Muntele Athos

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

**Άγιον Όρος**

Informaţii
Ţară:	Grecia
Capitală:	Karyes (Athos)
Suprafaţă:	390 km²
Populaţie: •În 2005: •Densitate:	aproximativ 2.250 loc. 5 loc/km²
'
'
Web:
:
Hartă

Nota:

Fişier:Xiropotamu.jpg

Mănăstirea Xiropotamu de la Muntele Athos

Muntele Athos (în greaca modernă Άγιοv Όρος - Sfântul Munte) este un munte (2.033 m) şi o peninsulă (cu lungimea de 60 km şi o lăţime ce variază între 8 şi 12 km, aria totală fiind de 360 km pătraţi) în nordul Greciei, în regiunea grecească Macedonia Centrală, unde îşi au locul 20 de mănăstiri, 12 schituri şi o mulţime de chilii călugăreşti ortodoxe, în care trăiesc mai mult de 1500 de monahi ortodocşi. Regiunea este autonomă din punct de vedere administrativ, alcătuind un stat monastic cu capitala la Karyes (Καρυες).

[modifică] Lista mănăstirilor

Harta mănăstirilor din Muntele Athos

Lista celor douăzeci de mănăstiri în ordinea ierarhică stabilită:

Mănăstirea Marea Lavră (greacă: Μεγίστης Λαύρας)
Mănăstirea Vatopedu (greacă: Βατοπαιδίου)
Mănăstirea Iviru (greacă: Ιβήρων)
Mănăstirea Hilandaru (greacă: Χιλανδαρίου, sârbeşte: Хиландар)
Mănăstirea Dionisiu (greacă: Διονυσίου)
Mănăstirea Cutlumuş (greacă: Κουτλουμουσίου)
Mănăstirea Pantocrator (greacă: Παντοκράτορος)
Mănăstirea Xiropotamu (greacă: Ξηροποτάμου)
Mănăstirea Zografu (greacă: Ζωγράφου)
Mănăstirea Dochiaru (greacă: Δοχειαρίου)
Mănăstirea Caracalu (greacă: Καρακάλλου)
Mănăstirea Filoteu (greacă: Φιλοθέου)
Mănăstirea Simonos Petras (greacă: Σίμωνος Πέτρας)
Mănăstirea Sfântul Pavel (greacă: Αγίου Παύλου)
Mănăstirea Stavronichita (greacă: Σταυρονικήτα)
Mănăstirea Xenofont (greacă: Ξενοφώντος)
Mănăstirea Grigoriu (greacă: Γρηγορίου)
Mănăstirea Esfigmenu (greacă: Εσφιγμένου)
Mănăstirea Sfântul Pantelimon (greacă: Αγίου Παντελεήμονος)
Mănăstirea Constamonitu (greacă: Κωνσταμονίτου)

[modifică] Istorie

Imperiul Bizantin s-a prăbuşit în secolul XV, astfel că noul Imperiul Otoman, de religie islamică, a preluat treptat şi controlul teritoriilor balcanice. Au devastat multe mănăstiri creştine, însă unele mai izolate au rămas puţin afectate sau intacte. Populaţia de călugări s-a redus pentru că bunăstarea lor a fost serios afectată timp de 5 secole prin faptul că satele "închinate" (prin impozite) acestor mănăstiri aproape toate româneşti le-au fost luate. În Evul Mediu puţine mănăstiri şi schituri au supravieţuit, indeosebi datorită ajutorului material sistematic (bani şi produse) venite din Valahia şi Moldova (astăzi România). Acest ajutor se datora legăturilor de sânge cu satele aproape toate româneşti din jurul Muntelui Atos. Treptat, în secolul XIX prin donaţiile noilor veniţi din ţările ortodoxiei estice (slave), precum: Rusia, Bulgaria şi Serbia, ansamblul de mănastiri s-a difersificat ca origine etnică, fiecare ţară exercitându-şi influenţa asupra mănăstirilor subvenţionate: era epoca statelor naţionale în plină expansiune. În 1912, în timpul Primului Război Balcanic, otomanii au fost forţaţi să plece şi Rusia, în interesul pan-slavismului politic, justificat prin "misiunea de continuatoare a creştinismului din Bizanţ" a revendicat controlul peninsulei. După conflictul asupra suveranităţii regiunii dintre noul stat grecesc în formare, pe de o parte, şi Rusia pan-slavistă, pe de alta parte, după Primul Război Mondial peninsula a primit dela Marile Puteri statut de autonomie în cadrul Greciei.

