Prima Republică Franceză

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
[Prima] Republică franceză
Franța
[Première] République française

Flag of France 1790-1794.PNG

1792 – 1804 Flag of France.svg
Drapel Stemă
Steag Emblema Consulatului
Deviză națională
Liberté, égalité, fraternité, ou la mort!
(Libertate, egualitate, fraternitate, sau moartea!)
Imn național
La Marseillaise (neoficial)
Localizare a Republicii franceze
Prima Republică Franceză, anul 1800
Capitală Paris
Limbă/limbi limba franceză
Formă de guvernare Republică
 
 - 1792-1795 Convenția Națională
 - 1794-1799 Directoratul
 - 1799-1804 Consulatul
Istorie
 - Revoluția franceză și Căderea Bastiliei 14 iulie 1789
 - Înlăturarea lui Ludovic XVI 21 septembrie 1792
 - Teroarea Iacobină din 5 septembrie 1793
până în 28 iulie 1794
 - Convenția thermidoriană 24 iulie 1794
 - Lovitura de stat din 18 Brumar 9 noiembrie 1799
 - Încoronarea lui Napoleon 18 mai 1804
Monedă Franc francez
Istoria Franței

Antichitate

Evul Mediu

Renașterea

Epoca modernă

Epoca contemporană

Prima republică franceză, oficial Republica franceză (franceză République française) a fost proclamată la data de 21 septembrie 1792 în timpul Revoluției franceze. În acea zi regele Franței Ludovic al XVI-lea a fost înlăturat în mod formal, încheind astfel monarhia franceză. Republica a luat sfârșit în mod oficial odată cu declararea Imperiului de către Napoleon Bonaparte în 1804.

Sfârșitul monarhiei[modificare | modificare sursă]

Sub Convenția Națională, care era la putere înainte de proclamarea Republicii, Franța era în război cu Prusia și cu Austria. În iunie 1792, Ducele de Braunschweig, general al armatei austro-prusace, a inițiat Manifestul Braunschweig, prin care amenința că Parisul va fi distrus dacă se vor crea prejudicii regelui Ludovic al XVI-lea și familiei regale franceze. Apariția acestui pericol străin a accentuat turbulențele din mediul politic francez aflat în mijlocul revoluției și, mai mult decât atât, a adâncit pasiunea și sensul perseverenței printre diferitele facțiuni revoluționare. În timpul violențelor din 10 august 1792, cetățenii au luat cu asalt Palatul Tuileries, omorând șase sute dintre gărzile elvețiene ale regelui, dorind eliminarea sa.[1] O înnoită teamă de pericole anti-revoluționare a cauzat alte violențe, iar în prima săptămână a lunii septembrie 1792, grupuri de parizieni au devastat închisorile orașului. Au fost uciși peste jumătate dintre deținuți, printre care nobili, clerici și prizonieri politici, dar și numeroși delicvenți de rând, ca de exemplu prostituate sau hoți mărunți, mulți fiind omorâți în propriile celule, după ce fuseseră violați, înjunghiați sau tăiați crunt. Aceste evenimente sunt cunoscute ca Masacrele din Septembrie.[2]

Convenția Națională[modificare | modificare sursă]

Ca rezultat al violențelor publice și a instabilității monarhiei constituționale, un partid format din șase membri ai Adunării Legislative Franceze a fost desemnat să supravegheze alegerile. Convenția rezultată a fost fondată cu un dublu scop: acela de a aboli monarhia și de a crea o nouă constituție. Prima acțiune a Convenției a fost să instaureze Republica Franceză și să înlăture orice putere politică a regelui. Acesta, din acel moment fiind un cetățean purtând numele de Capet, a fost imediat (decembrie 1792) supus unui proces în care era acuzat de crime și de înaltă trădare. Pe 16 ianuarie 1793 a fost găsit vinovat, iar pe 21 a fost ghilotinat.[3]

