Republica Sovietică Socialistă Moldovenească

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Republica Sovietică Socialistă Moldovenească Молдавская Советская Социалистическая Республика ←   ← 1940 – 1991 → Steag Stema RSS Moldovenească Imn naţional Imnul RSS Moldoveneşti RSS Moldovenească în cadrul URSS Capitală Chişinău Limbă/limbi română rusă Formă de guvernare Republică Preşedintele Sovietului Suprem Mircea Ion Snegur Istorie  - Fondare 1940  - independenţa R. Moldova 27 august 1991 Monedă rubla sovietică

Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (în limba moldovenească/română cu alfabet chirilic: Република Советикэ Сочиалистэ Молдовеняскэ, în limba rusă: Молда́вская Сове́тская Социалисти́ческая Респу́блика) a fost o republică constituentă a Uniunii Sovietice din 1940 până în 1941 şi din 1945 până în 1991.

Cuprins 1 Istorie 1.1 Conextul şi crearea 1.2 Perioada stalinistă: deportările şi persecuţiile 1.3 Perioada stalinistă: colectivizarea 1.4 Perioada 1956-1964 1.5 Stagnare: 1964-1985 1.6 Perestroika şi drumul spre independenţă: 1985-1991 1.7 Independenţa 2 Relaţia cu România comunistă 3 Conducerea 4 Cultura şi ideologia 5 Demografia 6 Economia 7 Note 8 Bibliografie 9 Legături externe

[modifică] Istorie

[modifică] Conextul şi crearea

Teritoriul pe care a existat RSS Moldovenească a fost parte a Principatului Moldova. În 1812, partea răsăriteană a Moldovei (numită începând cu acel an Basarabia) a fost ocupată de Imperiul Rus în urma Păcii de la Bucureşti încheiată între ultimul şi Imperiul Otoman. Până în 1917 Basarabia a fost o gubernie a Imperiului Rus, fără a avea reprezentare în procesul legislativ sau executiv.

Odată cu izbucnirea revoluţiei din 1917, mişcarea de eliberare naţională a luat un nou avânt în Basarabia. Nou-alesul Sfat al Ţării a proclamat Republica Democratică Moldovenească pe 15 decembrie 1917. În urma retragerii dezordonate în ianuarie 1918 de pe frontul din Carpaţi a unor unităţi militare ruse, în care corpul de ofiţeri a fost înlocuit cu activişti bolşevici şi anarhişti, în Ungheni, Chişinău şi Tighina au avut loc nenumarate crime. Neavând unităţi militare proprii, Sfatul Ţării a facut apel la armata română, care după ce a eliberat oraşul Tighina de ultimile rămăşiţe ale soldaţilor ruşi dezorganizaţi, s-a retras înapoi peste Prut. La 24 ianuarie 1918 Sfatul Ţării a proclamat independenţa Republicii Populare Moldovenesti, pentru ca pe 9 aprilie 1918 să proclame unirea cu România cu 86 de voturi pentru, 3 împotrivă, 36 de abţineri şi 13 absenţe (din totalul de 148 de deputati).

Teritoriul cuprins între râurile Nistru si Bugul de Sud, cuprinzând oraşe ca Movilău (Moghiliov Podolski), Bershad', Iampol, Râbniţa, Birzula, Nani, Dubăsari, Golta, Tiraspol, Ovidiopol, Odessa şi Oceacov, a avut de-a lungul secolelor o componenţă etnică mixtă. În Evul mediu, românii moldoveni reprezentau circa 1/2 din populaţia sa destul de mică, restul fiind ucraineni şi tătari nohai (un trib al tătarilor din Crimeea). Începând cu sfârşitul secolului 17, acest teritoriu a intrat în administrarea directă a Imperiului Otoman, unde era cunoscut sub numele Yedisanul de Vest. În 1792 el a intrat în componenţa Imperiului Rus, ceea ce a dus la o schimbare radicală a componenţei sale etnice: tătarii au fost obligaţi să plece, iar nobilimea rusă a primit vaste teritorii nepopulate. Astfel au venit multi ţărani şi colonişti ruşi, ucraineni şi evrei. În 1917-1918 românii moldoveni erau majoritari doar în sate situate la mică distanţă de Nistru.

