Peter Simon Pallas

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare
Peter Simon Pallas
Portretul lui Pallas făcut de A. Tardier
Data naşterii 22 septembrie 1741
Locul naşterii Berlin, Germania
Data decesului 8 septembrie 1811
Locul decesului Berlin, Germania
Naţionalitate {{{naţionalitate}}}
Ocupaţie enciclopedist, naturalist, explorator
Căsătorie 1. (nume necunoscut): 1767-1783
2. Maria Elizabeta Glan: ?-?
3. Catarina Ivanovna Polman: ? - până la moarte
Părinţi Simon Pallas, medic chirurg;
Susanna Lienard
Copii Albertina, din prima căsnicie;
trei copii din a doua căsnicie, cu nume necunoscute

Peter Simon Pallas a fost un renumit om de ştiinţă german, enciclopedist, naturalist, geograf şi explorator al secolelor XVIII-XIX. A devenit cunoscut datorită expediţiilor ştiinţifice făcute pe teritoriul Rusiei în a doua jumătate a secolului XVIII. A contribuit mult la dezvoltarea biologiei, geografiei, geologiei, filologiei şi etnografiei.

Cuprins

[modifică] Biografie

[modifică] Primii ani, studiile, primele lucrări ştiinţifice

Pe 22 septembrie 1741, în familia medicului german Simon Pallas (1694-1770), profesor de anatomie şi chirurg superior la Colegiul de Chirurgie din Berlin, şi Susannei Lienard, descendentă dintr-o familie protestantă venită din oraşul francez Metz, se naşte un băiat, numit Peter. Avea un frate şi o soră, ambii mai mari ca vârstă. Pe atunci monarhul Prusiei era Friedrich al II-lea, care se ocupa de reorganizarea Academiei de ştiinţe prusiene.

Tatăl a vrut ca fiul să-i urmeze calea şi să devină medic, dar micul Peter se ocupa mai mult cu studierea naturii. Luând lecţii de la profesorii săi particulari, la vârsta de 13 ani el ştia limbile engleză, franceză, latină şi greacă la perfecţie şi a început să frecventeze orele la Colegiul de Chirurgie din Berlin, unde a studiat anatomia, fiziologia, obstetrica, chirurgia şi, paralel, botanica şi zoologia.

Îşi continuă studiile la Universitatea Martin Luther din Halle-Wittenberg (1758-1759) şi la Universitatea Georg-August din Göttingen (1759-1760), căpătând cunoştinţe în domeniile pedagogiei, filosofiei, mineritului, zoologiei, botanicii (după sistema lui Carl Linné), agriculturii, matematicii şi fizicii. În 1760 s-a transferat la Universtatea din Leiden, unde la vârsta de 19 ani a susţinut disertaţia de doctorat pe tema «De infestis veventibus intra viventia» la . După aceasta, el a adus în ordine colecţiile istorico-naturaliste din Leiden şi a vizitat Anglia cu scopul de a studia colecţiile zoologice şi botanice de acolo. Astfel a publicat lucrările «Elenchus zoophytorum» (Haga, 1766) şi «Miscellanea zoologica» (Haga, 1766), incluzând în ultima câteva denumiri de specii de animale vertebrate necunoscute până atunci. În acei ani tânărul naturalist visa să viziteze Africa de Sud şi Asia de Sud-Est, dar tatăl său era categoric împotrivă. Pallas s-a întors în Berlin, unde a scris «Spicilegia zoologica» (Berlin, 1767-1804, în 2 tomuri).