[modifică] Influenţe

Schitul Prodromu

[modifică] România

Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul (în greceşte Prodromu) aparţine Sfintei Mănăstiri a Marii Lavre. Este situat între Kavsokalyvia şi Marea Lavră, pe un deal stâncos, la mică altitudine. În 1857 a fost cumpărat de către 2 călugări români, cu numele monahal Nectarie şi Nifon, după care a fost amenajat şi recunoscut drept schit. Azi, este locuit de 25 de călugări de origine română şi urmează principiul cenobitic al vieţii monastice ortodoxe.

Schitul Lacu

O altă aşezare monastică românească este Schitul Sfântul Dumitru Valahu (zis şi Schitul Lacu) situat la 3-4 ore distanţă de mers pe jos de la Mănăstirea Sfântul Pavel, de care aparţine. Este construit la o altitudine de 280 m, între Marfonu şi Antiathon. A fost fondat în secolul X de călugări din Moldova. Astăzi este format din 8 chilii şi este locuit de 39 de călugări români. Proschinatarul Sfântul Munte al Atonului, scris de ieromonahul Serafim şi tipărit la Bucureşti în 1856, în tipografia celui cunoscut ca Iosif Românul Iosif Romanov, prin bogăţia de informaţii şi gravuri, constituie o adevărată carte de referinţă privind istoricul sfintelor lăcaşuri, totodată şi o dovadă a enormei contribuţii româneşti la realizarea centrului de spiritualitate ortodoxă de la Muntele Athos. Practic, de-a lungul a peste 5 secole, contribuţia românească totală în complezul monastic Athos este prima ca mărime, depăşind de departe oricare alta, chiar dacă originile poporului român sunt latine.

[modifică] Bulgaria

Mănăstirea Zografu este situată în partea de sud-vest a peninsulei. A fost construită în secolul X de către călugării Moise, Aron şi Ioan din Ohrid. Este dedicată Sfântului George. În perioada bizantină târzie, mănăstirea a fost distrusă de trupele catalane şi recontruită cu sprijinul dinastiei Paleologan, precum şi cu sprijinul conducătorilor din Europa ortodoxă.

Ocupă locul 9 în ordinea ierarhică a celor 20 de mănăstiri atonite. Este locuită de 15 călugări. Toţi călugării sunt bulgari, din 1845, şi serviciul religios este efectuat în bulgară.

[modifică] Rusia

Mănăstirea Sfântul Pantelimon este construită în partea de sud-vest a peninsulei. Mănăstirea rusă a fost construită în actuala locaţie în 1765, în timp ce clădirea originală datează din secolul XI.

Construcţia actualei mănăstirii a fost realizată în primele două decade ale secolului XIX, cu ajutorul financiar al conducătorilui Moldo-Valahiei, (Skarlatos) Scarlat Calimacul. Paradoxal, mănăstirea este ulterior locuita de călugări ruşi, în număr de 1.000 la 1895 şi 1.446 în 1903. Urmare a regimului bolşevic ateu care a îngreunat cum a putut legăturile, astăzi numai 35 de călugări locuiesc în mănăstire, însă numărul lor ar putea fi în creştere.

[modifică] Serbia

Hilandaru este situată în partea de nord-est a peninsulei. Numele său derivă cel mai probabil de la fondatorul vechii aşezări monastice din acest loc, care se numea Chelandaris (Calendarius). Mănăstirea a fost fondată la sfârşitul secolului XII de către conducătorul serb Ştefan Nemanya I şi fiul său Ratsko. În timpul secolului XIV, dezvoltarea mănăstirii a atins apogeul, acumulând bogăţii din donaţii voievodale şi private.

Este considerată a fi principalul centru spiritual la Athos al serbilor. Deţine locul patru în ordinea ierarhică a mănăstirilor şi este locuită de 46 de călugări (1990).

[modifică] Limbi

Limba vorbită în mănăstirile greceşti este greaca, în Sfântul Pantelimon rusa (35 călugări), în Hilandaru serba sârba (46 călugări), în Zografu bulgara (15 călugări), iar în Lacu şi Sf. Ioan Botezătorul (zisă şi Prodromu) se vorbeşte in mod firesc româna (64 călugări). Câteva comunităţi sunt mai cosmopolite decât altele. Un aspect al înnoirii recente este faptul că, spre deosebire de călugării provenind din fostele state ortodoxe comuniste, grecii sunt mai activi, mai bine educaţi şi mai umbaţi prin lume decât în trecut. Dat fiind acest interes naţionalist grec şi engleza este vorbită în prezent pe Munte.