Pe 12 octombrie 1924, Uniunea Sovietică a înfiinţat o republică autonomă, RSSA Moldovenească, în componenţa RSS Ucrainiene, pe o parte din teritoriul dintre râurile Nistru şi Bug, republică în cadrul căreia românii (moldovenii, conform terminologiei oficiale sovietice) constituiau circa 40% din populaţie. Acest lucru a fost făcut în speranţa atragerii românilor basarabeni să se rupă de România.

Protocolul Adiţional Secret al Pactului Molotov-Ribbentrop, semnat între Uniunea Sovietică şi Germania nazistă la 23 august 1939, a dus la trecerea la 28 iunie 1940 prin ultimatum (din partea guvernului URRS) şi cedare (din partea Consiliului de Coroană al Romaniei) a teritoriilor dintre Prut şi Nistru (Basarabia), dar şi a Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa, în componenţa URSS. Basarabia, fără jumătatea de nord a judeţului Hotin) şi fără sudul său (Bugeacul), plus o parte aRSSA Moldoveneşti (corespunzătoare teritoriului actual al Transnistriei) au fost incluse în RSS Moldovenească, nou-înfiinţată la 2 august 1940. RSS Moldovenească şi a devenit o republică unională separată în cadrul URSS, cu drept teoretic de secesiune.

La 22 iunie 1941 România, aliată cu Germania, a atacat Uniunea Sovietică şi a eliberat până la 26 iunie 1941 Basarabia şi Bucovina de Nord. La 27 iunie 1941 Antonescu a ordonat armatei române să continue înaintarea peste râul Nistru în teritoriul sovietic, ocupând astfel şi Transnistria.

În februarie-august 1944 Uniunea Sovietică a recucerit Moldova răsăriteană şi a organizat din nou RSS Moldovenească.

[modifică] Perioada stalinistă: deportările şi persecuţiile

Înainte şi după al doilea război mondial, Uniunea Sovietică a deportat un număr foarte mare de persoane din Basarabia şi Bucovina la muncă forţată, unde mulţi dintre ei au murit sau au fost executaţi. Deportate erau persoanele care fuseseră declarate inamici ai clasei muncitoare de politica stalinistă. Erau incluse persoane care fuseseră poliţişti, soldaţi, clerici, proprietari de terenuri (atât nobili cât şi ţărani împroprietăriţi), membri ai partidelor politice istorice şi toţi cei ce-şi exprimaseră dezacordul faţă de regim (o mare parte din populaţie şi majoritatea populaţiei educate), stâlpii culturii româneşti. În plus populaţia de etnie română a fost mutată de la regiunile de graniţă. (Vezi şi Transferuri de populaţie în Uniunea Sovietică şi Colonizările forţate în Uniunea Sovietică).

Potrivit cercetărilor istoricului rus Nikolai Teodorovici Bugai, de la Universitatea din Moscova, care în anii 1992-1993 a avut acces la arhiva NKVD-MVD-KGB şi la corespondenţa între Stalin şi miniştrii săi, îndeobşte Kruglov^[1], între iulie 1940 şi decembrie 1953, un număr de 332.500 de persoane au fost deportate din teritoriul anexat de URSS în 1940: români, ruşi albi (antibolşevici), refugiaţi care fugiseră din URSS, minorităţi religioase, dintre care 47.000 mai erau incă în viaţă, în locurile de deportare, în 1954. Aceasta reprezintă o medie de 90 de persoane pe zi sau 2700 pe lună, dar practic deportările se efectuau în valuri, în funcţie de disponibilitatea materialului feroviar şi rutier.

Conform cercetărilor istoricului american Rudolf Joseph Rummel, de la Universitatea din Hawaii :

• Între iunie 1940 şi iunie 1941, 300.000 de basarabeni şi bucovineni au fost deportaţi, din care 57.000 au murit^[2];
• Între martie 1944 şi mai 1945, 390.000 de de basarabeni şi bucovineni au fost deportaţi, din care 51.000 au murit^[3];
• Între mai 1945 şi decembrie 1953, 1.654.000 de de basarabeni şi bucovineni au fost deportaţi, din care 215.000 au murit (majoritatea în Gulag şi pe drum)^[4].

