Jacques-Louis David

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Louis David: Autoportret

Jacques-Louis David (n. 30 august 1748 – d. 29 decembrie 1825) a fost unul dintre cei mai influenți pictori francezi ai stilului Neoclasic.

Pasiunea pentru desen[modificare | modificare sursă]

Născut la Paris, era fiul lui Louis-Maurice David, un negustor destul de înstărit și al lui Marie-Geneviève Buron, care se trăgea dintr-o familie de constructori și arhitecți. Jacques-Louis este crescut de familia mamei sale de la vârsta de noua ani, după moartea prematură a tatălui său, care și-a pierdut viața într-un duel pe data de 2 decembrie 1757. Unchii micuțului, François Buron și Jacques-François Desmaisons, îl trimit pe băiat mai întâi la colegiul din Beauvais, apoi într-una din cele mai renumite școli medii din Paris –colegiul Quatre-Nations. Este subjugat de desen iar la 17 ani vrea să devină pictor și membru al Academiei. Un aport deosebit în dezvoltarea intelectuală a tânărului artist îl are Michel-Jean Sedaine, secretarul Academiei Regale, care îi dăruiește prietenia sa și îl tratează ca pe propriul fiu. David va locui la acesta începând din anul 1768. În anul 1774, după patru încercări, reușește să ia Marele Premiu la concursul Grand-Prix de Rome, premiu care-i permite să fie acceptat la "Ecole des Eleves proteges" și la Academia de la Roma.

Călătoria la Roma[modificare | modificare sursă]

Jurământul Horaţiilor, 1784

În anul 1775, David pleacă în Italia, unde la început se simte intimidat, dar se apucă imediat de lucru, supunându-se cu strictețe regulamentului școlii. Are totuși timp suficient pentru a seduce o servitoare italiană, după care refuză să ia în căsătorie fata care rămăsese însărcinată, tulburând cu fapta sa imorală viața liniștită a bursierilor Academiei. În anul 1779, David vizitează Napoli și ruinele de la Pompei. Această călătorie va avea un rol decisiv pentru viitoarea sa dezvoltare artistică : va deveni fără umbră de îndoială adeptul neoclasicismului.

David - pictor academic și avangardist[modificare | modificare sursă]

În 1780 revine la Paris iar la expoziția Salonului din anul 1781, prezintă Belizarie cerșind și este primit cu aplauze. Succesul de care se bucură îi atrage clienți și ucenici. Atelierul lui David va deveni un centru al avangardei în pictură. În anul 1781, pleacă în Flandra pentru a studia pictura locului.

Moartea lui Socrate, 1787

În mai 1782, se căsătorește cu Marguerite-Charlotte Pecoul, fiica unui bogat funcționar din administrația clădirilor regale. Mariajul acesta îl va elibera pe artist de toate grijile materiale. În anul care va urma, David va fi primit ca membru în rândurile Academiei. În același an -1783- vine pe lume primul fiu al pictorului, Charles-Lois-Jules, în 1784, cel de-al doilea fiu, Eugene, iar în 1786 i se nasc gemenele, Felicite-Emilie și Pauline-Jeanne. Pânza Jurământul lui Horațiu îl urcă pe David pe piedestal. În vremurile furtunoase ale revoluției, David se angajează fără ezitare atât ca artist, cât și ca om în activitatea politică. În anul 1792, David este numit deputat al Convenției Naționale și aderă la tabăra lui Robespierre. În 1793, se pronunță pentru decapitarea regelui. În urma unor conflicte cu Academia, David-revoluționarul se hotărăște să dizolve această instituție. Își atinge scopul – în anul 1793 Academia își încetează existența. Se ocupă, de asemenea, de înființarea acelei instituții la care visase și Diderot –Muzeul Național, reprezentând embrionul Louvre-ului de astăzi. După căderea lui Robespierre, survenită pe 27 iulie 1794, e în pericol; reușește să evite ghilotina, deși în două rânduri- în anul 1794 și 1795- va fi întemnițat.

David, pictorul de curte al Împăratului[modificare | modificare sursă]

Napoleon Bonaparte traversând Alpii, 1800

După ce va fi încoronat împărat, Napoleon îi va încredința funcția de artist oficial al regimului. În anul 1803, îl decorează cu "Legiunea de Onoare", în decembrie 1804, îl numește primul pictor al curții imperiale. Artistul își începe cariera de la curte cu imortalizarea festivității de încoronare. Încă de la prima ședință în care Bonaparte i-a pozat artistului, David a recunoscut în acesta un idol și în perioada de existență a Imperiului, David este apologetul acestuia. După înfrângerea de la Waterloo din 1815 pleacă din țară. Reușește să emigreze în Belgia și chiar și atunci când Franța este gata să-l primească, refuză să se mai întoarcă. Ultimii 10 ani îi petrece la Bruxelles. Într-o seara din februarie 1824, pe când ieșea de la teatru, dă peste el o trăsură. Nu își va mai reveni niciodată pe deplin. Moare pe 29 decembrie 1825.

