Limba engleză
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
|
Limba engleză (engleză: English) este o limbă vest germanică care îşi are originile în Anglia, şi care este în prezent limba maternă pentru majoritatea locuitorilor Australiei, Canadei, Commonwealthului Caribian, Irlandei, Noii Zeelande, Regatului Unit şi Statelor Unite ale Americii (cunoscute de asemenea drept „Anglosfera”). Este o limbă folosită intensiv ca limbă secundară sau ca limbă oficială de-a lungul lumii, în special în ţări ale Commonwealthului precum India, Sri Lanka, Pakistan sau Africa de Sud, precum şi în multe organizaţii internaţionale.
Engleza modernă este denumită adeseori „lingua franca” globală. Engleza este limba dominantă pe plan internaţional în domeniile comunicaţiei, ştiinţei, afacerilor, aviaţiei, divertismentului, radioului şi diplomaţiei. Influenţa Imperiului Britanic este motivul principal pentru răspândirea iniţială a limbii mult dincolo de limitele Arhipelagului Britanic. În urma celui de-al doilea război mondial, influenţa economică şi culturală crescândă a Statelor Unite a accelerat profund răspândirea acestei limbi. Într-o zi obişnuită de şcoală, aproximativ un miliard de oameni învaţă, într-o formă sau alta, limba engleză.
Cunoaşterea limbii engleze este necesară pentru angajarea în anumite domenii, profesii sau ocupaţii. Rezultatul acestei necesităţi este că peste un miliard de oameni din întreaga lume vorbesc engleza măcar la un nivel de bază. Engleza este de asemenea una din cele şase limbi oficiale ale Naţiunilor Unite.
Cuprins |
[modifică] Istorie
Engleza este o limbă anglo-friziană. Popoare vorbitoare de limbi germanice din nord-vestul Germaniei (angli şi saxoni), şi din Iutlanda (iuţii) au invadat ceea ce astăzi este partea de est a Angliei, în jurul secolului V d.Hr.. Încă se dezbate dacă vechea engleză s-a răspândit prin dispersarea vechii populaţii, sau dacă celţii nativi au adoptat gradual limba şi cultura clasei dominante, nefiind exclusă nici o combinaţie a acestor două procese.
Indiferent de origini, aceste dialecte germanice s-au unit până la un punct (încă mai rămăseseră variaţiuni geografice) şi au format ceea ce astăzi numim Vechea Engleză. Vechea engleză se aseamănă cu unele dialecte de pe coasta de nord-vest a Germaniei şi Olandei de astăzi. De-a lungul istoriei scrise a vechii engleze, aceasta şi-a păstrat o structură sintetică mai degrabă apropiată de cea a limbii proto-indo-europene, adoptând convenţiile saxonei de vest, în timp ce engleza orală a devenit din ce în ce mai analitică în natura sa, pierzând sistemul complex al cazurilor, şi bazându-se mai mult pe prepoziţii şi ordine fixă a cuvintelor pentru a transmite sensurile. Acest fenomen devine evident de-a lungul perioadei „englezei de mijloc”, când literatura era până la un punct redactată cu variaţiunile dialectale orale aproape intacte, după ce vechea engleză şi-a pierdut statutul de limbă literară a nobilimii. Se afirmă că dezvoltarea timpurie a limbii a fost influenţată de substratul celt. Mai târziu, a fost influenţată de limba nord-germanică înrudită nordica veche, vorbită de vikingii care s-au stabilit în principal pe coasta de nord şi est, ajungând până la Londra, în regiunea cunoscută ca „Danelaw”.
Cucerirea Angliei de către normanzi, în 1066, a influenţat profund evoluţia limbii. Timp de aproximativ 300 de ani după cucerire, normanzii vorbeau anglo-normanda, o limbă apropiată de Franceza Veche, ca limba oficială la Curte, în drept şi administraţie. Un număr foarte mare de cuvinte normande s-au strecurat în engleza veche, în special în domeniile legale şi administrative, dar şi în cuvinte din vocabularul de bază, precum „mutton” (carne de miel) sau „beef” (carne de vită). Mai târziu, multe cuvinte au fost împrumutate direct din latină sau greacă, lăsând un vocabular paralel care a ajuns până în zilele noastre. Influenţa normandă a dat naştere la ceea ce azi se cheamă Engleza de Mijloc.
