Marile Lacuri (America de Nord)
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Marile Lacuri (în limba engleză Great Lakes) sunt o grupă de cinci lacuri cu apă dulce din America de Nord, având o suprafaţă totală de 245 000 km2, fiind cea mai mare suprafaţă de apă dulce de pe glob. Din punct de vedere al volumului însă, sistemul Marilor Lacuri se situează pe locul 2, după Lacul Baikal (acesta fiind foarte adânc ). Diferenţa de altitudine dintre lacuri este de cca. 110 m, cea mai mare parte din ea înregistrându-se la trecerea dintre Lacul Erie şi Lacul Ontario prin Cascada Niagara.
- Lacul Superior (Lake Superior)
- Lacul Michigan (Lake Michigan)
- Lacul Huron (Lake Huron)
- Lacul Erie (Lake Erie)
- Lacul Ontario (Lake Ontario)
Din cauza suprafeţelor mari de apă, pe lacuri se înregistrează maree. Singurul lac care se găseşte în întregime pe teritoriul SUA este Lacul Michigan, celelalte sunt traversate de graniţa canadiano-americană. Marile Lacuri se varsă în Oceanul Atlantic prin fluviul Sfântul Laurenţiu. Prin Canalul Navigabil Illinois şi Intracoastal Waterway s-a realizat posibilitatea navigării cu vaporul până pe fluviul Mississippi. Marile Lacuri sunt un rezervor important de apă pentru SUA şi Canada. Prin creşterea populaţiei din această regiune a crescut şi gradul de poluare, iar un alt factor de dezechilibru ecologic este aducerea în regiune a unor specii străine de animale şi plante. În anul 1978 s-a semnat între SUA şi Canada un acord de protecţie a apelor.
[modifică] Istorie
Marile Lacuri au fost formate prin eroziune şi depunere în timpul repetatelor avansări şi retrageri ale gheţurilor din timpul Pleistocenului (cea mai recentă eră glaciară), care a luat sfârşit cu circa 10000 de ani în urmă. Până atunci, zona ocupată acum de Lacul Superior era alcătuită din văi largi şi sisteme de râuri, iar regiunea actuală a lacurilor era probabil o câmpie. Lacurile sunt aşezate la sud-vest de marginile Scutului Canadian, o zonă de roci dure care se întinde spre sud din centrul Ontarioului, până în nordul Minnesotei, Wisconsinului şi al Michiganului. În timpul erei glaciare, gheţarii au erodat rocile mai moi de la marginea Scutului şi au depozitat o parte din acest material în sudul lacurilor. Aceste depozite au barat orice scurgere care s-ar fi orientat către sud. La sfârşitul Erei Glaciare gheţarii au prevenit vărsarea către nord-est prin Fluviul Sfântul Laurenţiu, şi numeroase canale s-au format pe măsurã ce apa şi-a căutat alte drumuri spre mare. În cele din urmă unele dintre aceste canale naturale au fost exploatate pentru construirea unora artificiale, navigabile - Canalul Navigabil Illinois, Canalul Erie (între lacul Erie şi fluviul Hudson), Canalul Champlain şi Canalul Trent-Severn (între lacurile Ontario şi Huron).
Primii europeni care au călătorit până la lacuri au fost misionarii şi exploratorii francezi, între anii 1500 şi 1600: Jacques Cartier, Étienne Brûlé, Samuel de Champlain, René-Robert Cavelier, Sieur de la Salle şi Jean Nicolet.
[modifică] Insule
În Marile Lacuri se află peste 35000 de insule respectiv grupe de insule. În partea canadiană a Lacului Huron (Lake Huron) se găseşte de pildă insula Manitoulin cu suprafaţa de 2766 km2, fiind cea mai mare insulă dintr-un lac, de pe glob.
|
||||||||||||||||||||||||||||||
