Limba spaniolă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
spaniolă • castiliană
español • castellano
Pronunție espaˈɲol/, /kasteˈʎano
Vorbită în Andorra
Argentina
Belize
Bolivia
Chile
Columbia
Costa Rica
Cuba
Ecuador
El Salvador
Filipine
Gibraltar (Regatul Unit)
Guatemala
Guineea Ecuatorială
Honduras
Maroc
Mexic
Nicaragua
Panama
Paraguay
Peru
Puerto Rico
Republica Dominicană
Sahara Occidentală
Spania
Statele Unite
Uruguay
Venezuela
Regiuni Africa
America Latină
Peninsula Iberică
Număr de vorbitori 500 de milioane[1] (locul 2)
Limbă-mamă latină
Sistem de scriere alfabetul latin (variantă spaniolă)
Tipologie lingvistică limbă flexionară
SVO
Clasificare
limbi indo-europene
Statut oficial și codificare
Limbă oficială în 20 țări
Puerto Rico (SUA)
ABINIA
CAN
Europol
FIFA
Interpol
Mercosur
NAFTA
ONU
OSA
Summitul Iberoamerican
Tratatul Antarctic
UNASUR
Uniunea Africană
 Uniunea Europeană
Uniunea Europei Occidentale
Uniunea Latină
Organ de reglamentare Academia Regală Spaniolă
Asociația Academiilor Limbii Spaniole
ISO 639-1 es
ISO 639-2 spa
ISO 639-3 (pentru cel mai răspândit dialect) spa
Extras
Declarația Universală a Drepturilor Omului – articolul 1
Todos los seres humanos nacen libres e iguales en dignidad y derechos y, dotados como están de razón y conciencia, deben comportarse fraternalmente los unos con los otros.
Răspândire în lume
Răspândirea limbii spaniole în lume
Răspândirea limbii spaniole în lume
Vizitați Wikipedia în spaniolă • castiliană!
Această pagină poate conține caractere Unicode.

Limba spaniolă (Idioma español, lengua española, español), numită uneori și limba castiliană (castellano), este o limbă romanică din subgrupul iberic. Este una dintre cele șase limbi oficiale ale Organizației Națiunilor Unite.

Spaniola se situează pe locul doi ca cea mai vorbită limbă în lume conform numărului vorbitorilor care o au ca limbă maternă[1], fiind precedată doar de chineza mandarină. O vorbesc ca prima și a doua limbă între 450[2] și 500[3] milioane de persoane. Se plasează pe locul trei ca cea mai folosită limbă după numărul combinat de vorbitori (atât ca limbă maternă, cât și străină), fiind întrecută de chineza mandarină și de engleză.

Spaniola ocupă, de asemenea, locul doi în topul celor mai studiate limbi din lume,[4] fiind învățată de cel puțin 14 milioane de studenți.[5] Conform altor surse, acest număr depășește 46 de milioane de studenți distribuiți în 90 de țări.[6]

Atât spaniola, cât și alte limbi romanice, reprezintă o continuare modernă a latinei vulgare, limbă care a fost vorbită împreună cu latina cultă în fostul Imperiu Roman și care a pus bazele tuturor limbilor romanice moderne. Datorită propagării sale în America, spaniola este limba neolatină care a cunoscut cea mai largă răspândire în lume.

Origine și nume[modificare | modificare sursă]

Linguistic map Southwestern Europe.gif

Spaniola s-a dezvoltat din dialectul latin vorbit în zonele limitrofe dintre Cantabria, Burgos, La Rioja și Álava, provinciile de nord din actuala Spanie, devenind cel mai popular idiom al Regatului Castiliei (latina a fost o limbă oficială). De aici vine și numele original al dialectului, castellano, care face o referință la zona geografică de unde provine limba. Celălalt nume, español, vine de la Hispaniolus din latina medievală, mai precis din forma sa corectă[7] Spaniolus. Ramón Menéndez Pidal oferă altă explicație etimologică. Cuvintelor clasice hispanus și hispanicus li se atașau în latina vulgară sufixul -one (cf. în spaniolă: bretón, borgoñón, în franceză wallon etc.), astfel cuvântul *hispanione s-a schimbat în españón, și apoi în español.[8] Acest cuvânt a fost apoi împrumutat de către alte limbi romanice (cf. catalană espanyol, franceză espagnol, italiană spagnolo, occitană espanhòu, portugheză espanhol, română spaniol).

