Invazia Irakului din 2003

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

(Redirecţionat de la Războiul din Irak)
Salt la: Navigare, căutare
Invazia Irakului din 2003
[[Imagine:]]
Conflictul: Războiul din Irak
Data: 20 martie 2003-1 mai 2003
Loc: Irak
Deznodământ: Victoria forţelor Coaliţiei
Combatanţi
Trupele Coaliţiei:S.U.A.,Marea Britanie,Australia,Polonia,Danemarca,rebelii kurzi din N Irakului Irak
Comandanţi
George Bush,Tommy Franks(S.U.A.);Tony Blair,Mike Jackson(Marea Britanie) Saddam Hussein,Qusay Hussein
Efective
263.000 375.000
Pierderi
140 americani,33 britanici,17 kurzi ucişi în acţiune 30.000 soldaţi morţi,~7.300 civili irakieni ucişi
editează acest cadru
Vehicule aparţinând uneia dintre diviziile de infanterie (model M2A3 Bradley) staţionate în Irak (2004)
Vehicule aparţinând uneia dintre diviziile de infanterie (model M2A3 Bradley) staţionate în Irak (2004)

Invazia Irakului din 2003 (denumită şi Războiul din Irak, Al Doilea Război din Golf şi Al Treilea Război din Golf) a fost un război între Irak şi o coaliţie de ţări condusă de Statele Unite, care a rezultat în detronarea lui Sadam Husein.

Cuprins

[modifică] Antecedente

În 1993, prin războiul din Golf, Irakului i s-au impus o serie de sancţiuni din partea Naţiunilor Unite care stabileau, printre altele, un embargou şi obligaţia ca toate armele de distrugere în masă să fie distruse. Regimul preşedintelui irakian de la acea vreme, Sadam Husein, s-a opus colaborării cu inspectorii ONU, în ciuda consecinţelor embargoului asupra populaţiei, şi a tuturor atacurilor la care era supusă ţara de către forţele britanice şi americane.

Prin invazia Irakului din 2003, preşedintele american George W. Bush a situat Irakul pe o aşa-numită axă a răului, acuzând regimul lui Sadam Husein de a deţine cantităţi mari de arme de distrugere în masă, de a avea legături cu Al-Qaida, şi de a fi un pericol iminent pentru Umanitate, bazându-se pe presupuse informaţii secrete.

În întreg procesul de inspecţie al ONU, un grup de inspectori condus de Hans Blix, nu s-au găsit arme de distrugere în masă. Inspectorii au acuzat cu diverse ocazii Irakul, pentru că nu colaborau cu aceştia, deşi nu considerau că există motive să se gândească la existenţa unor arme interzise. Acest argument a fost folosit de Bush, care a afirmat că irakienii îi minţeau pe inspectori. Surse din Consiliul de Securitate al ONU au afirmat mai târziu că dacă Statele Unite nu ar fi atacat, în scurt timp s-ar fi demonstrat că Irakul nu avea nici o armă de distrugere în masă.

După ce timp de luni întregi a presat Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite ca să aprobe o rezoluţie care să sprijine invazia, lucru care nu a reuşit să îl facă datorită lipsei de sprijin, Bush a făcut o reuniune cu aşa-numitul Trio al Azorelor (cu toate că se referea la patru personalităţi), format de el însuşi, de Tony Blair, prim-ministrul Regatului Unit, José María Aznar, preşedintele spaniol şi prim-ministrul portughez Durão Barroso, pentru a anunţa crearea unei alianţe care avea scopul de a invada Irakul şi de a-l detrona pe Hussein. Reacţia opiniei publice mondiale a fost în general ostilă, în special prin realizarea unor manifestaţii mondiale contra războiului din Irak, dar acestea nu au fost băgate în seamă de alianţă.

„Irak”, spunea liderul irakian, "nu are interes în război. Nici un funcţionar irakian, nici un cetăţean irakian nu şi-a exprimat cea mai mică dorinţă de a intra în război. Întrebarea se adresează celeilalte părţi: Oare nu încercaţi să găsiţi un pretext pentru a justifica un război în Irak?"

[modifică] Invazia

La 20 martie 2003 a început invazia coaliţiei în Irak, care viola flagrant Dreptul Internaţional şi care nu dispunea de aprobare din partea Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite. Trebuie menţionat însă că din peste 200 de războaie declanşate şi purtate de la înfiinţarea acestui for internaţional (O.N.U.) până astăzi, doar vreo 2 au fost purtate la instigarea şi cu aprobarea acestuia, restul, care reprezintă covârşitoarea majoritate, fiind purtate fără nici un fel de aprobare a forurilor internaţionale, fapt care desigur, n-a deranjat deloc franja antiamericană a diplomaţiei internaţionale, care se grăbeşte însă să critice din persepctiva dreptului internaţional actuala intervenţie americană, deşi acest drept internaţional nu a fost aplicat, cum ne arată observaţia de mai sus, aproape niciodată în materie de război, război care este o chestiune vitală a unei entităţi statale, drept pentru care toate statele lumii preferă să-şi rezerve dreptul suveran de decizie ( http://www.institut-gouvernance.org/fr/entretien/fiche-entretien-6.html :

Philippe MOREAU DEFARGES, chercheur à l’IFRI:

Les États ne renonceront pas au droit de faire la guerre car l’ONU n’apporte pas aux États une garantie absolue de venir au secours des États attaqués; l’ONU ne peut que promettre que la situation sera examinée et qu’elle fera son maximum pour l’aider mais c’est tout... Une gouvernance mondiale efficace doit combiner : - impliquation des grandes puissances - représentativité démocratique Mais quand les US refusent la CPI, ils n’ont pas totalement tort: en effet, on demande à quelqu’un qui "se mêle les mains dans la merde" de pouvoir être mis en cause par un observateur qui lui ne se mouille pas! ).

