Bătălia de la Manzikert

Bătălia de la Manzikert
Parte a Războaielor dintre bizantini și turcii selgiucizi
În această miniatură franceză din secolul al XV-lea care prezintă bătălia de la Manzikert, combatanții sunt înfățișați în armură contemporană celei din Europa de Vest.
Informații generale
Perioadă	26 august 1071
Loc	Malazgirt, Turcia
Rezultat	victorie decisivă a turcilor selgiucizi
Combatanți
Imperiul Bizantin	Turcii selgiucizi
Conducători
Roman Diogenes † (Prizonier de război) Nikephoros Bryennios Theodore Alyates Andronikos Doukas	Alp Arslan Afșın Bey Artuk Bey Suleyman Shah
Efective
20.000 (inițial 40.000)	20.000 (posibil 30.000)
Pierderi
2.000 morți, 4.000 capturați, mai mult de jumătate au dezertat	necunoscut

Alp Arslan a condus turcii selgiucizi în victoria contra Imperiului Bizantin din 1071

Roman Diogenes umilit de Alp Arslan, după Bătălia de la Manzikert

Mişcările trupelor în timpul luptei

Bătălia de la Manzikert (în greacă Μάχη του Μαντζικέρτ, în turcă Malazgirt Savașı) a fost o luptă dusă între Imperiul Bizantin și Turcii selgiucizi, deasemenea cunoscutǎ ca Bătălia de la Malazgirt a avut loc pe 26 august 1071 lângă Manzikert (orașul modern Malazgirt din provincia Muș, Turcia). Înfrângerea decisivă a armatei bizantine și capturarea împăratului Romanos al IV-lea Diogenes a jucat un rol important în subminarea autorității bizantine în Anatolia și în Armenia.

Situația premergătoare

În anul 1071, sultanul selgiucid Alp Arslan pregătea o campanie împotriva fatimizilor aflați în Isauria, când află despre încercarea bizantină de a recâștiga Armenia. Armata pregătită de sultanul selgiucid nu avea dimensiuni importante, forțele fatimide pe care dorea să le alunge din Isauria nu erau semnificative.

Bătălia

Diogenes se îndrepta spre rǎsǎrit, cǎtre lacul Van, în fruntea a o sută de mii de soldați. În acest timp, Arslan se afla în Armenia, cu treizeci de mii de cǎlǎreți și era permanent înștiințat, printr-o vastă rețea de spioni, asupra mișcǎrilor inamice, în vreme ce Romanus nu avea habar de localizarea trupelor turcomane. Faptul cǎ orbecǎia practic în plină zi, cautând să dea de urmă adversarului, nu l-a împiedicat pe nechibzuitul împǎrat să-și despartă trupele, săvârșind astfel o greșeală imensǎ. Romanus a ajuns la fortǎreața Manzikert, cucerind cu ușurință zidurile cetății, la 23 august 1071.

A doua zi, căutând furaje pentru cai prin împrejurimi, ariegarda bizantinǎ a descoperit ca forțele turcomane se apropiau și au dat alarma. La căderea serii, cǎlǎreții lui Arslan s-au ivit pe dealurile din apropiere, transformând orice posibil contraatac bizantin într-o adevărată sinucidere. În acea noapte, cǎlǎrimea ușoarǎ a lui Alp Arslan a hǎrțuit neîntrerupt tabǎra bizantinǎ, la lumina flăcărilor. Spionii sultanului au luat legătura cu mercenarii pecenegi și turcomani din oastea împǎratului și i-au convins să i se alăture lui Arslan. Om de onoare, sultanul i-a propus termeni de pace împaratului, dar Romanus nici nu a vrut să audǎ. Mândria avea să-i fie pedepsită, căci după una dintre cele mai aprige lupte ale perioadei medievale, bizantinii au fost zdrobiți și zeci de mii de cadavre au rămas pe câmpul de bătălie. Cea mai mare armată adunatǎ vreodatǎ de împǎrații bizantini, marea cavaleriei bizantine, temuții catafracți, au pierit la Manzikert. Însuși Diogenes a cǎzut prins în iureșul luptei.

Legături externe

• Battle of Manzikert: Military Disaster or Political Failure?, by Paul Markham
• Debacle at Manzikert, 1071: Prelude to the Crusades, by Brian T. Carey (Issue 5 - January 2004)
• http://www.selcuklular.com/