Peninsula Balcanică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Balcani)
Salt la: Navigare, căutare

Balcani este o denumire istorică și geografică folosită pentru a descrie Europa de Sud-Est. Regiunea are aproximativ 550.000 km² și o populație de circa 53 de milioane de oameni.

Numele regiunii provine de la Munții Balcani, care încep din răsăritul Serbiei și travesează centrul Bulgariei.

Peninsula Balcanică (aşa cum este definită de linia Dunăre-Sava-Kupa)

Definiții și delimitare[modificare | modificare sursă]

Peninsula[modificare | modificare sursă]

Balcanii sunt uneori numiți și Peninsula Balcanică pentru că sunt înconjurați de la sud-vest, prin sud către sud-est de Marea Adriatică, Marea Ionică, Marea Egee, Marea Marmara și Marea Neagră.

Delimitarea ei este supusă interpretărilor geografice mai mult sau mai puțin subiective.

Balcanii[modificare | modificare sursă]

Caracteristica specială a Balcanilor ține de istoria zbuciumată și adeseori violentă a zonei precum și de relieful muntos. Regiunea a fost de-a lungul timpurilor la frontiera marilor imperii, fiind teatrul a numeroase războaie, invazii, cuceriri, revolte, confruntări între imperii, din timpul Imperiului Roman și până la ultimele Războaie din Iugoslavia.

Tendințele manifestate în zonă pentru împărțirea în entități politice și militare rivale au dus la consacrarea termenului de "balcanizare", care sugerează violența, rivalitatea religioasă, confruntările etnice și sentimentul de hinterland.

Europa de Sud-Est[modificare | modificare sursă]

Date fiind conotațiile de mai sus ale termenului "Balcani", mulți oameni preferă să folosească în locul său termenul Europa de Sud-est. Acesta din urmă este din ce în ce mai des folosit. Astfel, o inițiativă a Uniunii Europene din 1999 este denumită Pactul de stabilitate pentru Europa de Sud-est, iar în 2003 ediția on-line a ziarului Balkan Times se redenumește Southeast European Times. Fiind de natură pur geografică, termenul "Europa de Sud-est" include, teoretic, și România, Republica Moldova și Ucraina.

Ambiguități și controverse[modificare | modificare sursă]

Limitele exacte ale regiunii Balcani sunt foarte dificil de stabilit, deoarece unele state (în special Slovenia, Croația și România), popoare sau comunități din zonă nu doresc să fie considerate "balcanice". Această particularitate a locuitorilor regiunii este uneori atât de pronunțată, încât a condus la sugestia că dorința de a depăși balcanismul ar fi tocmai una dintre caracteristicile distinctive ale civilizației balcanice [3].

Limita nordică a peninsulei Balcanice este considerată în general a fi linia formată de Dunăre, râurile Sava și Kupa și un segment care unește izvoarele râului Kupa cu Golful Kvarner.

Mai există însă și alte definiții ale limitei nordice a Balcanilor:

Cea mai utilizată graniță a peninsulei este aceea a liniei Dunăre-Sava-Kupa. Ea este hotărâtă în mod arbitrar, dar poate fi ușor recunoscută pe hartă. Această limită este justificată din punct de vedere istoric: regiunea astfel definită (plus România, dar excluzând Muntenegru, Dalmația și Insulele Ionice) a aparținut, sau s-a aflat sub influența Imperiului Otoman, începând cu sfârșitul secolului al XV-lea și până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Râul Kupa formează o graniță naturală între Slovenia de sud-est și Croația, Sava împarte în două Croația și Serbia, iar Dunărea, care este al doilea fluviu ca lungime din Europa (după Volga), formează o graniță naturală între Bulgaria, Serbia și România. La nord de această linie se află regiunile geografice Câmpia Panonică și Munții Carpați.

Deși România, cu excepția Dobrogei, nu face parte din zona astfel delimitată, ea este inclusă în mod tradițional printre succesorii Imperiului Otoman. Cultura română conține multe elemente balcanice.

