Pecenegi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare

Pecenegii (în latină bisseni sau pacinacae, în maghiară besenyő) au fost un popor seminomad turcofon originar din stepele Asiei Centrale. În veacul al IX-lea ei au sălăşluit la nordul Mării Negre, iar în secolele XI-XII au pătruns în Peninsula Balcanică. În limba greacă (în sursele bizantine) erau cunoscuţi ca πατσινáκοι = Patzinaki, în limba turcă ´se numeau beçenekler , pecenekler ,pacanak, în limbile arabă şi persană Bjnak/Bjamak/Bajanak, în tibetană Be-co-nag, în limba georgiană (gruzină) Pacanak-i, în armeană Badzinaghi, în limbile slavilor răsăriteni Peceneghi/Pecenezi,în limba poloneză Pieczyngowie/Piecinigi şi în textele redactate în latina medievală Bisseni, Bessi, Pizenaci.

Cuprins

[modifică] Etimologie

Numelui pecenegilor i s-a dat semnificaţia etimologică de „clan/trib înrudit prin alianţă", ca argument aducându-se sensul „cumnat", pe care termenul bajanaq/bajinaq îl are în limbile turcice.

Potrivit unei alte ipoteze etnonimul ar fi însemnat „pădurean”. Istoricul ungar György Györffy a evidenţiat faptul că mai mulţi codri din Europa de est amintesc, prin numele lor, de acest popor:

[modifică] Pecenegii şi Imperiul Bizantin

Sud-estul Europei ~1000 e.n. (patzinaks=pecenegi)

Pecenegii erau descrişi în De administrando imperio, lucrare a împăratului Constantin al VII-lea Porfirogenetul, ca „populaţie nomadă, care se deplasa în funcţie de ploi şi de locurile de păşunat” şi că „erau bogaţi” de pe urma controlului exercitat asupra rutelor comerciale şi a negoţului de sclavi, blănuri şi ceară.

Cronicarul Marzaui (Marzawi) furnizează în secolul al IX-lea detalii privitoare la teritoriile stăpânite de pecenegi:

„Teritoriul pecenegilor se întindea cale de treizeci de zile, şi era înconjurat în toate părţile de mulţi oameni... Între pecenegi şi hazari este o distanţă de zece zile, relieful fiind stepă şi pădure. Nu este nici o cărare bătută între cele două teritorii, iar ei călătoresc orientându-se după stele, repere geografice sau la întâmplare.”

Structura socială la pecenegi era tipică pentru societăţile nomazilor, fiind o confederaţie de clanuri organizată ierarhic, dar libere să opereze independent.

De Administrando Imperii conţine cinci capitole dedicate pecenegilor. Întrucât reprezentau o forţă redutabilă şi după ce îi învinseseră de câteva ori pe bulgari, pecenegii constituiau o componentă importantă a politicii externe a imperiului bizantin, ei fiind în viziunea Constantinopolului o contrapondere la forţa militară a ţaratului bulgar.

Potrivit împăratului Constantin al VII-lea, pecenegii îşi urmăreau politica de dominare şi prin corespondenţă şi cadouri. Imperiul Bizantin îi încuraja să obţină prin mijloace paşnice bunurile de lux pe care altminteri le-ar fi procurat ca pradă de război. Serviciile pecenegilor, odată cumpărate, erau direcţionate împotriva inamicilor Imperiului Bizantin.

Tot Constantin Porfirogenetul menţionează în lucrarea De ceremoniis că liderii confederaţiilor tribale aveau drepturi egale din punctul de vedere al Imperiului Bizantin. Aceasta demonstrează că pecenegii nu aveau un singur lider, dar că, spre deosebire de alte populaţii, conducătorilor pecenegi le era recunoscut statutul de indepedenţă, ca atare fiind îndreptăţiţi să aibă corespondenţă cu împăraţii din Constantinopol.

