Germania Nazistă
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
.svg){kind=small}
.svg){kind=small}
.svg){kind=small}
Germania nazistă sau Al treilea Reich se referă la Germania dintre anii 1933 şi 1945. Ţara a fost sub controlul ferm al ideologiei totalitare a Partidului Muncitoresc Naţional-Socialist (sau Nazist), în frunte cu dictatorul Adolf Hitler, führerul. Al treilea Reich este traducerea termenului din german Drittes Reich şi este folosită ca sinonim pentru Germania nazistă. Termenul se referă mai mult la statul nazist şi guvernarea lui monopartită decât la ţara şi poporul ei. Termenul a fost folosit pentru prima oară în 1922, ca titlu de carte, de scriitorul conservator Arthur Moeller van den Bruck. A fost adoptat de propaganda nazistă, care considera Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană ca primul reich, Imperiul German dintre anii 1871–1918 ca pe cel de-al doilea şi propriul lor regim ca pe cel de-al treilea. Numerotare a fost făcută şi pentru a sugera reîntoarcerea la vechea glorie germană odată cu abolirea Republicii de la Weimar din 1919. Cucerirea puterii de către nazişti a fost un proces complex.
Cel de-al treilea reich este supranumit „Reichul milenar” (sau „Reichul de o mie de ani”), întrucât fondatorii lui sperau să dăinuiască cel puţin, aidoma Sf. Imperiu Roman de Naţiune Germană. Partidul Nazist („NSDAP”) a combinat simbolurile tradiţionale germane cu simbolurile naziste în încercarea de a forţa percepţia că toate erau identice. Astfel, Partidul Nazist a folosit termenul de „Al treilea Reich” sau „Reichul milenar” pentru a face legătura dintre aşa-numitul trecut glorios şi viitorul, care se sugera că urma să fie de asemeni glorios. În momentele sale de glorie, cel de-al treilea reich controla cea mai mare parte a Europei. Totuşi, din cauza înfrângerii suferite în 1944 pe frontul de răsărit, din partea Uniunii Sovietice, şi pe frontul de vest, din parte a aliaţilor anglo-americani, în al doilea război mondial, „reichul milenar” nu a rezistat decât 12 ani, din 1933 până în 1945. Datorită acestei durate scurte, unii istorici numesc Germania nazistă şi „reichul de 12 ani”. Există dovezi că Hitlerînsuşi nu agrea denumirea „Drittes Reich”, datorită faptului că ar fi sugerat o poziţie de subordonare faţă de predecesorii săi.
Pe durata celor 12 ani cât au fost la putere, naziştii au trimis armate importante de-a lungul şi de-a latul întregii Europe continentale, excepţie făcând Elveţia, Spania, Portugalia, Andora, Vaticanul, Suedia şi zonele din preajma Munţilor Urali. Acţiunile belicoase au avut menirea creării Germaniei Mari, cu capitala la Berlin, redenumită „Germania”. Noua Germanie urma să cuprindă între graniţele ei pe toţi cetăţenii de origine germană pură. Acestă politică s-a manifestat prin exterminarea a aproximativ 11 milioane de oameni de diverse etnii şi categorii social-politice (evrei, rromi), opozanţi politici (liberali, comunişti), marginalizaţi ai societăţii (handicapaţi, homosexuali), ca şi alţi opozanţi şi zeci de milioane dintre combatanţii şi civilii din zonele de război.
Cuprins
|
[modifică] Cronologia evenimentelor
- Republica de la Weimar (inclusiv evenimentele care au dus la numirea lui Hitler în postul de cancelar al Germaniei în 1933).
- Gleichschaltung (română: nivelare; sunt măsuri legale luate de nazişti pentru a transforma instituţiile publice democratice în cele ale statului totalitar).
- Al doilea război mondial.
- Puterile Axei.
[modifică] Politica antebelică, 1933-1939
La 30 ianuarie 1933, Adolf Hitler a fost numit cancelar de preşedintele Germaniei Paul von Hindenburg, după încercările nereuşite ale generalului Kurt von Schleicher de a forma un guvern viabil, eşuate în urma presiunilor făcute de fostul cancelar Franz von Papen. Deşi Partidul Nazist NSDAP a câştigat majoritatea relativă în alegerile generale libere din 1932 pentru Reichstag, naziştii nu au atins şi majoritatea absolută în parlament.
