William Shakespeare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
William Shakespeare
Shakespeare.jpg
William Shakespeare
Portretul Chandos, National Portrait Gallery, Londra
Naștere 23 aprilie 1564[1]
Stratford-upon-Avon, Warwickshire, Anglia
Deces 23 aprilie 1616 (52 ani)
Stratford-upon-Avon, Warwickshire, Anglia
Ocupație poet, dramaturg, actor
Naționalitate Flag of England.svg englez
Activitatea literară
Specie literară Poezie, Teatru
Note
William Shakespeare Signature.svg
Acest articol se referă la se referă dramaturgul englez William Shakespeare. Pentru alte sensuri, vedeți Shakespeare (dezambiguizare).

William Shakespeare (n. 23 aprilie 1564[1] - d. 23 aprilie 1616) a fost un dramaturg și poet englez, considerat cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleză. El este adesea numit poet național al Angliei și “Poet din Avon” (“Bard of Avon”) sau "Lebăda de pe Avon" ("The Swan of Avon"). Lucrările sale au supraviețuit, incluzând și unele realizate în colaborare, opera sa fiind alcătuită din aproape 38 de piese de teatru, 154 de sonete, 2 lungi poeme narative, precum și alte multe poezii. Piesele lui de teatru au fost traduse în aproape fiecare limbă vorbită și sunt jucate mai des decât cele ale oricărui alt dramaturg. Multe dintre piesele sale au fost montate pe scena teatrului Globe, unul din cele mai populare ale epocii Elisabetane, a cărui deviză era "Totus mundus agit histrionem", reluată în “Cum vă place“ sub forma metaforei lumii ca scenă de teatru: "All the world's a stage, And all the men and women merely players: They have their exits and their entrances". "Lumea întreagă este o scenă iar bărbații și femeile sunt actorii ei, ei intră și ies pe rînd din ea". Rivalul cel mai important al lui Shakespeare din epocă a fost un alt redutabil dramaturg, Christopher Marlowe, fiind ucis într-o cârciumă, în urma unui conflict iscat din senin. William Shakespeare a rămas astfel dramaturgul cel mai jucat și mai respectat, inclusiv de către regina Elisabeta. Recent, un celebru dramaturg englez contemporan, Tom Stoppard, a realizat scenariul filmului Shakespeare in love[2], propunînd o variantă destul de controversată, prin care susține idee că moartea lui Marlowe ar fi fost provocată de rivalitatea cu colegul său, Shakespeare, fapt neconfirmat de istoricii literari englezi. Unii cred că Christophore Marlowe ar fi scris chiar o parte dintre piesele marelui Will, datorită faptului că "Lebăda de pe Avon" ar fi provenit dintr-o pătură socială destul de umilă și nu ar fi posedat educația necesară pentru a scrie aceste piese sau sonete, dar este vorba din nou de o teorie hazardată.

Date biografice[modificare | modificare sursă]

William Shakespeare s-a născut și a crescut în Stratford-upon-Avon. La vârsta de 18 ani, el s-a căsătorit cu Anne Hathaway, cu care acesta a avut 3 copii: Susanna, și gemenii Hamnet și Judith. Între anii 1585 și 1592, el a început o carieră de succes în Londra ca actor, scriitor și proprietarul unei părți a unei companii de jocuri numită “Oamenii Lordului Chamberlain” (The Lord Chamberlain's Men), mai târziu știută ca “Oamenii Regelui” (King’s Men). Se pare că el s-a retras la Stratford în jurul anului 1613, unde a murit 3 ani mai târziu. Câteva recorduri ale vieții private ale lui Shakespeare au supraviețuit, și au existat speculații considerabile despre aspecte ca fizicul său, sexualitatea și credințele religioase, paternitatea operei sale dramatice și nu numai.

Shakespeare a scris majoritatea lucrărilor sale cunoscute între 1589 și 1613. Piesele lui de început au fost în special comedii și sau drame istorice, genuri pe care el le-a ridicat la punctul de maxim de rafinament și artă până la sfârșitul secolului al XVI-lea. După aceea, înainte de aproximativ 1608, el a scris în special tragedii, incluzând aici Hamlet, Regele Lear și Macbeth, considerate unele dintre cele mai strălucite lucrări în limba engleză. În ultima parte a vieții, el a scris comedii tragice, de asemenea știute ca aventuri romantice și a colaborat cu alți dramaturgi.

Multe dintre piesele sale de teatru au fost publicate chiar în timpul vieții sale, însă în ediții de diverse calități și precizii. În 1623, doi dintre colegii săi de teatru au publicat The First Folio, o ediție adunată din lucrările sale dramatice care le include pe toate, în afară de două din piesele de teatru care doar acum sunt recunoscute ca fiind ale lui Shakespeare.

Shakespeare a fost un poet și dramaturg respectat la vremea lui, dar reputația lui nu a crescut la înălțimile sale actuale înainte de secolul al XIX-lea. Ideile romantice, în particular, întâmpină genialitatea lui Shakespeare, iar victorienii s-au închinat lui Shakespeare cu o stimă pe care George Bernard Shaw a numit-o „idolatrizarea lui Shakespeare” . În secolul XX, munca lui a fost în repetate rânduri recunoscută și redescoperită de noile abordări ale artei spectacolului de teatru. Piesele lui de teatru rămân cât se poate de populare astăzi și sunt permanent studiate, jucate și reinterpretate în diverse contexte culturale și politice în întreaga lume.

Tinerețea[modificare | modificare sursă]

Casa lui John Shakespeare, se crede a fi locul naşterii lui Shakespeare, în Stratford-upon-Avon.

William Shakespeare a fost fiul lui John Shakespeare, un negustor de mânuși de succes și un membru al consiliului municipal, originar din Snitterfield, si al lui Mary Arden, fiica unui prosper fermier. El s-a născut în Stratford-upon-Avon și a fost botezat acolo la 26 aprilie 1564. Ziua sa de naștere adevărată rămâne neștiută, dar e atribuită zilei de 23 aprilie, Ziua Sfântului George (St. George's Day). El a fost al treilea copil din opt și fiul care a supraviețuit cel mai mult.

