Huni

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol sau această secţiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteţi ajuta găsind susţinere bibliografică pentru conţinutul paginii.

Hunii au fost un popor nomad de origine turcică, probabil şi uralică. Adesea însă au fost confundaţi cu alanii, care au fost incluşi în confederaţiile tribale hune (din care au făcut parte şi câteva popoare germanice, între care gepizii). Se presupune că zona primară de locuire a acestui popor, compus probabil dintr-o uniune de triburi altaice, a fost China sau teritoriile nordice vecine. Această populaţie pare să fi fost identică cu triburile menţionate între secolele IV î.Hr. şi I d.Hr. de izvoarele chineze sub numele Hsiung-nu. Aceste triburi au întemeiat imperiul omonim de mare extindere, primul mare han cunoscut (exclusiv din surse chineze) fiind Mao-tun (Mao-dun, Motun; pe turceşte Mete han), care a domnit după anul 209 î.Hr.^[1]

În jurul anului 370, sub hanul Balamir (Balamber) încetează invaziile asiatice, trec Volga, distrug formaţiunea statală a alanilor şi se stabilesc temporar pe teritoriile de la Volga Inferioară. În 375, hunii distrug formaţiunea statală a regelui ostrogot Ermanaric, iar în anii 376-377 înfrâng şi oştile regelui vizigot Athanaric.

Timp de câteva decenii incursiunile de pradă ale hunilor s-au limitat la zonele învecinate, potrivit unor consemnări din 395: în Caucaz şi la Dunărea de Jos. Însă şi-au extins, treptat, sfera de influenţă spre vest, dincolo de Munţii Carpaţi, până în Câmpia Panoniei.

Câţiva ani mai târziu, în anul 400 hunii conduşi de Uldin reapar la Dunărea de Jos, traversează fluviul şi se implică de partea romanilor în luptele cu goţii lui Gainas, stabiliţi în anul 376, cu asentimentul împăratului Valens (364-378), în Peninsula Balcanică. Hunii sunt din nou evocaţi în anul 402, pe Oder şi Vistula, unde atacă tribul germanic al burgunzilor. În anul 407 trec prin foc şi sabie regiuni din Galia.

Concomitent cu începutul guvernării lui Theodossius cel Mare (408-450), Imperiul Roman de Est devine ţinta favorită a atacurilor hunice. O primă invazie se produce în anul 408 la Dunărea de Jos, cu care ocazie este atacată şi ocupată fortificaţia Castra Martis. În schimbul unui tribut în bani, cerut de huni, Theodossius încheie în anul 412 pacea cu hanulKaraton. Un nou atac hunic are loc în 424, când sunt pustiite ţinuturi importante din Tracia.

În anul 424, în timpul hanului Rua (Ruga, Rugila), centrul de putere al hunilor s-a mutat în Pannonia, în apropierea Dunării. Dominaţia asupra Pannoniei a fost recunoscută hunilor printr-un tratat încheiat cu Flavius Aetius probabil în anul 434. Atacurile hunilor împotriva Imperiului Roman răsăritean sunt oprite temporar prin încheierea păcii între părţi, în anul 435 pe malul nordic al Dunării, la Castra Constantia. Ecoul marii înfrângeri provocată de huni burgunzilor în anul 437 s-a perpetuat posterităţii în celebrul Cântec al Nibelungilor. Începând din 441 şi, mai ales, după 445-446, conducerea hanatului hunilor a fost preluată treptat de Attila în detrimentul fratelui său, hanul Bleda (Buda).

[modifică] Referinţe