Muntenegru

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Muntenegru
Црна Гора
Crna Gora
Drapelul Muntenegrului Stema Muntenegrului
Drapel Stemă
ImnOj, svijetla majska zoro
Traducere: Oh, Zorii luminoși ai lunii Mai


Amplasarea Muntenegrului
Localizarea Muntenegrului (cu verde închis)
Capitală
(și cel mai mare oraș)
Podgorița
42°47′N 19°28′E / 42.783°N 19.467°E / 42.783; 19.467
Limbi oficiale Muntenegreană
Etnonim Muntenegrean, Muntenegreană,
Sistem politic Republică parlamentară
 -  Președintele Muntenegrului Filip Vujanović
 -  Prim-Ministrul Muntenegrului Igor Lukšić
Formare
 -  Fondarea Principatului 1 Ianuarie 1852 
 -  Recunoașterea de către Imperiul Otoman 1878 
 -  Proclamarea Regatului 28 August 1910 
 -  Independența de Serbia și Muntenegru 3 Iunie 2006 
Suprafață
 -  Total 13.812 km² (locul 161)
 -  Apă (%) 1.5
Populație
 -  Recensământ 2011 625,266 
 -  Densitate 45 loc/km² (locul 121)
PIB (PPC) estimări 2011
 -  Total $7.029 miliarde[1] 
PIB (nominal) estimări 2011
 -  Total $4.174 billion[1] (locul 148)
 -  Pe cap de locuitor $6,668 (locul 77)
IDU (2011) 0.771[2] (înalt) (locul 54)
Monedă Euro ()2 (EUR)
Prefix telefonic +382
Domeniu Internet .me
Fus orar CET (UTC+1)
1Constituția Muntenegrului denumește Cetinje ca capitala veche tradițională (prijestonica) a Muntenegrului.
2Adoptat unilateral;Muntenegru nu este un membru al Zonei Euro.

Muntenegru (Muntenegreană: Crna Gora sau Црна Гора [tsr̩̂ːnaː ɡɔ̌ra](Speaker Icon.svgascultă), ce înseamnă "Munte negru") este un stat localizat în Europa de Sud-Est. Are ieșire la Marea Adriatică la Sud-Vest și se învecinează cu Croația la vest, cu Bosnia și Herțegovina la Nord-Vest, cu Serbia și Kosovo[3] la nord-est, și Albania la Sud-Est.[4] Capitala și cel mai mare oraș al țării este Podgorița, pe când Cetinje este desemnat ca Пријестоница (Priestoinița), ce înseamnă „Fosta Capitală Regală”.[5]

Principatul Diocleei (Duklja). Prima jumătate a sec. X

În secolul al X-lea au existat 3 principate slavone pe teritoriul Muntenegrului de astăzi: Duklja, ce corespunde părții de sud, Travunia, celei de vest, și Rascia, celei de nord. În 1042, arhontele Stefan Vojislav a condus o revoltă din care a rezultat independența Duklja și a instituirii Casei Vojislavljević. Duklja și-a atins sfârșitul pe timpurile domniei a fiului lui Vojislav, Mihailo (10461081), și a fiului său, Bodin (10811101).[6] În perioada secolului al XIII-lea, această zonă a fost redenumită în Zeta, nume ce a înlocuit Duklja în referirile la acest teritoriu, ce făcea parte în acele timpuri din Marele Principat Sârbesc a dinastiei Nemanjić. În timpul căderii imperiului sârbesc, la sfârșitul secolului al XIV-lea, partea de sud a Muntenegrului a trecut sub stăpânirea familiei Balšić, apoi sub stăpânirea Crnojevicilor, iar până în secolul al XV-lea, teritoriile Zetei erau menționate mai des sub numele de Crna Gora, provenit prin traducere, probabil din Venețiană: monte negro. Muntenegru și-a câștigat independența de Imperiul Otoman, fiind recunoscut parțial în 1878. Din 1918, a devenit parte a Iugoslaviei. Pe bazele referendumului ce a avut loc pe 21 mai 2006, Muntenegru și-a declarat independența pe data de 3 iunie, în același an.

Muntenegru este clasificată de Banca Mondială, ca o țară cu venituri medii, fiind membru al ONU, al the Organizației Mondiale a Comerțului, Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, al Consiliului European, participant al Acordului Central European al Comerțului Liber și un membru fondator al Uniunii Mediteranene. În prezent, Muntenegru este un candidat oficial la aderarea la Uniunea Europeană[7] și deasemenea, candidat oficial pentru aderarea la NATO.[8]