Evenimentele istorice, socio-economice și folosirea spaniolei ca limbă de schimb au permis acesteia să devină lingua franca în Peninsula Iberică, însă aceste fapte n-au dus la dispariția altor limbi vorbite acolo. Se estimează că în a doua jumătate a secolului XVI 80% din locuitorii Spaniei vorbeau spaniola.[9]

Dispută de nume[modificare | modificare sursă]

Conform dicționarului normativ, publicat de către Academia Regală Spaniolă, și Dicționarului Panhispanic de Chestiuni,[10] aprobat de 22 academii de limbă spaniolă ca normativ, numele español și castiliano sunt sinonime, ambele fiind acceptate. Asociația Academiilor Limbii Spaniole, care întrunește toate academiile de limbă spaniolă din țările hispanofone, recomandă numele español spre a fi folosit, în general, în alte limbi naționale (cf. germană Spanisch, engleză Spanish, poloneză hiszpański, rusă испанский).

Clasificare și limbi înrudite[modificare | modificare sursă]

Spaniola face parte din subgrupul ibero-romanic al limbilor romanice.[11] Are multe în comun cu limba aragoneză, asturiană, catalană, galiciană și portugheză. Spaniolii se pot înțelege și cu vorbitorii limbii italiene, fără a cunoaște italiana. Limba ladino, vorbită de către sefarzi, este de fapt castiliana medievală, influențată de turcă și ebraică.

Dialectele spaniolei şi limbile vorbite în Spania

Matteo Bartoli, un lingvist italian, și Valeriu Rusu au clasificat-o, împreună cu alte limbi ibero-romanice și romanice orientale, ca limbă conservativă, care a păstrat multe cuvinte devenite arhaice în alte limbi romanice.[12] Tabelul de mai jos indică câteva similarități:

Limbi conservative Latină Limbi inovative Latină
Spaniolă Română Italiană Franceză
día zi DIES giorno jour DIVRNVM
hermoso frumos FORMOSVS bello beau BELLVS
más mai MAGIS più plus PLVS
mesa masă MENSA tavola table TABVLA
poner pune(re) PONERE mettere mettre MITTERE
Vezi și: Diferențe între limbile portugheză și spaniolă

Istorie[modificare | modificare sursă]

Pagină din Grammatica de Antonio de Nebrija

Istoria limbii spaniole începe cu dialectele iberice ale latinei vulgare, limbă vorbită de populația Imperiului Roman. Variantele vorbite în Spania nordică de astăzi au pus bazele dezvoltării ulterioare a limbii. După căderea Imperiului Roman Occidental în secolul V, influența latinei clasice asupra poporului a fost succesiv redusă. Latina vorbită pe vremea aceea reprezenta o mixtură a varietăților romanice hispanice, între care era și castiliană veche. În secolul VIII, invazia musulmană în peninsula Iberică duce la formarea celor două zone de latinitate: Al-Andalus (Andaluzia contemporană), unde se utilizau dialecte romanice cunoscute sub denumirea de „limba mozarabă”, aflată sub influența puternică a limbilor invadatorilor: arabei și berberei, și zonă nordică, unde s-au format regatele creștine, iar din dialecte romanice s-au dezvoltat aparte de castiliană și alte limbi romanice moderne: limba catalană, aragoneză, astur-leoneză și galiciano-portugheză[13]

Castiliana primitivă a derivat din latină în comitatul medieval al Castiliei și se afla sub influența limbilor bască și vizigotă. Cele mai vechi texte în spaniolă sunt Glosas Emilianenses (Glosele Emiliane), ce s-au păstrat în Mănăstirea Yuso aflată în San Millán de la Cogolla, La Rioja, Spania. Această localitate era considerată că fiind un centru cultural medieval.

Spaniola s-a extins la sudul peninsulei datorită Reconquistei și uniunilor regatelor creștine (uniunea Castiliei și Leónului, Castiliei și Aragonului și apoi formarea statului spaniol). În secolul XV, în timpul procesului de unificare a Spaniei, Antonio de Nebrija a publicat Grammatica. Acesta este primul tratat al gramaticii limbii spanille și în genere al unei limbi vulgare europene. Colonizarea și cucerirea Americii a permis expansiunea limbii spre cea mai mare parte a continentului american.

