Aristotel

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Filozofi greci
Grecia clasică
Portretul lui Aristotel, sculptură de Lysippos, Muzeul Luvru
Portretul lui Aristotel, sculptură de Lysippos, Muzeul Luvru
Nume - Αριστοτέλης, Aristotelēs
Naștere - 384 î.Hr. Stagira
Deces - 7 martie 322 î.Hr.
Școală/tradiție - Materialism și Empirism
Interese principale
Politica
Idei importante
episteme, categorii
Influențe A influențat
Platon

Alexandru cel Mare, Toma de Aquino, Creștinism

Aristotel (în greacă: Αριστοτέλης, Aristoteles) (n. 384 î.Hr. - d. 7 martie 322 î.Hr.) a fost unul din cei mai importanți filozofi ai Greciei Antice, clasic al filozofiei universale, spirit enciclopedic, fondator al școlii peripatetice. Deși bazele filozofiei au fost puse de Platon, Aristotel este cel care a tras concluziile necesare din filozofia acestuia și a dezvoltat-o, putîndu-se cu siguranță afirma că Aristotel este întemeietorul științei politice ca știință de sine stătătoare. A întemeiat și sistematizat domenii filozofice ca Metafizica, Logica formală, Retorica, Etica. De asemenea, forma aristotelică a științelor naturale a rămas paradigmatică mai mult de un mileniu în Europa.

Date biografice[modificare | modificare sursă]

Aristotel s-a născut la Stagira (motiv pentru care i se mai spune Stagiritul), un oraș din peninsula Chalcidica, în nordul Mării Egee. Tatăl său, Nicomah, a fost medicul regelui Macedoniei, Midas al II-lea, tatăl lui Filip al II-lea și bunicul lui Alexandru Macedon. Mama sa, pe nume Phaestis, provenea din familie aristocratică.

Rămas orfan de copil, Aristotel își petrece primii ani la Stagira și Pella, iar la 17 ani intră în Academia lui Platon, unde rămâne 20 ani, mai întâi ca elev apoi ca profesor; după moartea lui Platon, în 347 î.Hr., a plecat la Assos, în Misia devenind consilierul tiranului Hermias. De fapt este începutul unei serii de călătorii pentru cunoașterea și studiul formelor de stat și de conducere existente la acea perioadă. În 343 î.Hr., a fost chemat la Pella, la curtea lui Filip, pentru a desăvârși educația tânărului Alexandru (cel care avea să rămână în istorie ca Alexandru cel Mare). În ceea ce privește înfățișarea sa, se știe că avea ochii mici, picioare subțiri, vorba cepeleagă, însă avea îmbrăcăminte plăcută, tunsoare minunat de îngrijită și inele cu pietre scumpe de o rară frumusețe. Referitor la viața sa personală se afirmă că s-a îndrăgostit de amanta (concubina) prietenului său, s-a căsătorit cu ea, și-i aducea daruri care se aduceau doar divinităților. În 340 î.Hr. s-a întors la Stagira, dar nu pentru multă vreme. Pacea impusă de Macedonia cetăților grecești i-a dat prilejul să revină la Atena, unde a înființat propria lui școală – Liceul (Lykeion sau școala peripatetică), școală ce va rivaliza cu Academia lui Platon. Va preda aici timp de treisprezece ani și își va continua neobosit cercetările. În 323 î.Hr., odată cu moartea lui Alexandru, la Atena a răbufnit vechea dușmănie față de macedoneni. Aristotel s-a refugiat la Chalkis, în insula Eubeea, unde a murit un an mai târziu. La conducerea școlii îi succede Theofrast, cel mai important discipol al său.

