Peter Simon Pallas

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Peter Simon Pallas
Pallas PS by Tardier grey.jpg
Portretul lui Pallas făcut de A. Tardier
Născut(ă) 22 septembrie 1741
Berlin, Germania
Deces 8 septembrie 1811
Berlin, Germania
Ocupație enciclopedist, naturalist, explorator
Copii Albertina, din prima căsnicie;
trei copii din a doua căsnicie, cu nume necunoscute
Părinți Simon Pallas, medic chirurg;
Susanna Lienard

Peter Simon Pallas a fost un renumit om de știință german, enciclopedist, naturalist, geograf și explorator al secolelor XVIII-XIX. A devenit cunoscut datorită expedițiilor științifice făcute pe teritoriul Rusiei în a doua jumătate a secolului XVIII. A contribuit mult la dezvoltarea biologiei, geografiei, geologiei, filologiei și etnografiei.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Primii ani, studiile, primele lucrări științifice[modificare | modificare sursă]

Pe 22 septembrie 1741, în familia medicului german Simon Pallas (1694-1770), profesor de anatomie și chirurg superior la Colegiul de Chirurgie din Berlin, și Susannei Lienard, descendentă dintr-o familie protestantă venită din orașul francez Metz, se naște un băiat, numit Peter. Avea un frate și o soră, ambii mai mari ca vârstă. Pe atunci monarhul Prusiei era Friedrich al II-lea, care se ocupa de reorganizarea Academiei de științe prusiene.

Tatăl a vrut ca fiul să-i urmeze calea și să devină medic, dar micul Peter se ocupa mai mult cu studierea naturii. Luând lecții de la profesorii săi particulari, la vârsta de 13 ani el știa limbile engleză, franceză, latină și greacă la perfecție și a început să frecventeze orele la Colegiul de Chirurgie din Berlin, unde a studiat anatomia, fiziologia, obstetrica, chirurgia și, paralel, botanica și zoologia.

Își continuă studiile la Universitatea Martin Luther din Halle-Wittenberg (1758-1759) și la Universitatea Georg-August din Göttingen (1759-1760), căpătând cunoștințe în domeniile pedagogiei, filosofiei, mineritului, zoologiei, botanicii (după sistema lui Carl Linné), agriculturii, matematicii și fizicii. În 1760 s-a transferat la Universtatea din Leiden, unde la vârsta de 19 ani a susținut disertația de doctorat pe tema «De infestis veventibus intra viventia» la . După aceasta, el a adus în ordine colecțiile istorico-naturaliste din Leiden și a vizitat Anglia cu scopul de a studia colecțiile zoologice și botanice de acolo. Astfel a publicat lucrările «Elenchus zoophytorum» (Haga, 1766) și «Miscellanea zoologica» (Haga, 1766), incluzând în ultima câteva denumiri de specii de animale vertebrate necunoscute până atunci. În acei ani tânărul naturalist visa să viziteze Africa de Sud și Asia de Sud-Est, dar tatăl său era categoric împotrivă. Pallas s-a întors în Berlin, unde a scris «Spicilegia zoologica» (Berlin, 1767-1804, în 2 tomuri).

În primele sale publicații, care au primit o apreciere pozitivă din partea oamenilor de știință, Pallas a schimbat esențial clasificării biologice a viermilor făcute de Linné. De asemenea nu a recunoscut teoria „scăriței vietăților”, alcătuită de Aristotel și răspândită în secolul XVIII, a formulat ideea dezvoltării istorice a organismelor vii și a propus reprezentarea grafică a legăturilor dintre grupurile taxonomice de organisme în forma unui arbore genealogic. Această metodă de clasificare a fost recunoscută chiar de Georges Cuvier. În urma aprobării ei, schema arborelui „genealogic” a devenit cea mai bună metodă de a reprezenta grafic evoluția lumii vii. Datorită schemei, Pallas a fost ales în 1764 membru al Societății Regale Londoneze și al Accademia dei Lincei din Roma, iar în decembrie 1766 – membru și profesor de istorie naturală la Academia de Științe Imperială din Petersburg.