Conform acestei delimitări, Slovenia se află la nordul Balcanilor și este considerată mai degrabă parte a Europei Centrale. Și din punct de vedere istoric și cultural, Slovenia este mai mult înrudită cu Europa Centrală, deși cultura slovenă încorporează numeroase elemente balcanice.

În sfârșit, limita nordică a Peninsulei Balcanice poate fi trasată și astfel ca o parte a Sloveniei și o mică parte a Italiei (Provincia Trieste) să fie și ele incluse în Balcani.

Slovenia este, uneori, considerată țară balcanică datorită asocierii sale cu fosta Iugoslavie. Iar atunci când Balcanii sunt descriși ca o regiune geopolitică a secolului al XX-lea, este inclusă întreaga fostă Iugoslavie (adică și Slovenia, Istria, insulele Dalmației, Croația și Voivodina).

Justificarea istorică menționată mai sus pentru limita de nord Sava-Kupa împiedică includerea Croației în Balcani, țară ale cărei teritorii au fost în mare parte ale Austro-Ungariei sau ale Republicii Venețiene pe timpul cuceririlor Imperiului Otoman. Alți factori culturali și istorici leagă Croația mai degrabă de Europa Centrală decât de Balcani.

Definiții comune[modificare | modificare sursă]

Harta politică a Balcanilor în 2004

În general se consideră că țările care fac parte din Balcani sunt:


Natura și bogățiile naturale[modificare | modificare sursă]

Clima în Peninsula Balcanică
Țările balcanice, după definiția culturală (vezi Uniunea lingvistică balcanică).

Cea mai mare parte a zonei este acoperită de munți, care se întind de la sud-vest la nord-est. Cei mai importanți sunt: Alpii Dinarici în Slovenia, Croația și Bosnia, masivul Šar care se întinde din Albania până în Macedonia și munții Pindului, care se întind din sudul Albaniei până în centrul Greciei. În Bulgaria, lanțurile muntoase se întind de la est la vest: Munții Balcani și Munții Rodopi. Cel mai înalt este vârful Musala (2925 m) din Munții Rila în sud-vestul Bulgariei.

În zona litorală a Mării Adriatice și Mării Egee, climatul este mediteranean. În zona litorală a Mării Negre, climatul este temperat-maritim și umed subtropicale. În interior climatul este temperat-continental. În nordul peninsulei și în zona muntoasă, iernile sunt reci și cu multă zăpadă, în vreme ce verile sunt calde și secetoase. În partea sudică, iernile sunt blânde.

De-a lungul secolelor, numeroase păduri au fost tăiate, fiind înlocuite de tufișuri și arbuști. În partea litoralului sudic există vegetație verde tot timpul anului. Mai există păduri tipice pentru Europa Centrală (stejari, fagi, iar în munți, molizi, brazi și pini). Limita climaterică a pădurilor urcă până la 1.800 – 2.300 m.

Solurile sunt în general de slabă calitate, existând doar câteva câmpii cu vegetație bogată, soluri fertile, veri calde, bune pentru agricultură. În cea mai mare parte însă, cultivarea pământului nu aduce beneficii, datorită barierei munților, a verilor călduroase și a solurilor sărace, deși există livezi de măslini și plantații de vița-de-vie care prosperă.

Resursele de minereuri sunt sărace. Există câteva zăcăminte de cărbune, în special în Bulgaria, Serbia și Bosnia. Zăcămintele de lignit sunt ceva mai bogate. Petrolul este întâlnit în câteva zăcăminte mici în Serbia, Croația și Albania. De asemenea, zăcămintele de gaze naturale sunt rare. Pentru obținerea energiei electrice se folosesc pe scară largă hidrocentralele.

În zonă, zăcămintele de fier sunt rare, dar, în unele țări, se găsesc cantități mari de cupru, zinc, cositor, crom, mangan, magneziu și bauxită, suficiente pentru export.

