Urs

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Urs
Fosilă: Eocenul superior - Holocen
Ursus arctos - Norway.jpg
Ursul brun (Ursus arctos) în Norvegia
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Subîncrengătură: Vertebrata
Clasă: Mammalia
Subclasă: Eutheria
Ordin: Carnivora
Subordin: Caniformia
Familie: Ursidae
G. Fischer de Waldheim, 1817
Genuri

Ursidele (Ursidae) sau urșii este o familie de mamifere carnivore mari din subordinul fispede, răspândite în regiunea holarctică, existând câteva specii și în America de Sud. Sunt animale omnivore de talie mare, voluminoase și masive, cu coadă scurtă și, de regulă, ascunsă între perii blănii, cu cap rotund, bot alungit și, de obicei, trunchiat, gât scurt și gros, urechi scurte și ochi relativ mici. Picioarele au câte cinci degete prevăzute cu gheare puternice, încovoiate și neretractile. Mersul lor este plantigrad.

Descrierea[modificare | modificare sursă]

Urșii sunt carnivore de talie mare, voluminoase, masive și greoaie. Ursul malaez (Helarctos malayanus) este cel mai mic reprezentant al familiei: lungimea corpului 1,2-1,5 m, greutatea 27-70 kg). Ursul brun are o lungimea de 2 m și o greutatea de 150-250 kg, iar ursul polar o lungimea de 2,4-2,7 m și o greutatea de 400-590 kg. Cel mai mare reprezentant este ursul grizzly cu o lungimea 2,8 m și o greutatea de 780 kg, fiind cele mai mare mamifer carnivor actual. Masculii sunt cam cu 1/5 mai mari decât femelele. Trăiesc până la 15-30 de ani în stare liberă, iar în captivitate, un urs polar a trăit 47 de ani.

Urșii au, în general, capul rotund și mare și gâtul scurt și gros. Botul este alungit și, de obicei, trunchiat, iar buzele sunt mobile, mult desprinse de gingie. Urechile sunt scurte, drepte și rotunjite, iar ochi relativ mici. Coada este scurtă, vestigială și, de regulă, ascunsă între perii blănii.

Picioarele anterioare și posterioare, potrivit de lungi, puternice și groase, au câte cinci degete prevăzute cu gheare foarte mari, puternice, încovoiate, ascuțite și neretractile, pe care le folosesc la sfâșiat prada și la săpat pământul. Tălpile, la urșii tereștri sunt păroase, iar la cei cățărători, golașe.

Dentiția are următoarea formulă: 3•1•(4-3)•2/3•1•(4-3)•(3-2) x 2 = 36-42 de dinți. Incisivii ursidelor sunt relativ mari, cu o coroană crestată, iar caninii deosebit de puternici. Măselele sunt adaptate pentru mestecarea hranei vegetale. Premolarii sunt de tot reduși, iar molarii bine dezvoltați, având o suprafață triturantă complicată și prevăzută cu tuberculi lați. Măselele carnasiere (ultimul premolar superior și primul molar inferior), în special cea inferioară, și-au pierdut caracterul de dinți tăietori, devenind tuberculate.

Limba ursidelor este netedă, stomacul simplu, intestinul subțire puțin diferențiat de intestinul gros, iar cecul lipsește.

Craniul cerebral al urșilor este alungit și prevăzut cu o creastă bine dezvoltată.

Comportamentul[modificare | modificare sursă]

Este o greșeală să se creadă că urșii se mișcă încet, greoi și neîndemânatic. În realitate față de masivitatea evidentă a corpului ei aleargă repede și sunt rezistenți, iar în mișcări sunt atenți și preciși. Urșii au un mers târșâit, călcând pe toată talpa (sunt plantigrazi) și ating pământul cu călcâiul. Ei pot umbla și pe picioarele posterioare, se pot cățăra pe arbori, îndeosebi speciile de talie mai mică, și înoată bine.

Dintre simțuri, cel mai bine dezvoltat este mirosul, apoi auzul, văzul este cel mai puțin dezvoltat.

Urșii sunt animale nocturne sau crepusculare, iar ziua stau ascunși în scorburi de copaci sau bârloguri.

Cele mai multe specii sunt terestre sau arboricole și locuiesc în păduri mari și dese sau în ținuturi stâncoase, hoinărind pe suprafețe întinse. Unele specii trăiesc pe lângă ape curgătoare sau stătătoare, bogate în hrană, și numai ursul polar este o specie marină.

Urșii trăiesc, de regulă, singuratici (sunt solitari) și numai în perioadele de reproducere pot fi văzute perechi.

Urșii din ținuturile temperate și reci hibernează, afară de ursul polar, care este activ tot timpul anului. Toamna ei se îngrașă, iar iarna se retrag într-un adăpost care-i ferește de ploi, viscol și îngheț și nu-și mai caută hrană. În culcuș dorm toată iarna, fără ca somnul lor să fie o hibernare propriu-zisă: temperatura corpului lor nu scade, iar funcțiile de bază, ca respirația și circulația, continuă fără modificări. Hibernația lor nu constă într-un somn continuu, ci este mai mult o amețeală pe jumătate conștientă, din care se deșteaptă imediat ce sunt deranjați. Dacă ei sunt surprinși în bârlog sau dacă vremea se încălzește, se trezesc ușor din acest somn și pot fugi ori își reiau activitatea, o situație neîntâlnită la alte mamifere hibernante. Ursul polar, care are hrana la dispoziție este activ tot timpul anului și nu intră deloc în somnul de iarnă, doar femelele gestante se retrag în adăposturi, unde dau naștere puilor.

