Euripide

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Euripide, copie romană după un original grecesc, Altes Museum, Berlin

Euripide (n. 480-d. 406 î.Hr.) a fost un poet tragic grec. Aristotel l-a supranumit „poetul tragic prin excelenţă”.

Alături de Eschil şi Sofocle, Euripide face parte din celebra triadă a poeţilor dramatici eleni, care au pus bazele tragediei clasice. Influenţat într-o oarecare măsură de Protagoras, Euripide a împărtăşit unele concepţii ale sofiştilor.

Din vasta operă a lui Euripide (circa 90 de piese) s-au păstrat 17 tragedii şi o dramă satirică (între care „Ion, Ifigenia în Aulis, Troienele, Rugătoarele, Fenicienele, Heraclizii, Oreste, Hecuba, Medeea”.) El a fost primul autor dramatic preocupat de prezentarea psihologiei feminine în variate nuanţe şi ipostaze. Pornind de la legende cu caracter mitologic, Euripide a creat conflicte şi caractere care laicizează în măsură considerabilă dramaturgia elină, mutând accentul asupra omului şi problemelor sale sufleteşti. Personajele lui Euripide nu mai sunt victime oarbe ale fatalităţii, ci purtători de pasiuni, adesea violente. Ele dezbat probleme filosofice şi etice, nunţă maxime. Din acest motiv, Euripide a fost supranumit şi „filosoful scenei”.

Euripide a fost totodată un inovator al teatrului antic grec: a restrâns în continuare rolul corului şi a adus, alături de elementele tragice, şi elemente comice, prevestind astfel drama. A introdus în compoziţia tragediei intriga, peripeţia, recunoaşterea, prologul şi aşa-numitul „deus ex machina”, necesar pentru dezlegarea nodului acţiunii.

Euripide a inspirat mari scriitori ca Racine, Corneille, Voltaire, Lessing, Goethe ş.a. În limba română, piese de Euripide au început să fie jucate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în traducerile semnate de Panait Ioanide şi Petre Dulfu.