Războiul ciudat

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Poster britanic din timpul "războiului ciudat" cu textul: Hitler nu ne va da niciun avertisment. Așa că purtați mereu masca contra gazelor.

Războiul ciudat[1] a fost o fază de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, marcată de forte puține operațiuni militare pe frontul de vest, în lunile care au urmat invadării Poloniei de Germania Nazistă, și care a precedat Bătălia Franței. Deși marile puteri europene au declarat război una celeilalte, nicio parte nu s-a aventurat în lansarea unor atacuri de amploare, în perioada respectivă fiind doar câteva lupte terestre lipsite de importanță și câteva raiduri aeriene.

În timp ce marea majoritate a efectivelor germane erau antrenate în luptele din Polonia, o forță germană foarte mică apăra linia Siegfried, de la frontiera cu Franța. De cealaltă parte, pe Linia Maginot, trupele franco-britanice ședeau pe poziții, implicându-se doar în câteva hărțuieli minore. Royal Air Force a parașutat fluturași de propagandă deasupra Germaniei, iar în Regatul Unit au sosit unități canadiene, dar, în această vreme, pe frontul de vest a fost un calm straniu timp de șapte luni. Puterile aflate în conflict s-au ciocnit în schimb în timpul luptelor din Norvegia. În cursa pentru reînarmare, Anglia și Franța au început să cumpere mari cantități de arme de la fabricanții din SUA, în încercarea de a-și suplimenta stocurile neacoperite de producția națională. Deși își declarase neutralitatea, Statele Unite au contribuit la înarmarea Aliaților occidentali prin vânzări la prețuri preferențiale, iar mai târziu prin programul lend-lease. Ar trebui spus că, în deceniul al patrulea, e adevărat că la o scară mai redusă, companiile private din SUA și Regatul Unit contribuiseră la reînarmarea Germaniei, fără ca guvernele lor să reacționeze în vreun fel. Astfel, unele dintre avioanele de vânătoare germane fuseseră dotate cu motoare britanice, iar americanii contribuiseră cu materii prime de importanță strategică la reînarmarea Germaniei. Eforturile germanilor de oprire a comerțului transatlantic cu arme, muniții și materiale strategice au dus la declanșarea celei de-a doua bătălii a Atlanticului.

Ofensiva din Saar[modificare | modificare sursă]

În septembrie 1939, într-o mișcare cu o valoare strict politică, soldații francezi au înaintat cam 5 km în Saar, după care s-au retras. În acel moment, Franța concentrase la frontiera sa de est 98 de divzii și 2.500 de tancuri împotriva a 43 divizii germane, care nu aveau sprijinul niciunui tanc.

Războiul de iarnă[modificare | modificare sursă]

Oameni demonstrând pașnic în Varșovia, în fața ambasadei Regatului Unit, imediat după ce această țară a declarat război Germaniei Naziste

În perioada de desfășurare a războiului ciudat a avut loc un evenimet notabil, războiul de iarnă, cauzat de atacul Uniunii Sovietice împotriva Finlandei din 30 noiembrie 1939. Opinia publică, în special din Franța și Regatul Unit, și-a manifestat în mod zgomotos admirația pentru "bravii finlandezi", cerând guvernelor lor să ia atitudine împotriva agresorului sovietic, în special după ce apărarea finlandezilor împotriva unui inamic incomparabil mai puternic părea să aibă mult mai mult succes decât în cazul Poloniei. Ca urmare, Uniunea Sovietică a fost exclusă din Liga Națiunilor, iar în Franța și Anglia s-a vorbit o vreme despre o posibilă expediție aliată în Scandinavia de nord. Forțele britanice au început să fie pregătite pentru a fi trimise în Finlanda, dar nu au fost deplasate în sprijinul micii țări nordice până la sfârșitul războiului, în schimb au fost trimise în ajutorul Norvegiei, în timpul bătăliei Norvegiei. Pe 20 martie, prim-ministrul francez Édouard Daladier a demisionat din funcție ca urmare a eșecului din politica sa externă, în particular în ceea ce privește apărarea Finlandei.

Invazia germană din Danemarca și Norvegia[modificare | modificare sursă]

Discuțiile dintre Aliați cu privire la expediția din nordul Scandinaviei și incidentul Altmark de pe 16 februarie au alarmat Germania, care-și simțea amenințată aprovizionarea cu minereu de fier din Suedia neutră, ducând la declanșarea Operațiunii Weserübung – invazia Danemarcei și Norvegiei – pe 9 aprilie 1940. În perioada 1215 aprilie, trupele aliate au debarcat în Norvegia, dar după numai două săptămâni germanii cuceriseră țara, iar Aliații au fost nevoiți să-și evacueze trupele.

Căderea guvernului britanic[modificare | modificare sursă]

Dezastrul campaniei din Norvegia, care fusese un rezultat al planurilor niciodată concretizate de sprijinire a Finlandei, au dus la declanșarea unei faimoase dezbateri parlamentare „norvegiene” în Camera Comunelor, în timpul căreia prim-ministrul Neville Chamberlain a fost ținta unor atacuri continui. A fost depusă o moțiune de cenzură, care, cu 281 la 200 de voturi, a dus la căderea guvernului. Mai mulți foști aliați ai lui Chamberlain au votat împotriva lui, iar alții s-au abținut de la vot. Chamberlain nu a putut să continue să conducă guvernul, nici nu a reușit să formeze un "guvern de unitate națională". Pe 10 mai, Chamberlain a demisionat din funcția de prim-ministru, păstrând în schimb șefia Partidului Conservator. Regele George al VI-lea l-a numit pe Winston Churchill, (cel care fusese considerat liderul taberei care luptase împotriva politicii lui Chamberlain de împăciutorism), în fruntea guvernului. Noul prim-ministru a format un guvern de coaliție din membri ai Partidului Conservator, ai Partidului Laburist, ai Partidului Liberal, plus un număr de tehnocrați fără afiliere politică. .

În aeiași zi, trupele germane au intrat în Belgia, Olanda și Luxembourg. Ziua de 10 mai 1940 a marcat sfârșitul războiului ciudat.

Cuirasatul Admiral Graf Spee după ce a fost sabordat.

Cele mai importante acțiuni militare ale războiului ciudat s-au petrecut pe mare, inclusiv a doua bătălie a Atlanticului. Alte evenimente importante au mai fost:

Forțele aeriene ale celor două părți au avut o oarecare activitate, fiind efectuate zboruri de recunoaștere și câteva bombardamente mimore. Royal Air Force a efectuat un număr de zboruri de recunoaștere combinate cu lansări de fluturași de propagandă deasupra Germaniei. Aceste raiduri de lansare de fluturași au fost numite în glumă de presa din Anglia "raiduri bomphlet" (bombardament – pamflet) sau or "război cu confetti".

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ A mai fost numit și "războiul caraghios". Winston Churchill l-a numit "războiul crepuscular". În germană a fost numit Sitzkrieg ("războiul așezat", prin contrast cu Blitzkrieg, "războiul fulger"), ori komischer Krieg ("războiul comic"), în franceză drôle de guerre ("războiul ciudat" ori "comic") iar în poloneză dziwna wojna ("războiul ciudat"). În Regatul Unit a mai fost numit și "Bore War" ("războiul plictisitor"), un joc de cuvinte pornind de la "Boer War" ("războiul cu burii").
  2. ^ The Spitfire, an operational history - 2. Into action
  3. ^ Junkers Ju88 4D+EK