De-a lungul secolului al XV-lea, engleza de mijloc a fost transformată de „marea rocadă a vocalelor”, de răspândirea prestigiosului dialect sud-estic la Curte, în administraţie şi în viaţa academică, şi de efectul uniformizator al imprimării. Engleza modernă timpurie datează din perioada elizabetană.
[modifică] Clasificare şi limbi relaţionate
Limba engleză aparţine sub-ramurii vestice a ramurii germanice aparţinând familiei de limbi indo-europene.
Întrebarea privind care este limba cea mai înrudită cu engleza nu are un răspuns sigur. Aparte de limbi „creole”, cu împrumuturi din engleză, precum Tok Pisin, Scots (vorbită în special în Scoţia şi părţi din Irlanda de Nord) nu este o limbă galică, ci face parte din familia de limbi engleză : atât scots cât şi engleza modernă provin din engleza veche, cunoscută şi ca „anglo-saxonă”. Ruda cea mai apropiată a englezei, după scots, este frizona, vorbită în nordul Olandei şi nord-vestul Germaniei. Alte limbi vest-germanice mai puţin înrudite sunt : germana, saxona joasă, olandeza şi afrikaans. Limbile nord-germanice din Scandinavia sunt mai puţin apropiate de engleză decât cele vest germanice.
Multe cuvinte franceze sunt inteligibile pentru un vorbitor de engleză (deşi pronunţia poate fi diferită), deoarece engleza a absorbit un număr mare de cuvinte din normandă şi franceză, datorită cuceririi normande şi apoi unor împrumuturi din franceză în secole mai târzii. Drept urmare, o parte importantă din vocabularul englez este derivată din franceză, cu diferenţe minore de ortografie (terminaţii, folosirea ortografiei din franceza veche, etc.), precum şi diferenţe ocazionale de semantică - aşa-numitele faux amis, sau prieteni falşi.
[modifică] Distribuţie geografică
Peste 380 de milioane de oameni vorbesc engleza ca limbă maternă. Engleza este astăzi, probabil, a treia limbă ca număr de vorbitori nativi, după chineza mandarină şi spaniolă.[1][2] Cu toate acestea, combinând vorbitorii nativi cu cei non-nativi, este probabil cea mai vorbită limbă din lume, deşi pe locul doi dacă luăm în consideraţie combinaţia limbilor chineze, depinzând dacă variantele de chineză sunt considerate dialecte sau limbi de sine stătătoare.[3][4] Estimările care includ engleza ca limbă străină variază de la 470 de milioane la peste un miliard, depinzând de standardele folosite pentru a stabili nivelul şi gradul de alfabetizare atins în limba respectivă.[5][6] Conform unor surse, numărul celor care vorbesc engleza ca limbă străină este de 3 ori mai mare decât cel al vorbitorilor nativi.[7]
Ţările cu cele mai mari populaţii de vorbitori nativi de engleză sunt, în ordine descendentă : Statele Unite (215 milioane)[8], Regatul Unit (58 milioane)[9], Canada (17.7 milioane)[10], Australia (15 milioane)[11], Republica Irlanda (3,8 milioane)[9], Africa de Sud (3,7 milioane)[12] şi Noua Zeelandă (3-3,7 milioane).[13] Ţări precum Jamaica şi Nigeria au de asemenea milioane de vorbitori nativi ale unor dialecte care variază de la o creolă bazată pe engleză la o versiune aproape standard a englezei. Dintre acele ţări unde engleza este vorbită ca limbă secundară, India are cei mai mulţi vorbitori, iar profesorul de lingvistică David Crystal pretinde că, dacă se adună vorbitorii nativi şi cei non-nativi, India are cel mai mare număr de oameni care vorbesc sau înţeleg engleza.[14] După India se află Republica Populară Chineză.[15]