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Crna Gora, uneori transliterat ca Tsrna Gora („Munte negru”), este utilizată pentru a face referire la o parte mai mare a Muntenegrului din secolul al XV-lea.[9] În secolul al XIV-lea, denumirea se referea doar la o fâșie îngustă de lângă litoral în regiunea Pastrovici, dar a devenit folosită și pentru regiunea mai vastă, muntoasă, în timpul dinastiei Crnojević în regatul Zeta.[9]
Regiunea menționată mai sus a devenit cunoscută sub denumirea de Muntenegrul Vechi (Стара Црна Гора/Stara Crna Gora) până în secolul al XIX-lea, pentru a-o deosebi de regiunile noi, Brda (Teritoriile înalte). Muntenegru și-a mărit suprafața în acea perioadă, în timpul războaielor împotriva Otomanilor, astfel a anexat Herțegovina Veche și părți din Metohia și sudul, Rashka. Țara nu s-a schimbat prea mult din acele timpuri, cu o mică excepție, când a pierdut părțile din Metohia, câștigând mai târziu Golful Kotor.
În cele mai multe cazuri, numele țării în limbile vest-europene reflectă numele italo-venețian monte negro (în Italiana modernă e monte nero), ce înseamnă „munte/vârf negru”, fapt ce datează, probabil, de pe timpurile hegemoniei Republicii Veneția asupra acestei zone în Evul Mediu. Alte limbi, mai ales cele apropiate, de obicei traduc termenul direct, „munte negru”, ca și în cazul limbii române de altfel.
Codul ISO Alpha-2 pentru Muntenegru este ME iar codul Alpha-3 este MNE.[10]

Istorie[modificare | modificare sursă]

1080 d.Hr., apogeul stăpânirii Diocleei

Antichitate[modificare | modificare sursă]

Plinius, Appian și Ptolemeu menționau Docleatae ca o regiune maritimă, inhabitabilă, în care se situa și orașul Doclea (Podgorița veche). Romanii au cucerit această regiune în anul 90 d.Hr. Slavii au cucerit această regiune mai târziu, între secolele V-VII, și au avut, până în secolul al X-lea, un principat semi-independent, numit Doclea, care era legat de Serbia Medievală, și într-o mai mică măsură de Imperiul Bizantin și Bulgaria.

Evul Mediu[modificare | modificare sursă]

Doclea și-a dobândit independența de Imperiul Bizantin în 1402. În următoarele decenii și-a extins teritoriile, anexând Rascia și Bosnia, după care deasemenea, a fost recunoscută ca regat. Puterea sa a început să intre în declin, la sfârșitul secolului al XI-lea, iar ]n 1186, a fost cucerit de Stefan Nemanja și încorporată în teritoriile Sârbești. Noile pământuri alipite, numite Zeta pe atunci, au fost conduse de către dinastia sârbă Nemanjić. După ce Imperiul Sârb s-a prăbușit, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, o altă familie (Dinastia Balšić) au venit la putere. În 1421, a fost anexată Despotatului Sârbesc, dar după 1445, o altă familie regală din Zeta, familia Crnojević, a condus Muntenegru până în 1499, făcându-l ultima monarhie independentă a Balcanică, înainte ca Otomanii să o anexeze sangeacului Shkodër. Pentru un timp scurt, Muntenegru a existat ca un sangeac separat, autonom, în anii 1514-1528, o altă versiune spune că a existat sub acest statut în anii 1597-1614.

Dominația Otomană și Mitropolia[modificare | modificare sursă]

În secolul al XVI-lea, Muntenegrului i s-a atribuit o formă unică de autonomie în interiorul Imperiului Otoman, și anume, eliberarea familiilor și a clanurilor muntenegrene de anumite restricții. Totuși muntenegrenii au refuzat orice fel de conducere Otomană prin rebeliunile și numeroasele proteste, ale căror număr a crescut semnificativ în secolul al XVII-lea, ce au culminat cu înfrângerea Otomanilor în Marele Război Turcesc, la sfârșitul acelui secol.

Muntenegru a devenit o teocrație, condusă de Biserica Ortodoxă Sârbă și de Mitropolia Muntenegrului și a Litoralului. O perioadă înfloritoare, nemaiîntâlnită din timpurile lui Petrovici-Neagoș. Numele conducătorului teocrației era "Vladika al Muntenegrului". Republica Veneția și-a introdus guvernatori care s-au amestecat în politicile statale a Muntenegrului; când republica a fost succedată de Imperiul Austriac în 1797, guvernatorii au fost retrași de către Petar II în 1832. Predecesorul său, Petar I a contribuit la unificarea Muntenegrului cu Ținuturile muntoase.

Nikola I al Muntenegrului, singurul rege al Muntenegrului.

Principatul Muntenegrului[modificare | modificare sursă]

Sub conducerea lui Nikola I, suprafața principatului s-a mărit de multiple ori în războaiele Turco-Muntenegrene, care au culminat cu independența acestei regiuni în anul 1878. După acest eveniment, s-au stabilit relații diplomatice cu Imperiul Otoman. Chiar dacă au existat incidente privind amplasarea hotarelor, relațiile între cele 2 state au continuat în următorii 30 de ani, până când regele Abdul-Hamid al II-lea a fost detronat.