Cu toate că nu există date certe despre prima sa perioadă de viață, cei mai mulți biografi sunt de acord că Shakespeare a fost probabil educat la Noua Școală King (King’s New School) în Stratford, o școală liber privilegiată în 1553, cam la sfert de milă de casa sa. Învățământul liceal a variat calitativ pe durata erei elisabetane, dar planul de învățământ a fost dictat de lege în întreaga Anglie și școala ar fi asigurat o educație intensă în gramatica latină și în studiul limbilor clasice.

La vârsta de 18 ani, Shakespeare s-a căsătorit cu Anne Hathaway in vârstă de 26 de ani. Curtea consistorială a Diocezei de Worcester („Diocese of Worcester”) a emis certificatul de căsătorie la 27 noiembrie 1582. Ceremonia pare să fi fost aranjată în multă pripă, dacă la șase luni după căsătorie, Anne a dat naștere unei fete, Susanna, botezată pe 26 mai 1583. Gemenii, băiatul Hamnet și fata Judith, s-au născut aproape doi ani mai târziu și au fost botezați la 2 februarie 1585. Hamnet a murit din cauze necunoscute la vârsta de 11 ani și a fost îngropat la 11 august 1596.

După nașterea gemenilor, Shakespeare a lăsat puține urme istorice în documentele vremii, până când este menționat că face parte din "lumea teatrală" a Londrei în 1592, iar oamenii de știință se referă la perioada cuprinsă între 1585 și 1592 ca „anii pierduți” ai lui Shakespeare. Biografii, în încercarea de a ține seama de această perioadă, au adus la cunoștință multe povești nesigure. Nicholas Rowe, primul biograf al lui Shakespeare, a povestit o legendă a Stratford-ului în care Shakespeare dispare din oraș ca să scape de acuzarea braconajului de cerb. O altă poveste din secolul al 18-lea îl are tot pe Shakespeare, care a început cariera teatrală având grijă de caii patronilor de teatru din Londra. John Aubrey ne informează că Shakespeare a fost un învățător provincial. Mulți oameni de știință ai secolului al 20-lea au sugerat că dramaturgul poate a fost angajat ca învățător de Alexander Hoghton din Lancashire, un proprietar de pământuri catolic care a numit un oarecare „William Shakeshafte” în testamentul său.

Londra și cariera teatrală[modificare | modificare sursă]

Nu se știe exact când a început Shakespeare să scrie, dar aluziile contemporane și recordurile de performanță arată că mai multe dintre piesele sale au fost montate pe scenă la Londra doar după 1592. El a fost suficient de bine cunoscut la Londra, atât cât să fie atacat de dramaturgul Robert Greene.

Ultimii ani și moartea[modificare | modificare sursă]

Rowe a fost primul biograf care nu a luat în considerare legenda că Shakespeare s-a retras la Stratford cu puțini ani înainte să moară, dar retragerea de la toată munca a fost neobișnuită la acel timp, iar Shakespeare a continuat sa viziteze Londra. În 1612, el a fost chemat ca martor la Curtea de Instanță privind acordul căsătoriei fiicei lui Mountjoy, Mary.

După 1606-1607, Shakespeare a scris puține piese de teatru și nici una nu îi mai este atribuită după 1613. Ultimele trei piese ale sale au fost colaborări, probabil cu John Fletcher, care i-a succedat ca dramaturg pentru "Oamenii regelui".

Shakespeare a murit la 23 aprilie 1616. Susanna s-a căsătorit cu un medic, John Hall, în 1607, iar Judith s-a căsătorit cu Thomas Quiney, un podgorean, cu două luni înainte de moartea lui Shakespeare.

Monumentul funerar al lui Shakespeare
Mormântul lui Shakespeare

Opere[modificare | modificare sursă]

Cei mai mulți dramaturgi din acea perioadă au colaborat cu alte persoane cu aceleași preocupări, și criticii sunt de acord că Shakespeare, mai ales în primii și ultimii ani din viața sa, a făcut același lucru. Unele piese, cum ar fi Titus Andronicus și primele istorii, rămân controversate, în timp ce The Two Noble Kinsmen și Cardenio au foarte bună demonstrarea documentării contemporane. Primele piese au fost influențate de scrierile altor dramaturgi elisabetani, în special Thomas Kyd și Christopher Marlowe.

Primele lucrări oficiale de Shakespeare sunt Richard III și cele trei părți din Henry VI, scrise la începutul anului 1590, perioadă cu apetit pentru drama istorică.

Performanțe[modificare | modificare sursă]

Nu e clar pentru care companie a scris Shakespeare primele piese. Printre actorii care au lucrat pentru Shakespeare au fost Richard Burbage, William Kempe, Henry Condell și John Heminges.

Ca dramaturg, a scris câteva dintre cele mai puternice tragedii și numeroase comedii. De asemenea, a scris 154 de sonete și multe poezii. Dintre acestea, unele sunt considerate drept cele mai strălucitoare opere scrise vreodată în literatură, datorită priceperii lui Shakespeare de a depăși narațiunea și de a descrie cele mai intime și profunde aspecte ale naturii umane. Se crede că majoritatea operei a scris-o între 1585 și 1613, deși datele exacte și cronologia pieselor de teatru atribuite lui nu se cunosc cu precizie.

Influența exercitată de Shakespeare asupra vorbitorilor de limba engleză din întreaga lume se reflectă prin recunoașterea imediată a unor citate din piesele lui Shakespeare, titlurile operelor bazate pe fraze din Shakespeare și numeroasele adaptări ale pieselor sale. Alte semne ale influenței sale contemporane sunt includerea sa în primele 10 poziții într-un top al "Celor mai importanți 100 de britanici", sondaj sponsorizat de BBC, frecventele producții bazate pe operele sale, cum ar fi BBC Television Shakespeare (un set de adaptări pentru televiziune ale pieselor sale) și succesul filmului "Shakespeare in Love" (1998), o ficțiune dedicată vieții scriitorului, bazată pe scenariul unui foarte cunoscut autor dramatic contemporan, Tom Stoppard, care a propus și o rescriere în cheie postmodernă a lui Hamlet, "Rozencrantz și Guildestern sunt morți". Toate piesele au fost puse în scenă la Teatrul Globe a cărui deviză ce se putea citi pe cortina teatrului, era "Totus mundus agit histrionem". Ea reprezenta traducerea în limba latină a unei replici celebre din piesa "Cum vă place", "Lumea este o scenă și oamenii sunt doar actori".