[modifică] Consolidarea puterii
| Acest articol este parte a seriei Nazism.  |
|
Organizaţii naziste Partidul Naţional Socialist Nazismul în istorie Axa timpului - nazismul timpuriu Concepte naziste Glosar al celui de-al Treilea Reich Liste relevante Listă a liderilor şi oficialilor Partidului Nazist Partide politice şi mişcări naziste în afara Germaniei Canadian National Socialist Unity Party Forţele militare ale Germaniei Naziste Wehrmacht Subiecte conexe Nazism şi religie |
| Editaţi |
| Istoria Germaniei |
|---|
 |
| Antichitatea |
| Triburile germanice |
| Perioada migraţiilor |
| Imperiul Francilor |
| Evul mediu |
| Sfântul Imperiu Roman |
| Colonizarea răsăritului |
| Apariţia naţiunii germane |
| Confederaţia Rinului |
| Confederaţia Germană |
| Confederaţia Germană de Nord |
| Imperiul German |
| Imperiul German |
| Primul război mondial |
| Republica de la Weimar |
| Republica de la Weimar |
| Germania Nazistă |
| Germania nazistă |
| Al doilea război mondial |
| Germania postbelică |
| Germania între 1945-1990 |
| Ocupaţia şi împărţirea |
| Expulzarea germanilor |
| RDG |
| RFG |
| Reunificarea Germaniei |
| Germania în zilele noastre |
| Germania |
| Alte subiecte germane |
| Istoria militară |
| Tabel cronologic |
| Istoria germanei |
| [Editează acest format] |
Noul guvern a instaurat dictatura, luând o serie de măsuri într-o succesiune rapidă (vezi Gleichschaltung pentru detalii). La 27 februarie 1933, Hermann Göring a înscenat incendierea Reichstag-ului, acţiune care a fost urmată imediat de Decretul Incendiului Reichstag-ului, care abroga habeas corpus şi alte legi şi drepturi cetăţeneşti. O mai mare consolidare a puterii a fost asigurată de acţiunea de la 30 ianuarie 1934, Gesetz über den Neuaufbau des Reichs (Legea pentru reconstruirea Reichului). Acest act a schimbat Germania „Republicii de la Weimar”, care era un stat federal puternic decentralizat, într-un stat centralizat. Au fost desfiinţate parlamentele statelor, transferând drepturile suverane guvernului central, iar administraţiile statelor federale au fost puse sub controlul administraţiei centrale. Ultimul act administrativ, care a transformat practic peste noapte Germania într-o dictatură, a fost Legea împuternicirii (Ermächtigungsgesetz) emis în martie 1934. Acesta dădea cancelarului Germaniei aceleaşi puteri legislative ca ale Reichstag-ului, proclamând că şeful guvernului poate aproba amendamente la constituţie în mod arbitrar, asigurându-i cancelarului puteri speciale în caz de urgenţă, care suspendau practic toate libertăţile civile şi transformau Germania într-o ţară cu un sigur partid politic.
La moartea preşedintelui Hindenburg, la 2 august 1934, parlamentul dominat de nazişti a unit funcţiile oficiale de Reichspräsident (preşedinte) şi Reichskanzler (cancelar, prim-ministru) într-una singură şi l-a învestit pe Hitler cu noul titlu de Führer und Reichskanzler (conducător şi cancelar al reichului).
Doar armata a rămas independentă faţă de controlul nazist, iar membrii organizaţiei paramilitare Cămăşile brune (SA, Sturmabteilung) au aşteptat să obţină poziţii dominante în noua configuraţie a puterii. Dorind să păstreze relaţiile bune cu armata, Hitler a iniţiat în noaptea de 30 iunie 1934 aşa-zisa Noapte a cuţitelor lungi, o acţiune de epurare a liderilor SA ca şi a altor inamici politici, acţiune dusă la îndeplinire de o altă structură de elită a naziştilor, SS-ul. La scurt timp după aceasta, comandanţii forţelor armate regulate au jurat credinţă noului stăpân al Germaniei.
Înfiinţarea unei forţe poliţieneşti acţionând în afara autorităţii civile, Gestapo (prescurtare de la Geheime Staatspolizei, poliţia secretă de stat), a pus în lumină tactica naziştilor de a folosi mijloace de forţă pentru a controla direct societatea germană. Luând exemplul epurărilor staliniste, această structură a „descoperit” peste 100.000 de spioni şi de trădători, toţi fiind din rândul criticilor regimului şi al disidenţilor. Cei mai mulţi germani de rând, mulţumiţi de creşterea economică şi de standardul de viaţă îmbunătăţit, au rămas supuşi şi tăcuţi. Dar mulţi oponenţi politici, îndeosebi comunişti şi socialişti, au fost pârâţi de turnătorii omniprezenţi, apoi încarceraţi în închisori şi lagăre, unde au fost maltrataţi, mulţi dintre ei fiind chiar torturaţi şi ucişi. Numărul victimelor politice ucise sau dispărute în primii ani ai regimului nazist este estimat la mai multe zeci de mii.