Abilitățile din domeniul politicului a celor 2 oficiali au jucat un rol major în relațiile de prietenie de pe viitor.[11] Modernizarea Muntenegrului a continuat. Așadar, unele din cele mai mare evenimente ale timpurilor de atunci reprezenta adoptarea unei constituții, în 1905. Chiar și așa, disputele politice dintre partidul de guvernământ, Partidul Popular Muntenegrean care erau pentru procesul de modernizare și uniune cu Serbia și Adevăratul Partid al Poporului, care avea o politică monarhistă, contrară celei de guvernământ.

În timpul acestei perioade, unele dintre cele mai glorioase victorii asupra Otomanilor a avut loc la Grahovac. Ducele Mirko Petrović, fratele mai mare a lui Knjaz Danilo, conducea o armată de 7,500 de ostași și a învins-o pe cea Otomană, superioară cantitativ, cu 13,000 de soldați la Grahovac pe 1 mai 1858. Gloria acestei bătălii muntenegrene fusese imortalizată în unele poeme și ode sud-slavone ale timpului, în mare parte a muntenegrenilor din Voivodina, făcând parte în acele timpuri din Austro-Ungaria. Acest fapt a forțat Marile puteri să demarcheze în mod oficial, granițele dintre Muntenegru și Imperiul Otoman, acordându-i astfel statutul de facto, de țară independentă.

Prima Constituție muntenegreană a fost proclamată în 1855; cunoscută deasmenea sub numele de Codul lui Danilo.

Regatul Muntenegru (1910–1918)[modificare | modificare sursă]

În 1910, Muntenegru devenise regat iar apoi, ca rezultat a Războaielor Balcanice din 1912 și 1913 (războaie în care otomanii au pierdut toate cuceririle din Balcani), o frontieră comună cu Serbia și cu Shkodër (care s-a alăturat, mai târziu, Albaniei) a fost stabilită. În Primul Război Mondial în 1914, Muntenegru s-a aliat Serbiei împotriva Puterilor Centrale, suferind o înfrângere la scară largă către Austro-Ungaria la începuturile anului 1916. În 1918, Aliații au eliberat Muntenegru, care mai apoi s-a unit cu Serbia.

Unificarea și răscoala de Crăciun[modificare | modificare sursă]

În timpul Primului Război Mondial (1914-1918), Muntenegru fusese aliat cu Puterile Aliate. Din 15 ianuarie 1916 până în Octombrie 1918, Muntenegru a fost ocupat de către Austro-Ungaria. Pe timpurile ocupației, regele Nikola I al Muntenegrului a sosit mai întâi în Italia iar mai apoi în Franța, mai târziu guvernul transferându-și sarcinile și operațiunile sale la Bordeaux. Când Aliații au eliberat Muntenegru, Adunarea din Podgorița (Podgorička skupština, Подгоричка скупштина Podgoricika Skupștina) a fost stabilită și a votat interzicerea întoarcerii regelui în țară și unirea țării cu Regatul Serbiei la 1 decembrie 1918. La Răscoala de Crăciun, o mare parte din populația din Muntenegru, cunoscuți ca Verzii (Zelenaši) s-a revoltat împotriva deciziei de unificare cu Serbia, iar apoi, conduși de către liderul lor militar Krsto Zrnov Popović, au luptat împotriva forțelor pro-unificatoare, Albii (Bjelaši). Familia regală a fost reabilitată în 2011, de către guvern, iar astăzi este condusă de Prințul Moștenitor Nikola II.

Regatul Iugoslaviei[modificare | modificare sursă]

În 1922, Muntenegru a devenit, formal "Oblastul Cettinje" a zonei Zeta în Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, anexând pentru prima oară zonele de coastă ce au aparținut Albaniei Venețiene. Datorită unor restructurări succesive, în 1929 a devenit parte a unei regiuni mai întinse Banatul Zeta a Regatului Iugoslaviei a căror granițe atingeau și râul Neretva.

Strănepotul lui Nikola, regele sârb Alexandru I al Iugoslaviei domina guvernul Iugoslav. Banatul Zetei fusese unul dintre 9 banate care formau regatul și i-a fost dată denumirea după numele său vechi a acestei regiuni, Zeta. Era formată din Muntenegrul de astăzi, Serbia Centrală, Croația și Bosnia.

Regatul Muntenegrului (1941–1944)[modificare | modificare sursă]

Montenegro during ww2.png

În 1941, Benito Mussolini a ocupat Muntenegru și l-a anexat Regatului Italian. Regina italiei, Elena a Muntenegrului și-a influențat soțul, Victor Emanuel al III-lea al Italiei ca să-i sugereze lui Mussolini să facă Muntenegrul independent de Iugoslavia. După primăvara anului 1942, majoritatea suprafeței regiunii Sangeac, care a fost inclusă în Muntenegru, nu era în realitate controlată de guvern. Zona Golfului Kotor (Cattaro) a fost anexată provinciei dalmate a Italiei până în Septembrie 1943. După ce au plecat italienii, Muntenegru a rămas sub controlul trupelor germane, cu un război de gherilă teribil care a făcut ravagii în această zonă. În decembrie 1944 trupele germane au îndepărtat Partizanii iugoslavi a lui Josip Broz Tito.