El s-a însurat cu Anne Hathaway, cu opt ani mai în vârstă decât el, la 28 noiembrie 1582, la Stratford-upon-Avon, martorii ceremoniei fiind Fulk Sandalls și John Richardson; căsătoria se pare că a fost grăbită de faptul că mireasa era însărcinată. După căsătorie, se știu puține lucruri despre William Shakespeare, până la apariția sa la Londra, pe scena literară.

În 26 mai 1583, este botezată la Stratford, Susannah, primul copil al lui Shakespeare. Acesta a fost urmat curând, la 2 februarie 1585, de botezul unui fiu, Hamnet, și al unei fiice, Judith.

În 1592, era deja suficient de cunoscut pentru a atrage atenția lui Robert Greene, care îl acuză de plagiat: "o cioară parvenită, împodobită cu penele noastre".

În 1596 moare Hamnet și este înmormântat la 11 august 1596. Din cauza asemănării numelor, unii bănuiesc că moartea sa a fost imboldul pentru crearea piesei lui Shakespeare Hamlet, Tragica poveste a lui Hamlet, prințul Danemarcei.

În 1598, Shakespeare se mutase în parohia Sf. Elena, în Bishopgate și apare în capul unei liste a actorilor la o piesă (Every Man in his Humor) de Ben Johnson.

Shakespeare devine actor, scriitor și apoi co-proprietar al unei trupe de teatru, cunoscută sub numele de Oamenii lordului Chamberlain – compania și-a luat numele, ca și altele din acea perioadă, după numele sponsorului ei aristocrat. A devenit destul de cunoscută pentru ca, după moartea reginei Elisabeta I și încoronarea lui James I (1603), noul monarh să adopte trupa, care a fost cunoscută sub numele Oamenii regelui.

Diverse documente ale unor chestiuni legale și ale unor tranzacții dovedesc că Shakespeare devenise o persoană importantă în anii petrecuți la Londra. Se descurcase destul de bine pentru a putea cumpăra o proprietate în cartierul londonez Blackfriars și deținea cea de a doua casă, ca mărime, în Stratford.

În 1609 își publică sonetele, poezii de dragoste majoritatea (126) cărora - piperate de insinuări homoerotice - sunt închinate unui tânăr (“frumos stăpân”), și restul (28) închinate amantei sale, o doamnă brună (the dark lady). Aluziile pe tema amorului masculin sunt un ecou ale situațiilor ambigue și jocurilor de cuvinte din comediile sale, și vor cauza un anumit efort cenzorial din partea lui John Benson care, la douăzeci și patru de ani după moartea lui Shakespeare îi publica poemele în așa fel încât să ascundă aspectul lor homoerotic. O admirabilă traducere în limba română a sonetelor aparține poetului Gheorghe Tomozei.

Shakespeare s-a retras prin 1611 și a murit în 1616, pe 23 aprilie, care este probabil motivul tradiției de a plasa data nașterii în aceeași zi. A fost căsătorit cu Anne, până la moarte. Cele două fiice, Susannah și Judith, i-au supraviețuit. Susannah s-a căsătorit cu dr. John Hall și, mai târziu a fost subiectul unui proces.

Pe piatra lui funerară stă scris: Binecuvântat fie cel ce lasă (în tihnă) aceste pietre și blestemat fie cel ce-mi mișcă oasele (în limba engleză modernă: "Blest be the man that spares these stones, and cursed be he that moves my bones").

Ediția princeps[modificare | modificare sursă]

În 1623, John Heminges și Henry Condell, doi dintre prietenii lui Shakespeare, de la King's Men, au publicat Ediția princeps a pieselor lui Shakespeare (en), o colecție a pieselor lui Shakespeare. Acesta conținea 36 texte, inclusiv 18 tipărite pentru prima dată. Multe dintre piese apăruseră deja în cărți tipărite in-quarto (en) (realizate din foi de hârtie împăturite de două ori, pentru a rezulta patru foi mai mici, respectiv opt pagini). Nu există nicio dovadă că Shakespeare ar fi aprobat aceste ediții. Alfred Pollard a numit unele dintre ele "versiuni rele", din cauza textelor lor adaptate, parafrazate sau deformate, care prin unele locuri au fost reconstruite din memorie. Aceste versiuni a se caracterizează și prin diferențe între textele acelorași piese. Diferențele pot rezulta din erori de copiere sau de imprimare, din note de la actori sau membri ai publicului, sau din documentele proprii ale lui Shakespeare. În unele cazuri, de exemplu, Hamlet, Troilus și Cresida și Othello, Shakespeare ar fi putut revizui textele din edițiile in-folio. Cu toate acestea, în cazul Regelui Lear, în timp ce cele mai multe ediții moderne îmbină diversele variante, versiunea in-folio din 1623 este atât de diferită de cea din 1608, încât Shakespeare Oxford le imprimă pe amândouă, argumentând că acestea nu pot fi îmbinate fără confuzii majore.

Poezii[modificare | modificare sursă]

În 1593 și 1594, când teatrele au fost închise din cauza ciumei, Shakespeare a publicat două poeme narative pe teme erotice, Venus și Adonis și Violul Lucreției. Le-a dedicat lui Henry Wriothesley. În Venus și Adonis, un nevinovat Adonis respinge avansurile sexuale ale lui Venus, în timp ce în Violul Lucreției, soția Lucreția este violată de către desfrânatul Tarquin. Influențat de Metamorfozele lui Ovid, poemele arată vinovăție și confuzie morală care rezultă din pofta necontrolată. Ambele s-au dovedit populare și au fost de multe ori retipărite în timpul vieții lui Shakespeare. Al treilea poem narativ , Plângerile unui îndrăgostit, în care o femeie tânără se plânge de seducția ei de către un pretendent convingător, a fost tipărită în prima ediție a sonetelor în 1609.Mai mulți savanți au acceptat acum că Shakespeare a scris Plângerile unui îndrăgostit. Criticii consideră că calitățile sale fine sunt umbrite de efecte de plumb. Phoenixul și țestoasa, tipărită în Lovea€™s Martyr a lui Robert Chester în 1601, jelește moartea legendarului Phoenix și a credincioasei țestoasă. În 1599, două dintre proiectele timpurii ale sonetelor 138 și 144 au apărut în The Passionate Pilgrim, publicată sub numele lui Shakespeare, dar fără permisiunea lui.