Ţarul bulgar Simion s-a folosit de pecenegi pentru a-i alunga pe unguri. Pecenegii au fost atât de eficienţi, încât i-au determinat pe ungurii aflaţi în ţinutul Atelkuzu (în limba maghiară Etelköz, „Între râuri”) - una dintre patriile temporare ungare înainte de stabilirea în Pannonia şi la Dunăre - să se strămute pe teritoriul unde a luat fiinţă Ungaria.

[modifică] Cronologie

  • 692 - Cumanii se amestecă cu pecenegii între Irtîşul Negru şi Sîr-Daria, din teritoriul Deşt-i-Kîpceak (numele turco-persan pentru Cumania).
  • 700 - Cumanii se învecinau la sud cu pecenegii care trăiau în zona Seyhun şi Aral.
  • 750 - Pecenegii sunt vecini la vest cu uigurii, cu care se duşmănesc.
  • 800 - Pecenegii sunt stabiliţi în regiunea Emba şi pe malul râului Yaik (Ural), controlând ruta comercială de la Itil (Volga) la Horezm, motiv pentru conflictul de interese cu hazarii.
  • 860 - Triburile hazare şi oguze, în alianţă, atacă pecenegii pentru a-şi proteja rutele comerciale. Pecenegii trec Volga şi se aşează în zonele locuite de unguri.
  • 885 - Pecenegii îi atacă pe unguri şi îi împing spre vest.
  • 889 - Pecenegii trec graniţa hazară şi se stabilesc în Lebedia (sau Levedia), una dintre patriile temporare ale ungurilor (după numele unei căpetenii maghiare, Lebed sau Leved).
  • 889-893 - Pecenegii se mută în ţinutul Atelkuzu (Etelköz). Pecenegii domină de asemenea stepele din zona Nipru-Don.
  • 893 - Pecenegii se suspendă urmărirea ungurilor şi îşi aşează tabăra, pentru iernat, la gurile Bug-ului. Atacaţi de triburi oguze, pecenegii trec Volga şi Donul, îngheţate, ajungînd în Atelkuzu. Unii pecenegi au rămas blocaţi lângă râul Yaik (Ural).
  • 894 - Pecenegii, aliaţi cu bulgarii, îi împing pe unguri din Atelkuzu dincolo de Carpaţi pe teritoriul Ungariei de astăzi.
  • 913 - Pecenegii sunt împinşi de turcii karluci în josul râului Sîr-Daria şi spre lacul Aral. Păşunatul se face între Ural şi Volga.
  • 915 - Cronicile îi menţionează pe pecenegi ca inamici ai slavilor răsăriteni. Cneazul Igor încheie un tratat de pace, stabilind frontiera între Don şi Nistru. [1]
  • 917 - Pecenegii sunt incitaţi să atace Bulgaria, dar amiralul Romanus Lecapenus nu reuşeşte să-i transporte peste Dunăre.
  • 20.VIII.917 - Pe râul Achebi, între Anhialos şi Messembria, ţarul bulgar Simion, aliat cu pecenegii, înfrânge armata bizantină.
  • Hazarii luptă cu o alianţă formată din pecenegii oguzi bizantini, Besseni, şi bulgarii kara.
  • 927 - Nikolaos Mysticus îl avertizează pe ţarul Simion în legătură cu o alianţă formată alani, pecenegi şi „sciţi”.
  • 934 - Pecenegii sunt aliaţi cu ungurii la invadarea Traciei bizantine.
  • 944 - Pecenegii participă la campania lui Igor. Pecenegii apar în în Dobrogea.
  • 948 - Triburile pecenege (potrivit împăratului Constantin Porfirogenetul): Cioban/Çoban (în bazinul Donului), Tolmaci/Tolmaç (la vărsarea Donului), Külbei/Külbey (pe malul Doneţului), Cior/Çor (pe malul stâng al Niprului), Karabai/Karabay (între Nipru şi Bug), Ertim (Nistru), Yula (Prut), Kapan (pe cursul inferior al Dunării). Ertim, Cior şi Yula sunt numite comunităţi „kangar” („curajoşi”).
  • 964 - Pecenegii ameninţă Hazaria
  • 965 – Cneazul Sviatoslav a ajuns probabil la o înţelegere cu privire la tranzitarea ţinuturilor pecenege. Sviatoslav cucereşte fortăreaţa Şarkel (turcic „Cetatea albă”)
  • 968 - Sviatoslav debarcă în Delta Dunării în fruntea unei oştiri de 60.000 de ruşi şi nomazi. Se confruntă cu 30.000 de bulgari, pe care-i urmăreşte până la Dârstor (Durostorum, Silistra). Sviatoslav ocupă cetăţile bulgare dintre Nistru şi Nipru.
  • 969 - Pecenegii conduşi de hanul Kura atacă Kievul, iar Sviatoslav se retrage. În acelaşi an, Sviatoslav respinge pecenegii şi reatacă Bulgaria. Sviatoslav cucereşte Preslav capitala bulgarilor, şi Dârstor, Preslaveţ şi Pliska. Sviatoslav se stabileşte în Dârstor.
