Portugalia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Republica Portugheză
República Portuguesa
Drapelul Portugaliei Stema Portugaliei
Drapel
Imnul naționalA Portuguesa
Portugheza

Amplasarea Portugaliei
Localizarea Portugaliei
Capitală LSB.png Lisabona
38°46′N 9°11′V / 38.767°N 9.183°V / 38.767; -9.183
Cel mai mare oraș Lisabona
Limbi oficiale portugheză1
Etnonim portughez
Aderare UE 1 ianuarie 1986
Sistem politic Republică parlamentară
 -  președinte Aníbal Cavaco Silva
 -  prim-ministru Pedro Passos Coelho
Legislativ Adunarea Republicii Portugalia
Stat independent
 -  Fondarea Portugaliei 868 
 -  Suveranitatea Portugaliei 24 iunie 1128 
 -  Regatul Portugaliei 26 iulie 1139 
 -  Republica Portugheză 5 octombrie 1910 
Suprafață
 -  Total 92,212 km² (locul 111)
 -  Apă (%) 0,5 %
Populație
 -  Estimare 2012 10.487.289 [1] (locul 80)
 -  Recensământ 2011 10.562.178 [2] 
 -  Densitate 115 loc/km² (locul 97)
PIB (PPC) estimări 2013
 -  Total 243.346 miliarde $ [3] 
 -  Pe cap de locuitor 23,204 $ (locul 45)
PIB (nominal) estimări 2013
 -  Total 219.289 miliarde $ (locul 46)
 -  Pe cap de locuitor 20.663 $ (locul 39)
Gini (2011) 34.2[4] (mediu
IDU (2011) 0.816 [5] (foarte ridicat) (locul 43)
Monedă euro (EUR)
Prefix telefonic +351
Domeniu Internet .pt2
ISO 3166-2 PT
Fus orar WET (UTC+ 0)
 -  Ora de vară (ODV) WEST (UTC+ 1)
1 Limba mirandeză este cooficială în Miranda do Douro.
2 Se poate și folosi domeniul .eu, pentru că Portugalia face parte din Uniunea Europeană.
3 Până în 2002:Escudo portughez.
Portugalia (vedere din satelit)

Portugalia (în portugheză Portugal, AFI: [puɾtuˈɣaɫ]), sau Republica Portugheză (portugheză República Portuguesa) este o țară situată în extrema sud-vestică a Europei, din Peninsula Iberică, învecinându-se cu Oceanul Atlantic la vest și la sud, și cu Spania la nord și la est. Teritoriul portughez include două grupuri de insule ale Atlanticului: Insulele Azore și Madeira. Acestea sunt regiuni autonome ale Portugaliei. Țara și-a căpătat numele de la orașul Porto, al doilea ca mărime din țară, ai cărui nume latin era Portus Cale.[6]

Istorie[modificare | modificare sursă]

