Limba poloneză

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Limba poloneză (sau polonă; polszczyzna, język polski) este o limbă slavă de vest, vorbită de aproximativ 42,5 milioane de persoane în întreaga lume, în principal în Polonia^[1]. Precedată de rusă şi urmată de ucraineană, este cea de-a doua limbă slavă după numărul vorbitorilor.

Astăzi, limba poloneză este limba oficială în Polonia, unde este folosită de 37-38 milioane de vorbitori nativi. Mulţi vorbitori locuiesc şi în părţile vestice ale Belarusului şi ale Ucrainei, precum şi în Lituania estică, în special în jurul oraşului Vilnius. Din cauza emigraţiei din Polonia, se găsesc milioane de vorbitori în multe ţări, cum ar fi Australia, Brazilia, Canada, Regatul Unit şi Statele Unite ale Americii.

Poloneza este principala reprezentantă a limbilor lehitice, ramură a limbilor slave de vest. S-a dezvoltat pe teritoriul Poloniei actuale în principal din dialectele şi graiurile slave vorbite în Polonia Mare şi Polonia Mică. Lexicul este în mare parte comun cu cel al limbilor slave învecinate, în special slovaca (ruda cea mai apropiată), ceha, bielorusa şi ucraineana.

[modifică] Distribuţie geografică

Distribuţia geografică a limbii poloneze în Europa.
roşu: unica limbă oficială, roz închis: minoritate importantă, roz deschis: Uniunea Europeană, albastru: comunităţi principale de limba poloneză

Poloneza este vorbită mai ales pe teritoriul Poloniei, una dintre cele mai omogene ţări europene în ceea ce priveşte limba maternă a locuitorilor. Aproximativ 98% din locuitorii statului declară poloneza ca limbă maternă^[2]. După cel de-al Doilea Război Mondial, teritorii care au aparţinut Poloniei au fost anexate de Uniunea Sovietică, dar în acestea a rămas o populaţie poloneză numeroasă, care nu a vrut sau nu a putut să migreze spre Polonia postbelică, astfel încât şi astăzi în Lituania, Belarus şi Ucraina există comunităţi mari de polonezi.

În Lituania, 195.016 locuitori au declarat poloneza ca limbă maternă^[3]. 26% din populaţia judeţului Vilnius, conform recensământului din 2001, foloseşte poloneza acasă ca prima limbă. Polonofoni trăiesc şi în alte judeţe^[4].

În Ucraina, poloneza este mai mult vorbită în oraşul şi regiunea Liov, şi în Luţk. Aceste oraşe au făcut parte din Polonia. Liovul este şi în prezent important pentru polonezi din punct de vedere istoric, şi majoritatea minorităţii poloneze din Ucraina trăieşte în acest oraş. Conform recensământului din 2001, 18.660 din cei 144.130 de polonezi din Ucraina vorbesc poloneza acasă.^[5]

În Belarus există o minoritate poloneză mare, dar din cauza neînţelegerilor dintre cele două state, condiţiile pentru promovarea şi cultivarea tradiţiilor sunt defavorabile. Comunitatea poloneză din Belarus se concentrează în apropiere de Hrodna şi Brest.

Judeţul Suceava, cu aşezările în care trăiesc polonezi

Comunitatea polonofonă din România este concentrată în judeţul Suceava. Are o organizaţie, Dom Polski (Casa Poloneză), care promovează cultura şi limba poloneză.

În SUA, numărul persoanelor de origine poloneză este de peste 11 milioane, dar majoritatea lor nu vorbesc limba poloneză. Conform recensământului Statelor Unite ale Americii din 2000, doar 667.414 americani, cu vârsta de peste cinci ani, au declarat limba poloneză ca limbă vorbită acasă^[6], ceea ce reprezintă aproximativ 1,4% din persoanele care vorbesc alte limbi decât engleza sau 0,25% din întreaga populaţie a Statelor Unite.

