Liechtenstein
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
|
Fürstentum Liechtenstein
Principatul Liechtenstein |
||||||
|---|---|---|---|---|---|---|
|
||||||
| Deviză: Für Gott, Fürst und Vaterland | ||||||
| Imn naţional: Oben am jungen Rhein |
||||||
 Amplasarea Liechtensteinului (portocaliu închis):
— în cadrul Europei (alb) |
||||||
| Capitală | Vaduz |
|||||
| Limbi oficiale | germană | |||||
| Etnonim | liechtensteinian, liechtensteiniană | |||||
| Sistem politic | Sistem parlamentar sub monarhie constituţională | |||||
| - | Prinţ | Hans Adam al II-lea | ||||
| - | Prim-Ministru | Otmar Hasler | ||||
| Independenţă ca principalitate | ||||||
| - | Tratatul de la Pressburg | 1806 | ||||
| - | faţă de Confederaţia Germană | 1866 | ||||
| Suprafaţă | ||||||
| - | Total | 160.4 km² (locul 210) | ||||
| - | Apă (%) | neglijabil | ||||
| Populaţie | ||||||
| - | Estimare 2007 | 35 322[1] (locul 204) | ||||
| - | Recensământ 2000 | 33 307 | ||||
| - | Densitate | 221/km² (locul 52) | ||||
| PIB (PPC) | estimări | |||||
| - | Total | 4,16 miliarde USD[2] | ||||
| - | Pe cap de locuitor | 118 000 USD[2] (locul 1) | ||||
| PIB (nominal) | estimări 2007 | |||||
| - | Total | 4,993 miliarde USD[2] | ||||
| - | Pe cap de locuitor | 141 357 USD[1][2] (locul 1) | ||||
| Monedă | franc liechtensteinian şi franc elveţian | |||||
| Fus orar | EET (UTC+1) | |||||
| - | Vară (ODV) | EEST (UTC+2) | ||||
| Domeniu Internet |
.li | |||||
| Prefix telefonic | +423 | |||||
Principatul Liechtenstein (în germană Fürstentum Liechtenstein, 
ˈfʏʁstəntuːm ˈliçtənʃtaɪn) este un microstat alpin din Europa de Vest, la graniţă cu Elveţia la vest şi Austria la est.
Liechtenstein este cea mai mică ţară vorbitoare de limba germană din lume. Este o monarhie constituţională, cu puteri sporite conferite suveranului, apropiate de cele ale unei monarhii absolute. Actualul suveran este Prinţul Hans Adam al II-lea. Este divizată în 11 municipii şi îşi are capitala la Vaduz. Mare parte din terenul Liechtensteinului este muntos, devenind astfe o destinaţie a sporturilor de iarnă. Relieful este caracterizat prin multe câmpuri cultivate şi ferme mici, atât în Nord (Unterland), cât şi în Sud (Oberland). Ţara are un sector financiar puternic şi a fost identificată ca raiul taxelor. Este membră a Spaţiului Economic European, dar nu şi a Uniunii Europene, pentru care nu a arătat interes în aderare.
Cuprins |
[modifică] Istorie
La un moment dat, teritoriul a format o parte a provinciei romane antice Raetia. Timp de secole, acest teritoriu - eliminat geografic din interesele strategice europene - a avut mic impact asupra istoriei Europei. Anterior domniei dinastiei curente, regiunii i-a fost oferită feuda în schimbul unui angajament de serviciu.
Dinastia Liechtensteinului, de la care principalitatea îşi ia numele, vine din Castelul Liechtenstein din depărtata Austria Inferioară, pe care familia l-a avut în proprietate din cel puţin 1440 până în secolul al XIII-lea şi din 1807 înainte. De-a lungul secolelor, dinastia a achiziţionat vaste întinderi de pământ, predominant în Moravia, Austria Inferioară, Silezia şi Ducatul Styriei, deşi, în toate cazurile, aceste teritorii erau ţinute prin feudalism, sub alţi suzerani mai seniori, în particular sub linii variate a familiei Habsburgice, la care câţiva prinţi ai Liechtensteinului au servit ca sfătuitori personali. Astfel, fără teren vasal ţinut direct sub tronul Imperial, dinastia Liechtensteiniană nu a putut îndeplini cerinţele de bază pentru calificarea la un scaun în montajul deliberativ imperial, Reichstagul.