Împărțirea naturală a Peninsulei Iberice nu este de la vest spre est, ci de la sud spre nord, separând cultura și climatul atlantic de cel mediteranean. Totuși, Portugalia cu granițele aproape stabilite în secolul al XIII-lea, este una dintre cele mai vechi națiuni din Europa. A descoperit și a pierdut un imperiu, și-a abandonat și și-a recâștigat autonomia, iar de la revoluția din 1974, care a pus capăt perioadelor dictatoriale, și-a format noi legături cu fostele sale posesiuni. Triburile iberice ale lusitanilor care populau teritoriul Portugaliei în antichitate a fost supuse de romani în secolele I - II î. Hr. Lusitania, provincie a Imperiului Roman, este cucerită în secolul al V-lea d. Hr. de triburile germanice ale suevilor, în secolul al VI-lea de către vizigoți, intrând apoi, în anii 711 - 718, în stăpânirea arabilor. Din secolul al X-lea, tinuturile cuprinse între râurile Minho și Douro sunt desemnate cu numele de Terra Portucallis, de la numele roman Portus Calle, al orașului Porto. În timpul Reconquistei (secolele IX - XIII), pe teritoriul eliberat de sub dominația arabă ia ființă, în 1095, comitatul Portugaliei, vasal Regatului León, iar în 1139 Regatul Portughez. În 1147 este recucerită Lisabona (care va înlocui Coimbra ca reședință regală), în 1249, provincia sudică Algarve, ultima aflată sunt stăpânire arabă. La încheierea Reconquistei sunt trasate hotarele cu Spania vecină (1267), Portugalia fiind primul stat european care-și fixează definitiv frontierele, rămase neschimbate până astăzi. În 1415 începe cucerirea primelor așezări de pe coasta nord-africană (Ceuta), apoi expansiunea pe litoralul Africii Occidentale (călătoriile lui Henric Navigatorul); Bartolomeu Diaz atinge Capul Bunei Speranțe, Vasco da Gama descoperă drumul maritim spre India, iar Pedro Álvares Cabral debarcă în 1500 pe litoralul Braziliei. În secolul al XV-lea și la începutul secolului al XVI-lea, Portugalia devine o mare putere maritimă, punând bazele unui vast imperiu colonial: (ins. Capului Verde, Angola, Mozambic, Arabia de Sud, coasta occidentală a Indiei, peninsula Malacca, Ceylon, Brazilia), apogeul expasiunii teritoriului și al înfloririi economice și culturale fiind atins în timpul domniei regelui Manuel I (1495 - 1521). La jumătatea secolului al XVI-lea, Portugalia pierde statutul de mare putere maritimă, cea mai mare parte a imperiului său colonial fiind cucerită, în secolele XVII-XVIII, de Olanda și Anglia. Între 1580 și 1640, Portugalia este anexată de către Spania. Lentul și inexorabilul declin nu poate fi oprit nici de reformele în spiritul absolutismului luminat din timpul regelui José I de Bragança (1750 - 1777), nici de introducerea monarhiei constituționale în (1822). În 1822, Brazilia, cea mai importantă colonie a Portugaliei, își proclamă independența. Secolul al XIX-lea este marcat de antagonismul dintre liberali (republicani) și conservatori (regaliști), care răbufnește în frecvente războaie civile. La 5 octombrie 1910 monarhia este abolită, iar Portugalia se proclamă republică. Lovitura de stat militară din 28 mai 1926, inițiată de generalul Carmona, deschide calea dictaturii lui António de Oliveira Salazar (ministru de finanțe din 1928), apoi prim-ministru (1932 - 1968), care impune în 1933 o constituție de tip fascisto-corporatist. În 1949 Portugalia devine membru fondator al NATO. La 25 aprilie 1974 o insurecție militară (Revoluția Garoafelor Roșii), inițiată de forțele armate obosite de războaiele coloniale, îi înlătură pe succesorii lui Salazar (președintele Américo Tomás și prim-ministrul Marcelo Caetano) și deschide calea restaurării democrației. Se prăbușește astfel, fără vărsare de sânge, ultimul și cel mai vechi regim dictatorial al Europei occidentale. Dreptul coloniilor portugheze la autodeterminare și suveranitate este recunoscut oficial la 19 iulie 1974, în anul următor dobândindu-și independența Guineea-Bissau, insulele Capului Verde, São Tomé și Príncipe, Mozambic și Angola. O relativă instabilitate politică, tensiuni și tentative de puciuri militare de stânga și dreapta, frecvente restructurări în lumea partidelor politice jalonează drumul Portugaliei spre o democrație pluralistă echilibrată. Portugalia devine în 1986 membru al Uniunii Europene. Reflex al progresului economic îl constituie organizarea la Lisabona, în 1998, a Expoziției Universale, cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la descoperirea de către Vasco da Gama a drumului spre India.

Papă de origine portugheză[modificare | modificare sursă]

Politică[modificare | modificare sursă]

Assembleia da República

În anii ce au urmat loviturii de stat, Portugalia a înlăturat progresiv instituțiile nedemocratice și s-a stabilizat ca o democrație constituțională. Cele patru mari organe politice portugheze sunt Președinția, Guvernul (primul ministru și Consiliul de Miniștri), Parlamentul și puterea judiciară.

Președintele, ales prin vot direct pentru un mandat de 5 ani, este comandant șef al forțelor armatei. Puterile prezidențiale includ alegerea primului ministru și a Consiliului de Miniștri, în care președintele trebuie să fie ghidat de rezultatele alegerilor. Consiliul de Stat, un organ prezidențial de supraveghere, este compus din șase ofițeri civili seniori, orice fost președinte ales începând cu 1976, cinci membri aleși de către Adunarea Republicii, și cinci aleși de către președinte.

