Brazilia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

República Federativa do Brasil Republica Federativă a Braziliei
Drapel
Deviză: „Ordem e Progresso” (portugheză) „Ordine şi progres”
Imn naţional: Hino Nacional Brasileiro (portugheză) „Imnul Naţional Brazilian”
Sigiliu naţional Selo Nacional do Brasil (portugheză) „Sigiliul naţional al Braziliei”
Capitală		Brasília 15°48′S 47°54′V / <span class="geo-dec geo" title="Maps, aerial photos, and other data for -15.8 Eroare de expresie: operator * neaşteptat">-15.8, Eroare de expresie: operator * neaşteptat
Cel mai mare oraş		São Paulo
Limbi oficiale		portugheză
Grupări etnice		49,4% albi 42,3% pardo (bruni) 7,4% negri 0,5% asiatici 0,4% autohtoni[1]
Etnonim		brazilian, braziliană brazilieni
Sistem politic		republică federativă
-	Preşedinte	Luiz Inácio Lula da Silva
-	Vicepreşedinte	José Alencar Gomes da Silva
-	Preşedinte Camerei Deputaţilor	Michel Elias Temer Lulia
-	Preşedinte Senatului Federal	José Sarney de Araújo Costa
-	Preşedinte Tribunalului Suprem Federal	Gilmar Ferreira Mendes
Independenţă		faţă de Portugalia
-	declarată	7 septembrie 1822
-	recunoscută	29 august 1825
Suprafaţă
-	Total	8.511.965 km²
-	Apă (%)	0,65
-	Vecini	Argentina, Bolivia, Columbia, Franţa (Guyana Franceză), Guyana, Paraguay, Peru, Surinam, Uruguay şi Venezuela
Populaţie
-	Estimare 2008	189.612.814 (locul 5)
-	Recensământ 2000	169799170
-	Densitate	22/km² (locul 182)
PIB (PPC)		estimări 2007
-	Total	US$1,835 de bilioane (locul 9)
-	Pe cap de locuitor	US$11.873 (locul 65)
Gini (2004)		59,1 ▼[2] (locul 120)
IDU (2006)		0,807[3] (ridicat) (locul 70)
Monedă		real brazilian (R$) (BLR)
Fus orar		BRT (UTC-2 până -5)
Domeniu Internet		.br
Prefix telefonic		+55

Brazilia (portugheză Brasil), oficial Republica Federativă a Braziliei ( República Federativa do Brasil) este o republică federativă formată din 27 de unităţi federative — Districtul Federal şi 26 de state. Ţara este împărţită administrativ în 5.564 de municipii^[4]. În 2008 avea o populaţie de 189.612.814 de locuitori^[5] şi o suprafaţă de 8.511.965 km²^[6], ocupând 47% din teritoriul continentului sud-american^[4]. Comparată cu celelalte ţări ale lumii, Brazilia ocupă locul al cincilea după numărul populaţiei^[7] şi aceeaşi poziţie după suprafaţă^[8]. Fiind a noua putere economică a Pământului şi cea mai mare din America Latină^[9], Brazilia are astăzi o influenţă internaţională mare, atât la nivel regional cât şi la nivel global^[10]. De asemenea, aproximativ 15-20% din biodiversitatea mondială se concentrează aici^[4], exemple ale acestei bogăţii fiind Pădurea Amazoniană, Pantanal şi Cerrado.

Brazilia se învecinează cu Venezuela, Guyana, Surinam şi Guyana Franceză la nord, cu statul columbian la nord-vest, cu Peru şi Bolivia la vest, cu Paraguay şi Argentina la sud-vest şi cu Uruguay la sud. Din America de Sud, doar Chile şi Ecuador nu au frontieră comună cu această ţară. La nord-est, est şi sud-est Brazilia are ieşire la Oceanul Atlantic. Departe de teritoriul său continental, ţara posedă şi câteva arhipelaguri, cum ar fi Fernando de Noronha.

Înainte ca portughezii să ajungă în Brazilia, acest teritoriu era locuit de aproximativ 5 milioane de amerindieni. Oficial, descoperitorul Braziliei a fost Pedro Álvares Cabral, care a luat în stăpânire coastele orientale braziliene aproximativ în arealul unde astăzi se află oraşul Porto Seguro (statul Bahia) în 22 aprilie 1500. Colonizarea a început în 1532 cu fondarea cetăţii São Vincente de Martim Afonso de Sousa. Mai târziu, la 7 septembrie 1822, Brazilia şi-a declarat independenţa şi a devenit o monarhie constituţională. Imperiul Braziliei a existat timp 67 de ani şi a avut doi împăraţi. În 1889, o lovitură de stat militară a condus la demisia primului ministru Afonso Celso de Assis Figueiredo. Apoi, sub influenţa mişcării republicane, mareşalul Deodoro da Fonseca a proclamat republica şi a forţat exiliul familiei imperiale. După lovitura de stat, Imperiul Braziliei s-a transformat în Republica Statelor Unite ale Braziliei, Deodoro da Fonseca devenind faptic, primul preşedinte al Braziliei. În secolul al XX-lea se vor remarca personalităţi precum Getúlio Vargas şi Juscelino Kubitschek

În ciuda faptului că Brazilia este a cincea cea mai populată ţară a lumii, are una dintre cele mai mici densităţi ale populaţiei^[11]. Majoritatea populaţiei trăieşte în zonele situate de-a lungul litoralului, pe când interiorul şi partea de vest se caracterizează printr-o populare extrem de scăzută^[12].

Brazilia este unica ţară americană în care limba oficială este portugheza^[13], aceasta fiind rezultatul colonizării portugheze. Religia predominantă este catolicismul roman^[14], Brazilia fiind statul cu cel mai mare număr al catolicilor de pe Glob^[15]. Există însă şi reprezentanţi ai altor culte, mai ales cei ai confesiunii protestante, dar şi atei. Societatea braziliană este, printre altele, şi una dintre cele mai diverse din punct de vedere al naţionalităţilor, fiind formată din descendenţii europenilor, popoarelor autohtone, africane şi asiatice^[16].

Cuprins 1 Etimologie 2 Istorie 2.1 Perioada precolonială 2.2 Începuturile colonizării 2.3 Dezvoltarea economică şi invaziile străine 2.4 Revolte coloniale 2.5 Independenţa 2.6 Epoca imperială 2.7 Republica 3 Guvernul şi politica 3.1 Legislaţie 3.2 Împărţirea teritorială 3.3 Politica externă şi forţele armate 4 Geografie 4.1 Clima 4.2 Ape 4.3 Mediul înconjurător 5 Demografie 5.1 Naţionalităţi şi etnii 5.2 Limbi 5.3 Aglomerări urbane 5.4 Educaţie 5.5 Sănătate 6 Economie 6.1 Structura economică şi energetică 6.2 Transportul 6.3 Ştiinţa şi tehnologia 7 Cultură 7.1 Religie 7.2 Mass-media 7.3 Sport 8 Referinţe 9 Lectură suplimentară 10 Legături externe

[modifică] Etimologie

Originile exacte ale termenului „Brazilia” nu pot fi determinate cu exactitate. Filologul Adelino José da Silva Azevedo a emis ipoteza că acest cuvânt îşi are originile în limbile celtice, într-o legendă despre o „ţară a deliciilor” văzută printre nori, dar de asemenea a observat că se mai poate căuta provenienţa termenului chiar în limba fenicienilor antici^[17].