Muntenegru în componența Iugoslaviei Socialiste[modificare | modificare sursă]

Muntenegru, ca și restul Iugoslaviei a fost eliberat de Partizanii iugoslavi în 1944. Prima răscoală în Puterile Axei- a Europei ocupate a avut loc pe 13 iulie 1941 în Muntenegru,[12] când populația din Muntenegru s-a ridicat împotriva fasciștilor și s-au alăturat comuniștilor. Unii din cei mai emeriți partizani sunt Arso Jovanović, Sava Kovačević, Svetozar Vukmanović-Tempo, Milovan Đilas, Peko Dapčević, Vlado Dapčević, Veljko Vlahović, Blažo Jovanović, Pavle Kapičić and Ivan Milutinović. Muntenegru a devenit una din 6 republici socialiste ce alcătuiau Republica Socialistă Federativă Iugoslavia (RSFI), capitala sa Podgorica schimbându-și numele în Titograd în onoarea lui Josip Broz Tito. După război, infrastructura Iugoslaviei a fost reconstruită, începuse industrializarea iar Universitatea Muntenegreană a fost fondată. Republicii Socialiste Muntenegru i s-a acordat o autonomie sporită după ratificarea unei noi constituții, în 1974.

Dizolvarea Iugoslaviei Socialiste[modificare | modificare sursă]

După dizolvarea RSFI, în 1992, Muntenegru a rămas parte din Republica Federativă Iugoslavia împreună cu Serbia.

După desfășurarea referendumului de a rămâne sau nu în Iugoslavia din 1992, prezența fusese de 66% din populație, cu 95,96% din respondenți ce au votat în favoarea unei federații cu Serbia. Referendumul a fost boicotat de către populația musulmană, albaneză și catolică, dar mai ales de cetățenii ce se declarau pentru independență. Opozanții au comunicat atunci că referendumul a fost organizat sub condiții anti-democratice cu propagandă răspândită de către instituțiile de presă controlate de guvern în favoarea votării pentru federație. Nu există rapoarte care ar comunica corectitudinea și justețea acestui referendum, întrucât nu a fost monitorizat, în contrast cu referendumul cu aceeași temă din 2006, unde au fost prezenți observatorii Uniunii Europene.

În anii 1991-1995, în care s-au desfășurat Războiul Bosniac și cel croat, poliția și forțele militare din Muntenegru s-au alăturat celor sârbești în perioada atacurilor din Dubrovnik, Croația.[13] Aceste acte de agresiune, cu scopul de a dobândi mai mult teritoriu, au fost caracterizate de grave încălcări ale drepturilor omului.[14]

Generalul muntenegrean Pavle Strugar a fost condamnat pentru participarea sa în bombardamentele din Dubrovnik.[15] Refugiații bosniaci au fost arestați de către poliția muntenegreană și duși în lagărele sârbești în Foča, unde au fost supuși torturii și executați.

În 1996, guvernul lui Milo Đukanović a rupt relațiile dintre Muntenegru și regimul Sârbesc, care atunci, se afla sub controlul lui Slobodan Milošević. Muntenegru și-a format propria politică monetară și a adoptat Deutsche Mark (Marca Germană) ca monedă oficială, mai apoi adoptând Euro, deși nu a făcut și nici nu face încă parte din Zona Euro. Guvernele ce s-au succedat de-a lungul anilor au promovat politici pro-independente, iar relațiile politice cu Serbia au stagnat, în ciuda schimbărilor politice de la Belgrad. Unele ținte din Muntenegru au fost bombardate de către forțele NATO în timpul Operațiunii Forțelor Aliate în 1999, deși importanța acestor atacuri nu a fost semnificativă.[16]

În 2002, Serbia și Muntenegru a ajuns la o nouă înțelegere despre cooperare și a intrat în negocieri cu privire la statutul viitor al Republicii Federale Iugoslavia. În 2003, federația Iugoslavă a fost înlocuită cu o uniune statală mai descentralizată, numită Serbia și Muntenegru.

Calea spre independență[modificare | modificare sursă]

Statutul uniunii dintre Serbia și Muntenegru a fost subiectul referendumului cu referire la independența Muntenegrului pe 21 mai 2006, cu 419.240 de voturi înregistrate, reprezentând 86.5% din electoratul total. 230,661 de voturi au fost pentru independență (55.5%), iar 185.002 votes (44.5%) au fost împotriva ei.[17] Diferența de 45,659 de voturi de-abia a ajuns pentru 55% necesare pentru validarea referendumului, în acord cu regulile instituite de Uniunea Europeană. Potrivit comisiei electorale, pragul de 55% a fost întrecut de numai 2,300 de voturi. Serbia, statele-membre ale Uniunii Europene și membrii permanenți a Consiliului de Securitate al ONU respectiv, au recunoscut independența Muntenegrului.