Sonete[modificare | modificare sursă]

Publicate în 1609, sonetele au fost ultimele lucrări non-dramatice a lui Shakespeare imprimate. Oamenii de știință nu sunt siguri când fiecare dintre cele 154 de sonete au fost compuse, dar dovezile sugerează că Shakespeare a scris sonetele de-a lungul carierei sale pentru un public privat. Puțini analiști cred că colecția publicată urmează secvențe destinate lui Shakespeare. El pare să fi planificat două serii contrastante: unul despre pofta necontrolată pentru o femeie căsătorită cu un aspect întunecat și una despre dragoste și conflict pentru un tânăr echitabil. Rămâne neclar dacă acestea reprezintă persoane reale. Ediția din 1609 a fost dedicată domnului W.H. Nu se știe dacă acest lucru a fost scris de Shakespeare însuși sau de către editorul Thomas Thorpe, ale cărui inițiale apar în josul paginii. Criticii susțin că sonetele sunt ca o meditație profundă cu privire la natura iubirii,pasiune sexuală, procreare, moarte, și timp.

Speculații privind opera sau identitatea lui Shakespeare[modificare | modificare sursă]

Identitatea sa[modificare | modificare sursă]

Aproximativ 150 de ani la moartea lui Shakespeare, îndoielile au început să apăra cu privire la calitatea de autor al operelor atribuite lui. Lista candidaților alternativi propuși ii include pe Francis Bacon, Christopher Marlowe, Edward de Vere. Mai multe "teorii de grup" au fost de asemenea propuse. Doar o mică parte dintre academicieni cred că există un motiv întrebând atribuirea tradițională, dar interesat în subiect, în special teoria oxfordiană a calității de autor a lui Shakespeare, continuă în secolul 21.

Religie[modificare | modificare sursă]

Unii cercetători susțin că membri ai familiei lui Shakespeare au fost catolici, într-un moment când practica catolică a fost împotrivă legii. Mama lui Shakespeare, Mary Arden, cu siguranță, a provenit dintr-o familie catolică.Dovada cea mai puternică ar putea fi o declarație de credință catolică, semnată de John Shakespeare, descoperită în 1757 în fosta sa casă din Henley Street. Documentul este acum pierdut, însă, și oamenii de știință au opinii diferite privind autenticitatea lui. În 1591, autoritățile au raportat că John a evitat biserica "de teamă de proces pentru datorii", o scuză catolică comună. În 1606, fiica lui William, Susanna, a fost enumerată printre cei care nu au reușit să participe la comuniunea de Paști din Stratford. Oamenii de știință n-au izbutit să găsească dovezi atât pentru, cât și împotrivă catolicismului lui Shakespeare în scenele lui, dar adevărul este imposibil de dovedit, oricum.

Orientarea sexuală[modificare | modificare sursă]

Câteva detalii legate de orientarea sexuală lui Shakespeare sunt cunoscute. La 18 ani, s-a căsătorit cu Anne Hathaway,de 26 de ani, care era gravidă. Susanna, primul dintre cei trei copii, s-a născut cu șase luni mai târziu, la 26 mai 1583. Cu toate acestea, peste secole, cititorii au indicat sonetele lui Shakespeare ca dovadă a iubirii sale pentru un tânăr. Alții au citit aceleași pasaje ca o expresie de prietenie intensă, mai degrabă decât dragoste sexuală. În același timp, douăzeci și șase așa-numitele sonete "Dark Lady", adresate unei femei căsătorite, sunt luate ca dovadă de legături heterosexuale.

Portret[modificare | modificare sursă]

Nu există nici o descriere scrisă a aspectului fizic al lui Shakespeare și nici o dovadă că el a comandat vreodată un portret, astfel gravura Droeshout, pe care Ben Jonson a aprobat-o ca fiind foarte asemănătoare cu chipul real, și monumentul lui din Stratford furniza cele mai bune dovezi legate de aspectul său.

Influența lui Shakespeare asupra scriitorilor români. Regizori români care i-au montat piesele[3][modificare | modificare sursă]

Opera lui Shakespeare a exercitat o puternică influență asupra scriitorilor români. Traducerea operei sale a fost începută de Petre Carp, rivalul politic al lui Titu Maiorescu, în vreme ce poetul Mihai Eminescu va descrie în poezia postumă Cărțile admirația pentru opera sa, declarându-l prieten drag al sufletului meu. O bună parte din piesele neterminate scrise de el poartă amprenta influenței sale. În epoca interbelică Dragoș Protopopescu, Haig Acterian sau Mihail Sebastian, care descrie în Jurnalul său procesul anevoios de traducere a sonetelor lui, vor da un nou imbold receptării lui Shakespeare în România. Printre scriitorii contemporani care au recunoscut deschis influența operei sale se numără și dramaturgul Marin Sorescu, autorul piesei Vărul Shakespeare, și poetul Vasile Voiculescu, autorul unui volum de sonete intitulat, Ultimele sonete închipuite ale lui William Shakespeare, dar și piesa lui Eugen Ionescu, Macbett. Dramele sale au fost montate de mari regizori de teatru români, din perioada 1870 până în zilele noastre, printre aceștia numărându-se și montările unor regizori ca Liviu Ciulei, Alexandru Darie, Radu Afrim, Cătălina Buzoianu, Ion Sapdaru, Vlad Mugur sau Beatrice Bleonț.

Opera[modificare | modificare sursă]

Opera sa include 37 de piese de teatru, între care 17 comedii, piese istorice, tragedii, sonete.