| Ţară | Vorbitori nativi | |
|---|---|---|
| 1 |  SUA |
214,809,000[8] |
| 2 |  Regatul Unit |
58,200,000[9] |
| 3 |  Canada |
17,694,830[10] |
| 4 |  Australia |
15,013,965[11] |
| 5 |  Ireland |
4,200,000+ (Approx)[9] |
| 6 |  Africa de Sud |
3,673,203[12] |
| 7 |  Noua Zeelandă |
3,500,000+ (Approx)[13] |
| 8 |  Singapore |
665,087[16] |
Engleza este limbă primară în Anguilla, Antigua şi Barbuda, Australia (engleza australiană), Bahamas, Barbados, Bermuda, Belize, Teritoriul Britanic din Oceanul Indian, Insulele Virgine Britanice, Canada (engleza canadiană), Insulele Cayman, Dominica, Insulele Falkland, Gibraltar, Grenada, Guernsey (engleza din Guernsey), Guyana, Irlanda (hiberno-engleza), Insula Man (engleza manx), Jamaica (engleza jamaicană), Jersey, Montserrat, Nauru, Noua Zeelandă (engleza neozeelandeză), Insulele Pitcairn, Sfânta Elena, Saint Lucia, Saint Kitts and Nevis, Sfântul Vincent şi Grenadine, Singapore, Georgia de Sud şi Insulele Sandwich de Sud, Trinidad şi Tobago, Insulele Turks şi Caicos, Regatul Unit, Insulele Virgine Americane, şi Statele Unite (diverse variante ale englezei americane).
În multe alte ţări, în care engleza nu este limba cea mai vorbită, este totuşi limbă oficială; acele ţări includ : Botswana, Camerun, Fiji, the Federated States of Micronesia, Ghana, Gambia, India, Kiribati, Lesotho, Liberia, Kenya, Madagascar, Malta, Insulele Marshall, Namibia, Nigeria, Pakistan, Papua Noua Guinee, Filipine, Puerto Rico, Rwanda, Insulele Solomon, Samoa, Sierra Leone, Singapore, Sri Lanka, Swaziland, Tanzania, Uganda, Zambia, and Zimbabwe. Este de asemenea una dintre cele 11 limbi cu statut oficial în Africa de Sud ("engleza sudafricană"). Engleza este de asemenea o limbă importantă în mai multe foste colonii sau actuale teritorii dependente de Regatul Unit sau Statele Unite, precum Hong Kong sau Mauritius.
Engleza nu este limbă oficială nici în Statele Unite, nici în Regatul Unit.[17][18] Deşi guvernul federal american nu are limbi oficiale, engleza are statut oficial în guvernele a 30 din cele 50 de state constituente.[19]
[modifică] Engleza ca limbă globală
Deoarece engleza este atât de răspândită, a fost numită deseori „limbă globală”, sau „lingua franca” a epocii moderne.[20] Cu toate că engleza nu este limbă oficială în multe ţări, este în prezent limba cea mai studiată ca limbă secundară din lume. Unii lingvişti consideră că nu mai este semnul cultural exclusiv al „vorbitorilor nativi de engleză”, ci mai degrabă o limbă care absoarbe aspecte ale unor culturi din întreaga lume, pe măsură ce influenţa ei se extinde. Este, prin tratat internaţional, limba oficială pentru comunicaţiile aeriene şi maritime, precum şi una din limbile oficiale ale Uniunii Europene, ale Naţiunilor Unite, şi a majorităţii organizaţiilor atletice internaţionale, incluzând aici Comitetul Olimpic Internaţional.