În total, după Rudolf Joseph Rummel, aproximativ 2.344.000 de persoane, în mare parte români, au fost deportate din teritoriile anexate de URSS în 1940 în dauna României, din care 703.000 au fost ucise. Aceasta reprezintă o medie de 620 de persoane pe zi sau 18.600 pe lună, ceea ce înseamna aproximativ un tren de zece vagoane sau un convoi de camioane pe zi.

Potrivit cercetărilor istoricului american Charles King^[5], diferenţa dintre populaţia teritoriului anexat la recensămintele din 1938 (românesc) şi 1959 (sovietic), ţinând cont de cei 280.000 de evrei deportaţi şi ucişi în perioada iulie 1941- martie 1944 şi de intensa colonizare sovietică după august 1944, arată că deficitul demografic a fost compensat prin colonizare, dar, simultan, că populaţia băştinaşă românească/moldovenească s-a menţinut la faţa locului în proporţie de 59% (pentru tot teritoriul anexat, dar fără Transnistria) faţă de proporţia de 74% înainte de război. Procentul de 15% din o medie de trei milioane de persoane reprezintă aproximativ 450.000 de persoane. Mulţi locuitori români, ruşi albi sau refugiaţi anticomunişti din Basarabia care nu au reuşit să fugă în România când URSS a preluat controlul asupra acestui teritoriu, au fost capturate de către forţele NKVD sovietice; un procent ridicat din aceştia au fost împuşcaţi sau deportaţi^[6].

Autorităţile sovietice au vizat mai multe grupuri socio-economice, datorită situaţiei lor economice, politice, sau datorită legăturilor cu fostul regim românesc. Ei au fost deportaţi în Siberia şi în nordul RSS Kazahă; unii dintre aceştia au fost închişi sau executaţi. În conformitate cu Raportul Tismăneanu, în 1940-1941 pe timp de pace, 86.604 persoane au fost arestate şi deportate, în timp ce istoricii ruşi au prezentat un număr estimativ de 90.000 pentru aceeaşi perioadă. NKVD s-a concentrat asupra grupărilor socotite anti-sovietice, dintre care majoritatea au fost cele mai active între 1944 şi 1952.

O campanie de eradicare a aşa-zişilor chiaburi a fost orientată contra familiilor ţăranilor proprietari din Moldova, care au fost deportaţi în Siberia şi Kazahstan. De exemplu, în două zile, 6 iulie şi 7 iulie 1949, 11.342 de familii din Republica Moldova au fost deportate prin ordin al ministrului de stat şi de securitate I. L. Mordoveţ în conformitate cu un plan numit „Operatiunea Sud”^[7].

Alte campanii de deportare au fost îndreptate către: etnicii germani (al căror număr a scăzut de la peste 140.000 în 1938 la 4.000 în 1959, datorită migraţiei voluntare din timpul războiului şi prin relocări forţate în calitate de colaboratori după război) şi către minorităţilor religioase (700 de familii, mai ales Martorii lui Iehova au fost deportaţi în Siberia, în aprilie 1951 în cadrul planului numit „Operaţiunea Nord”^[7] ”.

[modifică] Perioada stalinistă: colectivizarea

Colectivizarea a fost pusă în aplicare între 1949 şi 1950, deşi încercări au fost efectuate mai devreme încă din 1946. În acest timp, o foamete de mare amploare s-a produs: unele surse dau un minim de 115.000 de oameni care au murit de foame şi boli între decembrie 1946 şi august 1947, alţii pun cifra la 216.000, la aceştia se mai adaugă alţi 350.000 care au fost afectaţi de malnutriţie, dar care au supravieţuit. Nu există suficiente dovezi că aceasta foamete a fost cauzată sau planificată de către sovietici şi îndreptate împotriva celui mai mare grup etnic care trăia în mediul rural (românii). Cauza principală a fost rechiziţionarea de cantităţi mari de produse agricole de către sovietici, dar a fost favorizat de asemenea, de secetă, de întreruperile provocate de război şi colectivizare^[7].

