Luteranism
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Acest articol este parte a seriei Creştinism.  |
| Sfânta Treime Mărturisiri de credinţă (crezuri) Simboluri |
Luteranismul reprezintă o teologie, elaborată de preotul Martin Luther.
[modifică] Martin Luther şi reforma
În 1517, când Martin Luther şi-a fixat cele 95 de teze pe uşa unei biserici din Wittenberg (Germania) „cu scopul de a provoca adevărul“, a început Reforma care a modificat, pentru secole, alianţele politice şi religioase. Profesor la Universitatea din Wittenberg, Martin Luther a formulat o interpretare nouă, antiscolastică a textelor biblice, a criticat dogmele şi organizarea ierarhică a Bisericii Catolice, intoleranţa acesteia şi comerţul cu indulgenţe. În esenţă, reforma lui Luther consta în afirmarea „mântuirii prin credinţă“, nu prin practicarea ritualurilor bisericeşti, şi în proclamarea autorităţii exclusive a textelor biblice. El a pledat împotriva autorităţii papale în afaceri de stat şi, când a refuzat să retracteze, Biserica Catolică l-a excomunicat în anul 1520 - un act din care au izvorât toate bisericile protestante.
Reforma a adus înapoi în creştinism vigoarea bisericii primare pierdută într-un mileniu de negură. Limba latină, moştenită în Biserică datorită influenţei Imperiului Roman, încetase a mai fi vorbită sau inţeleasă de către „barbarii” care trăiau acum în Europa. Faptul că atât liturghia cât şi textul Scripturilor erau în latină limita accesul la ele numai clerului educat, şi acesta era în număr foarte restrâns. Datorită interesului în limbile clasice manifestat în secolele XVI-XVII chiar de către umanişti ca Erasmus, Vulgata, traducerea Bibliei în latină efectuată de Sf. Ieronim (cca. 405 A.D.) şi folosită în mod exclusiv în Biserică, începuse să fie dovedită ca având lacune. Ideile protestante de traducere a Scripturii în limbile naţionale ale popoarelor, propagate cu ajutorul tiparniţei lui Gutenberg, au pus într-o perspectivă proaspătă adevărul şi geniul creştin.
În paralel cu Luther, Calvin a continuat dezvoltarea şi a perfectat doctrina Reformei în Geneva. Lucrarea lui, Institutele religiei creştine, publicată iniţial în 1536 la Basel şi urmată de multe alte ediţii, a definit noul înţeles al modului de viaţă creştin şi al creştinismului ca structură intelectuală şi practică. Printre rezultatele practice cele mai evidente se află ceea ce se numeşte astăzi Teza lui Max Weber. [2] Conjectura istoricului german este că viziunea reformată asupra nobilităţii muncii la orice nivel, ciubotar sau doctor în ştiinte, a vocaţiei dăruite şi menţinute de Dumnezeu în viaţa fiecăruia, şi în special încrederea nezdruncinată în suveranitatea lui Dumnezeu asupra Universului şi a bunătăţii lui faţă de creştini, a fost ingredientul principal în crearea şi dezvoltarea teoriei şi practicii a ceea ce azi numim capitalism. Ideea că Dumnezeul suveran asupra a tot ceea ce se întâmplă a găsit cu cale să se reveleze omului nu numai în teologie ci şi în legile naturii a condus la acceptarea ştiinţei ca disciplină „distinctă dar nu separată”" în cuvintele lui Calvin, în domeniul cunoaşterii lumii.
Influenţa Reformei a fost binefăcătoare din mai multe puncte de vedere, ca de pildă, teologic, economic şi educaţional. Răspândirea ideilor ei în ţările de limba engleză a fost făcută mai ales prin documentele promulgate la Westminster în 1648 şi ulterior prin Catechismul de la Heidelberg.
Teologic, închinarea omului a fost direcţionată din nou, după aproape o mie de ani, de la eforturile sale de a-L mulţumi pe Dumnezeu prin forţe proprii înspre Dumnezeul cel suveran însuşi. Conştiinţele s-au eliberat şi efectele nu au întârziat să apară în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor şi societăţilor. Posibilitatea siguranţei graţiei lui Dumnezeu a însemnat concentrarea credincioşilor asupra problemelor imediate şi scăderea tendinţei de a-şi arunca speranţele într-un viitor nesigur şi şubred atât pe Pământ cât şi în viaţa de după moarte. [14]
Economic, conform tezei lui Max Weber, Reforma este părintele capitalismului şi toleranţei religioase. Trăirea vocaţiei în viaţa omului şi încrederea credinciosului în suveranitatea lui Dumnezeu au eliminat o mare parte din frica de a risca în afaceri şi în treburile societăţii. Astfel, guvernele Europei au devenit mult mai tolerante şi mai puţin opresive, iar în Statele Unite însăşi naşterea naţiunii Americane era văzuta de către Thomas Jefferson ca un experiment curajos şi maiestuos în auto-guvernare al unui popor creştin şi reformat.
Insistenţa asupra legitimităţii şi importanţei cunoaşterii naturii a dus la promovarea educaţiei. În ţările române, de exemplu, înţelegerea calvinistă a creştinismului l-a îndemnat pe Iacob Despot să aducă Reforma în Moldova şi să deschidă primul colegiu pe pământ românesc la Cotnari în 1563, cu un an inainte de moartea lui Calvin. De asemenea, Catechismul a fost folsit ca abecedar de către fondatorii Statelor Unite. The New England Primer, publicat în 1777, la numai un an după Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite, conţine textul Catechismului şi multe texte biblice. Convingerea acestora era că predarea ideilor Reformei creează, în majoritate, cetăţeni onorabili.
Viaţa religioasă reformată a adus prosperitate materială şi morală [15] unei lumi aflate într-o acută nevoie de lumină spirituală. Pelerinii care au emigrat în America datorită prigoanei în Europa datorată credinţei lor reformate au creat o societate despre care Alexis de Tocqueville, vizitând Statele Unite la începutul secolului XIX, a observat că „nu am înţeles măreţia Americanilor până când nu am vizitat bisericile lor care ard cu focul dreptăţii şi neprihănirii Evangheliei”. [16]