În timpul existenţei coloniale, cronicari precum João de Barros, Frei Vicente do Salvador şi Pero de Magalhães Gandavo au prezentat explicaţii concordante asupra originii numelui „Brazilia”. După aceştia, numele derivă de la fernambuc^[18] (Caesalpinia echinata), cunoscut în portugheză ca pau-brasil, o esenţă de lemn folosit pentru spălarea ţesăturilor^[19]. În epoca descoperirilor, se obişnuia ca exploratorii să ţină în mare secret descoperirile şi cuceririle cu scopul de a le explora avantajos, însă zvonuri despre „insula Brazilia” amplasată în Oceanul Atlantic, de unde se putea extrage „lemnul brazilian” s-au răspândit imediat în Europa. Totuşi, această teorie tradiţională nu poate fi pe deplin adevărată, pentru că termenul „Brazilia” a apărut pe hărţi abia în secolul al XIV-lea^[20].

Etnonimul „brazilian” (brasileiro în portugheză) a apărut în secolul al XVI-lea, referindu-se la început doar la cei care s-au ocupat de afacerile cu fernambuc^[21]. Mai târziu a fost folosit pentru a desemna oamenii născuţi în colonia portugheză spre a-i deosebi de cei care proveneau din Portugalia. Termenul „brazilian” a intrat în uz oficial cu sensul de „nativ al Braziliei” în anul 1824, în strânsă legătură cu adoptarea primei constituţii braziliene^[22].

Înainte de a primi numele „Brazilia”, teritoriile fostei colonii portugheze au purtat diverse denumiri, ca de exemplu: Monte Pascoal (Muntele Paştelui), insula Vera Cruz (Adevărata Cruce), Terras de Santa Cruz (Ţările Sfintei Cruci), Nova Lusitânia (Noua Lusitanie) şi Cabrália (după Pedro Álvares Cabral, descoperitorul „oficial” al regiunii). Numele oficial actual, Republica Federativă a Braziliei a intrat în uz în 1967. Denumirile precedente includeau şi sintagmele: Imperiul Braziliei şi Statele Unite ale Braziliei.

[modifică] Istorie

[modifică] Perioada precolonială

Amerindienii au trecut în urmă cu 30–25 000 de ani istmul Bearing Land ce făcea legătura între Siberia şi Alaska. Determinaţi de scăderea nivelului mării şi de creşterea numărului de calote glaciare, aceştia au traversat fâşia îngustă de pământ urmând traseul vânatului. În jurul anului 12 000 î.Hr. s-au răspândit în toată emisfera sudică a continentului american^[23].

Teritoriul care astăzi este controlat de Brazilia era locuit la început de aproximativ cinci milioane de amerindieni^[24][25] şi era împărţit între două state europene, Castilia şi Portugalia, chiar înaintea descoperirii sale oficiale. Tratatul de la Tordesillas, semnat în 1494, a fost un acord important pentru definirea unei frontiere viitoare a Braziliei. Conform tratatului, linia care leagă oraşele Belém (statul Pará) şi Laguna (statul Santa Catarina) a fost o linie de demarcaţie a zonelor de influenţă castiliană (apoi spaniolă) la vest şi portugheză la est. Totuşi, din cauza expansiunii portugheze spre vest, linia de demarcaţie s-a modificat spre apus^[26].

[modifică] Începuturile colonizării

Oficial, descoperitorul Braziliei a fost Pedro Álvares Cabral, care a luat în stăpânire coastele orientale braziliene aproximativ în arealul unde astăzi se află oraşul Porto Seguro (statul Bahia) la 22 aprilie 1500. Colonizarea a început în 1532 cu fondarea cetăţii São Vincente de Martim Afonso de Sousa. De Sousa a condus două căpitănii^[27] — aceea a căpităniei São Vicente şi a Noii Lusitanie (astăzi Pernambuco). Dintre toate cele douăsprezece căpitănii care au existat în perioada amintită, doar acestea două au prosperat^[28]. Nemulţumit cu această situaţie, regele Ioan III a decis să creeze un guvern central al coloniei pentru a elimina problemele fără să desfiinţeze căpităniile. L-a ales pe Tomé de Sousa să devină primul guvernator general. Guvernatorul numit de regele portughez a fondat la data de 29 martie 1549 oraşul Salvador şi i-a acordat statutul de „capitală” a Braziliei^[29].

De-a lungul secolului al XVI-lea^[28], s-a format sistemul economic al sclavagismului. Primii sclavi în Brazilia erau indivizi ai triburilor băştinaşe, dar după o serie de atacuri sângeroase comise împotriva colonizatorilor a început aducerea de captivi noi din coloniile africane ale Portugaliei^[28]. Tot în această perioadă s-au întreprins şi primele încercări de explorare a interiorului continental, proces care s-a dezvoltat în secolul următor^[30].

[modifică] Dezvoltarea economică şi invaziile străine

Începutul colonizării portugheze pe teritoriul brazilian a fost reprezentat de prima invazie străină din istoria ţării, care era dominată până atunci de tupi, poporul autohton indian şi denumită de ei „Pindorama”, semnificând „Ţara Palmierilor”^[31]. Tupii s-au opus dominaţiei portugheze de multe ori, spre exemplu în Războiul Barbarilor, dar fiindcă nivelul lor de dezvoltare tehnologică a fost multe sub cel al colonizatorilor, nu au avut nicio şansă să recupereze dominaţia lor asupra teritoriilor acaparate de coloniştii portughezi.

În secolul al XVII-lea au avut loc câteva acţiuni militare împotriva francezilor ce încercau să stabilească baze proprii în America de Sud, baze destinate pirateriei şi afacerilor cu fernambuc, această intenţie ducând la un război între Franţa şi Portugalia. Totul a culminat prin expulzarea francezilor conduşi de către Nicolas Durand de Villegagnon (ei au construit Fort Coligny în oraşul Rio de Janeiro de astăzi) şi confirmarea hegemoniei portugheze în regiune.

Tot în secolul al XVII-lea s-a dezvoltat şi agricultura. Au apărut primele fazende (ferme), care foloseau ca forţă de muncă sclavii negri aduşi din Africa, unde s-a cultivat tutun şi mai ales trestie de zahăr^[32] în statele actuale Bahia, Pernambuco şi, mai târziu, Rio de Janeiro. Expediţiile din São Paulo, ale căror participanţi erau numiţi bandeirantes (stegari), au dus la descoperirea aurului şi plantelor medicinale în Minas Gerais.

Partea de nord-est a Braziliei a fost ocupată de olandezi în 1624 şi mai apoi între 1630 şi 1654. Forţele militare conduse de Maurits van Nassau au fost forţate să părăsească teritoriile braziliene după Bătălia de la Guararapes^[33]. Atunci a fost fondat Quilombo dos Palmares, comandat de Zumbi, războinicul care a unit mii de negri ce au fugit din fazende şi mulţi amerindieni şi albi săraci sau indezirabili. Quilombo a fost apărat cu eroism şi violenţă, dar în cele din urmă a fost distrus de către bandeirantes conduşi de Domingos Jorge Velho. Deşi Zumbi a fost omorât şi decapitat, în rândul sclavilor a circulat o legendă despre evadarea lui^[34].

În secolul al XVIII-lea, deşi producerea zahărului nu-şi pierduse importanţa sa economică, atenţia Coroanei s-a concentrat asupra regiunii Minas Gerais unde au fost descoperite bogate filoane de aur. Acest fapt a dus la îmbogăţirea rapidă a Regatului Portughez. Totuşi, filoanele aurifere s-au epuizat înainte de sfârşitul secolului.

[modifică] Revolte coloniale

La sfârşitul secolului al XVII-lea, nemulţumirea coloniştilor a avut drept rezultat apariţia primelor mişcări sociale împotriva Coroanei Portugheze. Una din cauzele acestor revolte s-a datorat slăbirii economiei teritoriilor coloniale. Două mişcări din această perioadă se remarcă prin faptul că scopul lor declarat a fost acela de a obţine independenţa faţă de Portugalia — Inconfidência Mineira (Nesupunera de la Minas Gerais) şi Conjuração Baiana (Conjuraţia de la Bahia).

