Nazism
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
Acest articol sau secţiune are multe probleme. Puteţi ajuta la rezolvarea lor sau să le discutaţi pe pagina de discuţie.
|
Nazismul sau naţional-socialismul (german) este o ideologie şi o politică a statului german totalitară, naţionalistă, rasistă, antisemită şi anticomunistă care au fost aplicate în timpul dictaturii lui Adolf Hitler în Germania între 1933 şi 1945. Cuvântul "nazism" provine de la prescurtarea numelui naţional-socialism (Nationalsozialismus, prescurtat pe nemţeşte Nazi, rostit 'na-ţi). În 1921 Hitler a devenit liderul Partidului Naţional Socialist German al Muncitorilor (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei (NSDAP)), iar la 30 ianuarie 1933 cancelarul (prim-ministrul) Reich-ului german.
În momentul de faţă în Germania nazismul precum şi folosirea svasticii sunt interzise prin lege, dar mai există grupări şi chiar partide neonaziste, unele ilegale. Folosirea simbolurilor naziste, inclusiv a zvasticii, este permisă în Germania doar în cazuri excepţionale.
Cuprins |
[modifică] Hitler şi lucrarea sa "Mein Kampf"
Nazismul a evidenţiat in permanenţă primatul acţiunii asupra gândirii. În timp ce se afla în închisoarea Landsberg (în 1924), Hitler şi-a dictat prima parte din „Mein Kampf” (Lupta mea), care a devenit „biblia” naţional-socialismului. Alaturi de programul in 25 de puncte din 1920 lucrarea a reprezentat cadrul de baza al nazismului. Ideile lui Hitler s-au intemeiat pe o concepţie rasistă. El considera ca omenirea este alcatuita pe baza unei ierarhii valorice a raselor si ca viata nu reprezinta nimic altceva decat supravietuirea celor adaptabili. Credea ca „darwinismul social” are nevoie de lupta intre rase, intocmai cum animalele se lupta pentru hrana si pentru mentinerea puritatii rasei, astfel incat cei puternici de sangele celor slabi. „Poporul de stapani” („Herrenvolk”) era de "rasă ariană”, alcatuit fiind din populatiile Europei de Nord. La baza piramidei rasiale Hitler el plaseaza: negrii, slavii, tiganii si evreii, pentru acestia din urma avand sentimente de ura exacerbată. Hitler socotea pe evrei drept „un cancer ce roade trupul Germaniei”, o boala ce trebuie tratata, dupa cum ilustreaza urmatorul citat din „Mein Kampf”:
„Alterarea sângelui si deteriorarea rasei reprezinta singurele cauze care explica declinul civilizatiilor stravechi; niciodata razboiul nu a ruinat natiunile, ci pierderea puterii lor de rezistenta – caracteristica exclusiva a sangelui raselor pure. In aceasta lume, oricine nu este de sorginte sanatoasa poate fi considerat pleava”.
Dupa parerea lui Hitler, nu exista nici o alternativa realista la guvernarea dictatoriala. Inca din timpul anilor petrecuti la Viena el considerase democratia parlamentara slaba si ineficienta. Aceasta se opunea traditiilor istorice germane bazate pe militarism si absolutism si, mai mult, incuraja raspandirea unui rau si mai mare: comunismul.
Cel din urma element al ideologiei naziste era nationalismul de tip agresiv, care se raspandise ca urmare a conditiilor specifice din Germania ultimilor ani. Armistiţiul din 1918 şi Tratatul de la Versailles trebuiau reconsiderate, iar teritoriile pierdute trebuiau retrocedate Germaniei. Dar nationalismul lui Hitler cerea ceva mai mult decat simpla restabilire a frontierelor din 1914. El dorea crearea unui „Reich” care sa-i cuprinda pe toti acei membrii ai poporului german ce traiau dincolo de frontierele Germaniei: germanii austrieci, germanii sudeţi, comunităţile germane ce traiau de-a lungul coastei baltice – toti urmau sa fie cuprinsi in limitele teritoriale ale noii Germanii. Totusi, telurile lui Hitler nu se sfârşeau aici. Visa la Germania Mare, o supraputere capabila sa rivalizeze cu Imperiul Britanic si cu Statele Unite. Un asemenea obiectiv nu putea fi atins decat printr-o extindere teritoriala de mari proportii. Acesta a fost motivul pentru care Hitler ceruse „Lebensraum” („spatiu vital”) pentru Germania. Numai prin cucerirea Poloniei, Ucrainei si Rusiei putea obtine Germania sursele de materii prime. Initierea „noii ordini” in Europa de est presupunea in acelasi timp atingerea unui obiectiv important: distrugerea Rusiei, centrul comunismului mondial. El sustinea in „Mein Kampf”:
„Poporului german trebuie să i se asigure teritoriul necesar existenţei sale pe pământ... Oamenii de acelaşi sânge trebuie sa aparţină unui imperiu (Reich). Poporul german nu are dreptul să se angajeze într-o politică colonială până in clipa in care nu şi-a adunat copiii între graniţele aceluiaşi stat. Atunci când teritoriul Reich-ului va cuprinde pe toti germanii si nu-si va mai putea permite sa ofere acestora conditii decente de trai, numai atunci se va putea vorbi de dreptul moral, rezultat din nevoile poporului, de a dobandi teritorii străine. Plugul se va transforma in sabie şi lacrimile razboiului vor deveni pâinea zilnica a generaţiilor urmatoare... Dreptul la teritoriu devine datorie in cazul in care o mare natiune pare destinată să decadă dacă nu-si extinde posesiunile. Iar acest lucru este cu atât mai adevărat atunci când natiunea in cauza nu este o comunitate mica negroidă, ci insăşi Germania-mamă a tuturor celor care au conferit lumii actuala sa formă culturală. Germania fie va deveni putere mondială, fie va dispărea. Telul de viitor al politicii noastre externe trebuie sa fie o politica indreptata spre est, care sa prevadă teritoriile considerate necesare poporului german.”
