Limba italiană

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
italiană
italiano
Pronunție itaˈljano
Vorbită în Italia, Elveția, San Marino, Vatican, Malta, Slovenia, Croația, Libia, Eritrea, Franța și printre descendenții emigranților în alte țări, mai ales Canada, Statele Unite și Brazilia
Număr de vorbitori 61 696 677[1] (locul 20)
Limbă-mamă latină
Sistem de scriere alfabetul latin (variantă italiană)
Tipologie lingvistică SVO
limbă flexionară
Clasificare
limbi indo-europene
Statut oficial și codificare
Limbă oficială în Italia
Elveția
San Marino
Vatican
Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta
 Uniunea Europeană
Limbă minoritară recunoscută în Croația
Slovenia
Organ de reglamentare Academia della Crusca
ISO 639-1 it
ISO 639-2 ita
ISO 639-3 (pentru cel mai răspândit dialect) ita
SIL ITN
Extras
Declarația Universală a Drepturilor Omului – articolul 1
Tutti gli esseri umani nascono liberi ed eguali in dignità e diritti. Essi sono dotati di ragione e di coscienza e devono agire gli uni verso gli altri in spirito di fratellanza.
Răspândire în lume
 națională   oficială   minoritate națională   minoritate 
 națională   oficială   minoritate națională   minoritate 
Vizitați Wikipedia în italiană!
Această pagină poate conține caractere Unicode.

Limba italiană (Sunet italiano, lingua italiana) este o limbă romanică din subgrupul italo-dalmat vorbită de aproximativ 62 de milioane de oameni, din care majoritatea locuiesc în Italia.[1] Se bucură de statutul de limbă oficială în trei țări — Italia, San Marino și Elveția (împreună cu franceză, germană și retoromană)[2] și este folosită auxiliar în Vatican. Deține de asemenea statutul de limbă de minoritate în părțile Croației și Sloveniei situate în Istria.

Limba italiană standard se bazează pe dialectele folosite în Toscana[3] și este asemănătoare atât cu limba latină cât și cu alte limbi romanice. Similitudinea lexicală cu franceză este estimată la 89% (Matteo Bartoli numește italiana și franceza „limbi inovative”, în opoziție cu limbile Peninsulei Iberice și româna),[4] la 87% cu catalana, la 85% cu sarda, la 82% cu spaniola, la 78% cu ladina și la 77% cu româna.[1] Printre limbile romanice mari, este și cea mai asemănătoare cu limba română.[5] Se caracterizează prin păstrarea consoanelor și vocalelor duble și accentului cu rolul distinctiv.

Influența italienei asupra altor limbi a fost moderată și este vizibilă cel mai puternic în artă, mai ales în muzică. Ideile Școlii Ardelene și latinismului au dus la mărirea numărului cuvintelor de origine italiană în limba română.[4] Astăzi, cuvintele care intră în lexicul altor limbi se referă mai ales la artă culinară, exemple românești fiind pizza, pastă[6] sau spaghete.

Clasificare și limbi înrudite[modificare | modificare sursă]

Italiana derivă din latină vulgară, o variantă populară a limbii latine. Aparține familiei limbilor indo-europene și italice și face parte dintr-o ramură mare a limbilor romanice.

Gramatică[modificare | modificare sursă]

Pronume[modificare | modificare sursă]

Pronumele sunt în general puțin necesare în italiană și sunt folosite mai ales pentru a elimina ambiguitatea în înțelesul unei propoziții. De obicei, ca și în română, terminația verbului dă informații despre subiect.

Singular Plural
Persoana I io - eu noi - noi
Persoana a II-a

tu - tu (o persoană, familiar)

voi - voi (plural, familiar)

Persoana a III-a

egli (lui, esso) - el
ella (lei, essa)- ea
Lei - dvs. (o persoană, politețe)

essi (loro) - ei
esse (loro) - ele
Loro - dvs. (plural, politețe)

Lei și Loro (scrise cu L mare) au un înțeles special în plus față de înțelesurile lor de "ea" și "ei". Lei este forma de politețe a lui tu (care este folosit doar pentru o singură persoană, familiar, pentru copii, sau pentru a se ruga la Dumnezeu), iar similar, Loro este forma de politețe pentru voi.