În primele sale publicaţii, care au primit o apreciere pozitivă din partea oamenilor de ştiinţă, Pallas a schimbat esenţial clasificării biologice a viermilor făcute de Linné. De asemenea nu a recunoscut teoria „scăriţei vietăţilor”, alcătuită de Aristotel şi răspândită în secolul XVIII, a formulat ideea dezvoltării istorice a organismelor vii şi a propus reprezentarea grafică a legăturilor dintre grupurile taxonomice de organisme în forma unui arbore genealogic. Această metodă de clasificare a fost recunoscută chiar de Georges Cuvier. În urma aprobării ei, schema arborelui „genealogic” a devenit cea mai bună metodă de a reprezenta grafic evoluţia lumii vii. Datorită schemei, Pallas a fost ales în 1764 membru al Societăţii Regale Londoneze şi al Accademia dei Lincei din Roma, iar în decembrie 1766 – membru şi profesor de istorie naturală la Academia de Ştiinţe Imperială din Petersburg.

[modifică] Expediţiile ruseşti ale anilor 1768-1774

Desenul şoarecelui de pădure Sicista betulina din cartea Novae species quadrupedum (1778-1779), făcut de Nitschmann şi Nussbiegel
Desenul coţofanei albastre ( Cyanopica cyanus) din cartea Zoographia rosso-asiatica (1811), făcut de Cristian Geissler

La vârsta de 26 de ani, când avea deja statutul de doctor în ştiinţe şi de profesor cu renume în Europa, Pallas a primit o invitaţie din partea Ecaterinei a II-a, regină a Rusiei, de a lucra în Academia de Ştiinţe Imperială din Petersburg în calitate de director adjunct şi asesor de colegiu. După unele ezitări, pe 30 iulie 1767 Pallas a sosit în Sankt-Petersburg împreună cu soţia şi fiica sa. Conform hotărârii reginei, el a fost trimis îndată într-o expediţie grandioasă prin toată Rusia, de care visa chiar Mihail Lomonosov, cu scopul de a căuta noi resurse geologice, mineralogice, animale şi vegetale şi de a găsi particularităţile istorice, socio-economice şi etnografice ale fiecărei regiuni ruseşti în parte. Academia îi promisese un salariu de 800 ruble pe an, o sumă importantă pe acele timpuri.

Ecaterina a II-a se interesa de bogăţiile imperiului său, iar ideea unei cercetări complexe a răsărit în urma unei călătorii pe Volga de la Tveri până la Ulianovsk, anul 1767. Ea a poruncit să fie organizate expediţii noi, ceea ce implica crearea unor detaşamente în domeniul astronomiei şi fizicii. Misiunea a şase detaşamente astrologice consta în măsurarea paralaxei solare în timpul trecerii planetei Venus prin faţa Soarelui din iulie 1769. Astfel se putea măsura exact şi distanţa dintre Pământ şi Soare.

Expediţia fizică era alcătuită din cinci detaşamente nu prea mari: trei în gubernia orenburgă şi două în Astrahan. Detaşamentul principal era condus de Pallas, pe care l-au însoţit familia în drum. Începând cu 21 iunie 1768 şi sfârşind cu 30 iunie 1774, primul detaşament al expediţie în Orenburg a lui Pallas, în componenţa căruia intrau şi căpitanul Nicolai Rîcikov, gimnaziştii Sokolov, Zuev şi Anton Walter (doi dintre ei au devenit mai târziu academicieni), desenatorul Nicolai Dimitriev şi împăietorul Pavel Şumskii, a vizitat guberniile centrale, în particular regiunea Volgăi, şesul Caspic, Uralul, Siberia vestică, Altaiul, Baikalul şi Transbaikalul. Alte detaşamente erau conduse de academicienii Johann Falck, Johann Georgi, Ivan Lipiohin (în gubernia Orenburg), Samuel Gmelin şi Johann Anton Güldenstädt (în gubernia Astrahan).

