Wikipedia:Citarea surselor

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Politici Wikipedia
Standardele articolelor
Punct de vedere neutru
Include doar informații verificabile
Fără cercetare originală
Citarea surselor
Ce nu este Wikipedia
Biografiile persoanelor în viață
Colaborarea dintre utilizatori
Buna credință
Fii civilizat și Fii amabil
Fără atacuri personale
Rezolvarea disputelor
Regula celor 3 reveniri
Blocarea utilizatorilor
Editarea conținutului
Manuale
Manual de stil
Biografii
Date și numere
Pronunție
Titlurile articolelor
Titluri în română
Legături utile și îndrumări
Citarea surselor
Fără cercetare originală
Punct de vedere neutru
Cioturi
Imagini
Pancartă cu 'Necesită citare'!

Furnizarea unor surse pentru editările dvs. este dispusă de politicile Wikipedia Fără cercetare originală și de verificabilitate. Pentru un îndrumar privind evaluarea surselor a se vedea Wikipedia:Surse de încredere. Această pagină justifică necesitatea de a cita sursele și oferă detalii despre modul în care se precizează acestea.

De ce se citează sursele?[modificare | modificare sursă]

Indicarea unor surse de încredere este necesară deoarece:

  • astfel se asigură că articolele cuprind informații exacte și credibile,
  • crește încrederea și caracterul autoritar al Wikipediei,
  • demonstrează că informațiile furnizate în articole nu reprezintă opinii personale ale editorilor,
  • reduce probabilitatea disputelor editoriale și ajută la rezolvarea eventualelor dispute,
  • acordă unei surse meritul cuvenit pentru furnizarea unei informații folositoare,
  • evită plagiatul sau alt fel de incorectitudine intelectuală,
  • oferă mai multă informație și texte de documentare,
  • facilitează verificarea rapidă și eficientă a informațiilor.

Când se citează sursele?[modificare | modificare sursă]

Când adăugați conținut[modificare | modificare sursă]

Pentru motivele de mai sus; dacă adăugați informații noi unui articol, trebuie să citați sursa de informații. Acest lucru are o importanță foarte mare pentru comunitate și pentru cititorii Wikipediei. Dacă nu știți cum să formatați o citare, alți contribuitori o vor formata în locul dumneavoastră. Pur și simplu, furnizați-ne orice fel de informație aveți despre sursă.

În general, chiar dacă scrieți din memorie, ar trebui să căutați o bibliografie solidă pentru citare. Dacă scrieți din propria cultură generală, atunci ar trebui să vă descurcați în a identifica sursele de încredere pe care cititorul ar trebui să le consulte pentru a se documenta — nu vă veți afla întodeauna lângă acesta ca să-i răspundeți la întrebări. Principalul scop este acela de a-i ajuta pe cititori și pe ceilalți participanți.

Citarea este în special necesară atunci când scrieți despre opiniile unor grupuri de oameni legate de un anumit subiect. Încercați să evitați frazele ca „Unii oameni spun…”. În schimb, căutați o anumită persoană (sau un anumit grup de persoane) care sprijină respectiva idee, menționați-i numele și indicați o sursă în care ea poate fi văzută sau auzită exprimându-și opinia.

Rețineți că Wikipedia nu este locul în care vă puteți exprima opiniile și nici pentru cercetare originală.

Când întâlniți o dispută[modificare | modificare sursă]

Informațiile disputate, care dacă ar fi confirmate s-ar afla în articol, trebuie puse în pagina de discuție — ceilalți utilizatori au posibilitatea să pună aici eventuale surse găsite, caz în care respectivele informații pot fi reintroduse în articol..

Când nu există încă o dispută[modificare | modificare sursă]

Gândiți liber: Încercați-vă să vă imaginați că unele persoane ar putea să se îndoiască de ceea ce ați scris. Confirmarea celor scrise în Wikipedia prin furnizarea unei surse de încredere va aduce stabilitate contribuției dvs.

Adăugarea citărilor la un articol este o modalitate excelentă de a contribui la Wikipedia.

NB: Articolele Wikipedia nu trebuie să aibă ca unică sursă alte articole Wikipedia sau articole Wikipedia din alte limbi decât româna. Legăturile interwiki nu sunt un înlocuitor pentru surse. A se vedea Wikipedia:Fără cercetare originală și Wikipedia:Verificabilitate. Astfel, dacă efectuați o traducere, preluați în întregime și referințele bibliografice ale articolului-sursă. Dacă acestea lipsesc, există riscul ca prin traducere să propagați informație falsă și materiale neenciclopedice.

Cum se indică sursele?[modificare | modificare sursă]

Secțiunile următoare arată cum se procedează pentru a preciza sursele de documentare care au folosit la scrierea articolului. ATENȚIE! Menționarea surselor se face numai în articol, nu pe pagina de discuții, în câmpul Descriere modificări sau în alte părți.

„Bibliografie”[modificare | modificare sursă]

Sursele de bază trebuie să fie menționate la sfârșitul articolului, în secțiunea Bibliografie. Astfel, în articol puteți folosi o mică indicație într-o notă de subsol, referindu-vă la bibliografia de la sfârșitul articolului; de exemplu: <ref>Arborele Lumii 2001, p. 55</ref>. Această practică este frecvent utilizată, în special în articolele de calitate.

Dacă furnizați și alte surse de documentare, pe care nu le-ați folosit, puteți să le includeți și pe acestea într-o secțiune de „Lectură suplimentară” sau „Legături externe”, astfel încât un alt contribuitor să poată urmări sursa și să completeze informațiile dvs.

Citarea surselor se face precizând toate informațiile necesare identificării pasajului la care se face referire. Pentru o lucrare tipărită, se va preciza titlul, autorul, editura și orașul, anul apariției, (eventual) capitolul și pagina; dacă este un articol de ziar, se va identifica exact articolul, dar și numărul (prin indicativul lui și prin dată). Pentru publicațiile on-line, se va preciza URL-ul (dacă nu există un URL exact, atunci se vor preciza pașii de urmat de la cea mai apropiată locație identificabilă prin URL), dar și titlul, autorul, data publicării, data ultimei accesări (pentru ca textul să poată fi regăsit și în eventualitatea în care legătura devine nefuncțională, dar respectivul material a fost arhivat la alt URL).

Lucrările care tratează pe larg subiectul din articol, dar din care nu a fost extrasă toată informația utilă, pot fi trecute în cadrul bibliografiei într-un capitol separat: „Lectură suplimentară”.

„Note”[modificare | modificare sursă]

Afirmațiile din articol care necesită o sursă individuală, sursă care nu este atât de generală încât să fie introdusă în rubrica Bibliografie, trebuie să fie confirmate cu ajutorul notelor de subsol, introduse în articol într-o secțiune separată numită Note și plasată imediat înainte de secțiunea Bibliografie. Citarea siturilor web trebuie să se orienteze după convențiile științifice (autor, titlu, dată) care au dus la indicarea lor ca sursă.

Pentru detalii tehnice privind inserarea notelor în articole vedeți Ajutor:Note.

Vezi și[modificare | modificare sursă]