- Pentru opoziţia politică din această perioadă, vezi Mişcarea germană de rezistenţă.
[modifică] Politica socială
- Vezi de asemenea Politica rasială a Germaniei Naziste
Regimul nazist a fost caracterizat prin controlul politic al fiecărui aspect al societăţii cu scopul atingerii purităţii rasiale, sociale şi culturale a Arianului, a Nordicului. Arta abstractă şi arta de avantgardă a fost scoasă din muzee şi expusă în manifestări speciale ca „Artă degenerată” („entartete Kunst”), fiind ridiculizată. Însă mulţimile care vizitau aceste expoziţii de „artă decadentă” eclipsau de multe ori pe cei care se duceau la expoziţiile de artă oficială. Un exemplu notabil a fost în ziua de 31 martie 1937, când o mulţime uriaşă a stat la rând să vadă o expoziţie specială de „artă degenerată” în München, în timp ce la la expoziţia oficială, unde erau pe simeze 900 de lucrări aprobate personal de Adolf Hitler, a venit doar un grup mic de persoane lipsite de entuziasm.
Naziştii şi-au atins scopurile prin persecutarea şi uciderea celor consideraţi impuri, pricipalele ţinte fiind evreii, romii, martorii lui Iehova şi homosexualii.
Prin legile de la Nürnberg din 1935, evreilor li s-a anulat cetăţenia germană şi li s-a interzis să mai ocupe funcţii în instituţiile statului. Cei mai mulţi evrei germani angajaţi şi-au pierdut slujbele, locurile lor de muncă fiind luate de şomerii consideraţi corespunzători din punct de vedere etnic-rasial („arieni”). La 9 noiembrie 1938, naziştii s-au dedat la un pogrom împotriva evreilor, acţiunea organizată pe plan naţional fiind cunoscută cu denumirea Kristallnacht („Noaptea de cristal”). S-a folosit acest nume deoarece numeroasele geamuri şi vitrine sparte făceau ca străzile să pară acoperite cu cristal. Până în septembrie 1939, peste 200.000 de evrei au fost nevoiţi să părăsească Germania, proprietăţile fiindu-le confiscate de statul nazist.
Naziştii au iniţiat programe de exterminare a membrilor „slabi” sau „nepotriviţi” din populaţia germană. Este vorba de programul de eutanasie T-4, în timpul desfăşurării căruia au fost ucişi zeci de mii de germani handicapaţi şi bolnavi incurabili. Această măsură inumană a fost luată în cadrul eforturilor de „menţinere a purităţii rasei superioare germane” (în limba germană: Herrenvolk), după cum spuneau propagandiştii nazişti. Tehnicile de asasinare în masă experimentate în timpul acestei perioade au fost folosite mai târziu şi în holocaust. Ca urmare a legilor din 1933, peste 400.000 de persoane considerate ca având defecte genetice, o gamă care acoperea de la boli mintale până la alcoolism, au fost supuse sterilizării obligatorii.
Cercetări de dată recentă au arătat că naziştii s-au bucurat până târziu, spre sfârşitul războiului, de sprijinul populaţiei, în principal datorită programelor de asitenţă socială.
[modifică] Politica economică
Atunci când naziştii au ajuns la putere, cea mai presantă problemă era rata şomajului foarte ridicată, (peste 40%). Conducerea economică a statului a fost dată pentru început unui bancher foarte respectat, Hjalmar Schacht. Sub conducerea sa a fost schiţată o nouă politică economică pentru ridicarea naţiunii. Unele dintre primele măsuri luate a fost desfiinţarea sindicatelor şi impunerea controlului salariilor.
Guvernul a început să crească masa monetară prin creşterea masivă a deficitului bugetar. Însă, în acelaşi timp, guvernul a impus o rată a dobânzii de maxim 4,5%, creând o acumulare masivă în fonduri de împrumut. Situaţia a fost rezolvată prin crearea unor companii-fantomă care plăteau pentru bunuri cu obligaţiuni. Cea mai faimoasă dintre acestea a fost compania MEFO, iar obligaţiunile folosite ca monedă au devenit cunoscute drept „chitanţe mefo”. Deşi s-a promis că aceste obligaţiuni vor putea fi schimbate pe bani reali, în acest fel prăbuşirea fondurilor a fost amânată până după prăbuşirea Reichului. Aceste manevre financiare complicate au fost folosite pentru ascunderea cheltuielilor militare care încălcau Tratatul de la Versailles.