Comedii[modificare | modificare sursă]

Istorice[modificare | modificare sursă]

Tragedii[modificare | modificare sursă]

Piese pierdute[modificare | modificare sursă]

  • Love's Labour's Won
  • Cardenio
  • Richard al II-lea, prima parte

Poeme[modificare | modificare sursă]

  • Sonetele lui Shakespeare
  • Venus și Adonis
  • The Rape of Lucrece
  • The Passionate Pilgrim
  • The Phoenix and the Turtle
  • A Lover's Complaint

Apocrife[modificare | modificare sursă]

  • Eduard al III-lea
  • Sir Thomas More

Note, referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Peter Ackroyd (2006) (în franceză). Shakespeare, biografia. Philippe Rey. ISBN 978-2-7578-0556-5 
  2. ^ Filmul Shakespeare îndrăgostit pe PORT.ro
  3. ^ Shakespeare pe scenele din România

Vedeți și[modificare | modificare sursă]

Studii critice în limba română[modificare | modificare sursă]

  • Jan Kott, Shakespeare, contemporanul nostru, traducere de Anca Livescu, Teofil Roll, București, E.L.U., 1968
  • http://www.romaniaculturala.ro/images/articole/dradupopasr52010.pdf
  • Corneliu Dumitriu, Arheologia dramelor shakespeariene, București, Allfa, 1996­2001. 2 vol
  • John Elsom, Mai este Shakespeare contemporanul nostru?. John Elsom ; trad. de Dan Duțescu. București, Meridiane, 1994
  • Mihnea, Gheorghiu, Scene din viața lui Shakespeare, București, Editura Tineretului, 1960
  • Leon Levițchi, Studii shakespeariene, Cluj-­Napoca : Dacia, 1976
  • Mihai Rădulescu, Shakespeare, un psiholog modern, București, Albatros, 1979
  • Acterian, Haig, Shakespeare, București, Editura Fundațiilor regale, 1938, ediția a doua, Editura Cartea Românească, 1992.
  • Dragoș Protopescu, Shakespeare: viața și opera, ediție îngrijită de Fabian Anton, București, Editura Eurosong & Book, 1998
  • Dragoș Protopescu, Shakespeare. Romanul englez, ediție, studiu introductiv, note și traduceri de Andi Bălu, București, Editura Albatros, 2000
  • Harold Bloom, Canonul occidental, traducere de Diana Stanciu, postfață de Mihaela Anghelescu-Irimia, București, Editura Univers, 1998

Bibliografie, Shakespeare în România[modificare | modificare sursă]

  • "Shakespeare in Nineteenth Century", edited by Monica-Matei Chesnoiu, with a foreword by Stanley Wells, Editura Humanitas, 2006
  • "Shakespeare in Romania", 1900-1950, edited by Monica-Matei Chesnoiu, with a foreword by Stanley Wells, Editura Humanitas, 2007
  • "Shakespeare in Romania", 1950-to the present, edited by Monica-Matei Chesnoiu, with a foreword by Stanley Wells, Editura Humanitas, 2008
  • 101 Lucruri inedite despre Shakespeare, Janet Ware, Al Davis, Editura Meteor Press [1]

Studii critice în limba engleză[modificare | modificare sursă]