Guvernul este condus de către un prim ministru, care numește Consiliul de Miniștri.

Adunarea Republicii (Assembleia da República) este un organ unicameral compus din 230 de deputați. Deputații sunt aleși prin vot universal, conform sistemului de reprezentare proporțională, pentru un mandat de patru ani, cu excepția cazului în care președintele dizolvă Adunarea și cere alegeri anticipate.

Curtea Supremă Națională este curtea ultimului apel. Curțile militare, administrative și fiscale sunt desemnate drept categorii diferite de curți. Un Tribunal Constituțional format din nouă membri verifică constituționalitatea legislației.

Districte și regiuni[modificare | modificare sursă]

Harta administrativă a Portugaliei
Fecioara Maria din Fátima (Portugalia)

Portugalia continentală este formată din 18 districte (distritos, singular - distrito):

Portugalia insulară cuprinde două regiuni autonome (regiões autónomas): Azore (Açores) și Insulele Madeira.
Fiecare district este subdivizat în municipalități (concelhos, singular - concelho).

Geografie[modificare | modificare sursă]

Portugalia continentală este împărțită în două de râul ei principal, Tagus (Tejo). Alte râuri importante sunt: Douro, Minho și Guadiana. Ca și râul Tagus, toate izvorăsc din Spania. În nord, relieful este format din munți. Cel mai înalt punct al Portugaliei se află în partea insulară: Mount Pico (2.351 m), înAzore. În sud, spre Algarve, relieful este format mai ales din câmpii, și clima de aici este ceva mai călduroasă și mai uscată decât în nordul răcoros și ploios.

Clima[modificare | modificare sursă]

Clima Portugaliei este caracterizată în principal de un climat mediteranean și un sezon distinct în timpul iernii cand Portugalia prezintă un model de temperatură similar cu orașele spaniole de coastă. Procesul de încălzire are loc în lunile de primăvară, pe timp de zi temperaturile maxime ajungând până la 22 °C (72 °F) până în luna mai.

Economie[modificare | modificare sursă]

Economia Portugaliei a devenit o economie diversificată și în continuă creștere, bazată pe servicii, de la aderarea la Uniunea Europeană, în 1986. În ultima decadă, guverne succesive au privatizat multe firme controlate de stat și au liberalizat zone cheie ale economiei, incluzând sectoarele financiar și telecomunicații. Țara a întrunit criteriile pentru Uniunea Monetară Europeană (EMU) în 1998 și a început să folosească noua sa monedă, euro, pe 1 ianuarie 2002, împreună cu alte 11 state membre ale U.E.

Demografie[modificare | modificare sursă]

Portugalia este o țară relativ omogenă din punct de vedere lingvistic, etnic și religios. Limba portugheză este vorbită în întreaga țară, cu excepția orașului Miranda de Douro, în care dialectul Asturian este recunoscut ca limbă oficială. Minoritățile, inclusiv cele formate din imigranții africani din fostele colonii, numără mai puțin de 100.000 de oameni. Majoritatea populației portugheze este de confesiune romano-catolică.

Dispute internaționale[modificare | modificare sursă]

Portugalia a reactivat din când în când cereri pentru teritorii din jurul orașului Olivenza, Spania.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Portugalia

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ (Portuguese) [1]. Accessed on 5 July 2013.
  2. ^ (Portuguese) Portugal. Censos 2011 (ine.pt)
  3. ^ "Portugal". International Monetary Fund. Retrieved 1 November 2013.
  4. ^ Gini Index”. Instituto Nacional de Estatística. http://www.ine.pt/xportal/xmain?xpid=INE&xpgid=ine_destaques&DESTAQUESdest_boui=107634627&DESTAQUESmodo=2&xlang=en. Accesat la 14 iulie 2011. 
  5. ^ Raportul Dezvoltării Umane 2010”. United Nations. 2010. http://hdr.undp.org/en/media/HDR_2010_EN_Table1.pdf. Accesat la 5 moiembrie 2010. 
  6. ^ Leite de Vasconcelos, José. Cale e Portucale. Opúsculos Vol. V – Etnologia (Parte I) Lisboa, Imprensa Nacional, 1938” (în Portuguese). http://www.instituto-camoes.pt/CVC/bdc/etnologia/opusculos/vol05/opusculos05_28_38.pdf. 

Legături externe[modificare | modificare sursă]