În mod normal, efectele controlului preţurilor combinat cu o mare creştere a masei monetare ar fi trebuit să ducă la dezvoltarea pieţei negre, dar pedepsele foarte aspre (infractorii fiind trimişi în lagăre de concentrare sau împuşcaţi pe loc) au împiedicat apariţia fenomenului. Măsurile represive au ţinut, de asemenea, volatilitatea scăzută, reducând presiunea inflaţionistă. Noua politică economică a redus importurile pentru bunurile de larg consum şi s-a concentrat pe producţia de export. Comerţul exterior a fost redus până la aproximativ o treime din nivelul atins în 1929 pe toată durata perioadei naziste. Controlul asupra valutelor străine a fost extins, ducând la supraevaluarea mărcii germane. Acestea s-au dovedit soluţii salvatoare în scăderea hotărâtoare a şomajului.
Industria a rămas în cea mai mare parte nenaţionalizată, iar interesul pentru afaceri a rămas în continuare motivat de obţinerea profiturilor. Industria a fost însă obligată să folosească strict cote de aprovizionare şi resurse materiale locale. Toate aceste reglementări erau hotărâte de comitete administrative compuse din funcţionari ai statului şi reprezentanţi ai sectorului privat. Concurenţa era limitată atâta vreme cât marile companii erau organizate în comitetele administrative sus-numite în carteluri. S-au făcut naţionalizări selective ale întreprinderilor care refuzau să se supună noilor reglementări. Băncile care fuseseră naţionalizate în „Republica de la Weimar” au fost retrocedate foştilor proprietari, fiecare comitet administrativ având ca membru şi o bancă care finanţa întreaga organizaţie.
Economia germană a trecut mai târziu sub conducerea lui Hermann Göring când, la 18 octombrie 1936, Reichstag-ul a anunţat începerea unui plan cincinal pentru a pune economia germană pe o bază necesară producţiei de război. Planul cincinal s-a terminat din punct de vedere teoretic în 1940, dar, din acest moment, Hermann Göring şi-a făcut o importantă bază a puterii din prerogativa sa de „conducător al planului cincinal”, care a condus efectiv economia şi problemele producţiei.
Sub conducerea lui Fritz Todt s-a derulat un proiect masiv de lucrări publice, rivalizând cu New Deal-ul, atât în scop, cât şi în amploare, cea mai importantă realizare fiind reţeaua de autostrăzi. Odată ce a fost pusă pe picioare, uriaşa organizaţie pe care a creat-o Todt a fost folosită pentru construirea de buncăre, adăposturi subterane şi tranşee în toată Europa. O altă latură a noii economii germane a reprezentat-o producţia pentru o reînarmare masivă, având ca scop creşterea armatei de la un efectiv de 100.000 soldaţi până la câteva milioane.
În 1942, cheltuielile de război sporite şi moartea lui Todt au dus la trecerea la completa economie de comandă, sub controlul lui Albert Speer.
[modifică] Al doilea război mondial
în 1939, acţiunile germane au dus la izbucnirea celui de-al doilea război mondial în Europa. Polonia, Franţa, Danemarca, Norvegia, Belgia şi Olanda au fost invadate. La început, Anglia nu a putut face mult pentru a salva aliaţii europeni, iar Germania a supus Marea Britanie unui bombardament aerian intens pe durata bătăliei Angliei. După invadarea Greciei şi a nordului Africii, Germania a atacat Uniunea Sovietică în 1941, a declarat război SUA după atacul japonez asupra bazei navale de la Pearl Harbor din acelaşi an.