Merită menţionat apoi şi faptul că aceste puţine războaie care au fost aprobate totuşi de către O.N.U., au fost pregătite juridic şi declanşate tocmai ca urmare a presiunilor americane (războiul din Coreea şi primul război din Golf, din timpul primului preşedinte Bush).

Conflictul a fost de scurtă durată, şi cu daune minime pentru armatele invadatoare, datorită inegalităţii între forţele implicate: consecinţă a unui deceniu de embargo, Irakul a dus lipsă de apărare antiaeriană, iar armata şi economia sa se aflau în condiţii proaste. În timpul războiului, armata irakiană nu a folosit nimic ce ar fi semănat cu o armă de distrugere în masă, deşi este fapt istoric admis că ea a folosit arme de distrugere în masă (în speţă arme chimice) în confruntarea cu Iranul) .

[modifică] Crime contra umanităţii

În procesul de invadare s-au produs şi multe pierderi civile. Printre imaginile cele mai difuzate s-a aflat fetiţa purtată în braţe de bunicul său cu picioarele distruse, însă au existat multe cazuri similare, care nu au fost atât de popularizate. Aşa-numitele "bombe inteligente" au demonstrat că presupusa capacitate de a lovi doar obiectivele militare avea limitele ei. Multe gospodării civile şi câteva spitale au fost afectate de incendii. Câteva ambulanţe cu răniţi civili au fost lovite de proiectile ale forţelor americane. În plus, muzee şi edificii considerate a aparţine Patrimoniului Istoric al Umanităţii au fost afectate de explozii în mijlocul haosului şi în timpul asediului şi mai târziu cucerirea Bagdadului. Aceste realităţi tragice, care fac parte din decorul oricărui război, fie el şi cel mai chirurgical posibil, trebuie puse însă în perspectiva corectă care arată că anual, dictatorul Irakian omora mii de cetăţeni irakieni şi tortura alte mii de indivizi în închisorile regimului, iar în cariera sa acesta a practicat genocidul contra populaţiei de religie diferită de aceea a clicii conducătoare (de ex., şiiţii din sud - populaţie civilă!!! - , care reprezintă în fapt majoritatea populaţiei ţării, au fost bombardaţi cu artileria atunci când s-au revoltat contra regimului sunit al lui Sadam Husein după primul război din Golf, iar kurzii din nord au avut şi ei parte în repetate rânduri la tratamente genocidiace similare. În plus, aşa cum constatăm azi, majoritatea covârşitoare a victimelor în Irak sunt populaţie civilă sacrificată inutil în luptele inter-religioase şi inter-irakiene. A vorbi patetic în astfel de condiţii despre victimele produse de invazia care a înlăturat unul dintre cei mai sângeroşi dictatori ai planetei şi încearcă să construiască un regim democratic (într-un colţ de lume în care acest tip de guvernare lipseşte în mod absolut) astfel încât disputele inter-reliogioase să fie tranşate politic şi nu violent, devine un exerciţiu de neseriozitate.

Cameramanul de televiziune José Couso, de la televiziune spaniolă TeleCinco a fost ucis de către un tanc american, când acesta filma terasa Hotelului Palestina. Guvernul spaniol format de Partidul Popular a refuzat să ceară explicaţii Statelor Unite sau să înceapă o investigaţia a celor întâmplate. Trupele britanice, însărcinate cu controlul sudului ţării, nu au avut remuşcări când au intrat în gospodăriile civile irakiene cu câini antrenaţi, violând tradiţiile ţări şi umilind locuitori acelei regiuni, în special locuitorii Basorei.

[modifică] Perioada postbelică

După înlăturarea regimului bathist (socialist) irakian, S.U.A. şi-au proclamat victoria.

Aşa a început ocuparea Irakului de către coaliţia internaţională.

[modifică] Costul invaziei

[modifică] Pierderi irakiene

Numărul pierderilor irakiene nu este cunoscut. La Londra, Iraq Body Count estimează doar cifrele publicate - între 59287 şi 65121 civili irakieni ucişi. Binecunoscuta revistă medicală Lancet folosind tehnici epidemiologice a calculat un număr de peste 600000 irakieni ucişi în patru ani de către agresori. [necesită citare]

[modifică] Pierderi americane

Oficial 3217 militari americani activi decedaţi în patru ani. 13357 răniţi, plus 10685 răniţi grav.


[modifică] Pierderi din bugetul american

Oficial peste 351 miliarde de dolari US în patru ani (de trei ori bugetul României în 2007). Oficios peste două trilioane (2000 miliarde de dolari irosiţi).

[modifică] Pierderi de sănătate mintală la americani

155000 militari americani au cerut îngrijiri psihiatrice în 2006, 209000 în 2007 plus 263000 care se estimează în 2007 că vor fi îngrijiţi în 2008. Eforia Spitalelor Militare (Veterans Administration) a cerut 2,96 miliarde de dolari US pentru îngrijiri medicale psihiatrice pentru anul fiscal 2008 cu 545 milioane US dollars mai mult (23 %) faţă de 2006. [1] [necesită citare]

[modifică] Vezi şi

[modifică] Note

  1. ^ George Polya, 2007

[modifică] Legături externe

Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Invazia_Irakului_din_2003
Unelte personale