Siberia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Siberia (ca regiune istorică în roşu deschis şi închis) şi Subiectele federale ale Rusiei (doar roșu închis)

Siberia (rusă: Сиби́рь, Sibir, probabil din limba mongolă, „ținutul liniștit”, sau din limba tătară — seberü „a broda”) este o zonă vastă a Rusiei și a nordului Kazahstanului, fiind compusă din toată Asia de Nord. Se întinde, pe direcția est-vest, de la Munții Ural la Oceanul Pacific și pe direcția nord-sud, de la Oceanul Arctic până la dealurile Kazahstanului de nord și la granițele Mongoliei și ale Chinei. Toată Siberia, cu excepția zonei de sud-vest, se află în Rusia și formează circa 75% din teritoriul național al acestei țări.

Subdiviziuni administrative[modificare | modificare sursă]

Geografic, Siberia cuprinde subiectele federale ale Districtului Federal Ural, Districtului Federal Siberian și Republica Sakha (Yakutia), care este o parte a Districtului Federal Orientul Îndepărtat. Din punct de vedere istoric, întregul Orient Îndepărtat al Rusiei este considerat o parte a Siberiei.

Orașele mari ale Siberiei sunt:

Istorie[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Istoria Siberiei

Geografie și geologie[modificare | modificare sursă]

Harta fizică a Siberiei

Cu o suprafață de peste 9,653,000 km², Siberia cuprinde aproximativ trei pătrimi din suprafața totală a Rusiei. Zonele geografice majore cuprind:

  1. Câmpia Siberiei de Vest - situată între munții Ural și Enisei.
  2. Câmpia Siberiei de Nord, care este aproape de Marea Polară, situată între gurile de vărsare ale fluviilori Enisei și Lena.
  3. Platoul Siberian Central, care are altitudinea de 1000 m deasupra n.m., cu excepția munților Putoran, și este mărginit la nord de Câmpia Siberiei de Nord, la vest de Enisei și la est de depresiunea Iacuției.
  4. Munții Siberiei de Sud limitat de Kazahstan - la vest , de Marea Ohoțk - la est, și la sud de Mongolia, Amur și un lanț muntos cu înălțimi ce depășesc altitudinea de 4000 de m, care o desparte de Manciuria, China.
  5. Munții Siberiei de Est cu munți de peste 2000 de m altitudine, care se continuă spre sud, fără o delimitare precisă, cu Munții Siberiei de Sud, Câmpia Iacuției - spre vest și Marea Ohoțk și Marea Bering - la nord .
  6. Câmpia Siberiei de Est - situată la nord de Munții Siberiei de Est, la est de gura de vărsare a fluviului Lena până la valea Kolîma
  7. Depresiunea Centrală Iacută, o regiune de șes presărată cu cu smârcuri situată pe cursul inferior al lui Lena

Câmpia Siberiei de Vest cuprinde în marea sa majoritate depozite aluviale cenozoice si este atât de plată încat o creștere cu 50 de metri a nivelului mării ar cauza inundarea întregii zone cuprinse între Oceanul Arctic și Novosibirsk. Multe dintre depozitele aluviale din această câmpie sunt rezultatul barajelor de gheață care întorc cursurile râurilor Obi și Yenisei, redirijându-le spre Marea Caspică (și probabil spre Marea Aral). Este, de asemenea, o câmpie foarte mlăștinoasă. În sudul acesteia, unde permafrostul este absent, se formasera zone întinse bogate în iarbă care sunt, de fapt,o prelungire a stepei din Kazakhstan, aceste zone fiind acum inexistente.

Platoul Siberian Central este o zonă foarte veche, care forma un continent independent înainte de Permian. Este excepțional de bogată în minerale, conținând mari depozite de aur, diamante și mine de magneziu, plumb, zinc, nichel, cobalt și molibden. Doar extremitatea nord-vestică era înghețată în timpul Cuaternarului, însă aproape toată zona este sub un permafrost extrem de adânc.

Sakha centrală și de est este compusă din numeroase lanțuri muntoase orientate dinspre nord spre sud, de vârste variabile. Acești munți se extind până la 3000m înălțime, însă după câteva sute de metri sunt extrem de lipsiți de vegetație.

Lacuri și râuri[modificare | modificare sursă]

Lanțuri muntoase[modificare | modificare sursă]

Un climat dur a limitat dezvoltarea și creșterea populație în Siberia. Regiunea prezintă resurse naturale în abundență, inclusiv multe minerale, vaste resurse de petrol, păduri bogate și teren propice agriculturii, în sud-vest, dar iernile sunt lungi și grele. Gheața și zăpada acoperă mai toată regiunea pentru aproximativ șase luni din an. Temperaturile pot coborî sub -68 °C. Majoritatea apelor de coastă, lacurile și râurile îngheață pentru o bună perioadă din an.

Resurse naturale[modificare | modificare sursă]

În Siberia se află 98% din diamantele din Rusia, 90% din rezervele de gaze, 70% din zăcămintele de petrol și 65% din zăcămintele de cărbune[1].

Date demografice[modificare | modificare sursă]

Siberia are o densitate a populației de numai 3 persoane pe kilometru pătrat. Majoritatea siberienilor sunt ruși și ucraineni rusificați. Etnicii ruși sunt descendenți ai slavilor care au trăit în Europa de Est cu câteva mii de ani in urmă. Grupuri de origine mongolă și turcică precum buriații, tuvinienii si yakuții trăiau, inițial, în Siberia iar descendenții lor încă mai trăiesc acolo.

Aproximativ 70% din populația Siberiei trăiește în orașe. Majoritatea orășenilor se înghesuiesc în apartamente de dimensiuni mici. Mulți oameni din zonele rurale trăiesc în case de lemn mai simple, dar mai spațioase. Novosibirsk este cel mai mare oraș din Siberia, cu o populație de aproximativ 1.5 milioane. Tobolsk, Tomsk, Irkutsk și Omsk sunt centrele vechi, istorice. Deținând recordul pentru cea mai scăzută temperatură, -71.2 °C, Oymyakon este cel mai rece punct geografic de pe planetă.

Film[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Putin are un plan pentru „îmblânzirea” Siberiei, 26 Octombrie 2010, evz.ro, accesat la 28 octombrie 2010

Legături externe[modificare | modificare sursă]