Inconfidência Mineira a fost o mişcare ce a apărut în sânul elitei economice din Minas Gerais ca o reacţie la efectele regresului mineritului din secolul al XVIII-lea^[35]. Din cauza crizei care lovea sectorul minier, plata impozitelor crescânde către Corana Portugheză a devenit din ce în ce mai greu de îndeplinit. Centrul revoltei a fost oraşul Vila Rica (astăzi Ouro Preto), nucleul conspiratorilor fiind alcătuit, printre alţii, din poeţii Cláudio Manuel da Costa şi Tomás Antônio Gonzaga, coloneii Domingos de Abreu Vieira şi Francisco Antônio de Oliveira Lopes şi preotul José da Silva e Oliveira Rolim. Ţelul principal al conspiraţiei a fost de a elibera statul de sub dominaţia portugheză şi de a organiza o republică după modelul francez^[35]. Prin trădarea lui Joaquim Silvério dos Reis, care a dezvăluit viceregelui numele tuturor conspiratorilor, mişcarea a fost anihilată prin arestarea şi condamnarea lor pentru crimă de trădare şi lezmaiestate faţă de suveranul portughez.

Conjuração Baiana, deşi avea aceleaşi scopuri ca Inconfidência Mineira, s-a născut nu în elita socială, ci a fost o mişcare mai amplă în toate păturile societăţii statului Bahia, incluzând şi sclavii. Răzvrătiţii au formulat şi dezideratul eliberării sclavilor, instalarea unui guvern egalitar şi introducerea sistemului republican^[36]. Guvernul local s-a sesizat foarte repede, datorită faptului că unii membri ai mişcării au distribuit foi volante de propagandă în care erau descrise solicitările conjuraţiei.^[36].

[modifică] Independenţa

În noiembrie 1807, trupele lui Napoleon Bonaparte au forţat curtea portugheză să se refugieze în Brazilia. Regele Ioan VI a sosit în Rio de Janeiro în 1808 după semnarea alianţei defensive cu Anglia^[37]. În acelaşi an s-au deschis porturile braziliene vaselor naţiunilor împrietenite, marcând sfârşitul epocii coloniale. Când oraşul Rio de Janeiro a fost declarat capitală a Regatului Unit al Portugaliei, Braziliei şi Algarve, Brazilia s-a transformat de jure din colonie în metropolă, act fără precedent în istoria omenirii.

Noua situaţie politică a nemulţumit multe grupări influente ale societăţii portugheze, stare ce a culminat prin Revoluţia Liberală de la Porto declanşată în 1820. Liberalii au cerut regelui să revină în Portugalia şi să restabilească statutul de colonie pentru Brazilia. Ioan al VI-lea a revenit în ţara în 1821, fiul lui, Petru, fiind numit în funcţia de regent al Braziliei. Deşi a purtat titlul regal, Ioan al VI-lea a pierdut aproape întreaga putere în urma revoluţiei, având în continuare doar rol simbolic şi reprezentativ^[37]. Liberalii au încercat să-l forţeze şi pe regent să-şi stabilească reşedinţa la Lisabona, ceea ce ar fi dus la pierderea tuturor privilegiilor şi implicit la revenirea la statutul de colonie al Braziliei. Petru a refuzat să dea curs solicitărilor Lisabonei şi ca reacţie a promulgat o lege conform căreia orice decizie emisă de Lisabona cu privire la fostele teritorii coloniale, pentru a se putea pune în aplicare, trebuia ratificată în Brazilia. În cele din urmă, la data de 7 septembrie 1822, Petru a declarat independenţa Braziliei, proclamându-se ca primul împărat al noi ţări.

[modifică] Epoca imperială

După declararea independenţei, Brazilia a devenit o monarhie constituţională. Imperiul Braziliei a existat 67 de ani şi a avut doi împăraţi. Petru I revine totuşi în Portugalia pentru a asigura fiicei sale succesiunea la tronul portughez, renunţând la coroana braziliană^[38]. După o perioadă de regenţă, Petru al II-lea, având vârsta de numai paisprezece ani^[39], a fost încoronat cel de-al doilea împărat al Braziliei. În această epocă s-a dezvoltat agricultura şi s-a construit reţeaua feroviară. De asemenea, ţara devine o importantă forţă militară maritimă; dispunea de cea de-a patra flotă de război a lumii^[40]. În ciuda protestelor oligarhiilor din São Paulo, Rio de Janeiro şi Minas Gerais, sclavia a fost abolită în 1888. Cauzele abolirii sclavagismului au fost multiple, cea mai importantă fiind regresul traficului sclavilor din Africa şi opoziţia personală a împăratului faţă de sclavagism.

După 1870 au apărut primele mişcări republicane^[41], iar după abolirea sclaviei, Brazilia s-a confruntat cu o acută lipsă de forţă de muncă, criză ce a fost rezolvată prin atragerea unui mare număr de imigranţi, cei mai mulţi din Italia şi Portugalia^[42]. În 1889, o lovitură de stat militară a condus la demisia primului ministru Afonso Celso de Assis Figueiredo, iar mai apoi, sub influenţa mişcării republicane, mareşalul Deodoro da Fonseca a proclamat republica şi a forţat exilul familiei împăratului.

[modifică] Republica

După lovitura de stat, Imperiul Braziliei s-a transformat în Republica Statelor Unite ale Braziliei, Deodoro da Fonseca devenind, faptic, primul preşedinte al Braziliei. O perioadă a Republicii Vechi a fost cunoscută sub denumirea de „republica de cafea cu lapte”, ceea ce făcea aluzie la alternarea controlului asupra preşedinţiei între reprezentanţii statelor dominante São Paulo şi Minas Gerais^[43]. Junta militară a început să conducă republica în 1930. Getúlio Vargas a fost ales preşedinte ceva mai târziu şi a rămas în funcţie ca dictator până în 1945. După restaurarea unei formei de guvernare democratice, Vargas a fost ales preşedinte încă o dată în 1951 şi a rămas în funcţia până când s-a sinucis în 1954.

După 1930, scopul guvernelor braziliene s-a concentrat pe dezvoltarea interiorului ţării. Mandatul lui Juscelino Kubitschek s-a remarcat prin campania politică a cărei deviză a fost „cincizeci de ani în cinci”. Atunci, în 1956, a demarat construirea oraşului Brasília, care a devenit capitala Braziliei în 1960; perioada preşedenţiei lui Kubitschek s-a caracterizat şi prin intensiva dezvoltare a industriei.

Militarii au acaparat încă o dată controlul asupra statului după o lovitură de stat din 1964 şi au rămas la putere până în 1985 când au fost înlăturaţi în urma luptelor dintre regim şi elitele braziliene. În 1967, numele statului a fost schimbat la cel actual, Republica Federativă a Braziliei^[43]. Democraţia a fost restabilită în 1988 când a fost promulgată actuala constituţie, iar primul preşedinte democratic ales după dictatura militară a fost Fernando Collor de Mello. În 1992 Congresul Naţional a votat pentru impeachment-ul împotriva lui Collor, după ce acesta a fost implicat într-o serie de scandaluri dezvăluite de mediile de informare. Itamar Franco, succesorul lui, a implementat Plano Real, un plan economic al cărui scop primordial a fost îmbunătăţirea situaţiei financiare a statului. Una dintre reformele introduse prin acest plan a fost înlocuirea monedei de până atunci, cruzeiro, cu cea nouă, denumită real, la început fixată ca valoare la paritate cu dolarul american. Preşedintele actual al Braziliei este Luiz Inácio Lula da Silva, ales în 2002 şi reales în 2006.

