Marea Schismă
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Marea Schismă din 1054 este un eveniment ce a împărţit creştinismul în două mari ramuri, vestică (catolică) şi estică (ortodoxă). Anul în care s-a petrecut este 1054, deşi tensiunile datau de multă vreme între creştinătatea latină şi cea greacă. Principalele cauze au fost dispute asupra autorităţii papale şi inserării clauzei Filioque în Crezul de la Niceea, deşi au existat şi cauze minore, cum ar fi dispute legate de jurisdicţia asupra anumitor regiuni, sau de alte practici liturgice.
Cuprins |
[modifică] Origini
Încă de la începuturi, Biserica a acordat un statut special unor episcopi, numiţi patriarhi: episcopul Romei, episcopul Alexandriei şi episcopul Antiohiei. Lor li s-au alăturat episcopul Constantinopolului şi cel al Ierusalimului, confirmaţi în cadrul Conciliului din Calcedon din 451 (vezi Pentarhia). Patriarhii erau superiori celorlalţi episcopi ai bisericii. În timp ce Constantinopolul se baza în solicitarea unei poziţii mai înalte pe argumentul că era "Noua Romă", patriarhul Romei considera că el, ca succesor al Sfântului Petru, primul dintre apostoli, trebuia să aibă întâietate.
Dezbinarea Imperiului Roman a contribuit şi ea la dezbinarea din sânul Bisericii. Teodosie cel Mare, care a murit în 395, a fost ultimul împărat care a domnit peste un Imperiu Roman unit; după moartea sa, teritoriul a fost împărţit în două jumătăţi, estică şi vestică, fiecare având propriul împărat. La sfârşitul secolului al V-lea, Imperiul Roman de Apus se dezintegrase sub presiunea triburilor germanice, în timp ce Imperiul Roman de Răsărit (bizantin) se bucura de o relativă stabilitate. Astfel, unitatea politică a Imperiului Roman a fost prima care a cedat.
[modifică] Generalităţi
Papa Leon al IX-lea (1049-1054) şi patriarhul de Constantinopol Mihail Cerularie (1004-1058) au desăvârşit ruptura definitivă dintre cele două biserici în anul 1054, în urma unor dezacorduri ireconciliabile (lupta pentru supremaţie în lumea creştină, divergenţe teologice etc). Această ruptură a rămas cunoscută în istorie sub numele de Marea Schismă.
Patriarhul de Constantinopol fiind considerat de către bisericile ortodoxe drept şef onorific, simbolic, al ortodoxiei. Este binecunoscută denumirea de ,,Primul dintre egali" pe care o are faţă de celelalte biserici autocefale aflate in deplină comuniune liturgică.
[modifică] Schisma
[modifică] Catalizatori
Tensiunile dintre est şi vest au avut mai multe cauze.
- Leon al III-lea Isauricul a interzis venerarea icoanelor în secolul al VIII-lea. Această abordare a primit numele de iconoclasm, şi a provocat tensiuni puternice în Imperiul Bizantin, şi a fost respinsă complet de papi.
- Inserarea Clauzei Filioque în Crezul de la Niceea.
- Dispute în Balcani, Italia de sud şi Sicilia, asupra cui avea jurisdicţie în acele zone (biserica apuseană sau cea răsăriteană).
- Titlul Patriarhului Constantinopolului de patriarh ecumenic, înţeles la Roma ca patriarh universal, şi deci disputat.
- Dispute asupra faptului că patriarhul Romei, papa, ar trebui să aibă o mai mare autoritate decât ceilalţi patriarhi.
- Conceptul cezaropapismului, o concentrare a puterii religioase şi politice în mâinile aceleiaşi persoane.
- După ascensiunea islamului, slăbirea relativă a influenţei patriarhilor Antiohiei, Ierusalimului şi Alexandriei a dus la polarizarea politicii interne a Bisericii între Roma şi Constantinopol.
- Anumite practici liturgice din Occident care erau considerate inovaţii nedorite în Orient, de exemplu folosirea pâinii nedospite pentru euharistie.
- Celibatul între preoţii din Occident, obligatoriu, faţă de cel din Orient, unde oamenii căsătoriţi aveau totuşi acces la funcţii bisericeşti.