  • 970 - Ruşi, normanzi, bulgari, pecenegi şi mercenari unguri, sub comanda lui Sviatoslav, atacă Tracia. Sviatoslav este învins şi după un armistiţiu se retrage în Dârstor.
Împăratul Ioan Zimisches
  • 971 - Împăratul Ioan I Tzimiskes (969-979) trece prin trecătorile neapărate ale Balcanilor. Fortăreţe bulgare capitulează fără luptă. În Dârstor, după o lună de asediu, Sviatoslav capitulează şi renunţă la revendicările din Bulgaria şi Crimeea. Sviatoslav este învinuit de atrocităţi (sacrificii umane).
Sviatoslav reprezentare rusească
  • 972 – Sviatoslav este omorât de pecenegi într-o ambuscadă (potrivit Cronicii Primare Ruse sau cronica lui Nestor). Din calota craniană a cneazului Sviatoslav, pecenegii îşi fac cupă pentru băut. Pecenegii mai au lupte minore cu bizantinii, ruşii şi hazarii.
  • 993 - Mărturii despre un atac peceneg la Pereiaslavl. Oraşul se numeşte astfel („Victorie”) în amintire înfrângerii pecenegilor.
  • 996 - Pecenegii atacă Vasiliv.
  • 997 - Pecenegii asediază Belgorodul (Cetatea Albă).
  • 1015 (sau 1019) – Iaroslav de Kiev îi înfrânge pe pecenegi, aliaţi cu Sviatopolk, în bătălia de la Liubeţ (pe râul Alta), forţele Kievului numărând 40.000 de oşteni din Novgorod şi 1.000 de mercenari vikingi.
reconstituire a coifului lui Yaroslav, Coifurile Pecenege aveau multe caracteristici comune cu acest model de coif.
  • 1015-1020 - Hartvik consemnează, în Legenda Sancti Stephani, atacul peceneg de la Alba Iulia.
  • 1116 - Secuii, împreună cu pecenegii, sunt menţionaţi în avangarda oştirii maghiare în bătălia de la Olsava, dusă de regele Ştefan al II-lea al Ungariei (1116-1131).
  • 1017 - Pecenegii atacă Kievul.(Cronica lui Ejmund)
  • 1026 - Împăratul Constantin Diogenes repinge un atac peceneg
  • 1027 - Pecenegii atacă Imperiul Bizantin prin „vadul cumanilor” (Vidin-Calafat)
  • În 1036 au loc trei invazii pecenege în Imperiul Bizantin. Sunt confirmate arheologic distrugerile de la Tulcea, Garvăn (Dinogetia), Turcoaia (Troesmis) (cetatea de est), Capidava, Tzar Asen.
  • 1036 - Pecenegii asediază Kievul. (Între 915 şi 1036 au existat 16 războaie între pecenegi şi Kiev).
  • 1037 - Iaroslav respinge o armată pecenegă şi construieşte catedrala Sf. Sofia pentru a comemora evenimentul.
  • 1045 - 20.000 de pecenegi se stabilesc în Imperiul Bizantin, în sudul Dobrogei şi în nordul Bulgariei de astăzi. Pecenegii, conduşi de Kegenes, au fost primiţi de împăratul Constantin al IX-lea Monomahul, deoarece se aflau în conflict tribul rival condus de Tyrach. Kegenes fu botezat şi a primit titlul de patrikios.
  • 1146 - secuii, alături pecenegi, sunt menţionaţi în oastea regelui Géza al II-lea al Ungariei (1141-1162) în luptele de pe Leitha împotriva markgrafului Heinrich al II-lea de Austria.
  • 1046 sau 1047 - Constantin al IX-lea Monomahul ordonă flotei să împiedice trecerea Dunării de către triburile pecenege conduse de Tyrach. Au fost trimise de la Constantinopol 100 de trireme. Cronicarul Skylitzes menţionează că Tyrach a trecut Dunărea uşor, deoarece “lipsea orice fel de pază”.
    Flota bizantină utilizând focul grecesc cronica lui Skylitzes
  • 1050 – Potrivit lui Biruni din Horezm, limba alanilor ar fi un amestec de horezmiană şi turcă pecenegă.
  • 1050 - Invazie pecenegă în Imperiul Bizantin
  • 1059 - Raid maghiaro-peceneg respins de Isaac I
  • 1064 - Pecenegii ajung la porţile Constantinopolului.
  • 1064 – Pecenegii sunt atacaţi de cumani.
  • 1065 - 600.000 de oguzi (uzi) trec Dunărea şi devastează Balcanii până la Salonic. Împăratul Constantin al X-lea Dukas, apoi pecenegii şi bulgarii, îi anihilează. Rămăşitele acestora sunt fie distruse, fie asimilate de cumani.
