Fondul Monetar Internațional

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Fondul Monetar Internațional (FMI) este o organizație internațională cu 188 de state membre. A fost constituită prin Tratatul de la Bretton Woods din iulie 1944, având ca scop principal promovarea unei economii mondiale sănătoase.

Pe 22 iulie 1944 a avut loc Conferința de la Bretton Woods pentru restructurarea relațiilor internaționale monetare și financiare. Peste 40 de țări au participat la semnarea Acordului de la Bretton Woods care prevedea proceduri și reguli care să guverneze economia mondială. Acest acord a condus la înființarea Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD, cunoscută și sub numele de Banca Mondială) și Fondului Monetar Internațional. Aceste instituții sunt cunoscute drept gemenii Bretton Woods. Sistemul Bretton Woods prevedea o rată de schimb valutar stabilă, având ca referință standard aurul, dolarul fiind singura monedă convertibilă în aur.

FMI are ca scop principal promovarea cooperării monetare internaționale, garantarea stabilității financiare, facilitarea comerțului internațional, contribuirea la un nivel înalt de ocupare a forței de muncă, la stabilitate economică și combaterea sărăciei.

Obiective principale[modificare | modificare sursă]

  • promovarea cooperării monetare internaționale și a stabilității valutare
  • stimularea creșterii economice
  • asigurarea unui nivel înalt de ocupare a forței de muncă
  • acordare de asistență financiară temporară pentru țările care se confruntă cu dezechilibre ale balanțelor de plăți

Funcții[modificare | modificare sursă]

  • monitorizează acțiunile și politicile economice și financiare din țările membre, precum și la nivel global
  • acordă asistență tehnică
  • creditarea țărilor membre cu dezechilibre în balanța de plăți

Resurse[modificare | modificare sursă]

Resursele fondului sunt asigurate din contribuția statelor membre, prin plata unor cote în funcție de puterea economică a fiecărei țări. Fiecare stat achita cota sa la Fond în proporție de 25% într-una dintre valutele acceptate pe plan internațional (dolarul american, euro, yenul japonez sau lira sterlină) sau în DST, iar restul de 75% în moneda națională. Cotele sunt revizuite la fiecare 5 ani. În urma unei majorări cu 45% a cotei de subscriere începând cu 22 ianuarie 1999, totalul acestor cote se ridică în prezent la aproximativ 311 miliarde de dolari americani. Puterea de vot a fiecărei țări este proporțională cu cota subscrisă.

FMI răspunde în fața guvernelor din țările membre. Organismele de conducere sunt: Consiliul Guvernatorilor, Comitetul Financiar și Monetar Internațional și Consiliul Director. În vârful structurii organizaționale se află Consiliul Guvernatorilor, format din guvernatorii băncilor centrale sau miniștrii de finanțe din fiecare dintre cele 188 de state membre. Toți guvernatorii se întâlnesc o dată pe an în cadrul Întâlnirii Anuale a FMI și a Băncii Mondiale. Consiliul Director este format din 24 de membri și conduce activitățile curente.

Directori[modificare | modificare sursă]

Perioada Nume
1946–1951 Camille Gutt
1951–1956 Ivar Rooth
1956–1963 Per Jacobsson
1963–1973 Pierre-Paul Schweitzer
1973–1978 Johan Witteveen
1978–1987 Jacques de Larosière
1987–2000 Michel Camdessus
2000–2004 Horst Köhler
2004–2007 Rodrigo de Rato
2007-2011 Dominique Strauss-Kahn
2011 John Lipsky (interimar)
2011-prezent Christine Lagarde

Puterea de vot în cadrul organizației[modificare | modificare sursă]

Deciziile majore necesită o majoritate de 85% din voturi, o supermajoritate.[1] Statele Unite ale Americii a fost mereu singura țară care poate bloca o decizie a FMI. Tabelul următor arată primele 20 de țări în funcție de numărul de voturi (2 220 817 voturi în total). Cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene au împreună 710 786 de voturi (32,07%).[2]

În data de 23 octombrie 2010, miniștrii de finanțe din G-20 au fost de acord cu o reformă a Fondului Monetar Internațional prin acordarea a 6% din voturi anumitor țări în curs de dezvoltare.