Opera[modificare | modificare sursă]

Platon şi Aristotel de Raphael

Ca și magistrul său, Aristotel a scris foarte mult, iar scrierile sale au ca și autorul o istorie interesantă. Ele au fost redescoperite treptat, dintre care Poetica abia în perioada Renașterii, deci unele dintre ele pot rămîne necunoscute și pînă în prezent. După moartea lui Teofast, urmașul lui Aristotel la conducerea școlii, lucrările marelui filosof sunt duse în Asia Mică, unde putrezesc în subsoluri, fiind readuse la Atena pe la 100 î.e.n. În 86 î.e.n., sînt aduse la Roma și ajung mai târziu pînă la Andronicus din Rodos. Vastul sistem filosofic și științific conceput de Aristotel, uimitor prin diversitate (logică, teologie, politică, estetică, fizică, astronomie, zoologie etc.) și profunzime, a stat la baza gândirii medievale creștine și islamice și a fost axul culturii Occidentului până la sfârșitul secolului al XVII-lea. Din cele peste 150 de lucrări care îi sunt atribuite (Diogenes Laertios menționa 145), s-au păstrat 47.

Opera sa cuprinde:

Discursuri cu caracter retoric[modificare | modificare sursă]

Dialoguri în genul celor platonice[modificare | modificare sursă]

Tratate de erudiție[modificare | modificare sursă]

Lucrările lui Aristotel sunt împărțite în cinci categorii și formează Corpus Aristotelicum[modificare | modificare sursă]

Scrieri despre logică[modificare | modificare sursă]

  • http://en.wikipedia.org/wiki/Organon en (Organon) – scrierile despre logică (titlul „Organon” nu îi aparține lui Aristotel)
  • Categorii (Categoriae)
  • Despre interpretare (De Interpretatione)
  • Analitica Primă (Analytica Priora)
  • Analitica Secundă (Analytica Posteriora)
  • Topica (Topica)
  • Respingerile Sofistice (De Sophisticis Elenchis)

Scrieri despre știință[modificare | modificare sursă]

Scrieri metafizice[modificare | modificare sursă]

Scrieri etice[modificare | modificare sursă]

Scrieri estetice[modificare | modificare sursă]

Scriere în afara Corpus Aristotelicum[modificare | modificare sursă]

Copii după manuscrise au fost păstrate în bibliotecile arabe; gânditorii arabi l-au readus pe Aristotel în Europa în sec. XII – XIII.

Traduceri in limba romana[modificare | modificare sursă]

Aristotel, Categorii, traducere și interpretare de Constantin Noica, Editura Humanitas, București, 1994.

Aristotel, Despre interpretare, traducere de Constantin Noica, Editura Academiei, București, 1971.

Aristotel, Organon, vol. I: Categoriile, Despre interpretare. Traducere, studii introductive, introduceri și note de Mircea Florian, Editura Științifică, București, 1957; vol. II: Analitica primă, traducere și studiu introductiv de Mircea Florian, Editura Științifică, București. 1958; (reeditate la IRI, 1997), vol. III: Analitica secundă, traducere, studiu introductiv și note de Mircea Florian, Editura Științifică, București, 1961; vol. IV: Topica, Respingerile sofistice, traducere, studiu introductiv și note la “Topica”, traducere și note la “Respingerile sofistice” de Mircea Florian, notiță introductivă la “Respingerile sofistice” de Dan Bădărău, Editura Științifică, București, 1963

Aristotel, Fizica, traducere și note de N. I. Barbu, studiu introductiv, note, indice tematic și terminologic de Pavel Apostol; studiu analitic și note de Al. Posescu, Editura Științifică, București, 1966 (reeditare Moldova, Iași, 1995).

Aristotel, Despre cer, traducere și studii introductive de Șerban Nicolau, în Revista de filosofie, Editura Academiei, București, numerele 3/1989, 2/1990, 2/1992 (ediție incompletă).

Aristotel, Despre cer, traducere de Șerban Nicolau, Editura Paideia, București, 2006.

Aristotel, Despre suflet, traducere, note și indice terminologic de N. I. Ștefănescu, Editura Științifică, București, 1969.

Aristotel, Parva Naturalia. Scurte tratate de științe naturale, traducere de Șerban Mironescu și Constantin Noica, notă introductivă de Alexandrru Boboc, Editura Științifică, București, 1972.