[modifică] Guvernul şi politica

Conform constituţiei din 1988, Brazilia este o republică federativă prezidenţială. Forma de guvernământ a fost inspirată de modelul Statele Unite ale Americii, însă sistemul juridic brazilian urmează tradiţia romano-germanică a dreptului pozitiv. Unităţile federative ale Braziliei nu se bucură de aceeaşi autonomie ca cele ale Statelor Unite, prerogativele de autoguvernare fiind extrem de limitate prin puterea lor redusă privind legiferarea.

Sistemul politic brazilian este bazat pe principiul separării puterilor în stat al lui Montesquieu, puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judecătorească fiind independente şi având aceeaşi importanţă^[44].

Puterea executivă este exercitată de preşedintele Republicii, care cumulează funcţia şefului statului cu cea a şefului guvernului. Este ales pentru patru ani şi poate fi consecutiv reales, preşedintele actual fiind Luiz Inácio Lula da Silva. Puterea legislativă este reprezentată de Congresul Naţional, împărţit în două camere — Camera Deputaţilor cu mandat de patru ani şi Senatul Federal, ai cărui membri au un mandat pe o perioadă de opt ani. Puterea judecătorească este exercitată de curţi şi tribunale. Instanţa superioară a puterii judecătoreşti este Tribunalul Federal Suprem, compus din unsprezece judecători numiţi de preşedinte cu aprobarea Senatului.

[modifică] Legislaţie

Sistemul juridic brazilian este bazat pe tradiţia romano-germanică^[45]. Astfel, conceptele dreptului civil prevalează asupra practicilor dreptului comun. Cel mai important act legislativ în Brazilia este Constituţia Federală, promulgată la data de 5 octombrie 1988. Orice altă legislaţie sau decizie a tribunalelor şi curţilor trebuie să fie conforme principiilor sale^[46]. Statele federale componente au propriile lor constituţii, care de asemenea nu pot fi în contradicţie cu cea federală ^[46]. Un caz aparte îl constituie Districtul Federal, care, deşi este una dintre cele 27 de unităţi federative, nu are o constituţie proprie, ci o aşa numită „lege organică”, asemenea fiecărui municipiu^[47].

Competenţa este administrată de către autorităţile din sistemul judiciar, cu toate că în unele situaţii Constituţia Federală permite Senatului să intervină în deciziile juridice. Există, de asemenea, instanţe specializate, cum ar fi Justiţia Militară şi Justiţia Electorală a Muncii, cea mai importantă autoritate în domeniu fiind Curtea Supremă de Justiţie. Acest sistem a fost criticat în ultimele decenii, din cauza timpului îndelungat în care sunt luate deciziile finale. Procesele pot dura ani sau chiar mai mult de un deceniu până când sunt finalizate.^[48]

[modifică] Împărţirea teritorială

Brazilia este o federaţie constituită prin uniunea indisolubilă a celor 27 de unităţi federative (26 de state membre şi Districtul Federal), având un număr total de 5.564 de municipii^[49]. Toate unităţile administrativ-teritoriale dispun de personalitatea juridică a dreptului public, astfel, similar fiecărei persoane fizice de pe teritoriul naţional (cetăţean brazilian sau străin), posedă drepturi şi îndatoriri stabilite prin Constituţia Federală. Dispun de autoadministraţie, autoguvernare şi autoorganizare, ceea ce înseamnă că au dreptul să-şi aleagă liderii şi reprezentanţii politici şi să-şi administreze afacerile publice fără ingerinţe din partea altor entităţi administrative.

Statele şi municipiile pot să secesioneze sau să se unească dacă populaţia aferentă decide în acest sens printr-un referendum. De acest drept nu beneficiază şi Districtul Federal.

[modifică] Politica externă şi forţele armate

Brazilia este astăzi un lider politic şi economic al Americii Latine^[50], deşi această calitate este parţial contestată de Argentina şi Mexic care se opun intenţiei Braziliei de a obţine un loc permanent în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, problemele sociale şi economice actuale împiedicând Brazilia să facă uz efectiv de puterea sa regională^[51].

Între cel de-al Doilea Război Mondial şi 1990, guvernele democratice şi militare ale ţării au încercat să extindă influenţa Braziliei în lume, continuând să practice o politică industrială şi externă independentă. În ultimii ani, ţara a schimbat priorităţile politicii sale externe, întărind legăturile cu alte state ale Americii de Sud şi a iniţiat relaţii politice multilaterale sub egida Naţiunilor Unite şi Organizaţiei Statelor Americane^[52].

Politica externă actuală a Braziliei se bazează pe poziţia ţării ca forţă economică şi militară regională în America de Sud, statutul de lider printre ţările în curs de dezvoltare şi aspiraţia de a dobândi calitatea de o nouă putere mondială. Constituţia Federală impune puterii politice să caute integrarea economică, politică, socială şi culturală cu vecinii săi şi alte state ale Americii Latine^[49].

Forţele Armate Braziliene sunt formate din Armata Terestră Braziliană, Marina Braziliană şi Forţa Aeriană Braziliană^[49]. Există şi Poliţia Militară, o unitate auxiliară a armatei terestre aflată sub controlul guvernatorilor statelor^[49]. Brazilia dispune, de asemnea, de cea mai mare armată din America Latină^[53].

[modifică] Geografie

Datorită întinderii ţării, geografia Braziliei este foarte diversificată, dispunând de regiuni semi-aride, muntoase, tropicale, subtropicale şi de varietăţi climatice de la cea secetoasă, ploioasă ecuatorială, la un climat mai temperat în zonele sudice. În Brazilia se regăsesc o serie de superlative mondiale, cum ar fi Pantanal în Mato Grosso do Sul, una dintre cele mai mari mlaştini ale lumii^[54] şi rezervaţie a biosferei declarată de UNESCO^[55], Insula Bananal, cea mai mare insulă fluvială a lumii^[56], Insula Marajó, cea mai mare insulă fluviomarină^[56], Anavilhanas, unul dintre ce mai mari arhipelaguri fluviale^[57] sau fluviul Amazon, cel mai mare fluviu în raport cu debitul apei curgătoare şi fluviul ce dispune de cel mai mare bazin hidrografic. De asemena, Amazonul este şi unul dintre cele mai lungi din lume^[58].

[modifică] Clima

Din cauza efectelor cumulate a mai multor factori, cum ar fi relieful, întinderea teritorială şi mai ales dinamica maselor de aer, clima Braziliei este extrem de diversificată. Vânturile influenţează atât temperaturile cât şi pluviozitatea, provocând diferenţe climatice la nivel regionale. Interferenţele maselor de aer au loc cel mai frecvent între cea ecuatorială (continentală şi oceanică), tropicală (continentală şi oceanică) şi polară oceanică.

Clima Braziliei este foarte umedă, având caracteristici diverse, spre exemplu este foarte umed-călduroasă ecuatorială în ţinuturile septentrionale, foarte umed-subtropicală în regiunea sudică şi São Paulo sau foarte umed-călduroasă tropicală într-o fâşie îngustă a litoralului, între oraşele Rio de Janeiro şi São Paulo. Clima umedă se întâlneşte şi în alte regiuni ale ţării: umed-călduroasă ecuatorială dominantă în Acre, Rondônia şi Roraima şi cu influenţe asupra vremii în Mato Grosso, Amazonas, Pará şi Amapá şi tropicală prezentă în São Paulo şi Mato Grosso do Sul. Diferite varietăţi ale climei umede influenţează şi alte părţi ale Braziliei. Clima aridă şi semi-aridă este limitată la regiunea Nord-Est.