Expedițiile rusești ale anilor 1768-1774[modificare | modificare sursă]

Desenul şoarecelui de pădure Sicista betulina din cartea Novae species quadrupedum (1778-1779), făcut de Nitschmann și Nussbiegel
Desenul coţofanei albastre ( Cyanopica cyanus) din cartea Zoographia rosso-asiatica (1811), făcut de Cristian Geissler

La vârsta de 26 de ani, când avea deja statutul de doctor în științe și de profesor cu renume în Europa, Pallas a primit o invitație din partea Ecaterinei a II-a, regină a Rusiei, de a lucra în Academia de Științe Imperială din Petersburg în calitate de director adjunct și asesor de colegiu. După unele ezitări, pe 30 iulie 1767 Pallas a sosit în Sankt-Petersburg împreună cu soția și fiica sa. Conform hotărârii reginei, el a fost trimis îndată într-o expediție grandioasă prin toată Rusia, de care visa chiar Mihail Lomonosov, cu scopul de a căuta noi resurse geologice, mineralogice, animale și vegetale și de a găsi particularitățile istorice, socio-economice și etnografice ale fiecărei regiuni rusești în parte. Academia îi promisese un salariu de 800 ruble pe an, o sumă importantă pe acele timpuri.

Ecaterina a II-a se interesa de bogățiile imperiului său, iar ideea unei cercetări complexe a răsărit în urma unei călătorii pe Volga de la Tveri până la Ulianovsk, anul 1767. Ea a poruncit să fie organizate expediții noi, ceea ce implica crearea unor detașamente în domeniul astronomiei și fizicii. Misiunea a șase detașamente astronomice consta în măsurarea paralaxei solare în timpul trecerii planetei Venus prin fața Soarelui din iulie 1769. Astfel se putea măsura exact și distanța dintre Pământ și Soare.

Expediția fizică era alcătuită din cinci detașamente nu prea mari: trei în gubernia orenburgă și două în Astrahan. Detașamentul principal era condus de Pallas, pe care l-au însoțit familia în drum. Începând cu 21 iunie 1768 și sfârșind cu 30 iunie 1774, primul detașament al expediție în Orenburg a lui Pallas, în componența căruia intrau și căpitanul Nicolai Rîcikov, gimnaziștii Sokolov, Zuev și Anton Walter (doi dintre ei au devenit mai târziu academicieni), desenatorul Nicolai Dimitriev și împăietorul Pavel Șumskii, a vizitat guberniile centrale, în particular regiunea Volgăi, șesul Caspic, Uralul, Siberia vestică, Altaiul, Baikalul și Transbaikalul. Alte detașamente erau conduse de academicienii Johann Falck, Johann Georgi, Ivan Lipiohin (în gubernia Orenburg), Samuel Gmelin și Johann Anton Güldenstädt (în gubernia Astrahan).

În carnetul de sarcini al lui Pallas se găseau următoarele:

«A se cerceta proprietățile apelor, solurilor, modurile de prelucrare a terenurilor agricole, situația în care se află agricultura, bolile răspândite printre oameni și animale și a se căuta metode pentru tratarea și profilaxia lor; a se cerceta apicultura, sericicultura, creșterea vitelor și, mai ales, a oilor.
După aceasta, a se concentra atenția pe bogățiile minerale și pe calitatea apei minerale, pe cultura, meșteșugurile fiecărei provincii, pe flora, fauna, forma și structura munților și, în sfârșit, pe toate ramurile naturalismului... A se face observări geografice și meteorologice, a se determina locația fiecărui punct geografic important și a se strânge orice informație ce ține de tradiții, credințe, monumente, legende și obiecte antice.
ru Din articolul „Peter Simon Pallas” de pe site-ul jurnalului «Вокруг Света» (din rusă Împrejurul lumii)

În general, expedițiile naturaliste din perioada monarhiei Ecaterinei a II-a au cuprins un teritoriu imens, aproape toată Rusia: de la Marea Barents la nord până la cele Neagră și Caspică (până la granița cu Persia) la sud și de la Marea Baltică (Riga) la vest până la Transbaikal la est (până la granița cu China). Detașamentul lui Pallas a trecut în primul an prin orașele Petersburg – Veliki Novgorod – Tveri – KlinMoscovaVladimirKasimovMuromArzamasPenzaSimbirskSamaraStavropol (astăzi Toliatti) – Simbirsk. În următorii cinci ani el a fost și în Volga de Jos, Ural, Siberia (inclusiv Orenburg), Ufa, Celeabinsk, Orsk, Uralsk, Guriev (azi Atîrau), Ecaterinburg, Nijni Taghil, Tiumeni, Tobolsk.