Familia a dorit puterea adăugită, pe care un scaun în guvernul Imperial ar putea s-o aducă, şi astfel a căutat să se împroprietărească cu terenuri libere, sau ţinute fără patronaj feudal în afară de Sfântul Împărat Roman însuşi, care avea drepturi asupra pământului. După o perioadă de timp, familia a fost capabilă să procureze minusculul Herrschaft (domeniu al lordului feudal) al Schellenbergului şi judeţul Vaduz (în 1699 şi respectiv 1712) de la Hohenemi. Micul Schellenberg şi Vaduz aveau exact statutul politic necesar; nu aveau niciun lord feudal cu excepţia contelui lor suveran şi Împăratul suzeran.
Aşadar, pe 23 ianuarie 1719, după ce achiziţia fusese făcută în mod corespunzător, Carol al VI-lea, Împărat Roman, a decretat unirea Vaduzului cu Schellenberg şi a elevat teritoriul nou format la demnitatea de Fürstentum (principat), cu numele de „Liechtenstein” în onoarea „servitorului [său] adevărat, Anton Florian, Principe de Liechtenstein”. Pe aceasstă dată, Liechtenstein a devenit membru suveran al Sfântului Imperiu Roman. Este un testament al oportunităţii pur politice a procurărilor, căci Prinţii Liechtensteinului nu au pus piciorul în noua lor principalitate timp de peste 120 de ani.
Ca rezultat a Războaielor napoleoniene, până în 1806, Sfântul Imperiu Roman era sub controlul împăratului francez Napoleon I. Napoleon a dizolvat Imperiul şi acest fapt a avut consecinţe mari pentru Liechtenstein: mecanismele imperiale, legale şi politice s-au destrămat, iar statul a sistat obligaţiile datoriilor către orice senior feudal de dincolo de graniţele sale. Publicaţiile moderne atribuie de obicei (deşi incorect) suveranitatea Liechtensteinului acestor evenimente. În realitate, prinţul său a devenit doar suzeran şi a rămas lord suveran. Din 25 iulie 1806, când a fost fondată Confederaţia Rinului, prinţul Liechtensteinului i-a fost membru, de fapt un vasal a hegemoniului acesteia, Împăratul Francez Napoleon I, până la dizolvarea Confederaţiei, pe 19 octombrie 1813.
Curând după, Liechtenstein a aderat la Confederaţia Germană (20 iunie 1815 – 24 august 1866, care a fost a fost prezidată de către Împăratul Austriei).
Atunci, în 1818, Johann I a acordat o constituţie, deşi era limitată pri natura sa. În anul 1818, de asemenea, Prinţul Alois a fost primul membru al casei Liechtenstein; totuşi, prima vizită a unui prinţ suveran în principat nu va avea loc până în 1842.
Liechtenstein a avut şi multe avantaje în secolul al XIX-lea, căci în 1836 a fost deschisă prima fabrică, permiţând producerea ceramicii; în 1861, a fost fondată Banca pentru depozit şi împrumut, precum şi prima moară de ţesut bumbac. Au fost construire două poduri peste Rin în 1868, iar în 1872 a fost construită o şină de tren de-a lungul principatului.
Când a fost declanşat Războiul Austro-Prusac prin 1866, Liechtenstein a fost supus la noi presiuni, căci, o dată cu declararea păcii, Prusia a acuzat Liechtensteinul că ar fi cauza războiului prin numărarea greşită a voturilor pentru războiul cu aceasta. Ulterior, Liechtenstein a refuzat să semneze un tratat de pace cu Prusia şi au rămas în război, deşi nu s-a înfăptuit niciun conflict propriu-zis. Acesta a fost unul din argumentele sugerate pentru a justifica invazia posibilă a Liechtensteinului în anii 1930.