În carnetul de sarcini al lui Pallas se găseau următoarele:

«A se cerceta proprietăţile apelor, solurilor, modurile de prelucrare a terenurilor agricole, situaţia în care se află agricultura, bolile răspândite printre oameni şi animale şi a se căuta metode pentru tratarea şi profilaxia lor; a se cerceta apicultura, sericicultura, creşterea vitelor şi, mai ales, a oilor.
După aceasta, a se concentra atenţia pe bogăţiile minerale şi pe calitatea apei minerale, pe cultura, meşteşugurile fiecărei provincii, pe flora, fauna, forma şi structura munţilor şi, în sfârşit, pe toate ramurile naturalismului... A se face observări geografice şi meteorologice, a se determina locaţia fiecărui punct geografic important şi a se strânge orice informaţie ce ţine de tradiţii, credinţe, monumente, legende şi obiecte antice.
ru Din articolul „Peter Simon Pallas” de pe site-ul jurnalului «Вокруг Света» (din rusă Împrejurul lumii)

În general, expediţiile naturaliste din perioada monarhiei Ecaterinei a II-a au cuprins un teritoriu imens, aproape toată Rusia: de la Marea Barents la nord până la cele Neagră şi Caspică (până la graniţa cu Persia) la sud şi de la Marea Baltică (Riga) la vest până la Transbaikal la est (până la graniţa cu China). Detaşamentul lui Pallas a trecut în primul an prin oraşele Peterburg – Veliki Novgorod – Tveri – Klin – Moscova – Vladimir – Kasimov – Murom – Arzamas – Penza – Simbirsk – Samara – Stavropol (astăzi Toliatti) – Simbirsk. În următorii cinci ani el a fost şi în Volga de Jos, Ural, Siberia (inclusiv Orenburg), Ufa, Celeabinsk, Orsk, Uralsk, Guriev (azi Atîrau), Ecaterinburg, Nijni Taghil, Tiumeni, Tobolsk.

Din punct de vedere al dimensiunilor şi dificultăţii, o asemenea expediţie ar arăta şi azi foarte dificilă. Călătoriile, care au durat mai mulţi ani la rând, au adus cu sine o pierdere mare de energie. În primul rând, Pallas a nimerit într-un mediu cu climă continentală, cu care el nu era obişnuit. Membrii expediţiei îşi petreceau noaptea în cabane părăsite şi în bordeie, iar câteodată sub cerul liber. Drumurile au iscat şi ele mari bătăi de cap, deoarece nu era uşor de găsit cai buni. Iarna se deplasau cu ajutorul saniilor, iar vara cu ajutorul căruţelor şi bărcilor. În unele regiuni au avut de-a face cu popoare nomade, care, odată intrate în componenţa Rusiei, iscau certuri şi bătăi.

Distanţa parcursă de în timpul expediţiei se estimează la 27 264 verste (aprox. 29 085 km). După explorarea unui imens teritoriu necunoscut până atunci şi contribuţia titanică adusă ştiinţei, Pallas şi ceilalţi membri ai expediţiei s-au întors în Peterburg. La 33 de ani el era deja bolnav şi cărunt.

[modifică] Rezultatele expediţiilor

Rezultatele ştiinţifice obţinute de expediţia lui Pallas au întrecut orice aşteptări. Au fost strânse materiale unice legate de zoologie, botanică, paleontologie, geologie, geografie fizică, economie, istorie, etnografie, cultură şi obiceiurile popoarelor ruseşti. Colecţiile strânse în urma expediţiilor au fost trimise în Peterburg şi arhivate în muzeul academiei. Unele din ele se păstrează şi azi în muzeele Academiei de Ştiinţe din Rusia şi, mai puţin, în Universitatea Humboldt din Berlin. Materialele geografice, geologice, botanice, zoologice, etnografice ş.a. au fost cercetate mai târziu de Pallas.

În 1772 în regiunea Krasnoiarsk Pallas a avut ocazia să vadă un bloc de piatră şi fier cu o masă de 680 kg. Aceasta a fost imediat trimisă la Peterburg şi înfrumuseţează în prezent secţia meteoritică a Muzeului Mineralogic „A. E. Fersman” al Academiei de Ştiinţe din Rusia. El este cel mai mare siderolit (meteorit de piatră şi fier) descoperit vreodată în Rusia şi este numit Krasnoiarsk sau, mai rar, fierul (metalul) lui Pallas[1].