  • 1068 - Pecenegii străpung fortificaţiile de la Poarta Meseşului, iar contraofensiva este câştigată de unguri la Chiraleş, într-un punct aflat probabil între fruntariile voievodatului româno-slav ce fusese condus de Gelou, în apropiere de fortificaţia de la Şirioara, distrusă cu acea ocazie.
  • Pecenegii sunt mentionaţi alături de vlahi şi ruteni ca aliaţi ai prinţului Viaceslav de Poloţk în bătălia împotriva viitorului rege polonez Boleslaw II Smialy (1076-1079).
  • După dezastrul le la Manzikert din 1071, bizantinii recrutează numeroşi mercenari pecenegi, formând un regiment numit „Skythikon”.
  • Pecenegii aflaţi în slujba lui Romanus V Diogenes (1067-1071) dezertează şi îl susţin pe sultanul turcilor selgiucizi Alp Arslan.
  • 1073 - Stratioţii şi locuitorii oraşelor s-au revoltat contra politicii fiscale a împăratului Mihail al VII-lea, aliindu-se cu pecenegii stabiliţi în imperiu în 1045. Împreună cu pecenegii, au întreprins atacuri contra capitalei.
  • 1078 - Rebelii se supun autorităţii imperiale a lui Nichifor al III-lea Botaniates.
  • 1086 - O alianţă de pecenegi, cumani şi bulgari înfrânge la Silistra armata bizantină.
  • 1088 - Alexios I Comnenul în război contra pecenegilor. Flota bizantină cu misiunea de a tăia retragerea pecenegilor era comandată de Gheorghios Euphorbenos. Cetatea Dârstor, sub şeful peceneg Tatos, respinge asediul întreprins de armata bizantină.
  • 29.IV.1091 – În lupta de la Lebunion, armata bizantină, cu ajutor cuman, învinge coaliţia pecenegă. Cumanii împing pecenegii la nord de Dunăre şi le ocupă teritoriile din Crimeea.
    Fişier:The Chronicle of Ioannis Skylitzis Bulgar Defeat.jpg
    Armata bizantină învinge coaliţia bulgară Ioannis Skylitzis manuscris iluminat
  • 1094 - Este consemnată prezenţa vlahilor călăuzind prin munţi armata pecenegă.
  • 1096 - Garnizoana pecenegă se luptă la Belgrad cu cruciaţii.
  • 1097 - În timpul cruciadei sunt menţionate lupte între pecenegi, care alcătuiau miliţia bizantină, şi cruciaţi.
  • 1114? – Principele ungur Tokşun desemnează doi hani pecenegi în funcţiile de conducători ai Pestei.
  • 1116 - Pecenegii participă la bătălia de la Oslava.
  • 1117-1118 - După dintre cumani şi ruşi, tribul peceneg de pe Don, „Bielovejţi”, emigrează. Cumanii hanului Otrok se retrag în stepele situate la nord de Caucaz. Hanul cuman Syrchan rămâne în stepele Donului. Kipchakşi sub îndrumarea hanului Otrok în drumul lor spre nordul Caucazului distrug Sarkel.Locuitorii lui cu Besenii şi turcii Oguzi migrează spre principatele ruseşti.-->
  • 1121 – Bizantinii înving oastea triburilor turcice berindeii, uzii (oguzii) şi pecenegii. Pecenegii se retrag în Rusia.
  • 1122 – Bătălia de la Eski Zagra. Pecenegii sunt înfrânţi definitiv de bizantini în Bulgaria. În bătălie, garda varegă (varangiană, vikingă) şi mercenarii conduşi de Ioan al II-lea Comnenul străpung cercul defensiv format din căruţe şi masacrează oştirea pecenegă.
    Garda VARANGIANĂ bizantină
  • 1139 - Mercenari pecenegi mai sunt menţionaţi în serviciul bizantin.
  • 1146 - Mercenari pecenegi participă la bătălia de la râul Leitha.
  • 1171 - Cumanii preiau de la pecenegi controlul Moldovei.
  • 1210-1213 – Pecenegii, alături de secui, români şi saşi, sunt menţionaţi în oastea condusă de comitele Joachim al Sibiului, trimisă între anii 1210-1213 de regele Andrei al II-lea al Ungariei în sprijinul aliatului său, ţarul asenid Borilă al Bulgariei (1207-1218).
  • 1224 - Andrei al II-lea, confirmă, prin bulă de aur (Andreanum), privilegiile acordate coloniştilor saşi şi atestă totodată existenţa vlahilor şi a pecenegilor prin noţiunea geografică „silva blacorum et bissenorum”.
  • 1260 - Regele Boemiei Ottokar al II-lea cel Mare menţionează că oastea înfrântă a regelui Ungariei era formată, alături de cumani, unguri şi slavi, din pecenegi, români şi secui.