Alte ţări cu populaţie polonofonă semnificativă sunt: Africa de Sud, Argentina, Australia, Austria, Azerbaidjan, Canada, Cehia, Emiratele Arabe Unite, Estonia, Finlanda, Germania, Grecia, Israel, Irlanda, Kazahstan, Letonia, Norvegia, Noua Zeelandă, Regatul Unit, Rusia, Slovacia, Suedia, Ungaria şi Uruguay^[7].

[modifică] Limbi înrudite

Europa slavă.

Poloneza face parte din subgrupul limbilor slave, cunoscut sub denumirea de limbi lehitice, în care se includ şi limba pomeraniană (aproape dispărută, în afară de un dialect al ei, limba caşubiană) şi limba polabă (dispărută din secolul al XVIII-lea). Rude mai îndepărtate ale limbii poloneze sunt alte limbi slave de vest: limba slovacă, limba cehă, limba sorabă de jos şi limba sorabă de sus. Şi celelalte limbi slave se aseamănă mai mult sau mai puţin cu limba poloneză.

Pentru că poloneza este o limbă indo-europeană, aproape toate limbile europene au ceva comun cu ea. Excepţiile principale sunt limba maghiară şi limba finlandeză, care fac parte din grupul limbilor fino-ugrice, precum şi limba bască.

[modifică] Dialecte şi graiuri

După al Doilea Război Mondial, limba poloneză a devenit mai omogenă, în parte din cauza genralizării învăţământului, dar mai ales datorită migraţiei masive a milioane de cetăţeni polonezi din partea estică spre cea vestică, după schimbările teritoriale care au avut loc.

Există unele diferenţe între dialectele şi graiurile poloneze, dar ele sunt foarte mici şi înţelegerea dintre vorbitorii acestora nu prezintă niciun fel de probleme. Cel mai bine păstrate dialecte sunt: cel velicopolon, cel malopolon, cel mazovian şi cel silezian (uneori considerat ca limbă aparte). Limba caşubiană, care este vorbită în părţile nordice ale statului (voievodatul Pomerania) şi are statut de limbă auxiliară, nu este un dialect polonez, ci face parte din sistemul dialectelor pomeraniene, fiind unica rămăşiţă a acestei limbi.

Graiul goralilor, aparţinător dialectului malopolon, are unele influenţe din cultura ciobanilor vlahi.

Diferenţele dintre dialecte şi limba standard apar în principal în realizarea unor sunete. De exemplu, în Polonia orientală, Lituania, Belarus şi Ucraina, fonemul redat în scris prin litera ł se realizează ca [ɫ] (un [l] velarizat), în timp ce în limba standard acest caracter reprezintă sunetul [w]. Dialectul silezian este cel mai diferit din punct de vedere lexical. Are multe cuvinte împrumutate din germană, precum fojercojg (brichetă, din germ. Feuerzeug, cuvântul polonez fiind zapalniczka) sau cug (tren, germ. Zug, pol. pociąg).

Polonezii din Statele Unite vorbesc o variantă arhaică a limbii, inteligibilă pentru polonezii din Polonia. În schimb polonezii din SUA au dificultăţi în a înţelege limbajul colocvial şi al literaturii moderne din Polonia.

[modifică] Istorie

Creştinarea polonezilor a fost un eveniment hotărâtor, atât pentru statul, cât şi pentru limba lor.
Primirea botezului de Jan Matejko.

Limba poloneză veche s-a dezvoltat din dialectele vestice ale limbii protoslave, în secolul al IX-lea, pe teritoriul statului primilor Piaşti. După creştinare, în anul 966, au apărut primele izvoare scrise în latină referitoare la limba poloneză. Au rămas doar câteva documente din acea epocă, dar datorită lor este posibil să ne imaginăm cum era limba în Evul Mediu:

• Geographus bavarus^[8] (în poloneză Geograf bawarski, în română Geograful bavarez) descrie teritoriul Europei de Est, menţionând denumirile popoarelor prepoloneze: Wiślanie, Goplanie, Dziadoszanie, Opolanie.
• Dagome Iudex^[9] este cel mai vechi document polonez, prin care Mieszko I (Dagome) îşi pune statul sub protecţia papală. Conţine o listă de localităţi poloneze.
• Bula din Gniezno (în poloneză Bulla gnieźnieńska, cunoscută şi ca Bula de aur a limbii poloneze) este actul prin care se anulează controlul arhiepiscopului din Magdeburg asupra bisericii poloneze, prin crearea arhiepiscopiei Gniezno. Conţine aproximativ 400 de etnonime şi nume de familie.
• Liber fundationis (în poloneză Księga henrykowska) conţine prima frază atestată în limba poloneză: „Daj, ać ja pobruszę, a ty poczywaj.” (în poloneza modernă Daj, niech ja pomielę, a ty odpocznij., în română Dă-mi să macin eu, iar tu odihneşte-te.).