Persecutarea minorităţilor a continuat, atât în Germania cât şi în teritoriile ocupate sau dependente. Din 1941, evreilor li s-a impus purtarea în public a unui ecuson cu steaua lui David pe fond galben cusut pe haine. Evreii au fost mutaţi în majoritate în ghetouri, unde au fost izolaţi de restul populaţiei. În ianuarie 1942, la Conferinţa de la Wannsee, sub conducerea lui Reinhard Heydrich, a fost schiţată aşa-zisa „Soluţia finală a problemei evreieşti” (Endlösung der Judenfrage) din Europa. Din acest moment până la terminarea războiului, aproximativ şase milioane de evrei, dar şi alţii (homosexuali, slavi, prizonieri politici), au fost exterminaţi în mod sistematic şi peste zece milioane au fost reduse la starea de sclavi. Acest genocid este denumit Holocaust, iar în limba ebraică Şoa. Germanii foloseau termenul eufemistic Endlösung — „soluţie finală”. Mii de oameni erau transportaţi zilnic în lagărele de exterminare (supranumite şi „fabricile morţii”) sau în lagărele de concentrare (Konzentrationslager, abreviat oficial KL şi postbelic KZ). Lagărele de concentrare (unele dintre ele foste centre de detenţie transformate mai apoi în uzine pentru uciderea în masă) aveau facilităti pentru exploatarea muncii de sclavi a întemniţaţilor şi pentru asasinarea condamnaţilor şi distrugerea rămăşiţelor lor.
În paralel cu Holocaustul, naziştii au dus o politică dură de cucerire, colonizare şi exploatare a teritoriilor capturate de la Uniunea Sovietică şi de la Polonia şi a populaţiei lor slave, ca parte a Generalplan Ost. Conform estimărilor, 20 de milioane de civili sovietici, 3 milioane de polonezi ne-evrei şi 7 milioane de soldaţi ai Armatei Roşii au fost ucişi în ceea ce ruşii au numit Marele război pentru apărarea Patriei. Planul nazist era să extindă Lebensraum („spaţiul vital”) german spre est, dar pretextul lor oficial era acela al apărării civilizaţiei occidentale împotriva bolşevismului.
Începând cu februarie 1943, după victoria de la Stalingrad, sovieticii au început o puternică contraofensivă împotriva armatelor germane, obţinând în luna iulie o altă izbândă răsunătoare în bătălia de tancuri de la Kursk-Oriol. Până în februaruie 1944, armatele naziste au fost forţate să se retragă în vest, până la fosta graniţă a Poloniei, dând speranţe că războiul se va termina curând. Aliaţii au deschis în cele din urmă un al doilea front în Normandia în iunie 1944, dar sovieticii reuşiseră să întoarcă soarta războiului împotriva naziştilor, în principal datorită eforturilor lor umane, cu aproximativ 5% până la 15% dintre materialele de aprovizionare venite din vest. Trupele sovietice care avansau spre vest au făcut joncţiunea cu cele ale aliaţilor lor occidentali pe fluviul Elba, la 26 aprilie 1945, în dreptul localităţii Torgau.
La 30 aprilie 1945, cum sovieticii pătrunseseră până în centrul capitalei Berlin, Hitler s-a sinucis. În perioada 4 – 8 mai 1945, forţele armate germane s-au predat necondiţionat. Acesta a fost sfârşitul celui de-al doilea război mondial în Europa şi, odată cu crearea Comisiei Aliate de Control la 5 iunie 1945, cele patru Puteri Aliate „şi-au asumat suprema autoritate în ceea ce priveşte Germania” (Declaraţia cu privire la înfrângerea Germaniei, Departamentul de Stat al SUA, Seria Tratate şi alte acte internaţionale, nr. 1520).
[modifică] Consecinţe
Puterile victorioase au împărţit mai întâi Germania în 4 zone de ocupaţie. La Conferinţa de la Potsdam, graniţele germane din zona sovietică de ocupaţie au fost mutată către vest, cea mai mare parte a teritoriului fiind dată Poloniei, ca o compensaţie pentru pierderea teritoriilor răsăritene poloneze în favoarea Uniunii Sovietice. Aproximativ jumate din Prusia Orientală germană a fost anexată de către URSS, zonă numită în zilele noastre Kaliningrad. Exodul germanilor din Europa Răsăriteană, care a fost iniţiat de Pactul Molotov-Ribbentrop, a fost terminat după război, când practic toţi germanii din Europa Centrală au fost "reaşezaţi" la vest de linia Oder-Neisse, mişcare a populaţiei care a afectat aproximativ 17 milioane de etnici germani. Zonele de ocupaţie franceză, americană şi engleză au devenit mai târziu Germania de Vest, în timp ce zona sovietică a devenit Germania Răsăriteană comunistă. Germania de Vest s-a refăcut din punct de vedere economic până la sfârşitul anilor ’60, proces denumit Wirtschaftswunder – miracol economic, în principal datorită ajutorului economic american primit prin Planul Marshall, în timp ce Estul s-a refăcut mai încet sub comunism, în mare parte datorită reparaţiilor de război plătite Uniunii Sovietice şi ca efect al economiei planificate centralizate.