Deşi clima braziliană este foarte variată, ea rămâne relativ stabilă, iar catastrofele meteorologice au loc cu o frecvenţă relativ redusă. Totuşi, marele ciclon Catarina a cauzat în anul 2004 pierderi semnificative în regiuni din Rio Grande do Sul şi Santa Catarina.

Planalto Serrano, Santa Catarina Cabedelo, Paraíba v • d • m

Cea mai înaltă temperatură înregistrată în Brazilia a fost de 44,7°C în Bom Jesus, în Piauí, la data de 21 noiembrie 2005^[59]. La extrema cealaltă, cea mai scăzută temperatură a fost de –17,8°C în Urubici, Santa Catarina, înregistrată la data de 29 iunie 1996^[60].

[modifică] Ape

Brazilia dispune de cea mai întinsă reţea hidrografică a lumii. Principale fluvii care formează cele mai importante bazine sunt Amazon, São Francisco, Paraná, Uruguay şi Paraguay. Amazonul este cel mai lung fluviu din lume (după Nil), traversând Brazilia de la est la vest prin Pădurea Amazoniană^[61]. Bazinul său este cel mai întins^[62], peste 60% din acesta desfăşurându-se pe teritoriul acestei ţări^[63], cuprinzând fluviul propriu-zis şi alte aproximativ 1.100 de râuri^[62]. Amazonul în sine se formează pe teritoriul Braziliei la confluenţa râului Negro cu râul Solimões^[64].

[modifică] Mediul înconjurător

Teritoriul Braziliei cuprinde o gamă variată de ecosisteme diferite, cum ar fi Pădurea Amazoniană, recunoscută că fiind cea mai diversificată din punct de vedere biologic din lume^[65], Pădurea Atlantică sau Cerrado. Bogăţia naturală a Braziliei se reflectă prin varietatea biotopurilor, existând totuşi multe aspecte necunoscute încă, specii noi de animale şi plante fiind descoperite aproape zilnic^[66]. Oamenii de ştiinţă estimează că numărul total al speciilor animalelor şi plantelor poate să se apropie de patru milioane^[67], existând peste 56.000 de specii de plante, 3.000 specii de peşti de apă dulce, 517 specii de amfibieni, 1.677 specii de păsări şi 530 de specii de mamifere, numărul speciilor de insecte despăşind 10.000^[68].

Mamiferele mari includ pumele, jaguari, oceloţi, câinii sud-americani şi vulpile. Alte specii precum pecarii, tapirii, furnicarii, leneşii, oposumii şi animalele tatu sunt de asemnea foarte răspândite şi au un efectiv mare de indivizi. Pădurile din sud sunt populate de cerbi, iar maimuţele, prezente sub diverse specii, sunt foarte răspândite în întinderile păduroase din partea de nord a ţării^[69].

Problemele Braziliei legate de protejarea mediului înconjurător sunt atât de acute încât au provocat reacţii internaţionale^[67]. Moştenirea naturală a ţării este foarte ameninţată de activităţile economice intensive cum sunt creşterea bovinelor, agricultura, exploatarea forestieră, mineritul, extragerea uleiului şi gazului, pescuitul intensiv, urbanizarea, incendiile, schimbările climatice, comerţul cu animale, construirea barajelor, poluarea apelor şi apărarea speciilor invazive^[65]. În multe părţi ale ţării dezvoltarea economică rapidă ameninţă ambianţa naturală, rezolvarea căreia este, alături de cea a problemelor sociale, una dintre cele mai importante sarcini de pe agenda guvernului brazilian^[67].

[modifică] Demografie

[modifică] Naţionalităţi şi etnii

Populaţia Braziliei este compusă din grupări etnice şi rasiale diverse^[67]. Ultimul recensământ, realizat de Institutul Brazilian al Geografiei şi Statisticii, a pus în evidenţă următoarele date statistice: din punct de vedere rasial, o pondere de 49,4% a populaţiei este reprezentată de albi, 42,3% — pardo (brunii), 7,4% — negri, 0,5% — asiatici, iar 0,4% — reprezentanţi ai populaţiei indigene^[1]. În perioada secolelor de stăpânire portugheză, aproximativ 700.000 de colonişti din Portugalia şi peste 4 milioane de sclavi aduşi din Africa au populat teritoriul actual al Braziliei^[67].

Începând cu perioada târzie a secolului al XIX-lea, Brazilia a deschis frontierele sale imigranţilor: persoane din aproximativ 60 de state au venit în ţară. 5 milioane de imigranţi europeni au ajuns în Brazilia numai între anii 1870 şi 1953, majoritatea fiind de origine italiană, portugheză, spaniolă şi germană. La începutul secolului al XX-lea, fluxul de imigranţi din Asia, mai ales din Japonia şi Orientul Mijlociu, a cunoscut o creştere semnificativă în ponderea imigranţilor^[67]. Imigranţii şi urmaşii lor au influenţat puternic compoziţia etnică a Braziliei, ducând la apariţia a nenumărate diaspore care există şi astăzi. Aici trăieşte cea mai mare populaţie de origine italiană din afara frontierelor Italiei^[70], cea mai mare populaţie de origine japoneză în afară teritoriului Japoniei^[71] şi cea de-a doua populaţie ca număr de origine germană care trăieşte în afara statului german^[72]. În general, majoritatea cetăţenilor brazilieni au origine mixtă, europeano-afro-amerindiană^[73]. Întreaga populaţie poate fi considerată un amalgam etnic singular, dar fără subgrupuri etnice clare^[67].

[modifică] Limbi

Unica limbă oficială a Braziliei este portugheza^[49], vorbită şi scrisă de majoritatea populaţiei^[74]. Portugheza este folosită în administraţie, justiţie, învăţământ, medii de informare şi afaceri. Brazilia este singura ţară a Americiilor unde această limbă are statut de limbă oficială^[13]. Limbajul brazilian al semnelor — limbajul semnelor folosite în comunicare de către persoanele surdo-mute — este şi el recunoscut ca mijloc de comunicare legal în Brazilia.

Varianta braziliană a portughezei se deosebeşte de alte variante, mai ales de cea vorbită în Portugalia. Ca o consecinţă a diferenţelor geopolitice şi culturale dintre Brazilia şi Portugalia şi a normelor lingvistice diferite care s-au dezvoltat independent de-a lungul anilor în cele două ţări, portugheza braziliană şi portugheza europeană nu au evoluat într-o formă uniformă. Sunt multe diferenţe atât în limbajul comun cât şi în cel literar, în special în fonetică, ortografie şi sistemul pronumelor. Cu toate acestea, deosebirile existente între cele două versiuni ale limbii nu au condus la imposibilitatea înţelegerii reciproce a limbii vorbite. Portugheza braziliană vorbită dispune de o bogată varietate a dialectelor, fapt justificat prin diferenţele etno-regionale şi sociale de pe întinsele teritorii ale statului.

În Brazilia se vorbesc şi limbile minorităţilor, atât cele ale indigenilor, cât şi cele aparţinătoare imigranţilor^[75]. La ora actuală există 235 de limbi vorbite pe teritoriul brazilian^[75], multe autohtone, dar şi limbi europene, precum germana, italiana, dar şi japoneza^[75].