Din secolele următoare, XIII-XV, ne parvin primele texte scrise integral în poloneză. Acestea au în principal un caracter religios. Cele mai importante dintre ele sunt: cânturi, cântece, predici şi texte de jurăminte depuse în faţa judecătorilor:

• Bogurodzica^[10] (în română Maica Dumnului) este cel mai vechi cânt religios polonez. Nu este datat precis, dar se ştie că a fost cântat înainte şi în cursul bătăliei de la Grunwald din anul 1410, şi al bătăliei de la Varna din 1444. Uneori este denumită „primul imn naţional al Poloniei”.
• Predicile de Sfânta Cruce^[11] (Kazania świętokrzyskie) şi Predicile de la Gniezno (Kazania gnieźnieńskie) sunt două predici care au fost ţinute, prima în secolul al XIII-lea şi a doua în secolul al XIV-lea. Predicile de Sfânta Cruce au fost descoperite în anul 1890 de specialistul în istoria literaturii, culturii şi limbii, Alexander Brückner, la Sankt Petersburg. Sunt scrise într-un stil artistic. Predicile de la Gniezno se află în biblioteca Catedralei din Gniezno. Sunt scrise în stil comun, popular şi mai puţin arhaic.

Jan Kochanowski, portret din secolul al XIX-lea.

La sfârşitul secolului al XV-lea începe epoca limbii poloneze medii, cea mai importantă pentru dezvoltarea limbii scrise. După inventarea tiparului, publicarea de cărţi şi cititul iau avânt. Mai mulţi poeţi, precum Jan Kochanowski (1530-1584), scriu mai degrabă în limba lor maternă decât în latină. În Evul Mediu se produc multe schimbări în vocabular şi gramatică, mai ales în flexiune. Apar primele dicţionare şi lucrări lingvistice.

Pe lângă activitatea sa de poet, Jan Kochanowski este cel care propune prima reglementare a ortografiei poloneze. Alfabetul propus de el conţine 48 de litere şi digrafe: a, á, à, ą, b, b', c, ć, cz, d, dz, dź, dż, é, è, ę, f, g, h, ch, i, j, k, l, ł, m, m', n, ń, o, ó, p, p', q, r, rz, s, ś, sz, t, u, v, w, w', x, y, z, ź şi ż. Acest set de semne este folosit şi astăzi pentru a transcrie cuvinte dialectale.

Începutul iluminismului este şi cel al perioadei limbii poloneze noi, care durează până la Al Doilea Război Mondial. În aceasta epocă se îmbogăţeşte vocabularul. În limba scrisă intră multe franţuzisme, care nu se impun în limba vorbită şi dispar după împărţirile Poloniei. În timpul iluminismului, limba poloneză este introdusă în şcoli de către Komisja Edukacji Narodowej (Comisia pentru Educaţia Naţională). După împărţirile Poloniei, ea devine un factor de menţinere a conştiinţei naţionale şi de unire a polonezilor din toate teritoriile locuite de aceştia. Atunci a scris Henryk Sienkiewicz (1846-1916) trilogia sa istorică: Prin foc şi sabie (1884), Potopul (1886) şi Pan Wołodyjowski (1888).

În 1918, după refacerea statului polonez, limba poloneză devine unica sa limbă oficială, folosită în administraţie, şcoli, tribunale etc., şi se dezvoltă datorită acestui statut. În perioada interbelică este redactată prima enciclopedie modernă în limba poloneză.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ocupanţii germani şi ruşi interzic folosirea publică a limbii poloneze, care devine din nou un factor de unire a tuturor polonezilor. După război, poloneza este declarată limbă oficială în Republica Populară Polonă. Regimul comunist încearcă să schimbe limba, propunând un „limbaj nou” (nowomowa) în domeniile economic, social şi militar.

