuspers UvA – Amsterdam University Press 
  • Papadopoulos, Anestis (2010). The International Dimension of EU Competition Law and Policy. New York: Cambridge University Press 
  • Rey Balmaceda, Raúl (1995) (în Spanish). Mi país, la Argentina. Buenos Aires: Arte Gráfico Editorial Argentino. ISBN 84-599-3442-X 
  • Rivas, José Andrés (1989) (în Spanish). Santiago en sus letras: antología críticotemática de las letras santiagueñas. Universidad Nacional de Santiago del Estero 
  • Robben, Antonius C. G. M. (2011). Political Violence and Trauma in Argentina. University of Pennsylvania Press. ISBN 978-0812203318 
  • Roca, Roberto Luis (1996). Wings from Afar: An Ecoregional Approach to Conservation of Neotropical Migratory Birds in South America. Nature Conservancy, Latin America and Caribbean Division. ISBN 978-1886765030 
  • Rock, David (1987). Argentina, 1516-1987: From Spanish Colonization to the Falklands War. University of California Press. ISBN 978-0520061781 
  • Rosenblat, Ángel (1964) (în Spanish). El nombre de la Argentina. Buenos Aires: EUDEBA – Editorial Universitaria de Buenos Aires 
  • Ruiz-Dana, Alejandra; Goldschag, Peter; Claro, Edmundo; Blanco, Hernán (2009). „Regional Integration, Trade and Conflicts in Latin America”. in Khan, Shaheen Rafi. Regional Trade Integration and Conflict Resolution. New York: Routledge. ISBN 978-0-415-47673-7 
  • Sánchez Viamonte, Carlos (1948) (în Spanish). Historia Institucional Argentina (ed. 2nd). Mexico: Fondo de Cultura Económica 
  • Tortorelli, Lucas A. (1956) (în Spanish). Maderas y bosques argentinos. Editorial Acme 
  • Traba, Juan (1985) (în Spanish). Origen de la palabra "¿¡Argentina!?". Rosario: Escuela de Artes Gráficas del Colegio San José 
  • Vanossi, Jorge R. (1964) (în Spanish). Situación actual del federalismo: aspectos institucionales y económicos, en particular sobre la realidad argentina. Cuadernos de ciencia política de la Asociación Argentina de Ciencia Política. 2. Buenos Aires: Ediciones Depalma 
  • Wood, Bernard (1988). The middle powers and the general nterest. North-South Institute. ISBN 978-0920494813 

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Conducere
Turism
Generale


Flag of Argentina.svg Subiecte ArgentinaArgentinieniLimba spaniolă

Apărare  • Așezări  • Capitala  • Climă  • Conducători  • Cultură  • Demografie  •
 • Economie  • Educație  • Faună  • Floră  • Geografie  • Hidrografie  • Istorie  • Orașe  • Politică  •
 • Sănătate  • Sport  • Steag  • Stemă  • Subdiviziuni  • Turism  • • Cioturi  • • Formate  • • Imagini  • • Portal  • •