[modifică] Perioada 1956-1964

Începând cu regimul lui Hruşciov, succesorul lui Stalin, supravieţuitorii din Gulag şi lagărele de deportaţi au primit permisiunea să se întoarcă în Moldova. Îmbunătăţirea relaţiilor politice a încheiat şi perioada de putere absolută a NKVD, iar economia planificată centralizat a dus la dezvoltarea în domenii precum educaţia, ştiinţa şi tehnologia, sănătatea, şi industria (cu excepţia domeniilor care au fost considerate sensibile politic, cum ar fi genetica sau istoria).

[modifică] Stagnare: 1964-1985

În anii ‘70 şi ‘80, RSS Moldovenească a primit investiţii substanţiale din bugetul URSS pentru a dezvolta facilităţi industriale şi ştiinţifice, precum şi pentru construcţia de locuinţe. În 1971, Consiliul de Miniştri al URSS a adoptat o decizie "Despre măsurile pentru dezvoltarea viitoare a oraşului Chişinău", care alocauu mai mult de un miliard ruble din bugetul URSS , pentru invesţii ^[8] decizie care ulterior a adus o oarecare prosperitate şi muncitorii calificaţi din întreagul URSS. O astfel de alocare a activelor URSS a fost parţial influenţată de faptul că, Leonid Brejnev, conducătorul real al URSS între anii 1964 şi 1982, a fost Prim-Secretar al Partidul Comunist în RSS Moldovenească între 1950 şi 1952. Aceste invesţii s-au oprit în anul 1991 când Moldova a devenit independentă.

[modifică] Perestroika şi drumul spre independenţă: 1985-1991

Deşi Brejnev şi alti primi-secretari ai URSS au avut parţial succes în suprimarea naţionalismului existent în RSSM, regimul lui Mihail Gorbaciov a facilitat renaştere naţionalismului în regiune. Politicile sale glasnost şi perestroika au creat condiţiile pentru exprimarea deschisă a sentimentele naţionale şi au dat posibilitatea republicilor sovietice de a face reforme, independent de guvernul central.

Drumul MSSR către independenţa faţă de URSS a fost marcat de manifestări ale civilor, conservatoarii din est (în special de la Tiraspol), precum şi activişti ai Partidului Comunist din Chişinău care au vrut să menţină MSSR în Uniunea Sovietică. Principalul succes al mişcării naţionaliste între 1988 şi 1989 a fost adoptarea la 31 august 1991 de către Sovietului Suprem al RSS Moldova a limbii moldoveneşti ca limbă oficială, iar în declaraţia de preambul unitatea lingvistică moldo-română, şi întoarcerea la alfabetul latin pre-sovietic. În 1990, când a devenit clar faptul că Moldova în cele din urmă va de veni independentă, un grup de activişti pro-URSS din Transnistria au proclamat Republica Sovietică Socialistă Nistreană Moldovenească cu capitala la Tiraspol, care, după dizolvarea URSS, a fost redenumită în Republica Nistreană Moldovenească.

[modifică] Independenţa

Numele ţării s-a schimbat în Republica Moldova pe 23 mai 1991, ţara proclamându-şi independenţa pe 27 august 1991, odată cu prăbuşirea Uniunii Sovietice. După ce la început s-a manifestat dorinţa de unire cu România, a izbucnit un război în Transnistria în 1992, sustinut de armata rusă aflată acolo. Nici până acum guvernul de la Chişinău nu are controlul asupra acestei regiuni separatiste.

[modifică] Relaţia cu România comunistă

Pe tot parcursul Razboiului Rece, problema Basarabiei a fost uitată de Vest, dar nu şi în România. Cu toate acestea, în anii 1950 România, cercetarea istoriei Basarabiei a fost un subiect interzis, deoarece Partidul Comunist Român a încercat să pună accentul pe legăturile dintre români şi ruşi, anexarea fiind considerată doar o dovada a prietenie URSS-ului ^[9].

Începand cu anii 1960, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu au început o politică de distanţare faţă de Uniunea Sovietică, dar dezbaterea asupra Basarabiei a fost limitată doar la nivel ştiinţific (istoriografie şi lingvistică), nu la nivel politic^[10].