În zilele noastre, limba poloneză îşi dezvoltă vocabularul mai ales prin introducerea unor cuvinte noi din domeniul ştiinţei şi tehnicii (informatică, fizică nucleară, etc.). În sistemul fonologic se observă dispariţia vocalelor nazale în unele cuvinte şi apariţia lor în altele.

[modifică] Influenţa altor limbi

Multe limbi au influenţat poloneza, în grade diferite. Limbile germanice sunt sursa principală de împrumuturi. În trecut, poloneza a preluat multe cuvinte din limba germană, precum: kształt < Gestalt („formă”), sztuka < Stück („piesă, artă”). În prezent, limba engleză este sursa cea mai importantă de neologisme, în special din domeniul informaticii.

Dintre celelalte limbi, cele mai multe împrumuturi au provenit din cehă, franceză, gotă, italiană, latină, maghiară, rusă şi ucraineană.

[modifică] Fonetică

[modifică] Vocale

	Anterioare	Semiant.	Centrale	Semipost.	Posterioare
Închise	i ɨ u ɛ • ɛ̃ ɔ • ɔ̃ a
Cvasiînchise
Semiînchise
Mijlocii
Semideschise
Cvasideschise
Deschise

Sistemul vocalic al limbii poloneze este foarte simplu, conţinând doar şase vocale orale şi două vocale nazale. De altfel, poloneza, caşuba şi polaba sunt singurele limbi slave care au păstrat vocale nazale existente în protoslavă. Toate vocalele poloneze sunt monoftongi. În trecut au existat şi vocale lungi, dar au dispărut din cauza schimbărilor fonetice:

• [aː] (a lung) → [a] (a scurt) – în unele dialecte [ɔ] – scris a
• [ɛː] (e lung) → [ɛ] (e scurt) – în unele dialecte [y] sau [i] – scris e
• [iː] (i lung) → [i] (i scurt) – scris i
• [ɨː] (y lung) → [ɨ] (y scurt) – scris y
• [ɔː] (o lung) → [u] (u scurt) – scris ó
• [uː] (u lung) → [u] (u scurt) – scris u
• [ãː] (a nazal lung) → [ɔ̃] (o nazal scurt) – scris ą

De observat că [u] care a fost în trecut [ɔː] rămâne distinct în grafie ca ó. Până în secolul al XIX-lea, [ɛː] s-a scris é, iar [aː] – á, dar aceste litere au ieşit din uz.

[modifică] Consoane

Sistemul consonantic al limbii poloneze este mult mai bogat decât cel vocalic. Se caracterizează prin serii de consoane africate şi palatale, care au apărut după patru palatalizări în limba protoslavă, plus două care au apărut în poloneză şi bielorusă. Retroflexele şi africatele sonore sunt adesea notate cu digrafe. Consoanele palatale (cunoscute în terminologia fonetică slavă cu denumirea de „consoane moi”) sunt marcate ori prin accent ascuţit, ori printr-un i care le urmează.

[modifică] Accent

În limba poloneză accentul cade în general pe silaba penultimă a cuvântului, de exemplu zrobił („a făcut”), zrobili („au făcut”).

Excepţii în limba standard:

• verbele la persoana I şi a II-a plural ale timpului trecut, de exemplu zrobiliśmy („noi am făcut”) – accentul cade pe antepenultima silabă
• verbele la condiţional, de exemplu zrobiłbym („aş face”) – accentul cade pe antepenultima silabă
• verbele la persoana I şi a II-a plural ale condiţionalului, de exemplu zrobilibyśmy („am face”) – accentul cade pe silaba a patra de la sfârşitul cuvântului
• Unele cuvinte împrumutate din limba latină sunt şi ele accentuate pe silaba a patra de la sfârşitul cuvântului, dar această accentuare tinde să devină arhaică în ultimii 50 de anii.