Pe parcursul expediţiilor, Pallas a descoperit şi descris multe specii de mamifere, păsări, peşti, insecte şi alte animale. De asemenea, a cercetat fosilele unor animale ca mamutul, bivolul sau rinocerul cu blană.

Călătoria a avut şi o anumită însemnătate practică, întrucât în cursul ei au fost găsite resurse naturale unice în Siberia de Est şi Altai. Pallas a povestit, de asemenea, despre nevoile aborigenilor acelor locuri. O contribuţie majoră adusă ştiinţei a reprezentat descrierea făcută de Pallas asupra oblasturilor din Rusia, câmpiilor, stepelor, pădurilor, râurilor, lacurilor şi munţilor de pe teritoriul ei pe timpul când omul încă nu ajunsese acolo. Astfel, el a avut ocazia să studieze animalele şi plantele în mediul lor perfect din punct de vedere ecologic, unele dintre care au dispărut după câteva decenii.

Rezultatele expediţiilor au fost înscrise în numeroase lucrări, publicate în latină, germană şi rusă la Peterburg, iar mai târziu traduse în engleză (Edinburgh şi Londra) şi franceză (Paris):

  • «Reise durch verschiedene Provinzen des Rußischen Reichs in den Jahren 1768—1773» sau Călătorie prin diferite provincii ale Rusiei (din germană), tipărită iniţial în trei tomuri în germană (Sankt-Petersburg, 1771-1776), apoi în rusă (1773-1778) şi engleză (1802), în care, pe lângă descrierea teritoriului Rusiei, se găseşte şi descrierea a mai mult de 250 de specii de animale care vieţuiesc pe acesta.
  • «Sammlungen historischer Nachrichten über die Mongolischen Völkerschaften» (Culegere de informaţii istorice privind etniile mongole, Sankt-Petersburg, 1776-1801).
  • «Neue nordische Beiträge zur physikalischen und geographischen Erd- und Völkerbeschreibung, Naturgeschichte und Ökonomie» (Ultimele rapoarte despre descrierea fizică şi geografică a solului şi etniilor, Sankt-Petersburg şi Leipzig, 1781-1796, în 7 tomuri) etc.

Aceste eforturi au fost înalt apreciate de contemporanii lui Pallas şi au scos la iveală nişte informaţii foarte preţuite şi detailate despre resursele de atunci ale Imperiului Rus.

[modifică] Lucrul în domeniul ştiinţei de mai departe

Silueta lui Pallas văzută de pictorul F. Anting (1784)
Monument la mormântul lui Pallas cu o inscripţie în limba latină, tradusă astfel: Aici odihneşte Peter Simon Pallas al Berlinului, rege, academic al Sankt-Petersburgului, care a colindat pământuri uitate întru dezlegarea tainelor naturii. S-a născut la 22 septembrie 1741. A decedat la 8 septembrie. A fost ridicat în 1854 de Academia de Ştiinţe a Germaniei şi cea a Sankt-Petersburgului.
Basorelieful lui Pallas (detaliu din monumentul funerar)
Vulturul cu umerii albi ( Haliaeetus pelagicus), descris pentru prima dată de către Pallas în «Zoographia rosso-asiatica» (1811)[2]

În 1777 Pallas a fost numit membru al secţiei topografice a Imperiului Rus, în 1782 al consilierului colegial, iar în 1786 – istoriograf în Colegiul Admirateilstv. În anii '80 ai secolului XVIII a lucrat intens asupra codului general al plantelor din Rusia. Din cauza lipselor de mijloace, au fost tipărite doar două ediţii ale codului, sub numele Flora Rossica (Flora Rusiei, 1784 şi 1788), care conţineau descrierea a aprox. 300 specii de plante şi multe pentru acel timp imagini.