[modifică] Teritoriile Pecenegilor

[modifică] Constantin Porfirogenetul

  1. Potrivit scrierilor lui Constantin Porfirogenetul, în jurul anului 950, teritoriile pecenege se întindeau de la Siret („DAI”, cap. 37-38) sau chiar de dincolo de Carpaţii orientali pe o distanţă de parcurs de patru zile de „Tourkias” (Ungaria).

Teritoriul supranumit „Patzinakia” era împărţit în opt provincii cu acelaşi număr de principi (hani): Iavdiertim (la Nistru), Kuartsitsur, (Kabukşîn)gila (la Prut), Sirukalpeis (la Doneţ), Borotalmat (la Don), Charavon (la Nipru şi Bug), Giazichopon (la Dunăre), Vulatsopon (la Don). Numele propriu zis al tribului (a doua parte) este contopit cu numele unui şef: Iavdi, Kuartsi, Siru, Boro, Chara, Giazi, Vula.

În adaptare turcească: Ertim (Ertem „virtute”); Çor; Yula; Külbey; Karabay; Tolmaç/Dilmaç (Tilmats conf. cronicarului evreu Iosef ben Gorion din sec. X) („tălmaci”); Kapan („capcană”; dar kaban „haină scurtă”); Çoban/Çaban („cioban”).