După război, mai mulţi lideri nazişti care au supravieţuit războiului, au fost puşi sub acuzare de Tribunalul Aliat la Nüremberg pentru crime împotriva umanităţii. O mică parte dintre ei au fost condamnaţi la moarte şi au fost executaţi, dar cei mai mulţi au fost eliberaţi în cel mult 10 ani, invocându-se motive medicale sau vârsta înaintată. În anii ’60, ’70 şi ’80 s-au făcut mai multe eforturi în Germania de Vest pentru judecarea celor care s-au făcut direct responsabili de crime împotriva umanităţii, (de exemplu: Procesele de la Auschwitz). Cu toate acestea, mulţi dintre cei care nu au fost printre conducătorii importanţi au continuat să trăiască nestingheriţi în toată această perioadă şi mai târziu.
În toate statele Europene în care au existat mişcari fasciste s-au luat măsuri legale pentru pedepsirea membrilor fostelor partide naziste sau fasciste. De asemenea, în aceste ţări, unii dintre foştii conducători au găsit mijloace de a se adapta noilor circumstanţe. Copii naziştilor, cei născuţi în teritoriile ocupate de armata nazistă şi care au avut ca taţi soldaţi germani, inclusiv copii Lebensborn, au fost victimile a diverselor măsuri necontrolate de represiune.
- Vezi şi Procesele de la Nürnberg
[modifică] Organizarea celui de al Treilea Reich
Conducătorii Germaniei naziste au creat un număr mare de organizaţii pentru a-i ajuta să rămână la putere. Au reînarmat şi au întărit armata, au pus la punct un aparat al securitătii statului extrem de puternic şi şi-au creat propria armată a partidului, Waffen SS.
Numind în diferite poziţii din guvern numai membri ai Partidului Nazist, până în 1933, guvernul federal german şi Partidul Nazist au devenit practic una şi aceeaşi organizaţie. Până în 1938, prin intermediul politicii de Gleichschaltung, instituţiile politice şi administrative locale şi-au pierdut orice putere şi au fost subordonate liderilor nazişti cunoscuţi sub numele de Gauleiter (aceştia erau liderii provinciilor numite Gau, conform noii împărţiri administrativ-teritoriale).
Organizarea statului nazist, aşa cum a fost în 1944, se prezenta astfel:
[modifică] Şeful statului şi al guvernului
- Führer und Reichskanzler (Adolf Hitler)
[modifică] Guvernul şi autorităţile federale
- Biroul Cancelariei Reichului condus de Hans Lammers)
- Biroul Cancelariei Partidului condus de Martin Bormann
- Biroul Cancelariei Prezidenţiale condus de Otto Meissner)
- Consiliul cabinetului privat condus de Konstantin von Neurath
- Cancelaria führerului condusă de (Philip Bouhler)
[modifică] Demnitătile publice ale Reichului
- Conducătorul planului cincinal – Hermann Göring
- Inspectorul silvic principal al Reichului – Hermann Göring
- Inspectorul autostrăzilor
- Preşedintele Băncii Reichului
- Conducătorul Tineretului Reichului
- Conducătorul Trezoreriei Reichului
- Inspectorul general al Capitoliului Reichului
- Consilierul pentru Capitoliul Mişcării (München, Bavaria)
[modifică] Miniştri ai Reichului
- Ministrul de externe al Reichului – Joachim von Ribbentrop
- Ministrul de interne al Reichului – Wilhelm Frick, Heinrich Himmler
- Ministrul Reichului pentru culturalizarea publică şi propagandă – Joseph Goebbels
- Ministrul aviaţiei Reichului – Hermann Göring
- Ministrul Finaţelor Reichului – Lutz Schwerin von Krosigk
- Ministrul Justiţiei Reichului – Franz Schlegelberger
- Ministrul economiei Reichului – Walther Funk
- Ministrul Reichului pentru alimentaţie şi agricultură – Walther Darre
- Ministrul muncii din Reich – Franz Seldte
- Ministrul Reichului pentru ştiinţă, educaţie şi instrucţie publică – Bernhard Rust
- Ministrul Reichului pentru afaceri religioase – Hanns Kerrl