În prezent limba spaniolă este una dintre cele mai vorbite și populare limbi ale lumii și cea mai folosită limbă romanică. Este utilizată în Organizația Națiunilor Unite, Uniunea Europeană și, ca limbă oficială, în Uniunea Latină. Numărul vorbitorilor crește repede dat fiind faptul că stă pe locul doi ca cea mai studiată limbă din lume, precedată doar de limba engleză[4].

Distribuție geografică[modificare | modificare sursă]

Spaniola este una dintre limbi oficiale ale Uniunii Europene,[14] Organizației Statelor Ibero-Americane,[15] Organizației Statelor Americane,[16] Organizației Națiunilor Unite,[17] Mercosur-ului și Comunității Andine a Națiunilor.

Europa[modificare | modificare sursă]

Spaniola este declarată drept limbă oficială în Spania, țara de la care și-a moștenit numele și unde s-a dezvoltat. Rămâne în uz și în Gibraltar, dar acolo doar limba engleză este folosită oficial.[18] Limba spaniolă este la fel vorbită (neoficial) în Andorra, unde doar limba catalană se bucură de statutul de limbă statală.[19] Este și una dintre 24 de limbi oficiale ale Uniunii Europene[14]. Există comunități vorbitoare de spaniolă și în alte state europene: Elveția, unde castiliana este cea mai vorbită limbă minoritară,[20] Regatul Unit, Franța și Germania.[21]

America[modificare | modificare sursă]

Ciudad de México - orașul cu cei mai mulți vorbitori de limbă spaniolă

Majoritatea vorbitorilor limbii spaniole locuiesc în America Latină. Dintre țările cu cel mai ridicat număr al hispanofonilor, doar Spania nu se află în America. Țările cu cea mai mare populație hispanofonă sunt Mexic și Columbia, ambele amplasate pe acest continent. La nivel național, spaniola este oficială în Argentina, Bolivia,[22] Chile, Columbia, Costa Rica, Cuba, Ecuador, El Salvador, Guatemala, Honduras, Mexic, Nicaragua, Panama, Paraguay,[23] Peru[22], Republica Dominicană, Uruguay și Venezuela. De asemenea, este oficială în regiunea dependentă față de Statele Unite, Puerto Rico, alături de limba engleză.

Spaniola nu este recunoscută oficială în fostă colonie britanică, Belize, dar, conform recensământului din 2000, 52,1% dintre locuitori cunosc și vorbesc spaniola la un nivel avansat.[24] Limba este păstrată datorită urmașilor colonizatorilor spanioli, care au rămas în regiune din secolul XVII. Totuși, engleza este cea care se bucură de statutul de limbă oficială unică a țării.[25]

Spaniola a devenit din ce în ce mai importantă în Brazilia datorită proximității și schimbului comercial între acest stat și vecinii săi hispanofoni, mai ales datorită intrării în componența grupării politice Mercosur/Mercosul.[26] În 2005 Congresul Național al Braziliei aprobă un act, acceptat apoi și de către Președinte, care a făcut limba spaniolă disciplină școlară în licee[27] De asemenea, de-a lungul frontierei între Brazilia și Uruguay, este vorbită limbă creolă, numită aici „portuñol”.

În Haiti limba franceză este una dintre două limbi oficiale, cu toate că o vorbesc doar 10% din populație. Majoritatea haitienilor vorbesc creola, care de asemenea este oficială. Creola este bazată pe franceză și unele limbi africane, dar a fost profund influențată și de spaniolă. Deși spaniola în sine nu este oficială, ea este vorbită de către cea mai mare parte a populației, în special cea care locuiește lângă frontiera cu Republica Dominicană.

Distribuţia limbii spaniole în Statele Unite. Nuanţele de albastru mai închis indică regiuni cu populaţii hispanofone mai numeroase.