Explicaţia acestui accent neregulat la verbe este că terminaţiile verbelor la trecutul simplu şi condiţional nu sunt la origine sufixe, ci formele enclitice conjuncte ale verbului auxiliar być („a fi”), corespunzătoare formelor disjuncte żeśmy zrobili, respectiv bym zrobił, care au devenit mai puţin frecvente. Astfel, există tendinţa ca formele conjuncte să fie reanalizate ca sufixe şi, prin urmare, ca accentul să se mute pe penultima silabă.

[modifică] Sistem de scriere şi ortografie

Poloneza foloseşte alfabetul latin cu următoarele diacritice:

• accent ascuţit (kreska), folosit:
  1. pentru a indica palatalizarea (înmuierea) unei consoane: Ć, Ń, Ś, Ź
  2. ca o concesie principiulul etimologic, deasupra lui Ó care a fost cândva lung, dar în poloneza modernă reprezintă sunetul [u], ca şi litera U
• punct superior (kropka), folosit pentru a indica înăsprirea unei consoane: Dż, Ż
• ogonek, folosit pentru a indica nazalizarea unei vocale: Ą, Ę
• bară (kreska ukośna), folosită pentru a nota consoana sonantă labiovelară [w]: Ł

În poloneză există şi şapte digrafe: ch, cz, dz, dż, dź, rz şi sz.

Spre deosebire de alte limbi slave care folosesc alfabetul latin, poloneza şi caşubiana nu au adoptat grafia limbii cehe, ci şi-au creat o grafie proprie.

Ordinea alfabetului polonez este: A, Ą, B, C, Ch, Cz, Ć, D, Dz, Dż, Dź, E, Ę, F, G, H, I, J, K, L, Ł, M, N, Ń, O, Ó, P, R, Rz, S, Sz, Ś, T, U, W, Y, Z, Ź, Ż.

Digrafele nu sunt considerate litere aparte. De exemplu în dicţionare, cuvintele care încep cu ch urmează după cele care încep cu ce şi sunt urmate de cele care încep cu ci, ca în dicţionarele româneşti.

Sunt folosite şi literele Q, V şi X, dar numai în cuvinte străine. În cuvintele deja asimilate, acestea se schimbă în kw (germ. Quartz > pol. kwarc), w (lat. visio > pol. wizja), respectiv ks (fr. expertise > pol. ekspertyza) sau gz (lat. examen > pol. egzamin). Literele străine sunt însă populare printre tineri şi folosite pe chaturi şi webloguri.

Ortografia limbii poloneze este în general fonemică, cu unele excepţii (de exemplu, [ʒ] poate fi scris ż sau rz).

[modifică] Corespondenţă între scriere şi pronunţie

[modifică] Gramatică

[modifică] Substantivul şi adjectivul

Poloneza este o limbă flexionară şi păstrează sistemul protoslav de şapte cazuri pentru substantive, adjective şi pronume: nominativ (mianownik), genitiv (dopełniacz), dativ (celownik), acuzativ (biernik), instrumental (narzędnik), locativ (miejscownik) şi vocativ (wołacz). Există două numere: singular şi plural. În trecut a existat şi numărul dual. Rămăşiţele lui sunt vizibile în flexiunea numeralelor.

Sistemul polonez al genurilor este foarte complicat din cauza combinaţiei a trei categorii: genul (masculin, feminin şi neutru), opoziţia personal (adică nume de persoană) vs. nepersonal şi opoziţia animat vs. inanimat. Personal vs. nepersonal şi animat vs. inanimat sunt relevante la masculin, dar nu afectează femininul şi neutrul. Sistemul poate fi descris ca având cinci clase: masculin personal, masculin nepersonal animat, masculin neanimat, feminin şi neutru. Aceste clase pot fi identificate conform modelelor de declinare şi criteriilor de acord în gen între substantiv şi adjectiv.