Din punct de vedere al dimensiunilor și dificultății, o asemenea expediție ar arăta și azi foarte dificilă. Călătoriile, care au durat mai mulți ani la rând, au adus cu sine o pierdere mare de energie. În primul rând, Pallas a nimerit într-un mediu cu climă continentală, cu care el nu era obișnuit. Membrii expediției își petreceau noaptea în cabane părăsite și în bordeie, iar câteodată sub cerul liber. Drumurile au iscat și ele mari bătăi de cap, deoarece nu era ușor de găsit cai buni. Iarna se deplasau cu ajutorul saniilor, iar vara cu ajutorul căruțelor și bărcilor. În unele regiuni au avut de-a face cu popoare nomade, care, odată intrate în componența Rusiei, iscau certuri și bătăi.

Distanța parcursă de în timpul expediției se estimează la 27 264 verste (aprox. 29 085 km). După explorarea unui imens teritoriu necunoscut până atunci și contribuția titanică adusă științei, Pallas și ceilalți membri ai expediției s-au întors în Peterburg. La 33 de ani el era deja bolnav și cărunt.

Rezultatele expedițiilor[modificare | modificare sursă]

Rezultatele științifice obținute de expediția lui Pallas au întrecut orice așteptări. Au fost strânse materiale unice legate de zoologie, botanică, paleontologie, geologie, geografie fizică, economie, istorie, etnografie, cultură și obiceiurile popoarelor rusești. Colecțiile strânse în urma expedițiilor au fost trimise în Peterburg și arhivate în muzeul academiei. Unele din ele se păstrează și azi în muzeele Academiei de Științe din Rusia și, mai puțin, în Universitatea Humboldt din Berlin. Materialele geografice, geologice, botanice, zoologice, etnografice ș.a. au fost cercetate mai târziu de Pallas.

În 1772 în regiunea Krasnoiarsk Pallas a avut ocazia să vadă un bloc de piatră și fier cu o masă de 680 kg. Aceasta a fost imediat trimisă la Peterburg și înfrumusețează în prezent secția meteoritică a Muzeului Mineralogic „A. E. Fersman” al Academiei de Științe din Rusia. El este cel mai mare siderolit (meteorit de piatră și fier) descoperit vreodată în Rusia și este numit Krasnoiarsk sau, mai rar, fierul (metalul) lui Pallas[1].

Pe parcursul expedițiilor, Pallas a descoperit și descris multe specii de mamifere, păsări, pești, insecte și alte animale. De asemenea, a cercetat fosilele unor animale ca mamutul, bivolul sau rinocerul cu blană.

Călătoria a avut și o anumită însemnătate practică, întrucât în cursul ei au fost găsite resurse naturale unice în Siberia de Est și Altai. Pallas a povestit, de asemenea, despre nevoile aborigenilor acelor locuri. O contribuție majoră adusă științei a reprezentat descrierea făcută de Pallas asupra oblasturilor din Rusia, câmpiilor, stepelor, pădurilor, râurilor, lacurilor și munților de pe teritoriul ei pe timpul când omul încă nu ajunsese acolo. Astfel, el a avut ocazia să studieze animalele și plantele în mediul lor perfect din punct de vedere ecologic, unele dintre care au dispărut după câteva decenii.

Rezultatele expedițiilor au fost înscrise în numeroase lucrări, publicate în latină, germană și rusă la Peterburg, iar mai târziu traduse în engleză (Edinburgh și Londra) și franceză (Paris):

  • «Reise durch verschiedene Provinzen des Rußischen Reichs in den Jahren 17681773» sau Călătorie prin diferite provincii ale Rusiei (din germană), tipărită inițial în trei tomuri în germană (Sankt-Petersburg, 1771-1776), apoi în rusă (1773-1778) și engleză (1802), în care, pe lângă descrierea teritoriului Rusiei, se găsește și descrierea a mai mult de 250 de specii de animale care viețuiesc pe acesta.
  • «Sammlungen historischer Nachrichten über die Mongolischen Völkerschaften» (Culegere de informații istorice privind etniile mongole, Sankt-Petersburg, 1776-1801).
  • «Neue nordische Beiträge zur physikalischen und geographischen Erd- und Völkerbeschreibung, Naturgeschichte und Ökonomie» (Ultimele rapoarte despre descrierea fizică și geografică a solului și etniilor, Sankt-Petersburg și Leipzig, 1781-1796, în 7 tomuri) etc.