Trinidad și Tobago au fost colonizate pentru prima dată de către spanioli în 1498. Deși mai târziu ambele insule au ajuns sub dominația engleză, populația locală a păstrat limba primilor colonizatori. Fiindcă Trinidad se află în apropierea coastelor nordice ale Americii de Sud, rămâne influențat de vecinii săi hispanofoni. Recensământul recent a dovedit că mai mult de 1 500 locuitori vorbesc spaniola.

În Statele Unite ale Americii, conform recensământului din 2006, 44,3 de milioane de locuitori sunt de origine spaniolă sau hispanică. 34 de milioane sau 12,2% a populației cu vârsta mai mare de cinci ani folosesc spaniola în uzul familial.[28] Spaniola a avut o istorie lungă în Statele Unite, pentru că multe state din sud-vestul țării (de exemplu Texas sau California) erau parțial colonii spaniole, iar acum este în curs de revitalizare datorită migrației umane din America Latină. Este cea mai studiată limbă străină în școlile Statelor Unite.[29] Deși Statele Unite ale Americii nu au desemnat nicio limbă drept oficială, spaniola este recunoscută formal la nivel statal în New Mexico, unde este vorbită de către 30% de locuitori, și rămâne limba principală în Puerto Rico. În speță, SUA ocupă poziția a cincea pe lista țărilor cu cea mai numeroasă populație hispanofonă din lume.

Filipine[modificare | modificare sursă]

Deși spaniola a fost limbă oficială a Filipinelor, nu era niciodată vorbită de către majoritatea populației. Importanța sa s-a diminuat la începutul secolului XX după ocuparea insulelor de către Statele Unite. Introducerea limbii engleze în sistemul filipinez de guvernare a dus la utilizarea mai redusă a limbii spaniole și, în consecință, pierderea statutului de limbă oficială în 1987. Președintele Filipinelor, Gloria Macapagal Arroyo, anunță în 2007 că spaniola va deveni încă o dată un obiect de studiu obligatoriu.[30] Acesta nu înseamnă însă că spaniolă va redeveni limba oficială a insulelor. Rămâne însă o limbă auxiliară. Conform recensământului din 1990, în Filipine trăiau 2 658 vorbitori nativi ai limbii castiliene.[31] Date legate de populația hispanofonă actualmente sunt indisponsibile pentru că nu au apărut în recensămintele din 1995 și 2000.

Conform recensământului din 2000, 600 000 de locuitori ai Filipinelor vorbesc limba chavacano, o varietate a creolei spaniole. De asemenea, multe limbi native ale insulelor conțin împrumuturi din spaniolă datorită influenței europene și mexicane în perioada colonizării.

Alte părți ale lumii[modificare | modificare sursă]

În Africa spaniola este o limbă oficială a comunității autonome Insulele Canare[32] și a orașelor autonome Ceuta și Melilla. Este oficială și în Sahara Occidentală[33] (împreună cu limba arabă), recunoscută de către ONU, și în Guineea Ecuatorială[34] (împreună cu limba franceză și portugheză).

În Oceania, spaniola este vorbită pe Insula Paștelui, o posesiune teritorială a Chile.

Variante[modificare | modificare sursă]

Voseo: (spaniolă)

     Voseo generalizado de forma oral y escrita

     Voseo oral generalizado

     Voseo coexistente con el tuteo y/o voseo regional desprestigiado

     Países hispanoparlantes sin voseo

Există câteva diferențe importante între dialectele limbii spaniole folosite atât în Spania cât și în America Latină. În Spania se consideră comună pronunția castiliană conform standardului național, iar folosirea laísmo (o tendință de a pune un pronume de complement direct la în loc celui de complement indirect le) este dezaprobată.

Spaniolă are trei pronume de a doua persoană la singular: , usted și vos. În general, și vos sunt neformale, dar folosirea lor depinde de țară — în Spania utilizarea pronumelui vos este limitată la liturghie, iar în Argentina este cosiderat arhaic. Usted (derivat din vuestra merced, ce justifică abreviere vd.) este formă cea mai formală și folosită pentru a arăta respectul față de interlocutor.