Până la sfârşitul Primului Război Mondial, pricipatul a fost, mai întâi, strâns legat de Imperiul Austriac şi apoi de Imperiul Austro-Ungar; prinţii conducători au continuat să investească mare parte a averilor de la proprietăţile din teritoriile Habsburgice şi au petrecut mult timp la palatele lor din Viena. Devastaţiile economice cauzate de Primul Război Mondial au forţat ţara în a conchide o uniune monetară şi comercială cu celălalt vecin al său, Elveţia. Armata Liechtensteinului a fost desfiinţată în 1868, din motive financiare. Se argumentează că, pe vremea dizolvării Imperiului Austro-Ungar, Liechtenstein - ca feudă pentru Sfântul Imperiu Roman - nu a mai fost legat de statul independent în curs de apariţie, Austria, deoarece aceasta din urmă nu s-a considerat succesorul legal al Imperiului. Această teorie este parţial contrazisă de percepţia liechtensteiniană contemporană că Împăratul Austro-Ungar detronat încă a menţinut o moştenire abstractă a Sfântului Imperiu Roman.
În primăvara anului 1938, după anexarea Austriei la Germania Mare, principele Franz I, în vârstă de 84 de ani, a abdicat, numindu-şi vărul de 31 de ani, Prinţul Franz Josef al II-lea, ca succesor al său. Deşi este susţinut că motivul abdicării lui Franz I a fost vârsta înaintată, se crede că el nu a dorit să fie pe tron dacă Germania avea să „înghită” Liechtensteinul. Soţia lui, cu care s-a însurat în 1929, fusese o evreică înstărită din Viena, iar naziştii liechtensteinieni locali deja o izolaseră ca „problemă” evreiască. Deşi Liechtenstein nu a avut un partid oficial nazist, o mişcare de simpatie nazistă era deja pe punctul de a izbucni în partidul Uniunii Naţionale al său.[3]
Pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Liechtenstein a rămas neutru, în timp ce averile regale din zona de război erau duse în principat (şi în Londra) pentru a fi bine păstrate. La sfârşitul conflictului, Cehoslovacia şi Polonia, dorind să confişte ceea ce ei credeau a fi posesii germane, au dezproprietărit toate terenurile ereditare a dinastiei Liechtensteinului şi posesiile din Moravia, Silezia şi Boemia - principii Liechtensteiunului au trăit în Viena până la Anschluss din 1938. Dezproprietăririle (subiect al disputelor legale moderne de la Curtea Internaţională de Justiţie) au inclus peste 1600 km2 de teren agricultural şi forestier, în care se aflau mai multe castele şi palate a familiei regale. Cetăţenilor Liechtensteinului le era interzis, de asemenea, să intre în Cehoslovacia pe timpul Războiului Rece. Liechtenstein a oferit azil pentru aproximativ cinci sute de soldaţi din Prima Armată Naţională Rusească (o forţă rusească colaboraţionistă în Wehrmachtul german) la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial; acest fapt este comemorat de un monument de la oraşul de graniţă, Hinterschellenberg, şi este marcat pe harta turistică a ţării. Actul de a oferi adăpost nu a fost o favoare mică, deoarece ţara era săracă şi a avut dificultăţi în grija pentru un aşa grup mare de refugiaţi. Eventual, Argentina a fost de acord pentru relocarea nevoiaşilor de azil. În contrast, britanicii au repatriat ruşii care au luptat pentru Germania împotriva URSS-ului, dar mulţi dintre ei au pierit în Gulag.
Fiind în mari nevoi financiare după război, dinastia Liechtensteinului a recurs la vinderea comorilor artistice a familiei, printre care, spre exemplu, portretul nepreţuit „Ginevra de' Benci” de Leonardo da Vinci, care a fost achiziţionat de Galeria Naţională de Artă din Statele Unite, în 1967. În deceniile care au urmat, însă, Liechtenstein a prosperat, deoarece a folosit rate de impozite scăzute pentru a atrage companii şi firme către ţară
Principele de Liechtenstein este al şaselea cel mai bogat lider din lume, cu o avere estimată la € 3,9 miliarde.[4] Populaţia ţării se bucură de unul din cele mai înalte standarde de viaţă din lume.