[modifică] Ideologia economică
Teoria economică nazistă se baza pe interesele locale imediate, dar încerca să se îmbine şi cu concepţii ideologice economice recunoscute pe plan internaţional.
Politica economică internă era focalizată pe trei obiective principale:
- eliminarea şomajului
- eliminarea inflaţiei devastatoare
- extinderea producţiei de bunuri de larg consum pentru a îmbunătăţi standardul (nivelul) de viaţă al claselor de mijloc şi jos.
Toate aceste obiective ţinteau spre îmbunăţăţirea situaţiei Republicii de la Weimar şi întărirea partidului. În ceea ce priveşte evoluţia economică, partidul a avut mare succes. Între 1933 şi 1936, PNB al Germaniei a crescut cu o rată anuală de 9,5 %, în timp ce industria luată singură a crescut în medie chiar cu 17,2 %. Expansiunea economică a scos Germania din criza economică în care se afla după primul razboi şi a redus drastic şomajul în mai puţin de patru ani. Consumul public a crescut anual cu 18,7 %, iar consumul particular cu 3,6 %. Mare parte din această producţie a fost îndreptată însă către maşina de război. De aceea, odată cu începerea războiului a început să se simtă din nou o presiune economică, dar nu atât de acută ca în timpul Republicii de la Weimar. Se pare că succesul economiei germane a fost unul dintre motivele pentru care societatea a fost de acord cu războiul.
[modifică] Ideologia internaţională
Din punct de vedere internaţional, partidul nazist credea că o conspiraţie internaţională a marilor bancheri a creat criza economică din anii 1930. Capul acestei conspiraţii era considerat ca fiind un grup de evrei, ceea ce motiva încă o dată distrugerea acestei etnii în timpul Holocaustului. Aceste organizaţii ale bancherilor erau binecunoscute în acea vreme şi se ştia că puteau influenţa statele naţionale prin extinderea sau retragerea creditelor. Influenţa nu se limita la statele mici, precum stătuleţele germane care au precedat crearea naţiunii germane din anii '70 din secolul al XIX-lea, ci putea privi chiar şi marile puteri europene începând cu secolul XVI. De altfel multe companii transnaţionale din perioada secolelor XVI-XIX (Dutch East India Company, de exemplu) au fost create special pentru a se angaja în războaie în locul guvernelor, şi nu invers.
Se poate spune că partidul nazist era împotriva puterii companiilor multinaţionale în raport cu statul-naţiune. Această opinie era comună cu cea a partidelor politice de centru-stânga şi chiar cu grupurile politice anarhiste din partea opusă în spectrul politic.
Partidul nazist avea o concepţie foarte limitată despre economia internaţională. După cum spune şi numele naţional-socialist, partidul dorea să încorporeze resursele companiilor internaţionale în Reich cu forţa, şi nu prin comerţ. În loc ca statul să ceară companiilor bunuri din producţia industrială şi să aloce materiile prime necesare la producţia lor (ca în sistemul comunist/socialist), statul plătea pentru aceste bunuri. Aceasta permitea preţului să joace un rol esenţial în ceea ce priveşte informaţia în legătură cu lipsa de bunuri sau necesarul de capital în tehnologie sau munca pentru a produce bunuri.