Istorie și însemnătate geopolitică[modificare | modificare sursă]

Peninsula Balcanică în 1891
Articol principal: Istoria Balcanilor

Regiunea balcanică a fost prima zonă a Europei în care a început să se cultive pământul în neolitic. Practicile cultivării grânelor și a creșterii turmelor de animale au fost aduse în Balcani din Orientul Mijlociu prin Anatolia și s-au întins către vest și nord, în Panonia și Europa Centrală.

În antichitatea pre-clasică și antichitatea clasică, regiunea a fost locuită de greci, iliri, paioni, traci și alte grupuri antice. Regiunea a fost cucerită mai târziu de Imperiul Roman, cultura romană și limba latină impunându-se în zonă, în condițiile în care o bună parte a rămas sub influența elină. În timpul evului mediu, Balcanii au devenit teatrul de luptă dintre bizantini, bulgari și sârbi, fiecare încercând să obțină controlul asupra acestei regiuni cheie.

Până la sfârșitul secolului al XVI-lea, Imperiul Otoman a devenit forța stăpânitoare în zonă, deși leagănul puterii turcești se afla în Anatolia. În ultimii 550 de ani, datorită frecventelor războaie otomane în Europa duse în această zonă, ca și datorită izolării Imperiului Otoman față de curentul principal al dezvoltării economice, (reflectată prin schimbarea centrului de greutate politic și economic din Levant către Oceanul Atlantic), Balcanii au devenit partea cea mai slab dezvoltată a Europei.

Națiunile balcanice au început să-și recâștige independența în secolul al XIX-lea, iar în perioada 19121913, o alianța zonală, Liga Balcanică, a învins Turcia în războaiele balcanice, reducându-i teritoriul european la ceea ce este azi. Primul Război Mondial a izbucnit în 1914 datorită asasinării Arhiducelui Franz Ferdinand de Austria în Sarajevo, capitala Bosniei.

După Al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică și comunismul au jucat un rol foarte important în Balcani. Pe timpul Războiului rece, cele mai multe țări ale regiunii au fost conduse de guverne pro-sovietice.

În ciuda faptului că aveau guverne comuniste, Republica Socialistă Federală Iugoslavia (în 1948) și Albania (în 1961) au ieșit din sfera de influență sovietică. Iugoslavia, condusă de Mareșalul Josip Broz Tito (18921980), după ce, la început, a propus, ca mai apoi să respingă unirea într-o federație a slavilor de sud cu Bulgaria, a căutat să strângă relațiile cu țările capitaliste vestice, ajungând, în cele din urmă, să se alăture mai multor țări din lumea a treia în Mișcarea de Nealiniere. Pe de altă parte, Albania s-a apropiat de Republica Populară Chineză, apoi, în cele din urmă a adoptat o poziție izolaționistă.

Singurele țări necomuniste din zonă erau Grecia și Turcia, care erau (și sunt și în ziua de azi) membre ale NATO.

La sfârșitul secolului trecut, regiunea a fost afectată de conflictul armat din republicile fostei Iugoslavii, care au avut ca rezultat intervenția forțelor NATO în Bosnia și Herțegovina, Kosovo și Republica Macedonia. Statutul regiunii Kosovo și a etnicilor albanezi au rămas probleme nerezolvate până în ziua de azi.

Țările balcanice controlează direct culoarul european terestru dintre Europa Occidentală și Asia de sud-vest (Asia Mică și Orientul Mijlociu). În zilele noastre, țările balcanice au atitudini prietenoase față de UE și SUA.

Grecia este membru al UE din 1981, Slovenia și Cipru sunt din 2004, iar România și Bulgaria au devenit membre ale UE în 2007. Croația a devenit și ea membră a UE în 2013. Turcia a cerut să fie admisă în 1963, dar nici până azi negocierile nu au început, deși s-au semnat unele înțelegeri. Bulgaria, Slovenia și România au devenit membre NATO din 2004,iar Croația a devenit membră NATO în 2009,alături de Albania.