În anul 1784 Ecaterina a II-a s-a arătat interesată de teoria lui Antoine Court de Gébelin despre unicitatea tuturor limbilor vorbite, a practicat lingvistica comparativă, iar apoi i-a oferit lui Bacmeister materialele obţinute în urma cercetărilor ei. În aprilie 1785 Ecaterina a II-a l-a invitat şi pe Pallas să se ocupe de materiale. În consecinţă, acesta trebuia să facă o caracteristică comparativă a limbilor vorbite de minorităţile Rusiei şi cele străine. Ancheta a fost trimisă nu numai administratorilor provinciilor ruseşti, ci şi în Europa, China, Brazilia şi America de Nord, unde George Washington a cerut guvernatorilor Statelor Unite să strângă materiale pentru caracteristică şi să le cedeze Ecaterinei II. Se considera că cercetarea în cauză ar fi putut duce la recunoaşterea existenţei unei limbi primare. Pentru aceasta a fost acordată o atenţie deosebită limbilor vorbite în mijlocul Asiei – regiuni pe care Pallas le considera „focarul” limbii primare.

După ce a sfârşit studiul, Pallas a redactat, conform cererii Ecaterinei a II-a, un dicţionar comparativ în două volume (1787-1789), în care erau prezentate peste 200 de limbi şi dialecte vorbite în Asia Mijlocie, printre care 142 limbi asiatice, 51 europene şi 50 nordice. Primul volum conţinea 273 termeni – de înrudire, denumiri de animale, atât sălbatice, cât şi domestice, de păsări, fenomene naturale ş.a.m.d.; într-un lexicon special erau prezentate 149 limbi. Al doilea volum conţinea denumiri ale câtorva numerale cardinale în 222 limbi. În anii 1790-1791 dicţionarul a fost reeditat într-o formă revizuită şi completată. În această ediţie cuprinsă în patru volume, erau prezentate 272 limbi şi dialecte, printre care 30 limbi africane şi 23 amerindiene. Conform propunerii Ecaterinei a II-a, structura dicţionarului a fost schimbată. După cum reiese din noul titlu – Dicţionar comparativ al tuturor limbilor şi dialectelor, aranjate în ordine alfabetică – limbile studiate erau aranjate în ordine alfabetică. În scrierea dicţionarului Pallas s-a folosit şi de materialele lui Bacmeister.

Necătând la originalitatea ideii, proiectul lingvistic a Ecaterinei a II-a şi al lui Pallas avea multe lipsuri şi a fost caracterizat de contemporani (de ex. profesorul Craus din Königsberg) ca fiind unul pripit şi negândit. Sub semnul întrebării se afla şi reprezentarea cuvintelor luate de la popoare care (încă) nu aveau scris propriu, iar autorii au ignorat poziţia fizico-geografică popoarelor şi etimologia cuvintelor. Cuvintele străine erau scrise aşa cum erau auzite în grafie chirilică, câteodată fiind cu mult îndepărtate de pronunţarea corectă. Strângerea datelor s-a făcut în grabă şi de oameni necunoscuţi în domeniu, în consecinţă dicţionarul a ajuns să conţină o serie de greşeli în pronunţia cuvintelor. Şi totuşi, critica primită a contribuit la apariţia filologiei, pe atunci inexistentă.

Din motive neînţelese, Pallas a fost lipsit de materiale în 1792. În anii 1793-1794 a făcut pe banii proprii călătorii prin guberniiile sudice ale Rusiei: în regiunea Volgăi, Astrahan, şesul Caspic, Caucazul de Nord, Crimeea şi Ucraina. Aici a cercetat climatologia Rusiei de Sud şi Crimeei, proaspăt alipită de ruşi. Cu el a călătorit şi un tânăr pictor din Leipzig, Christian Geissler. În 1796 Pallas a fost trimis în Simferopol, unde a primit de la regină conacul Şula, alcătuit dintr-o casă şi latifundii întinse. Îndreptându-se către Crimeea, a vizitat Tula, Kursk şi Ecaterinoslav (astăzi Dnepropetrovsk). Instalându-se în Crimeea, Pallas a cercetat aproape tot malul de sud a peninsulei.