Referendumul din 2006 a fost monitorizat de 5 comisii internaționale, conduși de o echipă OSCE/ODIHR, și cu aproximativ 3,000 de observatori în total (incluzând observatori locali de la CEMI, CEDEM și alte organizații). Organizația OSCE/BIDDO și-a unit eforturile cu membrii Adunării Parlamentare OSCE (OSCE PA), Adunarea Parlamentară a Consiliului Europeni (PACE,APCE), Congresul Autorităților Locale și Regionale din Europa (CLRAE) și Parlamentul European pentru a forma Misiunea Internațională de Monitorizare a Referendumului (IROM). Rapoartele IROM nu au semnalat încălcări menționând: "conformitatea referendumului a fost evaluată cu măsurile și legile OSCE, a angajamentelor Consiliului European, și a altor standarde internaționale privind desfășurarea procesului electoral în mod democratic și în conformitate cu legislația locală." Mai mult, raportul a menționat modul desfășurării campaniei electorale, menționând echidistanța și imparțialitatea spunând astfel că "nu s-au înregistrat rapoarte cu privire la lipsirea de drepturile și/sau politice civile."

Pe data de 3 iunie 2006, Parlamentul Muntenegrean a declarat independența Muntenegrului,[18] confirmând, formal, independența Muntenegrului. Serbia nu a făcut nici o obiecție.

Relațiile dintre Serbia și Muntenegru s-au înrăutățit pe 6 septembrie 2007 după ce conducerea muntenegrului a interzis Mitropolitului Bisericii Sârbești, preotul Filaret să intre în țară. Situația s-a agravat și mai tare când un ministru sârb a numit Muntenegru ca fiind un "semi-stat", prompting Podgorica to seek an apology and lodge a protest with Serbia's government.[19] Prim-ministrul sârb, Božidar Đelić, a trimis o scrisoare de iertare Muntenegrului după cele spuse de către consilierul premierului sârb Aleksandar Simic.[20][21]

Geografie[modificare | modificare sursă]

Harta Muntenegrului
Un lac în Durmitor, Parcul Național

Pe plan internațional, Muntenegru se învecinează cu Croația, Bosnia și Herțegovina, Serbia (Kosovo inclusiv; regiune disputată) și Albania. Se află între latitudinile 41°N și 41°N și longitudinile 18°E și 21°E.

Relieful muntenegrului variază de la piscuri înalte de-a lungul granițelor sale cu Serbia și Albania, un segment carstic a peninsulei Balcani, până la plajele netede de coastă, care au numai 6 kilometri lungime. Aceste locuri netede se sfârșesc abrupt în nord, unde Muntele Lovćen și Muntele Orjen se cufundă în Golful Kotor.

Regiunile carstice muntenegrene se află în general, la înălțimi de 1000 metri deasupra nivelului mării; deși, în unele părți se ridică și la 2000 de metri: ca Muntele Orjen ce măsoară 1894 de metri altitudine, cel mai mare masiv printre relieful calcaros de coastă. Valea Râului Zeta la o altitudine de 500 de metri sub nivelul mării, este cel mai jos segment.

Munții muntenegreni au unul dintre cel mai accidentat relief în Europa, cu o înălțime medie mai mare de 2000 de metri în secțiunile verticale. Unul dintre cele mai remarcabile piscuri este Bobotov Kuk în Munții Durmitor, care atinge o înălțime de 2522 metri. Datorită climei foarte umede în părțile de vest, munții muntenegreni au fost unii dintre cei mai erodați de gheață din Peninsula Balcanică în timpul ultimei perioade glaciare.

Muntenegru este un membru a Comisiei Europene pentru Protejarea Râului Dunărea, și are mai mult de 2000 de kilometri pătrați a teritoriului țării care se află în Bazinul Danubian de scurgere.