Engleza este limba cea mai studiată ca limbă străină în Uniunea Europeană (de către 89% dintre elevi), urmată fiind de franceză (32%), germană (18%) şi spaniolă (8%).[21] În Uniunea Europeană, o mare parte din populaţie pretinde că poate conversa la un anumit nivel în engleză. Dintre ţările non-anglofone, un procentaj important din populaţie a afirmat că poate conversa în engleză, în următoarele ţări : Olanda (87%), Suedia (85%), Danemarca (83%), Luxemburg (66%), Finlanda (60%), Slovenia (56%), Austria (53%), Belgia (52%), şi Germania (51%).[22] Norvegia şi Islanda prezintă de asemenea o majoritate de vorbitori competenţi ai englezei.
Cărţi, reviste şi ziare scrise în engleză se pot găsi în multe ţări de pe Glob. Engleza este de asemenea cea mai folosită limbă în ştiinţe[20]. În 1997, Indexul de Citare a Ştiinţelor a informat că 95% din articolele sale erau scrise în engleză, cu toate că numai jumătate aparţineau unor autori din ţări anglofone.
[modifică] Dialecte şi varietăţi regionale
Expansiunea Imperiului Britanic şi - de la al doilea război mondial - dominaţia Statelor Unite au avut drept rezultat răspândirea englezei pe Glob. Datorită acestei răspândiri globale, s-au dezvoltat diverse dialecte ale englezei, precum şi limbi creole bazate pe engleză.
Varietăţile majore ale englezei includ, în cele mai multe cazuri, mai multe subvarietăţi, precum argoul Cockney în cadrul englezei britanice; engleza Newfoundland în cadrul englezei canadiene; şi engleza vernaculară afro-americană, precum şi engleza sud-americană, în cadrul englezei americane. Engleza este o limbă pluricentrică, lipsită de o autoritate lingvistică centrală, cum de exemplu pentru Franţa este Académie française; şi, cu toate că nici o varietate nu este considerată cea standard, există unele accente care au mai mult prestigiu, cum ar fi RP - Received Pronunciation - în engleza britanică.
Scots s-a dezvoltat - în mare parte independent - pornind de la aceleaşi origini, dar în urma Actelor de Uniune din 1707 a început un proces de atriţiune, în care generaţiile succesive au început să adopte tot mai multe caracteristici din engleză, cauzând o dialectalizare. Dacă este o limbă separată sau un dialect al englezei („engleza scoţiană”) se dezbate în prezent. Pronunţia, gramatica şi lexicul formelor tradiţionale sunt distincte, uneori fundamental, de alte varietăţi ale englezei.
Datorită uzului răspândit al englezei ca limbă secundară, vorbitorii de engleză au multe accente diferite, care de multe ori indică dialectul sau limba nativă a vorbitorului. Pentru caracteristicile specifice ale accentelor regionale, vezi Accentele regionale ale vorbitorilor de engleză, iar pentru caracteristicile distinctive ale dialectelor regionale, vezi Listă de dialecte ale limbii engleze.
Aşa cum engleza a împrumutat cuvinte din multe limbi de-a lungul istoriei sale, împrumuturi din engleză există acum în multe dintre limbile lumii, indicând influenţa tehnologică şi culturală a vorbitorilor ei. Mai multe limbi creole s-au format având engleza ca bază, precum jamaicana creolă, pidginul nigerian, sau Tok Pisin. Există cuvinte în engleză pentru a descrie diversele forme pe care le adoptă limbile non-engleze care conţin cuvinte englezeşti într-o proporţie semnificativă. Franglais, de exemplu, este folosit pentru a descrie limba franceză vorbită cu multe cuvinte englezeşti; se găseşte în Insulele Canalului. Altă variantă, vorbită în regiunile bilingve ale Québecului, este numită FrEnglish.
[modifică] Fonologie
[modifică] Vocale
[modifică] Consoane
Acesta este Sistemul Englezesc de Consoane, folosind simboluri ale Alfabetului Fonetic Internaţional. (AFI)
| bilabială | labio- dentală |
dentală | alveolară | postalveolară | palatală | velară | glotală | |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| explosivă | p b | t d | k ɡ | |||||
| nazală | m | n | ŋ | |||||
| flap | ɾ | |||||||
| fricativă | f v | θ ð | s z | ʃ ʒ | ç | x | h | |
| africată | tʃ dʒ | |||||||
| sonantă | ɹ | j | ||||||
| aproximantă laterală | l |
| labio-velară | |
|---|---|
| sonantă | ʍ w |
[modifică] Vezi şi
[modifică] Note
- ^ Ethnologue, 1999
- ^ CIA World Factbook, Field Listing - Languages (World).