  • Ackroyd, Peter (2006), Shakespeare: The Biography, London: Vintage, ISBN 9780749386559 .
  • Adams, Joseph Quincy (1923), A Life of William Shakespeare, Boston: Houghton Mifflin, OCLC 1935264 .
  • Baer, Daniel (2007), The Unquenchable Fire, Xulon Press, ISBN 9781604773279 .
  • Baldwin, T. W. (1944), William Shakspere's Small Latine & Lesse Greek, 1, Urbana, Ill: University of Illinois Press, OCLC 359037 .
  • Barber, C. L. (1964), Shakespearian Comedy in the Comedy of Errors, England: College English 25.7 .
  • Bate, Jonathan (2008), The Soul of the Age, London: Penguin, ISBN 978-0-670-91482-1 .
  • Bentley, G. E. (1961), Shakespeare: A Biographical Handbook, New Haven: Yale University Press, ISBN 0313250421, OCLC 356416 .
  • Berry, Ralph (2005), Changing Styles in Shakespeare, London: Routledge, ISBN 0415353165 .
  • Bertolini, John Anthony (1993), Shaw and Other Playwrights, Pennsylvania: Pennsylvania State University Press, ISBN 027100908X .
  • Bevington, David (2002), Shakespeare, Oxford: Blackwell, ISBN 0631227199 .
  • Bloom, Harold (1999), Shakespeare: The Invention of the Human, New York: Riverhead Books, ISBN 157322751X .
  • Boas, F. S. (1896), Shakspere and His Predecessors, New York: Charles Scribner's Sons .
  • Bowers, Fredson (1955), On Editing Shakespeare and the Elizabethan Dramatists, Philadelphia: University of Pennsylvania Press, OCLC 2993883 .
  • Boyce, Charles (1996), Dictionary of Shakespeare, Ware, Herts, UK: Wordsworth, ISBN 1853263729 .
  • Bradford, Gamaliel Jr. (1 februarie 1910), „The History of Cardenio by Mr. Fletcher and Shakespeare”, Modern Language Notes 25 (2) .
  • Bradley, A. C. (1991), Shakespearean Tragedy: Lectures on Hamlet, Othello, King Lear and Macbeth, London: Penguin, ISBN 0140530193 .
  • Brooke, Nicholas (1998), „Introduction”, in Shakespeare, William; Brooke, Nicholas (ed.), The Tragedy of Macbeth, Oxford: Oxford University Press, ISBN 0-19-283417-7 .
  • Bryant, John (1998), „Moby Dick as Revolution”, in Levine, Robert Steven, The Cambridge Companion to Herman Melville, Cambridge: Cambridge University Press, ISBN 052155571X .
  • Bryson, Bill (2007), Shakespeare: The World as a Stage, Harper Collins, ISBN 0060740221 .
  • Burns, Edward (2000), „Introduction”, in Shakespeare, William; Burns, Edward (ed.), King Henry VI, Part 1, London: Arden Shakespeare, Thomson, ISBN 1903436435 .
  • Carlyle, Thomas (1907), Adams, John Chester, ed., On Heroes, Hero-worship, and the Heroic in History, Boston: Houghton, Mifflin and Company, ISBN 140694419X, OCLC 643782 .
  • Casey, Charles (Fall 1998), „Was Shakespeare gay? Sonnet 20 and the politics of pedagogy”, College Literature 25 (3), arhivat din original la 16 mai 2007, http://web.archive.org/web/20070516062509/http://findarticles.com/p/articles/mi_qa3709/is_199810/ai_n8827074, accesat la 2 mai 2007 .
  • Cercignani, Fausto (1981), Shakespeare's Works and Elizabethan Pronunciation, Oxford: University Press (Clarendon Press) .
  • Chambers, E. K. (1923), The Elizabethan Stage, 2, Oxford: Clarendon Press, ISBN 0198115113, OCLC 336379 .
  • Chambers, E. K. (1944), Shakespearean Gleanings, Oxford: Oxford University Press, ISBN 0849205069, OCLC 2364570 .
  • Chambers, E. K. (1930), William Shakespeare: A Study of Facts and Problems, 2 vols., Oxford: Clarendon Press, ISBN 0198117744, OCLC 353406 .
  • Cheney, Patrick Gerard (2004), The Cambridge Companion to Christopher Marlowe, Cambridge: Cambridge University Press, ISBN 0521527341 .
  • Clemen, Wolfgang (2005a), Shakespeare's Dramatic Art: Collected Essays, New York: Routledge, ISBN 0415352789 .
  • Clemen, Wolfgang (2005b), Shakespeare's Imagery, London: Routledge, ISBN 0415352800 .
  • Clemen, Wolfgang (1987), Shakespeare's Soliloquies, London: Routledge, ISBN 0415352770 .
  • Cooper, Tarnya (2006), Searching for Shakespeare, National Portrait Gallery and Yale Center for British Art: Yale University Press, ISBN 9780300116113 .
  • Craig, Leon Harold (2003), Of Philosophers and Kings: Political Philosophy in Shakespeare's "Macbeth" and "King Lear", Toronto: University of Toronto Press, ISBN 0802086055 .
  • Cressy, David (1975), Education in Tudor and Stuart England, New York: St Martin's Press, ISBN 0713158174, OCLC 2148260 .
  • Crystal, David (2001), The Cambridge Encyclopedia of the English Language, Cambridge: Cambridge University Press, ISBN 0521401798 .
  • Dillon, Janette (2007), The Cambridge Introduction to Shakespeare's Tragedies, Cambridge: Cambridge University Press, ISBN 0521858178 .
  • Dobson, Michael (1992), The making of the national poet, Oxford, England: Oxford University Press, ISBN 9780198183235 .
  • Dominik, Mark (1988), Shakespeare–Middleton Collaborations, Beaverton, OR: Alioth Press, ISBN 0945088019 .
  • Dowden, Edward (1881), Shakspere, New York: Appleton & Co., OCLC 8164385 .
  • Drakakis, John (1985), Drakakis, John, ed., Alternative Shakespeares, New York: Meuthen, ISBN 0416368603 .
  • Dryden, John (1889), Arnold, Thomas, ed., An Essay of Dramatic Poesy, Oxford: Clarendon Press, ISBN 8171563236, OCLC 7847292 .
  • Dutton, Richard; Howard, Jean (2003), A Companion to Shakespeare's Works: The Histories, Oxford: Blackwell, ISBN 0631226338 .
  • Edwards, Phillip (1958), „Shakespeare's Romances: 1900–1957”, in Nicoll, Allardyce, Shakespeare Survey, 11, Cambridge: Cambridge University Press, ISBN 0521215005, OCLC 15880120 .
  • Edwards, Philip; Ewbank, Inga-Stina; Hunter, G. K., eds. (2004), Shakespeare's Styles: Essays in Honour of Kenneth Muir, Cambridge: Cambridge University Press, ISBN 0521616948 .
  • Eliot, T. S. (1934), Elizabethan Essays, London: Faber & Faber, ISBN 0156290510, OCLC 9738219 .
  • Evans, G. Blakemore (1996), „Commentary”, in Shakespeare, William; Evans, G. Blakemore (ed.), The Sonnets, Cambridge: Cambridge University Press, ISBN 0521222257 .
  • Farley-Hills, David (1990), Shakespeare and the Rival Playwrights, 1600–06, London: Routledge, ISBN 0415040507 .
  • Foakes, R. A. (1990), „Playhouses and Players”, in Braunmuller, A.; Hattaway, Michael, The Cambridge Companion to English Renaissance Drama, Cambridge: Cambridge University Press, ISBN 0521386624 .