În ultimii ani de viaţă Pallas s-a ocupat, printre altele, cu pregătirea lucrării fundamentale în trei volume despre fauna Rusiei: «Zoographia rosso-asiatica» (din latină Zoologia ruso-asiatică), în care erau prezentate peste 900 specii de vertebrate, inclusiv 151 mamifere, dintre care 50 descoperite de el. Datorită volumului mare a materialului şi descrierii multilaterale, această lucrare a rămas mult timp inegalabilă. Până la începutul secolului XX a fost unica informaţie despre fauna Rusiei. Primul volum era gata deja în 1806, însă tipărirea a fost amânată un sfert de secol din cauza lipsei pictorului Geissler, plecat în Germania. Pentru a accelera pregătirea desenelor, Pallas s-a întors în 1810 în Berlin, cu toate acestea nu a mai reuşit să-şi vadă cartea scoasă la lumina zilei – cu două săptămâni înainte de aniversarea a 70 de ani, pe 8 septembrie 1811, savantul a încetat din viaţă.

[modifică] Viaţa personală

Pallas a fost căsătorit de trei ori. În 1767, la 26 de ani, el s-a căsătorit cu fosta soţie a unui general, numele căreia nu s-a păstrat, dar care avea o fiică şi l-a însoţit pe Peter în expediţia în Rusia europeană şi Ural. După 16 ani de căsnicie, soţii au divorţat. În acel moment fiica lor Albertina avea 9 ani. La trei zile după divorţ, soţia a decedat.

A doua soţie a lui Pallas a fost Maria Elizabeta Glan, care i-a născut trei copii. Aceştia din urmă au murit în copilărie. Soarta Mariei de mai departe nu este cunoscută.

A treia căsnicie Pallas a avut-o cu Carolina (cu numele complet Catarina Ivanovna Polman), o femeie cu mult mai tânără decât dânsul. De la ea nu a avut niciun copil, în schimb l-a însoţit în călătoriile sale în sud din 1793-94 împreună cu Albertina şi s-au instalat cu toţii în Crimeea. Acest mariaj însă tot n-a avut succes. Tânăra femeie i-a provocat lui Pallas multă suferinţă şi nu a vrut să meargă în Berlin cu el. Împreună cu Pallas au plecat în Germania Albertina, văduvă în acel moment, şi fiul acesteia Volodea (de la Vladimir). Acolo fratele mai mare al lui Peter, August, se număra încă printre cei vii.

[modifică] Importanţa descoperirilor ştiinţifice ale lui Pallas

În numeroasele lui lucrări tipărite (în total peste 170[3]), Pallas juca rolul unui călător, zoolog, botanist, paleontolog, mineralog, geolog, topograf, geograf, medic, etnolog, arheolog, filolog, ba chiar agricultor şi tehnolog. În pofida multitudinilor de specialităţi cu care s-a confruntat, Pallas a fost în primul rând un enciclopedist, mai puţin savant.

În domeniul botanicii, în afară de Flora Rusiei, Pallas a mai scris monografii dedicate genurilor Astragalus, Salsola şi altor plante.

Ca să putem judeca aportul său adus zoologiei, s-a constatat că Pallas şi-a depăşit colegii de specialitate cu un întreg secol. De exemplu:

  • deja în anul 1766 a indicat că nu există o delimitare strictă între lumea animală şi cea vegetală şi a scos zoofitele din ordinul viermilor;
  • în 1772 a vorbit despre posibilitatea evoluării speciilor asemănătoare dintr-un strămoş comun;
  • în 1780 a fost primul care a indicat că variaţia genetică a unor animale cum ar fi câinele se explică prin provenienţa din specii diferite.