[modifică] Geografie
Liechtensteinul este situat pe partea superioară a văii Rinului din Alpii Europeni şi se învecinează la est cu Austria şi la vest cu Elveţia. Întreaga graniţă de vest a ţării este formată de fluviu. Măsurată de la nord la sud, Liechtenstein are o lungime de doar 24 km. În partea estică, ţara se înalţă la altitudini mai mari; cel mai înalt punct, Grauspitz, are 2599 metri. În ciuda locaţiei sale alpine, vânturile sudice fac din clima Liechtensteinului una blânda. Iarna, pârtiile munţilor sunt perfecte pentru sporturile specifice.
Noi sondaje cu măsurători mai exacte a graniţei ţării din 2006 i-au stabilit suprafaţa de 160 km2 şi perimetrul de 77,9 km.[5] Astfel, Liechtenstein a descoperit în 2006 că graniţele sale sunt cu 1,9 km mai lungi decât s-a crezut anterior.[6] Liechtenstein este una din singurele două ţări dublu-enclavizate din lume;[2]—fiind o ţară fără litoral înconjurată numai de ţări fără ieşire la mare (cealaltă fiind Uzbekistan). Este singura naţiune cu o populaţie predominant vorbitoare de limba germană care nu împarte o graniţă cu Republica Federală Germania. Liechtenstein este a şasea cea mai mică naţiune independentă după suprafaţă din lume.
Pricipatul este împărţit în 11 municipii numite Gemeinden (singular Gemeinde). Gemeindurile constau în mare parte dintr-un singur oraş. Cinci din ele cad sub districtul electoral Unterland (ţara de jos), iar restul în Oberland (ţara de sus).
|
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
[modifică] Demografie
eu sunt seful vostru
[modifică] Economie
Liechtenstein este una dintre ţările cu tradiţie în domeniul secretului bancar. Odată cu criza financiară din 2008, ţările membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) au stabilit impunerea de sancţiuni ţărilor care nu respectă standardele OCDE în privinţa taxelor[7]. În septembrie 2009, executivul principatului Liechtenstein a anunţat că a încheiat un acord cu autorităţile germane privind schimbul de informaţii financiare secrete din sectorul bancar la cerere, pentru a evita evaziunea fiscală.[7]
[modifică] Taxe
[modifică] Transport
[modifică] Turism
Liechtenstein nu are industrii majore de turism.
[modifică] Politică
[modifică] Cultură
[modifică] Sport
[modifică] Armată
Liechtenstein urmează o politică de neutralitate şi este una din puţinele ţări din lume care nu menţine forţe militare. Armata a fost desfiinţată imediat după Războiul Austro-Prusac, în care Liechtenstein a luptat cu 80 de oameni. Căderea Confederaţiei Germane în timpul războiului a eliberat principatul de obligaţia sa internaţională de a suporta o armată, iar parlamentul a profitat de această oportunitate şi a refuzat să sponsorizeze mai departe. Prinţul a obiectat, căci asemenea decizie ar lăsa ţara fără apărare, dar a abandonat ideea e 12 februarie 1868 şi a dizolvat forţa. Ultimul soldat care a servit sub drapelul Liechtensteinului a murit în 1939 la vârsta de 95 de ani.[8]
[modifică] Note
- ^ a b en Statisticile populaţiei, Landesverwaltung Liechtenstein. Accesat în 03.2009.
- ^ a b c d e en CIA World Factbook - Liechtenstein. Accesat în 03.2009.
- ^ en Time. Presiune Nazistă? - 11 aprilie 1938. Accesat în 03.2009.
- ^ en Revista Forbes. Top 15 Cei Mai Bogaţi Nobili. Accesat în 03.2009.
- ^ en MSNBC. Micul Liechtenstein devine ceva mai mare. Accesat în 03.2009.
- ^ en BBC. Liechtenstein reface harta Europei. Accesat în 03.2009.
- ^ a b Liechtenstein a încheiat un acord pentru cooperare în privinţa secretului bancar cu Germania, capital.ro, accesat la 9 septembrie 2009
- ^ en Beattie, David. „Liechtenstein: A Modern History.” Londra: I.B. Tauris, 2004. pg. 30. ISBN 185043459X.
[modifică] Legături externe
|
||||||||||||||