Având în vedere că relaţiile sovieto-române s-au redus la mijlocul anilor 1960, cărturari sovietici au publicat lucrari istorice cu privire la "Lupta de unificare a Basarabiei cu patria mamă sovietică " (Artiom Lazarev) şi "Dezvoltarea limbii moldoveneşti" (Nicolae Corlăţeanu). Pe de altă parte, Academia Română a publicat unele note scrise de Karl Marx, care vorbesc despre nedreptatea făcută în 1812 prin anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus, iar Nicolae Ceauşescu, în 1965 într-un discurs, a citat o scrisoare a lui Friedrich Engels, în care şi el a criticat anexarea rusă, în timp ce în 1966, într-un alt discurs, a denuntaţ apelurile făcute de Partidul Comunist Român către URSS prin care se cerea anexarea Basarabiei şi a Bucovinei^[11].

Problema a fost cu toate acestea adusă în discuţie ori de câte ori relaţiile cu sovieticii erau reci, dar nu au fost niciodată un subiect serios pentru negocieri la nivel înalt. Târziu în noiembrie 1989, când URSS şi-a retras sprijinul, în timpul celui de Al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român, Ceauşescu a denunţat invazia sovietică din timpul celui de al doilea război mondial^[12].

[modifică] Conducerea

Partidul Comunist Moldovenesc a fost o componentă a Partidul Comunist al Uniunii Sovietice . Partidul Comunist a fost partid unic. El a avut puterea supremă, deoarece toate organizaţiile şi societăţile comerciale îi erau direct subordonate.

Elita politică din RSS Moldovenească a fost una dintre cele mai fidele Moscovei^[13]. Una dintre dovezi este şi redenumirea multor oraşe şi comune după diferiţi lideri comunişti de la centru.

Compoziţia etnică a PCM ^[14][15][16]

anul\etnia	Români	Ucrainieni	Ruşi	Evrei
1925	6.3%	31.6%	41.6%	15.7%
1940	17.5%	52.5%	11.3%	15.9%
1989	47.8%	20.7%	22.2%	2.5%

Primii secretari ai PCM ^[17]

nume	perioada	locul naşterii
P.G. Borodin	1941-1942	RSS Ucrainiană
Nikita L. Salogor	1942-1946	RSS Ucrainiană
Nikita G. Koval	1946 - iulie 1950	RSS Moldovenească (Transnistria)
Leonid Brejnev	iulie 1950 - octombrie 1952	RSS Ucrainiană
D.S. Gladki	octombrie 1952 - 1954	RSS Ucrainiană
Z.T. Serdiuk	1954 - mai 1961	RSS Ucrainiană
Ivan I. Bodiul	mai 1961 - decembrie 1980	RSS Ucrainiană
Simeon Grossu	decembrie 1980 - noiembrie 1989	RSS Ucrainiană (sudul Basarabiei)
Petru C. Lucinschi	noiembrie 1989 - februarie 1991	RSS Moldovenească
Grigore I. Eremei	februarie-august 1991	RSS Moldovenească

[modifică] Cultura şi ideologia

Cea mai mare parte a elitei româneşti-moldoveneşti de dinaintea celui de-al doilea război mondial, intelectualii, orăşenii, ca şi sute şi mii de ţărani de rând au fost ucişi sau deportaţi (în special prin deportările organizate în 1940, în 1949 şi în 1951). Chiar şi în zilele noastre sunt zeci de mii de români-moldoveni trăitori în zonele în care au fost iniţial deportaţi. 295.000 de romani-moldoveni au murit în foametea din 1946-1947, unica vreodată avută loc în Moldova. După încheierea celui de-al doilea război mondial au fost aduşi colonişti din toată Uniunea Sovietica, în special ruşi şi ucrainieni, care au dus la schimbarea compoziţiei etnice.

Românii basarbeni au fost încurajaţi să înveţe limba rusă, care era necesară pentru ocuparea oricărei funcţii publice. Poziţiile politice şi academice erau date în special membrilor grupurilor etnice ne-române (numai 14% din liderii politici moldoveni erau români în 1946, deşi acest procent s-a schimbat puţin de-a lungul timpului).