În timpul iernii anului 1792 și a primăverii anului 1793, Parisul s-a confruntat cu revolte din cauza foametei. Noua Convenție a făcut eforturi minime pentru a rezolva această problemă până la sfârșitul primăverii lui 1793, fiind în primul rând ocupată cu probleme de război. În final, pe 6 aprilie 1793, Convenția a creat Comitetul de siguranță publică, condus de Maximilien Robespierre, dându-i o sarcină monumentală: "Să trateze cu mișcările radicale ale Enragés despre problemele lipsei de hrană și a răscoalelor, revoltele din Vendée și din Bretagne, recentele înfrângeri ale armatei sale și dezertarea comandantului său general".[4] Cel mai important este faptul că acest Comitet de siguranță publică a urmat o politică a terorii, ghilotina începând să fie aplicată mai tuturor inamicilor republicii. Aceste fapte au marcat începutul unei noi prioade a Revoluției Franceze, intitulată Teroarea Iacobină. În ciuda nemulțumirii crescânde vizavi de Convenția Națională ca organ conducător, în iunie aceasta a elaborat Constituția din 1793, care a fost ratificată la începutul lunii august prin vot popular. Comitetul de siguranță publică a fost văzut ca un guvern "de urgență", iar drepturile conferite de Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului din 1789 și noua constituție au fost puse sub controlul său. Comitetul și-a asumat răspunderea a mii de execuții ale presupușilor inamici, până ce ghilotina a ajuns să fie cunoscută ca "briciul național", deoarece părea a cădea peste gâturile tuturor.[5] Legile Comitetului și politicile sale au dus revoluția la o culme fără precedent. Ei au introdus calendarul revoluționar în 1793, au închis biserici din și de pe lângă Paris cu scopul unei mișcări de decristianizare, au judecat-o și executat-o pe Maria Antoaneta și au instituit Legea Suspecților, pe lângă altele. Sub conducerea lui Robespierre, membri ai diferitelor facțiuni și grupuri revoluționare au fost executate, incluzând pe Herbertiști și pe Cordelieri, dintre care mulți îi fuseseră prieteni acestuia.[4]

Eforturile de război erau în îmbunătățire în 1794, în parte și datorită lui Napoleon Bonaparte. Mulți din Convenția Națională cereau reîntoarcerea la normalitate, dar Robespierre nu a fost de acord. Între execuțiile în masă, frica sălbatică a populației și instituirea a "Fête de la Raison", în mijlocul anului 1794 exista "un mare entuziasm pentru încetarea terorii, dar nimeni nu știa cum s-ar putea realiza...Singurul lucru care ar fi putut pune capăt acesteia și, aparent, singura soluție asupra căreia ar fi căzut toată lumea de acord era căderea lui Robespierre.[6] El a fost arestat pe 27 iulie 1794 și executat pe 28 în aceeiași lună fără proces.

Directoratul[modificare | modificare sursă]

După căderea lui Robespierre, Clubul iacobin a fost închis, iar Girondinii au fost restabiliți. În august, Convenția Națională a adoptat Constituția din 1795. Ei au restabilit libertatea culturilor, au început eliberarea unui mare număr de prizonieri și, cel mai important, au inițiat alegeri pentru un nou corp legislativ. Pe 3 noiembrie 1795, Directoratul a fost recunoscut. Sub acest sistem, Franța a fost condusă de un Parlament bicameral, format dintr-o cameră mai înaltă numită "Consiliul bătrânilor" (cu 250 de membri) și o altă cameră numită "Consiliul celor cinci sute" (cu 500 de membri), și de un colectiv Executiv guvernamental format din cinci membri, numit "Directoratul" (de unde și numele perioadei istorice). Din cauza instabilității interne și a dezastrelor militare franceze din 1798 și 1799, Directoratul nu a durat decât patru ani.

Consulatul[modificare | modificare sursă]

Perioda cunoscută ca și Consulatul francez a început odată cu lovitura de stat din 18 Brumar, în 1799. Membri ai Directoratului în persoană au plănuit această lovitură, arătând clar eșecul conducerii acestuia. Napoleon Bonaparte a fost co-conspirator în lovitura de stat și a devenit șeful guvernului ca Prim Consul. Mai târziu se va autoproclama împărat, punând efectiv capăt Primii Republici Franceze și dând naștere Primului Imperiu Francez.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Censer, Jack R. și Hunt, Lynn. Liberty, Equality, Fraternity: Exploring the French Revolution. [Libertate, egalitate, fraternitate: explorând Revoluția Franceză] University Park, Pennsylvania: Pennsylvania State University Press, 2004.
  2. ^ Doyle, William. The Oxford History of The French Revolution. Oxford: Oxford University Press, 1989. pp 191–192.
  3. ^ Doyle, William. The Oxford History of the French Revolution. Oxford: Oxford University Press, 1989. pp 196.
  4. ^ a b The French Revolution [videorecording] : liberté, egalité, fraternité, a hitler Jr. is born in blood / produced & directed by Doug Shultz ; written by Doug Shultz, Hilary Sio, Thomas Emil. [New York, N.Y.] : History Channel : Distributed in the U.S. by New Video, c2005.
  5. ^ Liberty, Equality, and Fraternity: Exploring the French Revolution. Jack R. Censer and Lynn Hunt, ed. © 2001 American Social History Productions, Inc. http://chnm.gmu.edu/revolution/browse/timeline/
  6. ^ Interview with Historian David Jordan. The French Revolution [videorecording] : liberté, egalité, fraternité, a new republic is born in blood / produced & directed by Doug Shultz ; written by Doug Shultz, Hilary Sio, Thomas Emil. [New York, N.Y.] : History Channel : Distributed in the U.S. by New Video, c2005.

Coordonate: 48°52′00″N 2°19′59″E / 48.86667°N 2.33306°E / 48.86667; 2.33306