Galerie[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Dowd, David, Pageant-Master of the Republic, Lincoln, University of Nebraska Press, (1948)
  • Lindsay, Jack, Death of the Hero, London, Studio Books (1960)
  • Brookner, Anita, Jacques-Louis David, Chatto & Windus (1980)
  • Leymarie, Jean, French Painting, the 19th century, Cleveland (1962)
  • Schnapper, Antoine, David témoin de son temps, Office du Livre, Fribourg, (1980)
  • Delécluze, E., Louis David, son école et son temps, Paris, (1855) re-edition Macula (1983)
  • Sahut, Marie-Catherine & Régis Michel, David, l'art et le politique éditions Gallimard-Découvertes et RMN Paris (1988)
  • Bordes, Philippe, David, éd. Hazan, Paris (1988)
  • Lévêque, Jean-Jacques, Jacques-Louis David édition Acr Paris (1989)
  • Thévoz, Michel, Le théâtre du crime. Essai sur la peinture de David, éd. de Minuit, Paris (1989)
  • Noël, Bernard, David, éd. Flammarion, Paris (1989)
  • David contre David, actes du colloque au Louvre du 6-10 décembre 1989, éd. R. Michel, Paris (1993)
  • Malvone, Laura, L'Évènement politique en peinture. A propos du Marat de David in Mélanges de l'Ecole française de Rome. Italie et Méditerranée 106, 1 (1994)
  • Chodorow, Stanley, et al. The Mainstream of Civilization. New York: The Harcourt Press (1994) pg. 594
  • Crow, Thomas, Emulation. Making artists for Revolutionary France, ed. Yale University Press, New Haven London (1995)
  • Monneret, Sophie Monneret, David et le néoclassicisme, ed. Terrail, Paris (1998)
  • Lajer-Burcharth, Ewa, Necklines. The art of Jacques-Louis David after the Terror, ed. Yale University Press, New Haven London (1999)
  • Lee, Simon, David, ed. Phaidon, London (1999)
  • Jacques-Louis David’s Marat, edited by William Vaughan & Helen Weston, Cambridge (2000)
  • Rosenberg, Pierre, Prat, Louis-Antoine, Jacques-Louis David 1748-1825. Catalogue raisonné des dessins, 2 volumes, éd. Leonardo Arte, Milan (2002)
  • Rosenberg, Pierre, Peronnet, Benjamin, Un album inédit de David in Revue de l'art, n°142 (2003-4), pp.45-83 (complete the previous reference)
  • Vanden Berghe, Marc, Plesca, Ioana, Nouvelles perspectives sur la Mort de Marat : entre modèle jésuite et références mythologiques, Bruxelles (2004) / New Perspectives on David's Death of Marat, Brussels (2004)
  • Vanden Berghe, Marc, Plesca, Ioana, Lepelletier de Saint-Fargeau sur son lit de mort par Jacques Louis-David : saint Sébastien révolutionnaire, miroir multiréférencé de Rome, Brussels (2005)
  • The Death of Socrates, accessed 29 June 2005. New York Med.
  • Jacques-Louis David, on An Abridged History of Europe, accessed 29 June 2005
  • J.L. David on CGFA, accessed 29 June 2005
  • Sainte-Fare Garnot, N., Jacques-Louis David 1748-1825, Paris, Ed. Chaudun (2005)
  • Johnson, Dorothy,Jacques-Louis David. New Perspectives, Newark (2006)

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Principalele pânze[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Jacques-Louis David

David în muzeele lumii[modificare | modificare sursă]

  • Franța
    • AvignonMusee Calvet
    • BayonneMusee Bonnat
    • CherbourgMusee Thomas Henry
    • Lille - Musee des Beaux-Arts
    • ParisLouvre, Ecole des Beaux-Arts, Musee Carnavalet, Bibliotheque national
    • PauMusee des Beaux-Arts
    • RouenMusee des Beaux-Arts
    • ToulouseMusee des Augustins
    • ToursMusee des Beaux-Arts
    • VersaillesMusee National du Palais de Versailles, Musee National du Chateau