Kosovo

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Acest articol se referă la provincia Kosovo. Pentru informații despre republica nerecunoscută în 1990, vezi Republica Kosova.
Pentru informații despre entitatea R.S.F. Iugoslavia din 1946 - 1974, vezi Provincia Autonomă Kosovo și Metohia (1946-1974). Pentru informații despre perioada după căderea regimului comunist din Iugoslavia, vezi Provincia Autonomă Kosovo și Metohia (1990-1999).
Kosovo
Drapelul Kosovo Stema Kosovo
Drapel
Amplasarea Kosovo
Localizarea regiunii Kosovo (verde închis)
Capitală
(și cel mai mare oraș)
Priștina
42°40′00″N 21°10′00″E / 42.66667°N 21.16667°E / 42.66667; 21.16667
Lideri
 -  Președinte Atifete Jahjaga
 -  Prim ministru Hashim Thaçi
 -  Reprezentant civil internațional Pieter Feith (UE)
Formare
 -  Administrație ONU în Kosovo 10 iunie 1999 
 -  Propunerea planului Ahtisaari pentru finalizarea statutului 26 martie 2007 
 -  EULEX 16 februarie 2008 
 -  Declarația de independență 17 februarie 2008 
Suprafață
 -  Total 10,908 km² 
 -  Apă (%) n/a
Populație
 -  Estimare 2011 1,733,872 
 -  Recensământ 1991 1,956,196 ¹ [1] 
 -  Densitate 158.9 loc/km² 
PIB (PPC) estimări 2007
 -  Total $5 billion[2] 
PIB (nominal) estimări 2008
 -  Total €3.804 miliarde[3] 
 -  Pe cap de locuitor €1.759[3] 
Monedă Euro (EUR)
Prefix telefonic 381
Domeniu Internet nu are
Fus orar Ora Europei Centrale (CET) (UTC+2)
¹ Recensământul este disputat, fiind boicotat de populația albaneză.

Kosovo (în albaneză Kosova, Kosovë; în sârbă Косово sau Косово и Метохија, Kosovo sau Kosovo i Metohija) este o regiune disputată din Balcani. Cea mai mare parte a regiunii se află sub administrația Republicii Kosovo (albaneză Republika e Kosovës), parțial recunoscută. Serbia nu recunoaște secesiunea Kosovo, și o consideră o entitate condusă de ONU în cadrul suveranității statului, ca Provincia Autonomă Kosovo și Metohia (sârbă Аутономна Покрајина Косово и Метохија, Autonomna Pokrajina Kosovo i Metohija), fiind recreată de Slobodan Miloșevici, după reformele constituționale sârbe la sfârșitul anilor 1980.

Kosovo nu are ieșire spre mare și se învecinează cu Serbia Centrală în NE, Republica Macedonia în sud, Albania în vest, și Muntenegru în NV. Priștina, este capitala provinciei și cel mai mare oraș din Kosovo (albaneză Prishtinë sau Prishtina; sârbă Приштина, Priština), printre care se numără și Peć (Peja), Prizren și Kosovska Mitrovica.

Kosovo a fost o parte din teritoriul triburilor traco-ilirice, apoi din Imperiul Roman, Bizantin, Țaratul Bulgar, Țaratul Sârb, și Imperiul Otoman. În secolul al XX-lea a fost împărțită între Regatul Serbiei și Regatul Muntenegrului, iar în cele din urmă a revenit statului succesor, Regatul Iugoslaviei. După sfârșitul Războiului din Kosovo și încetarea bombardamentului Iugoslaviei de NATO, teritoriul a intrat sub administrație interimară a Organizației Națiunilor Unite (UNMIK). În februarie 2008, Adunarea din Kosovo a declarat că provincia Kosovo este independentă și cunoscută ca Republica Kosovo. Din 9 noiembrie 2009, independența este recunoscută de 75 de state membre ONU și de Republica Chineză (Taiwan). Pe 8 octombrie 2008, Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluție care solicită Curții Internaționale de Justiție, un aviz consultativ cu privire la problema declarației independenței provinciei Kosovo.[4] Cele două mari grupuri etnice din Kosovo, albanezii și sârbii au avut ostilitate unii față de ceilalți de-a lungul istoriei până în prezent, fiecare grup susținând că regiunea le aparține.[5]

Numele[modificare | modificare sursă]

O teorie despre numele Kosovo afirmă că provine de la adjectivul posesiv neutru sârb al cuvântului kos (кос), care înseamnă "mierlă".[6][7] Kosovo Polje înseamnă "câmpul mierlelor", locul unde s-a desfășurat cunoscuta Bătălie de la Kosovo Polje.