Urșii sunt animale pașnice, care evită conflictele atât între ele, cât și cu alte animale sau cu omul. Dacă trebuie să-și apere puii, hrana ori teritoriul, ei devin adversari extraordinar de periculoși. Pe om, ursul nu-l atacă decât dacă-l întărâtă sau îl rănește, adică dacă-l provoacă, dar în general, se simt în largul lor departe de așezările omenești. În apropierea așezărilor omenești se transformă în fiare de temut, atacând atunci când sunt înfometați și mamifere mari.

Hrana[modificare | modificare sursă]

Urșii sunt animale omnivore în sensul cel mai strict al cuvântului, hrana fiind de origine atât animală, cât și vegetală.

Pot să se hrănească timp îndelungat exclusiv cu vegetale, cu fructe de toate felurile, boabe, semințe, grăunțe de cereale, rădăcini, frunze, ierburi suculente, muguri de arbori și miere de albine. După trecerea peste iarnă mănîncă o serie de ierburi, rădăcini, mușchi de pământ și furnici, toate cu efecte laxative. În tinerețe urșii sunt probabil numai erbivori, iar unele specii și mai târziu se hrănesc mai bucuros cu vegetale decât cu carne.

Dintre animale mănâncă tot ce pot prinde: pești, foci, cerbi, mamifere mici, păsări, ouă de păsări, insecte și chiar cadavre care încă n-au intrat în putrefacție.

Reproducerea[modificare | modificare sursă]

Reproducerea are loc o singură dată pe an. Împerecherea are loc de obicei primăvara (la ursul brun din aprilie până în iunie). Gestația durează mult, 6-9 luni, din cauza implantării întârziate a ovulelor fecundate. Femela naște 1-5 pui, prin octombrie-martie, (la ursul brun în timpul iernii).

Puii sunt foarte mici la naștere (cât un șobolan), cântărind doar 228-453 g. Ei sunt neputincioși și orbi și rămân cu mama, care-i îngrijește cu multă dragoste și grijă, până la începutul toamnei. Maturitatea sexuală o ating la 2,5-6 ani (la ursul brun la vârsta de 3 ani).

Unele specii (de ex. ursul cu ochelari (Tremarctos ornatus)) sunt monogame, altele (de ex. ursul polar) sunt poligame.

Răspândirea[modificare | modificare sursă]

Ursidele au apărut în eocen. În prezent sunt răspândite în emisfera nordică din Eurasia, America și în partea de nord a Americii de Sud. Cu excepția ursului polar, care trăiește în Arctica, speciile acestei familii sunt răspândite în regiunile temperate și tropicale. Nu există urși în Africa, Madagascar, Australia, Antarctica și în majoritatea insulelor oceanice.

Importanța[modificare | modificare sursă]

Urșii fac puține stricăciuni. Sunt vânați pentru blana și uneori pentru carnea lor.

Sistematica[modificare | modificare sursă]

Familia cuprinde 5 genuri și 8 specii existente: [1]

Ailuropoda melanoleuca – Panda mare sau Panda uriașă sau Ursul panda mare
Helarctos malayanus – Ursul malaez sau Ursul malaezian
Melursus ursinus - Ursul buzat
Tremarctos ornatus – Ursul andin sau Ursul cu ochelari
Ursus americanus (Euarctos americanus) – Baribalul sau Ursul negru american
Ursus arctos – Ursul brun sau Ursul
Ursus arctos horribilis – Grizli sau Grizzly sau Ursul grizli, Ursul grizzly
Ursus maritimus (Thalarctos maritimus) – Ursul polar sau Ursul alb
Ursus thibetanus (Selenarctos thibetanus) – Ursul gulerat sau Ursul negru asiatic sau Ursul negru din Tibet

Specii și subspecii din România[modificare | modificare sursă]

În România trăiește o singură specie de urside cu o singură subspecie: [2]

Ursus arctos arctos = Ursul brun sau Ursul

Note[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Z. Feider, Al. V. Grossu, St. Gyurkó, V. Pop. Zoologia vertebratelor. Autor coordonator: Prof. Dr. Doc. Al. V. Grossu. Editura didactică și pedagogică, București, 1967, 768 p.
  • Victor Pop. Zoologia vertebratelor. Vol. II. Fasc. 2, Mamiferele. Editura Didactică și Pedagogică. București, 1962, 207 p.
  • Dumitru Murariu. Din lumea mamiferelor. Mamifere terestre, vol. II. Editura Academiei Române, București, 1993.
  • Ronald M. Nowak. Walker's Mammals of the World. Volume I. Johns Hopkins University Press, 6th edition, 1999
  • В. Е. Соколов. Систематика млекопитающих. Том 3. Отряды: китообразных, хищных, ластоногих, трубкозубых, хоботных, даманов, сирен, парнокопытных, мозоленогих, непарнокопытных. Москва, "Высшая школа", 1979

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikispecies
Wikispecies conține informații legate de Urs
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Urs

Imagini