- Ministrul Transporturilor Reichului – Julius Dorpmüller
- Ministrul poştei Reichului – Wilhelm Ohnesorge
- Ministrul Reichului pentru arme, muniţii şi armament – Fritz Todt, Albert Speer
- Ministru fără portofoliu al Reichului – Konstantin von Neurath, Hans Frank, Hjalmar Schacht, Arthur Seyss-Inquart
[modifică] Autorităţi de ocupaţie
- Ministrul Reichului pentru teritoriile estice ocupate – Alfred Rosenberg
- Guvernoratul general al Poloniei – Hans Frank
- Protectoratul Reichului pentru Boemia şi Moravia – Konstantin von Neurath
- Adjunctul Protectoratului Reichului pentru Boemia şi Moravia – Reinhard Heydrich
- Guvernatorul militar al Franţei
[modifică] Ramura legislativă
- Reichstag
- Purtătorul de cuvânt al Reichstagului – Hermann Göring
- Reichsrat (desfiinţat pe 14 februarie 1934)
[modifică] Armata, Wehrmacht
- Oberkommando der Wehrmacht (OKW) — Înaltul comandament al forţelor armate
-
- Şeful Comandamentului suprem al forţelor armate – Generalfeldmarschall Wilhelm Keitel
- Şeful Marelui stat major – Alfred Jodl
- Oberkommando des Heeres (OKH) — Marele stat major
- Comandanţii Armatei
- Oberkommando der Marine (OKM) — Marele stat major al Marinei
- Comandanţii Marinei
- Oberkommando der Luftwaffe (OKL) — Marele stat major al Aviaţiei
- Comandanţii Aviaţiei
- das Heer — Armata de uscat
- die Luftwaffe — Aviaţia de război
- Reichsluftschutzbund — Aviaţia Partidului Nazist – Rezerva auxiliară
- die Kriegsmarine — Marina de război
- Abwehr — Spionaj şi Contraspionaj
[modifică] Organizaţii paramilitare
- Sturmabteilung (SA)
- Schutzstaffel (SS)
- Deutscher Volkssturm
- Nationalsozialistisches Kraftfahrerkorps (NSKK)
- Nationalsozialistisches Fliegerkorps (NSFK)
[modifică] Poliţia de stat
Biroul Central al Securităţii Reichului (RSHA — Reichssicherheitshauptamt)
- Ordnungspolizei (Orpo)
- Sicherheitspolizei (Sipo)
- Geheime Staatspolizei (Gestapo)
- Reich Kriminalpolizei (Kripo)
- Sicherheitsdienst (SD)
[modifică] Organizaţii politice
- Partidul Nazist — Partidul Naţional Socialist al Muncitorilor Germani (abreviat NSDAP)
- Organizaţii ale tineretului
- Hitler-Jugend — Tineretul Hitlerist (pentru băieţi şi bărbaţi tineri)
- Bund Deutscher Mädel (pentru fete şi femei tinere)
- Deutsches Jungvolk (pentru băieţii şi fetele foarte tineri cu vârsta cuprinsă între 6 şi 8 ani)
[modifică] Organizaţii al muncii
- Deutscher Arbeitsfront – Frontul German al Muncii
- Organisation Todt
[modifică] Organizaţii ale serviciilor publice
- Deutsche Reichsbahn – Căile Ferate Germane
- Reichspost – Serviciile poştale
- Deutsches Rotes Kreuz – Crucea roşie germană
[modifică] Organizaţii religioase
[modifică] Organizaţii academice
- Liga profesorilor universitari naţional-socialişti germani
- Liga studenţilor naţional-socialişti
[modifică] Persoane importante în Germania Nazistă
Pentru lista membrilor guvernului lui Hitler vezi Membrii guvernului lui Hitler, ianuarie 1933 - aprilie 1945
[modifică] Partidul Nazist şi Oficiali şi conducători guvernamentali nazişti
- Adolf Hitler — Führer
- Hermann Göring — Reichsmarshall şi Ministru-Preşedinte al Prusiei. Ministru al Aviaţiei.
- Rudolf Hess — Adjunctul Führerului.
- Joseph Goebbels — Ministru al Propagandei.
- Heinrich Himmler — Comandantul SS.
- Albert Speer — Prim-Arhitect, Ministru pentru Armament (din 1942).
- Martin Bormann — Şeful Partidului Nazist.
- Joachim von Ribbentrop — Ministru de Externe
- Alfred Rosenberg — Reichsleiter
- Walter Funk — Ministru Industriilor.
- Wilhelm Frick — Ministru de Interne* Hans Lammers — Şeful cancelariei Reichului.
- Otto Meissner — Şeful Cancelariei
- Hjalmar Schacht — Ministru, Preşedintele Reichsbank.