Clasele de genuri se caracterizează prin următoarele proprietăţi de flexiune (cu rare excepţii):

1. Masculin personal: acuzativ = genitiv (atât la singular, cât şi la plural), terminaţia la nominativ fiind diferită la plural.
2. Masculin nepersonal animat: nominativul substantivului se termină în consoană la singular, acuzativ singular = genitiv singular, acuzativ plural = nominativ plural.
3. Masculin neanimat: nominativul substantivului se termină în consoană la singular, acuzativ = nominativ la ambele numere.
4. Neutru: nominativul singular se termină în -o sau în -e, genitivul singular în -a (substantivele), acuzativ = nominativ la ambele numere.
5. Feminin: dativ singular = locativ singular, acuzativ plural = nominativ plural.

Pentru a acorda corect în gen adjectivul cu substantivul, trebuie să se distingă doar patru genuri la singular (se combină clasele 1 şi 2) şi doar două genuri la plural (se combină clasele 2, 3, 4 şi 5). Pentru selectarea corectă a pronumelui, sistemul genurilor mai poate fi simplificat la trei clase la singular şi două la plural.

[modifică] Verbul

Forma verbelor poloneze se modifică după persoana, numărul şi genul subiectului. Verbul se mai caracterizează şi prin categoriile de diateză (activă, reflexivă şi pasivă), aspect (imperfectiv şi perfectiv), mod (indicativ, imperativ, condiţional, participiu şi gerunziu), şi timp (prezent, trecut şi viitor). Dacă se iau în considerare formele temporale combinate cu cele aspectuale, numărul timpurilor se ridică la cinci. În trecut au existat încă trei forme de trecut: aoristul, imperfectul şi mai-mult-ca-perfectul, dar astăzi se foloseşte numai aşa-numitul „perfect slav”.

Aproape toate verbele poloneze au două forme aspectuale: cea de perfectiv şi cea de imperfectiv.

Forma de perfectiv se formează:

• cu ajutorul unui prefix (robić / zrobić – „a face”, „a crea”);
• prin adăugarea unui sufix (kichać / kichnąć – „a strănuta”);
• printr-o schimbare în rădăcina verbului (oddychać / odetchnąć – „a respira”);
• prin cuvinte diferite în cazul unor verbe (brać / wziąć – „a lua”).

Există şi subcategorii ale aspectului imperfectiv. De exemplu, verbul „a scrie” are o formă actuală (pisać – acţiunea tocmai are, avea sau va avea loc) şi una iterativă (pisywać – acţiunea se face sau se făcea în mod repetat), pe lângă forma de aspect perfectiv napisać.

Timpurile verbale poloneze sunt:

Sufixele timpului trecut se adaugă la verb sau la cuvântul din propoziţie care se accentuează cel mai puternic, ca de exemplu pronumele interogative.

Al cincilea timp polonez, viitorul imperfectiv, este o construcţie analitică şi se compune din forma de viitor simplu a verbului auxiliar być („a fi”) + fie infinitivul (będziecie robić), fie participiul trecut (będziecie robili) imperfectiv. Ambele forme au acelaşi înţeles, „veţi face”.

Pentru a accentua şi mai mult o întrebare, se foloseşte particula że: Cożeście zrobili? („Ce aţi făcut?”). Este o evoluţie a formei Cóż zrobiliście? care este învechită şi folosită doar în cazuri speciale, de exemplu în limbajul biblic.

Ca în limba română, persoana subiectului este inclusă în verb. De aceea, pronumele personal în funcţie de subiect se foloseşte numai pentru scoaterea în evidenţă a subiectului: Co wy zrobiliście? sau Co wyście zrobili? („Voi ce aţi făcut?”)

Participiul trecut se acordă în gen şi număr cu subiectul:

Forma de plural în -li se foloseşte pentru mai mulţi bărbaţi, sau bărbaţi şi femei, iar cea în -ły – pentru subiecte nume de femei, de copii şi alte substantive feminine sau neutre.

[modifică] Conjugare

Acest tabel prezintă cele mai folosite forme ale verbelor poloneze, care sunt distribuite în şase clase de conjugare.