Multe dialecte ale limbii spaniole se disting datorită unora dintre următoarele caracteristici:

  • ceceo — lipsă de distincție între fonemele /θ/ și /s/, cu /θ/ fiind sunet utilizat în locul ambelor. Ceceo poate fi întâlnit aproape numai în Andaluzia.
  • distinción — distincție clară între fonemele /θ/ și /s/. Aparține variantei standard a limbii spaniole.
  • lleísmo — lipsă de distincție între fonemele /ʎ/ și /ʝ/, cu /ʎ/ fiind sunet utilizat în locul ambelor.
  • seseo — lipsă de distincție între fonemele /θ/ și /s/, cu /s/ fiind sunet utilizat în locul ambelor. Seseo este tipic pentru America Latină și dialectul insulelor Canare.
  • sheísmo — înlocuirea fonemelor /ʎ/ și /ʝ/ cu /ʃ/.
  • voseo — folosirea pronumelui vos în loc de , care are loc în principiu în Argentina, Chile și Uruguay, dar devine populară și în America Centrală.
  • yeísmo — lipsă de distincție între fonemele /ʎ/ și /ʝ/, cu /ʝ/ fiind sunet utilizat în locul ambelor.
  • zheísmo — înlocuirea fonemelor /ʎ/ și /ʝ/ cu /ʒ/.

Sistem de scriere[modificare | modificare sursă]

Spaniola folosește alfabetul latin îmbogățit cu litera ñ (eñe, care reprezintă fonemul /ɲ/) și digramele: ch (reprezentează fonemul t͡ʃ) și ll (reprezintă fonemul /ʎ/). Totuși, digrama rr, care reprezintă fonemul /r/, nu este considerat parte a alfabetului. Astfel, alfabetul tradițional spaniol conține 28 semne (30 cu k și w, care apar doar în cuvintele împrumutate):

A B C D E F G H I J (K) L M N Ñ O P Q R S T U V (W) X Y Z

În timpul celui de-al 9-lea Congres al Asociației Academiilor Limbii Spaniole în 1994, se acordă adaptarea unui alfabet latin universal, în care ch și ll nu sunt litere independente. Totuși, această reformă afectează doar procesul de ordonare alfabetică a cuvintelor, nu compoziția alfabetului. Astfel, digrafele ch și ll încă fac parte din acesta.[35]

Spaniola folosește accentul ascuțit pentru a marca un loc de punere a accentului când el nu este de acord cu reguli. Fiecare semn care aparține vocalei (a, e, i, o, u) poate să prindă acest diacritic (rezultând în á, é, í, ó, ú). De asemenea, diereza rămâne în uz în trigrafele güe și güi pentru a indica u sonor (altfel, u în trigrafe gue și gui este mut).

Vezi și: Ñ

Fonetică[modificare | modificare sursă]

Prezentarea fonemelor limbii spaniole este foarte dificilă din cauza varietății dialectice. Tabelele de mai jos prezintă sunete care fac parte din standardul spaniol, dar pot să nu existe în unele dialecte din cauza proceselor fonetice precum yeísmo.

Consoane[modificare | modificare sursă]

Tabelul mai jos afișează fonemele consonantice ale limbii spaniole.

Bilabiale Labio-
dentale
Dentale Alveolare Palatale Velare
Nazale m <m> n <n> ɲ <ñ>
Oclusive p   b
<p> <b, v>
t   d
<t> <d>
<ch> ʝ <y> k   g
<c, q> <g>
Fricative  f <f>  θ <c, z>  s <s>  x <g, j>
Vibrante r <r, rr>
Bătute ɾ <r>
Laterale l <l> ʎ <ll>

În secolul XVI, sistemul consonantic al spaniolei a trecut prin câteva schimbări importante care l-au diferențiat de limbile vecine, precum portugheza sau catalana:

Sistemul consonantic al spaniolei medievale este bine păstrat în limba ladino, pentru că aceasta a devenit limbă separată înaintea schimbărilor prezentate mai sus.

Vocale[modificare | modificare sursă]

Diftongi spanioli[36]
AFI Exemplu Însemnare
Descendenți
/ei/ rey rege
/ai/ aire aer
/oi/ hoy azi
/eu/ neutro neutru
/au/ pausa pauză
/ou/ bou năvod
Ascendenți
/je/ tierra pământ[37]
/ja/ hacia către
/jo/ radio radio
/ju/ viuda văduvă
/wi/ fuimos furăm[38]
/we/ fuego foc
/wa/ cuadro poză
/wo/ cuota normă

Spaniola are cinci vocale care pot apărea atât în silabe accentuate cât și în neaccentuate.[36]

Anterioare Centrale Posterioare
Închise i u
Mijlocii
Deschise ä

De asemenea, sistemul vocalic al spaniolei conține șase diftongi descendenți și opt ascendenți. Adițional, în vorbirea rapidă, vocalele în hiat devin diftongi[36], sau, când reprezintă același sunet, fuzionează împreună[36]).