Regiunea cunoscută în prezent sub numele "Kosovo", a devenit o regiune administrativă în 1946 ca Provincia Autonomă Kosovo și Metohia. În 1974, compoziția "Kosovo și Metohia" a fost schimbată în "Kosovo" la Provincia Socialistă Autonomă Kosovo, însă în 1990, a fost redenumită după numele anterior ca Provincia Autonomă Kosovo și Metohia.

Întreaga regiune este cunoscută sub numele Kosovo în limba română, iar în limba albaneză cu numele Kosova sau Kosovë. În limba sârbă este făcută o distincție între partea estică și cea vestică; termenul Kosovo (Косово) este folosită pentru partea estică în timp ce partea vestică este denumită "Metohia" (Метохија).

Declarația de independență[modificare | modificare sursă]

Statele care au recunoscut independența Republicii Kosovo (cu verde).

Adunarea din Kosovo a aprobat declarația de independență pe 17 februarie 2008.[8] În zilele următoare, o serie de state (Statele Unite, Turcia, Albania, Austria, Germania, Italia, Franța, Regatul Unit, Taiwan, Australia, Japonia, Coreea de Sud și altele) au anunțat recunoașterea independenței, în ciuda protestelor din partea Rusiei și a altor țări din cadrul Națiunilor Unite.

În prezent, 98 dintre cele 193 de state membre ale ONU au recunoscut independența regiunii Kosovo.[9] Kosovo este membru al FMI și al Băncii Mondiale[10] cu numele de Republica Kosovo. Cinci state membre ale Uniunii Europene, Cipru, Republica Elenă, Slovacia, Spania și România[11] au refuzat recunoașterea independenței statului.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Formarea republicii Kosovo este rezultatul destrămării Iugoslaviei, în special Războiului din Kosovo din 1996-1999, renașterii naționaliste din Balcani sub dominația Imperiului Otoman din secolul al XIX-lea, în special al conflictului dintre naționalitățile albaneză și sârbă.

Epoca preistorică și medievală[modificare | modificare sursă]

Dardania kingdom.png

În timpul epocii neolitice, regiunea Kosovo se afla în cadrul extinderii culturii Vinča. Între secolul IV - I î.H., dardanii populau regiunea actualului Kosovo. Regiunea a fost mai târziu cucerită de romani în ani 160 î.H., și integrată în provincia romană Illyricum în 59 î.H. Ulterior, a devenit parte din Moesia Superior în 87 d.H. Migrațiile slave au ajuns în Balcani în secolul V-VII, prin care popoarele autohtone s-au amestecat cu noii sosiți din nord, din această sinteză rezultând sârbii actuali.[12]. Kosovo a intrat în cadrul Bulgariei în ani 850, în care Creștinismul și o cultură slavic-bizantină au fost implementate în regiune. A fost recucerită de către bizantini în 1018. Pe măsura ce rezistența slavă reușea împiedicare veniri Imperiului Bizantin în regiune, de cele mai multe ori aceasta trecea pe de-o parte ori în suveranitatea sârbilor ori în cea a bulgarilor, iar pe de cealaltă parte a bizantinilor, până când Principatul sârb Rascia a cucerit-o în secolul XI. Astfel de preluări, au avut prea puțin impact asupra populației locale, din moment ce a reprezentat o schimbare minoră în dinastia creștină balcanică. Aflată sub suveranitatea completă a Regatului Serbiei până la sfârșitul secolului XII, a devenit un centru laic și secular a statului medieval sârb în dinastia Nemanjić în secolul al XIII-lea, cu Patriarhia Bisericii Ortodoxe sârbe instalată la Peć, în timp ce Prizrenn a fost un centru secular. Apogeul a fost atins cu formarea unui imperiu sârb în 1346, care după 1371 sa transformat dintr-o monarhie medievală într-un regat feudal. Kosovo a devenit terenul moștenire al Casei de Branković și Vučitrn, iar Priștina a prosperat.

Bătălia de la Kosovo Polje (1389) a fost câștigată de forțele otomane, învingând coaliția sârbilor, albanezilor și bosniacilor [2] condusă de prințul Lazăr Hrebeljanovici. Ulterior, unele părți din Serbia au acceptat vasalitatea turcilor, iar fiica lui Lazăr s-a căsătorit cu sultanul pentru a pecetlui pacea. În 1402, un despot sârbesc a fost creat, iar Kosovo a devenit cel mai bogat teritoriu, cunoscut pentru minerit. Până în 1455, regiunea a fost complet cucerită de Imperiul Otoman.