Biodiversitate[modificare | modificare sursă]

Condițiile climaterice, baza geologică, relieful și solul, dar mai ales și poziția Muntenegrului în cadrul Peninsulei Balcanice și Mării Adriatice, au creat condiții pentru formarea biodiversității cu valori foarte înalte, fapt ce face Muntenegru să fie unul dintre cele mai dezvoltate teritorii europene din punct de vedere a biodiversității în Europa și în lumea întreagă. Numărul speciilor per unitate zonă este 0.837, fiind cel mai mare dintre toate țările europene.[22]

Biodiversitatea, în ansamblu[modificare | modificare sursă]

  • Alge de apă dulce din Muntenegru – aproape 1200 și varietăți ale lor au fost descrise
  • Flora vasculară muntenegreană posedă 3250 de specii. Numărul speciilor endemice este deasemenea mare - sunt 392 de specii endemice ]n Balcani, echivalentul a 7% a florei muntenegrene.
  • Lacul Skadar este unul dintre cele mai importante zone care sunt locuite de speciile de pești de apă dulce, 40 la număr, incluzându-le pe cele care migrează din ecosistemul marin la cel de apă dulce, ca țiparul sau scrumbia etc.
  • Se consideră că fauna maritimă piscicolă a Mării Adriatice include 117 de familii înregistrate, dar cu un nivel jos de endemism, așadar, 40,742 de specii marine înregistrate în Muntenegru reprezintă 70% dintre speciile înregistrate în Marea Mediteraneană.
  • În prezent există 56 de specii (18 amfibieni și 38 reptile) și 69 de subspecii înregistrate în cadrul a 38 de genuri, iar lista, probabil nu e încă finalizată. Regiunile muntoase Lovćen și Prokletije sunt cele mai importante pentru categoriile de specii menționate mai sus, în Muntenegru.
  • Din 526 de păsări europene, 333 sunt considerate că sunt prezente regulat în Muntenegru. Dintre acestea, 204 își fac cuiburile în țară.[23]

Guvernare[modificare | modificare sursă]

Prim-ministrul Igor Lukšić
Palatul Prezidențial, Cetinje

Constituția Muntenegrului descrie statul ca fiind "civic, democrat, având un statut ecologic a justiției sociale, bazată pe legi bine definite."[24] Muntenegru este o republică independentă și suverană, care și-a proclamat noua sa constituție pe 22 octombrie 2007.

Președintele Filip Vujanović

Președintele Muntenegrului (muntenegreană: Predsjednik Crne Gore sau Пресједник Црне Горе) este șef al statului, ales pentru o perioadă de 5 ani, prin alegeri directe. Președintele reprezintă țara peste hotare, promulgă legi prin ordine, stabilește alegeri pentru parlament, propune candidați pentru postul de prim-ministru, președinte și judecători pentru Curtea Constituțională a parlamentului. Președintele deasemenea poate stabili organizarea unui referendum, amnistia deținuți, închiși pentru crimele prescrise de către legea națională, conferă decorații și/sau și execută alte datorii constituționale și intră în componența Consiliului Suprem de Securitate. Rezidența oficială a Președintelui se află în Cetinje.

Guvernul Muntenegrului (muntenegreană: Vlada Crne Gore Влада Црне Горе) este instituția executivă a autorității guvernamentale a Muntenegrului. Guvernul este condus de Prim-Ministru, și conține membri deputați prim-miniștri dar și miniștri.

Parlamentul Muntenegrean (muntenegreană: Skupština Crne Gore Скупштина Црне Горе) este o instituție legislativă unicamerală. Se ocupă cu aprobarea legilor, ratifică tratate, numește Prim Ministrul, miniștrii dar și judecătorii tuturor curților, adoptă bugetul și îndeplinește alte funcții stabilite de Constituție. Parlamentul poate acorda un vot de neîncredere Guvernului doar cu o simplă majoritate. O reprezentativă este aleasă din 6.000 de voturi. În prezent, parlamentul conține 81 de locuri, cu o majoritate de 47, condusă de Coaliția pentru un Muntenegru European ca rezultat a Alegerilor parlamentare din Muntenegru din 2009.

Heraldica (Simbolurile oficiale)[modificare | modificare sursă]

Un steag oficial muntenegrean, bazat pe standardele regale a lui Nikola I al Muntenegrului a fost adoptat pe 12 iulie 2004 de către legislatura muntenegreană. Acest steag a fost roșu, cu margini argintii și cu o stemă, la fel, argintie cu inițialele HI (în alfabetul chirilic) ce corespunde literelor NI în alfabetul latin, reprezentându-l pe regele Nikola I al Muntenegrului. Pe steagul curent, marginea și stema sunt de culoare aurie, iar inițialele din centru au fost înlocuite de un leu auriu.

Ziua națională de 13 iulie marchează aceiași dată din 1878 când Congresul de la Berlin a recunoscut Muntenegru ca cel de-al 27-lea stat independent din lume[25] și startul primei răscoale populare din Europa împotriva Axei pe 13 iulie 1941 în Muntenegru.

În 2004, legislatura muntenegreană a selectat un cântec popular muntenegrean, Ah, Zorii luminoși ai lunii mai ca imn național. Imnul național în timpul domniei lui Nikola a fost Ubavoj nam Crnoj Gori (Pentru a-l nostru, Muntenegru frumos).