[modifică] Aglomerări urbane

Oraşele principale ale Braziliei								vizualizare • discuţie • modificare
	Municipiu	Unitate federativă	Populaţie		Municipiu	Unitate federativă	Populaţie	São Paulo Rio de Janeiro Salvador
1	São Paulo [1]	São Paulo	10.990.000	11	Belém	Pará	1.424.124
2	Rio de Janeiro [2]	Rio de Janeiro	7.050.472	12	Guarulhos [3]	São Paulo	1.279.202
3	Salvador	Bahia	2.948.733	13	Goiânia	Goiás	1.265.394
4	Brasília	Districtul Federal	2.557.158	14	Campinas	São Paulo	1,056,644
5	Fortaleza	Ceará	2.473.614	15	São Luís	Maranhão	986.826
6	Belo Horizonte	Minas Gerais	2.434.642	16	São Gonçalo [4]	Rio de Janeiro	982.832
7	Curitiba	Paraná	1.828.092	17	Maceió	Alagoas	924.143
8	Manaus	Amazonas	1.709.010	18	Duque de Caxias [5]	Rio de Janeiro	864,392
9	Recife	Pernambuco	1.549.980	19	Nova Iguaçu [6]	Rio de Janeiro	855.500
10	Porto Alegre	Rio Grande do Sul	1.430.220	20	São Bernardo do Campo [7]	São Paulo	801.580
Sursă: Institutul Brazilian al Geografiei şi Statisticii (2008)
^  Regiunea metropolitană São Paulo (São Paulo, Guarulhos şi São Bernardo do Campo) ^  Regiunea metropolitană Rio de Janeiro (Niterói, Rio de Janeiro, São Gonçalo, Duque de Caxias şi Nova Iguaçu)

Cele mai importante aglomerări urbane ale Braziliei s-au format în jurul oraşelor São Paulo, Rio de Janeiro, Belo Horizonte, Brasília şi Fortaleza. Exceptând oraşele Vitória (Espírito Santo) şi Florianópolis (Santa Catarina), toate capitalele statelor federale sunt şi cele mai mari oraşe din respectivele unităţi administrative. Totuşi există şi alte aglomerări urbane având ca centru un oraş care nu este reşedinţa statului din care face parte, cum ar fi Campinas, Santos şi Vale do Paraíba în statul São Paulo, Vale do Aço în Minas Gerais şi Vale do Itajaí în Santa Catarina.

[modifică] Educaţie

Constituţia Federală şi Legea Directivelor şi Bazelor Educaţiei Naţionale impune Guvernului Federal, autorităţilor federative şi municipale obligaţia organizării şi administrării sistemelor de învăţământ din unităţile teritoriale în care îşi exercită autoritatea. Sistemele de educaţie publică sunt responsabile pentru propria lor întreţinere şi de administrarea fondurilor alocate. Conform Constituţiei, 25% din bugetul statului şi 18% din fondurile colectate din impozite sunt alocate pentru sectorul educaţiei publice^[49].

Conform datelor PNAD, în 2007, 10% din populaţia Braziliei, însemnând 14,1 milioane de oameni, au fost analfabeţi, iar analfabetismul funcţional atingea o pondere de 21,6% din numărul total al cetăţenilor^[76]. În regiunile nord-estice, numărul analfabeţilor este cel mai mare, ponderea lor atingând 19,9%^[77]. Procentajul persoanelor care frecventau o formă de învăţământ preuniversitar a fost în 2007 de 97% în categoria de vârstă de 6–14 ani şi de 82,1% în categoria 15–17 ani^[76].

Învăţământul superior începe cu conferirea de cursuri secvenţiale care pot oferi opţiuni de specializare academică sau profesională. În funcţie de tipul de şcoală, studenţii pot ameliora antecedentele lor educative prin cursuri pentru adulţi stricto sensu sau lato sensu^[78].

[modifică] Sănătate

Sistemul public de sănătate din Brazilia este administrat şi susţinut financiar la toate nivelurile de către guvern, în timp ce sistemele private de asigurări de sănătate au un rol auxiliar^[79]. Sistemul public de sănătate, în prezent se confruntă cu serioase dificultăţi marcate de criza fondurilor financiare, alocările defectuoase ale fondurilor şi resurselor. Aceste aspecte au condus la disfuncţionalităţi majore în desfăşurarea actului medical, ce se manifestă în primul rând prin nemulţumiri în rândul cadrelor medicale dar şi la frecvenţa ridicată a cazurilor de malpraxis medical. Un caz de notorietate internaţională, intens mediatizat, a fost cel al Marianei Bridi da Costa, care a decedat în ianuarie 2009 după ce boala ei a fost diagnosticată greşit^[80].

[modifică] Economie

Brazilia este cea mai mare putere economică naţională a Americii Latine, ocupând locul opt în lume după produsul intern brut bazat de pe paritatea puterii de cumpărare^[81], conform datelor Fondului Monetar Internaţional, având sectoarele agriculturii, mineritului, industriei şi servicilor bine dezvoltare, dar şi o forţă de muncă suficientă^[6]. Exporturile braziliene sunt într-o creştere vertiginoasă^[82]. Produsele principale destinate exportului includ aeronave, cafea, automobile, soia, fier, suc de portocale, oţel, etanol, ţesături, pantofi, carne de vacă conservată şi maşini electrice^[83]. Ţara şi-a extins prezenţa pe piaţa internaţională şi face parte, împreună cu India, China şi Rusia, din grupul celor patru economii cu o dezvoltare rapid[, numit BRIC^[84]. În 2007, guvernul brazilian a început să realizeze un plan cvadrienal al cărui scop este modernizarea reţelei rutiere statale, centralelor electrice şi porturilor principale^[85].

Realul brazilian (R$) a fost legat cu dolarul american între 1994 şi 1999. După criza financiară din Asia din anul 1997, datoriile către Rusia din 1998^[86], dar şi seria de evenimente financiare adverse care au urmat, au cauzat eliberarea unui curs de schimb al monedei în 1999 de către Banca Centrală a Braziliei^[87]. Brazilia a primit pachetul de salvare de la FMI la jumătatea anului 2002, obţinând 30,4 miliarde de dolari amricani^[88], o sumă record la acea dată. Împrumutul a fost plătit în 2005^[89].

[modifică] Structura economică şi energetică

Portofoliul investiţiilor în economia Braziliei este diversificat^[90], cuprinzând agricultura, industria şi sfera serviciilor^[91][92]. Brazilia devine o putere globală datorită economiei care a cunoscut o dezvoltare vertiginoasă^[93]. Creşterea susţinută a economiei a fost posibilă datorită conjuncturilor pieţei mondiale favorabile exporturilor braziliene. Creşterea preţurilor la principalele mărfuri agro-zootehnice de export, cum ar fi carnea şi soia a contribuit substanţial la creşterea PIB-ului^[92][93]. Agricultura, împreună cu sectoarele înrudite, silvicultura, exploatarea forestieră şi pescuitul, producea 5,1% din PIB în anul 2007^[6]. Industria braziliană, cuprinzând diverse domenii — industria automobilelor, producţia oţelului şi produselor petrochimice, industria producerii calculatoarelor, aeronavelor şi bunurilor durabile — contribuia cu 30,8% la PIB-ul naţional^[6]. Producţia industrială, atât cea tradiţională cât şi cea modernă, avansată tehnologic, se concentrează în partea de sud a ţării^[67].

Brazilia ocupă locul zece pe lista ţărilor după consumul de energie electrică. Energia electrică se produce atât pe baza resurselor regenerabile, mai ales prin valorificarea potenţialului hidroenergetic şi etanolului, cât şi pe baza celor clasice, reprezentate de energia termoelectrică bazată pe hidrocarburi, gaze naturale şi păcură^[67]. Datorită recentelor descoperiri de zăcăminte de ţiţei se presupune că ţara ar putea deveni o putere energetică mondială.^[94]. Ministerul Minelor şi Energiei, Consiliul Naţional pentru Politica Energetică, Agenţia Naţională a Petrolului, Gazului Natural şi Biocombustibililor şi Agenţia Braziliană de Reglementare în Domeniul Energetic sunt organele guvernamentale responsabile de politica energetică a ţării.