  • Fort, J. A. (1 octombrie 1927), „The Story Contained in the Second Series of Shakespeare's Sonnets”, The Review of English Studies 3 (12) .
  • Freehafer, John (1 mai 1969), „'Cardenio', by Shakespeare and Fletcher”, PMLA 84 (3) .
  • Friedman, Michael D. (2006), „'I'm not a feminist director but...': Recent Feminist Productions of The Taming of the Shrew”, in Nelsen, Paul; Schlueter, June, Acts of Criticism: Performance Matters in Shakespeare and his Contemporaries: Essays in Honor of James P. Lusardi, New Jersey: Fairleigh Dickinson University Press, ISBN 0838640591 .
  • Frye, Roland Mushat (2005), The Art of the Dramatist, London; New York: Routledge, ISBN 0415352894 .
  • Gager, Valerie L. (1996), Shakespeare and Dickens: The Dynamics of Influence, Cambridge: Cambridge University Press, ISBN 052145526X .
  • Gibbons, Brian (1980), Romeo and Juliet. The Arden Shakespeare Second Series, London: Thomson Learning, ISBN 9781903436417 .
  • Gibbons, Brian (1993), Shakespeare and Multiplicity, Cambridge: Cambridge University Press, ISBN 0521444063 .
  • Gibson, H. N. (2005), The Shakespeare Claimants: A Critical Survey of the Four Principal Theories Concerning the Authorship of the Shakespearean Plays, London: Routledge, ISBN 0415352908 .
  • Grady, Hugh (2001a), „Modernity, Modernism and Postmodernism in the Twentieth Century's Shakespeare”, in Bristol, Michael; McLuskie, Kathleen, Shakespeare and Modern Theatre: The Performance of Modernity, New York: Routledge, ISBN 0415219841 .
  • Grady, Hugh (2001b), „Shakespeare Criticism 1600–1900”, in deGrazia, Margreta; Wells, Stanley, The Cambridge Companion to Shakespeare, Cambridge: Cambridge University Press, ISBN 0521650941 .
  • Gray, Arthur (1926), A Chapter in the Early Life of Shakespeare, Cambridge: Cambridge University Press. Reissued by Cambridge University Press, 2009;, ISBN 9781108005579 .
  • Greenblatt, Stephen (2005), Will in the World: How Shakespeare Became Shakespeare, London: Pimlico, ISBN 0712600981 .
  • Greer, Germaine (1986), William Shakespeare, Oxford: Oxford University Press, ISBN 0192875388 .
  • Halio, Jay (1998), Romeo and Juliet: A Guide to the Play, Westport: Greenwood Press, ISBN 0313300895 
  • Hansen, William (1983), Saxo Grammaticus & the Life of Hamlet, Lincoln: University of Nebraska Press, ISBN 0803223188 .
  • Hattaway, Michael (1990), „Introduction”, in Shakespeare, William; Hattaway, Michael (ed.), The First Part of King Henry VI, Cambridge: Cambridge University Press, ISBN 052129634X .
  • Hoeniger, F. D. (1963), „Introduction”, in Shakespeare, William; Hoeniger, F. D. (ed.), Pericles, London: Arden Shakespeare, ISBN 0174435886l .
  • Holland, Peter (2000), „Introduction”, in Shakespeare, William; Holland, Peter (ed.), Cymbeline, London: Penguin, ISBN 0140714723 .
  • Honan, Park (1998), Shakespeare: A Life, Oxford: Oxford University Press, ISBN 0198117922 .
  • Honigmann, E. A. J. (1999), Shakespeare: The Lost Years (ed. Revised), Manchester: Manchester University Press, ISBN 0719054257 .
  • Hunter, Robert E. (1864), Shakespeare and Stratford-upon-Avon: A ‘Chronicle of the Time’, Whittaker. Reissued by Cambridge University Press, 2009;, ISBN 9781108001625 .
  • Jackson, MacDonald P. (2004), „A Lover's Complaint Revisited”, in Zimmerman, Susan, Shakespeare Studies, Cranbury, NJ: Associated University Press, ISBN 0838641202 .
  • Jackson, MacDonald P. (2003), Defining Shakespeare: Pericles as Test Case, Oxford: Oxford University Press, ISBN 0199260508 .
  • Johnson, Samuel (2002), Lynch, Jack, ed., Samuel Johnson's Dictionary: Selections from the 1755 Work that Defined the English Language, Delray Beach, FL: Levenger Press, ISBN 184354296X .
  • Jonson, Ben (1996), „To the memory of my beloued, The AVTHOR MR. WILLIAM SHAKESPEARE: AND what he hath left vs”, in Shakespeare, William; Hinman, Charlton (ed.); Blayney, The First Folio of Shakespeare (ed. 2nd), New York: W. W. Norton & Company, ISBN 0393039854 .
  • Kastan, David Scott (1999), Shakespeare After Theory, London: Routledge, ISBN 041590112X .
  • Keeble, N.H. (1980), Romeo and Juliet: Study Notes, Longman: York Notes, ISBN 0582781019 .
  • Kermode, Frank (2004), The Age of Shakespeare, London: Weidenfeld & Nicholson, ISBN 029784881X .
  • Kolin, Philip C. (1985), Shakespeare and Southern Writers: A Study in Influence, Jackson: University Press of Mississippi, ISBN 0878052550 .
  • Knutson, Roslyn (2001), Playing Companies and Commerce in Shakespeare's Time, Cambridge: Cambridge University Press, ISBN 0521772427 .
  • Lambourne, Lionel (1999), Victorian Painting, London: Phaidon, ISBN 0714837768 .
  • Lee, Sidney (1900), Shakespeare's Life and Work, London: Smith Elder & Co. .
  • Levenson, Jill L. (2000), „Introduction”, in Shakespeare, William; Levenson, Jill L. (ed.), Romeo and Juliet, Oxford: Oxford University Press, ISBN 0192814966 .
  • Levin, Harry (1986), „Critical Approaches to Shakespeare from 1660 to 1904”, in Wells, Stanley, The Cambridge Companion to Shakespeare Studies, Cambridge: Cambridge University Press, ISBN 0521318416 .
  • Love, Harold (2002), Attributing Authorship: An Introduction, Cambridge: Cambridge University Press, ISBN 0521789486 .
  • Maguire, Laurie E. (1996), Shakespearean Suspect Texts: The "Bad" Quartos and Their Contexts, Cambridge: Cambridge University Press, ISBN 0521473640 .
  • McAfee, Cleland Boyd (1912), The Greatest English Classic: A Study of the King James Version of the Bible and Its Influence on Life and Literature, New York .
  • McDonald, Russ (2006), Shakespeare's Late Style, Cambridge: Cambridge University Press, ISBN 0521820685 .
  • McIntyre, Ian (1999), Garrick, Harmondsworth, England: Allen Lane, ISBN 0713993286 .
  • McMichael, George; Glenn, Edgar M. (1962), Shakespeare and his Rivals: A Casebook on the Authorship Controversy, New York: Odyssey Press, OCLC 2113359 .
  • McMullan, Gordon (2000), „Introduction”, in Shakespeare, William; McMullan, Gordon (ed.), King Henry VIII, London: Arden Shakespeare, Thomson, ISBN 1903436257 .
  • Meagher, John C. (2003), Pursuing Shakespeare's Dramaturgy: Some Contexts, Resources, and Strategies in his Playmaking, New Jersey: Fairleigh Dickinson University Press, ISBN 0838639933 .