Potrivit lui împăratului Constantin al VII-lea, principii pecenegi au fost (în epoca izgonirii): în Ertim, Baiçamid (citeşte /bai-cea-mid/), apoi Yavdı (citeşte /iav-dî/); în Çor: Küghel, apoi Küerçi/Kürekçi („vâslaş”); în Yula: Korkut-han, apoi Kabukşın (citeşte /kabukşîn/; „scoarţă de copac”); în Külbei: Ipa, apoi Suru („sur, cenuşiu”); în Karabay: Karduhim; Kara („negru”); în Tolmaç: Kortan, apoi Boru; în Kapan: Yazı (citeşte /ia-zî/; potrivit unei ipoteze, probabil din etnonimul alanilor: as sau ias; în turca modernă, „scriptură”); în Çoban: Bata-han, apoi Bula. Cronica lui Constantin mai spune: „Cele opt provincii sunt divizate în patruzeci de districte, conduse de conducători mici ca importanţă”.

Patru clanuri ale pecenegilor erau situate, potrivit cronicii, de-a lungul Niprului spre est şi spre nord cu faţa la Uzia, Hazaria, Alania, Cherson şi alte regiuni. Celelalte patru clanuri erau situate pe malul drept al Niprului, spre vest şi nord, învecinându-se cu Bulgaria, „Turcia” (Ungaria) şi teritoriile tributare, locuite de slavii răsăriteni.

„Patzinakia” se afla la cinci zile distanţă de Uzia şi Hazaria, şase zile de Alania, zece zile de Mordovia, o zi de Rusia, patru zile de „Turcia” (Ungaria), o jumătate de zi distanţă de Bulgaria, aproape de Cherson...

În dreapta Nistrului, partea dinspre Bulgaria, la trecerea râului sunt oraşe pustiite, primul oraş este numit de pecenegi Aspron (Cetatea Albă) din cauza albului său strălucitor, al doilea Toungatai, al treilea Kraknakataial, patrulea Salmakatai, al cincilea Sakakatai, al şaselea Giaioukata. Printre cladirile acestor oraşe pot fi găsite ruine de biserici şi cruci tăiate din piatră poroasă, în timp ce unele păstrează urmele aşezărilor romane. [1]

Constantin Porfirogenetul menţionează că pecenegii din trei „provincii” (trei triburi) erau supranumiţi Kangar, fiind mai viteji şi de obârşie mai aleasă decât ceilalţi. Denumirea fusese atestată anterior, nu constituie o apariţie singulară, fiind atestată anterior de cronicarul armean Lazar Parpeci la finele secolului al V-lea şi de două martirologii siriene din secolul al VI-lea.

Localizarea revoltei din 1178 a pecenegilor Tatos, Seslav şi Satza (Sacea): cel mai probabil în sudul Dobrogei şi în Teleorman. Legat de istoria celor trei şefi pecenegi, a existat o teorie, oficializată pentru o perioadă, teoria „primelor formaţiuni statale româneşti”, teorie elaborată de Nicolae Iorga şi N. Bănescu, dar dovedită ca lipsită de fundament.

Kitab al-masâlik wa'l-mamâlik („Cartea drumurilor şi regatelor”) menţionează referitor la teritoriile pecenegilor: „la est de unguri se află pecenegii şi ţinuturi nelocuite care se întind între ţara pecenegilor şi cea a bulgarilor care se numără printre slavi”.

[modifică] „Patzinakia” independentă

După revolta din 1178, pacea încheiată de Alexios I în 1087 cu pecenegii a recunoscut noua situaţie creată la Dunărea de Jos de statul peceneg. Această formaţiune statală a ajuns în jurul anului 1087 sub dominaţia pecenegului Tzelgu (Celgu? sau Salgo) şi s-a aliat cu regele ungur detronat Solomon (Salamon), apărând astfel o coaliţie antibizantină destul de puternică. În unele documente, hanul Kutesk este menţonat ca fiind căpetănia pecenegilor din Moldova în sec. al XI-lea, deşi unii istorici îl consideră ca fiind cuman.

aria de acoperire aproximativă a pecinegilor aproximativ în anul 1015 AD

.