Istoria pașalâcului Kosovo[modificare | modificare sursă]

Kosovo02.png
Kosovo03.png

Kosovo a fost parte a Imperiului Otoman (1455-1912), prima dată ca parte a pașalâcului Rumelia, și din 1864 ca o provincie separată.

Kosovo, ca și Serbia, a fost ocupată de forțele austriece în timpul Marelui Război (1683–1699).[13]

La invitația împăratului romano-german Leopold I[14] în 1690, Patriarhul Serbiei de la Peć, Arsenie al III-lea ar fi condus relocarea unui contingent de aproximativ 37 000 de familii, cele mai multe de origine sârbă, din Kosovo și alte zone către Austria.[15] De altfel, mai multe migrații de creștini ortodocși din zona Kosovo urmară și pe parcursul secolului al XVIII-lea în timpul Marii migrații sârbe, adăugându-se populației creștine deja epurate cu concursul turcilor (este vorba de sclavi și cei capturați ca pradă de război).[16] În 1766, turcii au desființat Patriarhia de la Peć și au creat jizya, un sistem de impozitare a non-musulmanilor, deteriorând astfel și mai tare poziția creștinilor în regiune. În contrast, mulți șefi albanezi s-au convertit la islam, câștigând poziții proeminente în regimul turcesc.[17] Per ansamblu, "albanezii au avut puține cauze de neliniște" iar "în cel mai rău caz au crescut în economia afacerilor interne otomane"[17], iar uneori persecutau aspru creștinii în numele stăpânilor lor turci.[18]. Rezultatul final al celor patru secole și jumătate de dominație islamică, a fost marcat de un declin în structura demografică a creștinilor slavi din Kosovo. Cauzele acestei schimbări demografice sunt diverse. Evacuarea creștinilor a fost însoțită de imigrația albanezilor [19] și a altor popoare islamice, cum ar fi cerchezii (cu sentimente notabile anti-creștine), care au servit deseori ca trupe auxiliare pentru turci.[18]. În plus, în timpul dominației otomane, distincția între etnia sârbă și albaneză nu a fost tot timpul clară. Pe măsură ce islamul a devenit religia cea mai răspândită, unii sârbi creștini s-au convertit la islam, pierzându-și identitatea națională.[20]

În secolul al XIX-lea a existat o renaștere a națiunilor în toată Europa de sud-est. Mișcarea naționalistă albaneză fiind centrată în Kosovo, acest lucru a condus la tensiuni etnice și o lungă luptă între sârbii creștini și albanezii musulmani.[18]

În 1871 la Prizren a avut loc o reuniune a sârbilor, unde s-a discutat posibilitatea recuceririi și reintegrării provinciei Kosovo cu "vechea Serbie", în timp ce Principatul Serbiei făcea deja planuri pentru expansiunea în teritoriul otoman. În 1878, s-a semnat un Acord de Pace care prevedea transferul controlului orașelor Priștina și Kosovska Mitrovica la sârbi, și ieșirea de sub jurisdicția otomană, în timp ce restul provinciei Kosovo avea a rămâne sub control otoman. În același an etnicii albanezi au format Liga de la Prizren, care aspira la unificarea tuturor albanezilor, urmărind dobândirea autonomiei în Imperiul Otoman.[21]. Liga de la Prizren a condus Kosovo până în 1881, când a fost a desființată de trupele otomane.

Secolul al XX-lea[modificare | modificare sursă]

Războaiele balcanice 1912-1913, Regatul Iugoslaviei, Al Doilea Război Mondial[modificare | modificare sursă]

Mișcarea turcilor tineri a sprijinit guvernarea centralizată și s-au opus oricărui fel de autonomie dorită de kosovari, în special de albanezi. În 1910, o revolta albaneză s-a răspândit de la Priștina și a durat până la vizita sultanului otoman în Kosovo în iunie 1911. În 1912, în timpul războaielor balcanice, cea mai mare parte din Kosovo a fost capturată de către Regatul Serbiei, în timp ce regiunea de Metohia a fost cucerită de către Regatul Muntenegrului. Mai târziu a avut loc un exod al populației albaneze. Autoritățile sârbe au promovat crearea noilor așezări sârbești din Kosovo, precum și asimilarea albanezilor în societatea sârbă.[22] Numeroase familii sârbe s-au mutat în Kosovo, egalizând echilibru demografic între albanezi și sârbi.