De asemenea, o structură sindicalistă superficială era prezentă în companii - atât partidul fascist german cât şi cel italian au început lupta politică, fiind mişcări sindicale ale muncitorilor, dar devenind dictaturi (în cazul german, regim totalitar). Ideea s-a păstrat în timp, anume se doreşte uneori un control al statului pentru eliminarea conflictelor potenţiale din relaţiile dintre patronat şi muncitori.
[modifică] Politica statului german nazist
Toate aceste teorii au fost folosite pentru a justifica rezultatele totalitare, de ură rasială şi opresiune, folosind toate mijloacele statului. Acestea sunt pe scurt:
- Naţionalism etnic, inclusiv definiţia germanilor drept „rasă stăpână” (Herrenvolk)
- Rasismul şi antisemitismul
- Anticomunismul
- Anticlericalismul
- Eugenía (omorârea raselor „sclave” şi a celor „parazitare” pentru a purifica „rasa stăpână”)
„Principiul conducătorului” (Führerprinzip) era un element cheie în ideologia fascistă, în care conducătorul simbolizează întruparea mişcării politice şi a naţiunii.
Cel mai proeminent nazist a fost Hitler, care a condus Germania drept cancelar (= prim-ministru) între 30 ianuarie 1933 şi până ce s-a sinucis la 30 aprilie 1945. El a împins Germania în Al Doilea Război Mondial şi a fost responsabil pentru moartea a peste 20 de milioane de oameni precum şi pentru Holocaust. În timpul lui Hitler, naţionalismul şi rasismul au fost combinate într-o ideologie şi politică militaristă de stat exaltată şi extremă, care servea propriilor sale ţeluri.
[modifică] Nazismul şi fascismul
Nazismul este de multe ori confundat cu fascismul. Nazismul chiar preia unele elemente din fascism: dictatura, iredentismul teritorial şi bazele teoriei economice. De exemplu, Benito Mussolini, fondatorul fascismului, nu era antisemit până să intre in alianţă cu Hitler, cel de la care provine rasismul prezent în nazism. Dictatorul spaniol Francisco Franco folosea des cuvântul „fascist” pentru a desemna pe cei care se opuneau comunismului.
Din punct de vedere economic, nazismul şi fascismul au multe legături. Nazismul poate fi considerat ca fiind o subdiviziune a fascismului (toţi naziştii sunt fascişti, dar nu toţi fasciştii sunt nazişti). Printre aceste idei economice se afla controlul complet al guvernului asupra finanţelor, investiţiilor (alocarea de credite), industriei şi agriculturii. Totuşi, în ambele sisteme continuau să existe atât puterea marilor companii economice, cât şi economia de piaţă în ceea ce priveşte preţurile.
[modifică] Nazismul şi religia
Relaţia dintre nazism şi creştinism poate fi descrisă ca fiind complexă şi controversată. Hitler folosea simbolistica creştină pentru propriile sale scopuri, dar rămâne sub semnul întrebării măsura în care Hitler se considera creştin. Unii scriitori creştini îl considerau ateu, ocultist sau chiar satanist.
Naziştii considerau că religiile care recunoşteau „adevărurile” lor erau „religii adevărate”, iar cele care predicau iubirea şi „toleranţa în contradicţie cu faptele” erau „religii false”.
Mulţi preoţi catolici s-au opus nazismului din cauza incompatibilităţii lui cu morala creştină. La fel ca oponenţii politici, mulţi din aceşti preoţi au fost trimişi în lagăre de concentrare. Dar ierarhia superioară a bisericii inclusiv papa Pius al XII-lea a acceptat cu relativă pasivitate această doctrină, şi încă şi în ziua de astăzi persistă controversele privind prezumtiva complicitate a papei Piux al XII-lea.
[modifică] Alte aspecte
După război, mulţi nazişti de rang înalt au fost judecaţi, condamnaţi în Procesul de la Nürnberg, iar unii chiar executaţi pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii.
Simbolul nazist era svastica în sens dextrogir. Svastica era de milenii simbol al norocului şi al prosperităţii. Multe popoare au (sau au avut) svastica drept simbol, între care indienii, grecii, romanii, celţii, evreii şi dacii. Hitler se pare că l-a preluat pe filiera hindusă.
Spre sfârşitul secolului XX în mai multe ţări din lume au apărut mişcări neonaziste, ca de exemplu în Statele Unite, Germania şi alte ţări europene. Aceste tendinţe sunt deseori asociate cu tinerii neonazişti. De asemenea, în multe ţări din Europa occidentală s-a observat recent o creştere a importanţei partidelor naţionaliste (Austria, Franţa; în Germania unele partide cu tendinţe neonaziste chiar au câştigat în alegeri cîteva locuri în parlamentele unor Land-uri. Partidele clar neonaziste sunt însă interzise prin lege.
[modifică] Vezi şi
[modifică] Legături externe