Şi totuşi, în ciuda faptului că ideea evoluţiei a prins pe atunci rădăcini în biologie, Pallas a rămas până la sfârşitul vieţii cu ipoteza că speciile sunt neschimbătoare în timp.

În descrierea animalelor, Pallas măsura dimensiunile lor exacte (1766) şi acorda o atenţie deosebită răspândirii lor geografice (1767). Lucrarea tipărită în latină «Zoographia rosso-asiatica» constituie prima descriere taxonomice a faunei Rusiei şi, în genere, primul pas în studierea acesteia, deşi nu a fost tradusă nici până astăzi.

În domeniul geologiei, Pallas a lăsat primele mărturii despre straturile geologice (1777). În timpul călătoriei prin stepele sud-estice, el a indicat urmele nivelului de odinioară al Mării Caspice şi a măsurat destul de exact înălţimea lui.

[modifică] Denumiri în cinstea lui Pallas

În cinstea lui Pallas au fost numite numeroase specii de plante şi animale în mai multe limbi. Mai jos sunt enumerate unele din ele:

De asemenea, numele lui Pallas îl poartă:

[modifică] Lucrări tipărite

În calitate de filolog, Pallas a redactat «Linguarum totius Orbis vocabularia comparativa. Sectio Linguas Eur. et Asiae complexa» (Sankt-Petersburg, 1786-1789, în două volume). De asemenea, a redactat primul tom (6 ediţii) al jurnalului de istorie naturală Stralsundisches Magazin (Berlin şi Stralsund, 1767-1770). Printre cele mai importante lucrări ale lui Pallas se mai numără:

  • «Disseriatio inauguralis de infestis viventibus infra viventia» (Leiden: Lugduni Batavorum, 1760) la ;
  • «Elenchus zoophytorum, sistens generum adumbrationes generaliores et specierum cognitarum succinctas descriptiones, cum selectis auctorum synonymis» (Haga: van Cleef, 1766) la ;
  • «Miscellanea zoologica, quibus novæ imprimis atque obscuræ animalum species describuntur et observationibus iconibusque illustrantur» (Haga, 1766)la ;
  • «Spicilegia zoologica» (Berlin, 1767-1777)la ;
  • «Lyst der Plant-Dieren, bevattende de algemeene schetzen der geslachten en korte beschryvingen der bekende zoorten»nl (Utrecht: van Paddenburg & van Schoonhoven, 1768);
  • «De ossibus Sibiriae fossilibus, craniis praesertim Rhinocerotum atque Buffalorum, observationes» («Novi Commentarii Academiae Scientiarum Imperialis Petropolitanae», XIII, Sankt-Petersburg, 1768)la ;
  • «Naturgeschichte merkwürdiger Thiere»de (Berlin, 1769—1778);
  • «Dierkundig mengelwerk, in het welke de nieuwe of nog duistere zoorten van dieren, door naauwkeurige afbeeldingen, beschryvingen en verhandelingen opgehelderd worden»nl (Utrecht: van Paddenburg & van Schoonhoven, 1770).
  • «Reise durch verschiedene Provinzen des Russischen Reichs»de (Sankt-Petersburg, 1771—1801);
  • «Merkwürdigkeiten des Morduanen, Kasaken, Kalmücken, Kirgisen, Baschkiren et с.»de (Frankfurt şi Leipzig, 1773-1777, în 3 volume);
  • «Flora Rossica»la (Sankt-Petersburg, 1874-1788, în două ediţii);
  • «Observations sur la formation des montagnes et sur les changements arrivés au Globe, particulièrement à l’Empire de Russie»fr (Acta Academiae Scientiarum Imperialis Petropolitanae, Sankt-Petersburg, 1777);
  • «Novae species Quadrupedum e Glirium ordine»la (Erlangen, 1778);
  • «Mémoires sur la variation des animaux»fr (Acta Academiae Scientiarum Imperialis Petropolitanae, Sankt-Petersburg, 1780);
  • «Icones Insectorum praesertim Rossiae Sibiriaeque peculiarium»la (Erlangen, 1781-1806, în 4 ediţii);
  • «Tableau physique et topographique de la Tauride»fr (Nova Acta Academiae Scientiarum Imperialis Petropolitanae, X, Sankt-Petersburg, 1792);
  • «Bemerkungen auf einer Reise in die südlichen Statthalterschaften des Rußischen Reichs in den Jahren 1793 und 1794»de (Leipzig, 1799-1801) şi «Travels through the southerm provinces of the Russian Empire»en (Londra, 1802, în două volume);
  • «Species Astragalorum descriptae et iconibus coloralis illustratae»la (Leipzig, 1800);
  • «Illustrationes plantarum imperfecte vel nondum cognitarum»la (Leipzig, 1803);
  • «Zoographia rosso-asiatica»la (Sankt-Petersburg, 1811, în 3 volume);