Nazalizarea fonetică poate să aibă loc atunci când o vocală precede o silabă cu consoană nazală la sfârșit sau când apare între două consoane nazale.

Un /e̞/ epentetic este întrodus înaintea combinației /s/ + altă consoană la începutul cuvântului (escribira scrie dar transcribira transcrie).

Accent[modificare | modificare sursă]

Spaniola este o limbă silabică, ceea ce înseamnă ca fiecare silabă are aceeași durată indiferend de accent.[39] Se accentuează în general una dintre ultimele trei silabe ale cuvântului (există câteva excepții rare, unde este accentuată silaba a patra de la sfârșit). Iată tendințele generale de accentuare[40]:

  • cuvintele care se sfârșesc cu vocale sau /s/ au accentul pe penultima silabă
  • cuvintele care se sfârșesc cu alte consoane au accentul pe ultima silabă
  • silaba a patra de la sfârșit se accentuează rar, doar atunci când cliticul urmează formele verbale anumite

Fiecare excepție este marcată folosind accentul ascuțit.

Gramatică[modificare | modificare sursă]

Fiindcă atât spaniola, cât și româna, sunt limbi romanice derivate din limba latină, ele împărtășesc multe caracteristici gramaticale, dar din cauza dezvoltării diferite uzul formelor moștenite variază.

Spaniola este o limbă relativ flexionară, având conjugarea foarte complicată, în schimb lipsește aproape în întregime flexiunea celorlalte părți de vorbire. Se folosesc multe prepoziții și se pune adjectivul după substantiv. Spre deosebire de română, în spaniolă atât articolele hotărâte cât și cele nehotărâte sunt proclitice. Tipologia sintaxei este de obicei SVO, dar schimbările sunt comune. Astfel ca majoritatea limbilor romanice, în spaniolă se poate pierde pronumele personal, când nu este necesar din punct de vedere al contextului.

Verbe[modificare | modificare sursă]

Flexiunea verbelor în spaniolă este una dintre cele mai complexe arii ale gramaticii spaniole, dar are mult în comun cu alte limbi romanice. Sistemul verbal este împărțit în 14 timpuri.[41] Șapte dintre ele au construcție simplă (sunt create cu desinențe gramatice), iar celelalte — compusă (fiind formate cu verbul auxiliar haber și conjugate la participiu trecut).

Tabelul mai jos indică similarități în conjugarea cuvintelor derivate din latinescul CANTARE între spaniolă și alte limbi romanice. Se poate observa că modelul flexiunii este aproape identic cu cel în portugheză.

latină spaniolă portugheză catalană franceză retoromană italiană română sardă
CANTO
CANTAS
CANTAT
CANTAMUS
CANTATIS
CANTANT
canto
cantas
canta
cantamos
cantáis
cantan
canto
cantas
canta
cantamos
cantais
cantam
canto
cantes
canta
cantem
canteu
canten
chante
chantes
chante
chantons
chantez
chantent
chant
chantas
chanta
chantain
chantais
chantan
canto
canti
canta
cantiamo
cantate
cantano
cânt
cânți
cântă
cântăm
cântați
cântă
canto
cantas
cantat
cantamus
cantades
cantant

Substantive[modificare | modificare sursă]

Spaniola are substantive care descriu obiecte concrete, grupuri și clase de obiecte, calități, sentimente etc. La fel ca în română, fiecare dintre ele poate să fie numărabil și nenumărabil și este sau masculin sau feminin. Se consideră că genul neutru a dispărut din toate limbi romanice în afară de română, dar spaniola are o variantă a articolului hotărât neutru, lo, care indică subiecte abstracte (de exemplu lo buenobinele). Substantivele numărabile au formă separată pentru plural, indicată utilizând sufixul -s.