Aristotel, De anima. Parva naturalia. Traducere și note de N. I. Ștefănescu, Șerban Mironescu și Constantin Noica, Postfață și îngrijire de eediție de Gh. Vlăduțescu, Editura Științifică, București, 1996.

Aristotel, Despre suflet, traducere și note de Alexander Baumgarten, Editura Humanitas, București, 2005.

Aristotel, Metafizica, traducere de Șt. Bezdechi, studiu introductiv și note de Dan Bădărău, Editura Academiei, București, 1965. Reeditare, IRI, 1996, 1999.

Aristotel, Metafizica A-E, traducere din limba greacă și note de Gh. Vlăduțescu, Editura Paideia, București, 1998.

Aristotel, Metafizica, traducere de Andrei Cornea, Editura Humanitas, București, 2001.

Aristotel, Etica nicomahică, Editura Casa Școalelor, București, 1944.

Aristotel, Etica nicomahică, traducere, studiu introductiv, comentarii și index de Stella Petecel, Editura Științifică și enciclopedică, București, 1988 (ediția a II-a, IRI, 1998).

Aristotel, Politica, ediție bilingvă, traducere, comentarii și index de Alexander Baumgarten, cu un studiu introductiv de Vasile Muscă, Editura IRI, București, 2001.

Aristotel, Politica, traducere de El. Bezdechi, Editura Cultura Națională, 1924. Reeditare Antet, 1996.

Aristotel, Retorica, ediție bilingvă, traducere, studiu introductiv și index de Maria-Cristina Andrieș, note și comentarii de Ștefan-Sebastian Maftei, Editura IRI, București, 2004.

Aristotel, Poetica, traducere C.I. Balmuș, Editura Științifică, București, 1957.

Aristotel, Poetica, traducere, studiu introductiv, comentarii de D. M. Pippidi. Editura Academiei, București, 1965 (reeditare, IRI, 1998).

Aristotel, Statul atenian, traducere de Ștefan Bezdechi, Editura Casa Școalelor, București, 1944 (reeditare Agora, Iași, 1992).

Aristotel, Protrepticul, ediție bilingvă, text grec stabilit de Ingemar During, traducere din greaca veche, studiu introductiv, sinopsă, note, glosar, bibliografie și anexă de Bogdan Minică și Cătălin Partenie, Editura Humanitas, București, 2005.

Aristotel, Plotin, Augustin, Ioan Filopon, Toma din Aquino, Alkindi, Avicenna, Avencebrol, Algazel, Averroes, Albert cel Mare, Henri din Gand, Siger din Brabant, Boethius din Dacia, Despre eternitatea lumii. Fragmente sau tratate, traducere din limba latină, tabel cronologic, note și postfață de Alexander Baumgarten, Editura Iri, București, 1999.

Aristotel, Alexandru din Afrodisia, Plotin, Themistius, Averroes, Albert cel Mare, Sf. Toma din Aquino, Siger din Brabant, Despre unitatea intelectului. Fragmente sau tratate, traducere, tabel cronologic, note și postfață de Alexander Baumgarten, Editura Iri, București, 2002.

Concepte[modificare | modificare sursă]