Forțele militare[modificare | modificare sursă]

Forțele militare din Muntenegru sunt compuse din: Forțele de uscat, Forțele maritime, Forțele Aeriene, și un component a Forțelor Speciale. Din 2009 este organizată ca o armată profesională permanentă sub conducerea Ministerului Apărării cu scopul de a proteja și pentru a lupta pentru suveranitatea muntenegrului. Muntenegru și-a pus drept scop intrarea în NATO după modernizarea și reorganizarea armatei sale.[26] Există planuri pentru viitor care presupun participarea armatei muntenegrene în misiuni de menținere a păcii ca Forța internațională de asistență și securitate.[27]

Împărțirea Administrativă[modificare | modificare sursă]

Împărțirea Administrativă a Muntenegrului

Muntenegru este divizat în 21 de municipalități (opština), și 2 municipalități urbane, subdiviziuni ale municipiului Podgorica, Cetinje, capitala regală a Muntenegrului și restul, menționate mai jos. Fiecare municipalitate poate conține mai multe orașe și/sau sate. În trecut, teritoriul țării era divizat în "nahije".

În Muntenegru sunt în total 1256 de localități, dintre care 40 - orașe.[28]

Orașe[modificare | modificare sursă]

Principalul și cel mai mare oraș din Muntenegru este Podgorica, în timp ce Cetinje este capitala regală (priestoinița, prijestonica) .

Numărul loc. la recensământul din 2003. Municipalitate
Podgorica 136.473 Podgorica
Nikšić 58.212 Nikšić
Pljevlja 21.377 Pljevlja
Bijelo Polje 15.883 Bijelo Polje
Cetinje 15.137 Cetinje
Bar 13.719 Bar
Herceg Novi 12.739 Herceg Novi
Berane 11.776 Berane
Budva 10.918 Budva
Ulcinj 10.828 Ulcinj
Tivat 9.467 Tivat
Rožaje 9.121 Rožaje
Dobrota 8.169 Kotor
Danilovgrad 5.208 Danilovgrad
Mojkovac 4.120 Mojkovac

Economia[modificare | modificare sursă]

Budva este una dintre principalele destinații turistice

Economia statului Muntenegru este în mare parte bazată pe servicii și se află într-o tranziție târzie la economia de piață. Potrivit FMI, PIB-ul nominal a Muntenegrului a fost de $4.114 miliarde în 2009. Paritatea puterii de cumpărare (PIB PPC) pentru anul 2009 a fost de $6.590 miliarde, sau $10,527 per cap de locuitor.[29]

PIB-ul a înregistrat creșteri impresionante în 2007, de 10,7% și 7,5% în 2008.[29] Țara a intrat în recesiune în 2008 ca parte a crizei economice mondiale de la sfârșitul primului deceniu a anilor 2000, cu micșorarea PIB-ului cu 4%. Chiar și așa, Muntenegru a rămas o țintă pentru investițiile străine, singura țară din Balcani care și-a mărit cantitatea de investiții străine.[30] Se așteaptă ca țara să iasă din recesiunea începând cu al doilea semestru a anului 2010, cu o creștere a PIB-ului așteptată de aprox. 0,5%.[31] Totuși, dependența actuală a economiei naționale de investițiile străine cauzează suspiciuni în legătură cu șocurile externe și un deficit de comerț import/export.

În 2007 sectorul serviciilor a alcătuit 72,4% din PIB, cu industria și agricultura alcătuind restul, 17,6% și 10% respectiv.[32]

Potrivit datelor furnizate de Eurostat, PIB-ul muntenegrean per cap de locuitor alcătuia 41% din media UE.[33]

Producerea și prelucrarea aluminiului și a oțelului și agricultura alcătuiesc cea mai mare parte din debitul industrial.

Turismul este un important contribuitor la economia muntenegreană. Aproximativ 1 milion de turiști au vizitat Muntenegru în 2007, rezultând €480 de milioane câștig.[necesită citare] Turismul este considerat principalul pilon de susținere a creșterilor economice viitoare, iar cheltuielile guvernului pentru îmbunătățirea infrastructurii sunt o țintă pentru acel țel.

Infrastructură[modificare | modificare sursă]

Căile aeriene Muntenegrene este operatorul național de zboruri.