Adjective și adverbe[modificare | modificare sursă]

În general, în spaniolă se folosesc adjectivele și adverbele în același mod ca în română și aproape fiecare altă limba indo-europeană. Adverbele simple au, totuși, formă separată de adjective, creată prin adăugarea sufixului -mente la adjectivul feminin (de exemplu afortunadanorocosăafortunadamenteîn mod norocos). Această paradigmă este comună limbilor romanice occidentale și poate de asemenea fi găsită în română, în cazul adverbelor precum actualmente.

Determinante[modificare | modificare sursă]

În spaniolă se folosesc articolele hotărâte și nehotărâte, pronumele demonstrative, pronumele posesive, pronumele interogative, numerale cardinale, numerale ordinale și numerale nehotărâte ca cuvintele determinante la fel ca în română. Majoritatea lor nu formează un subiect de declinare, dar există excepții care urmează modelul declinării al adjectivelor, precum numeralul un.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Cele 100 mai vorbite limbi ale lumii. http://www.davidpbrown.co.uk/help/top-100-languages-by-population.html. Accesat la 15 februarie 2008. 
  2. ^ I Acta Internacional de la Lengua Castellana. http://www.fundacionblu.org/noticias.htm. Accesat la 15 februarie 2008. 
  3. ^ Universidad de México. http://archive.is/20121209175150/http://www.lllf.uam.es/~fmarcos/coloquio/Ponencias/MMelgar.doc. Accesat la 15 februarie 2008. 
  4. ^ a b El País: El español es el segundo idioma que más se estudia en el mundo, según el Instituto Cervantes. http://www.elpais.com/articulo/cultura/espanol/segundo/idioma/estudia/mundo/Instituto/Cervantes/elpepucul/20070426elpepucul_8/Tes. Accesat la 15 februarie 2008. 
  5. ^ El Instituto Cervantes presenta su 'primer mapa mundi' del espańol en el mundo. http://www.lukor.com/literatura/noticias/portada/06101917.htm. Accesat la 15 februarie 2008. 
  6. ^ UniverSpain.Com: Learn Spanish in Spain. http://www.universpain.com/Spanish/Spanish.php. Accesat la 15 februarie 2007. 
  7. ^ Se crede că în latina târzie h a devenit consoană mută, dar din cauza motivelor eufonice, s-a adăugat prefixul i- la cuvintele care începeau cu s + consoană. În consecință, se crede că forma corectă scrisă a cuvântului Hispaniolus era Spaniolus (Cf. italian: storia pentru istorie)
  8. ^ Menéndez Pidal, Ramón (1985) (în spaniolă). Manual de gramática histórica española. Espasa-Calpe 
  9. ^ Lozano, Irene (2005) (în spaniolă). Lenguas en guerra. Espasa-Calpe 
  10. ^ DPE: Español. http://buscon.rae.es/dpdI/SrvltGUIBusDPD?origen=RAE&lema=espa%F1ol. Accesat la 16 februarie 2008. 
  11. ^ Ethnologue. http://www.ethnologue.com/show_language.asp?code=spa. Accesat la 17 februarie 2008. 
  12. ^ Rusu, Valeriu (1992) (în franceză). Le roumain: langue, littérature, civilisation. Ophrys 
  13. ^ Acum galiciana și portugheza se consideră limbi separate, dar unii lingviști le tratează ca pe una singură.
  14. ^ a b Limbile Uniunii Europene. http://europa.eu/abc/european_countries/languages/index_en.htm. Accesat la 17 februarie 2008. 
  15. ^ Statutul Organizației Statelor Ibero-Americane. http://www.oeibrpt.org/estatutos.htm. Accesat la 17 februarie 2008. 
  16. ^ OSA pe scurt. http://www.oas.org/key_issues/eng/KeyIssue_Detail.asp?kis_sec=20. Accesat la 17 februarie 2008. 
  17. ^ (în engleză) Basic Facts About The United Nations. Organizația Națiunilor Unite. 2004 
  18. ^ CIA World Factbook: Gibraltar. https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/gi.html. Accesat la 17 februarie 2008. 
  19. ^ U.S. Department of State — Bureau of European and Eurasian Affairs: Andorra. http://www.state.gov/r/pa/ei/bgn/3164.htm. Accesat la 17 februarie 2008. 