Guvernul URSS-ului a încurajat dezvoltarea "culturii moldoveneşti", considerată ca fiind diferită de cea românească, ca şi proclamarea existenţei aşa-zisei limbi moldoveneşti, considerată, (în ciuda chiar a obiecţiilor unor lingvişti sovietici), ca fiind deosebită de limba română. Criticii literari subliniau influenţa rusească asupra literaturii româneşti-moldoveneşti, ignorând trecutul comun al literaturii moldoveneşti în cadrul mai larg al literaturii române. Pentru a sublinia presupusele diferenţe şi pentru a rupe legăturile cu România, limba română (moldovenească) a fost scrisă cu alfabetul chirilic. Numele unor oraşe şi sate au fost modificate pentru a le da o sonoritate mai slavă sau au fost rebotezate cu numele unor lideri bolşevici.

Propaganda oficială a încercat să îndoctrineze prin propagandă ideea că românii i-au asuprit pe moldoveni înainte ca Basarabia să fie eliberată de sovietici. Astfel, ideologia sovietică de stat a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti avea trei aspecte :

• un aspect politic : Comunismul ;
• un aspect economic : economia de stat
• un aspect naţional : moldovenismul.

Ideologia actuală de stat a Republicii Moldova are trei aspecte, dintre care două, sunt moştenite de la RSSM :

• un aspect politic : Comunismul ;
• un aspect economic : economia de piaţă
• un aspect naţional : moldovenismul.

[modifică] Demografia

Evoluţia şi structura etnică a RSS Moldovenească, 1940-1989^[18][19]

grup etnic	1941		1959		1970		1979		1989
moldoveni/români	1,620,800	68.8%	1,886,566	65.4%	2,303,916	64.6%	2,525,687	63.9%	2,794,749	64.5%
români	-	-	1,663	0.06%	1,581		1,657		2,477	0.06%
ucraineni	261 200	11.1%	420,820	14.6%	506,560	14.2%	560,679	14.2%	600,366	13.8%
ruşi	158,100	6.7%	292,930	10.2%	414,444	11.6%	505,730	12.8%	562,069	13.0%
evrei	-	-	95,107	3.2%	98,072	2.7%	80,127	2.0%	65,672	1.5%
găgăuz	115,700	4.9%	95,856	3.3%	124,902	3.5%	138,000	3.5%	153,458	3.5%
bulgari	177,700	7.5%	61,652	2.1%	73,776	2.1%	80,665	2.0%	88,419	2.0%
rrom	-	-	7,265	0.2%	9,235	0.2%	10,666	0.3%	11,571	0.3%
alţii	23,200	1.0%	22,618	0.8%	43,768	1.1%	48,202	1.2%	56,579	1.3%
Total	2,356,700		2,884,477		3,568,873		3,949,756		4,335,360

[modifică] Economia

Deşi era cea mai dens populată republică a Uniunii Sovietice, RSS Moldovenească a fost destinată să fie doar o ţară agricolă, specializată în special în producţia de fructe. Regiunea transnistreană (în care românii reprezentau doar 40% din populaţie), a fost mai industrializată. În 1990, Transnistria realiza 40% din produsul intern brut şi 90% din producţia de electricitate a RSS Moldoveneşti^{[necesită citare]}

[modifică] Note

[modifică] Bibliografie

• Charles King, The Moldovans: Romania, Russia, and the Politics of Culture, Hoover Institution Press, 2000

[modifică] Legături externe

• Noua constituţie a RSS Moldoveneşti, de George Ciorănescu şi R. Flers (engleză)
• "A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra dominatiei rusesti." - Mihai Eminescu

Republicile Uniunii Sovietice
RSS Armenească | RSS Azerbaidjană | RSS Belarusă | RSS Estonă | RSS Georgiană | RSS Kazahă | RSS Kirghiză | RSS Letonă | RSS Lituaniană | RSS Moldovenească | RSFS Rusă | RSS Ucrainiană | RSS Uzbekă | RSS Tadjikă | RSS Turkmenă RSS Karelo-Finnică (1940-56) | RSS Transcaucaziană (1922-36)