[modifică] Versiuni electronice

16 documente ale lucrărilor lui Pallas se află în baza de date a Bibliotecii Naţionale ale Franţei Gallicafr :

O altă variantă a primei părţi «Reise durch verschiedene Provinzen des Russischen Reichs» în limba germană cu o prefaţă de Dietmar Henze poate fi găsită pe site-ul Walter Reed Biosystematics Unit, Walter Reed Army Institute of Research, SUA:

  • «Reise durch verschiedene Provinzen des Russischen Reichs». Erster Theil. (1771) (1967 reprint, Akademische Druck- und Verlagsanstalt, Graz, Austria)de .

[modifică] Note

  1. ^ Denumirea de fierul lui Pallas a fost atribuită meteoritului de către Ernst Chladni în anul 1794.
  2. ^ Pallas a studiat vulturul cu umeri albi studiind două exemplare aduse în Peterburg de medicul Karl Henrich Merc, participant la expediţia guvernamentală sub comanda lui Iosif Billings (1787-1791)
  3. ^ Lista completă a lucrărilor tipărite ale lui Pallas în germană, franceză, engleză şi latină a fost alcătuită de F. P. Köpen în Jurnalul Ministerului Învăţământului Public (aprilie 1895, pag. 386-437)
  4. ^ În Pallasovka a fost ridicată o statuie în cinstea marelui explorator.

[modifică] Bibliografie şi literatură selectivă

  • Arhipova N.: Пётр Симон Паллас — учёный и путешественник // Наука Урала — 2001. — № 29—30 (decembrie), p. 13, 15;
  • Efremov I. C.: П. С. Паллас // Отечественные физико-географы и путешественники — Moscova, 1959, p. 132—145;
  • Marakuev V. N.: Н. Пётр Симон Паллас, его жизнь, учёные труды и путешествия — Moscova: Тип. А. А. Торлецкого и К°, 1877, p. 214;
  • Muraviov V. B.: Дорогами российских провинций: путешествия Петра-Симона Палласа — Moscova: Мысль, 1977, p. 94;
  • Raikov B. E.: Русские биологи-эволюционисты до Дарвина: материалы к истории эволюционной идеи в России — Moscova, Leningrad: Изд-во АН СССР, 1952, I-ul tom, p. 472;
  • Sokolov V. E., Parnes I. A.: Пётр Симон Паллас — основатель отечественной зоологии (dedicat aniversării a 175-a a ediţiei «Zoographia Rosso-Asiatica») // Вопросы истории естествознания и техники, 1987, № 2, p. 118—127;
  • Sîtin A. C.: Пётр Симон Паллас — ботаник — Moscova: KMK Sci. Press Ltd., 1997, p. 338;
  • Wendeland F. Peter Simon Pallas (1741—1811). Materialen einer Biographie. Teil 1-2. // Veröffentlichungen der Historischen Komission zu Berlin. — Berlin, New York: Walter de Greuter, 1992, Band 80/II, p. 1176.

Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Peter_Simon_Pallas
Unelte personale