Avari
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Avarii au fost un popor migrator provenit din Asia Centrală a cărui limbă era probabil din grupul de limbi turcice. Iniţial, şi-au stabilit un hanat pe râul Volga şi în Europa Centrală (Câmpia Panonică) în Evului Mediu timpuriu secolul VI, fiind timp de două secole o putere militară de temut între Imperiul Franc şi Imperiul Bizantin.
Cuprins |
[modifică] Origine
Izvoarele istorice fiind precare, este dificil de stabilit originea etnică a avarilor.
Potrivit cronicilor chinezeşti, avarii ar fi fost o ramură a poporului vorbitor al unui idiom indoeuropean şi având numele chinezeşti Yüe-tschi sau "Cücen" (柔然, 蠕蠕, 芮芮, 茹茹, 蝚蠕). Acesta a emigrat din bazinul Tarîm, care se întinde pe o suprafaţă de 530.000 km², vecin la sud cu Afganistanul.
După un alt manuscris istoric chinez, Liang-şu, varii au fost o perioadă vasali, respectiv înrudiţi, cu popoarele protomongole care trăiau în stepele din Asia centrală. Există speculaţii şi pe seama unei prezumtive origini fino-ugrice a avarilor.
O altă sursă, Encyclopædia Iranica, afirmă că originea avarilor ar fi comună cu a mongolilor, aceştia provenind din populaţia Śyän-bi.
Recent, tot mai mulţi istorici inclină să accepte ipoteza că avarii au fost o populaţie altaică de tip turcic.
După toate indiciile, avarii, aidoma hunilor şi goţilor, practicau deformarea craniului din motiv... estetic.
În secolul V, Priscus Rhaetor (Priskos) a fost primul care a scris despre tribul avarilor din vestul Siberiei. Acesta susţine teoria conform căreia originea lor este din zona lacului Balhaş, aşa cum sursele chinezeşti susţin înrudirea cu triburile Hua. Potrivit lui Priscus, avarii şi hunii au fost forţaţi de sabiri să se mute spre vest, până spre Volga, încât în 550 istoricul Bisericii Zacharias Rhaetor menţionează comunităţi avare în Occident.
[modifică] Istoric
După o înfrângerea suferită în lupta contra dinastiei nord-chineze Wei, avarii vor fi menţionaţi în jurul anului 463 ca făcându-şi apariţia în zona Mării Negre. O parte a populaţiei avare se chema, potrivit izvoarelor, varchunni (din var şi 'chunni), fiind o populaţie ogură, adică protobulgară
Avarii sunt împinşi spre vest de un popor turcic, ajungând la graniţele Imperiului Bizantin, unde în anul 560 îi înving lângă Marea Neagră pe huno-bulgari, fiind împinşi mai departe de triburile „turcilor albaştri” („kök” sau „gök türkler”).
În 557, avarii, învinşi în Asia Centrală de alte triburi turce, intră în Europa. În 562, sub conducerea kaganului (hanului) Bayan[1], avarii ajung la Dunăre şi cer de la bizantini subvenţii, cerere însă refuzată de împăratul Iustin II (565-578). În 567, împreună cu longobarzii, avarii zdrobesc regatul gepizilor, situat pe teritoriul Transilvaniei. Teritoriul transilvan devine pentru avarii crescători de animale o regiune preferată în timpul verii. La mijlocul secolului al VI-lea, avarii ocupă Câmpia Panonică, reducând populatia slavă la o stare de servitute şi la plata unui tribut. La est, avarii au înfrânt triburile slave ale anţilor dintre Bug şi Nistru.
Apariţia avarilor în forţă în nordul Mării Negre a oprit atacurile anţilor, sclavinilor şi bulgarilor asupra provinciilor Bizanţului. În urma a trei campanii din 568, 570 şi 573, avarii, care îşi constituiseră centrul politic în Pannonia, în locul longobarzilor, încheie pace cu bizantinii. În anul 579, sub Tiberiu II (578-582), o sută de mii de sclavini au năvălit în Iliria, au jefuit timp de patru ani imperiul şi s-au aşezat pretutindeni. Împăratul a făcut apel la avari, care traversează Illyria, urmăresc armata slavă condusă de Dauritas şi o înving, probabil, în Oltenia. În 582, avarii cuceresc Sirmium (astăzi Sremska Mitrovica), unde marele han Baian îşi va muta reşedinţa, opunând o rezistenţă puternică Imperiului Bizantin. Pretinzând tribut dela franci, dominaţia avară este limitată de împăratul bizantin Mauriciu (Maurikios).