Turism[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Montenegro”. International Monetary Fund. http://www.imf.org/external/pubs/ft/weo/2011/02/weodata/weorept.aspx?pr.x=66&pr.y=14&sy=2009&ey=2016&scsm=1&ssd=1&sort=country&ds=.&br=1&c=943&s=NGDPD%2CNGDPDPC%2CPPPGDP%2CPPPPC%2CLP&grp=0&a=. Accesat la 21 septembrie 2011. 
  2. ^ Human Development Report 2011”. United Nations. 2011. http://hdr.undp.org/en/media/HDR_2011_EN_Table1.pdf. Accesat la 5 noiembrie 2011. 
  3. ^ Teritoriu Disputat. Pentru detalii vezi: Kosovo
  4. ^ Google Maps”. Maps.google.co.uk. 1 ianuarie 1970. http://maps.google.co.uk/maps?hl=en&tab=wl&q=goo. Accesat la 11 septembrie 2010. 
  5. ^ Basic data of Montenegro[nefuncțională]
  6. ^ Montenegro.org”. Montenegro.org. http://www.montenegro.org/duklja.html. Accesat la 11 septembrie 2010. 
  7. ^ Crna Gora od danas kandidat.
  8. ^ pcnen.com. „Crna Gora u predvorju NATO-a”. Pcnen.com. http://pcnen.com/detail.php?module=15&news_id=869. Accesat la 11 septembrie 2010. 
  9. ^ a b Fine, 1994, p. 532
  10. ^ ISO 3166-1 Newsletter No. V-12, Date: 26 September 2006
  11. ^ Uğur Özcan, II. Abdülahmid Dönemi Osmanlı Karadağ Siyasi İlișkileri (Political relations between the Ottoman Empire and Montenegro in the Abdul Hamid II era)Dissertation Thesis, Suleyman Demirel University Institute of Social Science, Isparta 2009
  12. ^ "Prema oceni istoričara, Trinaestojulski ustanak bio je prvi i najmasovniji oružani otpor u porobljenoj Evropi 1941. godine."
  13. ^ Croatiatraveller.com”. Croatiatraveller.com. http://www.croatiatraveller.com/southern_dalmatia/Dubrovnik/bombing.html. Accesat la 11 septembrie 2010. 
  14. ^ UN.org”. United Nations. http://www.un.org/documents/ga/res/47/a47r121.htm. Accesat la 11 septembrie 2010. 
  15. ^ YIHR.org[nefuncțională]
  16. ^ Russia pushes peace plan”. BBC. 29 aprilie 1999. http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/331036.stm. 
  17. ^ Montenegro vote result confirmed”. BBC News. 23 mai 2006. http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/5007364.stm. Accesat la 11 septembrie 2010. 
  18. ^ Montenegro declares independence”. BBC News. 4 iunie 2006. http://news.bbc.co.uk/1/hi/world/europe/5043462.stm. Accesat la 11 septembrie 2010. 
  19. ^ english@peopledaily.com.cn (8 septembrie 2007). „People.com.cn”. People's Daily. http://english.people.com.cn/90001/90777/6257839.html. Accesat la 11 septembrie 2010. 
  20. ^ MFA.gov.rs”. MFA.gov.rs. http://www.mfa.gov.rs/Policy/Minister/100907_e.html. Accesat la 11 septembrie 2010. 
  21. ^ Crna Gora tražila javno izvinjenje zbog afere "kvazidržava"”. Vijesti. http://www.vijesti.cg.yu/arhiva.php?akcija=vijest&id=246805. [nefuncțională]
  22. ^ Environment Reporter 2010. Environmental Protection Agency of Montenegro. 2011. pp. 22 
  23. ^ Environment Reporter 2010. Environmental Protection Agency of Montenegro. 2011. pp. 22–23 
  24. ^ Ustav Crne Gore” (PDF). http://www.skupstina.me/cms/site_data/ustav/Ustav%20Crne%20Gore.pdf. Accesat la 11 septembrie 2010. 
  25. ^ President Vujanovic’s Closing Speech at the Crans Montana Forum”. Predsjednik.me. 21 februarie 2006. http://www.predsjednik.me/print.php?id=983&jezik=2. Accesat la 11 septembrie 2010. 
  26. ^ Cilj Crne Gore članstvo u NATO”. Pobjeda.me. 30 aprilie 2008. http://www.pobjeda.me/citanje.php?datum=2009-06-13&id=165755. Accesat la 11 septembrie 2010. 
  27. ^ Spremaju se za Avganistan”. Vijesti.me. http://www.vijesti.me/index.php?id=302794. Accesat la 11 septembrie 2010. 
  28. ^ Завод за статистику Црне Горе - Општи подаци у Црној Гори
  29. ^ a b 5. Report for Selected Countries and Subjects”. 1 aprilie 2011. http://www.imf.org/external/pubs/ft/weo/2011/01/weodata/weorept.aspx?pr.x=69&pr.y=3&sy=2008&ey=2011&scsm=1&ssd=1&sort=country&ds=.&br=1&c=943&s=NGDPD%2CPPPGDP%2CPPPPC&grp=0&a=. 
  30. ^ FDI falls across West Balkans, except Montenegro. Reuters India 10 December 2009. Retrieved 14 December 2009.
  31. ^ Montenegro's leader sees slow economic recovery. Balkans.com Business News 9 December 2009. Retrieved 14 December 2009.
  32. ^ Montenegro at a glance. http://devdata.worldbank.org/AAG/mne_aag.pdf. 
  33. ^ GDP per capita in PPS”. Eurostat. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_PUBLIC/2-13122011-BP/EN/2-13122011-BP-EN.PDF. Accesat la 13 decembrie 2011. 

Legături externe[modificare | modificare sursă]