Aceste eforturi au fost înalt apreciate de contemporanii lui Pallas și au scos la iveală niște informații foarte prețuite și detailate despre resursele de atunci ale Imperiului Rus.

Lucrul în domeniul științei de mai departe[modificare | modificare sursă]

Silueta lui Pallas văzută de pictorul F. Anting (1784)
Monument la mormântul lui Pallas cu o inscripţie în limba latină, tradusă astfel: Aici odihneşte Peter Simon Pallas al Berlinului, rege, academic al Sankt-Petersburgului, care a colindat pământuri uitate întru dezlegarea tainelor naturii. S-a născut la 22 septembrie 1741. A decedat la 8 septembrie. A fost ridicat în 1854 de Academia de Științe a Germaniei și cea a Sankt-Petersburgului.
Basorelieful lui Pallas (detaliu din monumentul funerar)
Vulturul cu umerii albi ( Haliaeetus pelagicus), descris pentru prima dată de către Pallas în «Zoographia rosso-asiatica» (1811)[2]

În 1777 Pallas a fost numit membru al secției topografice a Imperiului Rus, în 1782 al consilierului colegial, iar în 1786 – istoriograf în Colegiul Admirateilstv. În anii '80 ai secolului XVIII a lucrat intens asupra codului general al plantelor din Rusia. Din cauza lipselor de mijloace, au fost tipărite doar două ediții ale codului, sub numele Flora Rossica (Flora Rusiei, 1784 și 1788), care conțineau descrierea a aprox. 300 specii de plante și multe pentru acel timp imagini.

În anul 1784 Ecaterina a II-a s-a arătat interesată de teoria lui Antoine Court de Gébelin despre unicitatea tuturor limbilor vorbite, a practicat lingvistica comparativă, iar apoi i-a oferit lui Bacmeister materialele obținute în urma cercetărilor ei. În aprilie 1785 Ecaterina a II-a l-a invitat și pe Pallas să se ocupe de materiale. În consecință, acesta trebuia să facă o caracteristică comparativă a limbilor vorbite de minoritățile Rusiei și cele străine. Ancheta a fost trimisă nu numai administratorilor provinciilor rusești, ci și în Europa, China, Brazilia și America de Nord, unde George Washington a cerut guvernatorilor Statelor Unite să strângă materiale pentru caracteristică și să le cedeze Ecaterinei II. Se considera că cercetarea în cauză ar fi putut duce la recunoașterea existenței unei limbi primare. Pentru aceasta a fost acordată o atenție deosebită limbilor vorbite în mijlocul Asiei – regiuni pe care Pallas le considera „focarul” limbii primare.

După ce a sfârșit studiul, Pallas a redactat, conform cererii Ecaterinei a II-a, un dicționar comparativ în două volume (1787-1789), în care erau prezentate peste 200 de limbi și dialecte vorbite în Asia Mijlocie, printre care 142 limbi asiatice, 51 europene și 50 nordice. Primul volum conținea 273 termeni – de înrudire, denumiri de animale, atât sălbatice, cât și domestice, de păsări, fenomene naturale ș.a.m.d.; într-un lexicon special erau prezentate 149 limbi. Al doilea volum conținea denumiri ale câtorva numerale cardinale în 222 limbi. În anii 1790-1791 dicționarul a fost reeditat într-o formă revizuită și completată. În această ediție cuprinsă în patru volume, erau prezentate 272 limbi și dialecte, printre care 30 limbi africane și 23 amerindiene. Conform propunerii Ecaterinei a II-a, structura dicționarului a fost schimbată. După cum reiese din noul titlu – Dicționar comparativ al tuturor limbilor și dialectelor, aranjate în ordine alfabetică – limbile studiate erau aranjate în ordine alfabetică. În scrierea dicționarului Pallas s-a folosit și de materialele lui Bacmeister.

