Limbi romanice

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Limbile romanice

Limbile romanice sau neolatine sunt toate limbile derivate din latina vulgară. Fac parte din subfamilia italică a limbilor indo-europene. Au mai mult de 700 de milioane de vorbitori nativi răspândiți în întreaga lume, mai ales în Europa, America de Sud și Africa.

Limbile romanice își au rădăcinile în așa-numita latină vulgară, sociolectul popular al limbii latine vorbit de legionari, colonizatori și comercianți ai Imperiului Roman, deosebit de limba clasică folosită de clasele superioare ale societății. Între anii 350 î.Hr și 150 expansiunea Imperiului a dus la aceea că latina a devenit limba dominantă a Europei de Vest și de Sud continentale, influențând de asemenea dialectele folosite în Marea Britanie, Africa de Nord și partea de nord a Balcanilor.

În timpul căderii Imperiului și după împărțirea lui în secolul al V-lea, dialectele latine au început să se diferențieze ducând la apariția limbilor noi. Imperii de peste mări create de Portugalia, Spania și Franța au dus la răspândirea limbilor romanice în lume. Acum peste 70% din vorbitorii limbilor neolatine trăiesc în afara Europei.

În ciuda influențelor din limbile germanice și cele preromane, iar în cazul limbii române din cele slave – fonologia, morfologia, lexica și sintaxa tuturor limbii romanice au evoluat în cea mai mare parte din latina vulgară. Toate au pierdut sistemul de declinare al limbii latine (totuși româna și-a dezvoltat unul prin punerea pronumelor demonstrative latine la sfârșitul cuvintelor) și prin urmare folosesc mai multe prepoziții.

Evoluția limbilor romanice comparativ cu limba latină[modificare | modificare sursă]

Conform studiului efectuat de Mario Pei în 1949, care compară gradul de evoluție al limbilor față de limba din care provin, iată aici coeficientul de evoluție pentru limbile romanice în comparație cu limba latină:

Teritoriul pe care se vorbesc astăzi limbi romanice nu coincide cu cel al Imperiului Roman. Au fost pierdute pentru romanitate mai multe zone (Panonia, Dalmația, Thracia, Grecia, Moesiile, Britania, Germania, Africa de nord). Acestea poartă numele de Romania Submersa („scufundată“) și mai păstrează uneori forme ale romanității în toponimie și vocabular.

Clasificare[modificare | modificare sursă]

Limbile romanice de est, de vest şi sudice

SIL International a alcătuit pentru limbile romanice clasificarea de mai jos.

Limbile romanice de est[modificare | modificare sursă]

Limbile romanice italo-vestice[modificare | modificare sursă]

Italic languages tree.svg

Limbi romanice sudice[modificare | modificare sursă]

Limbi creole[modificare | modificare sursă]

Următoarele limbi creole s-au format având la bază limbi romanice. Se indică locul unde se vorbesc aceste limbi.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Günter Holtus, Michael Metzeltin, Christian Schmitt, Lexikon der Romanistischen Linguistik. Niemeyer, Tübingen 1988-2005 (12 Bände).
  • Petrea Lindenbauer, Michael Metzeltin, Margit Thir, Die romanischen Sprachen. Eine einführende Übersicht. G. Egert, Wilhelmsfeld 1995.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]