Verbe[modificare | modificare sursă]

Infinitivul verbelor italiene are una dintre următoarele terminații, ori -are, -ere sau -ire. Majoritatea verbelor italiene sunt regulate.

Întrebările sunt formate prin creșterea intonației la sfârșitul propoziției, ca și în majoritatea limbiilor europene, posibil prin inversarea subiectului și verbului de asmenea, ca și în limba română (vezi exemplele de mai jos).

Conjugarea indicativului prezent regulat[modificare | modificare sursă]

Această conjugare de bază este folosită pentru a indica că ceva se întâmplă în acest moment.

-are Singular Plural
Persoana I -o -iamo
Persoana a II-a -i -ate
Persoana a III-a -a -ano

Exemple: mangiare, "a mânca".

Io mangio. (sau doar Mangio.) Eu mănânc (sau doar Mănânc.)
Antonio mangia. Antonio mănâncă.
Antonio mangia? Antonio mănâncă?
Mangia Antonio? Mănâncă Antonio?

guardare, "a se uita"

Noi guardiamo la televisione. (sau doar Guardiamo la televisione.) Noi ne uităm la televizor. (sau doar Ne uităm la televizor.)
-ere Singular Plural
Persoana I -o -iamo
Persoana a II-a -i -ete
Persoana a III-a -e -ono

Exemplu: lèggere, "a citi"

Lèggono i libri. (Ei) Citesc cărțile.
Leggo il giornale. (Eu) Citesc ziarul.

Unele verbe regulate terminate în "-ire" se conjugă normal, iar altele de conjugă în funcție de "-isco". Nu este altă posibilitate decât cea de memorare care cum se conjugă.

-ire (forma normală) Singular Plural
Persoana I -o -iamo
Persoana a II-a -i -ite
Persoana a III-a -e -ono

Exemplu: partire, "a pleca"

Partite. Plecați. (plural; folosit pentru a vorbi cu două sau mai multe persoane cu care ești familiarizat.)
Parti. Pleacă. (singular; folosit pentru a vorbi cu o singură persoană cu care ești familiarizat.)
Pàrtono. Depinzând de context, ar putea însemna după context, la fel ca și în română Pleacă (ori Tu să pleci ori Ei pleacă).
-ire (forma -isco) Singular Plural
Persoana I -isco -iamo
Persoana a II-a -isci -ite
Persoana a III-a -isce -iscono

Exemplu: capire, "a înțelege".

Io capisco sau doar Capisco. "Eu înțeleg." sau doar "Înțeleg."
Capisci? "Înțelegi?"

Grafie și fonetică italiană[modificare | modificare sursă]

Vocale[modificare | modificare sursă]

Limba italiană standard are un set de șapte vocale. Distincția între vocalele /ɛ/~/e/ și /ɔ/~/o/ se găsește în silabe accentuate. Exemple: grafia "pesca" reprezentă atât "pèsca" (piersică) [ˈpɛː.ska] cât și "pésca" (pescuit) [ˈpeː.ska]. Nu există o distincție fonemic între vocale lungi și scurte, dar vocalele în silabe deschise accentuate sunt lungi. Exemple: "fata" (zână) [ˈfaː.t̪a] vs. "fatta" (făcută) [ˈfat̪̚.t̪a]. Silabe finale au mereu o vocala scurt.

