Fauvism
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
- Muzeul de Artă Modernă, Paris -
- Muzeul Metropolitan de Artă, New York -
Fauvismul[1] a fost un curent formalist în pictura franceză de la începutul secolului al XX-lea, care reprezenta lumea concretă în culori violente, folosind tonuri pure și renunţând la perspectivă.
Cuprins |
[modifică] Începuturi
În anul 1905, la Salonul de Toamnă din Paris, câţiva tineri pictori - Henri Matisse, André Derain, Maurice de Vlaminck, Jean Puy, Henri Manguin şi Albert Marquet - expun tablouri care şochează prin violenţa exploziei de culori. Criticul de artă Louis Vauxcelles, surprins de contrastul dintre culorile pure ale acestor pânze şi două busturi în stil clasic expuse în aceeaşi sală, exclamă: "S-ar putea spune: Donatello printre bestii sălbatice" (în franceză: fauves = animale sălbatice). Expresia a prins şi, în ochii publicului, acest nou gen de experiment reprezintă naşterea unui nou curent. Fauvismul nu este totuşi o mişcare organizată, nu are un program sau o definiţie exactă, se naşte din întâlnirea unor pictori cu temperamente artistice foarte diferite, dar frământaţi de aceleaşi probleme ale creaţiei. Pe fauvişti îi caracterizează spontaneitatea de creaţie, culorile nealterate de amestec, aplatizarea spaţiului, înregistrarea directă a senzaţiilor trăite. Revoluţionând folosirea culorii şi sensul perspectivei, modificând relaţiile dintre pictură şi realitate, ei sunt cei care stau în pragul modernităţii.
[modifică] Evoluţie
Ieşind în aer liber, părăsindu-şi atelierul în căutarea autenticului în natură, impresioniştii au impus folosirea culorilor pure, neamalgamate. Fauviştii vor dezvolta această premisă, vor renunţa însă repede la spaţiul, lumina şi naturalismul predecesorilor lor. Ei se află totodată şi sub influenţa lui Van Gogh şi Gauguin, pe care îi consideră precursorii noii maniere de abordare a culorii în pictură. Fauvismul ajunge la maturitate sub influenţe dintre cele mai variate. Un rol important l-a jucat atelierul lui Gustave Moreau, frecventat şi de românul Theodor Pallady. Acest pictor simbolist, profesor la École des Beaux-Arts, a ştiut să-şi impulsioneze colegii mai tineri să dezvolte tendinţe foarte diferite de propriile sale preocupări artistice. Mai ales Matisse şi Marquet vor invoca adeseori cuvintele maestrului:
„Trebuie să gândeşti în culoare şi să ai imaginaţie. Dacă nu aveţi imaginaţie, nu veţi obţine niciodată o culoare frumoasă.”
Fauvismul capătă în scurtă vreme dimensiuni internaţionale. Realizările artistice ale pictorilor francezi îşi exercită influenţa asupra altor pictori europeni, printre care se numără cei ruşi, ca Wassily Kandinsky sau Alexi von Jawlensky. Expresioniştii germani se inspiră nemijlocit din creaţia fauviştilor. Fiecare din pictorii care creează în spirit fauvist va exercita propria influenţă asupra picturii de mai târziu - cubismul, suprarealismul, pictura abstractă. Chiar şi după cel de-al doilea război mondial novatorii expresionişti abstracţi se vor raporta la principiile stilistice ale predecesorilor lor. Mai ales Mark Rothko, în pânzele lui de mari dimensiuni cu suprafeţe de culoare plate care se suprapun, va analiza rolul culorii în creaţia fauviştilor, ca sugerând mişcarea şi spaţiul.
[modifică] Pictori reprezentativi
- Raoul Dufy
- Georges Rouault
- Maurice de Vlaminck
- André Derain
- Kees van Dongen
- Albert Marquet
- Emile-Othon Friesz
- Charles Camoin
- Henri Manguin
- Jean Puy
- Louis Valtat
[modifică] Citate
„Fauvismul a fost proba noastră de foc... Culorile au reprezentat dinamita. Trebuiau să împuşte lumina.”
„Am stors pe pânzele mele culorile din tuburi şi am folosit numai cinabru, verde şi albastru de Prusia pentru a da glas la tot ce doream să spun.”
[modifică] Note
[modifică] Bibliografie
- en Russell T. Clement: Les fauves: a sourcebook, Greenwood Press, Oxford, 1994 (Google Books)
- fr Jean Clay, Jean-Louis Germain: De l'impressionnisme a l'art moderne, Hachette Realites, Paris, 2000, ISBN 2-01-000466-3
- en Kristian Sotriffer: Expressionism and Fauvism, McGraw-Hill, New York 1972
|
||||||||||||||||