În anul 584, sclavinii sub conducerea lui Ardagast pustiesc Tracia până la Adrianopol; în anii 585-588 aceiaşi sclavini ajung până la Salonic. La rândul lor, avarii atacă Moesia şi ajung până la Tomis.[2] Împăratul Flavius Phocas (547-610) încheie o pace cu ei în 604, acceptând să le plătească tribut. În 610-611, avarii, împreună cu longobarzii, atacă puternic Imperiul Bizantin ocupând toată Peninsula Balcanică. Împreună cu slavii din zona ocupată, aceştia asediază Salonicul, iar ulterior, împreună cu perşii, asediază Constantinopolul (626).
Slavii se răscoală în 623-624 sub conducerea negustorului franc Samo, scuturând jugul avar, şi astfel începe declinul imperiului avar. Aceste atacuri contra avarilor sunt continuate de bulgari, croaţi, celelalte popoare slave din Peninsula Balcanică.
Pentru a asigura securitatea drumurilor comerciale din est, Carol cel Mare, care i-a învins pe avari, întemeiază în anul 800 în estul Imperiului Franc Marca Avară, situată pe teritoriul de astăzi al landului austriac Carintia.
Tezaurul de la Sânnicolaul Mare, descoperit la finele sec. al XVIII-lea şi compus din vase de aur ce vădesc tehnică înaltă de orfevrerie, se presupune că a aparţinut avarilor.
[modifică] Organizare politică
Liderul suprem al avarilor era kaganul (hanul), care era şi autoritatea religioasă supremă. Rangul următor la nivelul puterii politice îl reprezenta tudun-ul. Alte ranguri importante: yug(u)ruş, tarkan (tarhan), kapkan (kaphan), katun (soţia kaganului).[3]
[modifică] "Prisăcile" avare în Transilvania
Aceste întărituri, datorate avarilor, care au avut organizari statale bine configurate pe Transilvaniei şi consemnate sub nume ca "indagines", "gyepũ", "hegin" sau "presaka" ("prisăci"), erau zone împădurite lăsate în paragină, prevăzute cu locuri supravegheate de trecere, denumite porta, clusa sau kapu ("poartă" pe maghiară şi turcă), fiind apărate de grupuri militare, amintite în izvoarele maghiare timpurii, în limba latină, sub numele speculatores, sagittarius sau örök.
Prisăcile erau dispuse pe un aliniament natural uşor de aparat şi întărit prin plantarea de vegetaţie deasă, şanţuri, întârituri din stâlpi de lemn. Istorici români renumiţi opinează că prisăcile ar fi fost opera avarilor[4][5], în timp ce alţii, adepţi ai protocronismului, le atribuie formaţiunii statale a ipoteticului duce Gelou[6]
[modifică] Referinţe
- ^ [http://en.wikipedia.org/wiki/Bayan_%28Avar_Khagan%29 Hanul avar Bayan
- ^ [http://www.bvau.ro/docs/doc_ro.htm Avarii în Moesia
- ^ Hannes Sköld, Die ossetischen Lehnwörter im Ungarischen. („Împrumuturile lexicale osetine (iazyge/alane) din limba maghiară”) In: Lund Universitets Årsskrift, N.F., Avd. I, Bd. 20, No. 4, 1925
- ^ [http://cisa.uaic.ro/saa/saa9/art.32.CiobanuDoina.pdf Doina Ciobanu, The role of salt deposits in the political-military history of the Carpatho-Danubian space in the 1st-13th centuries. In: Studia Antiqua et Archaeologica, IX, Iaşi (2003)Around the year 700 one may notice the existence of an avar dominative centre, around Aiud. This centre is probably the result of some infiltration from the Pannonic Fields in Transylvania, through the valley of Mureş, one of the followed objectives being that of obtaining salt from the nearby salt mines (HOREDT, 1958, p. 98). “Starting with the 7th century one has discovered Avar graves spread along the middle stream of Mureş, from the point where the Arieş penetrates the Western Carpathians up to the point where Târnava flows into Mureş, on an area where the most important salt mines from Turda and Ocna Mureş are laying” (idem, 1975, 120). The Avars are the only migratory people that have built defence works, called “rings, made of wooden beams covered with grass swaths” (Ibidem, 120; RUSU 1975, 149). They were exercising their political andeconomical domination over the Romanic population from these power
- ^ Vezi Szilágyi şi Kiss Gábor, Vas megye 10-12. századi sír- és kincsleletei. Magyarország honfoglaláskori és kora Árpád-kori sírleletei, Szombathely, 2000. pagina 321, planşa 103.
- ^ Vezi Ioan Marin Ţiplic