- ^ Languages of the World (Charts), Comrie (1998), Weber (1997), and the Summer Institute for Linguistics (SIL) 1999 Ethnologue Survey. Available at The World's Most Widely Spoken Languages
- ^ Mair, Victor H. (1991). "What Is a Chinese "Dialect/Topolect"? Reflections on Some Key Sino-English Linguistic Terms". Sino-Platonic Papers.
- ^ English language. Columbia University Press (2005). Accesat la data de 2007-03-26.
- ^ http://www.oxfordseminars.com/Tesol/Pages/Teach/teach_20000jobs.php
- ^ Not the Queen's English, Newsweek International, March 7 edition, 2007.
- ^ a b U.S. Census Bureau, Statistical Abstract of the United States: 2003, Section 1 Population (în English) (pdf) pp. 59 pages. U.S. Census Bureau. Table 47 gives the figure of 214,809,000 for those five years old and over who speak exclusively English at home. Based on the American Community Survey, these results exclude those living communally (such as college dormitories, institutions, and group homes), and by definition exclude native English speakers who speak more than one language at home.
- ^ a b c d The Cambridge Encyclopedia of the English Language, Second Edition, Crystal, David; Cambridge, UK: Cambridge University Press, [1995 (2003-08-03).]
- ^ a b Mother Tongue, 2001 Counts for Both Sexes, for Canada, Provinces and Territories - 20% Sample Data, Census 2001, Statistics Canada.
- ^ a b 2001 Census QuickStats: Australia Main Language Spoken at Home. The figure is the number of people who spoke English only at home.
- ^ a b Census in Brief, page 15 (Table 2.5), 2001 Census, Statistics South Africa.
- ^ a b Languages spoken, 2006 Census, Statistics New Zealand. No figure is given for the number of native speakers, but it would be somewhere between the number of people who spoke English only (3,008,058) and the total number of English speakers (3,673,623), if one ignores the 197,187 people who did not provide a usable answer.
- ^ Subcontinent Raises Its Voice, Crystal, David; Guardian Weekly: Friday November 19, 2004.
- ^ Yong Zhao; Keith P. Campbell (1995). "English in China". World Englishes 14 (3): 377–390. Hong Kong contributes an additional 2.5 million speakers (1996 by-census]).
- ^ 2000 Census. Native speakers aged 5 or more
- ^ Languages Spoken in the U.S., National Virtual Translation Center, 2006.
- ^ U.S. English Foundation, Official Language Research -- United Kingdom.
- ^ U.S. ENGLISH,Inc
- ^ a b |url=http://www.britishcouncil.org/de/learning-elt-future.pdf |title=The Future of English? |accessdate=2007-04-15 |date=1997 |author=David Graddol |publisher=The British Council
- ^ http://europa.eu.int/comm/education/policies/lang/languages/index_en.html
- ^ http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/ebs/ebs_237.en.pdf
[modifică] Legături externe
- British Council Romania [1]
- Short Descriptions of English Tenses Illustrated with Cartoons
- Dan Mateescu: "English Phonetics and Phonological Theory
- Cursuri de limba engleză cu pronunţie audio şi dicţionar online
- Dicţionar englez-roman şi roman-englez online
- Cuvinte dificile, expresii...
|
|
||
|---|---|---|
| bulgară • cehă • daneză • engleză • estonă • finlandeză • franceză • germană • greacă • irlandeză • italiană • letonă • lituaniană • maghiară • malteză • olandeză • poloneză • portugheză • română • slovacă • slovenă • spaniolă • suedeză |  |
|