Filosofia = știință a cauzelor prime, o cercetare a ființei ca ființă
Substanță = Ființa în sine, imuabilă (identică cu sine). Acel tip de realitate a cărei existență nu este dependentă de altceva (v. Categorii, 2). În acest sens, substanța poate fi universală, adică substanță secundă (ca gen, specie, esență), respectiv particulară sau substanță primă (înțeleasă ca individual).
Materia = "Forma în potență" sau "potențialitate pură". Ființa în potență, în stare nedeterminată (virtualitate).
Forma = ființa în act, determină materia (energie)
Primul Motor = cauza mișcării din lume; este mișcătorul nemișcat, Act pur, imaterial, gândire pură (divinitatea supremă)
Omul = este un compus din materie și formă. Corpul nu este materie decât într-un sens metaforic deoarece, ca substanță primă, și corpul trebuie înțeles tot ca un compus formă-materie. Astfel, tot ceea ce este perceptibil ca și corp este act al corpului, adică formă în act. De asemenea, sufletul individual este la rândul său un compus care are drept formă intelectul. În concluzie, omul este o substanță având ca formă sufletul intelectiv.
= ființă morală, capabilă de acțiuni în vederea binelui
= ființă socială "zoon politikon" (viețuitoare socială), tinde în mod natural să trăiască în stat și folosește statul drept mijloc pentru dobândirea autarhiei, adică a condiției necesare practicării virtuții dianoetice.
= caută frumosul, arta fiind o imitație a realității cu rol de Katharsis (purificare a sufletului prin disciplinarea pasiunilor)
Statul = anterior familiei și individului, este un organism natural; ideal este statul având clase sociale bine determinate
Statul = scopul său este fericirea, dobândită ca stare ce însoțește practicarea virtuților; statul condus de omul cel mai virtuos este monarhia (poate degenera în tiranie). Alte forme de guvernământ sunt aristocrația (poate degenera în oligarhie), republica (poate degenera în demagogie – guvernarea celor inculți)
Științele = sunt:
  • Teoretice (matematică, fizică, metafizică)
  • Practice (etică, politică, economie)
  • Poetice (arte tehnice, retorica, poetica)
Adevărul = corespondența conceptelor cu realitatea
Logica = introducere și pregătire a tuturor științelor, analiză a legilor gândirii (care sunt și legi ale realității)
Categoriile = modalitățile de exprimare a ființei: Substanța, Cantitatea, Calitatea, Relația, Locul, Timpul, Poziția, Averea, Pasiunea, Acțiunea. Substanța semnifică faptul de a fi (ființa nedeterminată), în timp ce restul de nouă categorii exprimă determinații ale substanței. Substnța este o realitate care nu are nevoie de altceva ca să existe, în timp ce categoriie desemnează realități a căror existență depinde de substanță ("nu pot fi în afara unui substrat" - v. Categorii, cap. 2).
Silogismul = procedeul dialectic de gândire care ne duce necesar la adevăr.

Posteritatea[modificare | modificare sursă]

Cultura aristotelică a fost preluată de arabi, prin traducerile siriene, de unde a trecut în Evul Mediu creștin.

Lucrările lui sub formă de dialoguri totalizează peste 2.000 de pagini. O clasificare a lucrărilor lui Aristotel a fost realizată de către Andronic din Rhodos, Adraste d'Aphrodisias, M. Bühle. Operele sale au fost editate de către Tauschnitz în 16 volume în 1832.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Constantin Noica, Pentru o interpretare a categoriilor la Aristotel, ed. Academiei. București, 1968
  • Anton Dumitriu, Logica lui Aristotel, în Istoria logicii, ed. Tehnică, București, 1993
  • Alberto Jori, Aristotele, ed. Bruno Mondadori, Milano 2003.
  • Sorin Vieru, Începuturi de semantică logică la comentatorii antici ai „Categoriilor”, ed. Academiei, București, 1972
  • Mircea Florian, Cosmologia elenă în Revista de filozofie, nr.1,2,3/1929
  • Anghel, E., Substanță și devenire la Aristotel, în Revista de filozofie, nr.2/1995
  • Gheorghe Vlăduțescu, Experiență și inducție la Aristotel, ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1975
  • Windelband, W., Istoria filozofiei grecești, ed. Moldova, Iași, 1995
  • Martin Heidegger, Despre esența și conceptul lui ΦYΣΙΣ, în Repere pe drumul gândirii, ed.Politică, București, 1988
  • Cosma, D., Socrate, Bruno, Galilei în fața justiției, Editura Sport-Turism, București, 1982
  • Bernal, J. D., Știința în istoria societății, Editura Politică, București, 1964

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Aristotel
Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de Aristotel.
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Aristotel
Filozofi antici
Peripateticieni

Aristotel | Aristoksenos | Theofrastos | Straton | Lykon | Demetrios Faleronlainen | Herakleides | Satyros | Eudemos Rhodoslainen | Andronicus din Rhodos | Aristokles Messeneläinen | Aleksanteri Afrodisiaslainen