[modifică] Transportul

Pe teritoriul Braziliei există aproximativ 2.500 de aeroporturi, incluzând aici şi pistele de aterizare, doar Statele Unite ale Americii având un număr mai mare de aerogări^[95]. Aeroportul Internaţional São Paulo-Guarulhos, amplasat în apropierea oraşului, este cel mai mare şi mai aglomerat aeroport al ţării, acest lucru datorându-se traficului intern de mărfuri şi persoane, dar şi faptului că São Paulo are legături aeriene permanente cu aproape fiecare oraş important al lumii. În Brazilia există 34 de aeroporturi internaţionale^[96].

Dat fiind faptul că Brazilia are 1.355.000 de kilometri de autostrăzi şi drumuri naţionale, căile rutiere sunt cel mai des folosite în transportul mărfurilor, dar şi al pasagerilor^[97]. Totuşi, guvernul brazilian a început recent să sprijine şi alte infrastructuri de transport, mai ales extinderea reţelei de căi ferate, un exemplu pentru iniţiativele recente în acest sector fiind promovarea unui proiect de construire a unei linii feroviare de mare viteză care ar lega oraşele São Paulo şi Rio de Janeiro. De asemenea, pe teritoriul Braziliei există şi 37 de porturi maritime internaţionale, cel mai mare fiind situat în oraşul Santos.

[modifică] Ştiinţa şi tehnologia

Domeniul ştiinţei a început să se dezvolte pe teritoriul brazilian la începutul secolului al XIX-lea, după instalarea familiei regale portugheze în Rio de Janeiro. Înaintea acestui eveniment, Brazilia a fost o colonie săracă, fără nicio universitate sau societate ştiinţifică, ceea ce era în contrast cu fostele colonii spaniole unde — în ciuda procentului mare de analfabeţi — încă din secolul al XVI-lea au existat instituţii de învăţământ superior.

Cercetările tehnologice în Brazilia sunt în mare parte realizate de universităţile publice şi institutele de cercetare. Totuşi, aproximativ 73% din finanţările destinate cercetărilor sunt încă asigurate de surse guvernamentale^[98]. Unele dintre cele mai notabile institute tehnologice ale Braziliei sunt Oswaldo Cruz, Institutul Bunantan, Comanda Generală de Tehnologia Aerospaţială, Întreprinderea Braziliană a Cercetării Agrare şi Institutul Naţional de Cercetările Spaţiale. Brazilia are cel mai bine dezvoltat program spaţial din America Latină, cu resurse semnificative de combustibil necesar rachetelor de lansare şi cu o producţie a sateliţilor artificiali^[99]. La data de 14 octombrie 1997, Agenţia Spaţială Braziliană a semnat un acord cu NASA în vederea construcţiei unor module pentru Staţia Spaţială Internaţională^[100].

Uraniul îmbogăţit, produs în uzina de combustibil nuclear din Resende, Rio de Janeiro, este de asemenea folosit pentru asigurarea nevoilor energetice ale statului. Brazilia dispune şi de un laborator sincrotron, un accelerator de particule (electroni şi pozitroni) utilizat în cercetările din domeniul fizicii, chimiei şi biologiei.

[modifică] Cultură

Cultura braziliană este foarte diversificată datorită caracterului complex al societăţii. A fost puternic influenţată de tradiţiile şi obiceiurile de origine europeană, africană şi autohtonă^[67]. Se bazează, în special, pe un substrat al culturii portugheze, fapt datorat lungii peioade de timp în care Brazilia a fost o colonie portugheză. Printre principalele influenţe se numără limba portugheză, catolicismul şi stilul manuelin în arhitectură^[101]. Imigranţii europeni, mai ales germanii şi italienii, au contribuit şi ei la diversificarea culturii ţării. Influenţele popoarelor autohtone se pot observa mai ales în arta culinară, dar şi prin numeroasele împrumuturi lingvistice, în timp ce sclavii africani eliberaţi au influenţat aproape toate domeniile culturale, în special muzica şi dansul^[102].

Primele opere scrise ale literaturii braziliene datează din secolul al XVI-lea. Acestea sunt scrisorile primilor exploratori portughezi care au venit în Brazilia, cum ar fi Pêro Vaz de Caminha, ce a scris în timp ce naviga cu nava lui Pedro Álvares Cabral. Bucătăria prezintă multe diversificări la nivel regional. Tocmai această diversitate se află în concordanţă cu structura etnică şi naţională complexă a ţării. Tradiţiile muzicale braziliene sunt de asemnea foarte bogate. Stiluri ale muzicii populare includ, printre altele, samba, bossa nova, forró, frevo şi pagode. Privind spre alte domenii, istoria cinematografiei îşi are originea la mijlocul secolului al XIX-lea evoluând constant până astăzi, perioadă în care a obţinut şi recunoaşterea internaţională^[67].

Carnavalul brazilian, cu muzica vibrantă şi paradele spectaculoase, a devenit unul dintre cele mai răspândite imagini asociate Braziliei, fiind simbolul tinereţii, frumuseţii şi sexualităţii^[103]. Este celebrat înainte de postul mare în toate municipiile ţării, însă cele mai impunătoare petreceri au loc în Rio de Janeiro, Salvador, Recife şi Olinda^[67].

[modifică] Religie

În Brazilia coabitează un număr însemnat de religii, iar constituţia statului garantează deplina libertate confesională^[49]. Biserica Romano-Catolică este dominantă, Brazilia fiind statul cu populaţia cea mai mare a catolicilor din lume^[15]. Deşi separarea statului de biserică s-a produs târziu în comparaţie cu alte state, abia spre sfârşitul secolului al XIX-lea, Biserica a continuat să aibă de multe ori ingerinţe în afacerile statului^[67].

Numărul total al protestanţilor este în creştere. Până în 1970, majoritatea protestanţilor o constituia membrii bisericilor protestante tradiţionale, cum ar fi luteranii, prezbiterienii şi baptiştii. De atunci, numărul penticostalilor şi neopenticostalilor a crescut semnificativ^[104][67]. Credinţele tradiţionale africane şi tradiţia catolică au cunoscut o simbioză ce a condus la apariţia unor religii afro-braziliene cum ar fi macumba, candomblé şi umbanda^[105], în timp ce amerindieni practică diverse religii ancestrale^[104].

Conform datelor recensământului din 2000, 73,89% dintre brazilieni erau romano-catolici, 15,41% — protestanţi, 0,907% — ortodocşi şi alţi creştini, 1,332% — spiritişti, 0,309% — practicanţi ai unor religii africane, 0,01% — practicanţi ai religiilor amerindiene, iar 0,806% au declarat altă religie. De asemenea, 7,354% din brazilieni s-au declarat ca fiind agnostici, atei sau fără credinţă^[106].

[modifică] Mass-media

Primul post de televiziune din Brazilia a fost TV Tupi, fondat de către Assis Chateaubriand la data de 18 septembrie 1950^[107]. De atunci, numărul posturilor de televiziune a cunoscut o creştere vertiginoasă, înfiinţându-se mari reţele, cum ar fi Rede Globo, Rede Record sau SBT. Astăzi, televiziunea reprezintă un factor important în cultura populară modernă braziliană.

Prima radioemisiune din Brazilia a fost transmisia discursului preşedintelui Epitácio Pessoa din data de 7 septembrie 1922^[108], dar primul post de radio a fost înfiinţat cu aproape o jumătate an mai târziu — „Rádio Sociedade do Rio de Janeiro” şi-a început activitatea la 20 aprilie 1923^[108]. Anii '40 ai secolului al XX-lea au reprezentat epoca de aur a radiodifuziunii braziliene, radioul din acea perioadă având un impact social comparabil cu cel al televiziunii din zilele noastre. În prezent, multe din funcţiile posturilor de radio au fost preluate de televiziune. Acum, majoritatea posturilor de radio au grila de programe axată pe emisiunile muzicale şi ştiri.