[modifică] Mărturii arheologice

Unii atribuie pecenegilor, dar există controverse în acest sens, anumite inscripţii pseudorunice în alfabetul Orhon scrijelite în piatră, recuperate în arealul meridional al Europei de Est, precum şi tezaurul de la Sânnicolaul Mare descoperit în 1799 şi păstrat la „Kunsthistorisches Museum” (Muzeul de istorie a artelor) din Viena. (În general, tezaurul este pus pe seama avarilor sau a protobulgarilor).

În aşezările fortificate şi în mediul rural din Dobrogea au fost găsite pandantive foliforme tipice pentru pecenegi, precum şi alte obiecte specifice lor. Pandantivele sunt executate în formă de frunză, din bronz, prin ajurare.

[modifică] Limba pecenegilor

  • Mahmud al-Kaghari din secolul al XI-lea, cunoscător al dialectelor turanice, susţinea înrudirea cu limba kîrgîzilor, kîpceacilor (cumanilor) şi oguzilor.
  • Anna Comnena (circa 1120) susţinea că limba vorbită de pecenegi (denumiţi de ea „sciţi") era identică cu limbă vorbită de cumani.

[modifică] Organizarea

Pecenegii au fost printre primii nomazi asiatici care au utilizat în luptă carele. Călăreţii pecenegi foloseau arcul compozit scurt, securi de luptă, arcanul, lănci uşoare şi purtau îmbrăcăminte de zale şi armuri compuse din plăcuţe de metal. [2]

[modifică] Bibliografie, izvoare, legături externe

Paul Stephenson, Byzantium’s Balkan frontier: a political study of the Northern Balkans, 900-1204 Cambridge, New York, 2000 http://assets.cambridge.org/052177/0173/sample/0521770173wsc00.pdf http://faculty.washington.edu/dwaugh/rus/texts/constp.html

  • Bruce Lippard IU URAL MA 1972: Excerpts from the Synopsis Historiarum of Ioannes Scylitzes Concerning the Pechenegs: Translations and Commentary, teză

[3] red kaganate [4]www.kipchak.com [5]hermitagemuseum.org [6] Săbii pecenege [7]besenyo_dateline

  • Hartvik, Legenda sancti Stephani regis. In: Scriptores rerum Hungaricarum tempore ducum regumque stirpis Arpadianae gestarum. Ed. Emma Bartoniek, Imre Szentpétery Imre. Vol. 2. Budapest, 1938
  • György Győrffy, articolul Besenyők (Pecenegii), în Magyar Néprajzi Lexikon (Dicţionarul etnografic al Ungariei)
  • Gyula Kristó, Nem magyar népek a középkori Magyarországon. (Popoare nemaghiare în Ungaria medievală), Budapest, 2003. pp. 76-77.

[modifică] Note

  1. ^  Cronica lui Nestor
  2. ^  O milă romană avea aproximativ 1500 de metri. Din punctul de vedere al poştei romane, aşa cum este specificat în texte din secolul V AD, media unei zile de calătorie era de 50 de mile. Deci o zi distanţă însemnă cam 75 de Km.(o jumătate de zi 30 Km, 2 zile 150 km, 3 zile 225 Km, 4 zile 300 Km, 5 zile 375 Km, 6 zile 450 Km, zece zile 750 km.) pentru detalii vezi: http://en.wikipedia.org/wiki/Cursus_publicus sau http://www.lookd.com/postal/history.html

[modifică] Vezi şi


Eroare la citare: pagina conţine coduri <ref>, dar lipseşte codul <references/>.

Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Pecenegi
Unelte personale