William Harvey
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
William Harvey (n.1 aprilie 1578 – d. 3 iunie 1657) a fost medic englez, celebru pentru faptul că a elaborat teoria exactă a circulaţiei sanguine.
A fost medic de curte al regilor britanici Iacob I şi Carol I.
Cuprins |
[modifică] Date biografice
William Harvey s-a născut în localitatea Folkestone, din Anglia, ca unul din cei şase fii ai lui Joan şi Thomas Harvey. Spre deosebire de creatorul anatomiei moderne, Andreas Vesalius, el nu şi-a petrecut copilăria făcând vivisecţii pe animale. La disecţiile cadavrelor a luat parte în timpul studiilor de la Gonville and Caius College, în Cambridge, unde s-a specializat în medicină. Anterior, a terminat King's School, din Canterbury, cu bursă şi astfel a reuşit continuarea studiilor la Universitatea din Padova, unde mentorul său a fost celebrul Fabrizio d'Aquapendente.
După întoarcerea în Anglia, în anul 1602, cu titlul de doctor în ştiinţe, tânărul medic Harvey s-a căsătorit cu Elisabeth Browne, fiica medicului de la curtea reginei Elisabeta I şi a regelui Iacob I. În scurt timp, Harvey a obţinut un post de medic la spitalul Sf. Bartolomeu, în acest sens fiind ajutat, cu siguranţă, de socrul său. Cinci ani mai târziu a devenit membru al Royal College of Physicians. În tot acest timp, William Harvey şi-a lărgit cunoştinţele privind funcţionarea sistemului circulator la mamifere. A bănuit că Galen nu avea dreptate; ficatul nu reprezenta elementul cel mai important al circulaţiei sângelui, ci inima. Avea totuşi nevoie de argumente.
Pentru a defini modul de mişcare al sângelui prin organism, a efectuat mai multe vivisecţii pe câini. Acestora le lega diferite vene şi artere din anumite părţi ale corpului. Blocând vena cavă a observat că vasele se tumefiază spre extremităţi. Această descoperire a fost tema unuia din cursurile pe care le-a ţinut, după anul 1615, la Lumley College, la catedra de chirurgie şi anatomie.
[modifică] Opera
[modifică] Teoria circulaţiei sanguine
Încă de pe vremea Egiptului antic s-au făcut primi paşi în încercarea de a explica mecanismul circulaţiei sanguine, lucru menţionat în papirusurile Ebner şi în special Schmidt. Herophilos, Erasistrate din Alexandria au continuat aceste cercetări.
Concepţia lui Galen despre rolul, originea şi mişcarea sângelui reprezentase o dogmă pe care prea puţini îndrăzniseră să o pună sub semnul întrebării. Acest mare medic al antichităţii susţinea că sângele se formează în ficat, din substanţe alimentare provenite din intestin şi că inima ar fi prevăzută cu nişte "pori" invizibili care să permită separarea sângelui: o parte îndreptându-se spre artera pulmonară, iar cealaltă spre restul organismului. Mai mult, Galen susţinea că în artera aortă şi în celelalte vase s-ar produce o mişcare succesivă a sângelui în dublu sens: de la inimă către organe şi apoi invers. Medicii acceptau orbeşte această schemă, deşi era clar contrazisă de propria lor experienţă.
Cu mult înainte, Ibn al-Nafis (1213 - 1288) şi Michael Servetus (1511 - 1553) au descris circulaţia pulmonară, numai că lucrările acestora nu au avut niciun ecou.
Primul care a pus sub semnul întrebării teoria lui Galenus a fost [[Andreas Vesaliusl, care în 1555 arată că nu există nici un orificiu interventricular. Andrea Cesalpino afirmă existenţa a 2 circulaţii (mare şi mică).
Hieronymus Fabricius, profesorul lui Harvey de la Padova, descoperă existenţa valvulelor venoase, dar fără a înţelege rolul acestora. Harvey nu este mulţumit de explicaţiile date de maestrul său şi se angajează să rezolve problema circulaţiei sanguine.
Spre deosebire de predecesorii săi, William Harvey lucrează in termeni cantitativi, matematici şi propune metode fizice de studiu a curgerii lichidelor prin tuburi elastice.
În anul 1628, a publicat renumita lucrare Exercitatio Anatomica de Motu Cordis et Sanguinis in animalibus (Cercetarea anatomică despre mişcarea inimii şi a sângelui în animale; prescurtat De Motu Cordis), care a demonstrat justeţea teoriei sale pe tema circulaţiei sângelui în organismul uman. Lucrarea conţinea descrierea sistemului circulator, al cărui element de bază este inima, care pompează sângele din artere în aortă şi mai departe spre extremităţi şi ale părţi ale corpului. Harvey a anulat teoria lui Galen, considerând că ficatul nu ar fi în măsură să producă o asemenea cantitate de sânge, necesară pentru aprovizionarea întregului organism. A dovedit, totodată, că inima transfuzează la fiecare oră 245 kg sânge. Acest rezultat l-a obţinut folosindu-se de calcule hidraulice.
În acest timp, William Harvey devenise deja medicul de curte al lui Iacob I şi, după moartea acestuia, al regelui Carol I. În anul 1636 l-a însoţit pe Earlowi Arundel într-o călătorie diplomatică la curtea împaratului german. Folosindu-se de ocazie, Harvey şi-a prezentat teoria sa privind construcţia sistemului circulator, la Norymberg. După izbucnirea Razboiului Civil în Anglia şi atacul armatei parlamentare, a fost alături de rege în lupta de la Edghill, din 23 octombrie 1642, în calitate de medic personal al regelui. Având în vedere opiniile sale regaliste, oamenii lui Cromwell i-au demolat casa, distrugând cu această ocazie majoritatea notiţelor.
În anul 1651 William Harvey a publicat studiul de embriologie intitulat "Exercitationes de Generatione Animalium". Primul semnal al existenţei epigenezei, care tratează dezvoltarea ca proces de trecere a substanţelor simple în structuri tot mai complicate, au fost experimentele lui Harvey pe embrionii de găină.