Anul 1808 este considerat anul naşterii presei din Brazilia^[109]. Înaintea sosirii familiei regale portugheze, orice activitate jurnalistică a fost interzisă de autorităţiile coloniale, acest lucru reprezentând o particularitate pe continentul american, deoarece în nicio altă colonie niciodată nu s-au impus asemenea restricţii. Gazeta do Rio de Janeiro a fost primul ziar publicat la scară naţională şi a început să circule la 10 septembrie 1808^[110]. Astăzi, presa reprezintă atât o sursă de informare zilnică, prezentând articole din diverse domenii ale vieţii, cât şi o sursă de informaţii generale, oferind cititorilor o gamă largă de reportaje ş.a.m.d din diferite domenii.

[modifică] Sport

Fotbalul este sportul cel mai popular în Brazilia^[67]. Selecţionata de fotbal a acestei ţări ocupă în prezent locul cinci în clasamentul echipelor naţionale conform FIFA^[111]. Brazilia a câştigat Cupa Mondială de cinci ori (1958, 1962, 1970, 1994, 2002), deţinând astfel recordul mondial, fiind ţara cu cele mai multe astfel de titluri^[112]. În domeniul automobilismului, şoferii brazilieni de Formula 1 au devenit campioni mondiali de opt ori: Emerson Fittipaldi în 1972 şi 1974^[113], Nelson Piquet în 1981, 1983 şi 1987^[114], iar Ayrton Senna în 1988, 1990 şi 1991^[115]. Baschetul, voleiul şi artele marţiale sunt şi ele discipline sportive populare^[67]. De asemenea, tenisul, handbalul, înotul şi gimnastica devin din ce în ce mai practicate. Există şi câteva sporturi care s-au înfiinţat sau dezvoltat în Brazilia, cum ar fi fotbalul pe plajă^[116], futsalul^[117] şi voleiul cu piciorul — variantele fotbalului, capoeira^[118], vale tudo^[119] şi varianta braziliană de jiu-jitsu.^[120]

Brazilia a găzduit o varietate de evenimente sportive: ţara a organizat ediţia din 1950 a Cupei Mondiale la fotbal^[121] şi a fost aleasă pentru a găzdui Campionatul Mondial de fotbal din 2014^[122]. Circuitul situat în São Paulo, Autódromo José Carlos Pace, găzduieşte anual Marele Premiu al Braziliei în cadrul campionatului mondial de Formula 1^[123]. În São Paulo s-a organizat de asemenea şi Jocurile Pan Americane din 1963^[124], iar în Rio de Janeiro au avut loc Jocurile Pan Americane din 2007^[125]. De asemenea, Brazilia a încercat pentru a patra oară să organizeze Jocurile Olimpice de Vară la Rio de Janeiro, ultima dată participând la selecţia pentru ediţia din 2016.^[126]

[modifică] Referinţe

[modifică] Lectură suplimentară

• Lungu, Marius (2004). Statele Lumii — Antologie (în română), Constanţa: Editura Steaua Nordului (pp. 203–213).
• Alves, Maria Helena Moreira (1985). State and Opposition in Military Brazil (în engleză), Austin, Texas: University of Texas Press.
• Amann, Edmund (1990). The Illusion of Stability: The Brazilian Economy under Cardoso (în engleză), World Development (pp. 1805–1819).
• Vedere generală: Brazilia (în engleză). Departamentul de Stat al SUA.
• Bellos, Alex (2003). Futebol: The Brazilian Way of Life (în engleză), London: Bloomsbury Publishing plc.
• Bethell, Leslie (1991). Colonial Brazil (în engleză), Cambridge: CUP.
• Costa, João Cruz (1964). A History of Ideas in Brazil (în engleză), Los Angeles, CA: University of California Press.
• Fausto, Boris (1999). A Concise History of Brazil (în engleză), Cambridge: CUP.
• Furtado, Celso. The Economic Growth of Brazil: A Survey from Colonial to Modern Times (în engleză), Berkeley, CA: University of California Press.
• Leal, Victor Nunes (1977). Coronelismo: The Municipality and Representative Government in Brazil (în engleză), Cambridge: CUP.
• Malathronas, John (2003). Brazil: Life, Blood, Soul (în engleză), Chichester: Summersdale.
• Martinez-Lara, Javier (1995). Building Democracy in Brazil: The Politics of Constitutional Change (în engleză), Macmillan.
• Prado Júnior, Caio (1967). The Colonial Background of Modern Brazil (în engleză), Los Angeles, CA: University of California Press.
• Schneider, Ronald (1995). Brazil: Culture and Politics in a New Economic Powerhouse (în engleză), Boulder Westview.
• Skidmore, Thomas E. (1974). Black Into White: Race and Nationality in Brazilian Thought (în engleză), Oxford: Oxford University Press.
• Wagley, Charles (1963). An Introduction to Brazil (în engleză), New York, New York: Columbia University Press.
• (2006) The World Almanac and Book of Facts: Brazil (în engleză), New York, NY: World Almanac Books.

[modifică] Legături externe

Alte proiecte Wikimedia conţin de asemenea materiale despre acest subiect:
	Definiţii la Wikţionar
	Imagini şi fişiere media la Commons
	Categorie la Commons

• Institutul Brazilian al Geografiei şi Statisticii
• Brazilia la The World Factbook
• Brazilia la UCB Libraries GovPubs
• Brazilia la Open Directory Project
• pt Institutul de Cercetare a Economiei Alpicate
• Banca Naţională pentru Dezvoltare Socială şi Economică
• Profil de ţară la Biblioteca Congresului Statelor Unite ale Americii (1997)

Guvern şi administraţie

• Portalul oficial al guvernului
• Portalul oficial a Camerei Deputaţilor
• Portalul oficial al Preşedintelui
• Portalul oficial al Senatului

Economie şi afaceri

• Banca Centrală Braziliană
• Camera de Comerţ Braziliano-Americană
• Britcham în Brazilia
• Bursa de Valori São Paulo

Călătorii şi sport

• Cazare în Brazil
• pt Sportul în Brazilia
• Turismul în Brazilia

v • d • m Brazilia — Brazilieni — Limba portugheză (variantă braziliană) Apărare • Aşezări • Capitala • Climă • Conducători • Cultură • Demografie • Drapel • Economie • Educaţie • Faună • Floră • Geografie • Hidrologie • Istorie • Oraşe • Politică • Sănătate • Sport • Stemă • Turism • Unităţi federative Atlas • Cioturi • Formate • Imagini • Portal

v • d • m Ţări în America de Sud State suverane Argentina • Bolivia • Brazilia • Chile • Columbia • Ecuador • Guiana • Panama • Paraguay • Peru • Surinam • Uruguay • Venezuela Teritorii dependente Guiana Franceză • Insulele Falkland • Georgia de Sud şi Insulele Sandwich de Sud

v • d • m Membrii Uniunii Latine după limbă Catalană Andorra Franceză Coasta de Fildeş • Franţa • Haiti • Monaco • Senegal Italiană Italia • San Marino • Vatican Portugheză Angola • Brazilia • Capul Verde • Guineea-Bissau • Mozambic • Portugalia • São Tomé şi Príncipe • Timorul de Est Română Republica Moldova • România Spaniolă Argentina • Bolivia • Chile • Columbia • Costa Rica • Cuba • Republica Dominicană • Ecuador • Filipine • Guatemala • Honduras • Mexic • Nicaragua • Panama • Paraguay • Peru • Spania • Uruguay • Venezuela