Toate celelalte țări și-au exprimat dorința să intre, în viitor, în UE .

Populația și compoziția după criterii naționale și religioase[modificare | modificare sursă]

Harta etnică a Turciei Europene şi a statelor vasale acesteia din anul 1861
Harta etnică a Peninsulei Balcanice din 1899

Principalele etnii ale regiunii sunt grecii (10,8 milioane), turcii (9,2 milioane în partea europeană a Turciei), sârbii (8,5 milioane), bulgarii (7 milioane), albanezii (6 milioane, din care 3,5 milioane în Albania), croații (4,5 milioane), bosniacii (2,4 milioane), macedonenii (1,4 milioane), muntenegrenii (0,265 milioane), maghiarii din fosta Iugoslavie 313.045. Dacă sunt incluse în regiune și România și Slovenia, mai pot fi numărați și românii (20 milioane), slovenii (2 milioane) și maghiarii din România (1,4 milioane). În toate țările balcanice trăiesc comunități mai mari sau mai mici de rromi . Alte minorități naționale lipsite de un stat propriu mai sunt: găgăuzii, sărăcăcianii, și vlahii.

Principala religie a zonei este creștinismul ortodox, catolicismul și islamul. Sunt practicate diferite tradiții locale pentru fiecare credință, fiecare țară ortodoxă având propria biserică națională autocefală.

Ortodoxia este religia majoritară în următoarele țări:

  • Bulgaria,
  • Grecia,
  • România,
  • Serbia,
  • Republica Macedonia,
  • Muntenegru.

Catolicismul este religia principală în următoarele țări:

  • Croația,
  • Slovenia.

Islamul este religia principală în următoarele țări:

  • Albania (astăzi doar o majoritate relativă)
  • Bosnia și Herțegovina (majoritate relativă)
  • Kosovo
  • Turcia.

În următoarele țări sunt practicate mai multe religii:

  • Albania: islam, ortodoxie (în sud), catolicism (în nord și vest);
  • Bosnia și Herțegovina: islam, ortodoxie, catolicism;
  • Kosovo: albanezii sunt predominant musulmani (dar și catolici), sârbii-ortodocși;
  • Republica Macedonia: populația slavă este în cea mai mare parte ortodoxă, albanezii sunt, în principal, musulmani;
  • Serbia: predomină sârbii ortodocși; în regiunea "Sangeac" (Sandzak) predomină sârbii musulmani, în Voivodina trăiesc minorități de catolici (unguri, slovaci, croați).

Vezi, de asemenea[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ 562 (Salmonsens konversationsleksikon / Anden Udgave / Bind II: Arbejderhaver—Benzol)
  2. ^ Enciclopedia Britannica - Balkans, comprising Slovenia, Croatia, Bosnia and Herzegovina, Serbia, Kosovo, Montenegro, Macedonia, Albania, Bulgaria, Romania, and Moldova [1]
  3. ^ The Columbia Encyclopedia - The Balkan Peninsula therefore includes most of Slovenia, Croatia, and Serbia, and Bosnia and Herzegovina, Montenegro, Albania, Macedonia, continental Greece (including the Peloponnesus), Bulgaria, European Turkey, and SE Romania. These countries, successors to the Ottoman Empire, are called the Balkan States. Historically and politically the region extends north of this line to include all of Slovenia, Croatia, Serbia, and Romania. [2]

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • O istorie a românilor din Peninsula Balcanică. Secolul XVIII-XX, Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 1999, Gheorghe Zbuchea
  • Curente ideologice și programe din mișcările de eliberare națională din Balcani pînă în anul 1878, Veselin Nikolov Traĭkov, Editura Științifică și Enciclopedica, 1986
  • Balkan ethnography, Tănase Bujduveanu, Editura Ed Ponto, 2009
  • Perioda Hallstattului Timpuriu (1200-700 ÃI.Ch.) în Sud-Estul Europei, Horia Ciugudean, Nikolaus G. O. Boroffka, Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia, 1994

Legături externe[modificare | modificare sursă]