Necătând la originalitatea ideii, proiectul lingvistic a Ecaterinei a II-a și al lui Pallas avea multe lipsuri și a fost caracterizat de contemporani (de ex. profesorul Craus din Königsberg) ca fiind unul pripit și negândit. Sub semnul întrebării se afla și reprezentarea cuvintelor luate de la popoare care (încă) nu aveau scris propriu, iar autorii au ignorat poziția fizico-geografică popoarelor și etimologia cuvintelor. Cuvintele străine erau scrise așa cum erau auzite în grafie chirilică, câteodată fiind cu mult îndepărtate de pronunțarea corectă. Strângerea datelor s-a făcut în grabă și de oameni necunoscuți în domeniu, în consecință dicționarul a ajuns să conțină o serie de greșeli în pronunția cuvintelor. Și totuși, critica primită a contribuit la apariția filologiei, pe atunci inexistentă.

Din motive neînțelese, Pallas a fost lipsit de materiale în 1792. În anii 1793-1794 a făcut pe banii proprii călătorii prin guberniiile sudice ale Rusiei: în regiunea Volgăi, Astrahan, șesul Caspic, Caucazul de Nord, Crimeea și Ucraina. Aici a cercetat climatologia Rusiei de Sud și Crimeei, proaspăt alipită de ruși. Cu el a călătorit și un tânăr pictor din Leipzig, Christian Geissler. În 1796 Pallas a fost trimis în Simferopol, unde a primit de la regină conacul Șula, alcătuit dintr-o casă și latifundii întinse. Îndreptându-se către Crimeea, a vizitat Tula, Kursk și Ecaterinoslav (astăzi Dnepropetrovsk). Instalându-se în Crimeea, Pallas a cercetat aproape tot malul de sud a peninsulei.

În ultimii ani de viață Pallas s-a ocupat, printre altele, cu pregătirea lucrării fundamentale în trei volume despre fauna Rusiei: «Zoographia rosso-asiatica» (din latină Zoologia ruso-asiatică), în care erau prezentate peste 900 specii de vertebrate, inclusiv 151 mamifere, dintre care 50 descoperite de el. Datorită volumului mare a materialului și descrierii multilaterale, această lucrare a rămas mult timp inegalabilă. Până la începutul secolului XX a fost unica informație despre fauna Rusiei. Primul volum era gata deja în 1806, însă tipărirea a fost amânată un sfert de secol din cauza lipsei pictorului Geissler, plecat în Germania. Pentru a accelera pregătirea desenelor, Pallas s-a întors în 1810 în Berlin, cu toate acestea nu a mai reușit să-și vadă cartea scoasă la lumina zilei – cu două săptămâni înainte de aniversarea a 70 de ani, pe 8 septembrie 1811, savantul a încetat din viață.

Viața personală[modificare | modificare sursă]

Pallas a fost căsătorit de trei ori. În 1767, la 26 de ani, el s-a căsătorit cu fosta soție a unui general, numele căreia nu s-a păstrat, dar care avea o fiică și l-a însoțit pe Peter în expediția în Rusia europeană și Ural. După 16 ani de căsnicie, soții au divorțat. În acel moment fiica lor Albertina avea 9 ani. La trei zile după divorț, soția a decedat.

A doua soție a lui Pallas a fost Maria Elizabeta Glan, care i-a născut trei copii. Aceștia din urmă au murit în copilărie. Soarta Mariei de mai departe nu este cunoscută.

A treia căsnicie Pallas a avut-o cu Carolina (cu numele complet Catarina Ivanovna Polman), o femeie cu mult mai tânără decât dânsul. De la ea nu a avut niciun copil, în schimb l-a însoțit în călătoriile sale în sud din 1793-94 împreună cu Albertina și s-au instalat cu toții în Crimeea. Acest mariaj însă tot n-a avut succes. Tânăra femeie i-a provocat lui Pallas multă suferință și nu a vrut să meargă în Berlin cu el. Împreună cu Pallas au plecat în Germania Albertina, văduvă în acel moment, și fiul acesteia Volodea (de la Vladimir). Acolo fratele mai mare al lui Peter, August, se număra încă printre cei vii.

Importanța descoperirilor științifice ale lui Pallas[modificare | modificare sursă]

În numeroasele lui lucrări tipărite (în total peste 170[3]), Pallas juca rolul unui călător, zoolog, botanist, paleontolog, mineralog, geolog, topograf, geograf, medic, etnolog, arheolog, filolog, ba chiar agricultor și tehnolog. În pofida multitudinilor de specialități cu care s-a confruntat, Pallas a fost în primul rând un enciclopedist, mai puțin savant.