- Konstantin von Neurath — Şeful Guvernului Secret.
- Fritz Todt — Inspector General pentru Drumuri.
- Hans Frank — Ministru, Şeful Academiei Germane de Drept.
- Robert Ley — Şeful Frontului German al Muncii.
- Baldur von Schirach — Şeful Organizaţiei Tineretului Nazist
- Arthur Seyß-Inquart — Reichsstatthalter în Austria, Comisar pentru Olanda ocupată.
- Franz Guertner — Ministru al Justiţiei.
- Karl Brandt — Comisar al Reichului pentru Sănătate şi Igienă.
- Alois Brunner
- Hanns Kerrl — Ministru al Afacerilor Religioase.
- Otto Dietrich — Secretar de Stat, Şeful presei.
- Karl Hanke — Secretar de Stat, Ministrul Propagandei.
- Bernhard Rust — Ministrul Educaţiei.
- Franz Seldte — Ministrul Muncii.
- Konstantin Hierl — Şeful Serviciului de Muncă.
- Hans von Tschammer und Osten — Secretar de Stat şi Şeful Sportului Reichului.
- Gertrud Scholtz-Klink — Conducătoarea Femeilor Reichului.
- Ernst Wilhelm Bohle — Secretar de Stat, Şeful Oraganizaţiilor din Străinătate.
- Viktor Lutze Şeful de Stat Major al SA
- Roland Freisler
- Hans Fritzsche
- Ernst Röhm
- Karl Otto Koch
- Herbert Lange
- Arthur Axmann
- Alfred Meyer
- Erich Priebke
- Fritz Sauckel
- Carl Schmitt
- Julius Streicher
- Josef Terboven
[modifică] Personal SS
- Vezi şi: Lista Personalului SSl
- Vezi şi: Lista Personalului Waffen SS
[modifică] Militari
- Karl Dönitz – Comandant al submarinelor germane (U-Boat), mai târziu Comandant al Marinei Germane.
- Erwin Rommel
- Wilhelm Keitel
- Claus von Stauffenberg
- Wilhelm Canaris
- Alfred Jodl
- Erich Raeder
- Robert Ritter von Greim
- Albert Kesselring
[modifică] Alţii
- Gottfried Benn
- Eva Braun
- Wernher von Braun
- Houston Stewart Chamberlain
- Anton Drexler
- Gottfried Feder
- Friedrich Flick
- Theodor Fritsch
- Arthur de Gobineau
- Hans Friedrich Karl Günther (nu trebuie confundat cu Hans Günther)
- Karl Harrer
- Willibald Hentschel
- Alfred Hoche
- Armin D. Lehmann
- Lanz von Liebenfels
- Guido von List
- Karl Lueger
- Alfred Ploetz
- Ferdinand Porsche
- John Rabe
- Geli Raubal
- Leni Riefenstahl
- Oskar Schindler
- Rudolf von Sebottendorf
- Richard Sorge
- Johannes Stark
- Walter Thiel
- Richard Wagner
- Winifred Wagner
- Konrad Zuse
[modifică] Victime celebre
- Dietrich Bonhoeffer
- Georg Elser
- Anne Frank
- Janusz Korczak
- Erich Mühsam
- Carl von Ossietzky
- Trandafirul Alb (Sophie şi Hans Scholl şi alţii)
- Bruno Schulz
- Ernst Thälmann
[modifică] Refugiaţi celebri
- Albert Bassermann
- Johannes R. Becher
- Rudolf Belling
- Walter Benjamin
- Bertolt Brecht
- Marlene Dietrich
- Albert Einstein
- Lion Feuchtwanger
- Sigmund Freud
- Erich Fromm
- Kurt Gödel
- Walter Gropius
- Friedrich Hayek
- Heinrich Eduard Jacob
- Theodor Kramer
- Fritz Lang
- Gustav Mahler
[modifică] Supravieţuitori celebri
- Bruno Bettelheim
- Viktor Frankl
- Eugen Kogon
- Primo Levi
- Martin Niemöller
- Kurt Schumacher
- Franz von Papen
- Roman Polanski
- Elie Wiesel
- Arnulf Øverland
[modifică] Articole înrudite
- Holocaust
- Istoria Germaniei
- Republica de la Weimar
- Glossar al celui de Al treilea Reich
- Cântecele celui de Al treilea Reich
- Decoraţii ale Germaniei Naziste
- Nazism
- Consecinţe ale nazismului german
- Arhitectura nazistă
- Anschluss