  20. ^ All About Switzerland: Switzerland's Four National Languages. http://www.all-about-switzerland.info/swiss-population-languages.html. Accesat la 17 februarie 2008. 
  21. ^ BBC Education: Languages. http://www.bbc.co.uk/languages/european_languages/languages/spanish.shtml. Accesat la 17 februarie 2008. 
  22. ^ a b Împreună cu quechua și aimara.
  23. ^ Împreună cu guaraní.
  24. ^ Rezultatele recensămăntului din 2000. http://web.archive.org/web/20070621080522/http://www.cso.gov.bz/publications/MF2000.pdf. Accesat la 17 februarie 2008. 
  25. ^ CIA World Factbook: Belize. https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/bh.html. Accesat la 17 februarie 2008. 
  26. ^ Site-ul oficial al Mercosulului. http://www.mercosur.int/msweb/portal%20intermediario/pt/index.htm. Accesat la 17 februarie 2008. 
  27. ^ BrazilMag.Com: Brazil Wants to Pay Foreign Debt with Spanish Classes. http://www.brazzilmag.com/index2.php?option=com_content&do_pdf=1&id=3488. Accesat la 17 februarie 2008. 
  28. ^ Biroul Recensământelor al Statelor Unite ale Americii. http://factfinder.census.gov/servlet/GRTTable?_bm=y&-_box_head_nbr=R1602&-ds_name=ACS_2006_EST_G00_&-format=US-30. Accesat la 18 februarie 2008. 
  29. ^ Foreign Language Enrollments in United States Institutions of Higher Learning. http://www.adfl.org/resources/enrollments.pdf. Accesat la 18 februarie 2008. 
  30. ^ TypicallySpanish.Com: Philippines President announces obligatory teaching of Spanish in landmark visit to Spain. http://www.typicallyspanish.com/news/publish/article_13962.shtml. Accesat la 18 februarie 2008. 
  31. ^ Ethnologue: Filipine. http://www.ethnologue.com/show_country.asp?name=Philippines. Accesat la 19 februarie 2008. 
  32. ^ După diferite surse, Insulele Canare sunt considerate ori o parte a Europei, ori a Africii.
  33. ^ Institutul Cervantes: Câți oameni vorbesc spaniola?. http://hispanismo.cervantes.es/faq.asp#102. Accesat la 19 februarie 2008. 
  34. ^ Terra: Obiang convierte al portugués en tercer idioma oficial para entrar en la Comunidad lusófona de Naciones. http://actualidad.terra.es/internacional/articulo/obiang_comunidad_naciones_1710388.htm. Accesat la 19 februarie 2008. 
  35. ^ (în spaniolă) Diccionario Panhispanico de Dudas. Santillana. 2005 
  36. ^ a b c d Martínez-Celdrán, Eugenio; Ana Ma. Fernández-Planas și Josefina Carrera-Sabaté (2003) (în engleză). "Castilian Spanish", Journal of the International Phonetic Association 
  37. ^ Un cuvânt cumnat în română este țară.
  38. ^ Fuimos este o formă de perfect simplu a celor două verbe: ser (a fi) și ir (a merge). Astfel, o traducere poate să fie și merserăm.
  39. ^ Cressey, William Whitney (1978) (în engleză). Spanish Phonology and Morphology: A Generative View. Georgetown University Press 
  40. ^ Spanish Stress Assignment within the Analogical Modeling of Language. http://linguistics.byu.edu/faculty/eddingtond/STRESS.pdf. Accesat la 23 februarie 2008. 
  41. ^ Aici „timp” ca categorie gramaticală este generalizat, referându-se la atât timpul cât și modul.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Diccionario de la lengua española de la Real Academia Española (2002, ediția 22), publicat de către RAE
  • Diccionario panhispánico de dudas (2005, ediția 1), publicat de către RAE
  • Lozano, Irene (2005). Lenguas en guerra. Editura Espasa-Calpe.
  • Gómez Torrego, Leonardo (2003). Hablar y escribir correctamente. Gramática normativa del español actual.
  • Ardagh, John și alți (2007). Hiszpania. Editura Hachette Livre Polska.
  • Ethnologue.Com

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Wikipedia în limba spaniolă

Legături externe[modificare | modificare sursă]