  • Milward, Peter (1973), Shakespeare's Religious Background, Chicago: Loyola University Press, ISBN 0829405089 .
  • Morris, Brian Robert (1968), Christopher Marlowe, New York: Hill and Wang, ISBN 0809067803 .
  • Muir, Kenneth (2005), Shakespeare's Tragic Sequence, London: Routledge, ISBN 0415353254 .
  • Nagler, A. M. (1958), Shakespeare's Stage, New Haven, CT: Yale University Press, ISBN 0300026897 .
  • Nolen, Stephanie (2002), Shakespeare's Face, Canada: Vintage Canada, ISBN 9780676974843 .
  • Nuttall, Anthony (2007), Shakespeare the Thinker, Yale University Press, ISBN 9780300119282 .
  • Paraisz, Júlia (2006), „The Nature of a Romantic Edition”, in Holland, Peter, Shakespeare Survey, 59, Cambridge: Cambridge University Press, ISBN 0521868386 .
  • Pequigney, Joseph (1985), Such Is My Love: A Study of Shakespeare's Sonnets, Chicago: University of Chicago Press, ISBN 0226655636 .
  • Pollard, Alfred W. (1909), Shakespeare Quartos and Folios: A Study in the Bibliography of Shakespeare's Plays, 1594–1685, London: Methuen, OCLC 46308204 .
  • Porter, Roy; Teich, Mikuláš (1988), Romanticism in National Context, Cambridge: Cambridge University Press, ISBN 0521339138 .
  • Potter, Lois (1997), „Introduction”, in Shakespeare, William; Potter, Lois (ed.), The Two Noble Kinsmen, London: Arden Shakespeare, Thomson, ISBN 1904271189 .
  • Pritchard, Arnold (1979), Catholic Loyalism in Elizabethan England, Chapel Hill: University of North Carolina Press, ISBN 0807813451 .
  • Ramos, Péricles Eugênio da Silva (1976), Hamlet (translate to portuguese), São Paulo: Editora Abril .
  • Ribner, Irving (2005), The English History Play in the Age of Shakespeare, London: Routledge, ISBN 0415353149 .
  • Ringler, William, Jr. (1997), „Shakespeare and His Actors: Some Remarks on King Lear”, in Ogden, James; Scouten, In Lear from Study to Stage: Essays in Criticism, New Jersey: Fairleigh Dickinson University Press, ISBN 083863690X .
  • Rowe, John (2006), „Introduction”, in Shakespeare, William; Rowe, John (ed.), The Poems: Venus and Adonis, The Rape of Lucrece, The Phoenix and the Turtle, The Passionate Pilgrim, A Lover's Complaint, by William Shakespeare (ed. 2nd revised), Cambridge: Cambridge University Press, ISBN 0521855519 .
  • Rowe, Nicholas (1709), Gray, Terry A., ed., Some Acount of the Life &c. of Mr. William Shakespear, Online at Mr. William Shakespeare and the Internet, 1997, http://shakespeare.palomar.edu/rowe.htm, accesat la 30 iulie 2007 .
  • Royle, Nicholas (2000), „To Be Announced”, in Morra, Joanne; Robson, Mark; Smith, Marquard, The Limits of Death: Between Philosophy and Psychoanalysis, Manchester: Manchester University Press, ISBN 0719057515 .
  • Sawyer, Robert (2003), Victorian Appropriations of Shakespeare, New Jersey: Fairleigh Dickinson University Press, ISBN 0-8386-3970-4 .
  • Schanzer, Ernest (1963), The Problem Plays of Shakespeare, London: Routledge and Kegan Paul, ISBN 041535305X, OCLC 2378165 .
  • Schoch, Richard (2002), „Pictorial Shakespeare”, in Wells, Stanley; Stanton, Sarah, The Cambridge Companion to Shakespeare on Stage, Cambridge: Cambridge University Press, ISBN 052179711X .
  • Schoenbaum, Samuel (1991), Shakespeare's Lives, Oxford: Oxford University Press, ISBN 0198186185 .
  • Schoenbaum, Samuel (1987), William Shakespeare: A Compact Documentary Life (ed. Revised), Oxford: Oxford University Press, ISBN 0195051610 .
  • Schopenhauer, Arthur (1958), The World as Will and Representation (ed. Volume I. E.F.J.), Payne: Falcon Wing's Press .
  • Shakespeare, William (1914), „Sonnet 18”, in Craig, W. J., The Oxford Shakespeare: the Complete Works of William Shakespeare (ed. Bartleby.com (2000)), Oxford: Oxford University Press, http://www.bartleby.com/70/50018.html, accesat la 22 iunie 2007 .
  • Shapiro, James (2005), 1599: A Year in the Life of William Shakespeare, London: Faber and Faber, ISBN 0571214800 .
  • Snyder, Susan; Curren-Aquino, Deborah (2007), „Introduction”, in Shakespeare, William; Snyder, Susan (ed.); Curren-Aquino, Deborah (ed.), The Winter's Tale, Cambridge: Cambridge University Press, ISBN 0521221587 .
  • Steiner, George (1996), The Death of Tragedy, New Haven: Yale University Press, ISBN 0300069162 .
  • Taylor, Dennis (2006), „Hardy and Hamlet”, in Wilson, Keith, Thomas Hardy Reappraised: Essays in Honour of Michael Millgate, Toronto: University of Toronto Press, ISBN 0802039553 .
  • Taylor, Gary (1990), Reinventing Shakespeare: A Cultural History from the Restoration to the Present, London: Hogarth Press, ISBN 0701208880 .
  • Taylor, Gary (1987), William Shakespeare: A Textual Companion, Oxford: Oxford University Press, ISBN 0198129149 .
  • Vickers, Brian (2002), Shakespeare, Co-Author: A Historical Study of Five Collaborative Plays, Oxford: Oxford University Press, ISBN 0199256535 .
  • Wain, John (1975), Samuel Johnson, New York: Viking, ISBN 0670616710 .
  • Wells, Stanley; Taylor, Gary; Jowett, John et al., eds. (2005), The Oxford Shakespeare: The Complete Works (ed. 2nd), Oxford: Oxford University Press, ISBN 0199267170 .
  • Wells, Stanley (1997), Shakespeare: A Life in Drama, New York: W. W. Norton, ISBN 0393315622 .
  • Wells, Stanley (2006), Shakespeare & Co, New York: Pantheon, ISBN 0375424946 .
  • Wells, Stanley; Orlin, Lena Cowen, eds. (2003), Shakespeare: An Oxford Guide, Oxford: Oxford University Press, ISBN 0199245223 .
  • Werner, Sarah (2001), Shakespeare and Feminist Performance, London: Routledge, ISBN 0415227291 .
  • Wilson, Richard (2004), Secret Shakespeare: Studies in Theatre, Religion and Resistance, Manchester: Manchester University Press, ISBN 0719070244 .
  • Wood, Michael (2003), Shakespeare, New York: Basic Books, ISBN 0465092640 .
  • Wright, George T. (2004), „The Play of Phrase and Line”, in McDonald, Russ, Shakespeare: An Anthology of Criticism and Theory, 1945–2000, Oxford: Blackwell, ISBN 0631234888 .


Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de William Shakespeare
Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de William Shakespeare.
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de William Shakespeare



Eroare la citare: pagina conține coduri <ref>, dar lipsește codul <references/>.