În domeniul botanicii, în afară de Flora Rusiei, Pallas a mai scris monografii dedicate genurilor Astragalus, Salsola și altor plante.

Ca să putem judeca aportul său adus zoologiei, s-a constatat că Pallas și-a depășit colegii de specialitate cu un întreg secol. De exemplu:

  • deja în anul 1766 a indicat că nu există o delimitare strictă între lumea animală și cea vegetală și a scos zoofitele din ordinul viermilor;
  • în 1772 a vorbit despre posibilitatea evoluării speciilor asemănătoare dintr-un strămoș comun;
  • în 1780 a fost primul care a indicat că variația genetică a unor animale cum ar fi câinele se explică prin proveniența din specii diferite.

Și totuși, în ciuda faptului că ideea evoluției a prins pe atunci rădăcini în biologie, Pallas a rămas până la sfârșitul vieții cu ipoteza că speciile sunt neschimbătoare în timp.

În descrierea animalelor, Pallas măsura dimensiunile lor exacte (1766) și acorda o atenție deosebită răspândirii lor geografice (1767). Lucrarea tipărită în latină «Zoographia rosso-asiatica» constituie prima descriere taxonomice a faunei Rusiei și, în genere, primul pas în studierea acesteia, deși nu a fost tradusă nici până astăzi.

În domeniul geologiei, Pallas a lăsat primele mărturii despre straturile geologice (1777). În timpul călătoriei prin stepele sud-estice, el a indicat urmele nivelului de odinioară al Mării Caspice și a măsurat destul de exact înălțimea lui.

Denumiri în cinstea lui Pallas[modificare | modificare sursă]

În cinstea lui Pallas au fost numite numeroase specii de plante și animale în mai multe limbi. Mai jos sunt enumerate unele din ele:

De asemenea, numele lui Pallas îl poartă:

Lucrări tipărite[modificare | modificare sursă]

În calitate de filolog, Pallas a redactat «Linguarum totius Orbis vocabularia comparativa. Sectio Linguas Eur. et Asiae complexa» (Sankt-Petersburg, 1786-1789, în două volume). De asemenea, a redactat primul tom (6 ediții) al jurnalului de istorie naturală Stralsundisches Magazin (Berlin și Stralsund, 1767-1770). Printre cele mai importante lucrări ale lui Pallas se mai numără:

  • «Disseriatio inauguralis de infestis viventibus infra viventia» (Leiden: Lugduni Batavorum, 1760) la ;
  • «Elenchus zoophytorum, sistens generum adumbrationes generaliores et specierum cognitarum succinctas descriptiones, cum selectis auctorum synonymis» (Haga: van Cleef, 1766) la ;
  • «Miscellanea zoologica, quibus novæ imprimis atque obscuræ animalum species describuntur et observationibus iconibusque illustrantur» (Haga, 1766)la ;
  • «Spicilegia zoologica» (Berlin, 1767-1777)la ;
  • «Lyst der Plant-Dieren, bevattende de algemeene schetzen der geslachten en korte beschryvingen der bekende zoorten»nl (Utrecht: van Paddenburg & van Schoonhoven, 1768);
  • «De ossibus Sibiriae fossilibus, craniis praesertim Rhinocerotum atque Buffalorum, observationes» («Novi Commentarii Academiae Scientiarum Imperialis Petropolitanae», XIII, Sankt-Petersburg, 1768)la ;
  • «Naturgeschichte merkwürdiger Thiere»de (Berlin, 17691778);
  • «Dierkundig mengelwerk, in het welke de nieuwe of nog duistere zoorten van dieren, door naauwkeurige afbeeldingen, beschryvingen en verhandelingen opgehelderd worden»nl (Utrecht: van Paddenburg & van Schoonhoven, 1770).
  • «Reise durch verschiedene Provinzen des Russischen Reichs»de (Sankt-Petersburg, 1771—1801);
  • «Merkwürdigkeiten des Morduanen, Kasaken, Kalmücken, Kirgisen, Baschkiren et с.»de (Frankfurt și Leipzig, 1773-1777, în 3 volume);
  • «Flora Rossica»la (Sankt-Petersburg, 1874-1788, în două ediții);
  • «Observations sur la formation des montagnes et sur les changements arrivés au Globe, particulièrement à l’Empire de Russie»fr (Acta Academiae Scientiarum Imperialis Petropolitanae, Sankt-Petersburg, 1777);
  • «Novae species Quadrupedum e Glirium ordine»la (Erlangen, 1778);
  • «Mémoires sur la variation des animaux»fr (Acta Academiae Scientiarum Imperialis Petropolitanae, Sankt-Petersburg, 1780);
  • «Icones Insectorum praesertim Rossiae Sibiriaeque peculiarium»la (Erlangen, 1781-1806, în 4 ediții);
  • «Tableau physique et topographique de la Tauride»fr (Nova Acta Academiae Scientiarum Imperialis Petropolitanae, X, Sankt-Petersburg, 1792);
  • «Bemerkungen auf einer Reise in die südlichen Statthalterschaften des Rußischen Reichs in den Jahren 1793 und 1794»de (Leipzig, 1799-1801) și «Travels through the southerm provinces of the Russian Empire»en (Londra, 1802, în două volume);
  • «Species Astragalorum descriptae et iconibus coloralis illustratae»la (Leipzig, 1800);
  • «Illustrationes plantarum imperfecte vel nondum cognitarum»la (Leipzig, 1803);
  • «Zoographia rosso-asiatica»la (Sankt-Petersburg, 1811, în 3 volume);