[modifică] Topica în propoziţie

Deşi limba poloneză este de tip SVO, totuşi, fiindcă este bogată în morfeme, ordinea cuvintelor în propoziţie este variabilă, iar subiectul, complementul direct sau uneori chiar predicatul pot fi omise, dacă se subînţeleg din context. Topica poate fi folosită pentru a accentua una sau alta dintre părţile de propoziţie. Exemplu:

• Ala ma kota. – „Ala are (o) pisică.” – Nicio parte de propoziţie nu este mai accentuată decât celelalte.
• Ala kota ma. – „Ala are (o) pisică.”
• Kota ma Ala. – „Ala are o pisică.”
• Ma Ala kota. – „Are Ala pisică.”
• Kota Ala ma. – „(O) pisică are Ala.” – Se subînţelege că este vorba de pisica pe care Ala o are cu adevărat.
• Ma kota Ala. – „Ala are (o) pisică.” – Se subînţelege că Ala nu deţine pisica temporar, ci îi aparţine.

Doar primele trei exemple sunt comune. Celelalte sunt folosite pentru accentuări speciale sau în poezie.

Toate exemplele de mai sus pot fi folosite şi ca întrebări totale (la care se răspunde cu „da” sau „nu”), cu sau fără cuvântul interogativ Czy (aproximativ echivalent cu „Oare”). Dacă nu se foloseşte acest cuvânt, interogaţia este marcată numai de intonaţia urcătoare.

Cuvântul care nu este necesar pentru ca propoziţia să fie înţeleasă poate fi omis:

• Ma kota. – „Are (o) pisică.” – dacă este evident cine este subiectul
• Ma. – „Are.” – răspuns scurt la Czy Ala ma kota? („Are Ala pisică?”), în loc de Tak. („Da.”)
• Ala. – răspuns la Kto ma kota? („Cine are pisică?”)
• Kota. – „(O) pisică.” – răspuns la Co ma Ala? („Ce are Ala?”).
• Ala ma. – „Ala are.” – răspuns la Kto z nas ma kota? („Cine dintre noi are pisică?”) sau Który z naszych znajomych ma kota? („Care din cunoscuţii noştri are pisică?”).

[modifică] Referinţe

[modifică] Bibliografie

[modifică] Vezi şi

• limbi lehitice
• limba caşubiană
• wenedyk
• cuvinte române de origine poloneză

[modifică] Legături externe

• pl Consiliul Limbii Poloneze
• pl harta dialectelor poloneze

[modifică] Dicţionare on-line

• dicţionar englez-polonez de bază
• dicţionar polonez <-> englez
• polonez <-> ebraic, polonez <-> englez, polonez <-> francez, polonez <-> german, polonez <-> italian, polonez <-> rus, polonez <-> spaniol
• dicţionar polonez <-> englez, polonez <-> francez, polonez <-> german
• dicţionar multilingv Webster
• Słownik języka polskiego (Dicţionarul explicativ al limbii poloneze), PWN
• Oscar E. Swan, A Learner’s Polish-English Dictionary (Dicţionar polonez-englez pentru învăţare)
• vocabular de bază al limbii poloneze

[modifică] Materiale on-line pentru învăţarea limbii poloneze

• en exerciţii de gramatică a limbii poloneze
• en Curs de limba poloneză
• en Ronald F. Feldstein, A Concise Polish Grammar (Compendiu de gramatică a limbii poloneze), SEELRC, 2001
• en gramatica limbii poloneze şi curs de limba poloneză
• en Universitatea din Pittsburgh: Situl limbii poloneze
• en Oscar E. Swan, English-Polish Phrase Guide (Ghid de coversaţie englez-polonez)

v • d • m Polonia — Polonezi — Limba poloneză Apărare • Aşezări • Capitala • Climă • Conducători • Cultură • Demografie • Drapel • Economie • Educaţie • Faună • Floră • Geografie • Hidrografie • Istorie • Împărţire administrativă • Oraşe • Politică • Sănătate • Sport • Stemă • Turism Atlas • Cioturi • Formate • Imagini • Portal

v • d • m Limbile oficiale ale Uniunii Europene bulgară • cehă • daneză • engleză • estonă • finlandeză • franceză • germană • greacă • irlandeză • italiană • letonă • lituaniană • maghiară • malteză • olandeză • poloneză • portugheză • română • slovacă • slovenă • spaniolă • suedeză