Statutul provinciei Kosovo în Serbia a fost finalizat în anul următor, la Tratatul de la Londra.[23]

În iarna dintre 1915-1916, în timpul primului război mondial, armata sârbă a fost retrasă din Kosovo, astfel provincia a fost ocupată de Bulgaria și Austro-Ungaria. În 1918, armata sârbă a alungat Puterile Centrale din Kosovo. După primul război mondial, monarhia a fost transformată în Regatul sârbilor, croaților și slovenilor la 1 decembrie 1918. Kosovo a fost împărțit în patru județe, trei fiind o parte din Serbia (Zvečan, Kosovo și sudul Metohiei) și unul Muntenegrului (nordul Metohiei). Cu toate acestea, noul sistem de administrare de la 26 aprilie 1922 a împărțit Kosovo între cele trei regiuni ale Regatului: Kosovo, Rascia și Zeta. În 1929, Regatul a fost transformat în Regatul Iugoslaviei și teritoriul din Kosovo, a fost reorganizat.

Pentru a schimba compoziția etnică din Kosovo, între 1912 și 1941 o mare amploare de re-colonizare a sârbilor provinciei Kosovo a fost întreprinsă de către guvernul de la Belgrad. Pe de altă parte drepturile albanezilor de a beneficia educație în limba lor a fost neacceptată, alături de alte națiuni non-slave sau slave nerecunoscute din Iugoslavia, deoarece ca regat era recunoscută numai națiunile croată, sârbă, slovenă, în timp ce alte națiuni slave trebuiau să se identifice ca una din cele trei națiuni slave oficiale în timp ce națiunile non-slave au fost considerate minorități [24]. Albanezii și alte națiuni musulmane au fost obligați să emigreze, în principal cu teren reformat, care a lovit proprietari albanezi în 1919, cu măsuri direct violente.[25][26] În 1935 și 1938 două acorduri între Regatul Iugoslavia și Turcia au fost semnate pentru expatrierea a 240.000 de albanezi în Turcia, dar care nu a fost finalizat din cauza izbucnirii celui de-al doilea război mondial.[27]

Kosovo 1941.png

În 1941, Kosovo și Iugoslavia s-au implicat în al doilea război mondial după ce puterile Axei au invadat Iugoslavia în 1941. O mare parte din Kosovo a devenit o parte din Albania controlată de italieni, alte părți au fost date Bulgariei și Serbiei aflate sub administrația militară a Germaniei naziste. Regimul fascist italian a lui Benito Mussolini a fost exploatat de sentimentele naționaliste ale albanezilor, pentru a-l încuraja la crearea Albaniei Mari care prevedea includerea provinciei Kosovo, fiind obținută în cel de-al doilea război mondial[28]. Zeci de mii de sârbi au fost alungați din Kosovo în timpul celui de-al doilea război mondial.[29] În timpul războiului din 1944, la conferința de la Bujan liderii comuniști ai rezistenței kosovare a adoptat o rezoluție cu privire la repartizarea postbelică a provinciei Kosovo la Albania, dar opinia lor a fost mai târziu neacceptată.[26] După numeroase răscoalele ale partizanilor, conduse de Fadil Hoxha, Kosovo a fost eliberat în 1944, cu ajutorul partizanilor albanezi din Comintern și a devenit o provincie a Serbiei în cadrul Federației Democratice Iugoslavia.

Kosovo în Iugoslavia comunistă[modificare | modificare sursă]

Provincia a luat prima forma cu frontierele sale actuale, în 1945, ca Regiunea Autonomă Kosovo și Metohia. Înainte de al doilea război mondial, nici o entitate cu numele Kosovo a existat în timpul dominației Imperiului Otoman (care anterior controla teritoriul), acesta a fost un vilaiet, iar granițele fiind revizuite în diferite ocazii. Ultima oară când provincia otomană a existat, cuprindea zone actuale care fie au fost cedate Albaniei sau fie s-au găsit în cadrul noii republici iugoslave din Muntenegru, Macedonia (inclusiv capitala acesteia Skopje) cu o parte din regiunea Sandžak din Serbia Centrală.