Cotele statelor membre și puterea de vot (Atenție: puterea de vot înainte de modificările făcute în octombrie 2010)
Țară membră a FMI Cota: milioane de DST Cota: procent din total Guvernator Guvernator alternativ Voturi: număr Voturi: procent din total
 Statele Unite ale Americii 42,122.4 17,69 Timothy Geithner Ben Bernanke 421,961 16.75
 Japonia 15,628.5 6.56 Jun Azumi Masaaki Shirakawa 157,022 6.23
 Germania 14,565.5 6.12 Jens Weidmann Wolfgang Schäuble 146,392 5.81
 Franța 10,738.5 4.51 Pierre Moscovici Christian Noyer 108,122 4.29
 Regatul Unit 10,738.5 4.51 George Osborne Sir Mervyn King 108,122 4.29
 China 9,525.9 4.00 Zhou Xiaochuan Yi Gang 81 151 3,65
 Italia 7 055,5 3,24 Giulio Tremonti Mario Draghi 95,996 3.81
 Arabia Saudită 6,985.5 2.93 Ibrahim A. Al-Assaf Fahad Almubarak 70,592 2.80
 Canada 6,369.2 2.67 Jim Flaherty Mark Carney 64,429 2.56
 Rusia 5,945.4 2.50 Anton Siluanov Sergey Ignatyev 60,191 2.39
 India 5,821.5 2,44 P. Chidambaram Duvvuri Subbarao 58,952 2,34
 Țările de Jos 5,162.4 2,17 Klaas Knot Hans Vijlbrief 52,361 2.08
 Belgia 4,605.2 1.93 Luc Coene Marc Monbaliu 46,789 1.86
 Elveția 3,458.5 1.45 Thomas Jordan Eveline Widmer-Schlumpf 35,322 1.40
 Australia 3,236.4 1.36 Wayne Swan Martin Parkinson 33,101 1.31
 Mexic 3,625.7 1.52 José Antonio Meade Agustín Carstens 36,994 1.47
 Spania 4,023.4 1.69 Luis de Guindos Luis M. Linde 40,971 1.63
 Brazilia 4,250.5 1.79 Guido Mantega Alexandre Tombini 43,242 1.72
 Coreea de Sud 3,366.4 1.41 Jaewan Bahk Choongsoo Kim 34,401 1.37
 Venezuela 2,659.1 1.12 Jorge Giordani Nelson José Merentes Diaz 27,328 1.08
Restul de 166 de țări 62 593,8 28,39 respectivul respectivul 667 438 31,16

Critici[modificare | modificare sursă]

Sărăcirea țărilor[modificare | modificare sursă]

Nicolae Văcăroiu despre Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional: [3][4]

„ Personal, nu cunosc vreo țară care să fi obținut succese în urma aplicării măsurilor de ajustare structurală impuse de FMI și Banca Mondială. Din contră, au avut ca efect adâncirea crizei economice, agravând situația deja critică a celor săraci.”

Conform lui Claudio Perez Paladino, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Argentina, după ce această țară a „renunțat la păguboasele sfaturi ale FMI”, țara a avut o creștere economică spectaculoasă, iar „politica sa economică a adus beneficii nu numai statului, ci și tuturor cetățenilor săi.”[5]

Sprijin acordat dictaturilor militare[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ CounterPunch, 2 septembrie, Multilateral Money
  2. ^ Sursa graficelor este: Fondul Monetar Internațional. „Membrii. http://www.imf.org/external/np/sec/memdir/members.htm#3. Accesat la 24 septembrie 2007. 
  3. ^ Marian Ghițeanu - Manual pentru Ponta despre asasinii economici și despre trădare națională Negociatorii FMI și BM sunt asemănători comisarilor sovietici, Cotidianul, 18 octombrie 2013
  4. ^ Nouriel Roubini/Stephen Mihm, “Economia crizelor”, ed. Publica, 2010
  5. ^ Serban Cionoff - Argentina, fără FMI, dar cu o creștere economică spectaculoasă și stăpână pe resursele sale naturale, jurnalul.ro, 25 aprilie 2012

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]