Versiuni electronice[modificare | modificare sursă]

16 documente ale lucrărilor lui Pallas se află în baza de date a Bibliotecii Naționale ale Franței Gallicafr :

O altă variantă a primei părți «Reise durch verschiedene Provinzen des Russischen Reichs» în limba germană cu o prefață de Dietmar Henze poate fi găsită pe site-ul Walter Reed Biosystematics Unit, Walter Reed Army Institute of Research, SUA:

  • «Reise durch verschiedene Provinzen des Russischen Reichs». Erster Theil. (1771) (1967 reprint, Akademische Druck- und Verlagsanstalt, Graz, Austria)de .

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Denumirea de fierul lui Pallas a fost atribuită meteoritului de către Ernst Chladni în anul 1794.
  2. ^ Pallas a studiat vulturul cu umeri albi studiind două exemplare aduse în Peterburg de medicul Karl Henrich Merc, participant la expediția guvernamentală sub comanda lui Iosif Billings (1787-1791)
  3. ^ Lista completă a lucrărilor tipărite ale lui Pallas în germană, franceză, engleză și latină a fost alcătuită de F. P. Köpen în Jurnalul Ministerului Învățământului Public (aprilie 1895, pag. 386-437)
  4. ^ În Pallasovka a fost ridicată o statuie în cinstea marelui explorator.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Arhipova N.: Пётр Симон Паллас — учёный и путешественник // Наука Урала — 2001. — № 29—30 (decembrie), p. 13, 15;
  • Efremov I. C.: П. С. Паллас // Отечественные физико-географы и путешественники — Moscova, 1959, p. 132—145;
  • Marakuev V. N.: Н. Пётр Симон Паллас, его жизнь, учёные труды и путешествия — Moscova: Тип. А. А. Торлецкого и К°, 1877, p. 214;
  • Muraviov V. B.: Дорогами российских провинций: путешествия Петра-Симона Палласа — Moscova: Мысль, 1977, p. 94;
  • Raikov B. E.: Русские биологи-эволюционисты до Дарвина: материалы к истории эволюционной идеи в России — Moscova, Leningrad: Изд-во АН СССР, 1952, I-ul tom, p. 472;
  • Sokolov V. E., Parnes I. A.: Пётр Симон Паллас — основатель отечественной зоологии (dedicat aniversării a 175-a a ediției «Zoographia Rosso-Asiatica») // Вопросы истории естествознания и техники, 1987, № 2, p. 118—127;
  • Sîtin A. C.: Пётр Симон Паллас — ботаник — Moscova: KMK Sci. Press Ltd., 1997, p. 338;
  • Wendeland F. Peter Simon Pallas (17411811). Materialen einer Biographie. Teil 1-2. // Veröffentlichungen der Historischen Komission zu Berlin. — Berlin, New York: Walter de Greuter, 1992, Band 80/II, p. 1176.