Anterioare Centrale Posterioare
Închise
Blank vowel trapezoid.svg
[[Vocală închisă anterioară nerotunjită|i]] • 
 • [[Vocală închisă posterioară rotunjită|u]]
[[Vocală semiînchisă anterioară nerotunjită|e]] • 
 • [[Vocală semiînchisă posterioară rotunjită|o]]
[[Vocală semideschisă anterioară nerotunjită|ɛ]] • 
 • [[Vocală semiînchisă posterioară rotunjită|ɔ]]
[[Vocală deschisă centrală nerotunjită|ä]]
Semiînchise
Semideschisă
Deschise
Grafie AFI Descriere Cuvânt
a [ä] Vocală deschisă centrală nerotunjită amore (dragoste)
e, è [ɛ] Vocală semideschisă anterioară nerotunjită bene (bine)
e, é [e] Vocală semiînchisă anterioară nerotunjită sera (seară)
i [i] Vocală închisă anterioară nerotunjită vino (vin)
o, ò [ɔ] Vocală semideschisă posterioară rotunjită parola (cuvânt)
o, (ó) [o] Vocală semiînchisă posterioară rotunjită mondo (lume)
u [u] Vocală închisă posterioară rotunjită muro (perete)

Consoane[modificare | modificare sursă]

Sistemul consonantic al limbii italiane este foarte asemănătoare cu sistemul românesc. Cu toate acestea, există o distincție între consoane lungi și scurte. Consoanele duble se pronunță puternic. Exemple: „fatto” [ˈfat̪̚.t̪o] (fapt), „piazza” ['pjat̪̚.t͡sa] (piață).

Înainte de vocalele anterioare (e și i), pronunția literelor c, g și sc se transformă din [k], [ɡ], și [sk] în [tʃ], [dʒ], și [ʃ], respectiv. Secvențele „ci-”, „gi-”, și „sci-” urmate de o altă vocală indică că consoanele sunt „moale” ([tʃ], [dʒ], [ʃ]). În astfel de cazuri, „i” este silențios dacă accentul nu este pus pe „i”. Exemple: „già” [dʒa] (deja, accentul este pus pe „à”) vs. „biologia” [bi.o.lo.ˈdʒiː.a] (biologie, accentul este pus pe „i”).

Grafie AFI Descriere Cuvânt
b [b] vino (vin)
c [k] înainte de a, o, și u caro (dragă)
[tʃ] înainte de e și i ciao (salut)
d [d̪] dente (dinte)
f [f] fata (zână)
g [ɡ] înainte de a, o, și u gatto (pisică)
[dʒ] înainte de e și i giallo (galben)
h -- consoană mută ho (am)
l [l] lupo (lup)
m [m] muro (perete)
n [n] pena (pedeapsă)
p [u] papa (papă)
q [k] questo (acest)
r [r] raro (rar)
s [s] stella (stea)
[z] în poziție intervocalică sau înainte de consoană sonoră snello (slab)
t [t̪] porta (ușă)
v [v] voce (voce)
z [ts] forza (putere)
[dz] de obicei la început de cuvînt zanzara (țanțar)

Digramă și trigramă[modificare | modificare sursă]

Grafie AFI Descriere Cuvânt
CH [k] uzat înainte de e și i chiesa (biserică)
GH [ɡ] uzat înainte de e și i ghetto (ghetou)
GLI [ʎ] asemănători cu li meglio (mai bun)
GN [ɲ] asemănători cu ni bagno (baie)
SC [sk] înainte de a, o, și u scarpa (pantof)
SC [ʃ] înainte de e și i scimmia (maimuță)
SCH [sk] uzat înainte de e și i schermo (ecran)

Alte litere[modificare | modificare sursă]

Literele J, K, W, X, și Y există în cuvinte de origine străină.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Ethnologue report for language code: ita” (în engleză). http://www.ethnologue.com/show_language.asp?code=ita. Accesat la 13 septembrie 2009. 
  2. ^ Altermatt, Urs (în română). Elveția multiculturală — un model pentru Europa? (I). CEEOL 
  3. ^ Marcato, Carla (2009) (în italiană). Appunti di lingua italiana – dialetto, dialetti e italiano 
  4. ^ a b Rusu, Valeriu (1992) (în franceză). Le Roumain: langue, littérature, civilisation. Ophrys. ISBN 2-7080-0669-X 
  5. ^ Ethnologue report for language code: ron” (în engleză). http://www.ethnologue.com/show_language.asp?code=ron. Accesat la 14 septembrie 2009. 
  6. ^ Conform Dicționarului etimologic român cuvântul pastă are origine italiană dar a intrat în româna prin intermediul grec (πάστα pásta)