Opresiunile violente și expatrierea albanezilor au fost reluate, în special după 1953, când Josip Broz Tito a ajuns la un acord cu Ministrul de Externe turc, Mehmet Fuat Köprülü, pentru a convinge albanezii iugoslavi să se declare de etnie turcă.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ en See [1] UN estimate, Kosovo’s population estimates range from 1.9 to 2.4 million. The last two population census conducted in 1981 and 1991 estimated Kosovo’s population at 1.6 and 1.9 million respectively, but the 1991 census probably undercounted Albanians. The latest estimate in 2001 by OSCE puts the number at 2.4 Million. The World Factbook gives an estimate of 2,126,708 for the year 2007.
  2. ^ en The World Factbook - Kosovo”. CIA.gov. 20 martie 2008. https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/kv.html. Accesat la 5 aprilie 2008. 
  3. ^ a b en International Monetary Fund (12 februarie 2014). „IMF Staff Visit to Kosovo” (PDF). IMF.org. http://www.unmikonline.org/AideMemoireFebruary25_2009.pdf. Accesat la 13 martie 2009. 
  4. ^ en http://www.reuters.com/article/worldNews/idUSTRE49780C20081008
  5. ^ en Schabnel, Albrecht; Thakur (ed), Ramesh (ed). Kosovo and the Challenge of Humanitarian Intervention: Selective Indignation, Collective Action, and International Citizenship. New York: The United Nations University, 2001. Pp. 20 and 24.
  6. ^ Ibid.
  7. ^ en "The name Kosovo". Dr John-Peter Maher, Professor Emeritus of Linguistics, Northeastern Illinois University
  8. ^ Kosovo MPs proclaim independence”, BBC News Online, 17 februarie 2008.
  9. ^ http://www.unmikonline.org/Pages/about.aspx
  10. ^ Republica Kosovo devine membra a Bancii Mondiale, 4 iunie 2009, Ziare.com, accesat la 3 septembrie 2013
  11. ^ http://www.mae.ro/node/2730
  12. ^ en The Illyrians. A Stipcevic. Noyes Press. Pg 76 the Slavs merged with these people (the Illyrians), thus preserving in their own identity remains of ancient Illyrians
  13. ^ en http://www.zum.de/whkmla/military/17cen/habsbott16831699.html
  14. ^ en http://eprints.st-andrews.ac.uk/archive/00000384/01/Todorovicweb.pdf
  15. ^ en The Serbs. Sima Cirkovic. Blackwell Publishing. Pg 144 Patriarch Arsenije III clained that 30, 000 people followed him (on another occasion the figure was 40, 000)
  16. ^ en Cirkovic. Pg 115 The great migrations that had begun earlier continued after the establishment of Ottoman rule in territories that had formerly been part of the Serbian state
  17. ^ a b en The Balkans. From Constantinople to Communism. Dennis Hupchik
  18. ^ a b c http://www.prospect-magazine.co.uk/article_details.php?id=4173
  19. ^ en Cirkovic. Pg 244 In Kosovo there were visible signs of ethnic change which had accumulated since the Middle Ages with the immigration of Albanian cattle farmers. In addition to the continual flow of settlers and the islamisation of urban centres, changes in the population were also caused by political events ... Serbs left territories still under the Sultan's control.
  20. ^ en Cirkovic. Pg 208-09, citing 19th century author Jakov Ignjatovic: A Serb without his religious rites and customs is not a Serb
  21. ^ en Cirkovic. Pg 244 since islamicized Albanians represented a significan portion of the Ottoman armed forces and administration, they did not give up the Empire easily
  22. ^ en Schabnel, Albrecht(ed); Thakur, Ramesh (ed). Kosovo and the Challenge of Humanitarian Intervention: Selective Indignation, Collective Action, and International Citizenship. New York: The United Nations University, 2001. Pp. 20.
  23. ^ en Treaty of London, 1913
  24. ^ en Schabnel, Albrecht; Thakur (ed), Ramesh (ed). Kosovo and the Challenge of Humanitarian Intervention: Selective Indignation, Collective Action, and International Citizenship. New York: The United Nations University, 2001. Pp. 20.
  25. ^ Daskalovski, Židas. Claims to Kosovo: Nationalism and Self-Determination. In: Florian Bieber & Zidas Daskalovski (eds.), Understanding the War in Kosovo. L.: Frank Cass, 2003. ISBN 0-7146-5391-8. P. 13-30.
  26. ^ a b en Malcolm, Noel. Kosovo: A Short History. Basingstoke: Macmillan, 1998. ISBN 0-333-66612-7.
  27. ^ en Ramet, Sabrina P. The Kingdom of God or the Kingdom of Ends: Kosovo in Serbian Perception. In Mary Buckley & Sally N. Cummings (eds.), Kosovo: Perceptions of War and Its Aftermath. L. – N.Y.: Continuum Press, 2002. ISBN 0-8264-5670-7. P. 30-46.
  28. ^ en Schabnel, Albrecht; Thakur (ed), Ramesh (ed), 2001. Pp. 20.
  29. ^ en Schabnel, Albrecht(ed); Thakur, Ramesh (ed), 2001. Pp. 20.

Legături externe[modificare | modificare sursă]